Rondel pentru cerul României

Albastrul cer al Ţării mele
Aşază liniştea în casă,
Speranţa vieţii, luminoasă
Şi nemurirea prinsă-n stele.

În zborul lin de rândunele,
Ca şi-n privirea lor duioasă,
Albastrul cer al Ţării mele
Aşază liniştea în casă.

Zefirul cântă-n rămurele
O simfonie neînţeleasă,
Un cer care se simte-acasă
Revarsă rouă pe zorele,

Albastrul cer al Ţării mele.

hipersonet de Petre Gigea-Gorun din revista Uniunea Artelor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De dragul ţării mele

De dragul ţării mele,
întotdeauna cânt.
De dragul ţării mele,
când este cazul, plâng.

Mi-e drag pământul ţării,
că-i leagănul meu sfânt.
Mi-e drag pământul ţării,
că-mi e aşezământ.

Din morminte de eroi
răzbat cuvinte care spun:
Fiţi şi voi la fel ca noi!
Păstraţi mândria de român!

Fie binecuvântată
ţara în care trăim!
Nu vom uita niciodată
neamul din care venim.

poezie de Dumitru Delcă (30 noiembrie 2014)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rondel tricolor

Este steagul ţării mele
Roşu, galben şi albastru,
Încercat în lupte grele
Cu tărie de sihastru.

El priveşte către stele
Luminos, ca mândru astru;
Este steagul ţării mele
Roşu, galben şi albastru.

Luptătorii-n vremuri grele
Adunaţi în vechiul castru,
Învăţaţi de Zoroastru,
Tot răul ştiu să-l spele

De pe steagul ţării mele.

rondel de Ioan Friciu (2016)
Adăugat de Ioan Friciu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am un petec de cer

Am un petec de cer, care ninge
Peste-o clipă şi-o stare firească
Când albastrul sărută şi-mpinge,
Un apus argintiu să-nflorească.

Simfonii de zăpezi... mă incită
Spre plutiri şi atingeri nebune
Ce aruncă-n păcat... şi-n ispită
Trupul tău arzător de cărbune.

Am un petec de cer, ca o mare
Ce ascunde în maluri, chemări
Când furtuni vor izbi în uitare,
Pentru-a pune tăcute-ntrebări.

Si e alb şi e magic destinul,
În omătul de-afară-s poveşti,
Sufletul se-abureşte ca vinul
Şi în braţele mele... tu eşti.

poezie de Constantin Triţă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zbor de rândunele

Zbor de rândunele,
Peste zări pierdute,
Gândurile mele,
Aripi nevăzute.

Dor de fiinţe scumpe,
Inima îmi arde,
Când în piept irumpe
Dulcea înfiorare.

Cea născută-odată
În gândurile mele:
Dragostea curată,
Zbor de rândunele.

poezie de Petre Gigea-Gorun
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În strălucirea nopţii

În strălucirea nopţii e vis şi armonie,
Când greierii mei cântă o tristă simfonie,
Când luna se revarsă cu blânda-i alinare
De mituri şi legende ascunse-n depărtare,

Din care oameni fac înlănţuiri divine,
De mult de tot create şi-apuse pânʼ la mine.
E linişte afară şi-n gândurile mele,
Pe cer e-o mare-albastră în infinit de stele,

Ce-şi ard în veşnicie sfioasele lumini,
Când simt că ochii mei de încântare-s plini,
În strălucirea nopţii mă pierd ca-n alte dăţi,
Cu taina ei de-acuma şi din eternităţi.

poezie de Petre Gigea-Gorun
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dor de primăvară

În păduri de conifere,
Primăvara în mărgele,
Tot adună ghiocei
Şi brânduşe, pe alei,
Ce-s umbrite dinspre munti
Sau au raze albe-n punţi.

Primăvara mea cu dor,
Du-mă iute la izvor.
Îti ofer în dar o carte,
Versuri albe sau rimate.
Îti pun, la picior, în iarbă,
Păpădiile în salbă!

Îţi dau inima-nflorită,
De iubire împlinită,
Sfinţită cu viorele
Din albastrul ţării mele,
Cer senin, un câmp cu flori
Şi o doină-n şezători...

poezie de Doina Bonescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rondelul fântânii

Cumpăna-i lance spre soare
Spintecă albastrul cer,
Stăpâneşte lunga zare
Ca un solitar străjer.

Susură-n străfund izvoare
Şi puterile nu-i pier,
Cumpăna-i lance spre soare,
Spintecă albastrul cer.

Lanţul cu zale de fier
Să-i fi dat putere oare?
A-îndurat furtuni şi ger,
La margine de răzoare
Cumpăna-i lance spre soare.

rondel de Nicolae Matei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cinstea vieţii mele şi idealul vieţii mele sunt acelea de a fi aşternutul pe care la nesomn să se poată odihni oricând sufletul ţării.

Nichita Stănescu în Respirări
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sus pe cer

Sus, pe cer, ard două stele:
Sunt chiar ochii mândrei mele!
Brusc a dispărut o stea...
- Faci cu ochiul, draga mea?

epigramă de Grigore Lupescu din Colocviu umoristico-medical. Epigrame (2005)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

NUNTĂ ÎN CER

(Soţiei mele, Aurelia)

Iubita mea îţi cer, acum, aripa,
Ce ne uneşte pe vecie clipa;
Vom poposi în zbor, să-ţi pun cunună,
Din stele, pe o margine de Lună,

Să ne putem lua, de-acolo, zborul,
Spre Raiul unde-şi ţin, acum, soborul,
Frumoasele grădinilor, din care,
Ai răsărit în viaţa mea, ca floare.

Petalele-ţi sunt aripi neştiute;
Eu nu am aripi, însă, nevăzute,
Purta-te-vor, doar versurile mele,
În zborul către cerul plin de stele,

În faeton, făcut din Carul Mare,
Ferindu-te, cu-al meu sărut, de Soare,
Până ajungem la Lumina Vieţii,
Ce cheamă la-nviere şi poeţii.

Şi-acolo-n Cer, iubita mea,-n nuntire,
Uita-vom că există şi murire,
Şi tineri vom rămâne-n veşnicie,
Cât dragostea nu moare-n Poezie!

poezie de Pavel Lică din Rătăcitor prin cer
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Steaua cerului albastru

Un cer plângea, odată, în albastru,
sub pleoapa-ntunecată de un nor
purtând un gând trufaş, necruţător,
şi un mesaj ce anunţa dezastru.

I s-ar fi scurs albastrul tot în mare
de n-ar fi fost, departe-n incolor,
o stea ce strălucea, privind cu dor
şi c-o lumină ce-amintea de Soare.

Şi-a strecurat prin nor şi gând o rază
ce a pătruns cu dragoste, intens,
în cerul devenit un gol imens.

I-a readus albastrul, îl veghează,
i-a dat culoare, noaptea-i luminează,
iar totul are-acum, la cer, un sens.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Odă muzicii

Aida Verdi
Muzica ridică iarba
în cer
Albastrul mi-ajunge
până
la
brâu
În rest
scaunele goale
aşteaptă
alţi
îngeri
Dragoste
stai
pe
aripile mele
pline
de
lacrimi
Gura
mi-a zis
gloria

gura

poezie de Costel Zăgan din Ode gingaşe (2019)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mamă scumpă, ţară scumpă

Pământul pentru care se luptară
Străbunii mei din vremuri seculare
Mi-a dat iubirea care mă-nfioară,
E dragostea de mamă şi de Ţară.

Cu laptele odată eu am supt
Un sentiment de viaţă, neîntrerupt,
Purtând în suflet dragoste şi dor,
Al Ariadnei fir nemuritor.

Aceste mari iubiri fără de seamă,
În inimi sunt nestemate stele,
Când şoapte de străbuni mă tot îndeamnă
Să port credinţă Ţării mele.

poezie de Petre Gigea-Gorun
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Copacul- Inima
Sunt copacul inimă
Ce-şi trage seva din adâncuri.
Primăvara,
Culori de catifea
Îmi înfloresc pe ramuri.
În adâncul fiinţei mele,
Cântec de iubire răsună.
Un cântec ce vieţuieşte
În sămânţa roadelor mele.
Dragostea lor, mătase diafană,
Îmi învăluie tulpina
Şi zboară odată cu fluturii
Şi cu petalele florilor,
Amestecându-se
Cu albastrul Curcubeului.
Din inima sacră a trunchiului meu,
Cresc frunze şi flori
Cu faţa către Dumnezeu.
O privire arunc în adâncuri,
În templul sufletului meu,
Unde un cântec de harpă s-aude,
Cântat de mâini nevăzute,
Un cântec închinat lui Dumnezeu.
Parfum amărui şi verde
Urcă pe Coloana Infinitului
Până sus, spre Albastru.
Mi se înfig rădăcinile în Ceruri,
Prelungindu-se până la stele.
Din ele cresc ramuri
Înmugurind spre soare.
Sunt acum,
Copacul - inimă
Cu rădăcinile în Cer
Şi ramurile în Pământ,
Cuprins de vârtejul ameţitor
Al vieţii…
Sunt un arc între Cer şi Pământ,
Precum Curcubeul este
Un arc prin care curge neîntrerupt
Viaţa, Iubirea, Speranţa...

citat din Floarea Carbune
Adăugat de Adina M. Neghirla
Comentează! | Votează! | Copiază!

Visul vieţii mele este să fiu cina la care stă vorbirea ţării mele când îi este sete de un vin şi de un viu.

Nichita Stănescu în Respirări
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Albastru-ndoliat

În plină zi se face noapte
Şi ninge fără de motiv,
Albastrul lui Sabin Bălaşa
S-a-ndoliat definitiv.

În deficitul de albastru
Al unei lumi cu pumnii strânşi,
Era nevoie de seninul,
Cu mări, cu nimfe şi cu mânji.

Era albastrul dinspre dangăt,
Când bate clopotul în cer,
Era accentul trist al mării,
Când marile corăbii pier.

Era lumina din privirea
Discipolului muribund,
Când moare-n temniţă profetul
Şi ceilalţi faptul il ascund.

La nunta de culori a lumii,
Un loc de cinste şi-a făcut
Albastrul lui Sabin Bălaşa,
Iluminat de absolut.

E mult pământ în jurul nostru
Şi e destul pământ în noi,
Simţim pământ în cărămidă,
În ţest, în oale şi-n noroi.

Aşa că resimţeam nevoia
Măcar a unui strop de cer,
Pe un pământ pe care cerul
E-un tragic oaspete stingher.

Şi, uite, se îndoilază
Şi nu mai are crezământ
Puţinul cer al lui Bălaşa
Şi cade pictorul, înfrânt.

Ne-am săturat de-atâta noapte
Şi ni se face dor de zi,
Să-nsămânţăm în noi albastrul,
Spre-a nici nu mai putea muri.

Dar e bolnav şi curcubeul,
Închis într-un spital sordid,
Nuanţele ajung în zdrenţe,
Comutatoarele se-nchid.

Şi-n toată negura murdară,
Ca-ntr-un reînviat pariu,
Ce ochi albaştri are cerul,
Ca semn că Dumnezeu e viu.

Sunt răstigniţi aceiaşi îngeri
Între femeie şi bărbat,
În veac de promiscuitate
Şi de albastru-ndoliat.

poezie celebră de Adrian Păunescu (5 aprilie 2008)
Adăugat de Ion Bogdan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Albastrul suprem

Nu marea
Nu cerul
Ci ochii tăi sunt reflectaţi
În cer
În mare
Albastrul ochilor tăi
E adevărul adevăratului albastru
Dacă tu nu ai fi
Marea ar fi cenuşie
Cerul ar fi cenuşiu
Iar soarele ar fi lipsit de lumină
Şi pământul s-ar scurge
Ca plumbul topit în univers
Dând naştere unei căi al uitării

poezie de Cezar C. Viziniuck
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Jeluişte şi albastrul

Suflet de cer se închină
Jeluind codrului rană
Rămas fără rădăcină
În lacrimi fără tihnă

Într-un bătrân copac
Ajuns la sicriu capac...
Chinuind pe cel prea sărac
Ce pluteşte în catafalc.

Vândut cu josnicie hâdă
Cu mir măsluit în noroaie
Să divină şi îndoaie!
Ţării tânără-i mladă...

Cu vocea tristă-n baladă
Fugind de tina-n cavalcadă...
Ce-ntunecă totu-n zare
Zvârliţi peste hotare!

Lăsând bătrânul ce moare...
Codrul ce braţe nu are!
Să oprească acest noroi
Ce sa ridicat peste noi...

Roşu şi ciumat de hiene
Ce sfâşie cu baliverne!
Trupul ţării nostru sfânt...
Plâns de nori pe mormânt.

Săpat cu găuri de colaci
Aruncate la săraci!
Ce-au uitat că sunt daci
Sub talpa acestor draci...

poezie de Petru Daniel Văcăreanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cărţile pe care nu le-am scris

stau cuminţi. nu plâng, nu se vaită, nu cer. aşteaptă
când şi când ies la poarta sufletului şi privesc lung către niciunde
e modul lor de a protesta. în tăcere.

cuvintele pe care nu le-am rostit sunt cumva diferite
sapă la temelia încrederii şi caută scăpare
chiar dacă ştiu că niciodată nu vor apuca limina tiparului

tăcerile mele sunt ca albastrul cerului. senine.
norii vin şi pleacă. culorile se amestecă liniştit sau cu violenţă
dar albastrul rămâne albastru şi tăcerile rămân tăceri

din adâncul neundelui atotcuprinzător se ridică imaginea unui arbust
ce se încăpăţânează să trăiască. nisipul se strânge în jur ca o cazemată sufocandu-l,
dar el tot mai are puterea să ridice câteva frunze la soare, dezvinovăţindu-se

poezie de Costel Macovei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aici

Aici, eu supt-am lapte în ziua cea dintâi,
Aici, strămoşii mei au lutul căpătâi,
Aici, copilăria mi-e undeva rămasă
În pomii din grădină, în liniştea din casă.

În nucul cel bătrân, în apa din fântână,
În ochii mamei mele, pe faţa ei bătrână,
Aici, îmi e iubirea de oameni şi de sat,
De care niciodată nu m-am înstrăinat.

Aici şi cerul parcă e altfel, mai senin,
Iar luna blânda-i rază o tremură divin,
Se scaldă mii de stele în depărtări de ape,
Dar pentru mine, aici, le simt că-mi sunt aproape.

Aici este câmpia ce naşte mereu pâine,
Speranţa zilei de azi şi-n zilele de mâine,
Aici e vraja vieţii şi mă îmbăt de soare,
Ca nici într-un alt loc în marea mea mişcare.

Aici e neamul meu, de veacuri şi bătrân
Şi unde gândul meu îmi spune să rămân.

poezie de Petre Gigea-Gorun
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!