Cântec pentru viitor

Este război în lume,
Ne vor închişi în case
Să stăm cu frica-n sân,
Dar şi cu frigu-n oase.

Să ne-acceptăm destinul, –
Căci ei aşa scontase –,
Să nu ne apărăm,
Să stăm cuminţi în case.

Ne este ger în suflet,
Moartea pândeşte-n aer,
Miroase-a sânge proaspăt,
Plouă pe străzi cu fier.

Mor oameni în picioare,
Căci au ales să moară...
Decât să se târască
Trădând o-ntreagă ţară.

Luptăm în vâlva sorţii,
Să ne-apărăm credinţa.
Să ne-apărăm copiii,
Luptăm cu umilinţa.

Duşmanii pretutindeni –
Apar de nicăieri.
Şi nu se mai termină...
Se dau prieteni ieri.

Ei nu ne văd ca oameni,
Ne văd ca interese,
Ca şansă de salvare
Prin fapte compromise.

Nu pot presimte iadul
Ce îi va sugruma...
S-au înfrăţit cu răul,
Hrănindu-i patima.

Degeaba au putere,
Nu pot să biruiască,
Căci noi avem credinţa
Mereu de partea noastră.

Ne vor învinge trupul,
Dar nu şi nemurirea.
Tot ce vor câştiga,
Va fi numai pieirea.

poezie de Andrei Ş.L. Evelin din Începuturi (26 martie 2020)
Adăugat de Andrei Ş.L. Evelin
Comentează! | Votează! | Copiază!

Altfel de mamă

Noi cu toţii avem 3 mame:
una-i mamă pe Pământ,
una este Mamă-n Ceruri,
iar a treia e Natura,
ce ne-nvaţă ce-i frumosul
prin miros de albi nuferi
şi-n dulce zbor de fluturi..

Dar, noi fii nerecunoscători
uităm că ochii noştri
se vor oglindi mereu
în văi, munţi şi ape limpezi,
căci, Natura este mama...
Mama noastră... a tuturor.

Azi distrugem tot ce este mai frumos...
Florile şi iarba verde
se vor stinge fără rost,
căci, noi oameni
fără suflet
otrăvim natura vie,
negândindu-ne vreodată
cât de greu o să ne fie...

Fără roua dimineţii,
fără roze cu parfum îmbietor...
Doar izvoarele secate
şi copacii fără frunze,
ne vor aminti mereu
că natura a fost prezentă
şi a fost Mamă peste tot...
Tot ce-a fost viu şi frumos!

Lacrimi reci, de sânge, parcă
se preling acum din ramuri
şi Natura ne şopteşte,
printr-un suspin dureros..
Să o lăsăm să trăiască,
căci, de n-am mai avea Mamă....
Vom fi simpli muritori
într-un haos monoton..
Fără dulce aer proaspăt,
fără iarbă de mătase..
Şi cât vei vedea cu ochii
câmpiile vor fi pustii,
doar cu pâclă peste vii...

poezie de Daniela Fărtăiş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rezolvând ecuaţii, acestea ne pot învăţa să rezolvăm şi probleme de viaţă. Vom ţine cont de relaţii, prieteni (cunoscute) când luptăm cu duşmanii (necunoscutele), dar mai ales, să transformăm duşmanii în prieteni, pentru ca, în final să nu mai avem duşmani.

aforism de Ştefan Mîrzac din Cuvinte cu dor de miez, Ecuaţii (2016)
Adăugat de Ştefan Mîrzac
Comentează! | Votează! | Copiază!

Atunci când te doare...

Să spun atunci când peste oameni este frig şi plouă,
Că EL te-ascultă şi te vede...
Şi ţi-ar fi dat comoara în Viaţa cea nouă
De-ai fi avut un suflet care se încrede.

Să spun şi-atunci când peste oameni este ger şi ninge,
Că poţi iertarea să o ai...
Iar trupul tău zdrobit nu se va stinge
Purtându-ţi sufletul acasă, în Rai.

Să spun şi-acum când peste oameni este soare,
Avem lumină în inimi şi în case...
Dureri şi lacrimi aduc aşa splendoare
Ca noi să facem temple luminoase.

Dar să mai spun şi-atunci când tu suspini şi doare...
Te afli pe o cale, într-un ceas... şi sună;
El sună a binecuvântare
Căci negreşit te-aşteaptă o Cunună.

poezie de Adina-Cristinela Ghinescu din Să ai ce să pierzi... (2007)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Semne bune anul n-are

(nici după O. M. Nr. 4)

Mi-e greu să scriu de viitorii morţi
Mi-e greu să scriu de mii de infectaţi,
Rog staţi în case nu şi pe la porţi
Iubiţi compatrioţi, chiar si înfometaţi!

Planeta-i virusată cum niciodat'n-a fost...
Azi, doar prin case mai renasc speranţe,
Staţi însinguraţi, prin case-i adăpost...
Nu mai migraţi, nu mai atinge-ţi clanţe!

Pustie-i strada, nu-i atmosfera de bivuac
Deşi se mai ridică Spitale Militare...
E un război parşiv ce nu ne e pe plac
Şi ca-n războaie-i doliu şi se moare.

Medicii la datorie, cer mereu clemenţă
Cică-n zilele de Paşte tot răul ne va paşte,
Lupta-i colosală pentru existenţă
Nu-s vremuri de cozi nici de pupat de moaşte.

Tot urcă-n grafic curba morţii şi-i a jale
S-au decimat popoare, se vor închide porţi,
Se adânceşte sărăcia, nu vor mai fi parale,
Nu vom mai număra nici miile de morţi.

Prin suflet îndoiala ne va da târcoale
Vor muri şi medici şi preoţi şi copii la sân
Coronavirus nu-l poţi băga în zale...
Mor eu ce, încă, nu mă văd bătrân.

Stau ca-n arest, numai la domiciliul meu
Vă scriu prostii şi mă tot rog la Dumnezeu!

poezie de Eugen Coţa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Suntem trei prieteni

Suntem trei prieteni
De soartă încercaţi.
Dar luptăm cu ea,
Că suntem bărbaţi.
Avem şi noi o cale,
Cum are orice om, şi nişte vise.
Să creştem un copil,
Să sădim un pom.
Lumea ne iubeşte,
Lumea ne vorbeşte.
Tot ea ne uneşte
La bine şi la greu.
Căci aşa e lumea lăsată de Dumnezeu.
Doar suntem trei prieteni
Şi aşa vom rămâne în fiecare zi,
Căci viaţa e frumoasă orice ar fi.

poezie de Vladimir Potlog (26 octombrie 2016)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Freamătul norilor

De-aş fi ştiut că pot vorbi cu norii,
M-aş fi legat la ochi, să nu îi văd,
Să îmi închipui că nu-s ei, ci zorii
Sau curcubeul după un prăpăd.

Căci norii negri-mi par, pe cer, povară,
Aşa cum cei din suflet pot să-mi fie
Ca o furtună ce-i alungă, iară,
Pe-aceia albi, de dulce armonie.

Dar i-am văzut şi, să le spun să plece,
Aş vrea s-o fac şi rău nu mi-ar părea,
Căci ştiu că freamătul din ei va trece
Şi vor pleca. Ei... singuri vor pleca.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântec

"Căci Harul lui Dumnezeu... ne învaţă s-o rupem cu păgânătatea şi cu poftele lumeşti..." (Tit 2:11-12)

La şcoala-n care ne-am înscris,
La şcoala Harului Ceresc,
Aripi de rugăciuni şi vis
Ne cresc, ne cresc, ne cresc, ne cresc.

De-atâta slavă înnoiţi,
În toate părţile privim —
Şi-n marea Dragostei topiţi,
Iubim, iubim, iubim, iubim.

Ispitele ne-ar vrea învinşi.
Ne-ndeamnă şoapte să mai stăm.
Dar noi, de dorul Lui aprinşi,
Luptăm, luptăm, luptăm, luptăm.

În lături, ruşinoase căi!
Ne-am săturat tot robi să fim!
Cu ochii-n lacrimi şi-n văpăi,
Suim, suim, suim, suim.

poezie de Simion Cubolta
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

A noastră soartă

Au murit atâţia oameni
Cu speranţa la mai bine
Cu speranţa că urmaşii
Vor trăi cum se cuvine.

Şi acum trecut-au anii
Tot ce s-a schimbat sunt nume
Tot aceleaşi feţe-amare
Tot aceleaşi timpuri dure.

Să cădem puţin pe gânduri
Pentru ce noi am luptat
Nu să-ntoarcem spatele
Ca şi cum am fi uitat.

Vor veni copiii noştri
Întrebând: voi ce-aţi făcut?
V-aţi jertfit pentru o viaţă
Ce noi nu am cunoscut

Putem schimba istoria,
Clădim palate pe ruine
Nu să spunem asta-i soarta.
Va veni odată bine.

Am distrus ce am avut
Şi căpeteniile sunt moarte
Dar doi oameni n-au putut
Să conducă-n ţară toate.

Şi acei care acum
Dau din gură ca-nainte,
Sunt acei ce cred că noi
Fân avem în loc de minte.

Însă noi ştim să răbdăm
Nu ştiu dacă bună-i calea
S-aşteptăm ca peste toate
Să s-aşterne uitarea.

Strigă suflete din groapă
Şi copii rămaşi orfani
Plânge Dunărea de milă
Şi ai ţării veterani.

O lume-ntreagă ne priveşte
Milă este-n ochii lor
Când aud că spun "săracii"
Simt că-nebunesc şi mor.

N-am avut de ei nevoie
Şi sper că nici nu om avea
Căci nimeni nu dă fără a cere
Cât ar fi viaţa de grea.

Va veni şi ziua-n care
Ne vor cere înapoi
Ce-a venit într-o căruţă
Va pleca într-un convoi.

N-ar fi pentru-ntâia oară
Când din bunătatea noastră
Alţii foloase ar trage
Chiar cu mintea lor cea proastă.

Încredere s-avem în alţii?
Doar în noi şi e destul.
Căci de mila ăstor oameni
Îmi ajunge, sunt sătul.

Nu că am pierdut curajul
Sau încrederea în oameni
Da nu noi suntem cei ologi
Ci un popor de oameni zdraveni.

Şi de credeţi că spun basme
Ia uitaţi-vă-n oglindă
Şi ce veţi vedea atunci
În al vost suflet să se prindă.

Veţi vedea pe Ştefan, Ţepeş
Brâncoveanu, Cantemir,
Pe Vladimirescu Tudor
Şi pe viteazul Mihail.

Poezie aveţi în sânge
Coşbuc, Goga, Minulescu,
Oameni de popor ca Creangă
Visători ca Eminescu.

Aceşti oameni, oameni mari
Vin dintr-un popor tot mare
Şi cu ei noi ne legăm
Într-o naţiune tare.

Şi cum spun eu ce gândesc,
Spuneţi ce aveţi pe suflet.
Au venit vremurile-n care
Viaţa este fără scrupet.

De-a lungul anilor şi-acum
Cu toţii ştiu că îndurăm
Dar nu ne provocaţi prea mult
Căci încă ştim să şi luptăm.

Şi-odată sângele când fierbe
Greu se poate domoli
Şi toate-armatele străine
Nu ne-or putea iar potoli.

Feriţi-vă duşmani nemernici
Feriţi-vă de cei ca noi
Căci când e unul la necaz
Vom fi cu toţii stil pe voi.

Noi v-am primit cu pace-n suflet
Când în pace aţi venit
Aţi venit cu gânduri rele
Peste graniţi v-am gonit.

Aţi plecat cu capu-n piept
Din istorie ne-aţi şters
Dar în a istoriei poezie
Încă mai lipseşte un vers.

Acel vers suntem doar noi,
Oameni simpli, doar români
Dar noi încă n-am uitat
Cine-au fost ai noşti bătrâni.

Avem suflete curate
Şi a noastră ţară încă
Pe meleagurile lumii
Este cea mai-naltă stâncă.

Nu-i din aur ca a voastră
Nu sclipim doar în afară
Dar de vi la noi în iarnă
Vei pleca crezând că-i vară.

Seara ne plimbăm pe stradă
Nu avem inima mică
Nu ca voi frică de oameni
Doar de Dumnezeu ni-e frică.

Şi acum că ştiţi ce suntem
Ştiţi ce-nseamnă omenie
Pot să spun veniţi în pace
Şi prieteni vom fi pe vecie.

poezie de Robert Botsch
Adăugat de Robert Botsch
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fără suflet

Am închis ochii în tăcere.
Nu pot să mă mişc.
Aud plânset şi oameni în durere,
Sunt mort şi trist.
Aud o voce care plânge,
Vrea să ies din cuşca morţii,
Dar frigul mă constrânge,
Căci aşa arată sorţii.
Şi trupul meu lipsit de nemurire,
A păstrat o lacrimă pe-obraz,
Căci poate-aşa e în iubire,
Să suferi mort, dar să fii treaz.

poezie de Cosmin-Emanuel Petraşc (16 iulie 2021)
Adăugat de Cosmin-Emanuel Petraşc
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vreme bună

Să plouă, căci degeaba-i soare afară,
Dacă în suflet este frig şi vântul bate...
Dacă liniştea se târăşte-n coate
Şi în privire începe să se facă seară.

Să plouă, căci doar ploaia poa' să spele
Amarul ce se scurge de sub gene,
Când pare prea târziu, dar e devreme...
Şi-ai vrea să îţi iei zborul printre stele.

Să plouă, căci ce-i mai frumos de-atât?
Atunci când simţi că te sufocă dorul,
Să aibă cine să-ţi gonească stolul,
De gânduri negre ce te strâng de gât.

Să plouă, căci se spune că e sfântă,
Poate va prinde rod în suflet nemurirea
Şi va putea să ne-mblânzească firea
Ce face voinţa să se simtă înfrântă.

Să plouă, căci de mult n-a mai plouat,
Asemeni binelui ce izvorăşte-n noi,
Păstrându-l pentru lumea de apoi,
Ne-nţelegând că ne vom pierde în păcat...

Să plouă, căci e parte din liniştea mea
Şi mi-aş dori să te aline şi pe tine,
Să nu apară curcubeul doar în mine,
Să ştiu că nici la tine nu e vreme rea.

poezie de Andrei Ş.L. Evelin din Începuturi (26 mai 2019)
Adăugat de Andrei Ş.L. Evelin
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ne-aţi vrut degeaba liberi...

N-am fost cu voi să ştim ce-aţi pătimit,
Dar astăzi, pătimim în urma voastră.
Din tot ce-aţi îndurat, n-am prins nimic,
Iar azi se-ntoarce împotriva noastră.

N-am învăţat nimic din nicio palmă —
Şi am primit prea multe pe nedrept.
Azi, însă, le primim şi pe-ale voastre,
Doar că acestea ne lovesc în piept.

Am merita din plin dispreţul vostru,
Căci, la blesteme, nu aţi fost în stare
Să le deschideţi drumul către noi,
În caz că ne vom pierde-n nepăsare...

S-a dus şi demnitate şi mândrie,
Degeaba v-aţi jertfit pentru popor.
Ne merităm din plin întemniţarea,
Ne-aţi vrut degeaba liberi pentru viitor.

Am devenit complici stârpirii proprii,
Ne batem joc de amintirea voastră.
La noi, prostia-a devenit la ea acasă...
Aceasta e, mai nou, credinţa noastră.

Suntem pierduţi şi toţi ne vor declinul,
Toţi trag de noi, toţi ne vor orbi şi goi.
Blestemul vostru ar fi fost mai blând,
Degeaba v-aţi jertfit crezând în noi.

poezie de Evelin L. Ş. Andrei din Vă las pe voi să fiţi poeţi
Adăugat de Evelin Andrei
Comentează! | Votează! | Copiază!

Două odronanţe la sânge

Am primăvară-n sânge,
Şi-n gând am primăvară,
Încât nu mă pot plânge
Că merg mai rar pe-afară.

Femeia mea frumoasă,
O lege ne permite
Să stăm închişi în casă...
În case diferite.

O lege ne obligă
Să dăm din piept afară
Tot sângele ce strigă
Din noi: E primăvară!

poezie de Marius Robu (27 aprilie 2020)
Adăugat de Marius Robu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Harta Ucrainei

Un câmp de luptă-i a Ucrainei hartă
Şi lacrima din suflet se deşteaptă...
Iisus coboară iar s-aducă pace
Şi linişte în lumea noastră face.

Şi clocotesc istorii iar şi clopotele-alungă
Liniştea strânsă la altar. Războiul ne repugnă.
Sunt răni ce-n suflete ne dor, obuzele se-mbină
Cu prunci ce plâng, cer ajutor... cu... carnea de lumină.
Şi curge sânge pe pământ şi paşi grăbiţi spre moarte.
Copii şi mame,-n rugi şi plâns, cer pace, libertate.
Cascada morţii şi-a deschis, spre iad, din nou, cărare.
În lume... şi la mine-n vis, adeseori se moare.
Şi calcă tancuri peste tot! Pe carne şi pe arme.
Războiul este un complot, crud şi rapace, Doamne.
Şi trupuri noi din trup zidesc – o nouă libertate
Şi trupul ţării îl hrănesc cu sânge şi cu moarte.
Că pruncii plâng când jocul lor s-a irosit... ce pasă?!
Atacatorii ştiu că vor o ţară mai frumoasă.
Şi mai bogată... cu petrol şi gaze naturale.
Nu au credinţă-n Dumnezeu. Nu plâng dacă se moare?!
Ei vor să fie dumnezei, să calce fraţi pe fraţi,
Vor să dicteze numai ei, vor oameni subjugaţi.
De lanţul morţii-i tot mai greu, voi, oameni, vă rugaţi!
Primiţi în case prunci flămânzi, pe ei îi ajutaţi!
Sunt trup din trupul lui Iisus, sunt sângele Lui sfânt,
Ce-a coborât, spre a sfârşi durerea pe pământ.
Iisus va coborî din nou, durerea s-o sfârşească.
Nu vă lăsaţi îngenunchiaţi nicicând în ţara voastră!
Sub semnul crucii de-aţi sfârşi, vi-i crucea adăpost
Şi Domnul vă va mântui, căci sunteţi cu Cristos.

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Numai la români

Când moare-un rege, stăm cuminţi,
Bocim puţin, căci, democraţi,
Avem, în ţară, preşedinţi,
Şi regi destui şi împăraţi!

epigramă de Janet Nică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ne-aţi vrut degeaba liberi pentru viitor

N-am fost cu voi să ştim ce-aţi pătimit,
Dar, astăzi, pătimim în urma voastră...
Din tot ce-aţi îndurat, n-am prins nimic,
Iar azi se-ntoarce împotriva noastră!

N-am învăţat nimic din nicio palmă;
Şi-am primit multe, multe pe nedrept!
Azi, însă, le primim şi pe-ale voastre,
Doar că acestea ne lovesc în piept!

Am merita din plin dispreţul vostru,
Căci, la blesteme, nu aţi fost în stare
Să le deschideţi drumul către noi,
În caz că ne vom pierde-n nepăsare...

Ne-am pierdut demnitatea şi mândria,
Degeaba v-aţi jertfit pentru popor.
Ne merităm din plin, azi, disperarea,
Ne-aţi vrut degeaba liberi pentru viitor.

Am devenit complici exterminării proprii,
Ne batem joc de amintirea voastră...
Prostia-a devenit, la noi, la ea acasă...
Aceasta e, mai nou, credinţa noastră!

Suntem pierduţi şi toţi ne vor declinul,
Toţi trag de noi, toţi ne vor orbi şi goi...
Blestemul vostru ar fi fost mai blând,
Degeaba v-aţi jertfit crezând în noi...

poezie de Andrei Ş.L. Evelin din Începuturi
Adăugat de Andrei Ş.L. Evelin
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aş vrea să îmi răspunzi, să înţeleg...

Aş vrea să îţi scriu, să vorbesc cu tine, Doamne,
de ce pe lume sunt atâtea drame,
de ce noi suntem răi, suntem nebuni
şi îmbracăm un adevăr doar cu minciuni,
de ce în clipa scurtă a bătrâneţii,
descoperim ce este calea vieţii

Aş vrea să îmi răspunzi, să înţeleg,
în simplitatea Ta să te dezleg,
căci mi s-au dus atâţia dintre noi
plecaţi de ieri, de-acum, la fel de goi
şi au plecat fără averi deşarte,
rămase pe pământ, moartea împarte,
prin tribunale, rude se găsesc duşmani
şi mor curând şi ei gândind la bani

Aş vrea să îţi vorbesc, aş vrea să mă şi ierţi,
căci am greşit cât nouă printre vieţi,
acum încep să văd şi-ţi caut lumina,
era atât de-aproape şi divină
eram acelaşi, dar cu ochii mult închişi,
un orb cu fruntea pe un povârnişi,
acum te văd în mintea mea lăţoasă,
încep să înţeleg şi te privesc în faţă

Degeaba mă căiesc, degeaba mă mai rog,
sunt un bătrân, m-aşteaptă moartea drog,
sunt dintre cei ce în curând urmează,
pe-o cale ce ai scris-o scurt pe-o frază,
păşesc curând pe ea, o cale a tăcerii,
sperând să mă alegi în clipa învierii

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Memento

Nu mângâia chipul brăzdat de răni!
Căci nu vei reuşi să-l vindeci după ce te-ai străduit să-l distrugi.
Nu sădi flori pe ruina unui suflet înecat în apele durerii!
Căci se vor ofili înainte de vreme.
Nu aduce alinare după ce ai cauzat suferinţă!
Căci actele tale vor fi de prisos.
Nu ascunde nedreptăţile în urma promisiunilor!
Căci, la urmă, vor ieşi din ascunzătoare.
Nu judeca nicicând!
Căci şi tu ai greşelile tale.
Nu renunţa la ce ai în suflet şi nu te preface într-o maşinărie care nu simte!
Căci e lumea plină de 'mese amorfe'.
Nu învenina o inimă pură!
Căci vei distruge singura şansă de a-i salva pe cei năpăstuiţi
Şi te vei confrunta cu un adevărat dezastru!

poezie de Alessandra Spătariu (7 iunie 2017)
Adăugat de Alessandra Spătariu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În Isus Hristos Mesia

În Isus Hristos Mesia noi de aici ne-am ancorat
Şi Lui i-am predat fiinţa căci viaţă El ne-a dat
Lui i-aducem osanale şi Numele-i preamărim
Căci ni-e Domn în veşnicie şi pe El noi îl iubim
De păcat nelegiuire numai Isus ne-a spălat
Şi în marea Lui iubire cu Duh Sfânt ne-a botezat
În Isus ni se oferă tot ce-i bun şi e frumos
El ne e pe veci salvarea — Mirele cel glorios
În lumina mântuirii prin credinţă ne-a zidit
Să-i cântăm dar azi Fiinţa căci Domnul ne-a mântuit
În Isus Hristos Mesia ni s-a dat aici menirea
El e viaţa nostră vie ne e stânca şi iubirea
Evanghelia Lui Sfântă ne e astăzi căpătâi
Şi noi ne luptăm aici s-avem dragostea dintâi
Domnul este Dumnezeu şi prin El noi biruim
Fii ai Tatălui cel Sfânt pentru veci de veci să fim
Îl rugăm dar pe Mesia să ne fie-n veci salvare
Vrem prin El în veşnicie s-avem parte de-ndurare
În lumina mântuirii Isus dar să ne zidească
Şi pe toţi ce îl iubim Domnul să ne mântuiască
Glorie dar Lui Hristos slavă cinste şi onoare
Căci doar El ne este stânca prin care avem salvare
29 octombrie 2021 mănăştur

poezie de autor necunoscut/anonim
Adăugat de Ioan Daniel Bălan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Destin

Ce vină am şi ce blestem m-apasă,
De mi-a fost dat să fiu copil sărman?
În casa mică şi sărăcăcioasă,
Ne înmulţim, în fiecare an.

Iar sărăcia noastră tot sporeşte,
M-am înfrăţit, de când mă ştiu, cu ea,
Sunt resemnat, norocul nu-mi zâmbeşte,
De-aceea-nvăţ să mă descurc aşa.

Eu nu visez iPod sau telefoane,
Căci nici nu ştiu la ce mi-ar folosi,
Nu vreau cadouri mari, de milioane,
Ci pâine s-am pe masă, zi de zi.

La masă, nu m-arăt nemulţumit,
Mă bucur de orice îmbucătură
Şi-am învăţat, aşa, în sec, să-nghit,
Când în vitrină văd o prăjitură.

Iar vara, când pe lângă mine trece
Vreun copilaş mâncând o îngheţată,
Înghit din nou în sec, beau apă rece
Şi uite-aşa mă răcoresc îndată!

Când e vacanţa gata, nu m-aştept
La uniformă nouă pentru şcoală
Şi tac, deşi pricep că nu e drept,
Dar cui să cer eu, oare, socoteală?

Eu văd că nu-s curat, ca alţi copii,
Şi, deseori, îmi este cam ruşine,
Dar merg la şcoală, zilnic, orice-ar fi,
Chiar dacă unii se feresc de mine.

Eu, iarna, Moşului cel bun nu-i cer
Nici brad, nici jucării, doar sănătate,
Şi-s mulţumit de am, când este ger,
Şosete groase-n cizmele uzate.

Ce multe-aş mai avea de povestit,
Dar viaţa m-a-nvăţat că-i de prisos...
De oameni buni eu sunt compătimit,
De alţii-s ajutat, dar ce folos?

E viaţa mea şi chiar nu am ce face,
Căci de-aş putea, destinul mi-aş schimba
Dar o-ntrebare tristă nu-mi dă pace:
Copiii mei ce soartă vor avea?

poezie de Petronela Slavu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Al doilea secret este de a pune în mişcare toate slăbiciunile şi defectele omeneşti, patimile, greşelile până ce oamenii nu se mai pot înţelege între ei. Trebuie combătută tăria personalităţii; nimic nu este mai periculos pentru noi decât aceasta. Dacă această calitate este dublată de putere spirituală creativă atunci ne poate dăuna mai mult decât milioane de oameni la un loc. Prin invidie, ură, discordie şi război, prin foamete, lipsuri şi molime, toate popoarele vor fi atât de slăbite, încât nu vor şti cum să iasă din impas, decât dacă se supun voinţei noastre, a Iluminaţilor.

în Noul Testament Diabolic (1785)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!