Cum s-a scris mai înainte de noi
Lumânarea se stinge lângă crucea de piatră
roasă de timpul sălbatic,
greierii din umbră anunță înserarea.
Chiar dacă încerc să descifrez un nume
rămân cu aceeași durere,
totul s-a împlinit
cum s-a scris mai înainte de noi.
Mă apasă o vagă tristețe
cu aripile rupte,
cu inima strânsă fără să știu de ce
plec mai bătrân decât sunt,
crucea mă apasă pe umeri
cu o povară grea atât de străină
că străin mi se pare și drumul.
Nu știu dacă o să mai revin,
de pe acoperișul veacului trecut
lumina se teme să mai coboare
ascultă glasurile din pământ și plânge
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre timp
- poezii despre lumină
- poezii despre tristețe
- poezii despre trecut
- poezii despre seară
- poezii despre plâns
- poezii despre lumânări
- poezii despre inimă
- poezii despre greieri
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.