Unei trecătoare

Aşa în trecere eu am văzut
O-nfăţişare dureroasă ce-a căzut,
Ea îmi păru cu mine rudă
De Dumnezeu adusă -
Dar a trecut şi-a dispărut.

Aşa în trecere eu am văzut
O-nfăţişare dureroasă ce-a căzut,
Şi m-a lăsat înmărmurit,
De parc-aş fi recunoscut
Iubita ceea din trecut
De-ar fi aici, dar a tăcut.

Comentarii

"Unei trecătoare" este o poezie mai puţin cunoscută a lui Georg Trakl, care nu a fost autorizată de el şi nici nu a fost introdusă în vreuna dintre cele două cărţi ale sale ("Poezii" şi "Sebastian în vis") cu toate că a apărut, totuşi, în 1909 în "Neuen Wiener Journal" nr. 5744 şi în nr. 242 din revista "Salzburger Volksblatt".
Trakl creează aici tema unei întâlniri întâmplătoare cu o persoană care este apoi stilizată o iubire inaccesibilă.
Spre deosebire de Petrarca, cel care a dezvoltat această temă ca model pentru literatura europeană în "Canzoniere", Trakl rămîne la o întâlnire care se încheie la timpul trecut şi relativizând în subjonctivul "de parcă". Această clasificare este întărită în mod semantic de definiţia "din trecut" şi de încălcarea trecutului simplu al întâlnirii prin recurgerea la "Iubita ceea din trecut / De-ar fi aici, dar a tăcut".
Motivul creştin sună la Trakl atunci când caracterizează "trecătoarea" ca pe "o înfăţişare dureroasă". Ne putem gândi la Gretchen (Margareta) în ruga către Maria, din Faust I: "Oh, tu înfăţişare dureroasă, apleacă-te asupra suferinţei mele!" Legătura religioasă este întărită de expresia "Ea îmi păru cu mine rudă / De Dumnezeu adusă". Dar mântuirea nu este realizată, presupusul salvator "a trecut şi a dispărut".
Cu siguranţă Trakl preia acest text din "A une passante" al lui Baudelaire din 1860, dar, în afară de titlu, la Trakl găsim prea puţin din poezia lui Baudelaire. Surprinzătoare, totuşi, este revenirea "douleur majestueuse" a lui Baudelaire în "O-nfăţişare dureroasă" - cu o schimbare clară a sensului de la sublimitate la supunere. La Baudelaire apariţia e "main fastueuse", la Trakl ea este doar o înfăţişare şi un trecut. Baudelaire alege forma sonetului şi, din punct de vedere al conţinutului, ea este modelul lui Petrarca, al designului poetic şi al unei relaţii neîmplinite (ca imagine centrală fiind ochii femeii).
Prin simplificarea biografiei s-ar putea ţine cont de faptul că numele mamei lui Trakl a fost Maria, guvernanta lui se numea Marie şi sora sa favorită se numea Margareta.
Trebuie remarcat faptul că romanul lui Wilhelm Jensen (1837 – 1911), "Gradiva", care a apărut pentru prima dată în "Neue Freie Presse" la Viena, în iulie 1902, a fost bine cunoscut în Austria având o temă asemănătoare - mai ales după interpretarea psihanalitică a textului de către Freud în 1907. Eseul despre interpretarea viselor abordează în romanul lui Jensen şi subordonează o tendinţă incestuoasă a scriitorului (Jensen) cu sora lui ( o interpretare fără substrat real). Trakl a cunoscut atât textul lui Freud1 cât şi romanul lui Jensen.

NOTĂ

1 FREUD, SIGMUND ( 1856 -1939) – medic neuropsihiatru, fondator al şcolii psihologice de psihanaliză. Lucrări de profil ce introduc noi termeni.

poezie de Georg Trakl din Versuri - traducere, prefaţă şi comentarii de Christian W. Schenk, traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de Hyperion
Comentează! | Votează! | Copiază!

În zăpadă

La adevăr să cugetăm -
Durere multă!
În sfârşit entuziasm
Până la moarte.

Noapte de iarnă
Curată tu ascetă!

Comentarii

Textul poate fi considerat ca o etapă preliminară, ca prima versiune a anului 1915 publicată sub titlul "Capitularea nopţii" în revista "Brenner". Chiar dacă singura imagine supravieţuitoare este "asceta" asociată cu răcoarea: (V. 5-6) "Noapte de iarnă / Curată tu ascetă!
Fără ultimele două versuri, textul ar fi găsit cu siguranţă o clasificare diferită, şi anume aforismul. Un aforism cu afirmaţii destul de simple: să gândim că adevărul aduce durere. Cei care gândesc suficient vor fi răsplătiţi cu "entuziasm", îmbogăţire spirituală care îi însoţeşte la moarte.
Versurile duble finale includ entuziasmul "În sfârşit entuziasm/Până la moarte", un conţinut religios care aşază un act de har în orizontul posibilelor interpretări. "Până la moarte" este, în plus şi un vers ambiguu citit ca - "în sfârşit entuziasm" - restricţie, în măsura în care se aminteşte că acest entuziasm este încheiat printr-o moarte inevitabilă. Totuşi, s-ar putea numi şi contrariul, şi anume o certotudine că moartea este doar una fizică, dar că "entuziasmul" se va împlini în tranziţia către o formă de existenţă post-existenţială.
Referindu-se la legătura dintre imaginea "asceta" şi sora dragă a lui Trakl, Margareta, ar fi posibilă o altă interpretare, şi anume legătura cu această soră după moarte: ideea că sora lui Trakl se adresează într-un poem, după moarte, lui Trakl. Ca o apoziţie, totuşi, "noaptea de iarnă" este chiar "asceta pură". "Răcoarea" la Trakl are adesea o conotaţie pozitivă, aceea de calmare, de oprire a durerii. Moartea, noaptea de iarnă şi existenţa monahală se suprapun în imaginea unei existenţe împlinite.
Ca poezie, textul câştigă un sens, în măsura în care acesta indică o dimensiune mai mult decât o trecere în revistă: subtextul conţinutului aforistic.

poezie clasică de Georg Trakl din Versuri - traducere, prefaţă şi comentarii de Christian W. Schenk, traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de Hyperion
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noaptea

Noaptea

Albastrul ochilor mei s-a stins în noaptea asta,
Aurul roşu al inimii mele. O! cât de liniştită ardea lumina.
Mantaua ta albastră îmbrăţişă pe cel ce se scufunda;
Gura ta roşie pecetlui înnebunirea prietenului.

Comentarii

Poezia "Noaptea", apare într-o formă scurtă, pregnantă, asemeni unui program în care întunericul este luat drept pretext pentru a scoate la iveală o lume colorată.
Albastru şi roşu apar de două ori, aurul o dată şi acestea toate doar în patru versuri. Trakl însuşi i-a scris pe data de 7 mai 1913 lui Ludwig von Ficker1 că această poezie îi este "mai presus de toate dragă" lui.
Cititorul poate sta în faţa acestui text total dezarmat. Un "păcat originar" pare a fi creat prin căderea de la albastru spre roşu. Albastrul ochilor, o lume a spiritului s-a stins şi o gură roşie pecetluieşte această stingere. Asta ar putea fi o primă parafrazare, dar "Albastrul ochilor mei" este indisolubil legat de "Aurul roşu al inimii mele". Gura roşie este la rândul ei supusă mantiei albastre, asemenea mantiei Fecioarei Maria. Ambele "zone", cea a eului şi cea a celeilalte persoane, au în roşu şi albastru aceiaşi valenţă. Totuşi pare o apoziţie "Albastrul ochilor mei" şi "Aurul roşu al inimii mele" care""s-a stins în noaptea asta".
Tocmai în poezia asta putem reflecta împreună cu Goethe2 că "Noaptea" face clar faptul că ar trebui să fim atenţi să atribuim lucrării lui Trakl o anumită culoare ca fiind în mod special "caracteristică" lui. Mai ales în această poezie putem lua interpretarea lui Goethe despre "Teoria culorilor" şi anume "Tocmai din reflecţia culorilor primim viaţa" (Faust I). Este o întreagă cosmologie întinsă ca o pânză peste acest triunghi: Roşu, albastru şi aur(iu) ceea ce ne întâmpină în creaţia lui Trakl. Aici, în acest context, aurul este explicit numit "Aurul roşu" ceea ce ne dă senzaţia unei culori complementare: galben-roşu-auriu şi albastru...
Deci, putem vedea deja din acest scurt text că lumea culorilor lui Trakl nu poate fi simplificată sau adusă în mod direct la un numitor comun. Teoria culorilor lui Goethe poate fi folosită pentru interpretare!

NOTE

1 FICKER, LUDWIG VON (1880 – 1967) – scriitor şi editor. Georg Trakl i-a dedicat poemul "Cîntecul unei păsări mute". Ficker a fost ultima persoană care l-a vizitat pe Trakl, înainte de moartea acestuia, în Cracovia, la spitalul Garrison, de unde acesta îi scrisese ultimele scrisori.
2 GOETHE, JOHANN WOLFGANG (1782 – 1832) – poet german, gânditor, una dintre cele mai strălucite personalităţi a culturii universale.

poezie de Georg Trakl din Versuri - traducere, prefaţă şi comentarii de Christian W. Schenk, traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de Hyperion
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noaptea

NOAPTEA

Albastrul ochilor mei s-a stins în noaptea asta,
Aurul roşu al inimii mele. O! cât de liniştită ardea lumina.
Mantaua ta albastră îmbrăţişă pe cel ce se scufunda;
Gura ta roşie pecetlui înnebunirea prietenului.

Trad. Christian W. Schenk

Comentariu

Poezia "Noaptea", apare într-o formă scurtă, pregnantă, asemeni unui program în care întunericul este luat drept pretext pentru a scoate la iveală o lume colorată.
Albastru şi roşu apar de două ori, aurul o dată şi acestea toate doar în patru versuri. Trakl însuşi i-a scris pe data de 7 mai 1913 lui Ludwig von Ficker1 că această poezie îi este "mai presus de toate dragă" lui.
Cititorul poate sta în faţa acestui text total dezarmat. Un "păcat originar" pare a fi creat prin căderea de la albastru spre roşu. Albastrul ochilor, o lume a spiritului s-a stins şi o gură roşie pecetluieşte această stingere. Asta ar putea fi o primă parafrazare, dar "Albastrul ochilor mei" este indisolubil legat de "Aurul roşu al inimii mele". Gura roşie este la rândul ei supusă mantiei albastre, asemenea mantiei Fecioarei Maria. Ambele "zone", cea a eului şi cea a celeilalte persoane, au în roşu şi albastru aceiaşi valenţă. Totuşi pare o apoziţie "Albastrul ochilor mei" şi "Aurul roşu al inimii mele" care""s-a stins în noaptea asta".
Tocmai în poezia asta putem reflecta împreună cu Goethe2 că "Noaptea" face clar faptul că ar trebui să fim atenţi să atribuim lucrării lui Trakl o anumită culoare ca fiind în mod special "caracteristică" lui. Mai ales în această poezie putem lua interpretarea lui Goethe despre "Teoria culorilor" şi anume "Tocmai din reflecţia culorilor primim viaţa" (Faust I). Este o întreagă cosmologie întinsă ca o pânză peste acest triunghi: Roşu, albastru şi aur(iu) ceea ce ne întâmpină în creaţia lui Trakl. Aici, în acest context, aurul este explicit numit "Aurul roşu" ceea ce ne dă senzaţia unei culori complementare: galben-roşu-auriu şi albastru...
Deci, putem vedea deja din acest scurt text că lumea culorilor lui Trakl nu poate fi simplificată sau adusă în mod direct la un numitor comun. Teoria culorilor lui Goethe poate fi folosită pentru interpretare!
Comentariu: Christian W. Schenk

NOTE

1 FICKER, LUDWIG VON (1880 – 1967) – scriitor şi editor. Georg Trakl i-a dedicat poemul "Cîntecul unei păsări mute". Ficker a fost ultima persoană care l-a vizitat pe Trakl, înainte de moartea acestuia, în Cracovia, la spitalul Garrison, de unde acesta îi scrisese ultimele scrisori.
2 GOETHE, JOHANN WOLFGANG (1782 – 1832) – poet german, gânditor, una dintre cele mai strălucite personalităţi a culturii universale.

poezie clasică de Georg Trakl din Poezii (7 mai 1913), traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de Andrei Pop
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântecul profund

Din noaptea-adâncă am fost eliberat.
În nemurire sufletu-mi s-a tot mirat,
Şi asculta prin timp şi loc, mişcat,
Al veşniciei cânt îndurerat.
Nici zi nici chef, nici noapte înfierat
E-al veşniciei cânt îndurerat,
De când eu veşnicia o ascult înfrigurat
Nu simt plăcerea sau durerea disperat.

Comentarii

Acest text timpuriu din "Colecţia 1909" are o importanţă redusă din punct de vedere literar, dar este relevant din punct de vedere biografic şi istoric în măsura în care atestă preocuparea lui Trakl pentru Friedrich Nietzsche1 şi importanţa confesiunilor mistico-religioase de la începutul mileniului.
Zarathustra2 lui Nietzsche cunoaşte "Cântecul beat". Atât imaginile, cât şi stilul lingvistic al textului lui Trakl amintesc clar de lucrarea lui Nietzsche despre reîntoarcerea pentru "al veşniciei cânt îndurerat". Nu numai titlul, ci şi primul vers al scurtului text al lui Trakl: "Din noaptea-adâncă am fost eliberat" (citează aproape literal "Cântecul reîntoarcerii" din "Cântecul beat" al Zarathustrei. Acolo şi Nietsche spune: "dintr-un vis profund sunt treaz".
La Nietzsche, "chef" şi "înfierare" sunt juxtapuse, iar la Trakl este "chef şi îndurerare". Dar la Nietzsche, "dorinţa doreşte" "eternitate", în timp ce Trakl stabileşte experienţa veşniciei - scriind în spiritul lui Nietzsche - dincolo de plăcere şi de suferinţă.
Faptul că modernismul din prima jumătate a secolului XX a abordat intens teoriile şi practicile parapsihologice, mistice, teosofice şi alchimice este bine cunoscut. Lucrările lui Gunther Kleefeld 2009, "Misterele transfigurării" şi "Patrimoniul ocult în poezia lui Georg Trakl" sunt exemplare!
Într-un aforism din 1914, Trakl vorbeşte despre "sentimentul momentului morţii ca înfiinţare". El spune: "Toţi oamenii sunt vrednici de iubire, trezindu-te simţi amărăciunea lumii, în care-i toată vina noastră nerezolvată; poemul tău e o ispăşire imperfectă". În el găseşte o formulă matură a ceea ce este deja menţionat în "Cântecul profund", experienţa unui "unio mystica" într-o stare de a fi înţeleasă ca fiind pur spirituală.
În Aforismul din 1914, "Trezirea" este numele dat întoarcerii în lumea practică a suferinţei, iar în poezia tinereţii trezirea, dacă înţelegem eliberarea "chiar din noapte", la fel ca o tranziţie către o stare epuizată şi neconvingătoare.

NOTE

1 NIETZSCHE, FRIEDERICH ( 1844 – 1900) – cel mai important filosof din secolul XIX, cu o mare influenţă asupra gândirii filosofice care i-a urmat.
2 ZARATHUSTRA – profet, coordonator al religiei din vechiul Iran. Zeu, sau personaj istoric zeificat, a instituit casta sacerdotală a magilor iniţiaţi.

poezie de Georg Trakl din Versuri - traducere, prefaţă şi comentarii de Christian W. Schenk, traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de Hyperion
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tânguire

Somn şi moarte, sumbrii vulturi
Înconjoară noaptea-ntreagă ăst căpătâi:
Al omului chip auriu
Înghite cu-ngheţatul val
Al veşniciei. Pe groaznice recife
Se sfarmă trupul violet
Se plânge glasu-ntunecat
Deasupra mării.
Soră furtunoasei melancolii
Iată se scufundă o barcă
Sub stele.
Al nopţii chip tăcut.

Comentarii

"Vino, o, moarte, fratele somnambul" este titlul unei cantate de Johann Sebastian Bach - iar în corul final "Vreau să port bârna crucii". Subiectul cantatei este speranţa mântuirii la sfârşitul unei căi de suferinţă.
Poemul lui Trakl "Jeluire" a fost scris în septembrie 1914, în timpul când Trakl a fost farmacist militar, în acelaşi timp cu "Grodek", cu puţin timp înainte de moartea lui.
Mai există un al doilea poem al lui Trakl cu acelaşi titlu din iulie 1914, care, cu toate acestea, nu poate fi considerat precursor al poeziei din septembrie, referinţele fiind nesemnificative. Ambele texte au fost publicate în revista "Brenner".
Cantata lui Bach înfăţişează viaţa ca fiind o călătorie pe mare. În mod explicit acest lucru se găseşte în recitativul: "Schimbarea mea în lume este ca o plutire cu corabia". Această imagine tradiţională este preluată de Trakl, dar transformată complet în întuneric. "Chipul auriu" al omului este devorat de "îngheţatul val" al veşniciei, "trupul violet" se sfărâmă "pe groaznice recife".
Această poezie poate fi considerată, mai mult decât "Grodek", drept poezia de rămas bun "surorii", adresată acesteia în mod indirect. ("Soră furtunoasei melancolii / Iată se scufundă o barcă").
În cantata lui Bach, "barca" doreşte să ajungă întru-n "port sigur". Această speranţă "Jeluirea" lui Trakl nu o cunoaşte, barca vieţii sale "se scufundă / sub stele" - nu există nici o ascensiune, nici o transcendenţă ca mângâiere, nici mântuire.
Poemul se termină cu tăcere şi noapte, mută şi fără lumini - există doar o lumină, lumina stelelor.
Noaptea nu este ostilă, nici fără chip, nu este un gol ce înghite totul ci are doar "chip tăcut".

NOTĂ

1 BACH, JOHANN SEBASTIAN ( 1685 – 1750) – unul dintre cei mai mari muzicieni ai lumii, compozitor german şi organist din perioada barocă. Este considerat un "geniu al umanităţii".

poezie clasică de Georg Trakl din Versuri - traducere, prefaţă şi comentarii de Christian W. Schenk, traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de Hyperion
Comentează! | Votează! | Copiază!

Crucifix

El este zeul, sărmanii-au îngenuncheat,
El este chinul şi oglinda-n tină,
Un palid zeu, scuipat şi profanat,
Opriţi ruşinea morţii pe colină.

Îngenuncheaţi în faţa cărnii roşii ce împarte
Smerenia cu voi să se-mpletească,
Şi ultima-i privire noapte, moarte,
A voastre inimi reci să încălzească.

Inima-i deschisă, pământeni creştini
Spre paradisul sărăciilor ţinută
Al nopţii sale capitol de spini,
Pierdutul înger palid vă salută

Comentarii

Poemul provine din "Colecţia 1909", aleasă de Trakl însuşi după 2 august 1909, din textele sale timpurii, dar nu a fost destinată publicării. În consecinţă, Trakl nu a acceptat acest text ca parte a lucrării sale. Totuşi prezent aici, este pentru că textul defineşte mai clar geneza textelor şi imaginilor ulterioare şi oferă şi un contrast util pentru ceea ce sunt apreciate textele de maturitate ale lui Trakl. Titlul clarifică de la început zona imaginii căreia îi aparţine poezia şi care este de asemenea eficientă în cele trei catrene şi anume suferinţele lui Hristos.
Figura suferinţei este caracterizată de "Crucifix" şi se înţelege ca o "ofertă" pentru cei dezavantajaţi social, pentru identificare şi împuternicirea speranţei. Aceasta corespunde unei tradiţii creştine. Cu toate acestea, nu este clar dacă Trakl afirmă această tradiţie sau dacă rămâne doar la o distanţă critică.
"A voastre inimi reci să încălzească" poate fi citită ca o afirmaţie patetică (cu o interpretare unilaterală a mesajului creştin), dar şi ca o critică a patosului.
Pentru Trakl, speranţa nu este îndreptată în mod explicit spre depăşirea sărăciei, ci spre "Paradisul sărăciilor" - care poate fi, de asemenea, interpretată în două moduri.
În prima versiune a "Pasiunii" (nu cea definitivă citată de noi), la începutul anului 1914, citim "O, a nopţilor pios va veni, / Crist." Aceasta sugerează că Trakl în "Crucifix" nu citează în nici un caz "ruşinea morţii" cu intenţie critică, ci mai presus de toate, direcţionarea, "tendinţa spre bombastică", cu expresii precum "El este Zeul", "în faţa cărnii roşii", "A voastre inimi reci" sau "Al nopţii sale capitol de spini", de care, mai târziu, s-au distanţat poeziile de acest gen.
Imaginile acestui poem vor reveni mai târziu în lirica lui Trakl. Cu toate acestea, fără exuberanţa patetică pe care o găsim aici şi în alte texte comparabile ale expresionismului, ca în "Balada" lui Paul Zech, o reinterpretare a poeziei lui François Villon, în care poetul pare a fi "venerat şi totodată scuipat".

NOTĂ
1 ZECH, PAUL ( 1881 – 1946) – prolific scriitor german, poet, prozator. Primele lui texte au apărut în revista Der Sturm (Furtuna). Se va apropia tot mai mult de cercul scriitorilor expresionişti, cu un stil care-i va marca întreaga lirică începînd cu 1917.

poezie de Georg Trakl din Versuri - traducere, prefaţă şi comentarii de Christian W. Schenk, traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de Hyperion
Comentează! | Votează! | Copiază!

La mlaştină

Călător in negru vânt; lin şuşoteşte slabul stuf
În mlaştina liniştii. Pe cerul cenuşiu
Un cârd de păsări călătoare trece;
De-a curmezişul peste întunecata apă.

Agitaţie. În cocioaba dărăpănată
Se ridică-n zbor ale putreziciunii aripi;
Mesteceni infirmi suspină în vânt.

Seară în cârciumă părăsită. Rosul drum spre casă
Blânda melancolie a păscândelor turme,
Fantome de noapte: Broaşte râioase din apa argintie ies.

Comentarii

Trakl s-a aplecat în mod obsesiv asupra poeziei "La mlaştină". Există patru versiuni scrise între iulie 1913 şi mai 1914.
Iarăşi întâlnim, "călătorul", un motiv important în opera lui Georg Trakl. El este în drum spre "mlaştină" - şi această zonă, mlaştina, este caracterizată ca o "realitate saturată" cu "întunecata apă", "putreziciuni", "mesteceni infirmi" şi "broaşte râioase".
"Păscândelor turme" sugerează că acesta este unul dintre numeroasele mlaştini din apropiere de Salzburg, care se învecinează direct de terenurile agricole. În plus, Trakl a rămas în Salzburg în mai / iunie 1913 - după o lungă şedere în Innsbruck şi înainte de a se muta la Viena pentru o vreme - şi a lucrat intens la poeziile pentru prima publicaţie a cărţii "Poezii" pentru editura "Brenner" în care găsim prima versiune a poeziei "La mlaştină". Nu reiese din literatura secundară faptul că prima versiune a acestei poezii a fost probabil scrisă la Viena şi intitulată "Decembrie".
La sfârşitul primei strofe, se întâlneşte un vers ciudată, care străbate toate cele patru versiuni neschimbate: "De-a curmezişul peste întunecata apă". Certitudinea aparent magică cu care Georg Trakl se mişcă, de fapt, pe un teren necunoscut, chiar periculos, e reţinută de exemplu, de Joseph Georg Oberkofler în "Amintiri despre Georg Trakl", 1966, p. 130 şi următoarele în "O călătorie cu sania").
Acest "curmeziş" ar putea indica MERSUL "călătorul", aici, pe bârne mişcătoare, nesigure prin mlaştină, spre un loc concret pe care se află "cocioaba dărăpănată". Desigur că Trakl nu vrea să descrie o aventură prin mlaştină. Poemul tematizează o construcţie poetică de bază, pe care o cunoaştem din alte lucrări, determinate de sălbăticie, decădere, singurătate şi "Fantome de noapte". În acelaşi timp, totuşi, poezia mărturiseşte mai pregnant decât alte poezii ale lui Trakl conexiunea indisolubilă a experienţei reale cu natura şi experienţele lumeşti unde găseşte un conţinut spiritual-mitic, ca de altfel în opera lirică generală a lui Georg Trakl.

poezie de Georg Trakl din Versuri - traducere, prefaţă şi comentarii de Christian W. Schenk, traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de Hyperion
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lui Novalis

În negrul pământ se odihneşte sfântul străin.
Din gura-i suavă Dumnezeu îi luă tânguirea,
Căci el plecă in timpul înfloririi.
O floare albastră
Trăieşte mai departe cântul în casa de dureri înnoptată.

Comentarii

Textele care figurează deja în multe dintre titlurile lui Trakl, ca poezii dedicate, sunt demne de remarcat ca un grup de poezii de sine stătătoare, "Angelei", "O Johanna", "Lui Lucifer", "Lui Novalis". Lor le pot fi alăturate "Cântece de rozariu", "Pentru Sora", poemul "Pruncului Elis", precum şi dedicaţia anonimă "Celor amuţiţi". Dacă luăm doar titlurile formate din prepoziţii şi nume proprii, devine clar că acest grup de poezii are un caracter special. Nici unul dintre aceste texte (parţial neterminate) nu fost propus de Trakl spre publicare. Nici una nu se referă explicit la o persoană vie, existentă. "Angela" şi "Johanna" sunt nume de femei care apar ocazional la Trakl, dar nu sunt clar desemnate.
"Lucifer" este o figură a mitologiei germane şi, evident, creştine. Numai că "Novalis"1 se referă la o persoană, la un decedat poet romantic Friedrich von Hardenberg, numit Novalis, care a murit în 1801 la vârsta de 28 de ani. Trakl scrie acest text la sfârşitul anului 1913 sau 1914, adică la vârsta de 26 sau 27 de ani. Potrivit manuscrisului, Trakl a caracterizat textul drept "Epitaf". În plus, primul vers "Trăieşte mai departe cântul în casa de dureri înnoptată " se potriveşte unui epitaf. Cine se odihneşte aici este caracterizat ca "sfântul străin", unde "străin" cheamă pe plan figurile lui Trakl care sunt proiectate în mod liric analog figurilor mântuitor-creştine sau îngerilor. Faptului că acest "sfânt străin" este un poet, Trakl îl deplânge "Din gura-i suavă Dumnezeu îi luă tânguirea".
Să ne amintim de "Torquato Tasso" al lui Goethe: "Şi când omul este tăcut în chinul său, Dumnezeu mi-a dat să spun cum sufăr". De asemenea, "el plecă in timpul înfloririi" evocă imaginea poetului, plecat prea timpuriu, într-un sens istoric, ca simbol al tuturor barzilor plecaţi înainte de vreme.
"O floare albastră" s-ar putea referi la Duminica Floriilor, aşa că iată din nou figura lui Hristos, întâlnită deja în "sfântul străin".
Apoi, este de remarcat referirea la o poezie a lui Novalis, "Lui Tieck" (care este dedicată prietenului poet romantic Ludwig Tieck2). Această poezie începe cu "Un copil plin de melancolie şi plin de loialitate / aruncat într-o ţară străină" - acolo găsim "străinul" ca posibilă matriţă poetică a lui Trakl.
Şi imaginea "În negrul pământ" are, de asemenea, o corespondenţă în textul lui Novalis: "Şi cum stă şi citeşte şi priveşte spre negrul pământ".
Şi la Novalis, anotimpul plecării, ca şi Trakl, este primăvara. Dar aici referinţele nu merg mai departe. "Copilul" lui Novalis se întoarce la "casa tatălui său", în timp ce "străinul" lui Trakl "plecă in timpul înfloririi".

NOTE

1 TIECK, LUDWIG (1773 – 1853) – poet şi dramaturg romantic german, traducător şi critic. Sfătuitor şi prieten al poeţilor romantici. Influenţă asupra Tanhauser-ului lui Richard Wagner.

poezie de Georg Trakl din Versuri - traducere, prefaţă şi comentarii de Christian W. Schenk, traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de Hyperion
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântecul unei mierle captive

Lui Ludwig von Ficker

Întunecată suflare în ramuri verzi.
Floricele albastre împresoară făptura
Singuraticului, pasul auriu
Murind sub pomul de măslin.
Fâlfâie cu bete aripi noaptea.
Atât de tăcută sângerează smerenia,
Rouă ce picură-ncet de pe spinu-nflorit.
Luminoasele braţe se-ndură,
Cuprind o inimă frântă.
________________________

Comentarii

Textul este dedicat lui Ludwig von Ficker, editorul revistei "Brenner", în care au apărut în mod repetat poeziile lui Trakl. Ficker a fost prietenul şi promotorul lui Georg Trakl. "Cântecul unei mierle captive" a fost probabil scrisă în a doua jumătate a lunii aprilie 1914, la Innsbruck, unde a trăit Ficker şi unde Trakl a fost un oaspete frecvent. De la sfârşitul lunii aprilie Trakl a trăit în Hohenburg, lângă Innsbruck, la Rudolf von Ficker, un frate al lui Ludwig von Ficker, critic şi istoric muzical.
Motivul mierlei apare în multe dintre textele lui Trakl, ca de altfel şi în literatura timpului. Povestirea lui Robert Musil "Mierla", în care este prelucrată de asemenea o experienţă din primul război mondial, este menţionată ca fiind reprezentativă.
Mierlele au devenit importante în istoria culturală a acelor vremuri, pe de o parte datorită ciripitului extrem de melodios cât şi datorită culorii extreme a penajului lor, albastru-negru, care în concepţia noastră apar numai la păsările care nu sunt dotate cu acest "dar muzical" şi pentru că aceste păsări sunt asociate cu magie/vrăjitorie. Mierlele au fost ţinute ca păsări de casă până în secolul al XX-lea. Ele sunt iniţial locuitoare ale pădurii şi preferă locurile de cuibărit semi-întunecate în ramuri veşnic verzi.
În această poezie întâlnim din nou "făpturi singuratice", ca în "Ora de durere" strâns legate de "pasul" (un motiv similar ca în "Seară de toamnă"). Pasul este acum "auriu", nu "negru". În plus, apare culoarea albastră, care se apropie de vecinătatea picturii religioase, în special a iconografia Fecioarei Maria. Legat de imaginea măslinului, este evocată povestea suferinţei lui Isus, la care se adaugă "umilinţă" şi "Rouă ce picură-ncet de pe spinu-nflorit".
Imaginea mierlei revine abia percepută în imaginea de noapte: "Fâlfâie cu bete aripi noaptea". Tema cântecului din titlul poeziei nu poate fi găsită în poem, "Suflarea" şi "Atât de tăcută sângerează smerenia" sunt relativ îndepărtate direct de "cântec". Dar titlul şi poemul în sine rămân enigmatice, chiar dacă motivele şi sunetele sunt familiare din celelalte lucrări ale lui Trakl. Se poate imagina un amănunt biografic, Trakl locuind un timp la Rudolf von Ficker, criticul şi istoricul muzical.

poezie de Georg Trakl din Versuri - traducere, prefaţă şi comentarii de Christian W. Schenk, traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de Hyperion
Comentează! | Votează! | Copiază!

Plimbare de seară

Intru adânc în noapte
Iar vântul fuge cu mine:
Şi fermecat de raze în şoapte
Simţi ce se luptă cu tine!

O voce moartă, iubită, sunetul
Vorbeşte: săracă-i a inimii tăcere
Uită, uită ce-ţi tulbură sufletul
Viitorul fie-ţi durere!

Comentarii

Textele adunate de Trakl în 1909 conţin un număr extrem de mare de poezii, cu două strofe de câte patru versuri fiecare. Din moment ce Trakl nu intenţionase ca aceste texte să fie publicate, iar forma lor nu mai apare în lucrările ulterioare, acestea pot fi clasificate drept opere mai puţin semnificative ale tânărului poet. Cu toate acestea, "Plimbare de seară" este considerată ca fiind un exemplu succint al poeziilor sale.
Printre altele, textul se distinge prin faptul că aici găsim un indiciu important cu privire la modul în care poate fi înţeles liricul "Tu" la Trakl. Ambele strofe ale poemului de faţă arată o juxtapunere caracteristică: "Eu" şi "Tu".
De ambele dăţi "tu" este vorbitorul însuşi, adresat de o a treia persoană, în prima strofă "vânt", în a doua strofă "o voce moartă". Acest lucru devine explicit prin introducerea celor două puncte anunţând vorbirea directă.
"Cum totul pare a fi atât de bolnav", este versul pe care-l citim în poemul lui Trakl "Primăvară veselă". Aici, în "Plimbare de seară", este vocea unei iubite moarte care îi evocă vorbitorului ("sunetul... care... vorbeşte") un mesaj analogic. Legătura dintre "fie-ţi" şi "durere" găseşte în prima strofă un complement conceptual cu salutul vântului către ego: "Săracă-i a inimii tăcere". Aceasta evocă imaginile ocultismului, în special teosofia bine-cunoscută de Trakl, doctrina "vălului iluziei" existenţei lumeşti (în hinduismul "Maya") şi conceptul creştin de "a deveni", ca un proces dureros de dezvoltare.
Poetul expresionist August Stramm a publicat un poem în 1914 intitulat de asemeni "Plimbare de seară". O referinţă la textul lui Trakl nu se poate recunoaşte.

NOTĂ

1 STRAMM, AUGUST ( 1874 – 1915) – poet german şi autor dramatic, considerat unul dintre primii expresionişti. A făcut parte, de asemeni, din armata germană şi a murit în timpul luptelor din Primul Război Mondial.

poezie clasică de Georg Trakl din Versuri - traducere, prefaţă şi comentarii de Christian W. Schenk, traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de Hyperion
Comentează! | Votează! | Copiază!

Corbii

Peste ungherul negru se grăbesc
Cu ţipete la prânz corbii în zbor.
Umbra lor trece peste-o ciută-n zor.
Ursuzi din când în când se odihnesc.

Ce mult ei liniştea maro perturbă
În care-o glie se extaziază,
Ca o femeie ce presimte ce urmează
Şi câteodată îi auzi cum se conturbă

Când un miros de hoit simt se agită,
Spre nord se-ndreaptă cârdul deodată
În zbor, ca un cortegiu, toţi o gloată
Şi tremurând de poftă se incită.

Comentarii

Din reputaţia pe care o au corbii în literatură pare să se inspire şi această poezie. Păsările negre ale vrăjitoarelor deranjează aici: "liniştea maro perturbă ".
În poezia lui Trakl, maro este culoarea unei emoţii armonioase, în a doua strofă ea fiind legată de imaginea gliei fertile.
Cu toate acestea ambiguitatea: "Ca o femeie ce presimte ce urmează", leagă "glia fertilă" cu negri corbi, care par a fi, nu atît "deranjanţi", cît mai mult legaţi, ca străini, de purtătoarea fertilităţii şi de "imaginea mai grea", complexă a femeii, conectată în juxtapunere cu decăderea în "miros de hoit".
Chiar dacă aceştia se îndepărtează, pornind spre nord după mirosul de hoit, ei aparţin totuşi acestui loc de baştină.
Loviturile de sabie par încă a se auzi, o temă care rămâne obsesivă, un strigăt "tremurând de poftă", se complementează, cu imaginea "ca un cortegiu".
"Spre nord se-ndreaptă cârdul", aşadar nu în direcţia în care se îndreaptă în mod normal păsările migratoare, spre sud ci explorând regiunile reci.
Locul lor de plecare este "ungherul negru" care este asociat cu imaginea unei "ciute". O imagine, care este folosit în exegeza lui Trakl ca "imaginea mamei".
De asemenea, ştim că ciuta putea fi văzută pe vreme lui Trakl în Salzburg, în zona Grădinii zoologice din Hellbrunn...
Potrivit unei interpretări "profane" putem argumenta că Trakl în poezia "Peisaj" a înlocuit ciuta cu "potârniche", într-un context asemănător. In poemul "Corbii", "ciuta" stă la începutul poeziei dând astfel o greutate tipică acesteia.
Unor vizite la Hellbrunn, în martie 1900 Trakl i-a dedicat acesteia o poezie: "În Hellbrunn".
Poemul "Corbii" este scrisă în august 1909 şi în iulie 1910, în Salzburg. Pentru volumul "Poezii" unde Trakl o plasează pe primul loc.

poezie clasică de Georg Trakl din Versuri - traducere, prefaţă şi comentarii de Christian W. Schenk, traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de Hyperion
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trompete

Sub sălcii tăiate unde copiii bruni se joacă
Şi frunzele se izgonesc, s-aud trompete. Fior de mortuar.
Steaguri stacojii se prăvălesc din doliul de arţar
Lângă secară călăreţi pe câmp, mori goale, se dezbracă.

Sau ciobanii cântă noaptea şi cerbii păşesc în agonie
În al lor cerc de foc, tristeţea codrului morbid
Dansând se ridică de pe-un negru zid;
Steaguri stacojii, râset, trompete, nebunie.

Comentarii

"Trompete" este a 32-a poezie din volumul "Poezii", care a fost întocmit de Trakl în aprilie 1913. Trakl a scris o versiune anterioară a poemului în septembrie / octombrie 1912 pe care l-a trimis-o lui Erhard Buschbeck spre publicarea în ziarul "Chemarea", cu remarca "Sper că poemul nu iese prea mult din cadrul războinic al numărului "marţial" al "Chemării".
"Chemarea" a fost un jurnal publicat de Erhard Buschbeck între anii 1911-1913, care, în 1912, a dat naştere "disponibilităţii generale de război" şi a participat la incantaţiile expresioniste ale unei reînnoiri vitale a societăţii, ca de exemplu într-unul dintre textele lui Robert Müller.
Interesant este angajamentul implicit al lui Trakl, conform căruia nu îşi clasifică textul ca "războinic", ci, după cum este cazul, "potrivit". Această observaţie arată că el a respectat contextul textelor şi că a ţinut cont şi de "valoarea de piaţă" a textelor sale - după cum reiese din corespondenţa sa cu editura Kurt Wolff pentru prima sa colecţie de poezii din aprilie / mai 1913.
Potrivit acestei idei este, în primul rând, motivul principal al "trompetelor", care au în versiunea originală şi în mod clar legătură cu tactul marţial (militar).
Cu toate acestea, în versiunile ulterioare, această referire este reluată în imaginea "călăreţului", care formulează conţinutul imaginii mai generale şi se deschide până în zona medievală a lui Trakl, prezentă frecvent ca un trecut difuz.
Aceasta corespunde, de asemenea, schimbului între"alb", ca atribut al "copiilor" şi "maro".
Maro reprezintă la Trakl doar culoarea unui moment nespecificat al unei vieţi rurale, caracterizată prin motive religioase, păstori, copii - ca în poemele "Afra", "O seară de toamnă" sau "o epocă".
"Steaguri stacojii" sunt evocate de două ori, referindu-se la contexte războinice, precum şi la contextul religios. Stacojiu este culoarea cardinalilor şi, împreună cu purpuriu, dar este de asemenea culoarea "curvei Babilonului" în Apocalipsa lui Ioan. Se menţionează în capitolul 2 al Cărţii lui Iosua "cordonul stacojiu" al unei prostituate("curva Rahab") care proteja bărbaţii lui Iosua şi care a fost apoi protejată cu toate rudele sale în cucerirea Ierihonului, datorită semnul cordonului. Ierihonul, totuşi, a căzut prin sunetul trâmbiţelor.

poezie de Georg Trakl din Versuri - traducere, prefaţă şi comentarii de Christian W. Schenk, traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de Hyperion
Comentează! | Votează! | Copiază!

Helian

În ale sufletului singuratice ore
E frumos să mergi la soare
Lângă galbenele zidurile ale verii.
Tăcuţi se-aud în iarbă paşii; dar tot mai doarme
În marmură gri fiul lui Pan.

Seara de pe terasă ne îmbătam cu vinul brun.
Roşiatic străluceşte a piersicului frunziş;
Blândă sonată, fericită desfătare.

Deja e a nopţii tăcere.
Pe întunecate dealuri
Ne întâlnim cu păstori şi cu albele stelele.

Când s-a întomnat
Se arată apusa claritate-n grove.
Umiliţi trecem pe lângă roşii pereţi
Iar ochii rotunzi urmăresc al păsărilor zbor.
Seara se scufunda apa în funerare urne.

În ramuri despuiate sărbătoreşte cerul.
În mâini curate poartă ţăranul pâine şi vin
Şi paşnic fructele se coc în cameră-nsorită.

O, cât de gravă e a morţilor făptură.
Dar sufletul se bucură vederii drepte.

Comentarii

"Vă voi trimite în următoarele zile o copie a poeziei Helian; este cel mai scump şi mai dureros lucru pe care l-am scris vreodată", îi scrie Trakl lui Erhard Buschbeck de la Innsbruck, în ianuarie 1913.
Textul este de lungimea uni poem epic şi poate fi, de asemenea, considerat ca fiind o versiune modernă a genului epic. Acest lucru este deja indicat de numele mitologizat al titlului, care aminteşte de "săracul Lelian" al lui Verlaine. De asemenea, sună ca "Heliand", un vechi nume german pentru "Mântuitorul", precum şi "Helios", zeul grec al soarelui. În ceea ce priveşte conţinutul, există şi referinţe la Hölderlin, care este de asemenea prezent în opera lui Trakl. În special în "ca şi cum în sărbătorile..." şi în "pâine şi vin" există puternice asemănări cu Hölderlin, dar şi asemănări structurale. La Hölderlin, Hristos şi Dionysos "pâinea şi vinul" se intercalează, la Trakl, este dificil de recunoscut un contur clar mitologic. "Fiul lui Pan" este menţionat referitor la Hristos prin, "păstori şi cu albele stelele".
Privirea de ansamblu dă impresia că Trakl şi-a creat propria poveste de viaţă ca pe un mit, îmbinând-o cu istoria omenirii, care este schiţată în imagini din mituri antice, din istoria mântuirii creştine şi din "absurditatea" modernă.
Dacă ar fi supravieţuit numai acest text din lucrarea lui Trakl şi tot am fi ajun să cunoaştem trăsăturile esenţiale ale operei complete, ale imaginilor, figurilor şi scenelor sale.
Un "dicţionar Trakl" ar găsi aici aproape întregul său vocabular, iar o interpretare a acestui text ar fi probabil o interpretare a operei lui Trakl. Martin Heidegger spune că opera lui Trakl este o singură poezie în: "Die Sprache im Gedicht", 1952 (Limbajul în poezie).

poezie de Georg Trakl din Versuri - traducere, prefaţă şi comentarii de Christian W. Schenk, traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de Hyperion
Comentează! | Votează! | Copiază!

Către Lucifer

Împrumută spiritului flacăra ta, dogorîtoare deprimare;
Suspinând iese în miez de noapte capul,
Pe înverzita primăvăratică colină; unde demult
A sângerat un blând mieluţ, suferind profunda
Durere; însă urmează întunecata umbră
A răului, sau ridică umedele aripi
Spre auritul disc al soarelui şi zdruncină
Un ton de clopot spre pieptul de durere rupt,
Sălbatică speranţă; a beznei prăbuşire-nflăcărată.

Comentarii

Textul aparţine antumelor şi are două variante intitulate "Rugă". Cele trei texte care nu diferă semnificativ unele de altele, prin folosirea zonelor de cuvinte şi a imaginilor, au fost scrise la începutul anului 1914. Cu toate acestea, o comparaţie a celor trei versiuni ar putea arăta în mod clar cum textele lui Trakl câştigă substanţă.
Lucifer, "aducătorul de lumină", este o figură de o importanţă deosebită în opera lui Trakl.
Parţial la nivelul identificării personale, mai relevant însă pentru contextul literar-istoric, la nivelul unei linii tradiţionaliste provenită din romantism prin simbolismul francez.
Textul de referinţă pentru această poezie este "Cântec Occidental". Prin comparaţie, "Către Lucifer" pare o notă marginală, ca material de lucru, sau doar o parafrază. Cu privire la poezia "Către Lucifer" care a fost scrisă, probabil, la scurt timp după "Cântec Occidental", ea poate fi interpretată şi ca o încercare de radicalizare a "Cântului Occidental".
O comparaţie a celor două texte sprijină şi diviziunea operelor, conform cărora Trakl a găsit la începutul anului 1914 un nou stadiu al dezvoltării sale poetice.
De două ori, la începutul şi la sfârşitul poemului, focul este abordat, în imaginile: "împrumută spiritului flacăra" şi "a beznei prăbuşire-nflăcărată", referindu-se la căderea îngerilor şi la focul din iad. În acelaşi timp cu: "a-nsângerat un blând mieluţ", el se adresează iconografiei lui Hristos.
"Spiritul" trebuie să fie hrănit de flacără - un motiv pe care îl regăsim la sfârşitul lui 1914 în "Grodek". De aceea se poate înţelege în "Către Lucifer" o articulaţie între cele două texte remarcabile "Cântec Occidental" şi "Grodek". Un text care este caracteristic pentru dinamica internă şi consecvenţa operei lui Trakl.
Pentru Trakl însuşi, căruia textul i s-a părut neterminat şi în mod evident, pentru el, nu era suficient de semnificativ pentru a-l oferi publicării. "Rugă" a fost publicat în 1939, de către Erhard Buschbeck din cele două variante, "Către Lucifer" abia în anul în 1949.

poezie clasică de Georg Trakl din Versuri - traducere, prefaţă şi comentarii de Christian W. Schenk, traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de Hyperion
Comentează! | Votează! | Copiază!

Copilărie

Plin de fructe socul; liniştită locuia copilăria
În peşteri albastre. Pe-a trecutului cărare,
Unde-acum iarba maronie-n goană trece,
Stă pe gânduri liniştita ramură; foşnitul frunzişului
La fel, când apa albastră răsună în stânci.
Blândă tânguirea mierlei. Un cioban
Urmează mut soarele ce se rostogoleşte de pe tomnatice dealuri.
Doar o albastră clipă mi-e sufletul acum.
La marginea pădurii se-arată un animal timid şi paşnice-n
Adânc sumbru cătun bătrâne clopote se odihnesc.
Piosule, cunoşti întunecaţilor ani sensul,
Toamnă şi răcoare în singuraticele camere;
Şi-n sfinţenia albastră răsună de lumină paşi tot mai departe.
Scârţâie-ncet un geam deschis; Până la lacrimi
Se înduioşează priveliştea dărăpănatelor din deal morminte,
Memento povestitelor legende; dar câteodată sufletul se luminează,
Când el la veseli oameni se gândeşte, întunecate-aurii zile de primăvară.

Comentarii

"Copilărie" este cu siguranţă unul dintre cele mai puternice texte ale lui Trakl. Poetul a deschide volumul "Sebastian în vis", cu această poezie. Cine doreşte să înveţe ce este forma lirică a "ritmului liber" necesită efort şi înţelegere poetică supunând această poezie unei analize detaliate în ceea ce priveşte structura sunetului şi a metricii.
Interesant pentru această poezie este şi ceea ce i-a scris Trakl despre poezia "Bocet", lui Erhard Buschbeck1, într-o scrisoare din toamna târzie a anului 1911: "Poate mă crezi că nu mi-e uşor şi nu-mi va fi niciodată să mă subordonez necondiţionat celui care urmează să vadă adevărul pentru a-l clarifica."
Poezia "Copilărie" a fost scrisă în prima jumătate a anului 1913, probabil în iunie / iulie la Salzburg. În martie, societatea comerţulu cu fier a tatălui, a fost dizolvată cu ajutorul lui Georg Trakl. Ulterior, Trakl s-a mutat la Salzburg şi la Hohenburg la prietenul Ludwig von Ficker. La 13 iulie 1913, Trakl a călătorit la Viena ca angajat în slujba ministerului de război.
Trakl avea toate motivele să-şi amintească de zilele copilăriei, pe când erau puţini turişti şi puţine maşini în Salzburg, cu o mulţime de spaţii deschise şi grădini în mijlocul oraşului.
O copilărie a cărei imagine este nealterată de civilizaţie. Acum vorbeşte retrospectiv despre locul unde "liniştită locuia copilăria" şi despre "a trecutului cărare" ca impresii urbane complet străine.
Altfel spus, chiar imaginea unde "liniştită locuia copilăria" sau trecea un "cioban" "pe tomnatice dealuri" ceea ce nu era nimic străin Salzburgului de la sfârşitul secolului al XIX-lea.
Acest lucru este arătat în mod clar într-un tablou al lui Josef Mayburger (1814-1908), care descrie vederea oraşului vechi, Salzburg, cu-a lui cupolă la apus, probabil în jurul anului 1890, unde Trakl şi-a petrecut copilăria. O pictură care, bineînţeles, este concepută artistic şi reprezintă mai mult decât o simplă "imagine".
Dar înapoi la Trakl. Nu se poate spune neapărat că poemul aparţine direct de experienţele reale ale lui Trakl. Dar aceste experienţe, orizonturile lor, ar trebui să fie cunoscute pentru a evita o speculaţie "plutitoare", liberă, care nu ar ajunge la valoarea reală a poemului. Aceasta consta în proiectarea individuală a unei experienţe generale, cum ar fi "copilăria", în aşa fel încât se poate face o experienţă generală - acum nouă şi inteligibilă.
"Soc" nu denumeşte pur şi simplu un copac pe care Trakl l-ar fi văzut în Salzburg pe Mönchsberg, nici nu este pur şi simplu simbolul folcloric al copilăriei, fertilităţii şi naşterii – ci este ceva anume ce poate fi subînţeles de către cititor din poemul lui Trakl, din propriile experienţe, redescoperind forme noi.
Pentru a sugera cel puţin orizontul poeziei lirice occidentale în care este scris acest text, ne referim la două rânduri din celebrul "Canzone" a lui Petrarca: "Quando vede 'l pastor calare i raggi/del gran pianeta al nido ov'egli alberga" (Canzoniere).
Conrad Ferdinand Meyer (1825-1898) este un poet foarte aproape de Trakl. Ne referim mai ales la poezia "Albastrul sfânt", care se încheie cu versul "Suflete, scufundă-te de tot!".

NOTE

1 ERHARD BUSCHBECK, – (1889 – 1960) – dramaturg austriac. Studii de Istoria artei şi Arheologie la Viena. Prieten apropiat al poetului şi al surorii sale, Grete (Margareta) Trakl. Primul său studiu scris este intitulat "Georg Trakl".

poezie de Georg Trakl din Versuri - traducere, prefaţă şi comentarii de Christian W. Schenk, traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de Hyperion
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prăbuşire

lui Karl Borromaeus Heinrich

Sub întunecatele arcade ale tristeţii noastre
Seara se joacă îngerii cu umbra morţilor îngeri.
Deasupra iazului alb
Sălbaticele păsări au plecat.

Visând sub sălcii argintii
Obrajii noştri dezmiardă îngălbenite stele,
Apleacă fruntea trecutelor nopţi.
Veşnic la noi se holbează înfăţişarea albelor noastre morminte.

Liniştit se descompune aerul pe singuratice coline,
Zidurile goale ale tomnaticelor dumbrăvi,
Sub arcade de spini
O frate ne ridicăm limbi oarbe spre miez de noapte.

Comentarii

Poemul cu dedicaţia "Lui Karl Borromaeus Heinrich"1 are o varietate de opinii diferite. Puţine dintre textele lui Trakl conţine un "noi"("Cântec din Apus" şi "Vina sângelui") care ar fi de menţionat.
Dintre poeziile dedicate unei persoane aici se foloseşte "lui", nu ca în celelate "pentru".
Poezia este cunoscută în cinci variante diferite care se deosebesc mult unele de altele. Noi ne ocupăm de varianta "definitivă".
Ceea ce leagă toate elementele variantelor este strigătul "O frate". Publicată a fost varianta de faţă în volumul "Sebastian în vis", în secţiunea "Şapte cântece ale morţii". Toate variantele au fost scrise in lunile ianuarie/februarie ale anului 1913.
"Fratele" este cu siguranţă Karl Borromaeus Heinrich, căruia poezia i-a fost dedicată; adresarea este către congregaţia paralelă "Cântecului plecaţilor".
Heinrich a fost colaborator la revista literară "Brenner" şi autor al mai multor texte religioase. Trakl a avut o legătură intensivă cu acesta ceea ce se relevă şi prin cele două dedicaţii cât şi prin răsfrângerea ideatică asupra câtorva texte ale acestuia.
Anxietatea este caracterizată în poezie prin imaginile ataşate sau este caracterizată de "Sălbaticele păsări plecate". Aceasta poate poate fi o caracterizare a toamnei şi a începutului iernii, ca un sfârşit, aşa cum a fost menţionat titlul "Prăbuşire".
Prăbuşirea este descrisă ca o situaţie permanentă şi în mod paradoxal, ambii fraţi sunt morţi, în morminte şi totuşi atinşi de soartă ("Stelele"): "Visând sub sălcii argintii /
Obrajii noştri dezmiardă îngălbenite stele". Ca o prezenţă "Liniştit se descompune aerul pe singuratice coline" şi "O frate ne ridicăm limbi oarbe spre miez de noapte".

NOTĂ

1 HEINRICH, KARL BORROMAEUS (1884 – 1938) – scriitor german. Prieten apropiat al lui Trakl din 1912.

poezie clasică de Georg Trakl din Versuri - traducere, prefaţă şi comentarii de Christian W. Schenk, traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de Hyperion
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rondel

S-a scurs şi aurul zilelor în nori
Albastrul şi maroul serilor culori:
Muri al ciobanilor fluier fiori
Maroul şi albastrul serilor culori
S-a scurs şi aurul zilelor în nori

Comentarii

Titlul sugerează faptul că Trakl a fost inspirat de un model francez, un poem numit "Rondelle" sau "rondeau ancien". Excelentă este această formă prin reducerea la o singură rimă, A, şi repetări ale cuvintelor şi a versurilor întregi.
Strofa de cinci versuri constă doar în trei propoziţii, două dintre ele repetate identic şi grupate în jurul versului de mijloc. Astfel, chiar şi la nivel formal, poemul devine extrem de rotund şi închis. Este demn de remarcat schimbarea minimă a repetării "Albastrul şi maroul serilor culori" la "Maroul şi albastrul serilor culori", subliniate prin eliminarea primului adjectiv. Acest lucru ne atrage atenţia asupra utilizării culorilor în această poezie. Dacă în multe texte ale lui Trakl aurul şi albastrul joacă un rol important, aici mai vine maro-ul.
Aurul are din nou înţelesul unei retrageri - ca în "Pasiune" şi "Grodek". Albastrul şi maro-ul se întâlnesc deseori la Trakl, în contextul izvorât dintr-un mit de origine natural-genezică.
Şi aici sunt prevederile exprimate prin "scurs". Acest mesaj este, de asemenea, confirmat prin gama: "fluier fiori" al ciobanului "murit", iar sunetul este astfel atribuit trecutului.
Indiferent de forma luminoasă şi "dansabilă" a acestui rondel, poemul dobândeşte astfel un caracter mai modest la nivel vizual, dar rămâne totuşi neobişnuit.
Poemul a fost scris probabil la începutul toamnei 1912, într-un moment al succesului personal şi o dispoziţie generală relativ pozitivă ceea ce reiese şi din scrisorile din acea perioadă, pe care le-a scris în octombrie 1912 din Innsbruck.

poezie clasică de Georg Trakl din Versuri - traducere, prefaţă şi comentarii de Christian W. Schenk, traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de Hyperion
Comentează! | Votează! | Copiază!

În iarnă

În iarnă ogorul alb şi rece străluceşte.
Ceru-i monstruos şi singuratic.
Stăncuţa se roteşte peste iaz buimacă
Şi vânătorul din păduri soseşte.

O tăcere pe negrele vârfuri locuieşte.
Scântei grăbite dintr-o colibă fug.
Departe-alunecă o sanie cu meşteşug
Şi luna-ncet gri sus se iveşte.

Sângerează-ncet pe câmp vânatul
Şi ciorile se bălăcesc în sângele-mocirlă.
Stuful se clatină galben ca o codîrlă.
Ger, fum, un pas în gol călcatul.

Comentarii

Hans-Georg Kemper1 a interpretat textul dintr-o o perspectivă structuralistă, ca o lucrare de deconstrucţie a formelor tradiţionale de poezie şi ca o dezvoltare a unei "picturi poetice într-un stil de serie".
Textul poate fi privit ca un exemplu caracteristic pentru ceea ce Trakl descrie într-o scrisoare către prietenul său din copilărie, Erhard Buschbeck, în iulie 1910, ca "manieră trudită", ca "patru versuri, patru părţi individuale dintr-o imagine introduse într-o singură impresie".
Trakl se referă în această scrisoare la poemul său "Furtuna". El reclamă această invenţie împotriva unui presupus plagiator (Ludwig Ullmann). Cu toate acestea, "stilul" său în categoria "stilul de serial" este un lirism expresionist specific lui.
Kemper combină stilul expresionist al liniei cu "de-liricizare" (un termen aparţinând lui Oskar Walzel2, 1916) în poezia de la începutul secolului. Trakl însuşi a subliniat în lucrarea sa lirică într-o scrisoare din toamna anului 1911 că rezultatele ei erau "impersonale". El se referă în mod special la acest lucru ca rezultat al unui efort de a scăpa de "personal". Este evident că imaginile naturale joacă un rol cheie aici.
Textul prezent creează o obiectivitate detaşată de subiectul material, aşa cum a fost proiectat în noile mijloace de comunicare şi documentare ale timpului, cotidianului, fotografiei şi filmului (remarcabil "Un drum prin Viena" din 1906). Aici, principiile compoziţionale orientate spre imagine joacă un rol formativ. Kemper se referă la o referinţă informativă menţionată, de asemenea, în diverse interpretări ale poemului "În iarnă", şi anume lui Peter Bruegel cel Bătrân3. Pictura "Întoarcerea vânătorilor" din 1565, pe care Trakl a văzut-o plin de încântare în Muzeul Istoric de Artă din Viena.

NOTE

1 KEMPER, HANS GEORG – editorul volumului "Poezii de Georg Trakl" (Stuttgart 1999)
2 WALZEL, OSKAR (1864 – 1944) – profesor de literatură şi academician austriaco-german
3 PETER BREUGEL CEL BĂTRÎN (1525-1569) – cel mai important pictor flamand din secolul XVI. creator al unui stil propriu, dincolo de modelul renascentist.

poezie de Georg Trakl din Versuri - traducere, prefaţă şi comentarii de Christian W. Schenk, traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de Hyperion
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântec de noapte

A suflării nemişcare.
Un chip de animal
Încremenit de-albastru, sanctitatea lui.

Imensă e tăcerea-n piatră;
Masca unei noptatice păsări. Blajin triplu acord
Se contopeşte-ntr-unul. Elai!

Chipul tău Se-nclină mut peste-albăstriile ape.
O! Voi liniştite oglinzi ale adevărului.
Pe singurătatea tâmplei de fildeş
Răsare palida reflexie a căzuţilor îngeri.

Comentarii
Trakl nu este "poetul nopţii" chiar dacă aşa o vrea "clişeul"! Atât seara cât şi dimineaţa apar preponderent în poeziile sale. Crepusculul este motivul de bază a celor două din urmă (apus/răsărit). Totuşi avem aici un "Cântec de noapte".
Poemul începe cu "suflarea" (divină), respiraţia e încremenită în lut (piatră), aici începe istoria omenirii. Această interpretare poate părea a fi prematură, dar "nemişcarea" indică în mod clar acest lucru.
Trakl, chiar dacă a întrerupt şcoala, avea o cultură umanistă profundă şi diferenţiată. În "inventarul" ei este inclusă şi doctrina aristotelică a "nemişcatului Dumnezeu" ca "primul mişcător", primul care a pus cerul şi pământul în mişcare. "Un chip de animal/ Încremenit de-albastru" devine lizibilă ca o interpretare extrem idiosincratică a doctrinei lui Darwin despre descinderea omului îmbinată cu povestea biblică a Creaţiei Divine.
Acest om se transformă la Trakl într-o "nemişcare", ca şi cum aceasta ar fi cea mai înaltă formă umană de a se apropia de chipul şi asemănarea cu Dumnezeu, "tăcere-n piatră", "mască". Caracteristica acestei poezii este, în mod cât se poate de vizibil, "nemişcarea".
Imobilitatea lui Dumnezeu pare să se reflecte în "încremenirea" celei mai înalte creaturi ale sale, modelate după chipul şi asemănarea Sa. "Singuraticul", omul în oglinda adevărului, este marcat de "temple de fildeş", o imagine statuară. Dar această asemănare este în mod clar ruptă. O altă imagine intervine, imaginea lui Narcis1 care se uită la sine în luciul apei şi se îneacă în dragostea pentru sine însuşi. Dar Trakl se referă
oare Narcis? El numeşte personajul "Elai", (fata din măslin) care este o figură antică grecească a fertilităţii. Din numele acesta se pot forma atât "Elis", cât şi "Elai". În ebraică "Eli" înseamnă "Dumnezeul meu".
"La fel ca imaginile în oglindă" (Spune Rilke despre ciclul de poeme "Sebastian în vis") "curge această poezie"; deci nu Dumnezeu apare în ultima strofă, ci "reflexia îngerilor căzuţi"!

NOTĂ
1 NARCIS – personaj mitologic, un tânăr frumos, fiul al nimfei Liriope şi al râului Cephios. Respingând dragostea nimfei Echo, zeiţa Nemesis îl pedepseşte ca văzîndu-şi chipul într-un izvor, să se îndrăgostească de propria imagine şi să moară de durere că n-o poate atinge în oglida apei.

poezie de Georg Trakl din Versuri - traducere, prefaţă şi comentarii de Christian W. Schenk, traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de Hyperion
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vară

Vară

Seara tace tânguirea
Cucului în pădure.
Mai adânc se înclină grâul,
Macul cel roşu.

Neagră furtună ameninţă
Peste colină.
Vechiul cântec al greierului
Se stinge pe câmp.

Nu se mai mişcă frunza
Castanilor.
Pe scara în spirală
Îţi foşneşte rochia.

Liniştită străluceşte lumânarea
În odaia-ntunecată;
O mână argintie
o stinge;

Nici o boare, noapte fără stele.

Comentarii

Cucul este una dintre păsările migratoare care stau la baza lumii picturale a lui Trakl. Cucul este o pasăre migratoare deosebită care începe migrarea spre sud la sfârşitul lunii iunie şi, prin urmare, rămâne o perioadă scurtă de timp, aproximativ 10 săptămâni, în zona lui de procreere. El este, de asemenea, un "străin" din moment ce nu-şi cloceşte el însuşi ouăle, lăsând aceasta în seama altor specii de păsări. "Părinţii gazdă involuntari" preiau, de asemenea, creşterea puilor de cuc. Este acesta oare contextul interpretării cucului de către Trakl ca motiv de "tânguire"; în poemul lui Trakl "tace tânguirea" cucului. Vrea Trakl oare să sugereze că cucul a plecat deja - sau doar că nu lasă să se audă chemarea lui? Interpretarea din urmă pare mai posibilă, deoarece comportamentul migrator al cucului a fost descoperit abia în ultimele decenii şi a dat naştere, la începutul secolului al XX-lea, multor mistere şi prejudecăţi. Strigătele cucului au fost înţelese în cultura populară ca un oracol - astfel, cucul tăcut, la Trakl, este de asemenea interpretat ca un oracol tăcut, care refuză să ofere informaţii despre viitor.
Tăcerea cucului corespunde unei lumi a plantelor, care pare a se apleca, "mai adânc" decât cerealele şi macii (în vânt). La toate acestea se adaugă o stare de furtună întunecată, ca liniştea înaintea furtunii, frunzele castanilor nu se mişcă iar în ultimul vers citim în mod explicit "nici o boare". "Nu se mai mişcă frunza" nu indică o condiţie anterioară în care vântul nu ar fi bătut, în care cerealele ar fi fost verticale şi unde s-ar fi aflat cucul. În acelaşi timp, există o durată nedeterminată în starea actuală de tăcere şi imobilitate, un aspect de finalitate - întărită de "Vechiul cântec al greierului /Se stinge pe câmp". O singură mişcare puternică descrie poezia: "Pe scara în spirală / Îţi foşneşte rochia". Dar această mişcare rămâne în afară, departe de poezie, care continuă cu "tăcere", ""În odaia-ntunecată".
Un paradox ciudat de timp produce o stare de iritare. Lumânarea este în acum aprinsă şi în acelaşi timp a fost stinsă.
Poemul a făcut parte din volumul "Sebastian în vis" şi faptul este dovedit doar de manuscrisul trimis la editura Kurt Wolff, pe data de 06 martie 1914.

poezie de Georg Trakl din Versuri - traducere, prefaţă şi comentarii de Christian W. Schenk, traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de Hyperion
Comentează! | Votează! | Copiază!