Adaugă un citat | Citate la întâmplare | Votează! | Votate recent | Adăugate recent | Comentarii recente | Top general

Unei trecătoare

Așa în trecere eu am văzut
O-nfățișare dureroasă ce-a căzut,
Ea îmi păru cu mine rudă
De Dumnezeu adusă -
Dar a trecut și-a dispărut.

Așa în trecere eu am văzut
O-nfățișare dureroasă ce-a căzut,
Și m-a lăsat înmărmurit,
De parc-aș fi recunoscut
Iubita ceea din trecut
De-ar fi aici, dar a tăcut.

Comentarii

"Unei trecătoare" este o poezie mai puțin cunoscută a lui Georg Trakl, care nu a fost autorizată de el și nici nu a fost introdusă în vreuna dintre cele două cărți ale sale ("Poezii" și "Sebastian în vis") cu toate că a apărut, totuși, în 1909 în "Neuen Wiener Journal" nr. 5744 și în nr. 242 din revista "Salzburger Volksblatt".
Trakl creează aici tema unei întâlniri întâmplătoare cu o persoană care este apoi stilizată o iubire inaccesibilă.
Spre deosebire de Petrarca, cel care a dezvoltat această temă ca model pentru literatura europeană în "Canzoniere", Trakl rămîne la o întâlnire care se încheie la timpul trecut și relativizând în subjonctivul "de parcă". Această clasificare este întărită în mod semantic de definiția "din trecut" și de încălcarea trecutului simplu al întâlnirii prin recurgerea la "Iubita ceea din trecut / De-ar fi aici, dar a tăcut".
Motivul creștin sună la Trakl atunci când caracterizează "trecătoarea" ca pe "o înfățișare dureroasă". Ne putem gândi la Gretchen (Margareta) în ruga către Maria, din Faust I: "Oh, tu înfățișare dureroasă, apleacă-te asupra suferinței mele!" Legătura religioasă este întărită de expresia "Ea îmi păru cu mine rudă / De Dumnezeu adusă". Dar mântuirea nu este realizată, presupusul salvator "a trecut și a dispărut".
Cu siguranță Trakl preia acest text din "A une passante" al lui Baudelaire din 1860, dar, în afară de titlu, la Trakl găsim prea puțin din poezia lui Baudelaire. Surprinzătoare, totuși, este revenirea "douleur majestueuse" a lui Baudelaire în "O-nfățișare dureroasă" - cu o schimbare clară a sensului de la sublimitate la supunere. La Baudelaire apariția e "main fastueuse", la Trakl ea este doar o înfățișare și un trecut. Baudelaire alege forma sonetului și, din punct de vedere al conținutului, ea este modelul lui Petrarca, al designului poetic și al unei relații neîmplinite (ca imagine centrală fiind ochii femeii).
Prin simplificarea biografiei s-ar putea ține cont de faptul că numele mamei lui Trakl a fost Maria, guvernanta lui se numea Marie și sora sa favorită se numea Margareta.
Trebuie remarcat faptul că romanul lui Wilhelm Jensen (1837 – 1911), "Gradiva", care a apărut pentru prima dată în "Neue Freie Presse" la Viena, în iulie 1902, a fost bine cunoscut în Austria având o temă asemănătoare - mai ales după interpretarea psihanalitică a textului de către Freud în 1907. Eseul despre interpretarea viselor abordează în romanul lui Jensen și subordonează o tendință incestuoasă a scriitorului (Jensen) cu sora lui ( o interpretare fără substrat real). Trakl a cunoscut atât textul lui Freud1 cât și romanul lui Jensen.

NOTĂ

1 FREUD, SIGMUND ( 1856 -1939) – medic neuropsihiatru, fondator al școlii psihologice de psihanaliză. Lucrări de profil ce introduc noi termeni.

poezie de din Versuri - traducere, prefață și comentarii de Christian W. Schenk, traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de HyperionSemnalează o problemă/completareCitate similare
Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "Gedichte / Poezii" de Georg Trakl este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -15.00- 10.99 lei.

 

Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.


Comentariu

Numele (obligatoriu)

Adresa de e-mail (nu e publicată, este important să fie scrisă corect)

Dacă ai cont în Forum, este valabil și pentru comentarii sau alte facilități. Autentificare »

Comentariul trebuie să aibă un ton civilizat și să se refere la subiectul citatului, altfel va fi șters. Pentru mai multe informații despre criteriile pe care trebuie să le respecte comentariile, citiți Regulamentul.

Pentru a discuta despre alte lucruri decât cele care respectă tematica acestei pagini, se poate deschide un subiect în Forum.


Căutare

Căutări recente | Top căutări | Info

Discuții similare în Forum

Mai multe în Forum »

Fani pe Facebook