Nehotărâre

Cu binefacerile care ne ocolesc
nu reuşim să intrăm în contact
şi crezi că nu-i nicio pagubă,
mai mult, le dăm uitării şi mergem înainte
fără să ne mai amintim de lipsuri.

Vor apune treptat stelele nopţii,
se va face o dimineaţă de primăvară,
dragostea câtă a fost
s-a consumat într-o iubire sălbatică,
tu şi în amiaza zilei mai tânjeşti,
dar eu am plecat pe drumul promis.

Nu ştiu dacă vrei să mă urmezi,
n-ai spus nimic
şi timpul nu face pauze.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Treaptă

mai am o treaptă
până să-i câştig dragostea
în arta răbdării
trupul meu se face iubit
ochii capătă atâta lumină
câtă face lumânarea
în faţa icoanei naşterii
din suflet
celui care-i Dumnezeul meu
soare în amiaza nesfârşitului

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Întotdeauna îmi creşteau aripi

S-au năruit a pagubă cărările în ceaţă
mi-e frică să mai trec pe ele
ocolesc prin locuri necunoscute
între noi a crescut un abis.

Cred că m-ai părăsit fără să ştiu,
lumea nu mai este cum a fost
poate o să descurcăm aceste iţe
care se încâlcesc la marginea cuvintelor.
Îi voi povesti tot ce s-a întâmplat
fără să mă includă în deznodământ,
nu se mai potriveşte nimic,
aerul e greu când îl respir singur
şi în piept simt o durere.

Nu ştiu de ce se întoarce pe dos
tot ce a fost cusut cu migală
şi totul îţi pare zdrenţuit de timp,
e o mirare-n sine acest conţinut neînţeles
în care mă zbat ca o pasăre-n laţ,
zborul e o idee prea îndrăzneaţă
să nu lupt să fiu liber.
M-am împodobit cu tot marasmul tău
şi acum sunt gol de patimi
într-o singiurătate cerşită demult
fără să-mi cultiv dragostea primăvara
în carnea fragedă a pământului
în care am înflorit odată cu cireşii
pe care şi tu îi iubesţi.

Întotdeauna îmi creşteau aripi
acum le am
şi nu ştiu cum să zbor.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Într-o livadă de vis

Nu mă grăbi să te iubesc,
ştiu că timpul trece şi nu mă îndemnă să aştept,
dar fructul e în pârgă, nu-i încă copt
şi drumul nostru trebuie să fie acelaşi
fără meandre şi ocolişuri
care nu duc acasă.

Cred că dragostea numai încape în cuvinte,
e capricioasă ca prima lună de primăvară
care ne murmură frumos verdele în ochi.

Nu vreau să cad pradă crudului luminos
şi să mă prind în jocul ispitei
sfârşit în poemul pe care îl scriu
până vine vara şi pe ramuri se coc fructele
într-o livadă de vis.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cum s-a scris mai înainte de noi

Lumânarea se stinge lângă crucea de piatră
roasă de timpul sălbatic,
greierii din umbră anunţă înserarea.
Chiar dacă încerc să descifrez un nume
rămân cu aceeaşi durere,
totul s-a împlinit
cum s-a scris mai înainte de noi.

Mă apasă o vagă tristeţe
cu aripile rupte,
cu inima strânsă fără să ştiu de ce
plec mai bătrân decât sunt,
crucea mă apasă pe umeri
cu o povară grea atât de străină
că străin mi se pare şi drumul.

Nu ştiu dacă o să mai revin,
de pe acoperişul veacului trecut
lumina se teme să mai coboare
ascultă glasurile din pământ şi plânge

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Într-o zi

Nicio bucurie,
nicio tristeţe
doar un gest mare de luptă pentru o cauză
care a umplut paharul
şi nepăsători toţi privesc cum se varsă,
cinstea se plimbă cu picioare de lut
nici măcar nu mai are cap
doar o umbrelă de ploaie.

Într-o zi
după ce toate celelalte vor fi rotunde
o să se trezească la realitate
şi o să alerge pe urmele bătătorite schiopătând,
nimeni nu-i va da niciun ajutor
până va traversa pustiul din suflet
şi se va spăla de păcatele care lovesc
mai mult decât o tortură
în care şi-a lăsat mâinile
să chinuie oamenii, timpul şi moartea
fără remuşcari.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Schimbătoare şi capricioasă

Iarna asta miroase a primăvară fragilă
nu mai are continuitate de anotimp
mai mult se preface că ne mângâie
cu bucuria zăpezilor desenate pe munţi.

E o nonconformistă plină de ifose
şi de boli din care se moare,
dar cum rămâne cu cele din amintiri
în care îmi pare că trăiesc şi acum?

Schimbătoare şi capricioasă
mă face să cred că totu-i perisabil,
nimic nu mai este cum a mai fost,
dar nici nu rămâne cum e astăzi.

Lumina albului ei strălucitor
mă acoperă întotdeauna cu dorinţe
în care sunt cu tine la un loc
într-un cuib al aşteptării renaşterii.

Poate primăvara-mi curge prin suflet
mai devreme decât e timpul
şi semne lovesc în trup cu putere
cu o iubire ce aprinde verdele crud.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un bătrân de poveste

Mâine dimineaţă beau apă din trei fântâni
înainte de răsăritul soarelui,
nu ştiu dacă voi izbuti să o deosebesc
cum fac degustând vinul.

Ştiu doar că un bătrân bea apă din ele
şi face din asta un obicei zilnic,
unii îl consideră dus, dar el nu se lasă
şi face umbră pământului.

Timpul trece şi fostul prizonier de război
ce a venit pe jos acasă
luptă cu sine
şi cu amintirile pe care le povesteşte,
i s-a făcut şi înmormântare creştinească,
nevasta s-a măritat,
dar a iertat-o fiindcă a murit devreme.

Lumea lui a dispărut şi ea
şi a rămas doar câte o fantomă grăbită
care mai bântuie câte o casă părăsită
în care nimeni nu intră.

Credinţa sa în apa vieţii sfinţită
ce o păstrează în fiecare fereastră,
să o sărute lumina soarelui
şi astfel bătrânul nu se teme,
uită de moarte.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tu încă mai crezi în ea

Dintre toate nenorocirile care se ivesc
Tu treci nepăsător peste ele
Deşi te lovesc ca pe fiecare
Aproape nu mai ştiu în ce stare sunt
În anotimpul acesta destructiv.

Nopţile se vor stinge de teamă
Se va mai schimba câte ceva
Cred că vechea iubirea dintre noi
Nu se lasă
Tu încă mai crezi în ea
Când totul devine normal eu voi fi ca mai înainte.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Într-o cochilie verde

cu ea drumul era mai scurt
şi timpul alerga mai ceva decât stelele pe orbită

picioarele nu mai dădeau semne de oboseală
plecau fără să observ odată cu ea
către regatul spre care se grăbea

mi se înteţea şi atingerea căpăta gust de fruct pârguit
de nu mă mai săturam privind-o în ochi
într-o cochilie verde cu perle.

mă regăseam în iubire toropit
ca după o arşiţă purtată pe umerii goi

lujeri înflorind între sânii grei
adumbrind laptele aşteptării viitoare

coapse cât odihna ispită
gazelă de taină

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce nu e dragostea

Nu-i dragostea ca vara cum se trece
Pierzând din zi în zi mai mult elan,
Ci ea pe sine însăşi se întrece
Şi nu-şi blamează propriul castelan.

Nu-i dragoste când se-ntocmeşte-n pripă
Şi osândită e de cel plecat,
Când face de metafore risipă,
Dar e de-obişnuiţă-nduplecat.

Nu-i dragoste nimic ce se măsoară,
Nimic de socotit, nimic cuprins
În platidudinea care omoară
Şi va sfârşi prin a te fi învins.

E dragoste ce n-ai trăit vreodată:
O lacrimă, de versuri spânzurată...

poezie de Mioara Anastasiu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Femeia îmblânzită de ploaie

Degeaba vreţi să mă convingeţi de contrariu,
fără ospeţele care întorc lumea pe dos
când timpul face cute şi se scutură de ele,
dimineţile vor sta cu soarele pe masă
şi primăvara nu mai pune nume verdelui,
lasă un foşnet pe buzele vântului
de boarea iubirii ispiteşte tot mai frumos
femeia îmblânzită de ploaie
şi o împlineşte la fiecare atingere.

Amiaza vicleană şi fierbinte
îşi face plinul cu odihnă şi vorbe de duh,
iar umbra se îmbracă cu fibra frunzei
şi seara soseşte c-un crepuscul vâscos
ce curge cu miere în culori de sânge.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Femeia subţiată de ploaie

Degeaba vreţi să mă convingeţi de contrariu,
fără ospeţele care întorc lumea pe dos
când timpul face cute şi se scutură de ele,
dimineţile vor sta cu soarele pe masă
şi primăvara nu mai pune nume verdelui,
lasă un foşnet pe buzele vântului
de boarea iubirii ispiteşte tot mai frumos
femeia subţiată de ploaie
şi o împlineşte la fiecare atingere.

Amiaza vicleană şi fierbinte
îşi face plinul cu odihnă şi vorbe de duh,
iar umbra se îmbracă cu fibra frunzei
şi seara soseşte c-un crepuscul vâscos
ce curge cu miere în culori de sânge.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

într-o noapte ruptă de îndoieli

Când se întoarce cu spatele
Nu mai văd şi partea din faţă
şi nu se cade să mă ridic de jos
mai mult decât o linie

nu sunt un găsit de ocazie
cu buzunarele rupte de căutare
totul se petrece într-o tăcere locuită

nu ştiu ce poate să se lipească
ca o dorinţă fără sens
oricum nu mă pierd de mine

iubirea e o plagă greu de vindecat
supusă aceloraşi greşeli
pe care le fac în fiecare zi
fără să mă gândesc prea mult

într-o noapte ruptă de îndoieli
pe care n-o mai poţi opri
şi tu guşti din amărăciune
şi nu spui nimic

nu uita să-ţi laşi privirea acasă
poate cineva descifrează orizontul
spre care mergem împiedicaţi
cu inima-n palme

lumea dă din cap şi se miră
cum se poate clădi ceva din bucăţi
strânse dintr-un oraş plecat în afară

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce nu e dragostea

Nu-i dragostea ca vara cum se trece
Pierzând din zi în zi mai mult elan,
Ci ea pe sine însăşi se întrece
Şi nu-şi blamează propriul castelan.

Nu-i dragoste când se-ntocmeşte-n pripă
Şi-apoi se pleacă celui ce-a plecat,
Când face de metafore risipă,
Dar e de-obişnuiţă-nduplecat.

Nu-i dragoste nimic ce se măsoară,
Nimic de socotit, nimic cuprins
În platidudinea care omoară
Şi va sfârşi prin a te fi învins.

E dragoste ce n-ai trăit vreodată:
O lacrimă, de versuri spânzurată...

poezie de Mioara Anastasiu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu cred în pesimism. Dacă nimic nu apare în drumul pe care vrei să-l urmezi, azvârlă-te înainte. Dacă crezi că va ploua, atunci chiar aşa se va întâmpla.

citat din Clint Eastwood
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lucian: Ce mai face Sid?
Sonya: Sid?! Lasă-l pe fratele meu, ştii foarte bine ce face; el e singurul privilegiat, cu care te-ai întâlnit aproape zilnic în tot timpul ăsta. Chiar şi ieri l-ai văzut.
Lucian: Aşa-i, dar nu ştiu ce face acum, când nu mai e cu mine.
Sonya: Păi, drept să-ţi spun, nici eu nu ştiu exact ce face în acest moment. Dar, dacă vrei, putem afla foarte uşor.
Lucian: Nu; lasă. Nu-i nevoie să-l deranjezi.
Sonya: Nu l-aş deranja deloc. Aş afla doar pe unde este, fără ca el să ştie nimic. Vei continua să te întâlneşti zilnic cu el?
Lucian: Desigur. E un bun profesor pentru mine, un bun îndrumător.
Sonya: Profesor? Îndrumător? Tu n-ai nevoie de aşa ceva, te descurci întotdeauna foarte bine de unul singur, fără ajutor.
Lucian: Atunci îmi e un foarte bun prieten.
Sonya: Aşa-i mult mai bine.

replici din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dezamăgire

Sărac, nu mă mai gândesc la libertate
nici nu am ce face cu ea,
e şi democraţia destinată numai celor avuţi,
un fel de clamare continuă
care nu e de niciun folos celor mulţi.

Nici nu ştiu ce vom face fără niciun drept
cei din justiţie sunt independenţi, etc.
pot face ce vor şi când vor
pot pune alte cuvinte în propoziţii
pot schimba şi pierde dovezi
ori construi după interes,
cu democraţia şi dreptatea nu poţi face nimic
cel mult poţi deveni o victimă
care îşi cere să plece din ţară.

Visele au devenit ruginite şi desuete,
un fel de infatuare desumflată brusc,
o bucurie adusă la plâns târziu.

Când mă îneacă dezamăgirea
şi capăt o greutatea-n picioare
de nu mai poate ţine pasul drept,
rămân un copac desfrunzit
în iarna vieţii geroasă.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Transfigurare

Dacă ar fi să-mi cenzurez gândul,
nimic nu m-ar mai bucura sau întrista,
căutările n-ar avea nici un rost,
m-aş folosi numai de mâini
să sprijin boltirea cerului.
Paşii ar prelungi drumul la orizont.
Nu ştiu ce aş face cu iubirea
rămasă fără casă,
fiindcă sufletul ar fi un deşert
prin care nu trece femeia.
Numai tu eşti umbra pe care mă suprapun
şi intru cu inimă cu tot;
gândurile rămân libere,
păsări îmi înghit clipele
şi zboară.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu (19 iunie 2011)
Adăugat de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Coasa luminii

Mă caut în colţul din dreapta al zilei
unde amiaza e mai dulce ca fructul
şi nicio umbră nu-i mai răcoroasă
decât adierile vântului de nord.

Oraşul acesta e străin de duşmani,
locuiesc în el ca-n grădinile raiului
unde nu-i nicio bătaie de cap
mai mare decât atingerile iernii.

Coasa luminii ameninţă,
să taie capul ierburilor perene,
apoi pleacă-n adâncul pădurii
unde mistreţi cu colţi de stele căzătoare
scormone pământul durerii
şi adună zâmbete de flori.

Tu îţi arăţi nevinovată surâsul
la răsăritul soarelui în cultura de in
şi împingi noaptea pe topogan
în apele scăpate din somn.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu (15 iulie 2017)
Adăugat de Llelu Nicolae Valareanu(Sarbu)
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noaptea fără lună plină

Nu mai sunt cel pe care l-ai împătimit,
a rămas în inimă să-ţi topească dragostea,

focul are pâlpâiri mai rare
nu-l mai aţâţă paiele din căpiţele de fân.

Noaptea nu mai are lună plină, nebună
în care se varsă euforiile ascunse
cu tumultul apelor învolburate de furtună,

păstrează pe umeri capul
şi aduce linişte în câmpul descoperit,
o sădeşte să răsară-n primăvară.

Nicio umbră nu mă opreşte
să trec prin pădurile de argint
cu vulturi pe cerul deasupra lor,

de gândurile se vor înclina la stele
fără să fie chemate de îngeri,
eu voi fi acolo altul.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!