Passe-partout

Răsfoiesc pri(ntre) actele mele:

de identitate, de căsătorie, de studii, de rezidenţă...

mă uit la poza de pe diploma de bacalaureat,

o compar cu cea de-acum.

Închid ochii şi mă plasez între ele.

Încerc să aduc timpul la mijloc,

cu acele oprite între ieri şi azi;

mă simt nicăieri,

în afara timpului şi spaţiului.

Pentru scurt timp,

în mine,

se naşte un alt fel de,, a fi".

Dintre cărţile din bibliotecă,

palpitând geologic,

o scoică golită de viaţă

– blândă împletire a fluidelor

în care vuieşte,

îndepărtându-se,

spiritul mării –

mă fixează cu o forţă

ce scutură din rădăcini absolutul relativităţii:

,, doar ce e neînsemnat trece ca un melc,

ceea ce contează trece cât ai clipi din ochi!"

Prelingându-mă ca un reflux sub sabia lunii,

în pustiul dintre trup şi suflet,

simt brusc durerea de,, a fi om".

poezie de Costel Avrămescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Chipul tău frumos şi-un curcubeu

Un dor cumplit m-a-nvăluit iubire,
Un dor ce nu ştiu dacă are sfârşit,
Silueta-ţi văd, o umbră în privire,
Timpul trece, eu, tot singur sunt ursit.

Ieri am desenat pe nori un soare,
Chipul tău frumos şi-un curcubeu,
Să dea zilelor mele puţină culoare,
Şi lumină blândă sufletului meu.

Ieri te-am desenat pe florile de tei
Să îţi simt din nou parfumul dulce,
Te-am mai desenat pe stelele scântei,
Şi pe aplecata frunză de la salce.

Azi pe unde trec, te văd şi simt un gol,
Şi nu am cum să te mai strâng la piept,
Din viaţa mea acum trece alt capitol,
Şi-o eternitate de-ar fi eu te aştept.

poezie de Răzvan Isac (17 martie 2015)
Adăugat de Răzvan Isac
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să ne grăbim

Să ne grăbim să iubim, oamenii pleacă atât de repede,
rămân după ei pantofii şi un telefon surd
doar ce e neînsemnat trece lent ca un melc,
ceea ce contează trece cât ai clipi din ochi,
apoi se lasă o linişte obişnuită, cu totul de neîndurat,
precum candoarea cea mai firească născută din disperare
când ne gândim la cineva după ce am rămas fără el.
Nu fi sigur că ai timp pentru că siguranţa este nesigură,
ne ia sensibilitatea aşa cum fiecare fericire
vine alături de tristeţe şi veselie,
precum două patimi totuşi mai slabe decât una,
atât de repede pleacă oamenii precum amuţeşte sturzul în iulie,
precum zgomotul neîndemânatic sau reverenţa seacă;
pentru a vedea cu adevărat, trebuie să închidem ochii,
deşi cel mai mare risc este să te naşti, nu să mori
iubim mereu prea puţin şi mereu prea târziu
Nu scrie despre asta prea des, scrie doar o dată pentru totdeauna
şi vei fi precum un delfin, blând şi puternic
Să ne grăbim să iubim, oamenii pleacă atât de repede
şi cei ce nu pleacă nu se întorc mereu
şi nu ştim niciodată cum să vorbim despre iubire,
dacă prima este ultima sau dacă ultima este prima.

poezie de Jan Twardowski
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

În ochi, poate încolţi raiul

Dumnezeu scutură frunze în mine,
apoi le adună în palme
ca pe nişte copii rătăciţi...

Ca pe o rană
simt toamna aceasta,
mă doare ca şi cum
ar ciuguli păsări din mine
şi noaptea m-ar strivi
între pleoapele ei grele,
iar eu, te strig pe tine, iubite,
să mai treci cu mângâierile-ţi
prin iarba crescută pe tălpile mele,
unde stelele îşi lasă jarul din când în când.

Te strig, ştiind că în doi,
în ochi, poate încolţi raiul,
minunându-ne cât frumos pot trece ploile prin noi,
netulburând clepsidra vieţii...

poezie de Magdalena Dorina Suciu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Magul diminetii

Tu ai adus în mine
un alt fel de timp,
ce nu mă trece,
mă petrece
într-o nebănuit de adâncă
Sărbătoare.

Tu ai adus în mine
un alt fel de timp,
ce mă ţine cu
sufletul la gură şi în
răgazul dintre clipe--
şi mă ţine strâns
ca un braţ inspăimântat de
înstrăinare.

Tu ai adus în mine
un alt fel de timp,
ce nu mă măsoară
pentru nimeni şi nimic;
mi-ai adus un timp
ce mă lasă
fiindu-ţi,
să-mi fiu.

poezie de Anca Maria Morcovescu
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Scurtcircuit

Peste distanţa dintre noi
Cad frunze grele de la ploi;
Un timp ce-i bun conducător
De flux din electroni de dor.

Mă simt atât de vinovat
De parcă-s electrocutat;
E totul ud în jurul meu,
Mă curentează Dumnezeu.

Renunţ la isihasm de-acum
Şi fug de-acas, desculţ pe drum;
Când văd un fir de orice fel,
Îmi pun piciorul gol pe el.

Cu drumul dintre noi s-a zis,
Trei paşi din iad în paradis,
Din ceruri pe pământ doar doi
Şi numai unul între noi.

poezie de Marius Robu din Aproape alb (1 octombrie 2013)
Adăugat de Marius Robu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Între două lumi

Închid ochii şi mintea mă poartă
spre un punct fixat din inexistenţa
ce pare veşnicie, încet-încet înăuntrul meu
se instalează vidul şi mă eliberez de mine,
empatia îmi topeşte formele şi mă însufleţeşte în altceva.

Mă găsesc între două lumi diferite închipuite-n sfere,
una materială, luminoasă, plină de sens,
alta opac-străvezie, neînţeleasă.

Sferele se atrag sau se resping în funcţie de o putere
aflată în afara sistemului de referinţă.

Într-o parte se află increatul, informul,
în cealaltă parte desăvârşirea, precunoaşterea, clarviziunea.

Mă întreb unde sunt eu, punct de tangenţă, material,
variabil şi mobil, între naşterea şi moartea mea.

În mişcarea mea difuză deformez doar liniştea,
de-ale cărei margini mă lovesc,
şi pătrund în lume ca o aproximare a spaţiului
într-o roată învârtită la nesfârşit.

Uneori stau în verticalitate la capătul unei prăpăstii,
extremele mă închid ca două eternităţi,
şi o putere harismatică îmi dă un punct de sprijin în zenit,
aud căderea unei clipe în alta, simt cum timpul creşte
şi tot mai mult de mine mă separ.

Noaptea aud urlete de lupi împrejurul casei mele,
dimineaţa le caut urmele, care nu sunt - amintirile,
strânse în haită, încearcă să mă sfâşie.

Disimulată în candoare, persistă-n mine nostalgia
de care mă reazem asimptotic şi progresez
ducând atavice poveri.

Derivând pe căi obscure,
în cadenţa gândurilor, simt cum spaţiul fuge
şi mă lasă fără urme, simt cum toate ceasurile se adună
într-un ochi şi timpul se multiplică la infinit.

Cerul se lasă pe cumpăna fântânii dintre anotimpuri,
ciuturi de apă se adaugă anilor netrăiţi.

În profilul de lumină, un nevăzut arcuş atinge forţe
divizate-n aripi, albul umple relieful -
profanare de splendori răsucite-n amintire.

Între naştere şi moarte este un rest,
ca o ultimă ramură între cer şi pământ,
între progres şi declin există totdeauna un drum,
ce se cheamă înţelepciunea de sine.

poezie de Doina Drăguţ
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Între două lumi

Închid ochii şi mintea mă poartă
spre un punct fixat
din inexistenţa
ce pare veşnicie,
încet-încet înăuntru meu
se instalează vidul
şi mă eliberez de mine,
empatia îmi topeşte formele
şi mă însufleţeşte în altceva.
Mă găsesc între două lumi diferite
închipuite-n sfere,
una materială, luminoasă, plină de sens,
alta opac-străvezie, neînţeleasă.
Sferele se atrag sau se resping
în funcţie de o putere
aflată în afara sistemului de referinţă.
Într-o parte se află increatul, informul,
în cealaltă parte desăvârşirea,
precunoaşterea, clarviziunea.
Mă întreb unde sunt eu,
punct de tangenţă, material,
variabil şi mobil,
între naşterea şi moartea mea.
În mişcarea mea difuză
deformez doar liniştea,
de-ale cărei margini mă lovesc,
şi pătrund în lume
ca o aproximare a spaţiului
într-o roată învârtită
la nesfârşit.
Uneori stau în verticalitate
la capătul unei prăpăstii,
extremele mă închid
ca două eternităţi,
şi o putere harismatică
îmi dă un punct de sprijin
în zenit,
aud căderea unei clipe în alta,
simt cum timpul creşte
şi tot mai mult de mine mă separ.
Noaptea aud urlete de lupi
împrejurul casei mele,
dimineaţa le caut urmele,
care nu sunt - amintirile,
strânse în haită,
încearcă să mă sfâşie.
Disimulată în candoare,
persistă-n mine nostalgia
de care mă reazem asimptotic
şi progresez
ducând atavice poveri.
Derivând pe căi obscure,
în cadenţa gândurilor,
simt cum spaţiul fuge
şi mă lasă fără urme,
simt cum toate ceasurile se adună
într-un ochi şi timpul se multiplică
la infinit.
Cerul se lasă pe cumpăna fântânii
dintre anotimpuri,
ciuturi de apă se adaugă
anilor netrăiţi.
În profilul de lumină,
un nevăzut arcuş atinge forţe
divizate-n aripi,
albul umple relieful -
profanare de splendori
răsucite-n amintire.
Între naştere şi moarte
este un rest,
ca o ultimă ramură
între cer şi pământ,
între progres şi declin
există totdeauna un drum,
ce se cheamă
înţelepciunea de sine.

poezie de Doina Drăguţ
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Te simt şi te am...

Te simt în lacrima ce curge din iubire,
În liniştea copacilor, ce stau trişti pe-alei.
Te simt în ploaia, ce plânge în mine,
Şi în pământul gârbovit, de durerea anilor grei.

Te simt pe cerul de dor, fericit că eşti bine,
În zile de toamnă, ce cad peste noi,
Te simt că, de-a pururi, vei fi doar în mine,
Te simt... şi te am, căci de-acum suntem doi.

poezie de Lusiana Drăguşin (7 octombrie 2010)
Adăugat de Lusiana Drăguşin
Comentează! | Votează! | Copiază!

Într-un regat de dragoste

Din vechime trag după mine rădăcini viguroase,
o sevă ca un izvor fierbinte
din care n-am băut des,
dar o simt prin sânge cum urcă.

Sunt un împătimit al cetăţii,
viaţa se clădeşte sănătoasă între zidurile ei
la o răscruce de străzi înguste
pe unde timpul trece uniform.

În casa mea se nasc dorinţe,
mă cuprind în ele
şi aştept să mă stăpânească viu
într-un regat de dragoste luminoasă.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sub trupul tău gol

Sub trupul tău cald simt cum mă pătrunzi până în suflet,
Acorduri de chitară se revarsă în mine din al tău cântec.
Leagănul tău mă face să acordez tot trupul,
Nu ieşi afară. Te rog, vino înăuntru!
Împinge notă cea mai clară în micul acord de chitară,
Împinge sensul notru-n doi, să ne iubim o viaţă amândoi.
Împinge notă de diafragmă în notele virgine,
Pe clape de pian dansează arcuşu-n mine.
Şi ce divină e durerea acordurilor dezacordate,
Buciumul zbate inima mea
Intrând cu totul pan' la ea.
Ce sentiment vinovat în al nevinovăţiei timp...
Eu nu am vrut, tu nu ai vrut, dar ne-am trezit iubind...
Iubind acorduri de chitară,
Iubind arcuşul de vioară,
Iubind leagănul tandru,
Iubindu-ne unul pe altul.
Tresar valuri adânci în marea mea din mine,
Atingerile mele te fac să uiţi de ţine.
Nu vreau un alt destin cu altcineva să împletesc,
Ci numai unul singur pentru că doar pe ţine te iubesc.
Te vreau! Te strig! Şi cant uşor,
În rază lunii trupul mi. e gol...
Şi urlă după al tău trup...
Şi buzele mele după un sărut.
Vulcanul se încinge şi simt cum erupe,
Cu fiecare adâncitură petală se tot rupe.
Străpunge-mi lumea şi tot interiorul,
Când tânjesc să simt din nou fiorul
Un contremur plăcut simt şi arcuşul iar pătrunde,
În tainele întunecate ce-ţi sunt acum parcă de-un veac ştiute.
Cutremurul de gradul 9, mă sfarmă, mă erupe.
Pe trupul tău zăresc doar rouă, petală mea de tot se rupem.
Că un leopard ce stă la pândă, mă face să cad pradă.
Mă uit în ochii tăi şi văd... dorinţa reincepe grav să ardă!
Ca un centaur duci o luptă... între a vrea şi a nu mai vrea... în timp ce eu sunt frântă.
Din întuneric scoţi torţa arzătoare,
O stingi din nou în al meu corp...
Acum nu mă mai doare.
Lava încinsă se revarsă,
Zâmbeste acum cât poţi!
Apoi te rog mă lasă...
Căci ostenită sunt şi nu mai pot,
Deşi dorinţa-i mare,
Tu m-ai iubi de tot, de tot,
Dar eu te rog să ai răbdare.

poezie de Iustina Elena Bălan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sup trupul tău cald

Sub trupul tău cald simt cum mă pătrunzi până în suflet,
Acorduri de chitară se revarsă în mine din al tău cântec.
Leagănul tău mă face să acordez tot trupul,
Nu ieşi afară. Te rog, vino înăuntru!
Împinge notă cea mai clară în micul acord de chitară,
Împinge sensul notru-n doi, să ne iubim o viaţă amândoi.
Împinge notă de diafragmă în notele virgine,
Pe clape de pian dansează arcuşu-n mine.
Şi ce divină e durerea acordurilor dezacordate,
Buciumul zbate inima mea
Intrând cu totul pan' la ea.
Ce sentiment vinovat în al nevinovăţiei timp...
Eu nu am vrut, tu nu ai vrut, dar ne-am trezit iubind...
Iubind acorduri de chitară,
Iubind arcuşul de vioară,
Iubind leagănul tandru,
Iubindu-ne unul pe altul.
Tresar valuri adânci în marea mea din mine,
Atingerile mele te fac să uiţi de ţine.
Nu vreau un alt destin cu altcineva să împletesc,
Ci numai unul singur pentru că doar pe ţine te iubesc.
Te vreau! Te strig! Şi cant uşor,
În rază lunii trupul mi. e gol...
Şi urlă după al tău trup...
Şi buzele mele după un sărut.
Vulcanul se încinge şi simt cum erupe,
Cu fiecare adâncitură petală se tot rupe.
Străpunge-mi lumea şi tot interiorul,
Când tânjesc să simt din nou fiorul
Un contremur plăcut simt şi arcuşul iar pătrunde,
În tainele întunecate ce-ţi sunt acum parcă de-un veac ştiute.
Cutremurul de gradul 9, mă sfarmă, mă erupe.
Pe trupul tău zăresc doar rouă, petală mea de tot se rupe.
Că un leopard ce stă la pândă, mă face să cad pradă.
Mă uit în ochii tăi şi văd... dorinţa reincepe grav să ardă!
Ca un centaur duci o luptă... între a vrea şi a nu mai vrea... în timp ce eu sunt frântă.
Din întuneric scoţi torţa arzătoare,
O stingi din nou în al meu corp...
Acum nu mă mai doare.
Lava încinsă se revarsă,
Zâmbeste acum cât poţi!
Apoi te rog mă lasă...
Căci ostenită sunt şi nu mai pot,
Deşi dorinţa-i mare,
Tu m-ai iubi de tot, de tot,
Dar eu te rog să ai răbdare.

poezie de Iustina Elena Bălan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Blair: Urăsc când plapuma se ridică singură. (Se uită la Serena.) Poate e din cauza poziţiei în care stai.
Serena: Ştiu că am fost de acord să aşteptăm, dar între timp simt că viaţa trece pe lângă noi... Şi nu e cinstit.
Blair: Viaţa e grea, Serena... Doar... Ia-ţi o cască. Sau cel puţin împrumută una dintre pălăriile mele. Poart-o toată ziua ca să îţi amintescă să nu-ţi pierzi... capul.

replici din filmul serial Gossip Girl: Intrigi la New York
Adăugat de deea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu există margini

Într-o înfrăţire cu timpul,
nu ştiu dacă mai trăiesc în el ori în afara lui,
simt că am un timp propriu
care-mi oferă o altă perspectivă vicleană
într-un anotimp nediferenţiat de viaţă.

Marginile universului meu nu există,
scriu cu raze de soare pe umbre
şi-n fiecare semn pun o identitate falsă
dată de un botez în ape necunoscute,
aşa că, primeşte-mă şi pe mine, Doamne,
cu ruga la praznicul împărătesc,
să fiu meseanul tău
care-şi rupe pâinea din suflet
şi o împarte celorlalti
chiar dacă-i mică
şi nu-i satură.

Lumina din ochii mei
e aceeaşi
pe care mi-ai dăruit-o Tu
şi cuvântu'-i la fel.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Orice ţi-ai închipui în spaţiu şi timp e a / ∞, adică nimic. Prin urmare există, există cu adevărat numai ce este în afara spaţiului şi timpului, conştiinţa mea spirituală, una cu conştiinţa tuturor oamenilor, una şi indivizibilă, care poate fi cunoscută de mine în momentul prezent din afara spaţiului şi timpului.

Lev Tolstoi în Despre Dumnezeu şi om din jurnalul ultimilor ani
Adăugat de Gabrine94
Comentează! | Votează! | Copiază!

Între noi

Între astăzi şi ieri mai există trecut
Între astăzi şi mâine e timp ne-nceput
Între tine şi mine se strânge chemare
Între noi nu există fiori de uitare.

Între noi doare oful, din visul secret
Ce se stinge tăcut incrustat în regret,
Între noi nu s-au scris până-acum amintiri
Între noi stau de veghe întristate priviri.

Între noi, şi clipita se scurge fierbinte
În timpul ce-aleargă cu zel înainte
Între noi, gând tăcut se închină-n cuvânt
Între noi, mai răzbate doar sărutul din vânt.

Între noi, arde slova din timp renăscut
Între noi sunt doar munţi în eternul tăcut,
Un baraj ce respiră eter din abis
Un roman de iubire ce nu a fost scris.

poezie de Ştefan Doroftei Doimăneanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Se scurură salcâmii

Te-aştept şi-acum, în fiecare seară,
deşi-nţeleg că nu mai poţi să-ajungi –
pe-aleia ta au înflorit salcâmii,
n-aş vrea, gândindu-te la ei, să plângi!

Dar cât de lungă-mi pare aşteptarea,
tăcerea grea se-aşterne între noi –
ce-a fost rămâne doar o amintire,
se scutură salcâmii de atâtea ploi...!

Rămâne doru-n cuget, ca o umbră,
iar chipul tău se-aşterne peste ea –
încerc să îl aduc cât mai aproape,
dar amintirea parcă nu mai vrea...!

Încep să pierd a timpului măsură,
regretele din gânduri mă-ncolţesc,
privesc uimit la chipul din oglindă,
pe zi ce trece văd că-mbătrânesc!

poezie de Corneliu Neagu din volumul de versuri Poeme peste timp (2020)
Adăugat de Corneliu Neagu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Drumul umbrelor

azi e o zi în care
nu mă grăbesc
calc încet
şi-mi ascult umbra
cum îmi trece prin vene
o simt
poate e o cunoaştere de sine
sau poate o lacrimă strivită
între două priviri
tac
e multă linişte în jur
mă uit în stânga
mă uit în dreapta
nimeni
pe drumul umbrelor
doar eu
şi
ultima lacrimă pe care
am păstrat-o pentru voi

azi

poezie de Teodor Dume din Lacrimi de pe altarul trupului
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Din vise

De azi, am hotărât că voi rămâne
Să-nving şi toamna asta dintre noi,
Să-nlătur vântul rece care suflă
Între cuvinte, dragoste şi ploi.

Şi mi te-nchipui, când venind spre mine
Fără să-ţi pese de va fi noroi,
Va trece toamna dintro clipă rece
Iar cartea vieţii mele-ţi va fi foi.

De azi am hotărât, mai bine toamnă,
Culori ce înverzesc peste un timp,
Dintr-un şuvoi de picuri de ploaie
Îţi scriu miresme despre anotimp.

Dintre cuvinte, dragoste şi viaţă,
De azi am hotărât, nu voi pleca,
Mi-e toamna anotimpul revenirii,
Din vise, eu nu pot ipoteca...

poezie de Corina Mihaela Soare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tăcerea din noi

Te-aştept şi-acum, în fiecare seară,
deşi-nţeleg că nu mai poţi s-ajungi...
Pe-aleea noastră-au înflorit salcâmii,
nu vreau să te-ntristez şi nici să plângi!

Dar cât de lungă-mi pare aşteptarea –
tăcerea grea se-aşterne între noi...!
Ce-a fost rămâne doar o amintire –
se scutură salcâmii de atâtea ploi...!

Rămâne doru-n cuget, ca o umbră,
iar chipul tău se-aşterne peste ea,
încerc să-l trec prin rama din fereastră,
dar amintirea parcă nu mai vrea...!

Încep să uit a timpului măsură,
regretele din umbră mă-ncolţesc,
privesc uimit la chipul din oglindă,
pe zi ce trece văd că-mbătrânesc!

poezie de Corneliu Neagu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Între zdrenţele vieţii

grăbit,
treceam mai departe
din poartă în poartă
fără răspuns, căutând a mea soartă
noaptea venea pe întinsele ape
pe ţărm, vântul vorbea trist
cu timpul, cu valul
pe mâini se scurgea a gândurilor ceară
din obosite pleoape
păşeam rătăcit
de viaţă, de mine, de toate
străin era drumul şi ceaţa mă doare
plouă mărunt pe o stradă
se ascundeau tăceri în unghere
şuvoaie se izbeau de tâmple cărunte
pe trup aşezasem haine murdare şi rupte
eram doar o fiinţă trecătoare, pe picioare de lut,
păşind prin gunoaiele lumii
azi mai departe nu pot a mai trece
mă lovesc de ani milenari
croiesc o haină din fâşii de suflet
să mă învelesc în zile de jale
uneori vorbesc să nu uit
apoi tac, să nu ţip
trist, mă retrag între zdrenţele vieţii
să plâng

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!