Cârmuitorii

(Poezie manifest)

Din cătunele răzleţe unde-şi caină sărăcia
Suflete îngemănate cu uitarea, veşnicia,
Astăzi ies pe ulicioare cu speranţele trezite,
Să voteze mitomanii, inimi reci şi putrezite.

Şi-n oraşe-i forfoteală, năzuind câte şi-n stele...
Vor să scoată gheara-nfiptă din grumazul ţării mele,
Iar corupţii şi viclenii - mulţi ca în epidemie -
Să ajungă după gratii, fără autonomie.

Au mai cârmuit şi alţii, au promis în propagande,
Şi-au furat avutul ţării, mână-n mână şi în bande,
Au călcat pe pieptul sacru care şade-n agonie,
Şi-o deplâng... şi iar îmi vine să îi muşc în ironie.

Pân* se pun pe jilţul ţării, toţi promit şi nori şi vântul,
Fără jenă şi sfială... apoi "sus", uită cuvântul,
Ne privesc din vârful "scării" cum ne zvârcolim în lipsuri,
Şi rămân în neclintire parcă-s gletuiţi în gipsuri.

Îi mustrăm în neputinţă, nu roşesc că nu au jenă,
Şi nu-şi pleacă fruntea hoaţă, că nu au sânge în venă,
Ci un jind de lăcomie să prădeze ţara dragă,
Parc-ar vrea şi succesorii, inima să îi extragă...

Îmi ajut ţara cum pot, nu mă tolănesc pasivă,
Şi mă duc - sperând - la vot, făr* să cred în "măşti", naivă...

poezie de Aurora Luchian
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De dragul ţării mele

De dragul ţării mele,
întotdeauna cânt.
De dragul ţării mele,
când este cazul, plâng.

Mi-e drag pământul ţării,
că-i leagănul meu sfânt.
Mi-e drag pământul ţării,
că-mi e aşezământ.

Din morminte de eroi
răzbat cuvinte care spun:
Fiţi şi voi la fel ca noi!
Păstraţi mândria de român!

Fie binecuvântată
ţara în care trăim!
Nu vom uita niciodată
neamul din care venim.

poezie de Dumitru Delcă (30 noiembrie 2014)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Hai, ridică fruntea, român inimos

Hai, ridică fruntea, român inimos,
Fiu din Ştefan, Cuza, Mircea domnitor...
Şi de eşti departe ştiu că-ţi este dor,
Şi cinsteşte-ţi ţara, fii mărinimos.

Ţine steagul ţării strâns în mâna ta,
Şi în sărbători să-l înalţi în lume,
Mândru şi de limbă şi de sacrul nume,
Şi de scurmă dorul, tu nu arăta.

Să nu cazi române în bătăi de vânt,
Să fii dârz şi bun, să-ţi cinsteşti poporul,
Şi dacă străinul vrea să-ţi curme sporul,
Nu te tângui, nu te da înfrânt.

Cântă-ţi azi un chin şi o bucurie,
Îmbrăcat în portul ţării preţios,
Strălucind române, de sus până jos,
Şi de drag să-ţi fie faţa purpurie.

Hai, ridică fruntea, românaş frumos,
Ţine-te de mână, strigă româneşte,
Că poporul tău astăzi preamăreşte
Gloria, Unirea,-n vers armonios.

Străluceşti române, ca un boţ de soare,
Când admiri parada-n zi de sărbătoare.

poezie de Aurora Luchian
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În Ţara lui Invers: Ce te miri?! (Alegătorului român)

Ce te miri că-n fruntea ţării
Au ajuns nişte pungaşi,
Şi când vezi că toţi pigmeii
Se cred astăzi uriaşi?!

Ce te miri că toţi escrocii
Azi au vile, au avere?!
Geaba-njuri din toţi bojocii:
I-ai votat pe-un mic şi-o bere!...

poezie satirică de George Budoi din Pamflete şi satire, În Ţara lui Invers (1 iunie 2014)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!

În sus şi în jos...

Sunt fel de fel de oameni, creaţi de Cel-de-Sus,
Din care câte unul, mai dârz, mai norocos,
Ajunge-n fruntea ţării şi ronţăind vreun os,
De sus priveşte-n scârbă poporul ce-a supus...

Dar cum se văd aleşii acum, priviţi de jos?
O şleahtă de netrebnici ce cred că-s mai presus
De reguli, legi şi datini, pe care le-au distrus –
Tâlhari ce storc o ţară ţintind al lor folos!

Deci numai perspectiva, din locul ocupat,
Desparte talpa ţării de cei care se-agaţă
De sinecuri şi funcţii ce-n vârf i-au cocoţat...

Aştept, cam cu-ndoială, ca oamenii-ntr-o zi
Să se privească oblu, deschis şi faţă-n faţă,
A ŢĂRII PERSPECTIVĂ, cumva, vor limpezi!

poezie de Petre Ion Florin Vasilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Jenă

Astăzi, fără nici-o "jenă",
Scuipă şi-njură toţi blegii,
Legea nefiind perenă,
Toţi sunt împotriva... legii.

epigramă de Vasile Iuşan din Justiţia e oarbă... (2009)
Adăugat de Vasile Iuşan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu vreau să merg pe lună, vreau în România!

De-ar fi să fie iar lansarea lui Apollo
Şi eu un călător în zborul către stele
Aş deturna naveta şi-n loc să merg încolo
Aş îndrepta-o-n grabă spre cerul ţării mele.

Ce şansă mi-ar fi dată! Ce număr de magie!
Să fiu din nou acolo şi străpungând un nor
Să pot privi din cer pământ de Românie
De care-mi este atât, atât, atât de dor!

Nu ştiu ce stratageme acum să inventez
Să pot mă-ntoarce mâine dacă ar fi posibil
În ţara ce-o iubesc şi zilnic o visez,
Ce-mi stăruie in suflet la modul incredibil.

Îmi fac iar planuri şi caut iar soluţii
Să pot definitiv si tânăr sa revin
Capabil de tranziţii, schimbări şi revjoluţii
În România dragă să am un trai senin.

Atingând din nou ţara cu paşi şi cu priviri
Să-ncep a număra cu lacrimi şi cu teamă
Ce-a mai rămas întreg din vechile amintiri
Ce-a mai rămas din tată, ce-a mai rămas din mamă.

Ce mai este frumos şi ce nu s-a pierdut
De când n-am mai călcat pământul din grădină
Cu ce să pot începe trăi precum am vrut
În ţara mea iubită, hulită fără vină.

Ajută-mă tu Doamne să-mi pot copiii creşte
Acolo-n România si nu prin ţări străine
Ascultă-mă, înţelege, te rog măcar priveşte
Că nu mai pot de dor, chiar dacă imi este bine.

Modifică destinul amarnic de român
Dă Doamne ca binele să vină şi acolo
Şi-ţi pot promite acum că-n ţară o sa ramân
De-ar fi să-mi trimiţi mie naveta lui Apollo.

poezie de Ionuţ Rotariu (2014)
Adăugat de Ionuţ Rotariu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mai mulţi din cetăţenii mei, văzându-mă în etate înaintată şi că mă ocup cu istoria şi cu arheologia ţării mele, m-au rugat ca să le arăt mai multe cunoştinţe ce am despre schimbările şi evenimentele petrecute în ţară şi mai cu osebire în Capitală, căci doresc unii a şti tradiţiile istorice ale ţării, iar alţii ale Capitalei, şi astfel, ca fiecare om care are a trece din această vremelnică viaţă, nu i-am putut refuza şi le-am răspuns că mă voi sili a le arăta purul adevăr de tot ce am putut culege din diferite letopisiţe ale ţării, cum şi din diferiţi scriitori vechi şi cele văzute de bătrânul meu părinte, care a trăit 90 de ani, cum şi ce am văzut eu, care sunt astăzi în etate de 80 ani, şi astfel voi urma înainte, rugând pe onor domnii cititori de a-mi ierta greşelile stilului meu, fiind un stil bătrânesc ce se practica în timpul tinereţelor mele.

începutul de la Istoria fondărei oraşului Bucureşti, Precuvântare de Dimitrie Papazoglu (1891)
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Închistare de seară

(ţării mele)

Zăvoaiele nu mai cresc,
Munţii se despăduresc,
Mările se neliniştesc,
Frunţile îmbătrânesc,

Copiii nefericesc,
Părinţii se răzvrătesc,
Iernile înnebunesc,
Verile lungi se feresc

De seri, ce dezmorţesc
Umerii, ce-mi dezgolesc
Atunci când toate privesc
Cu ochii-nchişi nefiresc;

Aşa că precupeţesc
Colţ din albastrul ceresc
Şi-aştept şi eu să plesnesc
Pe ramul primăvăresc.

Aş vrea să îmi vând din tăcere.
Pe străzi mi se vinde plăcere
Şi acasă nimeni nu-mi cere

Să îmi coc iar o pâine din grâu,
Să aduc apă rece din râu,
Să îmi ţin calul negru în frâu,

Să umplu stupina cu miere,
Să fac ciocârlia să zbiere,
Să văd cum din mine, tot, piere

Zăvoiul. – Iar munţii şi marea
Să-mpreune cerul cu zarea,
În ţara ce azi mi-e salvarea.

poezie de Lorena Craia
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rădăcini

Chiar de-i bou, stă pe drapel,
Iar drapelu-n fruntea ţării,
Iar de la un bou ca el
Muge astăzi cârma ţării.

epigramă de Andrei Vameş
Adăugat de Andrei Vameş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Chemarea strămoşească

Atunci când a bătut a uscăciune vântul peste ţară,
Ca la un semn, mii de corăbii pânzele-şi săltară,
Iar căpitanii-n roi urniră şi-n convoi plecară
Şi n-au privit în urmă cum plânge a lor mamă.

Şi-am fost şi eu purtat de-acele valuri,
Şi-am cunoscut şi eu străinele meleaguri,
Şi n-am privit nici eu deloc în urmă,
Cum stă şi plânge şi se vaită a mea mumă.

Şi m-am trezit păşind într-o câmpie nouă,
Iar talpa mi-era goală printre spini,
Eu în călcâiul stâng îmi aveam inima
Şi-n dreptul singurul meu ochi viril.

Şi fiecare pas făcut mă-ndurera mai tare,
Simţeam că nu mai văd, că inima mă doare...
Şi din călcâiul drept ţâşneau lacrimi amare,
Iar stângul sângera din ce în ce mai tare.

Şi paşi mărunţi, nesiguri, încă mă poartă în uitare;
Şi-o ceaţă densă se aşterne-n zare...
Iar eu, eu cu piciorul drept, cu-o blândă grijă,
Sondez pământul să nu calc cu stângul în vreo schijă.

Departe e ţărâna din care m-am născut...
De ghiara unui vultur îmi simt pieptul străpuns,
E glasu-acelei patimi ce-n sânge-mi gravitează:
Neobosita, dulcea chemare strămoşească.

Desculţ prin pietre sau noroi sau iarbă verde,
Al ţării mele glas, nicicând nu îl voi pierde!
O ţară, ca şi-o mamă, sunt unice pe lume,
Căci doar acestea două pot făuri un nume!

poezie de Florin Armangic
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Glossă de neamul românesc

Plânge neamul românesc,
Plânge România mea,
Dar copacii-nmuguresc,
Chiar de viaţa noastră-i grea.
Ploi la fruntea ţării cad
Şi furtuni ne răscolesc,
Brazii cei mai falnici ard,
Dar mai mândrii alţii cresc.

Plânge România mea!
În istorii s-a pierdut...
Doar uniţi îşi reclădesc,
Libertatea pe pământ,
Cei ce-n ţară au rămas,
Cei ce cred în ţara lor...
Pân-n cel din urmă ceas,
Poartă-n suflet tricolor.

Plânge România mea,
Plânge neamul românesc!
Prunci de-acasă vor pleca,
Neamul nu-şi mai ocrotesc.
Pâinea nu mai are gust,
Doar străluce ca un vis,
Fericirea a apus,
Candelabrele s-au stins!

Dar copacii-nmuguresc –
Ploi de flori şi flori de vis,
Românie, te iubesc!
Culmi de glorii ai atins...
Îngenunchi la crucea ta,
Ţară scumpă, ţărişoară,
Soarta cât ar fi de grea,
Niciodat' nu te doboară.

Chiar de viaţa noastră-i grea
Tu înduri. Şi din sudoare,
Alte stele-or lumina,
Fala ta să o măsoare.
Peste munţi cununi de jad,
Peste câmpuri maci în floare,
Stele aurii ce ard,
Vis, iubire, alinare...

Ploi la fruntea ţării cad,
Ploi de stele, ploi de şoapte...
Dorm pe cerul de smarald,
Păsări cu aripi de noapte.
Se învârt în cercuri largi
Corbi înfometaţi de-avere...
Sună cornul printre fagi,
Doine româneşti de jele.

Şi furtuni ne răscolesc...
Trec prin tricolor istorii,
Brazi pe fruntea ţării cresc,
Lan de grâne ascund zorii...
Roşu-n lan un mac se-arată,
Râuri repezi, limpezi, reci,
Spală-ntinăciunea toată...
Tu române, plângi şi pleci...

Brazii cei mai falnici ard –
O făclie-n fapt de seară,
Flori de stele-n plete cad,
La bătrânii de la ţară.
Din cenuşă-au răsărit,
Rând pe rând, atâtea neamuri,
Stăpânire şi-au dorit,
Dar s-au risipit în valuri.

Dar mai mândrii alţii cresc...
Cei ce-n urmă se ridică,
Cei ce pace îşi doresc,
Nu au linişte, nici frică...
Ţara şi-o vor apăra –
Cărămidă strămoşească,
Pruncii îşi vor învăţa
România s-o iubească.

Dar mai mândrii alţii cresc...
Brazii cei mai falnici ard
Şi furtuni ne răscolesc,
Ploi la fruntea ţării cad...
Chiar de viaţa noastră-i grea,
Toţi copacii-nmuguresc...
Plânge România mea!
Plânge neamul românesc!

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ţara mea, dragă ţara mea

Ţara mea, dragă ţara mea,
Iar te-a călcat molima,
Molima din partea "EST"
Molima din "VEST" da-best...

Ţara mea, ca o minune,
Are munţi, are coline,
Are ape curgătoare,
Are Dunăre şi Mare.

Are graiul din latin,
Portul dac, din fir de in,
Are slovă, are cântec,
Are dragoste şi suflet.

E bogată ţara mea,
Să avem grijă de ea!

poezie de Bebică Ghiţă din revista Uniunea Artelor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În ţara mea

În ţara mea sunt văi şi munţi
Şi flori şi diamante,
Şi sunt sticleţi atât de mulţi
În capete savante!...
Poeţii ritmului sărac
Slăvesc albastrul zării,
Şi creşte-atât de mult spanac
Pe lanurile ţării.

În ţara mea sunt tei şi plopi,
Şi zarea-i diafană,
Şi-n ţara mea jandarmi şi popi
Iau lefuri de pomană;
Şi-n ţara mea sunt flori de myrt,
Principiu sau idee,
Sunt vorbe de păstrat în spirt,
Expuse prin muzee.

Din larg de crânguri vin zefiri
Şi tuturor dau veste
Că-n ţara mea sunt trandafiri
Şi fete ca-n poveste
Idile nasc şi se desfac
Sub luminiş de lună,
În ţara mea onoarea-i fleac
Şi dragostea minciună.

Şi-n ţara mea sunt mulţi părinţi
Ce plâng morminte multe...
Şi pribegesc scrâşnind din dinţi...
Dar cine să le-asculte,
Când e minciuna pe amvon
Şi nedreptatea-i lege,
Când guvernanţii-s de carton
Şi nepăsarea Rege?

poezie satirică de Ion Pribeagu din Vârfuri de spadă (1915)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

În ţara mea

În ţara mea sunt văi şi munţi şi flori,
Şi diamante,
Şi sunt sticleţi atât de mulţi în capete savante!...
Poeţii ritmului sărac slăvesc albastrul zării,
Şi creşte-atât de mult spanac pe lanurile ţării.
În ţara mea sunt tei şi plopi,
Şi zarea-i diafană,
Şi-n ţara mea jandarmi şi popi iau lefuri de pomană;
Şi-n ţara mea sunt flori de myrt,
Principiu sau idee,
Sunt vorbe de păstrat în spirt, expuse prin muzee.
Din larg de crânguri vin zefiri şi tuturor dau veste
Că-n ţara mea sunt trandafiri şi fete
Că-n poveste,
Idile nasc şi se desfac subt luminiş de lună,
În ţara mea onoarea-i fleac şi dragostea
Minciună.
Şi-n ţara mea sunt mulţi părinţi ce plâng morminte
Multe...
Şi pribegesc scrâşniri din dinţi...
Dar cine să le-asculte,
Când e minciuna pe amvon şi nedreptatea-i lege,
Când guvernanţii-s de carton
Şi nepăsarea Rege?

poezie celebră de Ion Pribeagu din Vârfuri de spadă (1915)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Săraca mea ţară bogată
De mulţi... prea mulţi... ai fost prădată
Se zvârcolesc în morminte morţii
Te laşi prădată de toţi hoţii.

Române tu... din neam străbun
Cum poţi ca să mai rabzi acum
Să vezi copii cum îţi pleacă
Slugi la străini... fără de soartă.

Ajunge... atâta minciună
Românii iarăşi se adună
Vrem să trăim în ţara noastră
Să muncim glia strămoşească.

Se schimbă mereu prim miniştrii
Iar noi ne amăgim... ca proştii
Promit salarii..... pensii mărite
Dar la raft... toate-s iar scumpite.

Şi atunci nu avem altă salvare
Ieşiţi cu toţi cu mic cu mare
Repuneţi ţara pe picioare
Să aducem copii de peste hotare.

Haide, Moldovă... Bucovină
În ţară să facem lumină
Să punem ţara pe picioare
Nu să vărsăm lacrimi amare.

poezie de Mirela Tufişi
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rondel pentru cerul României

Albastrul cer al Ţării mele
Aşază liniştea în casă,
Speranţa vieţii, luminoasă
Şi nemurirea prinsă-n stele.

În zborul lin de rândunele,
Ca şi-n privirea lor duioasă,
Albastrul cer al Ţării mele
Aşază liniştea în casă.

Zefirul cântă-n rămurele
O simfonie neînţeleasă,
Un cer care se simte-acasă
Revarsă rouă pe zorele,

Albastrul cer al Ţării mele.

hipersonet de Petre Gigea-Gorun din revista Uniunea Artelor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Stema ţării

Brazii, schela de ţiţei,
Munţi înalţi, iar peste ei,
Soarele măreţ s-arată.
Ăsta-i chipul ţării, iată.
Dar mai afli pe câmpii
Fel de fel de bogăţii.
Vezi, de-aceea-n jur aici e
O cunună grea de spice.
Iar steluţa cea de sus,
Oare ce-o avea de spus?
Socialismul, spune ea
Se clădeşte-n ţara mea!

poezie clasică de Mihai Beniuc din volumul Poezii -Editura de Stat pentru Literatură şi Artă, Bucureşti, 1960
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Voi parlamentari

Unde-i onoarea şi mândria
care ne-însoţeau odată?
Unde este România,
ţara noastră mult visată?
În lanţuri aţi pus poporul.
Ţării i-aţi secat izvorul.
Vă-înfruptaţi din munca noastră.
Sunteţi pentru noi năpastă.
Pe români nu-i mai vreţi fraţi.
La occident vă-înclinaţi.
Mintea voastră o ia rara.
Ne vindeţi până şi ţara.
Pentru-un pumn de "euroi",
la străini sunteţi slugoi.
Sunteţi laşi, sunteţi păgâni.
Voi n-aveţi sânge de români.
Aţi vândut aurul ţării.
Aţi vândut talazul mării.
Până când voi mai speraţi
că mai puteţi să furaţi?
Când nu vor mai putea răbda,
românii se vor răscula,
pe străbuni vor răzbuna,
rănile vor vindeca.
Şi-într-o nouă primăvară
vor fi iar stăpâni pe ţară.

poezie de Dumitru Delcă (septembrie 2017)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Din chenzină în chenzină (După Vinovaţii fără vină ~ Pasărea Colibri)

Nu aveţi nici bunul-simţ, nici suflet,
Mai nimic din ce e omenesc.
Toţi aveţi afaceri, doctorate,
De rămân uimit şi mă crucesc.
Licitaţii aţi luat cu japca,
Doar profiturile voastre cresc.
Sunteţi doar penali în fruntea ţării,
Aşa c-o urare ticluiesc:

Să trăiţi ca biata lume,
Când banii-or să se rezume
Strict la cât băgaţi în gură,
Mai puţin decât la cură!
Din chenzină în chenzină,
Să n-o scoateţi la lumină!

Nu munciţi, doar sforăiţi ca porcii,
În timp ce sărmanii flămânzesc.
Cu tot natul aţi pierdut contactul,
Banii şi puterea v-ameţesc.
Ne minţiţi cu fiecare frază;
Vă-nghiţim spectacolul grotesc.
Noi remuneraţi pe sponci, cu rate,-
Voi cu drepturi ce mereu sporesc.

Ştiu, vă pasă vouă de-ale ţării,
Cum îmi pasă mie de un drac.
Ne-aţi adus în pragul disperării;
Pentru asta nu mai pot să tac...

Voi ce aţi plecat din rândul nostru,
Sunteţi mari, printr-un noroc porcesc...
Las' că vin alegerile-n toamnă
Şi c-un simplu vot vă căsăpesc!

poezie de Mihaela Banu din Din volumul Paşi peste margine de timp (2017)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt copil de România

Sunt copil de România,
Şi nu aş pleca nicicum,
Graiul e ca simfonia,
Peisaju-i de album.

Avem ape cristaline,
Pajişti verzi, câmp sănătos,
Măreţie-n munţi, coline,
Niciunde nu-i mai frumos!

Sunt puiuţul ţării mele,
Şi-o iubesc ca pe părinţi,
Căci noi suntem rămurele,
Ţara, rădăcini fierbinţi.

poezie pentru copii de Aurora Luchian
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!