Pădurea seculară

Mai regăsesc şi-acum pădurea seculară,
stejarii sunt la fel de falnici ca-n trecut,
rămân uimit privindu-i ca întâia oară,
când ne iubeam sub ei pe-o margine de lut.

Doar calea până-aici îmi pare mai schimbată,
urcând din greu printre măceşii înfloriţi,
ce dau prin gard, mai încărcaţi ca niciodată,
când seara, din pădure, revemim grăbiţi.

Ajuns între stejari deodată mi se pare
că împrejur zăresc trecând pe cineva –
este doar umbra ta care-n văzduh dispare
lăsând doar amintiri confuze-n mintea mea.

Privesc cu nostalgie locul de-altădată –
mi-arunc prin vreme ochii minţii înapoi,
revăd în apa râului, curgând netulburată,
cum alergam sub razele de lună goi.

Către apus mă-ntind în iarba mătăsoasă,
las gândurile să alerge-n voia lor,
şi-adorm cu amintirea ta încă rămasă
pe aripa fără sfârşit a unui dor.

poezie de Corneliu Neagu din Tăcerea din adâncuri (2018)
Adăugat de ugalen
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pădurea seculară

Mai regăsesc şi-acum pădurea seculară,
stejarii sunt la fel de falnici ca-n trecut,
rămân uimit privindu-i ca întâia oară,
când ne iubeam sub ei pe-o umbră de sărut.

Doar calea până-acolo-mi pare mai schimbată,
urcând din greu printre măceşii înfloriţi,
întinşi pe gard, mai încărcaţi ca niciodată,
când seara spre poiană ne-ndreptam grăbiţi.

Privind printre stejari deodată mi se pare
că prin zăvoi zăresc trecând pe cineva –
este doar umbra ta care-n văzduh dispare
lăsând doar amintiri confuze-n mintea mea.

Adie vântul printre crengi, ca altădată,
mi-arunc prin vreme ochii minţii înapoi,
revăd în apa râului, curgând netulburată,
cum alergam sub razele de lună goi.

Către apus mă-ntind pe iarba mătăsoasă,
las gândurile să alerge-n voia lor,
şi-adorm cu amintirea ta încă rămasă
pe necuprinsul karmei sfinte-a unui dor.

poezie de Corneliu Neagu din Cunoaşterea de sine
Adăugat de Corneliu Neagu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mirajul revederii

O nouă primăvară
ajunge la fereastră
cu ode de-nviere
în glasul fermecat
al păsării măiestre
trezită sus pe creastă
când soarele răsare
pe dâmbul dantelat.
În suflet redeschide
o poartă zăvorâtă
în clipa despărţirii,
c-un zâmbet convolut,
la început de vară
când ai plecat grăbită
lăsându-ţi amintirea
pe-o margine de lut.

Dorinţe arzătoare
în cuget dau năvală
cu amintiri rebele
născute din tăceri,
iar timpul le întinde
pe-a sorţii nicovală
cu amăgiri păgâne
venind de nicăieri.
Îmi readuc speranţa
rămasă agăţată
pe clipa aşteptării,
venită din trecut,
la margine de visuri
apare dintr-odată
mirajul revederii
în timp necunoscut.

Şi parcă deodată
văd chipul tău în zare
prin razele de soare,
venind dinspre apus,
las gândurile toate
în calea ta să zboare
din umbra neuitării
şi-a dorului sedus.
O, vis de primăvară,
trezit din hibernare,
e doar o nălucire,
mai cruntă decât ieri,
când chipul adoratei,
în asfinţit apare
pe umbrele-nserării
brodate cu tăceri.

poezie de Corneliu Neagu din Drum spre eternitate, Ed. ePublishers, Bucureşri, 2019 (2019)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Socul

La margine de drum stă socul înflorit,
cu sfintele-i corole-ntoarse către soare,
rămân în faţa lui privind înmărmurit
tăcerea adunată-n tainica-i splendoare.

Parcă-aş privi, uimit, în ochi unui zeu,
venit acum, la început de primăvară,
din spectrul nemurit al unui curcubeu
întins pe-o margine de cer întâia oară.

Divine armonii în inimă îmi lasă,
iar în văzduh răsună ode de-nviere,
pe când apusul, sub cortina-i trasă,
adună razele desprinse din tăcere.

Se lasă înserarea-n marginea de drum,
pe boltă se aprind celeste felinare,
tu ştii că am veni din depărtări acum
să regăsim, din nou, dorita împăcare.

Din bolta înstelată vom vedea curgând
miraje din trecut, prin amintiri uitate,
iar licurici-n iarbă vor cânta arzând,
când vei privi spre cer din locul cu păcate.

poezie de Corneliu Neagu din Tăcerea din adâncuri
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mirajul revederii

O nouă primăvară ajunge la fereastră
cu ode de-nviere în glasul fermecat
al păsării măiestre trezită sus pe creastă
când soarele răsare pe dâmbul dantelat.
În suflet redeschide o poartă zăvorâtă,
în clipa despărţirii, c-un zâmbet convolut,
la început de vară când ai plecat grăbită
lăsându-ţi amintirea pe-o margine de lut.

Dorinţe arzătoare în cuget dau năvală
cu amintiri rebele născute din tăceri,
iar timpul le întinde pe-a sorţii nicovală
cu amăgiri păgâne venind de nicăieri.
Îmi readuc speranţa rămasă agăţată
pe clipa aşteptării, venită din trecut,
la margine de visuri apare dintr-odată
mirajul revederii, în timp necunoscut.

Şi parcă deodată văd chipul tău în zare
prin razele de soare, venind dinspre apus,
las gândurile toate în calea ta să zboare
din umbra neuitării şi-a dorului sedus.
O, vis de primăvară, trezit din hibernare,
e doar o nălucire, mai cruntă decât ieri,
când chipul adoratei, în asfinţit apare
pe umbrele-nserării brodate cu tăceri.

poezie din Drum spre eternitate, Ed. ePublshers, Bucureşti, 2019
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mrajul revederii

O nouă primăvară ajunge la fereastră
cu ode de-nviere în glasul fermecat
al păsării măiestre trezită sus pe creastă
când soarele răsare pe dâmbul dantelat.
În suflet redeschide o poartă zăvorâtă,
în clipa despărţirii, c-un zâmbet convolut,
la început de vară când ai plecat grăbită
lăsându-ţi amintirea pe-o umbră de sărut.

Dorinţe arzătoare în cuget dau năvală
cu amintiri rebele născute din tăceri,
iar timpul le întinde pe-a sorţii nicovală
cu amăgiri păgâne venind de nicăieri.
Îmi readuc speranţa rămasă agăţată
pe clipa aşteptării, venită din trecut,
la margine de visuri apare dintr-odată
mirajul revederii, în timp necunoscut.

Şi parcă deodată văd chipul tău în zare
prin razele de soare, venind dinspre apus,
las gândurile toate în calea ta să zboare
din umbra neuitării şi-a dorului sedus.
O, vis de primăvară, trezit din hibernare,
e doar o nălucire, mai cruntă decât ieri,
când chipul adoratei, în asfinţit apare
pe umbrele-nserării brodate cu tăceri.

poezie de Corneliu Neagu din volumul de versuri Poeme peste timp (2020)
Adăugat de Corneliu Neagu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Salcâmii

La margine de drum au înflorit salcâmii,
o, Doamne, ce beţie în parfumul lor...!
Pe crengile-nflorite au venit lăstunii,
iar prin văzduh, înaripat, trecea un dor.

Şi dus a fost, dar mi-a lăsat ca amintire
privirea ta, de lung extaz în asfinţit,
când sub salcâmii înfloriţi şi scoşi din fire
noi ne iubeam pe-o margine de infinit.

Ne rătăceam prin galaxii necunoscute,
gustând din adâncimi de cosmos elixir,
ne întorceam, apoi, pe nefireşti volute
când soarele venea râzând de la nadir.

De trec acum, salcâmii nu mai dau în floare,
iar crengile pe trunchi se rup de-atâta dor...!
Când dragostea dintâi fără motiv dispare,
nici florile-n salcâmi să crească nu mai vor.

poezie de Corneliu Neagu din Tăcerea din adâcuri, Ed. ePublshers, Bucureşti 2018 (2018)
Adăugat de Corneliu Neagu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Salcâmii

La margine de sat au înflorit salcâmii,
o, Doamne, ce beţie în parfumul lor!...
Pe crengile-nflorite se-adunau lăstunii
iar prin văzduh, înaripat, trecea un dor.

Şi dus a fost, dar mi-a lăsat ca amintire
privirea ta, de lung extaz în asfinţit,
când sub salcâmii înfloriţi şi scoşi din fire
noi ne iubeam pe-o margine de infinit.

Ne rătăceam prin galaxii necunoscute,
gustam din adâncimi de ceruri elixir,
ne întorceam apoi pe nefireşti volute
când soarele venea râzând de la nadir.

De trec acum, salcâmii nu mai dau în floare,
iar crengile pe trunchi se rup de-atâta dor!...
Când dragostea dintâi fără motiv dispare,
nici florile-n salcâmi să crească nu mai vor.

poezie de Corneliu Neagu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Castanii

Au înflorit castanii la-nceput de mai,
coroanele par sfinte candelabre,
cu braţele întinse spre cerescul rai,
să-şi etaleze sfintele podoabe.
Ajung când soarele dispare-n asfinţit,
lăsând în urmă gara-ntunecată...
Cobor din tren şi văd în faţa mea, uimit,
castanii mai frumoşi ca niciodată.

Mă-ntreb, fără speranţă, dacă n-ai ajuns,
cu-acelaşi tren, în gara noastră mică,
şi gându-acesta, printre amintiri ascuns,
îmi toară-n suflet reci fiori de frică.
Rămân în urmă şi privesc nedumerit
atâtea chipuri care-mi par străine,
eu pentru ei nu sunt decât un nou venit,
nu cel ce-şi vinde viaţa pentru tine.

Pe malul râului ajung într-un târziu,
urmând poteca, parcă neumblată,
unde aş vrea s-ajung nici nu mai ştiu,
mă-ntorc din drum spre gara-ntunecată.
Mă cheamă înapoi un tren necunoscut,
las pe peron prezentul care doare,
vei fi de-acum doar umbra din trecut,
sau, între foi, petala dintr-o floare...!

poezie de Corneliu Neagu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Elegie fără anotimp

Se plimbă cărţile pe etajeră,
eu le privesc tăcut dintr-un ungher,
parcă ascult poveşti din altă eră,
învăluite-n falduri de mister.

Alerg cu gândul înapoi, prin vreme,
pe-o margine de visuri te zăresc,
surâsul tău încearcă să mă cheme
dar zâmbetu-ţi îmi pare nefiresc.

Aud şi vântul care bate-afară
cu frunzele desprinse din copaci,
aduse la fereastră către seară
când te aştept să vii, să mă împaci.

Mâhnirea mă cuprinde dintr-odată,
refrenele din umbră contenesc,
mă-ncearcă o senzaţie ciudată,
pe etajeră cărţile vorbesc.

Îmi amintesc despre iubirea noastră,
rămasă-ntr-un trecut nedefinit,
privesc uimit afară prin fereastră,
parcă te văd la margini de zenit.

poezie de Corneliu Neagu (17 ianuarie 2024)
Adăugat de Corneliu Neagu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trec anii mei...

Trec anii mei ca păsări călătoare
spre un tărâm de vis nedesluşit
lăsând în urmă clipa care moare
pe-o margine de dor fără sfârşit.
Şi-atâtea vechi speranţe, revenite,
se-adună-n poarta visului ratat
cu tolbele-ncărcate de ispite
într-un trecut cu nume de păcat.

Nu am crezut că timpul le adună
să le aştearnă-n cuget mai târziu,
din poarta neuitării să îmi spună
că m-ai iubit prea mult, fără să ştiu.
Voiam să fie simplă aventură
pe-o margine de timp fără hotar,
iar noi doar visători care îşi jură
credinţă falsă pe un vechi altar.

Privirea ta, rămasă peste vreme
pe umbra unui gând întârziat,
revine din trecut să mă recheme
pe-acel tărâm cu urme de păcat.
S-ajung acolo? - falsă frenezie,
în pragul neuitărilor ce mor...!
Îţi voi păstra doar amintirea vie
în insomnii cernute peste dor!...

poezie de Corneliu Neagu din Drum spre eternitate
Adăugat de Corneliu Neagu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Reverie

Stau culcat privind printre arini
cum se-ntinde apa-nvolburată
peste gândurile care-mi vin
dintr-o lume ce-mi părea uitată.
Şi revăd măceşii înfloriţi
adunându-şi crengile-ncărcate
sub alunii stând nedumeriţi
lângă zidul rupt de la cetate.
Înlăuntru parcă te zăresc,
la fereastră stând îngândurată,
ultimul vlăstar de os domnesc,
în trecutul năruit uitată.
Gândul îmi aleargă înapoi
să ajung la tine pe terasă –
oare ce s-a întâmplat cu noi? –
nu mai eşti precum erai, crăiasă!
Îmi vorbeşti cu glasul abătut,
cu privirea-ntoarsă într-o parte,
vorbele sunt grele ca un lut
adunat din zeci de oale sparte.
Şi deodată simt şi înţeleg
că ce-a fost dispare dintr-odată,
cugetul se zbate în talveg
într-o albie de râu secată.
Dar rămân să te aştept pe mal,
vei mai coborî de la cetate?...
Te zăresc în tristul carnaval
căutând iubiri neconsolate.

poezie de Corneliu Neagu din Tăcerea din adâncuri (2018)
Adăugat de ugalen
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dorul răstignit

La margine de codri seculari
măceşii răzvrătiţi ne stau în cale,
ajungi târziu, trecând printre arţari,
purtând în ochi miraje ancestrale.
Mă-mbrăţişezi cu un sărut prelung,
simt liniştea din mine cum se curmă,
aş vrea din sărutare să mă smulg,
presimt îmbrăţişarea ta din urmă.

Dar ne oprim, te-ntorci către apus,
cu ochii adânciţi departe-n zare,
eu te privesc din umbră readus
dintr-un deşert cu dune mişcătoare.
Resimt răceala din sărutul tău,
adânc intrat în buze, ca o lamă,
şi îndoiala-n suflet, ca un hău,
strivind-mă cu reci fiori de teamă.

Tăcerea-n jur devine tot mai grea,
mă-ndepărtez cu clipa care moare,
rămasă neclintită-n urma mea,
te rătăceşti prin razele de soare.
Aş fi dorit să mă opreşti din drum
dar te-ai ascuns sub umbre de tăcere,
pe când apusul prefăcea în scrum
dorinţele din gânduri pasagere.

Vacanţele de vară s-au sfârşit –
ai dispărut în prima zi de toamnă,
eu mai păstrez doar dorul răstignit
să ţi-l trimit ca amintire, doamnă!

poezie de Corneliu Neagu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Elegie autumnală

Se plimbă cărţile pe etajeră,
eu le privesc tăcut dintr-un ungher,
parcă ascult poveşti din altă eră,
învăluite-n falduri de mister.

Alerg cu gândul înapoi, prin vreme,
pe-o margine de visuri te zăresc,
surâsul tău încearcă să mă cheme
dar zâmbetu-ţi îmi pare nefiresc.

Aud şi vântul care bate-afară
cu frunzele desprinse din copaci,
aduse la fereastră către seară
când te aştept să vii, să mă împaci.

Mâhnirea mă cuprinde dintr-odată,
refrenele din umbră contenesc,
mă-ncearcă o senzaţie ciudată,
pe etajeră cărţile vorbesc.

Mi-aduc aminte de iubirea noastră,
dintr-un trecut rămas nedefinit,
privesc uimit afară prin fereastră,
parcă te văd venind dinspre zenit.

poezie de Corneliu Neagu din Ecouri Existenţiale
Adăugat de Corneliu Neagu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mai treci din când în când prin viaţa mea...

Dacă un gând fărâmiţat de piatra uitării
În izvor de lacrimi se va transforma,
Vei auzi cântecul neterminat al mării
Trecând din când în când prin viaţa mea.

Dacă mai poţi privi aceeaşi stea
De noi aleasă-n noaptea marilor iubiri,
Mai treci din când în când prin viaţa mea
Ca pe-o alee a unui parc cu amintiri...

De vei auzi un fel de chemare
Din adâncuri de trecut, de undeva,
Răspunde învechitei răni, ce încă doare,
Trecând din când în când prin viaţa mea...

poezie de Cristian Neagu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prin galaxii de vis

Trec păsări călătoare către sud,
lângă fereastră se frământă plopii,
dintr-un trecut îndepărtat aud
prin galaxii de vis cum te apropii.

Din drum însă-deodată te opreşti
pe-o margine de amintiri surpată,
prin ceţurile beznei nefireşti
văd umbra ta întinsă ca o pată.

Incerc să te ridic din bezna grea,
cu gândurile toate adunate,
dar în trecut dispari lângă o stea
pe căile galactice-ncurcate.

Se-aşterne depărtarea între noi,
icoana ta din visul meu se stinge,
în suflet îmi rămân copacii goi
înfricoşaţi de iarna care-i ninge.

Dar cugetu-mi rămâne încă treaz,
mai pot visa o nouă primăvară,
copacii la fereastră în extaz
privind pe cer icoana ta bizară.

poezie de Corneliu Neagu din Tăcerea din adâncuri
Adăugat de ugalen
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prin galaxii de vis

Trec păsări călătoare către sud,
lângă fereastră se frământă plopii,
dintr-un trecut îndepărtat aud
prin galaxii de vis cum te apropii.

Din drum însă-deodată te opreşti
pe-o margine de amintiri surpată,
prin ceţurile beznei nefireşti
văd umbra ta întinsă ca o pată.

Incerc să te ridic din bezna grea,
cu gândurile toate adunate,
dar în trecut dispari lângă o stea
pe căile galactice-ncurcate.

Se-aşterne depărtarea între noi,
icoana ta din visul meu se stinge,
în suflet îmi rămân copacii goi
înfricoşaţi de iarna care-i ninge.

Dar cugetu-mi rămâne încă treaz,
mai pot visa o nouă primăvară,
copacii la fereastră în extaz
privind pe cer icoana ta bizară.

poezie de Corneliu Neagu din Tăcerea din adâcuri (2018)
Adăugat de Corneliu Neagu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Umbra

De ce te mai întorci acasă, tată? –
doar vezi prea bine, casa-i dărâmată,
în locul ei găseşti o alta casă,
cu turlă-naltă şi mai arătoasă,
dar nu este la fel de primitoare
precum căsuţa noastră cu pridvoare.

Iar eu, când vin acolo câteodată,
parcă-s străin la mine-n curte, tată.
Doar mărul ce mai dăinuie la poartă
mă mai întreabă seara despre soartă.
Nici el nu cred că se mai simte bine,
stă aplecat, iar fructele-s puţine...
Cu trunchiul său, cândva atât de falnic,
zidit între betoane pare jalnic.
Nici ploaia nu-i mai udă rădăcina
de când betonul a umplut grădina.

Eu ştiu că mai apari prin curte, tată,
să reclădeşti căsuţa dărâmată –
cobori din Constelaţia Licornul
doar noaptea când ne frânge somnul
şi către zori, pe când cocoşii cântă,
te-ntorci în cer, cu aripa mai frântă.
Iar eu trezit, în plină dimineaţă,
văd umbra ta cum se topeşte-n ceaţă,
şi lacrimi grele ochii mi-i inundă
când mira soarelui apare tremurândă.

poezie de Corneliu Neagu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce rău îmi pare...!

Secundele, prin ceasuri măcinate,
se cern târziu pe gândul ostenit,
bat clopotele-n turnul din cetate
când orele se scurg spre asfinţit.

Sub zidul vechi, cu pietrele căzute
pe tufele din gardul prăbuşit,
mor singure-amintirile venite
pe-o aripă de vânt fără sfârşit.

Stă toamna după colţ în aşteptare,
iar zilele de vară au-amuţit –
se-aude glas de păsări călătoare
sub mantia văzduhului cernit.

O, doamnă, dacă-ai şti ce rău îmi pare
că am plecat atunci pe înserat,
lăsând în urmă amintiri amare
pe tufele din gardul dărâmat.

De-atunci măceşii nu mai dau în floare,
garoafele din glastră au murit,
o, doamnă, dacă-ai sti ce rău îmi pare
că te-am lăsat cu sufletul rănit!...

poezie de Corneliu Neagu din Drum spre eternitate
Adăugat de ugalen
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce rău îmi pare...!

Secundele, prin ceasuri măcinate,
se cern târziu pe gândul ostenit,
bat clopotele-n turnul din cetate
când orele se scurg spre asfinţit.

Sub zidul vechi, cu pietrele căzute
pe tufele din gardul prăbuşit,
mor singure-amintirile venite
pe-o aripă de vânt fără sfârşit.

Stă toamna după colţ în aşteptare,
iar zilele de vară au-amuţit –
se-aude glas de păsări călătoare
sub mantia văzduhului cernit.

O, doamnă, dacă-ai şti ce rău îmi pare
că am plecat atunci pe înserat,
lăsând în urmă amintiri amare
pe tufele din gardul dărâmat.

De-atunci măceşii nu mai dau în floare,
garoafele din glastră au murit,
o, doamnă, dacă-ai sti ce rău îmi pare
că te-am lăsat cu sufletul rănit!...

poezie de Corneliu Neagu din revista Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593
Adăugat de ugalen
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce rău îmi pare...!

Secundele, prin ceasuri măcinate,
se cern târziu pe gândul ostenit,
bat clopotele-n turnul din cetate
când orele se scurg spre asfinţit.

Sub zidul vechi, cu pietrele căzute
pe tufele din gardul prăbuşit,
mor singure-amintirile venite
pe-o aripă de vânt fără sfârşit.

Stă toamna după colţ în aşteptare,
iar zilele de vară au-amuţit –
se-aude glas de păsări călătoare
sub mantia văzduhului cernit.

O, doamnă, dacă-ai şti ce rău îmi pare
că am plecat atunci pe înserat,
lăsând în urmă amintiri amare
pe tufele din gardul dărâmat.

De-atunci măceşii nu mai dau în floare,
garoafele din glastră au murit,
o, doamnă, dacă-ai sti ce rău îmi pare
că te-am lăsat cu sufletul rănit!...

poezie de Corneliu Neagu din Timp şi destin
Adăugat de ugalen
Comentează! | Votează! | Copiază!