Iulian şi antiohienii

"Nici litera C, spun ei, nici litera K nu au făcut vreodată ceva rău oraşului... Noi, găsind interpreţi...
am aflat că acestea sunt iniţialele unor nume, prima pentru Cristos, a doua pentru Konstantios."
Iulian, Misopogon (Mizantropul bărbos)

Cum au putut ei oare renunţa
la modul lor de viaţă de până-atunci, la atâtea
desfătări, la teatrele lor minunate,
contopire între Artă
şi înclinaţiile erotice ale cărnii?

Imorali într-o anume privinţă – şi probabil în mai multe privinţe –
desigur, erau. Dar aveau satisfacţia că viaţa lor
era faimoasa, mult lăudata viaţă din Antiohia,
încântătoare, de-un absolut bun gust.

Într-adevăr, să renunţi la toate acestea, pentru ce?

Încrâncenarea lui împotriva falşilor zei,
plictisitoarea lui pledoarie pro domo,
teama lui copilărească de teatru,
pudoarea lipsită de graţie, barba lui ridicolă.

Bineînţeles, ei au preferat C,
bineînţeles ei au preferat K – de sute de ori.

** Iulian, e vorba de împăratul bizantin Iulian Apostatul, se substituie pe sine însuşi
acelui "Mizantrop bărbos", atacând astfel, ironic, propria-i aversiune pentru creştinătatea antiohiană şi pentru locuitorii Antiohiei care-l ridiculizau, insinuând ca era filozof doar în sensul că purta barbă..

*** Konstantios - Flavius Iulius Constantius, fiul împăratului Constantin cel Mare.

poezie de Constantine P. Cavafy, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iulian în Nicomedia

Comportament periculos, fără sens:
laude pentru idealurile greceşti,
pentru magiile supernaturale, vizite la templele păgâne,
entuziasm pentru vechii zei,
discuţii frecvente cu Chrysanthios,
speculaţii cu abilul filozof Maximus.
Şi, iată ce s-a întâmplat: Gallos e extrem de îngrijorat,
Konstantios a devenit suspicios.
Sfetnicii lui Iulian n-au fost deloc prudenţi.
Lucrurile, spune Mardonios, au mers prea departe,
zvonurile trebuie curmate cu orice preţ.
Aşa că Iulian merge la biserică în Nicomedia,
un lector iarăşi,
şi plin de veneraţie citeşte cu voce tare
pasaje din Sfintele Scripturi –
şi toţi se miră de evlavia lui creştinească.

poezie de Constantine P. Cavafy, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

N-ai înţeles

Aiuritorul Iulian, referindu-se la credinţa noastră,
a spus următoarele: "Am citit, am înţeles,
am condamnat". A crezut că ne va devasta
acel cuvânt "condamnat" – capul sec.

Acest gen de butade nu prind la noi, creştinii.
Imediat a venit replica noastră: "Ai citit, dar n-ai înţeles;
dacă ai fi înţeles, n-ai fi condamnat."

* Flavius Claudius Iulianus – împărat roman ( 361-363), cunoscut şi sub numele de Iulian Apostatul (apostat –termen atribuit celui care renunţă la o credinţă religioasă pentru alta, în cazul lui, la creştinism pentru neoplatonism). A fost ultimul împărat păgân al imperiului.

poezie de Constantine P. Cavafy, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Împăratul nu mai putu de bucurie, când văzu că fiul său cel mai mic îi aduce în casă minunea minunilor. Zâna se purtă cu mare bunăcuviinţă, şi vorbi astfel încât robi toate inimile. Oaspeţii nu-şi mai luau ochii de la dânsa şi urechile lor nu mai ascultau alte vorbe, decât vorbele ei, că mult erau cu lipici. Fiii cei mari ai împăratului povăţuiră pe logodnicele lor ca să facă şi ele tot ce va vedea pe zâna că face, şi la cununie şi la masă. Împăratul îşi împlini pofta inimei lui. El dorise, vezi, să-şi cunune toţi copiii într-o zi, şi aşa şi făcu. Era vesel împăratul pentru aceasta, cât un lucru mare.

Petre Ispirescu în Broasca ţestoasă cea fermecată
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un prinţ din Libia de vest

Aristomenis, fiul lui Menelaos,
prinţul din Libia de Vest,
a fost în general bine văzut în Alexandria
de-a lungul celor zece zile petrecute acolo.

De dragul bunului său nume, s-a îmbrăcat ca grecii.
A acceptat cu plăcere onorurile,
dar nu le-a solicitat; era modest.
A cumpărat cărţi greceşti,
mai ales de istorie şi de filozofie
Dincolo de toate, era un om puţin vorbăreţ.

S-a răspândit vorba c-ar fi fost un gânditor profund,
iar asemenea oameni, se ştie, nu vorbesc prea mult.

Nu era deloc un gânditor profund sau ceva asemănător –
ci mai degrabă un om simplu, amuzant.
Şi-a luat un nume grecesc, s-a îmbrăcat greceşte,
a învăţat să se poarte mai mult sau mai puţin ca un grec;
şi tot timpul i-a fost teamă că şi-ar putea pierde
numele lui destul de bun
folosind aiurea cuvintele greceşti,
pentru ca apoi cei din Alexandria, după obiceiul lor cel rău,
să înceapă a râde de el.

De-aceea s-a mulţumit să folosească doar câteva vorbe,
îngrozitor de atent la sintaxă şi pronunţie;
şi-aproape o luase razna, fiindcă avea,
îmbuteliate, sub presiune, înlăuntrul lui, atâtea de spus.

poezie de Constantine P. Cavafy, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Diana: Iuli, de ce te porţi aşa cu Luci? De ce-i provoci suferinţă?
Iulian: Suferinţă?! Lui?! El suferă?! Şi eu cum crezi că m-am simţit, când, din cauza lui, am fost luat la întrebări de către cei din Comisie? Sau acum, când am văzut prin ziare scris despre el, sau am auzit vorbindu-se la ştiri, ca despre un element rău?!
Diana: Ah, acum nu-ţi convine, imediat îl consideri vinovat...
Iulian: Păi, că doar n-oi fi eu vinovat.
Diana: Dar până acum era bine, te simţeai mândru când se vorbea despre "domnul comandant".
Iulian: Bineînţeles că eram mândru de performanţa lui, dar acum cu ce mă pot mândri? Cu un act de indisciplină?!
Diana: Te-ai gândit măcar o clipă că totuşi ar putea fi nevinovat? Nu... Tu te-ai grăbit să-l acuzi, să-l judeci, te-ai grăbit să crezi că ar putea fi rău. N-ai vrut să fii de partea lui.
Iulian: Să fiu de partea lui?! Cum să fiu de partea lui, când are probleme de acest gen, cu disciplina...

replici din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu (2009)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iulian: Îmi permiţi să stau aici, lângă tine?
Lucian: Lasă gluma, blondule; bineînţeles că-ţi permit...
Iulian: Şi totuşi, cu ce-ai supărat-o pe colega ta, domnişoara consilier?
Lucian: De ce n-o întrebi chiar pe ea?
Iulian: Poate am s-o întreb, dacă voi avea ocazia. Crezi că mi-ar răspunde?
Lucian: Nu ştiu... Cum rămâne cu presa? Nu te mai deranjează ce scriu ziarele despre mine?
Iulian: Presa?! Dă-o încolo! Ce ştiu oamenii aceia despre fiul meu? Am avut prilejul să constat că nu prea multe. Lasă-i să scrie ce-or vrea; nici că o să mai cumpăr ziarele de acum încolo!
Lucian: Cum aşa?! Renunţi la hobby-ul tău din fiecare seară?
Iulian: Ce hobby?! Prosteală, pierdere de timp şi de bani. Dacă renunţ, am doar de câştigat.
Lucian: Chiar crezi?!
Iulian: M-am convins. Nu vreau să mă las influenţat de ce scriu ziarele; nu mă interesează! Tu eşti mult mai important, doar eşti fiul meu. Şi orice ar fi, vreau să ştii că sunt mândru de tine! Ah... Uite cum mi-am făcut sânge rău, ca prostul, din cauza unei reclamaţii, când de fapt, era atât de simplu; n-am putut dormi deloc până acum, toată noaptea; mi-era imposibil! Nu-mi place să te ştiu trist, mai ales din cauza mea.
Lucian: Nici eu n-am reuşit să dorm, blondule. Poate îţi vine greu să mă crezi, dar mă deranja să te ştiu supărat pe mine.
Iulian: Aş, supărat; mă prosteam...

replici din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Erau binevenite-n credinţa şi-n a lor părere

Durerea ar fi putut crede că era durere.
Îngrijorarea că era îngrijorare.
Ele erau binevenite-n credinţa şi-n a lor părere,
Perechea dându-şi o importanţă mare.

Nu. A fost nevoie ca toate zăpezile atârnând
De-acoperişul odăii lui să-şi picure-întristarea,
Începând de când era doar un copil plăpând,
Pentru a se-aşterne şi pe capul lui ninsoarea.

Ori de câte ori acoperişul se-albea sub geana bolţii,
Dedesupt capul lui în bezna din cocioabă
Era tot mai puţin negru decât catranul nopţii,
O nuanţă aproape de culoarea zăpezii, gri-albă.

Îngrijorarea-ar fi putut crede că era îngrijorare,
Durerea că era durere.
Dar niciuna dintre ele n-a fost tâlharul care
I-a furat părul negru, singura avere.

poezie de Robert Frost, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iulian văzând dispreţul

"Apoi, să observăm," declară el, în felul lui solemn,
"că există printre noi un mare dispreţ pentru zei".
Dispreţ. Dar el la ce se aştepta?
Lăsaţi-l să-şi organizeze religia cum îi place,
să scrie Marelui Preot din Galatia ceea ce-i place –
sau altora de aceaşi teapă, incitându-i, întărâtându-i.
Prietenii lui nu erau creştini, iar asta în mod cert.

Dar chiar aşa, aceştia n-au întins coarda
atât de mult ca el (crescut, totuşi, în religia creştină)
jucându-se cu un nou sistem religios,
absurd în teorie şi în practică.

Ei erau, la urma urmei, greci. Nimic în exces, Augustus.

*** În Grecia antică, pe templul Oracolului de la Delfi erau inscripţionate cuvintele " Meden Agan" – "Nimic în exces

poezie de Constantine P. Cavafy, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aşa că îşi văzură nestingheriţi de noua lor ocupaţie, deşi nu prea erau îmbrăcaţi ca pentru o petrecere, ci în uniformele acelea albastre, sobre. Regretau că în rezervele cu iniţialele numelor lor nu aveau încă haine particulare, dar în lipsa acelora, mergea şi aşa. Ce conta în ce erau îmbrăcaţi? Principal era că arătau bine! Poate doar comandantul misiunii avea acolo, în rezerva lui, ceva haine particulare, anume cele purtate în acea dimineaţă, dar n-ar fi îmbrăcat din nou rupturile acelea; prefera uniforma, arăta mult mai bine, mai îngrijită!

citat din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi în ştiinţă se spune că teoriile nu sunt acceptate pentru adevărul lor, ci pentru strategiile de a le face acceptate, pentru eleganţa lor estetică... Einstein era un scriitor bun şi numai de asta a devenit ce a devenit. Dacă demonstraţiile lui n-ar fi fost elegante estetic, colegii lui matematicieni n-ar fi fost convinşi. Şi nu era nici un motiv să fie convinşi, pentru că lucrurile de care vorbeşte Einstein sunt foarte ipotetice.

Ioan Petru Culianu în Păcatul împotriva Spiritului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rea credinţă

Motto: "Deşi suntem de acord cu multe lucruri relatate de Homer,
cu acesta nu suntem de acord... şi nici cu Eschil nu suntem
de acord, când el o face peThetis să spună că Apollo
a cântat la nunta ei, celebrându-i copilul:

‘cum că el nu se va îmbolnăvi niciodată, va avea o viaţă
lungă şi toate binecuvântările vor pogorî asupra lui;
iar când el a promis aceste daruri inima mea s-a umplut
de bucurie. Şi-am sperat că buzele divine ale lui Apollo,
cel fluent şi limpede în arta profeţiei, nu se vor dovedi false.
Însă el, care a proclamat aceste lucruri....
el este cel care mi-a ucis fiul...' "

(Platon, Republica, II-383)

Când Thetis şi Peleus s-au căsătorit
Apollo s-a ridicat de la somptuoasa masă a nunţii
şi a binecuvântat mireasa şi mirele
pentru fiul care se va naşte din unirea lor.
"Bolile nu-l vor atinge niciodată," a spus el,
"şi va avea o viaţă lungă."
Asta i-a plăcut foarte mult lui Thetis:
cuvintele lui Apollo, un maestru în profeţii,
părea o garanţie asiguratoare pentru copilul ei.
Iar când Ahile a crescut mare
şi toată Tesalia vorbea despre frumuseţea lui,
Thetis şi-a amintit cuvintele zeului.

Dar într-o zi au sosit nişte bătrâni aducând vestea
că Ahile a fost ucis la Troia.
Thetis şi-a sfâşiat mantia purpurie,
şi-a scos inelele şi brăţările,
aruncându-le-n ţărână.
Şi-n marea ei durere, amintindu-şi scena de la nuntă,
a întrebat ce punea oare la cale înţeleptul Apollo,
unde era acel poet care declama
atât de elocvent la banchete, unde era acel profet
când troienii i-au ucis fiul în plină tinereţe?

Iar bătrânii i-au răspuns că Ahile însuşi
a coborât la Troia
şi, împreună cu troienii, i-a ucis fiul.*

* Zeul Apollo, aşa cum se ştie, în timpul Războiului Troian, a fost protectorul troienilor, ajutându-i pe aceştia
în lupta lor cu aheii.

poezie de Constantine P. Cavafy, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Astfel îşi petrecură cei şapte tineri această zi, străduindu-se ca, până seara, înainte de a pleca spre casele lor, să viziteze cât mai multe dintre compartimentele navei albastre. Cu această ocazie, cei patru colegi mai noi constatară că rezervele celor trei nu erau deloc mai mari decât ale lor, erau absolut identice, cel puţin în privinţa dimensiunilor; chiar şi a comandantului, mai ales că nu se ştia mai din timp că Lucian va fi comandantul, iar el îşi alesese de mult rezerva lui, dinainte de a afla că va fi membru al echipajului în această misiune, sau că "Pacifis" va participa vreodată la vreo misiune spaţială. Bineînţeles, nu reuşiră să viziteze chiar întreaga navă, ci doar o mică parte din ea, apoi reveniră pe puntea principală; Eugen Manea nu-i mai căutase deloc în acea zi, semn că, într-adevăr, dânsul era ocupat. Nici o problemă, îl vor întâlni mâine şi zilele următoare.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pentru Nis, geograful cel înalt, activitatea acelei zile era foarte clară: se rezuma, în marea majoritate a timpului, la o nouă şedinţă foto, acasă la prietena lui, Adela Cristescu, de data aceasta el – în uniformă, deşi de acasă plecase în haine particulare, îşi luase totuşi uniforma, după cum promisese, într-un rucsac, umplut, pe lângă aceasta, bineînţeles, cu foarte multe dulciuri, acestea fiind, ca de obicei, nelipsite lunganului. Nistor se distră destul de bine în acea zi, încercând să uite de refuzul adolescentei de a-i însoţi în misiunea lor spre planeta Proxima; era cam greu însă... Părinţii Adelei îl priveau îngăduitori, ba chiar cu admiraţie; Nistor era un băiat bun; puţin cam prea înalt, însă parcă i se potrivea această înălţime. 2,18 m... Cine şi l-ar mai fi putut imagina pe geograf mai scund? Nimeni! Pentru că toţi se obişnuiseră cu el astfel; când îi rosteau numele, imediat îl asociau cu imaginea aceasta, caracteristică lui, de lungan inconfundabil...

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unchiul Vernon, mătuşa Petunia şi fiul lor, Dudley, erau singurele rude în viaţă ale lui Harry. Erau Încuiaţi şi aveau o atitudine mai mult decât medievală când venea vorba despre magie. Părinţii lui Harry, decedaţi de multă vreme, fuseseră ei înşişi vrăjitori şi din acest motiv nu erau niciodată pomeniţi în casa familiei Dursley.

J.K. Rowling în Harry Potter – Prizonier la Azkaban
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iulian şi Misterele Eleusine

Dar când s-a văzut în mijlocul întunericului,
în adâncimile înfricoşătoare ale pământului,
într-un grup de greci păgâni,
când chipuri fără trup apăreau în faţa lui
în cearcăne de lumină,
tânărul Iulian şi-a pierdut pentru un moment cumpătul:
într-un impuls din anii lui pioşi
şi-a făcut cruce.
În clipa aceea vedeniile au dispărut;
halourile s-au îndepărtat, luminile s-au stins.
Grecii şi-au aruncat priviri pe sub sprâncene.

Tânărul a întrebat: " Aţi văzut miracolul?
Mi-e teamă, prieteni. Vreau să plec de aici.
Aţi văzut cum au dispărut demonii
în clipa-n care am făcut sfântul semn al crucii?"

Grecii au chicotit dispreţuitori:
" Să-ţi fie ruşine, ruşine să ne vorbeşti aşa
nouă, sofiştilor şi filozofilor!
Dacă vrei să rosteşti astfel de cuvinte
rosteşte-le în faţa Episcopului de Nicomedia şi a preoţilor lui.
Măreţii zei ai glorioase noastre Grecii
au fost în faţa ta.
Iar dacă au plecat, nu te gândi niciun minut
că ei s-ar fi speriat de gestul tău.
Natura lor nobilă a fost dezgustată
când te-au văzut făcând
acel semn, infam şi primitiv,
de-aceea te-au părăsit plini de dispreţ."

Asta-i ceea ce i-au spus, iar prostul
a evadat din îngrijorarea lui sfântă şi binecuvântată,
convins de cuvintele perverse ale acelor greci.

poezie de Constantine P. Cavafy, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

E de neam! Între toate lighioanele lumii, gândeste el, nu era alta care să aiba strămoşi mai aleşi şi mai de viaţă. Pamântul era o nimica toată, un boţ de humă ce orbecaia fară de nici un căpătâi, prin văzduh, când neamul lor greieresc îşi ridica osanele lui însuşi, supt frunzele uriaşe din care astazi nici macar urme n-au rămas. Ei biruiseră vremea – dăinuiau stăpâni în lung şi-n lat, ca şi pe atunci. Chiar un străbunic al lui, cu mii de ani înainte, fusese cântăreţ în cuptorul brutăriei lui Por-împarat. Si astea nu erau vorbe de ici de colo; ci le povesteau batrânii în toate mintile lor, şi ei, fireşte, de la alţi batrâni pricepuţi le auziseră. Căci doar aşa ramân poveştile pe lume.

Emil Gârleanu în Din lumea celor care nu cuvântă, Cântăreţul
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu vă îngrijiţi pentru sufletul vostru ce veţi mânca, nici pentru trupul vostru cu ce vă veţi îmbrăca; au nu este sufletul mai mult decât hrana şi trupul decât îmbrăcămintea? Priviţi la păsările cerului, că nu seamănă, nici nu seceră, nici nu adună în jitniţe, şi Tatăl vostru Cel ceresc le hrăneşte. Oare nu sunteţi voi cu mult mai presus decât ele? Şi cine dintre voi, îngrijindu-se poate să adauge staturii sale un cot? Iar de îmbrăcăminte de ce vă îngrijiţi? Luaţi seama la crinii câmpului cum cresc: nu se ostenesc, nici nu torc. Şi vă spun vouă că nici Solomon, în toată mărirea lui, nu s-a îmbrăcat ca unul dintre aceştia. Iar dacă iarba câmpului, care astăzi este şi mâine se aruncă în cuptor, Dumnezeu astfel o îmbracă, oare nu cu mult mai mult pe voi, puţin credincioşilor? Deci, nu duceţi grijă, spunând: Ce vom mânca, ori ce vom bea, ori cu ce ne vom îmbrăca? Că după toate acestea se străduiesc neamurile; ştie doar Tatăl vostru Cel ceresc că aveţi nevoie de ele. Căutaţi mai întâi împărăţia lui Dumnezeu şi dreptatea Lui şi toate acestea se vor adăuga vouă.

Sfântul Matei în Sfânta Evanghelie după Matei, Despre milostenie, rugăciune şi post. Să nu ne străduim numai după cele pământeşti. - 6:25-33
Adăugat de Lucian Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lucian se bucură şi el să ştie că acest băiat simpatic îi va fi totuşi, cu siguranţă, coleg, deşi tristeţea că doar el nu se înţelegea cu părinţii lui, mai ales cu doamna Diana, nu-i putea părăsi sufletul, dar tot nu-şi schimba hotărârea luată, aceea de a pleca, fără a ţine cont de împotrivirea fermă a mamei lui, deşi, normal, ar fi preferat să poată rezolva această nedorită problemă, într-un mod favorabil lui. Privi spre colegul lui cel nou, tânărul Mihai: Pe chipul acestuia se putea citi cu uşurinţă o expresie de bucurie, foarte evidentă; tânărul informatician uitase de orice probleme. Pentru el, totul era clar: Va putea participa la această misiune, nu va fi nevoit să se retragă, din cauza împotrivirii părinţilor lui. Aceştia însă nu erau la fel de veseli ca fiul lor, ceva le umbrea fericirea; acel ceva care îngrozea pe oricare dintre părinţii tinerilor din echipaj, anume durata misiunii, estimată la cel puţin 13 ani.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aproape toţi copiii din ziua de azi erau îngrozitori. Cel mai rău era că, prin intermediul unor organizaţii ca Spionii, erau transformaţi, în mod sistematic, în nişte mici sălbatici imposibil de stăpânit; şi totuşi, lucrul ăsta nu trezea în ei nici un fel de dorinţă de a se revolta împotriva disciplinei Partidului. Din contră, adorau Partidul şi tot ce avea legătură cu el. Cântecele, marşurile, steagurile, mersul în excursii, instrucţia cu arme de exerciţiu, urlatul de slogane, adularea Fratelui cel Mare – toate erau pentru ei un fel de joc de-a eroii. Sălbăticia specifică vârstei le era în întregime canalizată împotriva duşmanilor Statului, împotriva străinilor, trădătorilor, sabotorilor şi criminalilor în gândire. Era ceva aproape normal pentru oamenii de peste treizeci de ani să le fie frică de proprii lor copii.

George Orwell în 1984
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ducându-se şi nurorile cele mai mari ale împăratului să-i mulţumească, îi sărutară şi ele mâna. Când voiră însă a scoate şi ele din sân ce puseseră în timpul mesei, băgară de seamă că hainele lor sunt murdare şi terfelite de bucate, încât nu mai semăna a haine puse pe om, ci a alte dihanii, şi se făcu un râs de mila lor în toată nunta, încât plecară umilite în cămările lor ca să se schimbe, fiindcă nu mai era chip a mai sta aşa îngălate la nuntă. Atunci mulţimea, cu mic, cu mare, şi împăratul împreună cu dânsa, strigară într-un grai, că aceşti soţi să-i domnească de aci înainte. Împăratul se coborî din scaun, şi se urcă fiul cel mic cu soţia sa. Această împărăteasă cu rostul ei cel blajin, cu purtarea cea cumpătată, se făcu de o iubiră până şi cumnatele ei. Iară fiul împăratului, cu agerimea minţii lui, cu înţelepciunea cea firească şi cu poveţele împărătesei, soţia lui, domni în pace, în linişte şi în veselie toată viaţa lui.

Petre Ispirescu în Broasca ţestoasă cea fermecată
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!