Ceaiul iertatului
Sorbeau lent din licoarea cu parfum de toamnă,
în liniștea amezii
tolăniți pe canapelele din cafeneaua metareală.
Un "five'o'clock" cu straie de domni,
deși fiecare dintre ei ar fi gustat
câte un pic de mizilic să își amintească...
În benzile desenate aș fi văzut
bule cu ideile ieșindu-le din cap,
dar acolo liniștea inimilor temperate,
a nărilor și buzelor suave,
a calmului citadin din cartierul înstăriților,
a amiezii unui om scăpat de la muncă
căutând un motiv pentru a se odihni,
îi făcea să pară pur și simplu firești,
în afara oricărei ordonări febrile
din intelectul vreunui sociolog retras...
Începea sordidul stand up lăuntric,
cât timp, noi și ei, ne studiam tăcuți
într-o ceață de quiproquo urban
deturnat în gâlceavă,
sfâșiind acest calm englezesc ritual
pentru un dram de balcanism tainic
în atmosfera invadată cu parfumul de toamnă din ceștile noastre...
Acolo a fost prima și singura pace
coborâtă din istovire și politețe
între umbrele copacilor
opriți eminescian să ne vadă...
să ne amintim...
să trăim...
poezie de Sorin Oancea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre oraș
- poezii despre viață
- poezii despre tăcere
- poezii despre toamnă
- poezii despre timp
- poezii despre sociologie
- poezii despre pace
- poezii despre odihnă
- poezii despre muncă
Citate similare
O lume obosită este o lume care nu se odihnește - iar o lume care nu se odihnește este o lume zgomotoasă, condusă de tendința de mișcare a sunetului. Liniștea nu este niciodată absentă, pentru că Ea nu se întrerupe și nu se fragmentează. Liniștea care precede sunetul, rămâne în spatele sunetului - chiar dacă sunetul nu știe asta. Liniștea a fost acolo, când sunetul s-a născut, Liniștea rămâne în spatele sunetului și Liniștea va fi acolo și când sunetul se va întoarce acolo de unde a plecat: din Liniște. Așadar, nicicând Liniștea nu poate fi absentă din existență - este singura prezență care nu are formă și care nu poate fi caracterizată sau explicată. Nu poți vorbi Liniștea, pentru că orice ai spune despre Ea, nu este complet adevărat, deoarece cuvintele sunt sunete, iar o formă relativă nu poate cuprinde o Prezență Absolută. Însă, deși nu poți vorbi Liniștea, poți arăta către Liniște, chiar și prin intermediul cuvintelor. Și nici măcar asta nu e complet adevărat, pentru că Liniștea nu este acolo, într-o direcție, ci este chiar Aici, Acum, precedând orice formă, orice faptă, orice cuvânt și orice gând.
Cătălin Manea în Întoarcerea la Liniște, Liniștea, Partea I
Adăugat de George Aurelian Stochițoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- citate despre sunet
- citate despre cuvinte
- citate despre vorbire
- citate despre relativitate
- citate despre odihnă
- citate despre naștere
- citate despre mișcare
- citate despre gânduri
- citate despre existență
Drum de oraș
am văzut negenerația tăcând...
i-am admirat urletele mimate cu diezi...
am călcat pe urmele animalului sfânt...
acolo am rămas să-mi cresc fantoma/
am oferit măști alternative,
umbrele le-au fost rupte,
li s-au descoperit crochiurile.
Le-am colecționat drept amintiri.
ce erau mai mult decât amintiri(?)
ce se numea negenerație în definitiv...
Am stors tot ce a curs din astea,
timpul era singura urmă rămasă,
era textura texturii,
era chimia unui viitor așa cum a fost scris.
Le-am văzut liniștea de buduoar...
muribunzii intoxicați cu filosofii...
toga unor regi muți...
purpura plânsului spre zei.
Am văzut cât de mult ne culcam pe o ureche
și o lăsam în ecou de peșteră,
organ pentru vânătoarea animalului sfânt.
Am văzut drumul pe care au mers,
am plâns și râs deopotrivă,
atât cât era zarea...
atât cât sorbeam infinitul...
atât cât mai puteam urmări animalul...
Am văzut umbrele înghețate ale nefericiților.
Le-am evitat lacurile de lavă înghețată,
de fiecare dată pulsul m-a biciuit,
de fiecare dată m-am pripit în văzul lumii.
Umbre am văzut, de nu știu ce animal mai căutam...
eram mulți...
rămâneam niciunul...
rămâneam un fir de timp de care să tragi
în drumul nostru către animalul sfânt...
poezie de Sorin Oancea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi poezii despre zoologie, poezii despre animale, poezii despre plâns, poezii despre gheață, poezii despre filozofie, poezii despre vânătoare, poezii despre viitor sau poezii despre urechi
Dacă Isus ar trăi în vremurile noastre, l-am omorî cu injecția letală. Eu numesc asta progres. Am fi nevoiți să-l omorâm din același motiv pentru care a fost omorât prima oară. Ideile lui sunt pur și simplu prea liberale.
Kurt Vonnegut în Retrospectivă asupra Armaghedonului
Adăugat de daniel stanciu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și citate despre viață, citate despre liberalism, citate despre idei, citate despre creștinism sau citate despre Iisus Hristos
Parfum de epocă
Într-un buchet de flori de toamnă... am pus parfum de epocă,
Un vechi parfum stors din romanțe, din frumuseți îngălbenite.
Parfum de coarde-atinse tandru și veșnic... ca un miez de rocă,
Parfum din vremuri ce sunt duse... parfum din timpuri fericite.
Pe un buchet de flori de toamnă, am pus parfum de nostalgie,
Un vechi parfum cu iz de-atuncea, când ne iubeam fără păcat.
Parfum de epoci strânse-n viața... cu-aceiași timpi ca-n trilogie,
Parfum din vremuri stinse-n vremuri, odor ce-și n-are duplicat.
Într-un buchet de flori de toamnă, am pus parfum de tinerețe,
Un vechi parfum, stors din dorințe... păstrat acuma în memorii.
Parfum de nopți topite-n patimi, de nopți cu nuferi de noblețe,
Parfum din vremi demult apuse... din vremi răzlețe prin istorii.
Pe un buchet de flori de toamnă, am pus parfum de ploi târzii,
Un vechi parfum cu-aromă dulce, cu-aromă coaptă, de demult.
Parfum din stropi de pasiune... ce-au curs prin nopți cu frenezii,
Parfum din vremi... ce-au fost odată, romanțe vechi ce le ascult.
poezie de Ion Apostu
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre tinerețe, poezii despre roci, poezii despre ploaie, poezii despre nuferi, poezii despre noapte, poezii despre galben sau poezii despre frumusețe
Toamnă violetă
Refrene din cântări de altădată
revin din nou în parcul regăsit,
decorul toamnei pare adormit
lângă o margine de timp uitată.
Fanfara se aude mai aproape,
m-așez pe bancă și ascult tăcut
un vals care ajunge din trecut
pe lacrima ivită între pleoape.
Privesc în zare dalba-ți siluetă
plutind inert pe umbra unui vis,
venit cu valsul care-a fost rescris
pe-o pagină de toamnă violetă.
Se lasă liniștea în parc deodată,
soldații gărzii urcă pe crenel,
rămasă-afară noaptea sub drapel
o amintire plânge-ngenunchiată.
poezie de Corneliu Neagu din Drum spre eternitate (2019)
Adăugat de Corneliu Neagu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Spune-ți părerea!
Vezi mai multe poezii despre vals, poezii despre parcuri, poezii despre dans, poezii despre visare, poezii despre uitare sau poezii despre trecut
Ritual de toamnă
hai să ne luăm de mână și să fugim prin toamnă
cu amintirile strânse buchet,
ne scânteiază ochii de fericire,
tu o icoană, eu un profet.
hai să ne recitim poemele vieții
și să ne amintim cum a fost,
să n-ascultăm ce ne spun poeții,
noi am trăit un vis la restant-post.
tu veneai de departe, din visele mele,
erai iluzia ce mi-o doream,
eu veneam de neunde, din gânduri rebele,
din lumea de vise ce mi-o cream.
deschide întâiul poem al dragostei noastre
acum când toamna hoinărește prin noi,
și udă cu lacrimi o floare din glastre,
nostalgice gânduri prin vânturi si ploi...
saturn îmi trecuse prin zodie viața
și cripta din mine privea către cer,
natura, săraca, schimbase iar fața
și eu, făt-frumosul, veneam să te cer.
deși era toamnă, o toamna de vise,
stele si lună si cerul rebel
dansau printre noi ca dulci paradise
când ți-am pus pe deget primul inel.
am uzurpat totul în toamna aceea
și m-am ascuns în inima ta,
atunci am văzut ce-nseamnă femeia,
ce patimi și vise ascunde în ea.
sună timpul a iarbă de toamnă,
trupurile noastre pierdute-n candori,
s-au ridicat a nu știu câta oară,
prin universul plin de stele si sori.
hai să ne luăm de mână, iubita mea doamnă,
așa ca nebunii pe scări de mătase,
să facem din vise poeme de toamnă
să urcăm către ceruri prin ploi si vântoase...
poezie de Ion Ionescu-Bucovu (11 septembrie 2010)
Adăugat de Ion Ionescu-Bucovu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre poezie, poezii despre iubire, poezii despre vânt, poezii despre ochi sau Ne poți propune o poezie de dragoste?
Liniștea din noi
chipul tainic al lumii
se ascunde în greutatea cerului
umbrele par lacrimi de plâns
ce se strecoară
prin prin draperii de vise
corvoada orizontului
pare un gol plin de culoare
ce se prelinge în oglinzile timpului
care-și exersează zborul
vântul dansator pe clapele nopții
animă neantul întunericului
până când ia forma luminii
cercetând cu lăcomie
ascunsele taine ale pământului
ochii minții preia iluzie după iluzie
căutând scara comună
viața
cu visele și idealurile ei
simfonii îngerești desconspiră
teoria identității fiecăruia dintre noi
risipind ca un văl
pacea rugii din gândul punte
între cer și pământ
... liniștea de care avem nevoie...
poezie de Maria Călinescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre întuneric, poezii despre îngeri sau poezii despre zbor
Da,recunosc, iubesc !
Da, recunosc, iubesc!
Da,
recunosc,
am iubit-o!
E ăsta un păcat?
Să arunce cu piatra
cel care nu a iubit niciodată.
Cred că m-am născut
îndrăgostit de ea.
Am căutat-o în sânul mamei,
în primul pas.
Când am pronunțat primul cuvânt
a fost numele ei.
De câte ori deschideam o carte
îi auzeam chemarea.
Cuvintele jucau ca ielele
un joc al seducției.
Nu a fost acolo la primul sărut,
dar l-a simțit,
vântul adia ușor,
zgomotele produse de frunzele
copacilor din noi
erau șoapte de iubire.
Da,
recunosc,
o iubesc!
O iubesc pur și simplu.
Este chimia aceea invocată mereu.
Se pare ca Mendeleev ne este protector.
E dragostea supremă dintre mare și țărm,
dintre vultur și zbor,
iubirea unică a unui lup.
E ceea ce unii nu își permit să viseze.
Trăiesc din zâmbetul ei,
mai frumos,
mai seducător decât orice
din acest univers.
O respir în fiecare secundă a vieții.
O iubesc fiindcă s-a născut pentru mine,
m-a așteptat cuminte în povestea noastră, chiar dacă am scris milioane de cuvinte până am ajuns la ea.
Da,
recunosc,
o voi iubi!
Nu știu să trăiesc dincolo de privirea ei,
de glasul ei,
de râsul ei,
toate balsam pentru sufletul meu.
Nici nu aș avea ce să trăiesc,
totul ar fi tern,
m-ar înghiți întunericul din mine.
Recunosc,
am iubit-o,
o iubesc
și o voi iubi.
Condamnați-mă!
poezie de Mihail Coandă din Umbre pe asfalt (1 iunie 2022)
Adăugat de Mihail Coandă
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre cuvinte, poezii despre seducție, poezii despre zâmbet sau poezii despre vulturi
Da, putem!
Cred că nu se va uita prea curând
dimineața americană
când a învins visul anilor '60,
nimic poetic de altfel,
dar cine își va mai aminti
de noaptea cambodgiană
a anilor '70,
nimic poetic de altfel,
nimic poetic de altfel...
Noi sigur nu mai știm
ce să ne amintim
despre anii '60,
câteva filme,
câteva melodii,
câțiva și Nichita
Of! Nichita...
Noi sigur nu mai știm
când să ne amintim
despre anii '00,
acei ani umbroși,
acea negură
din care puțini au scăpat.
Atunci când multe drumuri
au coborât în valea plângerii...
Au coborât în mina sufletului
orbit de talazul mării!
Au făcut actul necesar
pentru orice fenix
care a stat prea mult timp
cenușă...
Da, astăzi arcurile
s-au relaxat
de la atâta tăcere
în mijlocul pietonalei,
de la atât cuvânt
aruncat
ca o fiară
din cușca buzelor.
Astăzi mânușile de catifea
zac murdare
pe birou.
Astăzi zâmbetele evită
să se supere.
Astăzi lumina vine cu porția
de la cine nu te aștepți.
Astăzi fenixul își desface
aripile ca de păun,
coada ca de păun,
glasul ca de om,
pentru că
nimic nu mai e poetic
de altfel,
pentru că nicio vorbă
nu a încetat
să ne lase
puterea
de a ne urca
spre cer, fluidul nepătruns
al mantiei lumii.
Da, putem să zburăm,
deși sună patetic,
deși e poncif,
deși lumea nu mai vrea.
poezie de Sorin Oancea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre lumină, poezii despre văi, poezii despre suflet sau poezii despre relaxare
Liniștea nu poate fi înțeleasă, pentru că înțelegerea are loc în minte, iar Liniștea nu poate fi cuprinsă în gânduri, deoarece nu este o noțiune (o formă). Din acest motiv, te vei putea scufunda în Liniște doar în clipele de pauză mentală. Gândul, la fel ca oricare altă creație, este o formă de sunet care călătorește la suprafața Oceanului de Liniște. Pentru a vedea Oceanul, este necesar să privești printre gânduri, în spațiul dintre acestea, acolo unde nu există o imagine distorsionată de tendința de mișcare a sunetelor. De vei privi din Tărâmul Liniștii, vei celebra Liniștea neîncetat, însă a privi din Liniște înseamnă a trăi înrădăcinat conștient în spatele aparențelor sonore. Când creezi o conexiune conștientă cu Împărăția Liniștii, dizolvi orice blocaj sonor al realității tale, întrucât prezența Liniștii dezleagă tot ceea ce inconștiența sunetului înnoadă.
Cătălin Manea în Întoarcerea la Liniște, Conștiința pură
Adăugat de George Aurelian Stochițoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre ocean, citate despre realitate, citate despre imagine sau citate despre celebritate
Crizantemele omului nou
Prin noi înflorea melancolia,
crizantemele de toamnă a lumii.
Acele ceasului
la douăsprezece și jumătate
sau șase fix... Coloana infinitului
ne privea fără chip,
poate un naos vertical?
O mare înălțare de martiri
ori o cascadă de sacrificii,
captivi între războiul împăraților
cu războiul indivizilor
cu războiul sufletelor întru eternitate.
Am tras un bumb în zid
să las semn de lacrimă metalică,
grosolană și rece.
Acolo am vrut să scriu despre capătul
omului nou.
Primul pas afară din eon,
din marea criză a spiritului meu
martor și torturat
într-o mulțime de spectatori
saturnini,
amețiți cu tării scumpe ca prohibiția din America
sau din simțul comun...
La flori, ce să vezi(?), puzderie
de albine triste coborau
parcă din norii de vată ai minții
înlăcrimate și uitucă,
coborâți să aducă negură
cât să le priească melancolicilor,
deși pulsul sangvin ne călărea
încă de la început,
încă din lacul învierii noastre
din rărunchi...
Colac peste pupăză, un polițist
a scos fiola acestei lumi
să suflăm în ea,
pentru a ne descoperi morbul
și incompetența câmpului de flori care creștea din noi.
Am văzut atunci cum m-au descoperit,
cum au găsit amprenta mea pe trăgaci,
cum au cules bumbul într-o punguță
apoi s-au tăinuit.
S-au depărtat zbierând către cer
un fel de nuncă de cocos
Ce să vezi atunci că tăria parfumului
tern și melancolic
a îndurerat încă și aldehida
care își strânse la piept spaima mea,
scoase o ceșcuță de ceai
din porțelan fin, alb, smălțuit
apoi din niște frunze ofilite
și-a turnat ceaiul înmiresmat
agitând elegant
și oftând...
poezie de Sorin Oancea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre melancolie, poezii despre ceai, poezii despre început, poezii despre tristețe, poezii despre sânge, poezii despre spaimă sau poezii despre simțuri
Toamnă
A mai trecut o toamnă după toamnă
Și tot așa vreo zece ani la rând
De mult n-ai mai văzut zăpadă doamnă
Vezi zi și noapte frunzele căzând.
Prin parc trec pași nepăsători și toate
Îmi par desprinse parcă din trecut
A mai trecut o toamnă și-ncă-o toamnă
Deși ninsoare-n barbă aș fi vrut.
Aș vrea din urmă moartea să ne-ajungă
Dar vom trăi bătrâni, la infinit
Aceeași viață nepermis de lungă
Aceeași toamnă fără de sfârșit.
poezie de Mihail Mataringa (3 mai 2004)
Adăugat de Mihail Mataringa
Comentează! | Votează! | Copiază!
Participă la discuție!
Vezi mai multe poezii despre zăpadă, poezii despre sfârșit, poezii despre moarte sau poezii despre infinit
Cineva mi-a spus că Bromwall e cunoscut drept unul din locurile cu cea mai mare rată de divorțuri din Hatch Park, iar apartamentelor sale li se spune "apartamente de divorț"; am văzut însă și un cuplu care a luat naștere acolo - motiv de a ne gândi că e dificil să deducem ceva din acest gen de experimente sociale, deși oamenii își au de bună seamă limitele lor de adaptare, la fel ca șoarecii.
Ioan Petru Culianu în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre divorț, citate despre superlative sau citate despre limite
Fuge în jurul
fenomenelor extreme și ridică din umeri
ca și cum ar fi ceva neînsemnat
toate drumurile duc acolo fără să pară
înfricoșat în timp ce alții vin din alte locuri
să vadă aceste defecțiuni climatice
luate din filmele science-fiction
este o înzestrare particulară care permite
fenomenele alea rupte de realitate
el apare acolo când cerul se întunecă
miroase a vin acru și ploaia bate pământul
cu furia unui nebun scăpat din cămașă
apoi începe vântul să fluiere și să-și facă
mendrele cu ridicarea obiectelor
în calea lui se învârt până și acoperișurile
după ce le duce unde are chef le izbește
de copaci sau de pământul îngrozit
poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre science-fiction, poezii despre realitate, poezii despre groază, poezii despre furie sau poezii despre frică
Așteaptă-mă toamnă
Așteaptă-mă toamnă
Te rog nu pleca
Nu vreau iarna rece
Cu viscol si nea
Din frunze fă-mi haine
Pantofi din tăceri
Așteaptă-mă toamnă
Doar azi n-a fost ieri
In umbrele tale
Mai pot să trăiesc
In iarna cea rece
Simt ca ingheț
Așteaptă-mă toamnă
Te rog nu pleca
Alungă-mi din păr
Fulgul de nea
Cu tine fac casă
Deși e târziu..
Dar iarna mă-ngheață
Si nici nu mai știu
De-i ziuă sau noapte
Albită de tot
Mă ia vântul rece
Nu pot sa inot
Pe drumuri pustii..
In casă ingheț
Așteaptă-mă toamnă
Te rog doar o zi.
poezie de Doina Bonescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre încălțăminte, poezii despre viscol, poezii despre vestimentație sau poezii despre păr
Mi-am pus trecutul într-un cuib de iarbă uscată
Ridic acest nor în memoria
Florilor căptușite cu brumă
Care s-au prefăcut în stele de sticlă.
Mi s-a umplut casa cu toamnă,
Celelalte anotimpuri au rămas la locul lor.
Așa că
Mi-am pus trecutul într-un cuib de iarbă uscată.
Nu pot trăi ca o bucată de piatră,
S-ar vede munți curgând spontan din mine.
În afara unui foc lăuntric,
Aș fi un colț de viață sfărâmată
Și din acest motiv aș iubi să rămân vie.
Sărutul nu cunoaște tragismul marilor pasiuni
Și de aceea nu vine atunci când trebuie.
Prefer să mor în acest vârtej de foc,
Să ard ca o flacără veșnică pentru el.
Vino în noaptea de cerneală
Ca un tălmăcitor de vise
Din șirul veacurilor antice,
Să nu existe
Mine,
Să nu existe
Tine,
Nici alte forme care să ne trezească din neant.
poezie de Camelia Oprița
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre foc, poezii despre sărut sau poezii despre stele
Aș vrea...
Aș vrea să vin-o vreme fără griji,
să fie fericire și zile pline de noroc,
să batem nuci, iar fărâmele din coji,
să facă din timp al nostru proroc.
Aș vrea să fie iar zâmbete în jur
și-n inimi o iubire la fiecare,
s-avem o vacanță cu un lung sejur
și lacrimile să fie date spre disecare.
Aș vrea din nou liniștea ce-a ațipit
acolo sus în munți, uitând de noi,
dar nu vreau ceața ce uneori ne-a răpit,
acele zile frumoase și zile cu nevoi.
Aș vrea ca vorbele fiecăruia să curgă mieros,
să fie din nou vremea plină de iertări,
dintr-un izvor de viață limpede și unsuros,
pentru viața noastră cu pace și cântări.
poezie de Eugenia Calancea (31 martie 2019)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre zile, poezii despre vacanță, poezii despre promisiuni, poezii despre noroc sau poezii despre munți
Diminețile unui anotimp
Ropot de umbre renaște-ntr-o viață,
Cu mine, cu tine, cu noi amândoi,
Iar cu lumina, ce tulbur ne-agață,
N-aș mai aprinde făclia-napoi...
O toamnă pierdută-ntre noi, amintiri,
Pe drumuri lacustre, cât plouă! mai plouă?
Din buze iveam pe trupuri clădiri,
Din ploile noastre, odată, o rouă...
Sub chiciura deasă, persană, în ghem,
Ne încălzeam cu focuri din paie,
Ninsorile toate știau că te chem,
Strângându-se-n fulgi, în ger, în văpaie...
O toamnă și-o iarnă cărau primăvara,
Pe brațe-nflorite-n danteli de cireș,
Iar noi dezmorțeam din umeri povara,
Punându-i iubirii călcâiul pe preș.
Și totuși sunt liniști ca punți între noi;
Ropot de umbre renaște-ntr-o vară...
N-aș mai aprinde făclia-napoi,
Dar, înspre zori, zăbovesc într-o gară...
poezie de Lorena Craia
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre rouă, poezii despre primăvară, poezii despre ninsoare sau poezii despre iarnă
Emoționat până la vorbe
S-a oprit într-un vis "comun", departe de orice "închipuire" a vreunei negenerații... din câte se laudă că sunt, răpus de umbrele crucilor de pe alee...
Emoționat că nu poate vorbi pe măsură... tăcut destul cât să moară, răpus de umbrele crucilor de pe alee...
Îngerii au ieșit din camuflaj peste Lună, au dansat cu mâinile între aripi, l-au privit topindu-se printre umbrele crucilor de pe alee
Consiliul local a tăcut în ședința cu presa printre crucile de pe alee
Orașul prea-luminilor visa în el datorită crucilor de pe alee
Din pământ ieșea ambrozie, din cer curgea mană
Zăcea tăcut de extaz
pe un vis mecanic făcut meșterește de inginerii germani cu furculițe franțuzești
Își lăsa pulsul să vorbească
poezie de Sorin Oancea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre vorbire, poezii despre cruce, poezii despre puls sau poezii despre mâini
Aripi lomonosoviene
Scânteia revoluției,
roșul de toamnă
în mijlocul
unei străzi
năpădite
de niciundele
zărilor nocturne,
se aprinde în catedrala memoriei
tinerelor
aripi încordate
de dor.
(Niște) pui proaspeți
din găoace,
silabisind cotcodăceala
din jur,
suntem...
Parcă dornici
de a reveni
la liniștea oului
din care ne-am clocit...
Parcă susurul
de șarpe cu pene
se prelungește în întuneric,
lovindu-ne palpitațiile
poliritmic, electrizant,
sudoare sardonică
pe palmele și frunțile
noastre, inumane,
de păsări hoinare,
peste mări și țări,
prin basmele buneilor
care își curățau obrajii
văzându-și nepoții
ca prin vis,
după coșmarul marțial
care a susurat
prin crivățul
unei omeniri
de pufoși
melancolici,
iar,
felinarele selenare,
prea chioare
pentru niște lacrimi goale,
îndrăgostite
de motoarele electrice
pe care le îmbracă
în table lucioase,
se tânguiesc, solemn,
către un timp
când erau imaginație,
când orice ram gros
le-ar fi urcat spre cer
pentru a face strajă
unor ulițe neguroase,
mâloase și rele,
pe care s-au chinuit
pașii buneilor,
și bunicilor,
căutând
ziua de mâine...
poezie de Sorin Oancea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre țări, poezii despre încordare sau poezii despre șerpi