Adaugă un citat | Citate la întâmplare | Votează! | Votate recent | Adăugate recent | Comentarii recente | Top general

Între două lumi

Închid ochii și mintea mă poartă
spre un punct fixat din inexistența
ce pare veșnicie, încet-încet înăuntrul meu
se instalează vidul și mă eliberez de mine,
empatia îmi topește formele și mă însuflețește în altceva.

Mă găsesc între două lumi diferite închipuite-n sfere,
una materială, luminoasă, plină de sens,
alta opac-străvezie, neînțeleasă.

Sferele se atrag sau se resping în funcție de o putere
aflată în afara sistemului de referință.

Într-o parte se află increatul, informul,
în cealaltă parte desăvârșirea, precunoașterea, clarviziunea.

Mă întreb unde sunt eu, punct de tangență, material,
variabil și mobil, între nașterea și moartea mea.

În mișcarea mea difuză deformez doar liniștea,
de-ale cărei margini mă lovesc,
și pătrund în lume ca o aproximare a spațiului
într-o roată învârtită la nesfârșit.

Uneori stau în verticalitate la capătul unei prăpăstii,
extremele mă închid ca două eternități,
și o putere harismatică îmi dă un punct de sprijin în zenit,
aud căderea unei clipe în alta, simt cum timpul crește
și tot mai mult de mine mă separ.

Noaptea aud urlete de lupi împrejurul casei mele,
dimineața le caut urmele, care nu sunt - amintirile,
strânse în haită, încearcă să mă sfâșie.

Disimulată în candoare, persistă-n mine nostalgia
de care mă reazem asimptotic și progresez
ducând atavice poveri.

Derivând pe căi obscure,
în cadența gândurilor, simt cum spațiul fuge
și mă lasă fără urme, simt cum toate ceasurile se adună
într-un ochi și timpul se multiplică la infinit.

Cerul se lasă pe cumpăna fântânii dintre anotimpuri,
ciuturi de apă se adaugă anilor netrăiți.

În profilul de lumină, un nevăzut arcuș atinge forțe
divizate-n aripi, albul umple relieful -
profanare de splendori răsucite-n amintire.

Între naștere și moarte este un rest,
ca o ultimă ramură între cer și pământ,
între progres și declin există totdeauna un drum,
ce se cheamă înțelepciunea de sine.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Citate similare

Între două lumi

Închid ochii și mintea mă poartă
spre un punct fixat
din inexistența
ce pare veșnicie,
încet-încet înăuntru meu
se instalează vidul
și mă eliberez de mine,
empatia îmi topește formele
și mă însuflețește în altceva.
Mă găsesc între două lumi diferite
închipuite-n sfere,
una materială, luminoasă, plină de sens,
alta opac-străvezie, neînțeleasă.
Sferele se atrag sau se resping
în funcție de o putere
aflată în afara sistemului de referință.
Într-o parte se află increatul, informul,
în cealaltă parte desăvârșirea,
precunoașterea, clarviziunea.
Mă întreb unde sunt eu,
punct de tangență, material,
variabil și mobil,
între nașterea și moartea mea.
În mișcarea mea difuză
deformez doar liniștea,
de-ale cărei margini mă lovesc,
și pătrund în lume
ca o aproximare a spațiului
într-o roată învârtită
la nesfârșit.
Uneori stau în verticalitate
la capătul unei prăpăstii,
extremele mă închid
ca două eternități,
și o putere harismatică
îmi dă un punct de sprijin
în zenit,
aud căderea unei clipe în alta,
simt cum timpul crește
și tot mai mult de mine mă separ.
Noaptea aud urlete de lupi
împrejurul casei mele,
dimineața le caut urmele,
care nu sunt - amintirile,
strânse în haită,
încearcă să mă sfâșie.
Disimulată în candoare,
persistă-n mine nostalgia
de care mă reazem asimptotic
și progresez
ducând atavice poveri.
Derivând pe căi obscure,
în cadența gândurilor,
simt cum spațiul fuge
și mă lasă fără urme,
simt cum toate ceasurile se adună
într-un ochi și timpul se multiplică
la infinit.
Cerul se lasă pe cumpăna fântânii
dintre anotimpuri,
ciuturi de apă se adaugă
anilor netrăiți.
În profilul de lumină,
un nevăzut arcuș atinge forțe
divizate-n aripi,
albul umple relieful -
profanare de splendori
răsucite-n amintire.
Între naștere și moarte
este un rest,
ca o ultimă ramură
între cer și pământ,
între progres și declin
există totdeauna un drum,
ce se cheamă
înțelepciunea de sine.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Emil Cioran

Simt în acest moment o necesitate de a striga, de a scoate un urlet care să îngrozească întreaga lume, facă pe toți tremure, plesnească într-o nebunie de groază. Un trăsnet teribil îl simt virtual în mine și mă mir cum nu izbucnește pentru a nimici lumea asta, pe care aș înghiți-o pentru totdeauna în neantul meu. Mă simt ființa cea mai teribilă care a existat vreodată în istorie, mă simt o bestie apocaliptică plină de flăcări și întunecimi, de elanuri și de disperări. Sunt o fiară cu un zâmbet grotesc, ce se adună în ea însăși până la iluzie și se dilată până la infinit, ce moare și ce crește în același timp, încântată între nimic și tot, exaltată între speranța nimicului și disperarea totului, crescută în parfumuri și otrăvuri, arsă de iubire și de ură, nimicită de lumini și de umbre. Simbolul meu este moartea luminii și flacăra morții. În mine se stinge tot ceea ce e sclipire, pentru a renaște în fulger și în trăsnet. Și întunericul însuși nu arde el în mine?

în Monopolul suferinței
Adăugat de Simona EnacheSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "Caiete 1957-1972" de Emil Cioran este disponibilă pentru comandă online cu o considerabilă reducere de preț, la -99.00- 74.99 lei.
Adina-Cristinela Ghinescu

O mie de mine... (transcendent)

Mii de oglinzi reflectă chipul meu...
Niciuna nu m-arată cum sunt eu!
Privesc la o străină... un străin...
Pe un fundal ce n-arată senin.

Mii de priviri se-aruncă asupra mea,
Și toate ale mele... despre ea;
Niciuna nu m-alege exist...
Și plâng... și râd... și nu mai rezist!

Cumplite simțăminte s-aleg dintre trăiri,
Și privesc în una... cum respiri;
Și stai și te privești a te găsi...
Dorind intri în puterea lui A FI.

Mii de oglinzi taie cu ochi mulți...
îmi vorbesc, când tu nu știi s-asculți...?
Nu știu care din ele sunt din mine,
Zăresc doar străluciri divine.

Mii de cuvinte le-aud cum mă numesc...
Și strigă nume noi, ce nu le deslușesc.
Așa de tulburată aflu eu cu mine,
Atât de împărțită între oglinzi străine...

Cobor spre sine întru a mă pătrunde,
Găsesc doar lumină, întuneric... unde
Speram fie una care să-mi zâmbească,
Pe chipul ei lumina să se nască!

Mii de oglinzi reflectă chipul meu...
Niciuna nu m-arată cum sunt eu!
aflu-n fața ei... stau în fața mea...
Și m-a ars durerea coborând în ea!

S-a spus povestea doar în parte...
Și pagini tot se-adună... într-o carte;
Rămâne un sfârșit pe care-l scriu acum...
Și-apoi închid final vechiul album.

poezie de din Șoptit de Dumnezeu
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.

Ultima clipă... (Varianta)

... parcă toate s-au spus între noi
și s-au stins și s-au scurs ca o apă
pașii tăi obosiți și greoi
petrec, îi aud, înspre groapă

te-ntorci, te duci înapoi
pui lumea la masă, oricum
parcă toate s-au spus între noi
parcă-n ultima clipă, de drum.

tu nu prea te erupe bocind
încă simt sub închisa pleoapă
și alți pași ce petrec ca un jind
tot ce-a fost și n-a fost pân-la groapă

simt sărutul tău lin pe obraz
simt și lacrima ta, mai mioapă
și mai simt ca un ultim exstaz
cum te-așterni între mine și groapă

întuneric și liniști se lasă
peste lumea din mine și groapă
tu mai curgi ca nisipul spre casă
eu în luturi, senin ca o apă...

poezie de (23 aprilie 2019)
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Teodor Dume

Răscruce între singurătate și ultima haltă

îmi pun capul pe palme și aștept
ca și cum nimeni nu m-ar fi dorit
sângele îmi aleargă prin vene
îl aud dar
nu spun nimic
sunt un anonim uitat într-o casă
cu bagaje de mână
dintr-o haltă prin care
n-a mai trecut niciun tren de multă vreme

din când în când deschid ochii și-mi
rostogolesc privirea de la un colț la altul
e mult întuneric și nicio speranță
de care
-mi atârn ultima clipă

nici nu știu dacă e vară sau toamnă
tăcerea se instalează în mine ca
într-un fotoliu scorojit
și mușcă necondiționat
umblă prin măruntaie
ca o durere
coincidență sau nu
între cele două spații
văd un alb nesfârșit
nu sunt disperat ci doar
am o senzație ciudată

știu că mi-am depășit maturitatea și
voi dizolva în verdele din iarbă
sau într-o floare de mușețel
însă știu
că fluturii care îmi vor sta pe coapsă și
ceața care va tăia respirația numelui
lăsat în loc de poartă
vor aminti de mine

poezie de
Adăugat de Teodor DumeSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.
Tudor Gheorghe Calotescu

Fericit este punctul liber și neatârnat nimănui

prin el pot trece un infinit de drepte
într-o nesfârșită rotire axiomatică
pe când între două puncte
e loc doar de o dreaptă
unică și de netăgăduit
ca un jurământ
poate de aceea când mă închid în mine
ca un punct liber și neatârnat nimănui
am momentele mele de tăcere
simple și aproape de netăgăduit
în care studiez neantul absolut
ca pe o bornă etalon de infinit
ruptă cumva din sistemul universal de măsuri
într-o clipă de nesimțire
și mă tot întreb de unde până unde
am dreptul visez conexiuni liniare
ca pe un banal exercițiu
pentru eternitatea
de dincolo de moarte

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Teodor Dume

Deasupra tuturor lucrurilor există un timp, parte din mine

nu știu dacă sunt fericit sau trist

locuiesc printre anotimpuri și
uneori desenez inimi
pe chipurile de pe icoane

de fiecare dată când se pleacă
aud țipete văd noaptea
cum inundă încăperea
în care
te așteptam
liniștea îmi mângâie fruntea
oprită între palme
ca un gând
mânjit de speranțe
printre șuvițele negre ale nopții
stropii de ploaie zdrobiți de asfalt
îmi desferecă singurătatea
câteva secunde mai târziu
privesc imaginar
prin ticăitul ceasului atârnat
pe albul din perete
aud strigăte
se plimbă de colo colo ca
o amintire lăsată de izbeliște

în jurul meu un gol
și multă tristețe

poate că doar eu voi locui
în lumea aceasta
în care
nu va mai fi niciun mâine...

poezie de
Adăugat de Teodor DumeSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.

Între lumi

Înăuntrul copacului
născut în mine
de semințele
gândurilor lumii,
s-a strecurat un dor
aprins de zbor.
Îmi îmbrățișez frunzele
în căderea lor
spre rădăcinile
care susțin cerul,
protejându-le
de frigul uitării.
Închid ochii
și încerc fiu.
Durerea lor
nu mă lasă să visez.
Arunc cioburi de pod
în toate direcțiile
în căutarea mâinii stângi
uitată cândva
în prelungirea lumii
răsturnate
a unui alt trunchi de copac.

poezie de
Adăugat de AdelyddaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
comentariiA fost scris un comentariu până acum.
Spune-ți părerea!
Cuth Hajnalka

Între lumi

Simt o lume deasupra mea
O lume în care suntem noi înșine
O lume în care suntem nemuritori,
În zile în care nu trăiesc
Scriu viața așa cum nu e ea
Și vinu-l sorb încet ca și cum e făcut doar pentru mine
Din struguri plini culeși în luna octombrie,
Când soarele e mai sfios, când iarba plânge petale muribunde suflate-n neant,

Simt o lume în mine
Ce cred euo cunosc
O lume împletită din mai multe vieți
Scriu viața așa cum a fost ea o dată
Și vinu-l sorb ca altădată
Savurez gustul atât de bine știut
face zâmbesc crezând că am trăit aceste clipe
Iar de învățat din ele tot n-am învățat,

Simt o lume sub mine
Ce mă cheamă mereu fără-ncetare
O lume ce vreau să îmi rămână străină,
Vinu-l sorb mai repede și nu vreau paharul sece
Mi-e frică de ce va urma după ultimul strop
Dar apoi, muza din mine îmi vorbește
"E totul creat doar de mintea ta"
Și totul se risipește...

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Teodor Dume

Între mine și cer e o umbră

nici nu știu dacă numele meu e teodor dume
și dacă stăpânul celui însemnat de Dumnezeu e
moartea într-un capăt și viața în celălalt

uneori prins între cele două liniști
îmi lipesc urechea de marginea pământului
și vorbesc cu tata în prezența căruia
am învățat iubesc sufăr
și să aprind prima lumânare
țin minte cum am sărutat-o pe mama
și m-am rugat lui Dumnezeu
să se joace cu mine
eram devorat de frică și de
întunericul decupat
din veșmintele lui tata

prins în acest sentiment ciudat
am ucis o lacrimă
am strigat și
moartea s-a zgâit la mine
ca la o pradă

nici nu știu dacă sunt fericit sau trist
știu doarnu-mi aparțin
am privirile amputate și oscilez
între cer și o umbră leneșă

aș putea să mă prefac într-un băiat care iubea
sau într-o altă prezență în care numele
nici că ar conta
numai că
între mine și cer există o legătură
care definește viața și moartea

și totul sfârșește cu un alt anotimp

poezie de
Adăugat de Teodor DumeSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.
Teodor Dume

Eu voi pleca la tata

astăzi am mers mai mult
decât în toate zilele

venele sufocate de umbre
și de multe alte lucruri
s-au încins
între timp gândesc
scriu o scrisoare dar
nu știu cum să încep
ideile se detașează
și nu pot inventez
nicio scuză
buzele îmi vibrează ca
aripa unui fluture prins în lumină

sunt multe lucruri pe care
vreau să le scriu
între două gânduri
cuvintele se transformă în toamnă
și se rânduiesc adânc în mine

închid ochii și respir
din plămâni ies aripi
nimic din ce-am văzut
nu există
nici tata și totuși
vreau -i scriu
cerul și-a rupt din margini
poteca e tot mai strâmtă
în orașul din mine
nu mai suflă nici vântul
aerul trece dintr-o tăcere în alta
dar aștept până se termină toamna

e destul de lungă

tac și mă uit
timpul mușcă din marginile trupului
ca dintr-o halcă sfâșiată
oricum nu mai contează
e târziu
sfârtec un gând și
despic senzații
neputința de a scrie
face las un mesaj
pentru singura parte care
lipsește

nimic mai trist decât timpul oprit
între mâinile mele de copil

cuprind cerul
și supus
pentru o clipă
tac
ca într-un joc
să nu-l trezesc pe tata
știu că simte

în urmă vin liniștile șoptind umbrei
doar în pieptul toamnei
respiră un greier

se aude

nu-mi pot opri teama
e prea mult pentru o zi în care
am uitat suferința
în mine
opresc pentru o clipă
și privesc o icoană

emoția intră adânc
chircesc și țip
până se sparge umbra

eu voi pleca la tata

poezie de din Moartea, un fluture alb (1 februarie 2022)
Adăugat de Teodor DumeSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.
Teodor Dume

Eu voi pleca la tata...

astăzi am mers mai mult
decât în toate zilele

venele sufocate de umbre
și de multe alte lucruri
s-au încins
între timp gândesc
scriu o scrisoare dar
nu știu cum să încep
ideile se detașează
și nu pot inventez
nicio scuză
buzele îmi vibrează ca
aripa unui fluture prins în lumină

sunt multe lucruri pe care
vreau să le scriu
între două gânduri
cuvintele se transformă în toamnă
și se rânduiesc adânc în mine

închid ochii și respir
din plămâni ies aripi
nimic din ce-am văzut
nu există
nici tata și totuși
vreau -i scriu
cerul și-a rupt din margini
poteca e tot mai strâmtă
în orașul din mine
nu mai suflă nici vântul
aerul trece dintr-o tăcere în alta
dar aștept până se termină toamna

e destul de lungă

tac și mă uit
timpul mușcă din marginile trupului
ca dintr-o halcă sfâșiată
oricum nu mai contează
e târziu
sfârtec un gând și
despic senzații
neputința de a scrie
face las un mesaj
pentru singura parte care
lipsește

nimic mai trist decât timpul oprit
între mâinile mele de copil

cuprind cerul
și supus
pentru o clipă
tac
ca într-un joc
să nu-l trezesc pe tata
știu că simte

în urmă vin liniștile șoptind umbrei
doar în pieptul toamnei
respiră un greier

se aude

nu-mi pot opri teama
e prea mult pentru o zi în care
am uitat suferința
în mine
opresc pentru o clipă
și privesc o icoană

emoția intră adânc
chircesc și țip
până se sparge umbra

eu voi pleca la tata
*
(text din volumul: moartea, un fluture alb. Autor: Teodor Dume)

poezie de (februarie 2022)
Adăugat de Teodor DumeSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.
Costel Avrămescu

Passe-partout

Răsfoiesc pri(ntre) actele mele:

de identitate, de căsătorie, de studii, de rezidență...

uit la poza de pe diploma de bacalaureat,

o compar cu cea de-acum.

Închid ochii și mă plasez între ele.

Încerc aduc timpul la mijloc,

cu acele oprite între ieri și azi;

mă simt nicăieri,

în afara timpului și spațiului.

Pentru scurt timp,

în mine,

se naște un alt fel de,, a fi".

Dintre cărțile din bibliotecă,

palpitând geologic,

o scoică golită de viață

– blândă împletire a fluidelor

în care vuiește,

îndepărtându-se,

spiritul mării –

fixează cu o forță

ce scutură din rădăcini absolutul relativității:

,, doar ce e neînsemnat trece ca un melc,

ceea ce contează trece cât ai clipi din ochi!"

Prelingându-mă ca un reflux sub sabia lunii,

în pustiul dintre trup și suflet,

simt brusc durerea de,, a fi om".

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Două vieți eu am

Două vieți eu am în mine:
Una pleacă, alta vine!
Și doi poli în mine bat:
Unul cântă, altul-tac!

Între valuri prinse-n iele
Sunt doi poli care mă cere:
Unul visul mi-l cuprinde,
Altul tremură, surâde...

Două poluri nu mă lasă:
Unu-i bolta, altu-i casa!

Pe o strună de vioară,
Cei doi poli se arată iară:
Unu-i zbor prin zări albastre,
Altul cântă la fereastră.

Două ruguri ard în mine,
Unu-i Eu și altu-s Liră;
Unu-i lumea ce o am,
Altul – eu oglindă-n geam!

Curcubeie colorate,
Legăminte între toate,
Rog, așterneți puntea mea,
Între o viața și o stea!

Două poluri nu mă lasă:
Una-i bolta, altu-i casa!

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Și... nimic nu poate fi

Între mine, între tine
Nu-i nimic ce ar putea
Să aprindă licărire,
Să privească ochi de stea.

Între tine, între mine
Gol pustiul surâdea,
Se-neca speranța vie
Cerului ce ne veghea.

Între mine, între noi
Bate vântul și curg ploi.

Între tine, între mine
Depărtare e de-un veac,
Ca-ntre noapte și lumină,
Între verde și uscat.

Nu e nimeni ce-ar visa,
Să unească două fire
De tristețe-n iarnă grea
Pe un pisc frumos de lună!

Între mine, între noi
Bate vântul și curg ploi.

Între tine, între mine
Nu-i nimic, ce-ar încerca
Să aprindă o lumină,
Să ne bucurăm de ea.
Nu e timpul și nici locul,
Și nici clipe de răgaz,
Tristă-i ziua, crud e focul,
Pal e roșul pe obraz!

Bate Între mine, între noi
vântul și plâng ploi!

La ce bun aceste toate
Când speranțele ne mor,
Când plecat-a tot înaltul
Pe o frunză, pe un nor?

Între mine, între noi
Nu-i nici noapte, nu-i nici zi,
Curg doar lacrime șuvoi
Și... nimic nu poate fi.

Între mine, între noi
Bate vântul, toarnă ploi!

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

* * *

Între mine și restul lumii
se află întotdeauna
una sau mai multe ferestre;
Între mine și aproapele meu
se află iarăși o fereastră;
Între mine și între mine,
între cel care mă știu
și cel care nu mă știu,
se află de asemenea o fereastră:
o fereastră nevăzută
și de o viață întreagă
strădui ajung la ea...

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Ion Untaru

Ferestrele

Între mine și restul lumii
se află întotdeauna
una sau mai multe ferestre;
Între mine și aproapele meu
se află iarăși o fereastră;
Între mine și între mine,
între cel care mă știu
și cel care nu mă știu,
se află de asemenea o fereastră:
o fereastră nevăzută
și de o viață întreagă
strădui ajung la ea...

poezie de
Adăugat de Ion UntaruSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Emil Cioran

Mă simt un om fără sens și nu-mi pare rău că n-am niciun sens. Și de ce mi-ar părea rău, când de haosul meu nu se poate alege decât haosul? În mine nu există nicio voință înspre formă, spre cristalizare, sau un ideal. De ce nu zbor, de ce nu-mi cresc aripi? Nu este în dorința mea de zbor o fugă de existență? Și n-aș fugi în acest zbor cu toată existența, cu tot ce e ființa? Simt în mine atâta fluiditate, încât mir cum de nu mă topesc și nu curg. Aș vrea ca ființa mea să se transforme într-un fluviu cu ape tulburi și năvalnice, care să poarte numele meu și care să curgă ca o amenințare apocaliptică. Oare va stinge această apă focul din mine, și focul din mine va evapora această apă? În mine sunt numai aburi și scântei, inundații de foc și incendii de apă.

citat celebru din
Adăugat de Simona EnacheSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Oare sunt eu?

Oare sunt eu cea de atunci
Când rușinată îmi plecam privirea
Oare sunt eu cea de acum
Când înflăcărată îți caut iubirea
Oare sunt eu oare nu sunt
În mine sângele a prins sa fiarbă
Și stau la pândă între da și nu
Între cea de acum și cea de atunci
Și îmi țes amintirile cu ața durerii
Și trag cu dinții de un nou început
-nfășor în mantia uitării
Și-mi pun ciucuri în diverse culori
Îmi aprind albastrul din suflet
Și aștept...
Îmi împart zilele între cea de acum
Și cea de ieri
Închid ochii și vorbesc cu mine
Oare sunt eu cea de atunci
Oare sunt eu cea de acum
Oare sunt eu dintotdeauna
Iubindu-te pe tine...

poezie de
Adăugat de Lucian VeleaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Ultima clipă...

parcă toate s-au spus între noi
și s-au stins și s-au scurs ca o apă
pașii tăi obosiți și greoi
petrec, îi aud, înspre groapă

te-ntorci, te duci înapoi
pui lumea la masă, oricum
parcă toate s-au spus între noi
parcă-n ultima clipă de drum.

tu nu prea te erupe bocind
încă simt sub închisa pleoapă
și alți pași ce petrec ca un jind
tot ce-a fost și n-a fost pân-la groapă

simt sărutul tău lin pe obraz
simt și lacrima ta, mai mioapă
și mai simt ca un ultim extaz
cum te-așterni între mine și groapă...

poezie de (23 aprilie 2019)
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Căutare

Căutări recente | Top căutări | Info

Fani pe Facebook