(pseudo)amortizare

[file de jurnal afectiv]

lipsa de iubire se păcăleşte
aşa cum păcăleşti un copil
convingător... cu disperare ascunsă îi spui
că mâine-le celălalt îi vei cumpăra
păpuşa preferată
chiar şi o baterie de rezervă
pentru zielele acelea în care
amuţirea va fi proba de rezistenţă
în faţa morţii

îţi spui că poţi... că trebuie
că totul e chestiune de obişnuinţă
ce mare scofală o iubire îngropată
în văzul cosmosului orb
văzându-şi cu îndârjire de ale sale
laşi zilele să treacă... să treacă... până când
uitarea îşi instalează cortul
cu privire tâmpă aştepţi un miracol

cade o ploaie
una dintre acelea cu ciucuri la capete şi iluzii
oamenii se înghesuie la spectacol
îţi numeri secundele...
de-abia ai timp
să rămâi în neutralitate

cuvintele se agaţă
fac suportabile sensurile
alte înţelesuri acoperă clandestin
o realitate
vine o senzaţie de trecut
lumii i se îmbolnăveşte o frunză
şi tu eşti singura... singura în stare
s-o facă să-şi reintre în ingenuitate

în vecinătăţile mici
bunăvoinţa reflectă triumful individual
în fapt vanitatea nemăsurată

cocârjată o durere iese din tine
scuipându-te că i-ai luat dreptul la continuitate
habar nu are ea că nimic nu se poate pune
cu golul

poezie de Daniela Luminiţa Teleoacă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îndepărtare

[file de jurnal afectiv]

într-o altă viaţă voi fi pasăre
la toate ferestrele mângâiate cândva
îmi voi aşeza cântecul aproape-amintindu-mi
într-o rătăcire/ într-o nelinişte... într-o aşteptare
când se vor fi oprit ceasurile ca pe spectacol
floarea îşi va creşte înţelepciunea personală
cu filosofia lor argintie şi fragedă
gâzele vor acoperi rănile şi pământul
răsucirea aceasta a ta înspre mine
punând în primejdie cosmosul

ca de orbire voi piguli ochii trecătorilor
într-o atingere tandră-fantomatică
se va apropia orizontul în fâlfâit vocalic
iertându-mi lipsa de stare... nepotrivirile stranii

la cumpăna destinului
voi pune semn
mâinile-ţi vor fi încătuşate
vei crede... de mine...
nostalgia va face cuvintele să izbească

intrată în tăcere
voi fi pasăre...

nu vei şti tu
să ajungi
la mine.

poezie de Daniela Luminiţa Teleoacă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă îţi imaginezi că într-o relaţie de cuplu intri ca să iei de la partener, vei suferi atunci când aştepţi să primeşti şi nu ţi se dă. Dacă îţi imaginezi că relaţia de cuplu este ca să te facă fericit, vei suferi atunci când te trezeşti singur pentru o clipă şi îţi dai seama ce viaţă de rahat ai. Dacă îţi imaginezi că iubirea "se primeşte" de la celălalt, vei suferi atunci când vei uita că iubirea se "autogenerează" în fabrica din sufletul tău. Dacă îţi imaginezi că într-o relaţie de cuplu trebuie să îţi laşi deoparte libertatea, propriile nevoi, hobby-urile şi prietenii, vei suferi de fiecare dată când vei fi şantajat în numele iubirii să renunţi la tine iar la sfârşit – suferinţa supremă – când eşti părăsit pentru că eşti un om fără coloană vertebrală care a renunţat aşa uşor la propriul suflet. Iar cea mai mare suferinţă este atunci când ţi-ai format părerea despre iubire din ce spune religia, mass-media şi anturajul tău. Ai un compas perfect al iubirii în inima ta. Acolo ştii tot timpul ce e bine şi ce e rău, ştii când mergi pe un drum greşit sau unul al împlinirii, când e timpul să se încheie o relaţie sau să înceapă una. Nu asculta pe nimeni, nici pe mine, când vine vorba de iubire. Dar ascultă-ţi vocea interioară cu sinceritate brutală. Şi atunci vei ştii tot ce ai nevoie să ştii despre iubire, relaţii, îndrăgostire, fericire.

citat din Pera Novacovici
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nicio stare

epuizarea vine frenetic dinspre oameni
de-aia te ia cu gol la stomac... cu monde à l'envers
nu aprofundezi dai pagina îţi faci de lucru
cu gâza exasperată să se insinueze întru ale tale

acaparat până peste poate dincolo de o fereastră
planurile cosmosului cu tine se amână salutar
[nu ştii nici tu cum faci dar nimeni nu bagă de seamă]

personal nu-ţi propui
marea cu sarea
vrei numai să ajungi
la frunza cea mai frunză
a smochinului dintr-o cale
care la o adică poate fi calea ta

... să eviţi înţepătura unei insecte
să o fentezi printr-o piruetă printr-un trompe l'oeil
simulând apartenenţa la acelaşi regn
[ai exclude din start toate teoriile fratricide]

să intri în ziua aceasta ca şi cum ar fi a ta măcar parţial
să-ţi permiti de pildă femeie cu frumuseţe şi ancoră
să prelungeşti timpul să poţi scrie firesc despre
ca şi cum chiar ar/ai exista

când ai privi
spre cerul decupat în centrul celulei
ai capta.... gândurile pescăruşului
alunecându-şi cântecul de înţelesuri
spre închisorile dintr-un om

poezie de Daniela Luminiţa Teleoacă din Iubire cu lămâie şi sare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iulie

[file de jurnal afectiv]

nu-mi amintesc iubirea
intuiesc numai siluetele contorsionate
ale culegătorilor de spice cu inima zornăindu-le
silenţios în ritm cu fuga discretă a şopârlelor verzi
oprindu-se mai apoi cât să treacă o pasăre

timpul are o genune pe faţă
cuibul dropiei rătăcindu-şi privirea
într-o lume imortalizată...
eu îţi arăt oameni
lucrătorii aceştia cu ziua
pălmaşii... robii
nu vezi nici măcar
« batic galben »

franjurile îşi derulează întâmplarea
peste coline... peste podeţe...
peste indiferenţele astea ample sfidătoare

în absenţă o mare
îşi deschide înţelesurile

şosele încinse curbează visul
ziduri forestiere... călători sau intruşi
rumeguşul... ţepii drumului... coroanele
toropite de singurătate

spicele îmi ating respiraţia
o copilărie uitată se apropie
obrazul meu lipit de geam roz-translucid
roz-translucid... aproximativ rece
dându-mi cumva senzaţia de viaţă
în această alunecare continuă

vara îşi împinge hotarele
la prima... poate un tramvai
poate... o iluzie

peisajele trec goale

spui că mă iubeai... că încă...

intuiesc numai
siluetele contorsionate
ale culegătorilor de spice.

poezie de Daniela Luminiţa Teleoacă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ne domină în chip absurd un anumit spirit juridic; un superstiţios respect al contractului. Faci un fel de contract, îţi iei un adevărat angajament faţă de tine, când spui altuia: n-am să fac niciodată asta. Ce absurdă convingerea că "a te ţine de cuvânt" e totul. Descoperi alte sensuri, depăşeşti şi te depăşeşti - dar ai prins să spui că eşti ceva, şi rămâi ce eşti, ce ai fost.
E, în fond, superstiţia celuilalt. Ruşinea de celălalt - din tine.

citat celebru din Constantin Noica
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

În fond decembrie de-abia urmează să sosească

nu mă contrazice!
vine o vreme când toate poemele se scriu cu sfârşitul
eşti om/ doar-om şi în vacarm uiţi
să faci legătura dintre lucruri
nu mai eşti în vremea copilăriei
să poţi glumi cu genezele nedesăvârşite
tu nu vezi, chiar nu?
laşi baltă lumi...

de depaaarte

încerci să dibui capătul funiei acesteia
infinit desfăşurându-se până în punctul în care
priveşti la tine ca dintr-o prăpastie:

! aluneci

nu ne putem elibera decât rostind cuvinte la modul inspirat
şi cum s-o facem când înţelesurile ne-au crăpat în palmă?
ridicarea asta de privire / coborârea asta de pleoape
în mijlocul apelor zadarnică truda păsării
de a te ţine la suprafaţă

poate intempestiv ne-am dorit primăvară
şi copii ne-am trezit şi desculţi
grăbiţi am iniţiat marea călătoria prin ierburi:
creşteau obuze sub neştiute sentimentele noastre

şi ne-am amăgit durerea
de parcă durerea ar fi fost copil mic
să înţeleagă de păcăleli:
am bătut locul rău care ne lovise
[habar nu aveam că... destinul... şi destinul nu avea trup!]
infinit mai naivi decât ea am suflat peste inimă
aer cald-aer rece-aer parfumat şi
nimic

poate că am trăit cu iluzia traversării lui decembrie
prin iglurile cercurilor personale suspendate
poate de-adevăratelea ne-am sufocat iubirea
şi cu totul ne-am deşertat

lumina stă să cadă
sugrumată în fricile omului
o nostalgie letală
preţul greu al neînţelepciunii... al neîncrederii
fără drept de apel subţiindu-ne faţa

nu vom trece de momentul acesta:
eşti omul rău! – îţi spun / eşti omul bun! – îmi repeţi
eşti omul bun! – îţi spun / eşti omul rău! – îmi repeţi...

muzică perisabilă – ecoul sentimentului deformat
şi acest trunchi de copac cândva cu vocaţia solidificării memoriilor
neputincios azi să înfieze tristeţea de moarte a fiilor omului

poezie de Daniela Luminiţa Teleoacă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cuantificare

viaţa se scurge ca o dâră albă
durerea nu are propriu-zis acoperire
imunitatea se capătă din mers
de aceea poate optezi
pentru tablete mentolate
un fel de iluzii aromate cu verde
adulmeci polisemii

! nu, nu se moare:
viaţa este o obligaţie
de care musai trebuie să te achiţi!

sensurile le-au creat... nu oamenii
admiţi supravieţuirea contextuală

cineva sparge pe centura lumii pepeni roşii
de la tine-femeie până la măslinul tenace
calea afectivităţii primare

vrăbiile s-au certat de dimineaţă
a rămas cum a decis Puiul!

viitorul se măsoară în privirile uimite
ale de-abia-ieşiţilor-din-increat.

poezie de Daniela Luminiţa Teleoacă din Iubire cu lămâie şi sare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O singură dată?!

dar poate că noi ne întâlnisem cândva demult
cel mai probabil la facerea lumilor
de aia poate rămâneam pentru tine
unica femeie... singura adevărată
de aia poate ar fi trebuit să rămâi
pentru mine unicul bărbat fie
şi-ntr-o toamnă îngustând cărările
drumul de întoarcere al fiecăruia
către sine

atunci când oamenii normali
îşi îndeasă grijile în spatele ferestrelor
fredonează poveşti fac copii...
îi trimit în lume

şi tramvaiele noastre calcă
dimineţi lunecoase iluzorii
liniile zadarnic încercând
să încropească destinul comun
puntea aia intimidantă
în faţa morţii

unica întâlnire rămâne
într-un punct contestat al realităţii

(şi totuşi suntem împreună.)

poezie de Daniela Luminiţa Teleoacă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Liber-arbitru

[file de jurnal afectiv]

ziua de azi nu poate fi
decât despre pescăruşi
despre felul în care
într-o grabă... într-o copilărie
mi-am luat libertatea
de a mă ocupa
nu de priorităţi
am rupt pânza aceea densă
întreţinând iluzia continuităţii... a iubirii
n-am ignorat timpul... controversele....
nici concurenţele dintre oameni... trădările
toate maldărele acelea concrete
purtând greutatea neantului
vraful de somaţii

mi-am spus:

spaima poate să mai aştepte
eventuale germinaţii estetice
într-un spaţiu virgin
în care s-au conservat
nepervertite culorile... în fapt
amintirea fiecăruia de celălalt

am deprins intuitiv înţelesurile
trudind să le umplu cu fericire
în oglindă mi-am dat cuvântul de onoare:
nu sunt asemenea celor mulţi!
nu mă tem de însingurare!
am învăţat să port albastru-cu-bleu
frumoasă inutilitate într-o lume fantastă!

subtilă... adică Femeie
am răscolit aparenţele acestea
fotonii demiurgici populând
profundul cromatic

orice lucru se cuvine
a fi scos din anonimat
rostind nuanţele adecvate
altfel degeaba pasăre!
altfel degeaba om!

ziua de azi nu poate fi decât despre pescăruşi
această trezire la realitate când înţeleg
că orice moarte se declanşează
cu anihilarea centrilor durerii
în deplină cunoştinţă de cauză optez

să mă doară

poezie de Daniela Luminiţa Teleoacă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi prieteniile îşi au viaţa lor. Durează atât timp cât sunt necesare creşterii a doua suflete. Vine un timp când prietenia unui anumit om e o povară; nu-ţi mai spune nimic şi nu-i mai spui nimic. Osmoza dintre sufletele voastre s-a sfârşit. Sunteţi acum unul faţă de altul, două organisme complet închise. Trebuie să cauţi alte organisme, alte suflete cărora să vă puteţi deschide, pentru a primi sau a da bucurii, dureri, experienţe de tot felul. O prietenie care durează o viaţă întreagă este, pentru mine, un miracol. Poate să fie o simplă obişnuinţă şi atunci e tristă şi neinteresantă. Dar poate să fie şi o "căsătorie spirituală", un miracol propriu zis. Unirea sufletească s-a făcut, atunci, peste graniţele omenescului.

Mircea Eliade în Şantier
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Singura stare non-duală din tine este cea de a fi, chiar şi atunci când spui - a fi sau a nu fi - tu trebuie să fii, nu-i aşa? Nu asocia pe a fi cu gândul etern confuz, dual şi vei cunoaşte libertatea.

citat din Atmaji Maharaj
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fericirea nu e un lucru de sine stătător. E mai repede un echilibru dobândit între mai multe componente ale existenţei tale precum înţelegere interioară, familie, sănătate, ceea ce faci şi alte lucruri care contează pentru tine. Nici măcar un lucru dintre acestea luat în mod singular nu îţi va aduce fericire deplină. Trebuie să iei şi să le amesteci de unul singur până vei găsi proporţiile potrivite pentru tine. Nu uita că aici tu eşti cel care stabileşte, nimeni nu poate să o facă pentru tine. Nu are rost să încerci să trişezi copiind de la altcineva sau aplecând urechea la unu' şi la altu' - te păcăleşti de unul singur. Eu aleg să îmi fac propria reţetă. Dar voi, aţi găsit-o?

citat din Pera Novacovici
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eşti sclavul propriilor tale trăiri, gânduri şi emoţii. Când ai un viciu şi îţi spui că te poţi lăsa oricând dar nu vrei, te asigur că nu poţi să te laşi. Când ai convingeri limitative care te opresc din iniţiativă şi din acţiune, care îţi spun "nu încerca, nu se poate, te faci de râs" eşti sclavul propriei tale minţi. Tu poţi să îţi propui orice, nimic nu te opreşte. De ce îţi propui puţin? De ce ai gânduri limitative şi emoţii distructive? Pentru că nu eşti propriul tău stăpân şi o forţă mai puternică te "posedă". Oamenii pierd libertatea pentru că preferă sentimentul siguranţei în dauna adevărului. Când preferi siguranţa în dauna libertăţii, laşi frâiele şi responsabilităţile în mâinile altui om sau a altor forţe care crezi că îţi vor oferi siguranţă. Tu nu te lupţi doar cu lumea exterioară, cu societatea, cu specia, ci şi cu părţi semnificative din tine însuţi. Există doar o parte mică din tine care poate fi numită pe bună dreptate, comoara ta. Îngrijeşte şi iubeşte această parte din tine, căci dacă e să te salvezi, doar prin valorificarea acestei comori vei reuşi.

citat din Pera Novacovici
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mereu te-am făcut să crezi că eşti altul

şi te-am înlocuit pe tine cu tine
pe cel ce îl ştiam
cu cel ce îl visam
aveam un fel de teamă
să nu pierd ţărâna de care mă legasem
şi când nu puteam să îmi stăpânesc verticalitatea
plecam
acolo unde a început totul
la marginea lumii

ştiu ce vei spune
că povestea noastră e îngrămădită într-un trecut banal
că tu ai fost cum ai fost
pentru că nu am însemnat nimic
şi că ai dormit în fiecare noapte visându-ţi femeile
dar eu ştiu că nu e aşa

mereu am inventat oameni care m-au iubit
să mă poţi crede măcar o secundă
mereu am pozat zâmbete largi
cât să îţi imaginezi distanţa
dintre noi
cum se întâmplă şi acum
când îmi laşi un răspuns rece
şi aştepţi să scriu un poem
despre tine

mmm
despre tine am scris mii de poeme
pentru că îţi ştiu fiecare neajuns
al inimii

poezie de Any Drăgoianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Femeia asta care

în mod constant vine pleacă
de la treburile sale
ca o şcolăriţă
ca o dezertoare
aparent
fără prea multe conexiuni
cu exteriorul

poartă pălării cu vedere la sine
merge împachetată

primul strat o face
acceptabilă
aproape simpatică
parcă ai cunoscut-o cândva
de n-o semăna cu-o actriţă?!
(nu, ca să fii actriţă nu este... n-a fost niciodată obligatoriu să fii frumoasă, nici... nici... doar. să fim înţeleşi!)

ai zice că tu, chiar tu eşti una dintre acelea
care subit i-a intrat în graţii (ce vei fi făcut oare?!)
în felul ei taciturn te acostează îţi vorbeşte / te iscodeşte
despre cerceii tăi lungi peruani despre păpuşa
pe care nimeni nu i-a dăruit-o vreodată
a râvnit-o a blestemat-o a încuiat-o s-a încuiat
între pagini cu delimitare exactă

au traversat-o in absentia
păsări cu gât prelung de veneră
madone cu destin de narcisă
chiar iubirea...

s-a retras
pe vârful picioarelor nebalerine
din văzul unei lumi ingrate
70 plus au prins-o
la masa cu cioburi dintr-o grotă
luându-şi porţia triplă de anestezic
şi răutate

. femeia asta vicleană
femeia asta cioturoasă
care se-ncurcă
în păsările
de la genele tale

vine pleacă poartă merge acostează râvneşte iscodeşte blestemă pleacă.
nici măcar nu-şi aminteşte

că este

că a fost

odată

femeie.

poezie de Daniela Luminiţa Teleoacă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poate singura diferenţă dintre mine şi tine este că eu chiar sunt un nimic în sensul real al cuvântului, pe când tu chiar şi când afirmi căci "cunoşti" nimicul eşti tot un mare "CINEVA"!. Tu în faţa mea afirmi: "Chiar sunt un nimic, sunt nimeni!" dar imediat cum te întâlneşti cu 898989, uiţi nimicul şi devii brusc "Cineva"! Nu e nimic nenatural în atracţie, dar de ce să uiţi adevărata ta natură pentru ea? Fără ca adevărata ta natură să existe, atracţia dintre un bărbat şi o femeie ar exista? Fără ca mai întâi SĂ FII, poţi fi bărbat sau femeie? Prima condiţie este "A-FI". Recunoaşte-o degrevată de orice gând, ea este natura ta reală, este libertatea. Când erai prunc făceai pe tine şi habar nu aveai de bărbăţia ta. La 90 de ani datorită Alzhemer-ului vei face pe tine şi vei uita de toate rolurile tale. Află cine eşti tu, pentru că mintea care se dă spirituală acum e top cea mai bună comedie!

citat din Atmaji Maharaj
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cutremur

mogâldeaţă
umplusem împrejurimile
cu plânset isteric şi sânge
lovisem cu-n picioruş lanţurile
aşa cum izbeşte o planetă
finitudinile infirme ale lumii

atunci a fost prima oară
când fără sentimentul consecinţei am întins la maximum
corzile pulmonare şi aşa surmenate ale cosmosului

forme alb-cenuşii [un fel de nori... un fel de oameni...?!]
îşi revendicaseră partea lor de destin
întinderea de la omoplat până la grimasa
ce printr-o strădanie a firii... printr-o întâmplare
ar fi adus zâmbetul
parcelele acelea de epidermă proaspătă
în care nu s-ar fi sfiit iarba să iasă
ca dintr-o ţarină imperială

siluete oblice se grăbiseră spre verdicte
habar neavând că o hârtie impecabilă
nu putuse nicicând să substituie o iubire

în sfârşit simţisem
ispita cărnii încinse
îmi deschisesem larg nările
până la dezgolire inspirasem
chestiile realului

o friptură franţuzească pomana porcului
doi inşi abandonându-se anatomiei
increatului

îl înşfăcasem mai apoi de o mânecă
pe preotul mic mai să cadă
în cristelniţa oarbă

deprins cu gălăgia
– cod genetic ireproşabil!
publicul amuţise!

abia ieşită în lume
redefineam
trecerea pe roşu
scumpirea pâinii
cea de pe urmă trădare
abţinerea de la moarte.

poezie de Daniela Luminiţa Teleoacă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Desprimăvărare

pasărea îşi înfipsese zborul
în aria-lipsă a omului nostru

ziua-n amiaza mare bocitoarele
umpluseră vremea cu hoiturile
silabelor dezmembrate

în zarvă nelumească Dumnezeu
ieşise pe o margine înaltă
plânsul Lui tăcut discret paşnic
scosese din amuţire
mările îndepărtate ale Sudului

se reinventase alt drum al mătăsii!

la răscruce o ridicătură de dune
închipuind setea de iubire
a celor doi atâta timp
rămaşi în singurătate

dintr-o absenţă ieşise un mugur
ispitind nările îngerului
să-şi reintre în normalitate

poezie de Daniela Luminiţa Teleoacă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

The winner takes it all

unele subiecte se cuvine să rămână tabu
aşa cum drumurile cu sens interzis sau moartea
vom opta eu pentru aleea cu magnolii
tu pentru alte culturi pragmatice
în perindările mele estetico-idealiste
voi creşte în continuare pepiniere de vise
în care desigur nu vei mai fi tu

te vei întoarce în trecut
în convingerile tale făcându-mă vinovată chiar dacă
nu vei găsi nici măcar minimul argument
vei persista în irealitate

îmi vei pune rochie mov şi cercei cu turcoaze
necondiţionat îmi vei întinde pajişti cu libelule şi fluturi
nimeni nu se va amesteca în planurile tale:
în fapt eşti demiurgul cu drepturi depline asupra propriei creaţii!
vei fi hair-stylist-ul meu personal şi duhovnicul şi împăratul
într-o lume în care statutul masculinităţii alpha
se cuvine cu sfinţenie nesfântă a fi prezervat
mă vei acţiona simplu de tot/ aproape facil
printr-o banală apăsare de taste
vei exclude din start Control save-ul din destinul meu
la stânga la dreapta tot înainte... tot în spate
voi fi purtătoarea de cuvânt a lumilor tale
ridicate pe rămăşiţele enunţului meu
cândva dezvoltat şi integru

te vei întoarce în trecut... nu al meu
te va durea
îmi vei duce lipsa
mă vei urî:
nu vei regreta!

dar ştii...

serile acelea nu au fost niciodată ale noastre... nici atât nopţile
o trecere voit imprevizibilă a orelor în care fiecare aştepta altceva
eu o minune / tu o abdicare!

şi atunci

întâmplării noastre îi vom pune un titlu comun
niciun rating nu ar putea rescrie scenele lipsă... stupida autoiluzionare
nimeni habar nu va avea de vreo epocă... de minima tramă
şi care va fi fost la o adică punctul paroxistic
foarte probabil cu prima ocazie scenariul va sfârşi prin a fi mototolit
între degetele aprige ale marelui vânător de drame/ înrăitul amator
devenit profesionist de intrigi hiperromantice

nu... nu mă doare!
nu... nu te urăsc!
nici măcar nu-ţi simt vreo lipsă!

în fapt

unicul perdant
eşti tu

pentru că eu

eu nu te-am avut niciodată

poezie de Daniela Luminiţa Teleoacă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dar eu rămăsesem aici!

să ud în continuare floarea
de care tu trebuiseşi să te desparţi
aşa pe nepusă masă cum vine un fulger
într-un cer fără urme de ploaie... de nimic

să-ţi pun cuvintele mele rămăsesem
felul meu de a fi... rostul... nerostul
cu mine să mă cert să mă iert... să îţi răspund
să te fac să mă întrebi să te nedumereşti să mă aprobi
iară şi iară s-o iau de la capăt

să-ţi simt glasul paşii
să-i fac şi pe ceilalţi să creadă
fericiţi să fie fără să fi văzut

să te aştept!

să ud în continuare floarea...
în văzul nepriceput al celor prea de afară
bătând în zid şi-n gol bătând să piară să piară năluca

să-i dau la o parte grele straturile de uitare
pe ea însăşi de ea să o salvez

doar să o privesc
să-i aud zilele
de singurătate veacurile

timpul meu ce avea odată şi odată să piară
şi atunci voi fi rămas într-un cântec

de cine recunoscut?!

poezie de Daniela Luminiţa Teleoacă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!