Seceriş

O miere aurie s-a vărsat
Din fagurul apusului în holdă
Iluminând belşugul de recolta
Şi poleind ţinutul secerat.

Apoi, când soarele s-a scuturat
în desfrunzire de vâlvoare-nvolta,
Văzduhul dogorind părea o boltă
De uriaş cuptor înflăcărat.

Simţeam cum urcă spre-nstelarea-naltă
Din grâul ars de soare un prinos
De-arome-mbatatoare laolaltă.

Ieşea din câmpul greu de-atât prinos
Omul cu fruntea că o pâine caldă
Cum aburită din cuptor s-a scos.

poezie celebră de Nichifor Crainic
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pâine caldă din cuptor

Pâinea-i rumenă-n cuptor,
Fruntea ta-n sudori se scaldă,
Meriţi stima tuturor,
Meşter bun ca pâinea caldă!

epigramă de Ioan Mărginean din arhiva personală a lui Gheorghe Culicovschi (2006)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ca pâinea caldă

Pe litoral, cu pas uşor
A defilat zâmbind suavă.
S-a copt în luna lui cuptor
Apoi s-a oferit pe tavă.

epigramă de Mihaela Kerestely din Pledoarie pentru epigramă (aprilie 2007)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Coşmar 4

Apoi a venit Lipan cu turma însetată şi iubita a trebuit să învie.
Şi-a scuturat cenuşa din plete şi a pornit agale pe râul
în care toţi peştii se înecaseră.
Oile au băut toată apa. Câinii au mâncat cheile şi cumpăna.
Prăpădiseră fântâna. Şi ciobanul râdea.
Scoase Lipan un ban de aur, îl cercă între dinţi şi-l îngropă în pământ.
S-a ivit atunci trădarea, cu chip de foc şi flacăra şi-a zdrobit creasta de cer.
A luat câinele cel mai gras din turmă şi l-a înfipt în frigare.
Părul ars a început să strige după ajutor.
Dar cum pielea de lup tocmai trecuse pe acolo cu pruncii regilor în ea,
friptura a început să latre.
Ciobanul a ridicat ciomagul şi câinele s-a gudurat sfârâind.
Când să mănânce, Nichifor şi-a scos căciula brumărie.
Căpăţâna era spartă de baltag.

poezie de Valeriu Butulescu din revista "Orizont" din Petroşani (1972)
Adăugat de alejandro
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântecul nimicului

Din nimic - zidesc nimicul…
Soarele, pe boltă sus,
S-a urcat, săltând buricul…
Noaptea-n fund de iad s-a dus.

Vrăbii, vânt şi disperare…
Zac - de doruri părăsit;
Din nimic - nimic răsare…
Unde-i tot ce-am îndrăgit?

Frica tot mai des mă paşte
Zi de zi şi ceas de ceas…
Din nimic – nimicul naşte…
Şovăie stingheru-mi pas.

Gânduri negre-mi sunt stăpâne
Nu mai am nimic de-ascuns…
Din nimic – nimic rămâne…
Zile am trăit de ajuns.

Socotelile de-acasă
Nu s-au potrivit în târg…
Cum nimicu-mi este casă
Din nimic – nimic dă pârg.

Amăgiri şi vise nu-s…
Bun tovarăş mi-e nimicul!
Soarele, pe boltă sus
S-a urcat săltând buricul.

poezie de Boris Ioachim
Adăugat de Boris Ioachim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prinos

Cum urcă spre seară poteca surori,
Mame, copii şi nepoţi,
Tăcuţi pelerini cu braţe de flori,
În demnă-acalmie cu toţi!...

Şi iată cum umblă pe deal o mătuşă
Cu greu, târând paşii domol,
C-o greblă şi flori într-o găletuşă,
Să dea ritualul obol.

Se-adună-n cinstire cei vii laolaltă,
Popas fac în vechi cimitir,
S-aducă prinos celor scumpi ce odată
Sorbeau din al vieţii potir;

Cu grijă, când scormone lutul cu sapa,
Mormântul cel drag prospătând,
Pătrunde o boare odată cu apa-
Susur pe cei duşi adorând.

Şi parcă şi albele flori crizanteme
--Miraj de parfum şi culori--
În câmp ireal de parfum prind să-i cheme,
Clepsidra măsoară fiori...

Din ceruri, o rază divină tresare
Şi-o lacrimă scapă spre cruci;
Sublimă e taina fiinţei ce moare
Lăsând moştenire prin prunci!

poezie de Gabriela Genţiana Groza din Brevi finietur... (2000)
Adăugat de Gabriela Genţiana Groza
Comentează! | Votează! | Copiază!

În plictiseala asta, cânt!

Ştii? S-a scuturat demult floarea de tei!
Demult s-a scuturat şi liliacul!
În glastra veche luminând cerdacul
S-au desfăcut câţiva boboci muscatei!

Un vânt, înălţă fumul ţigaretei
Şi leagănă între salcami hamacul!
S-a scuturat demult floarea de tei!
Demult s-a scuturat şi liliacul!

Pe sârmă curg stropi calzi din pliii fustei
Vopsită roşu-sânge precum macul,
Dă-n foc cafeaua pierzând tot caimacul
Şi-n plictiseala asta-ţi cânt, vrei sau nu vrei:

Ştii? S-a scuturat demult floarea de tei!

poezie de Ionica Bandrabur
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

te-am scos de la plăţile lumii, mamă
şi hainele ţi le-am scos din dulapul
cu miros de cireş...
apoi am plâns puţin
cu paltonul şi rochiţa de vară

în camera ta s-a mutat un înger
dar nu îl văd niciodată
doar uneori găsesc câte un fulg
pe pernă ori pe pervaz

în rest sunt toate aşa cum le-ai lăsat
toate amintirile sunt înrămate frumos
tu îmi zâmbeşti
din pereţii aglomeraţi de memorii stingheră mireasă a tatei
timpul aici nu există
s-a sinucis după plecarea ta

te-am scos azi din arhivele lumii, mamă
dar nimeni nu mi te va scoate
din inima strânsă de îmbrăţişarea ta

uite pe geam un fluture dansează...

poezie de Adrian Păpăruz
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

La arie

Femeile purtau demult la secerat de grâu
Broboade sau batiste-n colţ cu ploaie de mărgele,
Cheptar cu pui de borangic, legat cu bete-n brâu,
Catrinţă aleasă şi opinci şi cu nojiţi de piele.

Trudeau pe arşiţă în lan în luna lui cuptor,
Sărate, le curgeau pe frunţi broboane de sudoare,
De sete gura-şi umezeau cu apă din ulcior
La umbra vreunui stog de grâu, adăpostit de soare.

Clădeau din snopi un fel de cruci din grâul secerat
Şi aşteptau momentul sfânt să-nceapă treieratul
Să curgă din batoză-n saci doar aurul curat,
La arie, ca-n furnicar, se aduna tot satul...

Se agitau ca-n iarmaroc bărbaţi, femei, copii,
Batoza vântura de praf, de pleavă şi de paie
Turnând în saci grâul curat cu boabe aurii
Şi duduia asurzitor zvâcnind din măruntaie...

Copiii toţi se hârjoneau pe-o claie bucuroşi,
Desculţi, pe mirişte alergau ca nişte paparude,
În cămeşoaiele de tort şi cu iţari scorţoşi
Din fir de cânepă ţesut, pe trupurile crude.

Era spectacol unicat la treierat de grâu
Se încheia c-un scârţâit de roţi pe la căruţă
Trasă cu greu de boi în jug şi cai struniţi în frâu
Şi poate c-un sărut furat pe după vreo căpiţă...

poezie de Ioana Gărgălie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cuptor

Fetele, de-o săptămână,
Doar soare scot din fântână;
Iar băieţii, ce golani,
Au scos un cocoş de-un an!

epigramă de Costel Zăgan din Epigrame disponibile (29 august 2014)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Colindul ramurilor de alun

O plângi pe mama-n seara de Ajun,
Vei plânge şi în ziua de Crăciun,
Vei plânge poate fraţii, poate taţii,
Aşa, neputincios, precum damnaţii.

Şi totuşi o lumină nefirească
Pe fruntea rece să se prăbuşească,
Nu este nici din cer, nici din pământ,
Ci este din al lor ultim cuvânt.

Auzi colindătorii la fereşti,
Sub fulgii care ning ca în poveşti,
Auzi cum vocile în tine cad
Spre seară, când te-aşezi pe lângă brad.

Şi rupi din pâinea caldă din cuptor,
Apoi zâmbeşti ca un umil actor,
Gândind că fulgii care cad pe drum
Sunt mult mai calzi decât eşti tu acum.

Să laşi lumina asta nefirească
Pe fruntea rece să se prăbuşească,
Prieten drag, sub ramuri de alun,
Nu este nimeni singur de Crăciun...

poezie de Lorena Craia
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Recurs la fumat

Văzând cum preţurile cresc,
Ţigările că se scumpesc,
S-a hotărât şi s-a lăsat;
Apoi, din nou, de... ne-fumat.

epigramă de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prinos

O, cum înfior şuvoaiele-mi de sânge
mai parfumat, de când te-am cunoscut;
uite, păşesc mai drept şi-s tot mai zvelt –
tu doar aştepţi –; cine eşti, neştiut?

Mă-ndepărtez, eu simt, cu fiecare clipă,
şi cele vechi, petală de petală, în urmă-mi le presar
numai surâsul tău; stele în'nalt risipă,
ne licăre deasupră-mi, deasupră-ţi, iar şi iar.

Tot ce-mi luceşte tainic, ca apa, din pruncie,
fără de nume drag, ca pleoapa de sfios,
l-oi cuvânta-ntr-o dulce şi caldă liturghie
lângă altaru-aprins de bucla-ţi ruginie
şi-mbălsămat de sânu-ţi – ducându-ţi-l
Prinos.

poezie de Rainer Maria Rilke din Poezii noi, Partea întâi, traducere de Dan Constantinescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rondelul macului

Am alergat ca un copil prin câmpul plin de maci,
Purpura-ncinsă simţeam cum se aprinde-n mine,
Cât mi-am dorit să-mi fii aproape, să priveşti, să taci,
În liniştea din spice se-aştern speranţe-n pâine.

Petale sângerând se oglindesc în ochi buimaci,
Le-atinge vântul în mângâierile lui fine,
Am alergat ca un copil prin câmpul plin de maci,
Purpura-ncinsă simţeam cum se aprinde-n mine.

Se ofileşte macul în margini de coline,
Cu gândul depărtării nicicând să te împaci,
Surâde lanu-în soare cu spicele lui pline,
Se unduie în valuri în zilele senine,
Am alergat ca un copil prin câmpul plin de maci.

rondel de Nicolae Matei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cât timp grâul este încă în cuptor, el nu poate fi numit pâine.

Paulo Coelho în Manuscrisul găsit la Accra (12 aprilie 2012)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Glossă de galben

E miere-n grâul copt în lan,
E-n pâinea vieţii aurie,
E miere-n suflet, an de an,
E pacea-n marea Românie.
E soarele pe cer lucind
Şi luna fremătând pe cer,
Clopot cu glasul de argint,
Speranţă, vise şi mister.

E miere-n grâul copt în lan
Curgând în râuri de lumini,
Covor de frunze-autumnal
Şi lacrimă de pelerini.
Mulţi şi-au ales ca etalon –
Un semn tacit de gelozie,
Gutuia coaptă, care-n somn
Se-aprinde iar ca o făclie.

E-n pâine vieţii aurie,
Bobul de strugure-n cercei,
Puful suav de păpădie,
Speranţele din anii grei.
E-n galben miere şi iubire,
Zbor lin de păsări de cristal,
Este lumina din psaltire,
Căldură, pace şi amnar.

E miere-n suflet, an de an
Şi-n vene miere curge, parcă,
E seva vieţii doar un val.
Iar noi, aceeaşi veche arcă.
Din fagure, stropiţi cu miere!
Să curgă-n voi ca un balsam,
Silabic, litere şi semne
Şi strângeţi mierea gram cu gram!

E pace-n marea Românie.
Miere din floare de salcâm
Se strânge-n stup – lumină vie –
Mândria de a fi român.
Portal deschis spre alte lumi
La care cerşsetori aşteaptă
La tâmple ninse, sub cununi,
O altă lege, mult mai dreaptă.

E soarele pe cer lucind,
Palat din alte veşnicii.
În umbra lui văd şiroind
Pârâu de pietre aurii.
Sunt sus, pe cer, înspre înalt,
Ascunşi, peştii de aur azi
Şi ninge aur pe-nserat
În munţi încununaţi cu brazi.

Şi luna fremătând pe cer
În gândul meu s-a prăbuşit.
Poate că-i ultimul însemn
Ce în tăceri s-a irosit.
Mă dor la tâmplele de nea
Nămeţii galben-aurii,
Tu vei rămâne-n viaţa mea
Precum o mamă pentru fii.

Clopot cu glasul de argint
Adormi pe portativ – un vis –
O clipă te-ai împotmolit
În firmituri de ametist.
Opal în piept de chihlimbar,
Iubirea azi s-a împărţit
Şi plânge inima de jar
Dorul de clopot tânguit.

Speranţă, vise şi mister
În miere-ascunse astăzi sunt,
Trecând prin foc, trecând prin ger,
Trecând pe cer şi pe pământ.
Mi-e trupul iarăşi cânt de spic
Şi vocea clopot de aramă,
Dar poate că n-aş fi nimic
De n-ai fi tu, iubită doamnă.

Speranţă, vise şi mister,
Clopot cu glasul aurit
Şi luna fremătând pe cer...
E soarele pe cer lucind,
E pace-n marea Românie,
E miere-n suflet an de an
E-n pâinea vieţii aurie,
E miere-n grâul copt în lan.

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bătălia s-a sfârşit...

Bătălia s-a sfârşit, soldatul
rămas pitulat într-o mască
Undeva departe pământul geme
Gata să urle, gata să nască.

Deasupra cerul gol şi soarele
În jur câmpul gol şi morţii
Sufletele lor stau drepţi şi aşteaptă
Să intre-n rai în faţa porţii.

Soldatul din mască vede o floare
Şi vesel şi-o pune după ureche
Ce mândră, ce pură e lumea
Ce rea, ce urâtă, ce veche

Bătălia s-a sfârşit, soldatul
Ridică fruntea să vadă iarba
Ţiuie-un glonţ rătăcit
Şi-i sfărâmă tâmpla şi barba
Deasupra cerul gol şi soarele
În jur câmpul zdrobit de obuze
În mască soldatul nu mai are
Nici ochi să vadă, nici buze.

poezie celebră de Zaharia Stancu
Adăugat de Sagittarius
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Cum se goleşte-n desfrunzire casa
Au părăsit-o neguri şi jivine
Făclia stinsă-n fum - speranţa
Din întuneric cu paşi grei revine

S-a obişnuit cu tăcerea cuvântul
Din liniştea fragilă - o şoaptă nu vine
Numai tu aşa de alb aşa iernatic
Cu fiecare clipă mori în mine.

poezie de Marek Wawrzkiewicz din Lirică poloneză (1996), traducere de Valeriu Butulescu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cât o ţii la cuptor ( grook )

E-o artă să ştii exact când şi cum.
Nu merge pe ghicite, sibilin;
Ţine-o în cuptor până iese fum
Şi-apoi, încă un minut mai puţin.

poezie de Piet Hein, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Apă şi mătase

Am văzut cerul ce lăcrimează
Lacrimă de apă şi mătase
Luna se oglindeşte şi visează
Nori-s grei prin raze goase

Un nor stingher noaptea
Miez de noapte pe răcoare
Stau ascunsă după perdea
Îl voi alunga cu raza de soare

E suit în pom s-a înţepat
Cerul tot s-a întunecată
Lacrimă din iubire a vărsat
Pentru norul cel înjunghiat

Lac de lacrimi într -un pumn
O corabie cu vise vâsleşte
Printre visele din somn
Simt cum lacrima iubeşte

poezie de Vivian Ryan Danielescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am simţit că mi s-a rupt unul din cele trei fire nevăzute, care leagă pe creştin de Dumnezeu, nădejdea. Mi s-a făcut negru înaintea ochilor. Simţeam că mă înec. Dar mi l-am legat la loc, luptând zi de zi. Cum? Citind cele patru Evanghelii... Când le-am terminat, am simţit că am din nou cele trei fire şi că ele sunt bune: credinţa, nădejdea şi dragostea.

Corneliu Zelea Codreanu în Însemnări de la Jilava, Miercuri, 15 Iunie
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!