Piaţa

Intrăm trişti, grăbiţi în piaţă
atragem atenţia subretelor
spânzurate în galantare
cât să intre privirea prin urechile acului
şi să evadeze în delir,
zilnic grijile lustruiesc balustrade,
sânii mamelor plâng,
pe maidanul aglomerat victime naive
verze împăiate,
roşii trofee vegetale,
portocale acrite,
nuci înverzite,
flori supuse travaliului de a naşte timp,
zilele mor în calendar să ajungă duminici
atunci se dezlănţuie iadul fructelor,
un ţârcovnic cu barba înfăşurată în stele aleargă spre coşul împletit
să pizmuiască toamna,
eu nu văd zâmbetul soarelui, decupez volte, croşetez frica,
pofte întinse la mezat,
meşteri ce poartă cocarde lasă zeului cântar uiumul,
între cărări trec ostateci cu braţele goale să prindă libelule,
respiră greoi, pufăie asemeni unor vechi locomotive staţionate
în rezerve de spital, în locul vagoanelor trag de paturi ce nu au staţii
există resemnare,
vuiet prelung
se vede capătul lumii...

poezie de Ovidiu Cristian Dinică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

mărţişor
şirag de petale roşii
cerul împletit
eternitate în paşi albi

poezie de Ovidiu Cristian Dinică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eternul dans

tremur
cu masca trasă adânc pe suflet,
curcubeul ascunde
strigătele reci,
paşii sunt în cadenţa vântului,
din curţi se aduc căldări
pentru lacrimile înţelepţilor,
într-o câmpie însetată
chipul uriaş al mulţimii
urcă la tribune
să cânte în nebunia colectivă
imnul înmormântării,
sub braţ de flori să cadă
prizonier lucirii
şi-n deznădejde să-şi
fluture aripile asemeni soarelui
ce minte,
timpurile goale varsă foc
se ridică glasuri de năluci
din piepturi pavate cu lozinci
cu nările supuse transfuziei
de ocazie.

poezie de Ovidiu Cristian Dinică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cu toamna în priviri

iubirea ta este poemul

în care toate verbele sunt

un singur şi atotcuprinzător cuvânt,

ne înghite pe amândoi

cu deşertăciunea lumii,

lasă despletite toamnele,

sărutul astrului

ne soarbe trupurile goale,

ploile ne cresc pe umeri aripi

cu care sfâsiem tăcerea pădurii.

poezie de Ovidiu Cristian Dinică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eternul gând

Singurătatea este asemeni

unei ploi o priveşti dar nu atingi cerul,

ai privirea în pământ,

zeii te văd cu îngăduinţă

poţi măsura certitudinea prin ochii lor,

fiecare cuvânt rătăcit îl regăseşti

pe buze divine ca o promisiune.

poezie de Ovidiu Cristian Dinică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vedere de pe peron

scriu riguros
precum un tren s-ar opri în câmpia
inundată cu stele
să-şi afle călătorii,
paşii lor ar umple cu sunete peronul
asemeni unor fulgere ce ar brazda cerul petecit
cu nori,
între zidurile gării îmi văd duplicarea
eu cel ce vin, eu cel ce am fost,
respir în tabloul unicei sosiri
flămând de vise în luminile satului cu tăcerea alungată.

poezie de Ovidiu Cristian Dinică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

egoismul meu bea

tăcerea din căni de argint,

asemeni timpului neprihănit

ce măsoară hemoragia secundelor

intre fălcile sale

gogyohka de Ovidiu Cristian Dinică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Farmecul iernii

Cât de alb este întinsul şi copacii cât alb poartă!
Printre ramurile goale flori de gheaţă se arată
Şi în liniştea deplină, sub privirea mea mirată,
Văd că iarna-i veşnicie şi că totul este artă.

Mă afund, intru năvalnic prin zăpada argintată.
Toată zarea-i veselie, chipul zâmbetul îmi poartă,
Soarele, de sus, şăgalnic, raze mii ar vrea să-mpartă
Şi natura, dintr-o dată, doar de alb e-nconjurată.

Ce e mai frumos ca iarna, când laşi grijile deoparte,
Când laşi albul să te prindă şi un chiot să îţi scape?
În al iernii, fulg-cetate, lacrimi, doruri sunt departe....

Ce e mai frumos ca iarna, când simţi cerul mai aproape,
Când uiţi vorbele mărunte şi iubirile deşarte
Şi simţi fulg uşor pe buze ori sărutul său pe pleoape?

sonet de Vera Craciun din Aproape de cer (18 noiembrie 2013)
Adăugat de Vera Craciun
Comentează! | Votează! | Copiază!

Locul din care vin

în locul acela copilăria nu se sfârşea,
era locul unde speranţele prindeau
gustul fructelor nobile,
norii de invidie dispăruseră,
ploua doar cât era nevoie
la timp să nu îşi tulbure nimeni credinţa,
dimineţile fragede ca o iubire nemărturisită
invadau dealurile, se făleau cu pozna lor,
zâmbeau tuturor,
era atât de frumos încât doar curcubeul îndrăznea să
coloreze orizontul,
tinerii aveau rostul să descopere lumea, să o iubească,
şi să-şi promită că nu vor uita locul unde
speranţele deveneau fructe nobile.

poezie de Ovidiu Cristian Dinică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Portetul poetului

chiar sunt din bazalt cuvintele
în care poetul
sapă adânc,
sufletul său cuprinde nu doar cerul
ci şi memoria apei,
cuvintele în care pune entuziasm
prind viaţă
şi atât de mult îşi doreşte el
ca acestea asemeni unor vapoare
încărcate cu păsări şi flori
să intre în apele teritoriale ale cititorului
de unde să nu mai plece,
încât uneori uită deschise robinetele
iar timpul îl înghite şi pe el.

poezie de Ovidiu Cristian Dinică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Timp grăbit

Grăbit o ia timpul la vale
Minutele trec parcă-s scoase din minţi
Se strâng şi aleargă pe cale,
Iar noi le privim resemnaţi şi cuminţi.

Nici orele nu au răbdare,
Căci vin şi se duc într-un ritm infernal,
Degeaba le ceri îndurare
Te poartă cu ele ca valul spre mal.

Iar zilele zboară zorite,
O filă, doar una mai e-n calendar,
Migrează spre zări infinite,
Aflate departe de-al lumii hotar.

Şi anii - sălbatică turmă -
Mânaţi de acelaşi impuls neînţeles
Dispar undeva fără urmă
Am vrea să-i oprim, însă n-avem de-ales.

Grăbit o ia timpul la vale;
Tiranul acesta cumplit şi posac
Te lasă cu mâinile goale
Şi doar veşnicia îi vine de hac.

poezie de Octavian Cocoş (9 noiembrie 2021)
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

obsedat de iubire
ca de o culoare
despre a cărei singurătate
pot vorbi,
văd suferinţa imuabilă a soarelui.

gogyohka de Ovidiu Cristian Dinică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îmi creşte un şarpe în burtă

o singură uşă

lasă loc ispitei

între oasele mele

scăldate în lumină

îmi da răgazul să respir în aburul rămas

de la naşterea lumii,

Dumnezeu jucându-se mi-a scris

pe frunte cu Adam

să recunosc vocea Evei

plecată la miezul zilei

să-şi onduleze glasul,

ea mă îndulceşte în nopţi

când sânii îi devin muguri

iar pulpele miere.

poezie de Ovidiu Cristian Dinică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Telefonul

La capătul firului
sunt secunde pe care timpul le înrămează
spaima de a nu pierde zâmbetul bogat al toamnei
desprinde silabe din carnea cuvintelor
se naşte strigătul de iarnă al fricii stăpâne din sânge
întunericul iscăleşte vocale pe diapazonul vocii
clinchetul metalic îmbracă stingher singura chemare
stinsă în marea de foc a zborului

poezie de Ovidiu Cristian Dinică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sinergie

a scrie despre pădure
când tu eşti asemeni vântului
ca şi cum ai invoca ploaia
la moara secată
dai viaţă gândurilor
împleticit în ignoranţă, pretenţii egoiste
îţi colorează aşteptările,
esti convins că aerul
îţi aparţine,
în jurul tău repetiţiile prind imaginea cuvintelor
ca pe nişte cocarde în pieptul lat
te las sa desfaci realitatea în particule.

poezie de Ovidiu Cristian Dinică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

România

cu harta împăturită în buzunarul
de la piept
şi gândul curat
nu-mi este teamă să mă arunc în furtună
când în freamătul pădurii plâng munţii
se adună zăpezi netopite
râurile mi se varsă în palme
soarele îmi curge în inimă
Dunărea îmi uneşte sufletul
cu nemărginirea
frunzele se îngroapă sub copaci
vântul răzbate prin porţi de lemn
sculptate în memorii
copii cu zâmbetul soarelui
pe buze recită Eminescu

poezie de Ovidiu Cristian Dinică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Permiteţi!

este voie pe pământ?

cerul este plin de griji

de grijile tuturor

ale celor care plâng cu sufletul

ale celor ce mărşăluiesc spre lumină

daţi-mi voie să mă întind

tendoanele mele au obosit în zbor

simt că voi muri în valuri

poezie de Ovidiu Cristian Dinică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tata

tată îţi port hainele
grele cu toamna culeasă
pe umeri
năduşeala din amurg
ia din lumina salcâmilor
setea mă poartă prin crâng
fierbinte
caut izvoare
cântecul este liber în munţi

poezie de Ovidiu Cristian Dinică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

sunt multe de spus
dar atât de puţin timp
există
încât am să mă
împrietenesc cu tăcerea

gogyohka de Ovidiu Cristian Dinică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ulise

ai fost la capătul drumului
să-i duci Penelopei
aurul
singur în cer nu ai omorât
timpul
ai alungat obsesii
frica nu te-a înconjurat
ca pe un bastard
vei deschide uşa
să mărturiseşti
focul
părtaşii ţi-au fost zeii
alungă ploaia

poezie de Ovidiu Cristian Dinică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Coşmar

noaptea şiruri de gânduri
foşnitoare ca o sumă de hârtii rupte
frământă mintea,
imagini asemeni unor sâmburi striviţi între măsele
se pierd în obsesii
evadarea dintr-un labirint de cuvinte dă
gustul amar al iubirii pierdute
timpul arcuit sugrumă libertatea orelor
înroşite de coşmar
etichete albastre
ca o dimineaţă liniştită
le pun doar desenelor copilăriei.

poezie de Ovidiu Cristian Dinică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!