Iulian văzând dispreţul

"Apoi, să observăm," declară el, în felul lui solemn,
"că există printre noi un mare dispreţ pentru zei".
Dispreţ. Dar el la ce se aştepta?
Lăsaţi-l să-şi organizeze religia cum îi place,
să scrie Marelui Preot din Galatia ceea ce-i place –
sau altora de aceaşi teapă, incitându-i, întărâtându-i.
Prietenii lui nu erau creştini, iar asta în mod cert.

Dar chiar aşa, aceştia n-au întins coarda
atât de mult ca el (crescut, totuşi, în religia creştină)
jucându-se cu un nou sistem religios,
absurd în teorie şi în practică.

Ei erau, la urma urmei, greci. Nimic în exces, Augustus.

*** În Grecia antică, pe templul Oracolului de la Delfi erau inscripţionate cuvintele " Meden Agan" – "Nimic în exces

poezie de Constantine P. Cavafy, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Subiectele tratate în cadrul şedinţelor erau diverse şi libere, dar toate urmăreau o utilitate educativă. Ele erau tratate cu seriozitate şi competenţă şi aveau la bază o bogată documentare. Aceste lucrări erau păstrate în arhiva bibliotecii Frăţiei, iar, dacă posedau un nivel suficient de înalt, erau publicate chiar în revistele sau în ziarele legionare. Se dezbătea apoi şi câte un punct doctrinar legionar şi se scotea în evidenţă necesitatea aplicării lui totale, pentru dezvoltarea armonioasă a omului român.

Nicolae Roşca în Ce este Frăţia de Cruce
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Demult

Mi-ar fi plăcut să vorbesc despre această amintire,
dar e-atât de estompată acum,– ca şi cum nimic n-ar mai fi rămas –
iar asta pentru că s-a întâmplat demult, în anii adolescenţei.

O piele ca floarea de iasomie...
acea seară de august – era în august? –
Îmi mai pot aminti doar ochii: albaştri, cred că erau albaştri...
O, da, albaştri ca safirul.

poezie de Constantine P. Cavafy, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Brennan: Nu contează ce părere am eu. Nu e treaba mea să am o părere.
Levitt: Dar asta îţi poate influenţa slujba. Chiar eşti atât de rece şi insensibilă cum pari?
Brennan: Fiecare craniu are un chip. Examinez oasele şi ştiu cum mergea persoana respectivă, unde a fost rănită. Maggie Schilling este o persoană în carne şi oase pentru mine. Durerea pe care a îndurat-o era reală. Şoldul ei era afectat de o infecţie din cauza că stătuse prea mult pe o parte. Într-adevăr, aşa cum a spus doctorul Stires, boala ar fi putut contribui la infecţie, asta dacă nu pui totul în context, dar nu poţi să analizezi ce i s-a întâmplat lui Maggie Schilling pe bucăţi. Era o persoană ce a luptat ca să se elibereze. Încheieturile îi erau rupte fiindcă s-a chinuit să-şi scoată cătuşele. Oasele gleznelor erau măcinate pentru pentru că era legată la picioare. Iar şoldul şi umărul ei erau afectate de o infecţie. Şi cu cât se lupta mai mult, cu atât durerea era mai atroce. Aşa că i-au dat nişte calmante ca să o liniştească. I-au dat atât de mult, încât au omorât-o. Aceste fapte nu pot ignorate pentru că dvs credeţi că sunt plictisitoare sau antipatică, pentru că eu nu contez. Ce cred eu nu are nici o importanţă. Maggie este singura care contează.

replici din filmul serial Cititorii de oase
Adăugat de Matache Alexandra
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iulian şi Misterele Eleusine

Dar când s-a văzut în mijlocul întunericului,
în adâncimile înfricoşătoare ale pământului,
într-un grup de greci păgâni,
când chipuri fără trup apăreau în faţa lui
în cearcăne de lumină,
tânărul Iulian şi-a pierdut pentru un moment cumpătul:
într-un impuls din anii lui pioşi
şi-a făcut cruce.
În clipa aceea vedeniile au dispărut;
halourile s-au îndepărtat, luminile s-au stins.
Grecii şi-au aruncat priviri pe sub sprâncene.

Tânărul a întrebat: " Aţi văzut miracolul?
Mi-e teamă, prieteni. Vreau să plec de aici.
Aţi văzut cum au dispărut demonii
în clipa-n care am făcut sfântul semn al crucii?"

Grecii au chicotit dispreţuitori:
" Să-ţi fie ruşine, ruşine să ne vorbeşti aşa
nouă, sofiştilor şi filozofilor!
Dacă vrei să rosteşti astfel de cuvinte
rosteşte-le în faţa Episcopului de Nicomedia şi a preoţilor lui.
Măreţii zei ai glorioase noastre Grecii
au fost în faţa ta.
Iar dacă au plecat, nu te gândi niciun minut
că ei s-ar fi speriat de gestul tău.
Natura lor nobilă a fost dezgustată
când te-au văzut făcând
acel semn, infam şi primitiv,
de-aceea te-au părăsit plini de dispreţ."

Asta-i ceea ce i-au spus, iar prostul
a evadat din îngrijorarea lui sfântă şi binecuvântată,
convins de cuvintele perverse ale acelor greci.

poezie de Constantine P. Cavafy, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bârfa

Celui cărui-i place bârfa,
E ca cel ce-i place târfa:
N-are-n el nimic măreţ
Şi e vrednic de dispreţ.

pamflet de George Budoi din Pamflete şi satire (21 septembrie 2017)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iar dacă treaba mersese greu în cazul produselor nealimentare, nici în cazul celor alimentare nu se dovedi a fi mai uşoară; mergea destul de greu, oricât de priceput ar fi fost Mihai. În plus, deja sosiseră o parte din produsele, de data asta alimentare, deci, erau nevoiţi să se ocupe şi de depozitarea lor, sau cel puţin de coordonarea acestei activităţi. Ah; şi cât de multe erau! Însă, evident, toate erau foarte necesare, chiar în cantităţi mari, aşa cum le comandaseră, sfătuiţi de director (dânsul avea mare grijă să nu cumva să omită ceva de pe liste, pentru că nu dorea să le lipseasă nimic, iar grija dumnealui nu era deloc exagerată). Treaba mergea greu, anevoios; noroc însă că preşedintele întârzia; foarte probabil fusese reţinut pe traseu, din cauza altor probleme, politice sau nu; erau destule.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În oraşul cel mare, în care sunt atâţia oameni şi atâtea case şi n-au toţi loc unde să-şi facă o grădină şi de aceea cei mai mulţi trebuie să se mulţumească cu flori în glastre, erau şi doi copii sărmani, care aveau o grădină puţin mai mare decât un vas cu flori. Nu erau frate şi soră, dar se iubeau între ei ca şi cum ar fi fost. Părinţii lor locuiau în două mansarde din cele două case alăturate şi care erau aşa de apropiate una de alta încât streşinile mai că se atingeau şi cum ferestrele erau faţă în faţă puteai să treci de la o locuinţă la cealaltă.

Hans Christian Andersen în Crăiasa Zăpezii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dawson (descriind relaţia lui cu Jen): Caracterele erau defectuoase şi nu se potriveau. Scenele de dragoste erau slabe, pentru a nu spune mai mult. Şi sfârşitul nu a fost unul fericit cu siguranţă. Dar nici tragic. S-a terminat şi atât.

replică din filmul serial Cei mai frumoşi ani
Adăugat de Moţ Mădălina
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ea se aşeză. El desfăcu şampania, al cărei dop sări, cu o pocnitură zdravănă; sperau să nu-i fi deranjat pe ceilalţi, deşi micuţele încăperi erau izolate fonic, printr-un sistem destul de performant, pe care însă nu-l testaseră până în acel moment. El îi turnă şampanie în pahar, apoi îşi turnă şi lui, umplând doar câte o jumătate de pahar pentru fiecare. Mai întâi formulă el un toast, golind amândoi conţinutul paharelor. La cererea ei, îi cântă o melodie nouă, interpretând-o, cu vocea lui plăcută; dansară împreună, lipindu-se unul de celălalt. Trupurile lor tinere, pline de dorinţă, de pasiune, tresăreau în mod plăcut, simţindu-se atât de aproape unul de altul, singuri, în acea încăpere strâmtă, doar în lumina pâlpâitoare a lumânărelelor. După acest dans, el umplu din nou pe jumătate paharele; urma ca ea să ţină toastul. Cu vocea tremurândă, Lia formulă un toast, apoi amândoi goliră din nou paharele. Ea îl privea, din când în când, contemplându-i, la lumina aceea pâlpâitoare, chipul plăcut, de mare Don Juan, un veşnic cuceritor; doar privirea lui intimidantă, chiar şi pe întuneric, o deruta continuu. Se ridicară în acelaşi timp; săruturile erau inevitabile. Lumânările se consumaseră, iar el nu le înlocuise cu altele; ea nici atât.

citat din romanul Proxima, Partea a-V-a: "Pe drumul de întoarcere" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În experienţele mele în insulele din Pacificul de Sud, cu ani în urmă, nativii nu purtau haine şi pentru că nu purtau haine, nu au apărut voyeuri pentru că, acei oameni înotau nuzi încă de pe vremea când erau foarte tineri. Aşa că nimeni nu a devenit un voyeur pentru că nu exista o bază pentru asta. Când un bărbat vorbea cu o femeie, de obicei, aceştia le priveau în ochi când vorbeau cu ele. Ei nu aveau reviste pentru femei, nici fetish-uri pentru că nici o parte a corpului nu era accentuată prin acoperire... Aşa că, după cum se poate observa ceea ce rezultă din aceasta, este un tipar comportamental total diferit în ceea ce priveşte sexul. Ei mângâiau toată femeia, ei o atingeau de sus până jos, dar nu aveau zone specifice ale anatomiei feminine pe care să pună accent. Vedeţi voi fetish-urile apar la oamenii care revizuie în mintea lor din nou şi din nou ceea le-ar place să facă sexual, din cauza privării, şi dacă revizuie asta în mintea lor pentru mulţi ani, ei dezvoltă tot felul de idei exotice.

citat din Jacque Fresco
Adăugat de Catalin Popescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lucian: Nu ştii ce-i asta?
Ly: Nu. Nu ştiu... Ce este?
Lucian: E mult mai bine să nu ştii, crede-mă... E o ţigară, care n-ar trebui folosită, pentru că dăunează mult sănătăţii. De obicei, nu fumez, în general, dar acum nu ştiu ce mi-a venit, să-mi aprind ţigara asta...
Ly: Dar ce-i ăla?! Dâra aia albă pe care o face?
Lucian: Fumul de la ţigară... Nu-ţi place cum miroase? Ascultă, dacă te deranjează, o arunc imediat. Şi aşa nu e bună de nimic, nu-mi foloseşte la nimic.
Ly: Parcă ar fi aerul de afară al planetei, aşa arată dâra aia albă, dar miroase într-adevăr groaznic; aerul de afară nu miroase aşa şi ce bine că nu miroase atât de utât! Dar la ce-ţi foloseşte această ţigară?
Lucian: La nimic. Poate doar la distrugerea sănătăţii.
Ly: Păi, dacă nu e bună, după cum ai zis, de ce-ai mai aprins-o?
Lucian: Nu ştiu de ce; nu obişnuiesc să fumez. Se spune că are darul de a te calma când eşti nervos, agitat sau neliniştit.
Ly: Iar tu eşti acum nervos, agitat sau neliniştit?
Lucian: Da, puţin, dar nu chiar atât de mult încât să nu mă pot calma şi fără această ţigară. N-am nevoie de ea...

replici din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de Cornelia Georgescu (2009)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Religia creştină are o virtute pe care n-a avut-o niciun sistem filosofic în istorie: egalitatea absolută, nedemagogică, a oamenilor în faţa lui Dumnezeu. Toţi sunt oameni. Creştinismul nu e depăşit în istorie de nimic.

Petre Ţuţea în Jurnal cu Petre Ţuţea (1992)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Babilonul a devenit cel mai opulent oraş din lumea antică pentru că locuitorii lui erau cei mai bogaţi oameni din vremea aceea. Aceştia ştiau să aprecieze valoarea banilor. Puneau în practică principii financiare extrem de solide pentru obţinerea banilor, păstrarea şi punerea lor la treabă, fapt car e le aducea şi mai mulţi bani.

George S. Clason în Cel mai bogat om din Babilon
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tânjeam după femei în mod constant, cu cât erau de calitate mai proastă, cu atât mai bine. Şi totuşi, femeile – femeile adevărate – mă speriau, pentru că ele, în cele din urmă, îţi doreau sufletul, iar eu voiam să păstrez ce mai rămăsese din al meu. Tânjeam, mai ales, după prostituate, femei de joasă speţă, pentru că erau ucigătoare şi din topor, nu aveau nici o pretenţie. Nu pierdeai nimic după ce plecau. Totuşi, în acelaşi timp, tânjeam după o femeie tandră, adevărată, în ciuda preţului exorbitant. Oricum ar fi fost, eram pierdut.

Charles Bukowski în Femei
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Captivi

Unii au venit în lanţuri,
Neregretând nimic, dar obosiţi.
Mult prea obosiţi, poticnindu-se.
Gândirea şi ura erau epuizate,
Gândirea şi lupta erau epuizate,
Retragerea şi speranţa erau epuizate.

Astfel se vindeca o lungă campanie,
Făcând moartea mai uşoară.

poezie celebră de Ernest Hemingway, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Psalmul trei

În ziua-n care cuvintele mele
erau ţărână...
eram prietenul tulpinilor de grâu.

În ziua-n care cuvintele mele
erau mânie
eram prietenul lanţurilor.
În ziua-n care cuvintele mele
erau pietre
eram prietenul râurilor.
În ziua-n care cuvintele mele
erau răzvrătire
eram prietenul cutremurelor.
În ziua-n care cuvintele mele
erau mere amare
eram prietenul omului optimist.
Dar în ziua-n care cuvintele mele
au devenit miere...
muştele mi-au acoperit
gura...!

poezie de Mahmoud Darwish, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu există niciun sens în viaţă, în structura lucrurilor. D. H. Lawrence ştiuse asta. Aveai nevoie de dragoste, dar nu de genul de dragoste pe care îl foloseau cei mai mulţi oameni şi de către care erau folosiţi. Bătrânul D. H. ştiuse ceva. Amicul lui, Huxley, era doar un intelectual zvăpăiat, dar unul minunat. Mai bun decât G. B. Shaw, cu acel echilibru solid al unei minţi care se scarpină mereu în cur, cu ironia lui muncită, în definitiv doar impusă, o povară asumată, care îl împiedica să simtă cu adevărat ceva, cu discursul lui strălucit, în definitiv o plictiseală, o zgândărire a minţii şi a simţurilor. Era totuşi bine să-i citeşti pe toţi. Te făcea să realizezi că gândurile şi cuvintele pot fi fascinante, chiar dacă până la urmă erau inutile.

Charles Bukowski în Şuncă pe pâine
Adăugat de IvanovCecilia
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eugen: Ştii ce avea Luci printre bagaje, la obiectele sale personale?
Traian: Nu; n-am văzut decât biluţele de sticlă din colecţia lui Alex, care erau împrăştiate pe jos şi nişte animăluşe de pluş.
Eugen: Animăluşele erau ale domnişoarei biolog Maria; iar Luci avea haine pentru păpuşi, deşi păpuşi n-am observat, dar dacă erau hăinuţe, probabil erau şi păpuşile pe undeva...
Traian: Luci?! Ai văzut tu?!
Eugen: Foarte clar. În plus, domnişoara consilier avea vreo câteva arme din secolele trecute, Nistor o grămadă de pietroaie...
Traian: Pietroaie?! Poate dulciuri.
Eugen: Nu; pietroaie. Dulciurile nu m-ar fi mirat deloc; asta era de aşteptat din partea lui.
Traian: Pietroaie?! Şi arme?!
Eugen: Da; pistoale, din acelea cu gloanţe, dar acelea, ale domnişoarei, fiind de colecţie, n-aveau gloanţe. Erau vechi, însă arătau ca noi; erau foarte bine îngrijite.
Traian: Auzi; pistoale?!
Eugen: Şi pe mine m-a surprins foarte mult. Cât despre ceilalţi doi, nu s-au lăsat nici ei mai prejos: tânărul informatician avea o sumedenie de componente electronice minuscule confecţionate chiar de el, iar domnişoara doctor o foarte stranie colecţie de... încuietori.
Traian: Poftim?!
Eugen: Încuietori; lacăte şi alte chestii de genul ăsta.
Traian: Hmm... Ce pasiuni mai au şi copiii ăştia...
Eugen: Foarte ciudate!

replici din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu (2009)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Romain Rolland e Marele Preot din Templul lui Beethoven, tot aşa cum Apostolul Pavel e Marele Preot din Templul lui Isus.

Corneliu Vadim Tudor în Ziarul Tricolorul, nr. 2425 (26 martie 2012)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lucian: Nu! Nu sunt deloc modest, dar nici nu mă prefac; de obicei, sunt sincer, foarte sincer. Şi doar atât. E adevărat, nu-mi place să fiu lăudat, dar nici criticat. În general, nu-mi place să se vorbească despre mine, să se comenteze pe seama mea, dar nu pot evita să se întâmple astfel. Şi de fapt, sunt aşa cum sunt şi n-am ce face, pentru că ăsta sunt eu, iar dacă celorlalţi nu le place, treaba lor, cu atât mai rău pentru ei, pentru că nu intenţionez să mă schimb, rămân aşa cum sunt: Un Don Juan faimos sau nu, un matematician celebru sau nu, preferatul domnului director sau nu... Asta e! Ăsta sunt eu: Lucian Enka. Şi atât!

replici din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu (2009)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!