Dumnezeu a uitat de Pământ

Dumnezeu a uitat de Pământ,
A plecat, cu sau fără regrete,
Să mai semene viaţă şi vânt
Pe puzderii de alte planete.

Sau se poate să nu ne fi şters
Din agendă, îl duce doar graba
De a nu mai lăsa-n Univers
Miliarde de stele degeaba.

Când, trecând, vaporos, prin eter
Va veni peste ani, cine ştie,
În sectorul acesta de cer
Va găsi o planetă pustie.

Şi-o să ia o bucată de lut
Peste care-o să sufle o dată,
Să creeze un nou început
Pentru încă o lume ingrată.

poezie de Petru Ioan Gârda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Replică la poezia "Dumnezeu a uitat de Pământ" de Petru Ioan Gârda

''Dumnezeu a uitat de Pământ'',
Şi-a luat sfinţii şi îngerii-n fugă,
Ne-a lăsat doar un ultim cuvânt
Adormit în blestem şi în rugă.

Poate-un rai mai zideşte-n eter-
(O-ncercare ce-i e la-ndemână),
Într-o altă sclipire de cer,
Unde-o lume mai bună adună.

Când, pe-aici, va mai trece vreodat',
Coborându-şi privirea blajină,
Va găsi un ţinut despuiat
Fără viaţă şi fără lumină.

Şi va lua, ca şi-atunci, din fruntar
O bucată de piatră, s-o-nvie,
C-o suflare, dar n-are habar,
Că-ncercarea, în van, o să-i fie...

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Se pot calcula şansele de a găsi viaţă inteligentă pe alte planete, cu ajutorul unei ecuaţii (complicate rău)... Însă dată fiind vastitatea Universului – chiar dacă numai o planetă dintr-un miliard ar găzdui o formă de viaţă dotată cu inteligenţă, tot ar putea exista încă 6 miliarde de planete cu asemenea specii.

citat din Francis Drake
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Va fi lumină de stele ?

Va fi lumină de stele
la noapte, pe cer puzderii de mărgele,
în timp ce ea adună lucruri minunate,
damasc
şi liliac
şi ierburi aromate?

Oare va găsi ea flori
sau va descoperi spini
stând de gardă
rozelor încă neînflorite-între străini?

Va fi lumină de stele
la noapte, pe cer puzderii de mărgele,
în timp ce ea adună-n parfum de chiparos
scoici de mare
şi midii
şi pene de albatros?

Oare va găsi ea comoara sau
va găsi doar durererea şi minciuna
la capătul acestui curcubeu
ivit prin ploaia razelor de lună?

poezie de Michael R. Burch, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Astrologie

În noi ar putea
fi ceva celest
se poate vedea asta
la orizontul aşteptărilor
se poate simţi
in articulaţii mobile
sau în terminaţii nervoase
cu siguranţă sau fără
în noi este ceva astral
ezoteric şi sideral
asta pentru că
însăşi planeta se află în cer
şi noi o dată cu dânsa
ne rotim ca un vârtej
cu stele şi alte planete
într-un univers elastic.

poezie de David Boia (10 iunie 2020)
Adăugat de David Boia
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Eu...! doar îmi citesc gândurile,
Sunt un fel...! e felul meu de-a fi!
E ca şi cum m-aş,, dezbrăca,, de...
De toate dorinţele din inima mea!
Îmi alung toate,, păcatele,, din...
Din sufletul meu fără de... vină,
Îmi alung... penele obosite...
Să-mi crească altele odihnite
De o altă culoare, de o altă... viaţă,
Aripi de curcubeu, pod peste...
Peste trupul meu, punte de legătură
Între pământ şi cerul albastru,
Cunună ruptă din lună sau din...
Din visele mele, din nopţi efemere,
Din norii de ploaie, din serile târzii!

Eu...! doar un pustnic în marea pustie,
Bob de nisip scăldat în rază de soare,
Arzând a pământ sub cerul flămând,
Renegat de la început, din început,
Alungat de vânt şi de pustiul din gând!

Eu...! mai mult căutător de cuvinte,
De gânduri încă nenăscute, de lume,
De mine şi de orizonturi pierdute,
De capăt de... lume, de... icoane,
Pictez bezmetic cu ochii tot stinşi,
Pictez cuvinte şi dorinţe pierdute,
Valul şi ţărmul, tot universul din...
Dintr-o Mare, dintr-o lume fără tine!

poezie de Mihai Marica
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Există multe lucruri pe care ştiinţa nu le înţelege, multe mistere care încă aşteaptă să fie rezolvate. Într-un univers de zeci de miliarde de ani-lumină lungime şi de vreo 10 sau 15 miliarde de ani vechime, acesta s-ar putea să fie cazul pentru totdeauna. În mod constant dăm peste surprize noi.

citat clasic din Carl Sagan
Adăugat de Catalin Popescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Demoni

am rămas într-un loc fără nume,
într-un loc fără lume,
pe un drum sterp, steril,
care nu duce nicăieri,
nici măcar înainte sau înapoi,
nici măcar la dracu-n praznic,
pe un drum fără început şi fără sfârşit,
unde până şi Dumnezeu a uitat cum se mai fac
oamenii din lut,
vorbind singur
pe faţa Pământului,
vorbind cu El însuşi
despre noua
arhitectură a Raiului,

am rămas singur
cu întunericul din mine
pândind nişte umbre fără fond,
trăgând o cortină grea de cenuşă
de fier
peste ochii obosiţi ai societăţii
şi peste
noua dezordine mondială,
să mă cert
de moarte
doar cu demonii mei
fără viziune,
care îmi denaturează
perspectivele asupra lumii
şi năzuinţele,
din când
în când.

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Între două călătorii spre limite absurde

întotdeauna voi căuta odihna la pieptul tău
apoi mă voi gândi ca prostul
înainte de a nu mai fi
dacă peste cine ştie câte mii de ani lumină
cineva va privi pe cer
chiar spre clipa aceasta

aşa cum privesc acum
spre cine ştie care lume albă
gândindu-mă cum răzbeşte lumina prin univers
dintr-un gând trist de cetăţean universal
prin mii şi mii de ani pământeni
ca o fantomă plasmatică
a ceva stins poate
sau doar ca o fotografie sepia
a unei clipe de realitate
de dincolo de orice altă realitate

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântec pentru crăpatul zorilor

Cu amurgul, ai căzut din crengi ca un măr
copacii s-au prăbuşit peste umbrele lor
Peste tot e numai pământ şi pământ şi pământ
Gândul nu mă mai ştie cum sunt

Ah, de-aş putea
să te iubesc
fără amintiri!...
Cin' ne-ar mai şti între-atâtea neştiri?

... degeaba se-alungă-napoi şi-napoi, pătimaş,
câmpiile moi, câmpiile reci de sub paşi...
tot mai aud prin întunericul şerpuitor
pietrele-n lut cum se dor

Hai, vino!...
De-acolo, departe, sub dungile vechi de pământ
te-adăst în lumini să te-aprinzi, să te pierzi
... Peste tot e numai pământ şi pământ şi pământ...
Gândul nu mă mai ştie cum sunt
dar ţi-oi aprinde, în pălmi, flăcări verzi...

poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Viaţă trebuie să existe peste tot în Univers! Dar cum există, paralel cu cea de pe Pământ sau în alte perioade... nu se ştie.

citat din Dumitru Prunariu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Replică la replica lui Petru Ioan Gârda la replica Violettei Petre la replica lui Petru Ioan Gârda la replica Violettei Petre la poezia "În toamna aceasta se-ntâmplă ceva" de Petru Ioan Gârda

Nu-i toamna aceasta la fel cum era -
Iubite - nfloreşte din nou liliacul,
Se-ncurcă în stele şi-n noi zodiacul,
Se-aprinde în cer pentru noi înc-o stea.

Nu-i vreme de chin, când în ochi mă priveşti -
Albastrul te cheamă-n poeme de vară,
Le am toate-n mine, chiar dacă afară
E toamnă. Tu vino, să-mi fii cât mai eşti!

Că vin eu, sau tu şi că-i toamnă în noi,
Nu-i nicio problemă, de-om fi împreună;
Ne-om ţine în braţe sub clarul de lună
Şi prin anotimpuri vom trece-amândoi...

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

La început...

Cândva, demult, demult,
Mai pe când lumea era încă la început,
In Universul mare, dar prea plin cu stele,
Multe stele n-au mai încăput,
Aşa că s-au apucat
Să-si construiască o planetă primitoare
Şi Gingaşă şi Albastră
Cu o inimă mare, ca de foc
Pe care si stelele să poată avea câte un loc
Şi un pic mai mult noroc.
S-au îmbrăcat apoi cu haine noi, de lut
Devenind oameni, miliarde,
Dar sufletul lor de stele
mai departe străluceşte
Şi cândva se vor intoarce
Intr-un Univers acum mult mai mare
In care loc vor avea şi stele şi suflete...

poezie de Anamaria Iliescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă s-ar anunţa sfârşitul Lumii în fiecare zi pentru ziua următoare şi tot s-ar găsi destui care să creadă. La început mai mulţi, apoi din ce în ce mai puţini, până ce, în cele din urmă nimeni nu va mai da importanţă ştirilor alarmiste. Şi va veni o zi când sfârşitul Lumii va veni cu adevărat, luând lumea pe nepregătite. Exact ca în povestea cu lupul. Sau poate, în varianta optimistă, omenirea îşi va fi mutat deja calabalâcul pe alte meleaguri astrale, lăsându-şi bătrâna planetă pradă unei sorţi nemiloase, dar îndelung anunţate.

Mihail Mataringa (4 decembrie 2012)
Adăugat de Mihail Mataringa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vulcanul

acolo
o erupţie
devastatoare
apoi linişte
doar fumegatul discret al coşului
doar pietrele
încă fierbinţi
doar apăsarea tăcerii...
poate că
odată
un vânt prielnic
va aduce alţi germeni de viaţă
şi sămânţa speranţei din nou încolţi-va
acolo
în vulcanul
din inima mea...

poezie de Petru Ioan Gârda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Despre frunză

Oare frunza se gândeşte
când e mică şi când creşte,
ce rol are ea de-i verde
şi de unde se hrăneşte?

Oare stând prinsă de-o creangă
câte-o dată se întreabă,
dacă timpul ce-l petrece
e doar cald şi când e rece?

Oare frunza are simţuri
şi se sperie de vânturi,
ştie frunza când e noapte
şi de ce plouă în rate?

Ştie frunza sau nu ştie
când e vremea ei târzie,
când e toamnă, oare ştie
şi bătrână şi pustie?

Ştie frunza când e ruptă
şi când moare ca o frunză,
când căzută ruginită
e călcată şi e frântă?

Sau când doare poate ştie
sau când vântul o adie,
sau când este ruginie,
ştie frunza... cine ştie?

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Colosul

în adâncimea hăului din noi
în fluctuaţii de neant şi energie
a mai născut o lume. De strigoi
cu aripi albe şi privirea vie

era în toate ca la început
Cuvântul şi din El lipseau strigoii
era numai o lume- cea de lut
în aşteptarea vântului şi ploiii

şi mai erau şi galaxii şi stele
şi mai erau planete din brutal
şi mai erau nişte figuri din ele
figuri de stil şi braţe de cristal

şi peste toate domina lumină
din toate izvora doar claritate
o pură claritate şi virgină
şi mai adâncă poate decât toate

şi ne scăldăm în ea fără prihană
fără ruşine, teamă şi reproş
eram o singură Ileana Cosânzeană
eram inegalabil Făt Frumoşi

şi din iubirea noastră în neştire
din toată adâncimile din noi
a apărut colosul fără fire
şi cu tentaţii pure de strigoi...

şi nu mai e de-atunci nici mântuire
nici alte începuturi de Cuvânt
doar un colos de lut în mistuire
cu eu-l său mereu intercalând

... în adâncimea hăului din noi
aceiaşi stare de neant şi energie
mai mistuie o lume. De strigoi
cu aripi albe şi privirea vie...

poezie de Iurie Osoianu (4 octombrie 2019)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când morţii sunt aşa departe

Nu mai gândi la zilele apuse,
Nu mai privi la umbrele rămase
În urmă; sufletele duse
În altă lume - cine ştie? – poate
Ne uită.

Când morţii sunt aşa departe,
Şi când de la pământ la stele
Atâta cale ne desparte,
Durerea – cine ştie? – dacă
La cer peste morminte poate
Să treacă.

Priveşte-n jurul tău – e marea
Vieţei; pleacă şi o-nfruntă,
Îmbată-ţi ochii-n contemplarea
Minunilor ce te aşteaptă;
Trăieşte, mergi oriunde soarta
Te-ndreaptă.

poezie celebră de Ovid Densusianu din Limanuri albe (1912)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pneumonie

am pneumonie,
asistenta mi-a spus că n-am,
dar s-a uitat la mine şi nu ştia daca să merg sau nu la un spital.
"sunt cazuri mult mai grave, respiră adânc!" mi-a spus
fără să ştie dacă am sau nu
pneumonie.

am vorbit cu-n medic despre problema mea
mi-a zis că aude o turbulenţă mică
din plămânul stâng sau drept
sau poate de la inimă.

la chioşcul de ziare din capătul aleii,
de unde se vând ţigări la bucată,
am alergat ca un copil
fără să-mi dau seama
că obosesc din cale-afară

am stat puţin, m-am uitat în jurul meu şi i-am spus vânzătoarei:
"o ţigară, vă rog, să fie cea mai aromată!"
căci cine ştie, poate n-am să mai fumez vreodată,
răpus de pneumonie.

un tânăr cardiac, cum sunt şi eu de-a dreptul,
mi-a spus că trebuie să ne îngrijim pe noi,
să observăm ce trebuie în oameni,
în stele,
şi în flori,

ce au sau nu

pneumonie.

poezie de Valentin Chircă
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Peisaj

Privesc cu rezerve
Departe în zare
Şi iată discrepanţa
Insurmontabilă
Oameni infimi
Pe o planetă pitică
Şi peste tot
Universul fără margini
Şi în jur nimic viu
Nici urmă de viaţă
Numai eter
Total relativ
Şi pete de lumină
Sau nori stranii
Din praf de stele

poezie de David Boia (12 martie 2019)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Copiii universului

În proză sau în vers
Despre univers
Pot zice că-i pervers
Alte ori invers

Câte stele muribunde
În galaxii rotunde
Peste tot şi peste unde
Universul le ascunde

Multiplică taine
Ascunse sub haine
Bizare sau faine

Apoi din loc în loc
Fără echivoc
Se nasc stele de foc

Din ample ecuaţii
Formează constelaţii
Peste generaţii

Din constelaţii mii
Formează galaxii
Cu alură de copii.

poezie de David Boia (8 ianuarie 2018)
Adăugat de David Boia
Comentează! | Votează! | Copiază!