(din baladă în baladă)

Din baladă în baladă, pas
la pas printre poveşti,
o lumină creşte-n taină,
o lumină - un buchet,
nestematele amintirii,
a ce-au fost şi ce n-au fost,
bravul popor şi brava urbe
cu-a lor muşterii de dor,
zac-acum în adormire
fără semn de viitor;
se coboară în umbrire...

Versuri curg şi versuri vin,
chinul zilei de acuma
netopit rămâne încă,
ca-n cioplirea de topor
nu dispare aşchia-n zare
ci aproape de picior
cade cu suspinul brazdei,
spre această lume neagră
de strigoi şi nesimţire
ce colindă-n spaima nopţii
pe trotuarele cu fast,
corso-uri de deziluzii,
promenade de scuipat,
parc' aşteaptă primăvara
unei lumii mult mai senine,
prea sătule de crispare,
de elogii la iluzii...

În acest basm mistuit e
Făt-frumos-ul de Ilean,
neştindu-şi legământul,
tot zgâind într-un ecran,
personagiu mult prea amplu
că n-ajunge un roman,
un global, fiitor, nimeni
tot plimbând vidu-n borcan.

Muţi din poezia lumii
cu limbuţii rafinate
tot îl cată prin descrieri
din şoptire adunate,
iar în ţintirimul sorţii
glodul ştie câţi din ei,
neavând ediţia sorţii,
au rămas doar printr-un ţel,
cu-a lor dulce poetice
combinate în real.

De aici, din raza zării,
în strânsoarea de ciment
spiritul de îl hălădui
nu ajunge paviment...

poezie de Sorin Oancea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fructele trudei

Rodul mâinilor acestea,
ceruite cu sudori,
cu durerile de braţe,
de rărunchi,
şi cu urdori...
Rodul mâinilor acestea,
nemurirea faptei
lor. Durerea...

Paşii cerbilor spre susur,
printre cetine
de brad. Urma...

Umbletul în ignoranţă...
Glasul puştilor din noi...

Toate cât sunt necuprinse
lumii noastre de plăceri,
sunt motorul de răsună,
tainic, blândul recviem...

Prea poetic, mult prea ludic,
firul Ariadnei-n noi,
de arată pasul tainic,
drumul drept, de drumul strâmb,
care merge spre lumină...

De scăpăm de minotaur,
de ieşim din drum dedalic,
de-am văzut şi taina sorţii,
tot ce a rodit durerea,
urma paşilor de cerb,
necuprinsul lumii creşte
prea poetic, prea ne-verb...

poezie de Sorin Oancea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Suflete Lemele

Suflete Lemele se plimba prin mlaştină
cu fiecare pas trosnea bâldâbâc
tot mai aproape de nas
tot mai adânc în rană
pământ de vin sub soare
pământ de os departe de zare
cu fiecare pas mai aproape de nas
cu fiecare pas mai aproape de mal
pământ greu de apă moartă
din ochii grei de apă vie

"Scriitor cu mintea scurtă, lasă pasul meu să-ţi pută...
Scriitor cu gând de sare, nu curma scrisul cu jale..."

A strigat Suflete pân' şi codrii de au plâns
se scurgea cerneală-n răni
din văzduh corbii pândeau
vorba sorţii aşteptau

poezie de Sorin Oancea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mult prea îndrăgostită...

Au fost şi vremuri când fredonam iubirea...
Au fost şi clipe când mult o blestemam!
Lacrimi s-au unit din despărţirea
Unei iubiri la care tot speram.

Au fost şi timpuri când am atins un soare,
A cărui lumină m-a orbit...
Şi m-am lăsat purtată de chemare,
Cu tot ce am avut, am dăruit!

Au fost momente când te uram în şoaptă,
Când mă uitai în colţ şi te plimbai,
Prin colţuri de lume fără plată,
Parcă uitând de mine că m-aveai!

Au fost şi ceasuri cu prea multe oftaturi,
Din multe file ce-am rupt din calendar...
Şi-am studiat din foarte multe laturi
Ce-mi eşti, ce-ţi sunt... într-un orar.

Şi la final, din ecuaţie reiese,
Că nimeni şi nimic nu poate şti...
Ce lucruri sunt cernute şi alese
Ce le-ntregeşte, sau a le risipi.

Mult prea uimită şi aşteptând răspunsul,
Mă otrăvisem cu prea multe speranţe...
Prieten aliat mi-era doar plânsul,
Şi inima străpunsă doar de gloanţe...

Vor fi şi vremuri când voi cânta iubirea...
Şi va veni şi ceasul să zâmbesc!
Sunt ce am fost şi nu mă pierd cu firea,
Eu ştiu numai să strălucesc!

poezie de Adina-Cristinela Ghinescu din Şoptit de Dumnezeu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să respiri lumină

cuvântului i-a fost dat să ştie primul
şi tot el s-a-îmbăiat în lumină plutind pe începutul lumii
departe de împărăţia lacrimilor ce s-or naşte

sunt cuvinte care mor. se prefac în bolovani
şi cad cu zgomot surd până-n adâncul fiinţei tale
se lipesc de suflet şi se transformă în tumori

poezia e lumea din lăuntrul lumii.
e palatul de cleştar al tuturor cuvintelor
ce te ademenesc dacă te nimereşti în mreaja lor

"doar tu îmi eşti plăcere-n lume... "

poezie de Costel Macovei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mai vrei sa zbori?

Aş vrea să ştiu că nu mai ştii
Doar fraierii fac nebunii,
Mai râzi?
Oamenii nu vor să creadă.
Tot ce-am văzut era minciună,
Când am zâmbit
Doar voie bună.
În rouă, inimile merg în vacanţă.
Minunea mea din altă lume,
Prea mult zâmbeai şi fără glume.
Ai pornit sângele la vale
Eu te... tu vrei senzaţii materiale.
Cu cauciucuri te-am cunoscut,
Iluzii multe ai vândut
Dar ca o zână fără zmei
Împărţeai inima în trei.
O cizmă este prea banală,
Iar Burebista n-a prea fost la şcoală!
Ciocolata belgiană e cea mai bună,
Păcat că vine în ambalaje mici
Dar gustul ei scump,
E mai presus de orice!
Prefer...
Stabilitate şi onoare.
Un vagabond îţi făcea flori din gheaţă,
Îi erai seară, dimineaţă.
Cu versuri albe şi tembele,
Te-a pus mult mai presus de stele.
Tot ce a fost rămâne nespus
Într-un inel cum altele nu-s,
Cu paşi loviţi şi visători,
Cu sufletul fără comori.
Dar la final:
Mai vrei să zbori?

poezie de Mircea Ţenche
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Buchet...

picături de timp strâng
în mici flori de tristeţe
din apusuri iau culori
înrămate în raze de lumină
sculptez pictez şi în cuvânt
pun gândurile lumii
culori adun din tot ce este
rază albastră din pământ
primăvară prin semn de roşu
toate pictate pe trepte de cer
galben de pădure cioplit
violet din roz secular
seară portocaliu din corn de lună
toate cu ochi de lumină
buchet adunat
să scalde chipul tău
în câmpuri de lumină

poezie de Viorel Muha (ianuarie 2008)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gândind la Eminescu

Azi Eminescu mi-e în gând
Rătăcitor prin Universuri
Alunecând pe-o rază spre Pământ
El încă scrie versuri.

La fel ca-n alte dăţi, demult
El printre rime tot ascunde
Cuvinte pline de tumult
Ce greu putem pătrunde.

De vrei egal să îl socoţi,
Cu noi să îl asemeni,
Nu încerca că n-o să poţi
El, scânteiază-n cremeni!

Privind spre cercul nostru strâmt,
Ne-ndeamnă spre căutare,
"Porniţi cu toţii cu avânt,
Spre tarmuri de visare..."

Nu cată vorbe pe-nţeles,
Nu-i totul la vedere
Dar uneori el a ales
Sa ne dezvăluie mistere

Azi nu mai cade ca-n trecut
În mari din tot înaltul
Căci s-a întors pe veci în lut
Acum e doar un... "altul"

Dar va rămâne tot ce-a scris
Mereu o amintire vie
Un leac ce-n taină a prescris
Iubirea pentru... poezie.

poezie de Marius Alexandru din Doruri Sfinte (1 ianuarie 2019)
Adăugat de Marius Alexandru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Este tot ce nu las pe pământ!

Am trecut printr-o lume de dor
Unde taina iubirii s-a stins.
Este totul doar grabă si zor
Spre un ţel... niciodată atins!

Nu mă dor amintiri că le ştiu,
Nici iubiri nu mă dor, că le-am strâns.
N-am sădit, printre zile, pustiu,
Când necazuri au fost, nu m-am plâns.

N-am avut nici prea mult, nici puţin.
Tot ce Domnul mi-a dat, mi-a ajuns.
Călăuză... doar harul divin,
Pe cărări mult prea greu de pătruns.

Doar iubire-am furat cât am vrut.
Pentru mine e tot ce-i mai sfânt,
E esenţa plimbării prin lut,
Este tot ce nu las pe pământ.

poezie de Marin Bunget
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt aici!

Sunt aicea cu voi, dar cu-n pas înainte
Şi cu-n pas înapoi, să vă am lângă mine,
Să mai scriu un poem spre aducere-aminte,
Că mi-e timpul trecut şi cu clipe puţine.

Tot ce-am fost, tot ce-aţi fost, viaţa noastră modestă,
Ca o carte deschisă, la capitol final,
Cu iubirea la zi şi făţiş manifestă,
Ca o hartă străveche fără punct cardinal.

Sunt candori ce-au trecut munţii mei de uitare,
Cu popas la troiţe de speranţe ce-au fost,
Praful lumii îl car pe-ale mele picioare,
Ca pe-o treanţă prea veche, ca pe-un nimb fără rost.

Ochii mei obosiţi la opaiţul vremii
Şi-n eclipse cereşti şi în fulger de ploaie,
Sunt săraci ce imploră cristaline ca premii,
Bieţi bătâni invalizi prea sătui de războaie.

Sunt aicea cu voi, rană arsă de sare,
Să mă vindec de dor, să mă vindec de toate,
Să mă simt important, nu un ins oarecare,
Între cert şi incert doar iubirea răzbate.

poezie de Augustin Jianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Neuitarea

Ce lungi îmi par tăcerile spre seară
când soarele-n apus dispare după deal,
iar umbrele venite de afară
pictează sub fereastră scene de spital.
Mi-adun cu grijă gândurile toate
din galaxiile prin care se mai zbat,
nici nu mai ştiu de ce au fost plecate,
ce-aveau în spaţiul sideral de căutat.

Şi mă cuprinde parcă dintr-odată
un dor nebun, fără să ştiu ce-aş vrea,
iar gândurile-n calea lor fac roată
să caute prin astre tinereţea mea.
Simt frigul cum se-ntinde ca o pată,
mă-ndrept spre sobă focul să-l aprind,
dar tinereţea-n gânduri adunată
din haosul uitării-mi cere s-o desprind.

Cu amintiri rămase peste vreme
în camera-ncălzită o aduc din vis,
ea deîndată-ncepe să recheme
noian de încântări uitate-n paradis.
O trag tot mai aproape, lângă mine,
cu dorurile toate-n taină îi vorbesc,
ca-n clipele venind tot mai senine
pe tine neuitato-n vis să te găsesc!

poezie de Corneliu Neagu din Tăcerea din adâncuri
Adăugat de Corneliu Neagu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poem de dor

M-am risipit în versuri, m-am risipit în carte.
M-am risipit în vise şi în iubiri deşarte...
Deşertăciune-i tot... nu vreau să recunosc.
Viaţa-i un miracol şi toate au un rost.

Dar când apusul zilei se-apropie de mine,
Simt cum se frânge-o rază şi sus din înălţime,
Cu ochii ei cei roşii imi spune-n glas şoptit:
-Sä nu te-nfrângă noaptea, aşteaptă-n răsărit.

Voi fi din nou cu tine şi bucurie-n glas...
Te-ajut în zorii zilei să-ncerci încă un pas
Spre altă risipire de gânduri din fuior,
Şi te adun spre seară într-un poem de dor!

poezie de Doina Bonescu din Versuri risipite
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dramele unei limbi mici

de fapt limba română e o capcană
pentru poeţi mari
contractaţi în piele mică
[doar 24 de milioane]x a posibilităţii
de a vorbi despre Om

o minciună de ţintă
[gândeşte la un cal potcovit
cu potcoave calde
nechezând către soare şi la
spaima potcovarului]2x

Aşa am apărut noi pe lume
printre multiple iluzii
de a fi Graiul Umanităţii
încă naufragiaţi
aici ne-au îngheţat picioarele
aci prin pielea pasului
năduf sub 3x[imperii]
&oftat de #exist

Aşa de muţi printre zebre
curbaţi în hore
nuntaşi cu Europa
ne bucurăm de Armăsarul inimii
de Profetul eliberării
prin (marea trecere)x

Finalul e o formă de bricolaj
printre florile din vază
depăşit de lacrimă&râs
ieşind din umbră
către oricevoi
ne-epuizat

poezie de Sorin Oancea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Singurătate

Prin luminişul crângului tăcut,
De-atâta vreme nimeni n-a trecut.

Copacii goi, în lungă nemişcare,
Pe umbra lor ce stă-nălţată în picioare.
Arar ajunge până-aici
O pasăre cu aripile mici,
Şi glasul ei răsună în linişte prea tare.

Dar Primăvara, care ştie tot,
Va risipi prin iarba dimprejur
Scântei de-azur
Albastru miozot.
Şi dintre foi tivite cu argint,
Vor creşte ciucuri albi de mărgărint.

*

Pe-aici, o zână mică coboară dintre stele,
Şi-n fiecare noapte culege viorele.
Dar nimănui pe lume nu-i e dat s-o vadă
Cum vine pe cărările din mladă,
Făcând în taină îndelung popas,
Din loc în loc, pe unde-a mai rămas
Zăpadă...

poezie celebră de George Topîrceanu
Adăugat de Sagittarius
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bucuria-i tot mai rară

În vara asta norii-au plâns
Cu prea puţine lacrimi.
Cât a plouat, n-a fost de-ajuns
Să stingă-a noastre patimi.

Tristeţea mai greu ne apasă.
Bucuria-i tot mai rară.
Lipseşte pâinea pe masă,
Viaţa noastră-i mai amară.

Speranţa pentru viitor
E din ce în ce mai sumbră.
E blestemat acest popor
Să rămână doar o umbră.

Mai marii ţării au orbit.
Nu văd cum naţia dispare,
Cum tot românul e sortit
Să meargă peste hotare.

Natura nu ne ajută,
Ei de noi nu au habar,
România e pierdută.
Rămâne fără hotar.

poezie de Dumitru Delcă (iulie 2012)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ecou de disperare

Trăim într-o lume (ciudat) nedialectică,
Sfâşiată de eruptive antagonisme radicale;
Pâlnia sorţii ne toarnă umbre fără frică,
Sufletele se zbat în suferinţe capitale.

Prin valul tot mai tulbure-al vieţii ce pare
O lacrimă mult prea sărată care clocoteşte,
Ordinea lumii e-o sclerozată întruchipare
A suferinţei ce existenţa ne-o vămuieşte.

Dinţii hulpavi ronţăie-n temelia vieţii,
Copiii lumii decontează o viaţă decadentă,
Bursa neagră s-a premutarisit în intersecţii,
Evoluţia pe scara degradării este inerentă.

În politica aservită, azi, se complac
Oameni fără caracter sau repetenţi.
Ei fac şi regula şi jocul, după bunul plac;
N-au cum să fie drepţi şi transparenţi.

Realitatea-i o junglă leproasă, sălbatică şi tristă,
Ne risipim existenţa în ameninţătoarele-i confuzii,
Fărădelegea a devenit subiect doar pentru revistă,
Nu şi pentru justiţia care ne livrează numai iluzii.

Natura însăşi e-un ecou de disperare,
Totul în jurul nostru se chinuie să moară,
Trăim într-un blestem de cruntă nepăsare;
Ne batem joc de tot ce, încă, ne-nconjoară!

poezie de Costel Avrămescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aproape orice om care azi e sărac, depresiv, nefericit, a luat decizii care l-au dus pas cu pas spre acest deznodământ. Tot pas cu pas se poate întoarce din drumul greşit pentru a merge pe drumul bun. Mai mult, dacă vrea, poate şi alerga. Totuşi, mulţi aleg să nu îşi asume responsabilitatea pentru ceea ce sunt şi ceea ce au. Nefericirea de azi nu e vina lor. Dar deciziile de ieri, alea ale cui sunt?

citat din Pera Novacovici
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tunet în nori

Nu sunt acolo unde m-ai aştepta
Şi nici nu te astept iubirea mea,
Nu-i nici o grabă, nu se vede în...
În ochii tăi e doar asteptarea...!

Nu-i un regret, un ultim ceas,
Sunt doar Eu şi Tu un ultim veac,
Veacul e al nostru în cele din urmă
Petrecem chiar şi o secundă din...!

Din ce nu am cunoscut, din...
Din ce tot ne-am pierdut demult
Ne regăsim doar acum în infinit
Şi doar o clipă cuprinde-mă-n cât...!

Cât ne-a rămas, cât mai... suntem...
Un glas, într-o surdină fără de...
Noi ne regăsim la, spre sfârşit de...
Drumul e al nostru, tot universul!

Tot... ne cuprinde-m într-un cuvânt,
Tot şi doar Tot ne dividem in Noi
E prea mult, prea... suntem făuriţi
Din ce acum începe să tune în... nori!

poezie de Mihai Marica
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Baladă

Eram tânăr, viguros,
Urcam dealurile pe jos,
Străbăteam la pas poteci
Chiar şi în clipele reci.

Ascultam păsări cum cântă,
Izvoare cu apa sfântă,
Ochii-mi alergau în zare
În fulger de căprioare.

Întindeam mâna spre cer,
Codrul nu era stingher,
Dealul mi se părea mic,
Ori eu eram mai voinic!

Acum dealul s-a mărit,
Îl privesc din asfinţit,
Pasul nu-l mai prea străbate,
Gândurile adună şoapte.

În curând voi fi sub deal,
Iarbă verde pentru cal,
El să mai fie fugar
Pe tărâmul legendar.

Că mi-a fost să-mi fie drag
Dealu-ncoronat cu fag,
Cu stejari şi tei din tei
Unde am iubit femei.

Totul însă va rămâne
Un lătrat prelung de câine,
O cruce-n cădelniţare
Şi-o baladă în uitare!

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Marin Moscu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Va trebui să mă desfac de această conştiinţă exacerbată. Savurez încă prea mult această situaţie intermediară. Totul trebuie să devină mai natural şi mai simplu, şi voi ajunge poate să mă simt adultă şi capabilă să le îndrum la rândul meu, pe alte făpturi din această lume, şi să le aduc puţină lumină prin munca mea, căci aceasta contează în cele din urmă.

citat din Etty Hillesum (12 martie 1941)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ritual

Mai trece înc-o noapte, mai trece înc-o zi,
Se scurge ce a fost în ceea ce va fi
Iar cel ce-a fost, în cel ce nu mai este,
Se trece din realitate în poveste,

Trece o noapte iarăşi şi după, înc-o zi,
Existul uită taina de a fi,
Îmbătrâneşte clipa-n albe catedrale,
Minunile luminii adorm în nopţi banale,

Cântul se trece într-un prelung ecou
Cât tot ce este vechi iar se transformă-n nou,
Tot ceea ce privim, ne pare o nălucă,
Ce va veni-l aşteaptă pe "este", să se ducă

Şi tot rotundul se învârte în spirală,
O lume minunată, definitiv ovală
Dispare în cetatea din zidurile firii,
Privind printre creneluri culoarea amintirii,

Caii albesc în surul neputinţei,
Doar aripile lor şi-ale credinţei
Rămân deschise într-un timp ce stă pe loc,
Trec zilele lăsând iar zilelor un loc

În carambolul de pămant şi oase
Care înlocuieşte secera cu coase,
Trec fără să mai ştie încotro,
Ulcioarele fragile şi maro

Ce într-o fracţiune de secundă,
Cu cioburi, lumea o inundă,
Cu cioburi ireale, colorate
Ce taie clipa fix în jumătate,

O parte trece, alta mai rămâne,
Ca într-o diviziune de celule
În care embrionul are doua corduri,
În pântecul de flori ce-au înflorit în norduri;

Trece o noapte şi mai trece înc-o zi,
Din cei mai gravi adulţi redevenim copii,
Îngenunchiaţi, ca înaintea primului lor pas
Ne ridicăm pe ce fost spre ceea ce-a rămas,

Ca într-o înălţare care pare pe pământ,
Cât încă ce voi fi este captiv în sunt,
Cât încă pot fugi de totul şi de toate
Acelea ce se clatină în propria realitate

Relativa...
Nu mă încred în balustrade în derivă,
Deoarece aceastea au colţurile drepte,
Ce uneori pot a fi asemuite unor trepte

Şi drama oarecum atât de omenească,
Constă în starea omului să le privească
De sus arareori, mai des de jos,
Aşa cum uneori întorci toate pe dos

Veştmintele luminii,
Ca faţa să le-o vezi şi capetele vinii
De-a fi, să poţi din nou a dezlega,
Într-un ritual în urma căruia, încă mai poţi spera,

Căci ziua ar putea fi infinită,
Nefragmentata dac-ar fi, nemărginită
De recurenta obsesiv-a nopţilor eterne,
Prin ale căror site, omenirea cerne

Tot binele de rău, întregul de fragment,
Notează pe o hartă de ocru pergament
Faptul c-a fost aici, cu gând de-a se întoarce,
Dar uită că în geruri, cu lemnul pentru arce

S-a încălzit şi astfel o înghite practic apa
Şi dacă nu aceasta, o rezideşte sapa,
Plantând întru-nviere oseminte,
Caci omul veşnic uită, ceea ce ţine minte.

poezie de Silvana Andrada Tcacenco
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!