Adaugă un citat | Citate la întâmplare | Votează! | Votate recent | Adăugate recent | Comentarii recente | Top general

Valeriu Cercel

Satul meu

În satul meu, ce-l port și azi în gând
La fel cum se gătea în primăveri,
Mă furișez adesea ascultând
Bobocii alintați de-un soare blând
Cum se deschid de bucurie-n meri;

Cobor apoi pe râu, din deal, izvor,
Doar să clătesc în ape cristaline,
Stârnind mireasma pâinii din cuptor,
A morii piatră, ca să mă strecor
Prin lanul verde, crud, iarăși în mine;

Azi-dimineață roua m-a trezit
Când îmbăia de zor o ciocârlie,
Dormeam pe câmp, trifoi, de ieri cosit,
Însă un nor, spre casă m-a gonit
Și cât de-aproape-am fost atunci de glie,

Iar ca s-ajung mai repede în sat,
Pe a fântânii roată m-am rotit
Și-n stropi, apoi, de ploaie m-am uscat
În lutul prispei ce l-am încălțat
Când prima oară-n viață am pășit;

Dar astăzi, furișat pe lângă soare,
Mă legăn în clopotnița bătrână,
Vestind în bronz de clopot, sărbătoare:
E vineri, este “Vinerea cea mare ”
Când cuiu-a sângerat în a Lui mână,

Însă de Paști, voi fi lângă Isus,
Din ochii lui să mă aprind lumină,
Să ard încă un an pe unde-s dus,
Rugându-L să mă ia acolo sus
Când lacrimile cerii-mi se termină,

Acolo unde dorul nu mai doare,
Și lanu-mi cântă doinele la nai,
Acolo unde dragostea izvoare
Și merii mei se bucură în floare,
În satul ce e gura mea de rai.

poezie de
Adăugat de Valeriu CercelSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Citate similare

Valeriu Cercel

Pribegie

De-ar ști fântâna mea din vale
Pe unde apele curg,
Ar prinde Luna între zale
Peste colină, în amurg,

Și-n roata ei ar învârti
Și Carul mic și Carul mare
La poarta unde iasomii
Cândva alintau în floare ;

Le-ar umple-apoi cu amintiri
De ani bătrâna ei căldare,
Sub minunatele sclipiri
Aprinse-n cer, mărgăritare:

Mi-ar pune dulce, din cuptor,
Mireasma pâinii lângă sare
Și laptele din sân, izvor,
Al mamei într-o-mbrățișare,

Mi-ar pune lan de fân cosit
Cu primii pași făcând cărare,
Și-un zarzăr vesel, pârguit,
Sub triluri de privighetoare,

Un pumn de colb de vară-ncins
Din ulițele-acuma goale,
Și lângă Crivățul aprins
O pârtie-n omătul moale,

Mi-ar umple aurul curat
Din lutul prispei ars de soare,
Iar din șindrilă, picurat,
Argint de rouă lucitoare,

Din verdele-aguridei crud,
Rugini de toamne în ulcioare,
Iar din ogorul încă ud
O brazdă numai de sudoare,

M-ar așeza printre feciori
Din satul meu în sărbătoare,
La hore și la șezători
Lângă Mării și Mărioare,

Iar la-nceput de Cireșar,
Când Taurul pe boltă-apare,
Mi-ar înălța car după car
Spre ale viselor izvoare,

Ca-n seri tâtzii, cand sunt luat
De doruri printre gene-agale,
fiu aproape de-al meu sat….
De-ar ști fântâna mea din vale….

poezie de
Adăugat de Valeriu CercelSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Valeriu Cercel

Poezie de Paști

Când Paștile se-apropie mereu
Sunt luat de amintiri și dus agale,
Copil regăsesc în satul meu
La casa bătrânească de pe vale;

Simt și acum, pe prispă, dimineața,
Cernându-și fluturașii de ninsoare,
Cum îmi ating cu gingășie fața
Cireșii alintându-se în floare,

Și-aud la fel, venind peste câmpie
Spre deal zorit, urându-mi "ziua bună",
Un soare îngânat de-o ciocârlie
Cu-o veste la clopotnița bătrână;

Se anunța o mare sărbătoare,
Iar martoră era și Luna plină:
Va coborî din morți, spre Înălțare
Isus, a lui Maria, cu lumină!

Că începea așa o primeneală,
Miresmele de flori de liliac,
Și lutul proaspăt, iz de văruială,
Se vânturau prin ușa din cerdac,

Ne ușuram și trupul de povară
Și sufletul cumva de-am suduit,
(Scăpam și eu atuncea de ocară,
În ziua când mergeam la spovedit!)

Fiind copii, mâncam în Postul mare
Nu doar urzici, că ne rodea burtica,
Ne mai spurcam și noi, deh, la mâncare,
Că popa nu știa, zicea bunica,

Dar totul se făcea cu rânduială
Și toate le-așezau la locul lor,
Știau bătrânii bine, fără școală,
Cum să-L primim pe-al lumii Salvator...

.......................................

În miez de noapte, satu-n așteptare,
Biserica-ntr-o horă o strângea,
Lumini se arătau pe la altare,
Isus, Cristosul nostru, învia,

Ne întorceam cu paște și lumină,
Bunica ne dădea miel din cuptor,
Iar ouăle-așteptau pe masa plină
Sfințite în al nostru tricolor,

Iar la amiezi, pe luncă ne-ntâlneam
Gătit în straie noi, cum altul nu-i,
Căci noi copii-atunci, ne înnoiam
Când Se năștea și la-nvierea Lui,

Și câtă bucurie, 'ntregul sat,
Ouă ciocnind cu mare și cu mic,
"Cristos a înviat! Adevărat!"
Pe pajiștea cusută-n borangic,

Iar mai apoi, crescusem eu fecior,
Aceeași luncă mândră ca o ie,
Mi-a dat ca să le sorb licoarea lor,
Doi ochi de vis cu nume de Mărie...

Aș vrea vin din nou în satul meu,
În zi de Paști, în zi de sărbătoare,
Poate-mi va spune bunul Dumnezeu
Cam cât mai am de ars din lumânare...

E Paște iar și Cristul a-nviat,
Lumina Lui nicicând nu se va stinge,
Departe, peste mări, de al meu sat,
O lacrimă de dor mi se prelinge...

Simt o speranță-n suflet cum izvoare
Din flacăra-I ce arde, tumultoasă,
La ziua și sătucul plin de soare,
La Învierea când voi fi acasă.

poezie de
Adăugat de Valeriu CercelSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Valeriu Cercel

Poezie de Paști

Când Paștile se-apropie mereu
Sunt luat de amintiri și dus agale,
Copil regăsesc în satul meu
La casa bătrânească de pe vale;

Simt și acum, pe prispă, dimineața,
Cernându-și fluturașii de ninsoare,
Cum îmi ating cu gingășie fața
Cireșii alintându-se în floare,

Și-aud la fel, venind peste câmpie
Spre deal zorit, urându-mi "ziua bună",
Un soare îngânat de-o ciocârlie
Cu-o veste la clopotnița bătrână;

Se anunța o mare sărbătoare,
Iar martoră era și Luna plină:
Va coborî din morți, spre Înălțare
Isus, a lui Maria, cu lumină!

Că începea așa o primeneală,
Miresmele de flori de liliac,
Și lutul proaspăt, iz de văruială,
Se vânturau prin ușa din cerdac,

Ne ușuram și trupul de povară
Și sufletul cumva de-am suduit,
(Scăpam și eu atuncea de ocară,
În ziua când mergeam la spovedit!)

Fiind copii, mâncam în Postul mare
Nu doar urzici, că ne rodea burtica,
Ne mai spurcam și noi, deh, la mâncare,
Că popa nu știa, zicea bunica,

Dar totul se făcea cu rânduială
Și toate le-așezau la locul lor,
Știau bătrânii bine, fără școală,
Cum să-L primim pe-al lumii Salvator...

În miez de noapte, satu-n așteptare,
Biserica-ntr-o horă o strângea,
Lumini se arătau pe la altare,
Isus, Cristosul nostru, învia,

Ne întorceam cu paște și lumină,
Bunica ne dădea miel din cuptor,
Iar ouăle-așteptau pe masa plină
Sfințite în al nostru tricolor,

Iar la amiezi, pe luncă ne-ntâlneam
Gătit în straie noi, cum altul nu-i,
Căci noi copii-atunci, ne înnoiam
Când Se năștea și la-nvierea Lui,

Și câtă bucurie, -ntregul sat,
Ouă ciocnind cu mare și cu mic,
"Cristos a înviat! Adevărat!"
Pe pajiștea cusută-n borangic,

Iar mai apoi, crescusem eu fecior,
Aceeași luncă mândră ca o ie,
Mi-a dat ca să le sorb licoarea lor,
Doi ochi de vis cu nume de Mărie...

Aș vrea vin din nou în satul meu,
În zi de Paști, în zi de sărbătoare,
Poate-mi va spune bunul Dumnezeu
Cam cât mai am de ars din lumânare...

E Paște iar și Cristul a-nviat,
Lumina Lui nicicând nu se va stinge,
Departe, peste mări, de al meu sat,
O lacrimă de dor mi se prelinge...

Simt o speranță-n suflet cum izvoare
Din flacăra-I ce arde, tumultoasă,
La ziua și sătucul plin de soare,
La Învierea când voi fi acasă.

poezie de din Durere românească
Adăugat de Valeriu CercelSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
comentariiA fost scris un comentariu până acum.
Spune-ți părerea!

Acolo, lângă acel geam

- Unde ești, inima mea? Răspunde!
- Acolo, lângă acel geam.
În piept doar pustiul mi se-ascunde
Și chin, dar inimă nu am.

- Unde ești, vis al meu, de lumină?
- Acolo, lângă acel geam.
Odaia mea de-obidă-i plină,
Și foc în ea nu am.

- Unde sunteți, privirile mele?
- Acolo, lângă acel geam.
Din ochii mei pustii curg lacrimi grele,
Fierbinte și sărat noian.

- Unde sunteți, voi, stihuri? E dorul
Care vă fearecă în chin?
Cântece, stih, spre ce vă luați voi zborul?
- Zburăm spre acel geam vecin.

- Unde sunteți, voi, gânduri hoinare?
- La acel geam de-acolo-am stat...
- Și cine-acolo sălaș are?
- Cei doi: soție și bărbat.

- Ei doi, dar eu, pe-aici, ce caut oare?
Odată, eu pe ea o cunoșteam...
Trezit de-ntâiul licărit de soare,
Priveam, acolo, spre acel geam.

poezie celebră de
Adăugat de Simona EnacheSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

distincțieAceastă poezie a fost selectată Poezia zilei pe 11 iulie 2016.
Distribuie

Un câine

Părinții mei s-au dus la Dumnezeu,
În Rai, facă și acolo pâine;
La casa lor, unde-am crescut și eu
A mai rămas, de câțiva ani, un câine.

Eu nu știu cum percepe-un câine timpul,
Dar știu că-i dintr-o specie deșteaptă,
Că, dacă-i cald sau rece anotimpul,
El stă mereu acolo și așteaptă.

Când l-am mutat pe tata în neant,
Ca ultimul plecat din casa noastră,
El a urlat prelung înspre palant
Apoi și-a dus privirea spre fereastră.

De-acolo tata îi vorbea pe-un ton
Duios, cu vorbe blânde de-alintare,
Apoi pornea,-ntr-o mână c-un baston
Și-n mâna cealaltă cu mâncare.

El stă și azi, un ghem lângă ceaun,
Căci mai așteaptă semne că e bine
Și, Doamne, cum se bucură, nebun,
Când dă cu ochii lui frumoși de mine!

Căci ne mai ducem, eu și frații mei,
Din când în când, la casa părintească,
Prea rar, ce-i drept, prea rar și eu și ei,
O fi de vină firea omenească...

El sare când vede și, vă jur,
Mă ia în brațe cu iubire mută
Și latră-apoi rotindu-se-mprejur
Și vine iar și iarăși mă sărută.

El nu-i flâmând, căci ni-l hrănesc vecinii,
E singur doar și știe ce e dorul
Și recunoaște sunetul mașinii
Șia înțelege cu căpșorul

Că vrea stau acolo, rămân
Și vrea vină tata înapoi,
aibă și el iarăși un stăpân,
Cât va mai fi-n putere și apoi,

Când va muri, c-așa e legea firii,
De-o groapă, undeva, aibă parte
Și-un semn de prețuire a iubirii
Ce dăinuie și dincolo de moarte!

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Eterna oboseală

tu știi... am obosit să mai trăiesc...
aș vrea s-adorm... să nu mă mai trezesc...
deși o știu - oricum voi adormi
când clipa sorocită va veni
și când va fi, vă rog să mă-ngropați
în cimitir, pe deal, la margine de sat
acolo unde toți ai noștri zac
acolo unde-s fii lângă tați
și fiicele alăturea de mame
și iarba parcă-i verdele din oameni
acolo, sus, pe deal, la margine de sat
îngropați din versul meu ce-a mai rămas
scriti, Vă rog pe piatra de mormînt
că zace-aici nu om ci doar framânt...
tu știi... am obosit să mai trăiesc...
aș vrea s-adorm... să nu mă mai trezesc...
deși o știu - oricum voi adormi
când clipa sorocită va veni...

poezie de (13 decembrie 2011)
Adăugat de Iurie OsoianuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Bogata de Jos - flori în Coastă

Fermecat de gingășia
Florilor de primăvară
Îmi văd iar copilăria
Trăită demult la țară

Îmi văd satul meu natal
Cum în soare strălucește
Și eu cum urcam pe deal
În pădurea unde crește

Jioreaua cea albastră
Chiar și breavănul apoi
Căci Bogata e a noastră
Și în soare și în ploi

Vai cu câtă gingășie
Jiorelele-și scăldau
A lor floare-n armonie
Privirea de mi-o furau

Coasta cea cu jiorele
Parcă flutură în vânt
Gingășia lor spre stele
Dar crescute din pământ

Am găsit și jiorele
Albe albe ca zăpada
Ascunzând farmecu-n ele
Puține— nu cu grămada

Cele roșii chiar mai multe
Îns-albastrele umpleau
Chiar și tufe nevăzute
Cu vântul se sărutau

Căci atâta gingășie
Radia atunci din ele
În mireasma lor cea vie
Și-n petalele rebele

În Ardeal— un sat frumos
Așezat în lung de vale
E Bogata mea de Jos
Unde-mi taie gândul cale

Sat și floare ardeleană
Pe lambriuri mici de vânt
Parcă simt a ta mireasmă
Adusă azi prin cuvânt

Bogata pe aripi fine
De vânt și de povestiri
Văd Ardealu-ascuns în tine
În atâtea amintiri

Ciocănașii de la Dâmburi
Tresar parcă într-un vis
Unduind în dese rânduri
Petale ca-n paradis

Podu Lacului se-ntinde
Pân" la Citera la poale
Și privirea mi o prinde
Vântul doar cu aripi goale

Înspre Bărc dacă te-ndrepți
Râpile le vezi departe
Și de ajungi Între Acăți
vezi Jiile ai parte

Și Imașu cel din sus
În față și se întinde
Pân" departe-nspre apus
Întreg—ochii ți-l cuprinde

Dar pe Citera urcând
O bucată bună bună
Unde oile păscând
le-am păzit și eu în turmă

Ogrădeasa o s-o vezi
cum în față îți apare
cu pășunile ei verzi
zâmbind însăși ca o floare

Zgleamănul departe-n stânga
îți urează-un bun venit
amintindu-ți însuți turma
cum pe acolo ai păzit

de pe Citera de sus
Cetățaua Vadului se vede
gingaș deal cum alte nu-s
pân" la vârf de-un verde verde

Ogrădeasa mers frumos
Cântec scump de ciocârlie
Din Bogata cea de Jos
s-o vezi azi ce te îmbie

pe acolo am umblat
turma îmi pășunez
când eram un mic băiat
cătam umbra să m-așez

la Halauă pe imaș
ciocârlia când cânta
eu micuțul ciobănaș
mioarele ce-și păștea

pășuni scumpe din Ardeal
de sub aripa privirii
până sus și După Deal
pe cărarea amintirii

bogata ești vis frumos
țesut astăzi în Ardeal
din Lazuri până în Dos
pe al amintirii mal

poezie de (31 martie 2017, Cluj)
Adăugat de Ioan Daniel BălanSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Căminul

Căminul unde stau aș cere ca să-mi fie
Acolo sus pe deal cu cer să mă-nvelesc.
S-aud în zori de zi cântând o ciocârlie
Și șuierat de vânt prin brazii ce-mi trosnesc.

Acolo eu aș sta văd în depărtare
Cum soarele-mi răsare și-agale se ridică.
Apoi îmi asfințește și-o luna ce-mi apare
Sau privesc pe boltă văzând o stea cum pică.

Acolo unde-i urmă de simplu trecător
S-ajungă într-o lume ce-mi aparține mie.
Acolo să trăiesc cu păsările-n zbor
Să n-am acum eu teamă de ploi sau vijelie.

Eu drumul îl măsor cu pasul pe-o cărare
În tălpi simțind doar iarba și cât de ud pământul.
Când se îngână-o zi cu noapte și-i răcoare
Eu simt miros de brad trezit ce-l duce vântul.

Căminul meu să aibă și-o glastră la fereastră
îmi culeg magie din roșul meu amurg.
Sau miroas-a pâine dospită doar de casă
Și apa de izvor ce-i rece vreau s-o strâng.

Și de e vreme rece și timpul e ploios
Nu-mi pasă doară focul îmi trosnească-n vatră
Căminul de pe deal ce-i mic și călduros
Eu îl asemuiesc cu un castel de piatră.

șuierare și vântul prin brazii ce-mi trosnesc
S-aud în zori de zi cântând o ciocârlie.
Acolo sus pe deal cu cer să mă-nvelesc
Acesta e căminul care aș vrea îmi fie.

poezie de (octombrie 2015, Brăila)
Adăugat de dory58Semnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Tu să nu mă însoțești

Astăzi plec din astă lume.
Tu să nu mă însoțești!
Aici ție-ți este bine.
Aici tu poți iubești.
Să nu fii trist! Nu-ți pară rău!
Atunci când vii cu flori la mine
-ți amintești c-am fost și eu,
o viață-întreagă lângă tine.
Acuma plec la Dumnezeu,
dar nu te-am părăsit.
Port în suflet chipul tău
ca și atunci când te-am iubit.
De sus, în fiecare noapte
te voi privi la infinit.
În vis îți voi trimite șoapte,
în timpul fără de sfârșit.
Când steaua mea va străluci
să mă privești seară de seară.
De tine îmi voi aminti
cum ne iubeam în nopți de vară.
Pe pământ am fost o floare
bătută uneori de vânt.
De-acuma voi fi steaua care,
zace sub al tău pământ.
Când vei bea apă din izvor,
de mine tu -ți amintești.
Acolo ne-am iubit cu dor
și mi-ai promis că iubești.
Dacă de mine-ți va fi dor,
sus, în cer vei găsi.
Escaladează orice nor
și sigur ne vom întâlni.
Voi fi stea în carul mare,
tu luceafăr lângă mine.
Vom lumina ca un soare,
vom simți c-am fost pe lume.

poezie de (8 aprilie 2018)
Adăugat de Dumitru DelcăSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.

Dorință nescrisă

M-am lăsat dorită în brațele tale
de când mi-ai zis că primăvara a inventat
așternutul fânului cosit,
atunci m-am încredințat că exiști;
ia-mă cu tine în lumea increată
-ți dăruiesc un gând nerisipit
rătăcind de mână
într-un loc curat
simplu și albastru
acolo unde răul nu ajunge,
voi fi doar a ta
în anotimpuri toate care trec prin mine,
tu doar pune-ți sufletul aproape
si ascultă-mi clipa...

M-am lăsat în dorința ta nescrisă
la margine de lume
spre miracolul din suflet
unde "te iubesc" are gust de veșnicie...

poezie de (23 februarie 2013)
Adăugat de Lusiana DrăgușinSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Albumul meu

izvorul meu e nesecat
din ani și gânduri adunat
mereu voi spune o poveste
ce veselă sau tristă este

în dimineți de toamnă reci
prinde bruma pe poteci
zăpezile când se topesc
cu soare cald învelesc

sunt când o pasăre măiastră
când dorul care-i stins în casă
ieri am fost floare pe câmpie
azi doar un puf de păpădie

adorm cu greu... năpădesc
adesea amintiri... și-mi cresc
aripile cu negru-n vis
și plâng când ochii am deschis

șterg lacrimile pe obraji
-ntreabă ziua.... ce faci azi?
azi? voi porni din nou la drum
și adun versuri în album

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Ion Minulescu

Rânduri pentru cuvintele "nu" și "da"

În poarta curții unde m-am oprit
M-a-ntâmpinat un zarzăr înflorit -
Un zarzăr alb, ca părul meu încărunțit!...
Și-n pragul porții-n care am bătut
Un buldog negru m-a recunoscut
Și m-a lătrat ca un salut de "bun venit"...

În poarta casei tale-n care
M-ai găzduit întâmplător,
Când nu eram decât un călător
Bătut de vânt și mângâiat de soare,
M-am regăsit ca-n prima zi, când tu
Îmi repetai cuvântul: "Nu"... "Nu"... "Nu"!...
Și-ți ascundeai în palme ochii plini
De ură
Și ne-ncredere-n străini...

Dar când am vrut plec -
Ca un zevzec -
Tu m-ai oprit
Cu graba unui gest nebănuit,
Și-n gura ta cuvântul "Nu" s-a transformat
În alt cuvânt,
Cuvântul "Da" -
Un "Da" sonor și-adevărat
Pe care-l auzeam așa
Întâia oară-n viața mea!...

Dar ce păcat că n-am putut
Să-l îngrijim așa cum am fi vrut!...
Căci într-o zi cu ploaie
Și cu vânt
Cuvântul "Da" se-mbolnăvi
Și-apoi, muri,
Cum moare-n gură-orice cuvânt
Când nu-l mai poți măcar șopti!...

Dar astăzi, după șapte ani,
Când morții-și schimbă locuința,
Eu, care mi-am păstrat credința
În zeii noștri subterani,
-ndrept spre ei - cu voia ta -
Și-i rog frumos
-nvie pe defunctul "Da",
Cum a-nviat pe vremuri și... Cristos!...

poezie clasică de din Nu sunt ce par a fi (1936)
Adăugat de Simona EnacheSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "Versuri" de Ion Minulescu este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -9.90- 4.95 lei.
Vladimir Potlog

Raza mea de soare

Mi-i dor de tine, draga mea,
Când pomii sunt în floare,
Câci nu sunt lângă tine
Și sufletul mă doare.

Ești departe de mine
Cum luna e de soare
Și știu că plângi...
Și lacrima ta mă doare!

Dar vorba ta e dulce
Ca nectarul de pe floare,
O, cât de mult te iubesc,
Dragostea mea cea mare.

Nu știu de ne vom mai întâlni
În lumea asta mare,
Dar tu ve-i rămâne veșnic
Raza mea de soare.

poezie de (3 mai 2010)
Adăugat de Vladimir PotlogSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
comentariiA fost scris un comentariu până acum.
Spune-ți părerea!

Cum?

Cum îmi voi mai plânge dorul
După-nchiderea de pleoapă?
Mi-a simți lutul fiorul -
Lutul ce dormea în groapă?

Cum vedea-voi luna plină
Care printre nori înoată?
Pomii dragi de prin grădină
Cum să-i mai culeg vreodată?

Cum voi mai păși prin iarbă
Diminețile cu rouă
Când voi ține fără treabă
Pe piept mâinile-amândouă?

Cum s-ascult seară de seară
Cântul mierlei de prin șes
Când la mine nu-i coboară
Trilul dulce ca un vers?

Cum să îmi mai țesăl roibul
Pregătit de călărie
Când i-a șade-n coamă colbul
Ce s-a ridicat din glie?

Cum să port în sărbătoare
Mândra-n șaua de aramă,
-i culeg, de drag, vreo floare...
... beau vin, mânc pastramă?

Cum vreun iepure sălbatic
Doborî-voi c-o săgeată?
Rumenitul pe jăratic
Mândra n-o să-l mai împartă...

Cum să îți mai sorb surâsul
Ce răpitu-l-ai din rai
Când, strângându- într-însul,
N-o vrea lutul să mă ai?

Vino, ia-mi iubirea toată,
Să mai fim iar amândoi!
Trece timpul, nu se gată,
Ne găta-vom, însă, noi!

poezie de (5 august 2015)
Adăugat de Ioan Ciprian MoroșanuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Cum?

Cum îmi voi mai plânge dorul
După-nchiderea de pleoapă?
Mi-a simți lutul fiorul -
Lutul ce dormea în groapă?

Cum vedea-voi luna plină
Care printre nori înoată?
Pomii dragi de prin grădină
Cum să-i mai culeg vreodată?

Cum voi mai păși prin iarbă
Diminețile cu rouă
Când voi ține fără treabă
Pe piept mâinile-amândouă?

Cum s-ascult seară de seară
Cântul mierlei de prin șes
Când la mine nu-i coboară
Trilul dulce ca un vers?

Cum să îmi mai țesăl roibul
Pregătit de călărie
Când i-a șade-n coamă colbul
Ce s-a ridicat din glie?

Cum să port în sărbătoare
Mândra-n șaua de aramă,
-i culeg, de drag, vreo floare...
... beau vin, mânc pastramă?

Cum vreun iepure sălbatic
Doborî-voi c-o săgeată?
Rumenitul pe jăratic
Mândra n-o să-l mai împartă...

Cum să îți mai sorb surâsul
Ce răpitu-l-ai din rai
Când, strângându- într-însul,
N-o vrea lutul să mă ai?

Vino, ia-mi iubirea toată,
Să mai fim iar amândoi!
Trece timpul, nu se gată,
Ne găta-vom, însă, noi!

poezie de
Adăugat de Ioan Ciprian MoroșanuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

O lacrimă din întâmplare

Ți-am scris demult
într-o scrisoare
ce mult iubirea ta
mă doare
simțeam că totu-n jur
dispare
în mine se usca
floare de floare...
trecut-au luni
fără de soare
când nu vedeam
lumina-n zare
iar azi privind în urmă
mi se pare
ca prețul ce-am plătit
a fost prea mare
zile pierdute,
lacrimi amare,
pierdutele clipe
de sărbătoare
si viața mea era
doar clipe de-tristare,
iar dacă azi
când iar e soare
mi-e dor de tine
într-o clipă de uitare,
de scap o lacrimă
din întâmplare
să nu crezi că mai simt
acea iubire mare
e doar o amintire
de-un zâmbet trist
o-mbrățisare
azi când te-am zărit
în gara mare
în ochii tăi
a răsărit o floare

poezie de
Adăugat de Monica TrifSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Nu voi fi eu

M-ai întrebat dar n-am putut răspunde,
M-ai adunat apoi la pieptul Tău
Cum stau aici n-o să mai stau niciunde
Și nicidecum n-o să-mi mai pară rău.
Când văd cum dintre ceruri se coboară
Lumina Ta și arde-n ochiul meu
Nici nu mai știu ce-ar mai putea doară
Când Te-ai atins de mine, Dumnezeu...

M-am închinat și m-am rugat cu frică
Să nu mă lași aicea pe pământ
Întinde-ți, Doamne, mână și ridică
Atinge-mă din nou cu Duhul Sfânt.

Și-am să înțeleg ce nu se poate spune
Ce-i presimțit în mintea mea de-abia,
Fă, Doamne-Dumnezeule-o minune
Și-ajută-mă să nu mai ies din ea...

Desfă-Te, Doamne sfinte din înaltul
Acestui cer ce stă acolo sus
Nu voi fi eu Te primesc, ci altul
Nu voi fi eu, va fi numai Isus...

poezie de (16 iulie 2003)
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Bogata de Jos - Floare din Ardeal

Ce frumoasă e Bogata
Primăvara când apare
E o floare cum nu-I alta
Văzută din depărtare

Soarele când ne zâmbește
Și ne-mbracă în lumină
Când pădurea se pornește
La viață ca să vină

Câte flori și jiorele
În Coastă acum nu sânt
-ți scalzi ochii printre ele
De pe aripi iuți de vânt

Iar la Dâmburi ciocănași
Parcă râd acum la soare
În mov cât de drăgălași
Te adulmecă-n splendoare

Satul nostru ce frumos
De departe ne zâmbește
Căci Bogata mea de Jos
Parcă iar întinerește

Din Poieni până în Lazuri
De la Roiba în Lupoaia
Flutură prin aer glasuri
Căci sela viață foaia

Chiar și Lornițul surâde
De pe-o aripă de vânt
Și în văzul lui ne prinde
Călcând gingaș pe pământ

De la Bortă până-n Zgleamăn
De pe Citera în Lazuri
Pare o floare azi de breavăn
Împlinind atâtea nazuri

Ogrădeasa — Oveștene
Parcă totu acum vibrează
Și pe corzi de vânt alene
Inima ți-o-nviorează

văd parcă acum în Pustă
Trecut chiar pe la Izvore
Pe cărarea cea îngustă
După flori multicolore

Albe roșii și albastre
În Coastă tu le găsești
Pe pământurile noastre
Cu drag dacă tu pășești

Și mă uit înspre Dălina
Până încă-n Cărbunar
Unde ne-am găsit odihna
Pe al satului hotar

Valea Târgului — Rupturi
Delul Blaghii și Armata
Nicidecum nu poți -nlături
Să-l renegi în clipa asta

Pe toate le-am colindat
În a mea copilărie
Lucrând sau la pășunat
Pe sub bolta argintie


Ce frmoasă e Bogata
Ca o floare de bujor
Când sufletu-ți este gata
bea apă din izvor

Podu Lacului era
Loc de joacă pentru noi
Pe când turma ne păștea
Toți fiind atunci la oi

De-a untuțu ne jucam
De trăiam din plin în toate
Căci oile ne vedeam
Nu flămânde — nu-nsetate

Ce frumos e satul meu
Luat din copilărie
te plimbi prin el mereu
Pe brațe ca să te ție

Dosu Răcii eu nu pot
îl uit să-l dau uitării
Mic copil când eu am fost
L-am bătut din lungul zării

Și spre colțul de pădure
Am găsit atunci saptiu
De-o culoare îți fure
Întreg sufletul tău viu

Fluturi gingași printre flori
Uneori se zbenguiau
Umplând fijința-mi de fiori
Ce adânc săgetau


Ce frumoasă e Bogata
În Ardeal când tu o vezi
Așezare cum nu-I alta
De nu-ți vine azi să crezi

Bate-n geamuri iarăși ploaia
Pe sub palele de vânt
Eu doar singur pe Lupoaia
Tai în fugă-al ei pământ

Mai apoi spre Lorniț iată
Sunt pe-o aripă de vânt
Stăruind s-ajung o dată
calc iarăși pe pământ

Și-ntreg satul eu să-l prind
Printr-o dulce-nchipuire
Și cu ochii să-l cuprind
Într-o nouă înflorire

Ce frumosă e Bogata
Pus pe-o aripă de ploaie
Când lumina este alta
De-nspre sine te îndoaie

Gingaș sat ardelenesc
Ca și perele de vară
Când în gură-ți se topesc
Bune bune îți pară

Floare scumpă din Ardeal
Pe aripi de ciocârlii
Până mai pe După Deal
Sau în toamnă pe la Vii

poezie de (4 aprilie 2018, Cluj)
Adăugat de Ioan Daniel BălanSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Păstorul de la pășune

Printre păduri era un sat, acum uitat de lume
O casă bătrânească aproape de pășune
Eram doar o copilă și tot ce-aveam pe lume
Doi bătrânei-bunicii, și mai aveam și-un câine

Acolo-n depărtare sub cerul plin de nori
Într-o vastă pășune cu iarbă și cu flori
Acolo s-a născut povestea de amor
Cu o frumoasă fată și un tânăr păstor

Acolo l-am văzut aproape de izvor
Când norii se plimbau pe cer cutezător
Și stelele priveau în măreția lor
Doi tineri făurind un vis nemuritor

Cu ochii-i negri, mari, când m-a privit mirat
Era cad dar mâna lui m-a rezemat
Nu știu de ce și cum m-a fermecat
De dragoste inima-mi parcă s-a 'mbătat

Și zi de zi fugeam pe dealul plin de grâne
Și alergam din nou peste pășune
Și asteptam, cu turma în amurg când vine
Ca dorul cu privirea-i să-mi aline

Îmi amintesc și coronițele din flori de pe câmpie
Din margarete, păpădie, și din flori de iasomie
Pe care-n păr mi le-așeza și făr' știe
Cu ochii recita o poezie

Și-odată într-o zi de sărbătoare
Cu oameni prinși în horă-n Târgul mare
M-a intâlnit pe drum din întâmplare
Eu l-am privit, el mi-a furat o sărutare

Azi am crescut și am plecat în lume
Și-am colindat orașe, țări si locuri fără nume
Am cunoscut atâtea, mai rele si mai bune
Dar n-am uitat nici azi păstorul din pășune

Și uneori privesc în noaptea-ntunecată
uit către o stea și-i spun în șoaptă
Dorința mea și visul meu de fată
Vreau să-l mai văd, să-l mai sărut odată

poezie de
Adăugat de Monica TrifSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Acolo...

Acolo unde iarba răsare din pământ
Și-n firul ei plăpând simbolul vieții saltă,
Sălbatica-i privire ne pare-atât de-naltă
Și dorul ei de viață ne pare atât de sfânt.

Acolo unde roua se varsă-n dimineți,
Țintind mărgăritare pe umbre și pe flori,
Săgetă de lumină, a astrului din zori,
În murmururi tăcute cântate de poeți.

Acolo unde floarea ne-mbată de parfum,
Culori nemuritoare și vise de iubire,
Crescute parcă-n dor, din firul ei subțire,
În leagăne celeste la margine de drum.

Acolo unde noaptea auzi privighetori,
Pierdute voci de îngeri în cântece de iele,
La umbra nevăzută a darnicelor stele,
Pierdute-n bolta-naltă spre clipele din zori.

Acolo unde ploaia ne cântă s-adormim
În tril de picuri mari lovindu-ne tăcerea,
Ascunsă-n glasul ei se-aude adierea
Din valurile mării, pe voci de pantomim.

Acolo unde toamna ne daruie pe noi
Și câmpul plin de rod ne mângâie privirea,
E ca un loc în care s-a zămislit sfințirea
În darul vieții noastre, din fulgere și ploi.

Acolo unde munții privesc de sus câmpia
Și lacrimile-și curg, din susur de izvoare,
Ducându-și parcă dorul în nesecata mare,
Acolo suntem noi... acolo-i România

poezie de
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Cineva are nevoie de răspunsul tău: Unde a fost descoperit prima dată trandafirul? Fii primul care răspunde!

Căutare

Căutări recente | Top căutări | Info

Direcționează
2%
către Asociația Culturală Citatepedia!

Citește detalii »

Votează pagina

Dacă îți place această pagină, o poți vota cu un clic, pentru a-i ajuta pe alții să o găsească mai ușor.

Fani pe Facebook

 
Poți promova cultura română în lume: Intră pe www.intercogito.ro și distribuie o cugetare românească într-o altă limbă!