Văd un intens spectacol

Din frunzele pălite, covoare policrome
Îmi împleteşte toamna, pe glie să le-aştearnă.
În ţarini şi-n grădină, noi brazde plugu-ntoarnă
Şi-al toamnei rod mă scaldă-n efluvii de arome.

Văd un intens spectacol, prin mica mea lucarnă;
Copaci stingheri şi stranii par palide fantome
Şi-n curtea năucită de-a toamnelor simptome,
Copii trag cu urechea la zarva din povarnă.

Natura-n veci fecundă, neasemuită-artistă,
Ieri nesperat de vie, azi calcă amputată,
Pe ştearsa urmă-a verii ce-abia de mai rezistă.

Lovind golaşe ramuri, o ploaie sacadată,
Mai cântă-o partitură, cu har de pianistă,
Trecutei veri ce-şi pune hlamida întomnată.

sonet de Mihaela Banu (18 octombrie 2018)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În toamna gri ...

Copacii-s palide fantome
În toamna gri, cu chipul slut,
Când frunzele-nturnate-n lut
Ţes noi covoare policrome.

Umbrele-au înghiţit tăcerea,
În pântec icnetul s-a frânt
Şi amorţite sub pământ,
Din seva lui îşi trag puterea.

Stafii de ceaţă-n noaptea oarbă
Au răscolit până-n adânc,
În tropot, rătăcind prin iarbă

Cu braţe-nfipte în oblânc,
Până le râse iarna-n barbă,
Alungând toamna ca pe-un ţânc.

sonet de Mihaela Banu din In volumul Eu râul tău, tu matca mea (2015)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În neguri, toamna asta

În neguri, toamna asta, stă să piară.
Se-nclină firul ierbii către glie
Şi mâini de lut, îl trag spre veşnicie,
Sub brazde reci în care plugul ară.

Capitulat-au frunze veştejite,
Lăsând toţi pomii palide fantome,
Ce văduviţi de-a fructelor arome,
Ramas-au sterpi şi cu puteri sleite.

Mâna şi-au dat, în teasc, ciorchini de struguri,
Născând licori din pârguitul bob,
Înfiripat din prea firavii muguri

Ai primăverii ce zâmbea-n scrânciob,
Şi contemplând a cerurilor cruguri,
S-au adăpat isteţ, dar şi neghiob.

sonet de Mihaela Banu din In volumul Eu râul tău, tu matca mea (2015)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când frunzele toamnei

Când frunzele toamnei paşesc către moarte
Şi-un ţipăt de jale răzbate departe,
Întrega fiinţă-mi, iubito, se strânge,
Iar sufletu-mi soarta, pe rând, le-o deplânge.

Şi verdele verii-mbătat în culoare,
Agonica toamnă îl poartă-n uitare.
Ca-n fiece toamnă, blestemul de ducă,
Din ramuri golaşe şi seva usucă.

Şi eu simt că-s frunză pustie şi rece.
Pe ultimul drum, în convoi, le-oi petrece,
Când clipa vrăjmaşă zvâcnirea ucide,
Din frunze căzute pe glie candide.

poezie de Mihaela Banu din volumul de versuri Cu pânzele întinse (2016)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Brumar

Se scurg, din tării, peste ramuri de-arţar,
stropi reci şi grăbiţi să ascundă-n pământ
dureri provocate-n rafale de vânt
pe cerul cu nori din al toamnei amar.

E-o ceaţă lăptoasă de jur-împrejur
şi-n ramuri burează cu ace subţiri
ce-ndeamnă, în seve, să fugă-amintiri
din vremea cu Soare şi frunze-n huzur.

E ud pe alee, şi-n iarbă, şi-n cer,
e recele toamnei, tristeţe, urât,
e-un timp nedorit, nechemat, mohorât,
e ultimul pas din al iernii foaier.

Mai trece-o rafală prin ramuri de-arţar
şi-ndeamnă o frunză la zbor prefăcut
în marea uitare din stratul de lut
al toamnei urâte din luna brumar.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rânduri pentru Mi-Tzu-Ko

Zi cu soare,
După ploaie!...

În odaiea mea - odaie
Albă,
Veselă
Şi mică,
Cu parfum de levănţică -
Braţele noastre se-ndoaie
Ca patru raze de soare -
Patru suliţi paralele,
Ce pătrund printre perdele
Înfigându-şi în covoare
Vârfurile lor rebele!...

Nu mai plânge, Mi-Tzu-Ko,
Că-n grădină nu mai plouă
Şi-n odaia mea cea mică,
Cu parfum de levănţică,
Nu te mai mira de ce -
În rochiţa ta cea nouă -
Pari a fi raza de soare
Ce-mi dădu buzna-n odaie,
Dornică de-o sărutare
După ploaie!...
Şterge-ţi ochii...
Nu mai plânge...
Mi-Tzu-Ko, tu nu ghiceşti
Că-n odaia mea cea mică
Cu parfum de levănţică
Ce-ai fost ieri
Azi nu mai eşti?...

Şi nu vezi că Dumnezeu
Ne-a trimis un curcubeu,
Ca faptura noastră nouă -
Despărţită ieri în două -
Azi să ne-o-ntregim în soare
Ca-ntr-o zi de sărbătoare
Şi s-o-ntindem pe sofa
Printre perne
Şi covoare,
Ca şi cum odaia mea -
Albă,
Veselă
Şi mică,
Cu parfum de levănţică -
Ar mai fi şi-odaia ta?
Mi-Tzu-Ko, n-auzi?...
Nu vezi?...
Sau - ce-auzi şi vezi - nu crezi?...
N-azuzi tu cum sună ora
Fericirii-amândurora?...

poezie celebră de Ion Minulescu din Pagini basarabene, nr. 3 (martie 1936)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe palme-vântul

Din privire-ţi cad petale
De atâtea amintiri
Toamna când îşi taie cale
Cu-o mulţime de sclipiri

Ne-a luat pe palme vântul
Toamna când o desfrunzeşte
Cu ea acoperind pământul
Sufletul de ni-l topeşte

Şi se fac semănături
Şi la ţară şi-n oraş
Tortu-i plin de umpluturi
Cu privirea de ostaş

În jur totu-i colorat
În galben şi-n arămiu
Clujul iată azi ne-a dat
Ochi de frunze dar târziu

Nu se văd din magazine
De priveşti iar pe afară
A frunzelor vii mulţime
Ca o floare legendară

S-a topit parcă viaţa
Şi din pomi şi din copaci
Nu-i mai verde astăzi faţa
Clujului — îns-acum taci

Căci a toamnei iar veşminte
Peste tot noi le simţim
Şi ne apasă gându-n minte
De iarnă — ne pregătim 09-11-2019

poezie de autor necunoscut/anonim
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aud vuind al toamnei vânt

Aud vuind al toamnei vânt.
Copaci din frunze-ngână-un cânt.
Nu-i vesel cântul, e-un jelit,
Iar eu ascult pătruns de dor,
Visând la anul viitor
Când iarna se va fi sfârşit.

Parcă mi-e gândul chinuit
Când văd frunzişul răvăşit
Şi-n noaptea cu năpraznic frig,
În care ore greu mai bat,
Mi-e glasul stins şi sugrumat;
Nu pot tristeţea să îmi strig.

În piept se zbate un suspin
Ştiind că timpul, asasin,
Crengi nude-mi va lăsa în loc,
Gonindu-mi frunzele-n pustiu,
Iar păsări pleacă-ntr-un târziu,
Cât timp mai curge apa-n scoc.

poezie de Mihaela Banu din Din volumul Paşi peste margine de timp (2017)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Te-aştept în fiecare seară

Te-aştept în fiecare seară,
Cu sufletul mocnind de dor.
Pe-acel peron, din mica gară,
Te văd în orice călător.

Doar amintirile ca-n ceaţă,
M-aduc împinsă de-un miraj
Şi în obraji simt o roşeaţă,
Când vreun tren şuieră-n triaj.

Oriunde-n lume te-oi ascunde,
Eu te aştept ca-n alte dăţi.
Cât timpul macină secunde,
Încă mai sper să te arăţi.

Şi toamna şi-a întins covorul
Pândind al revenirii ceas.
Mi-e primenit de mult pridvorul,
Aştept şi-acult fiece pas.

Tren după tren, trece pe şine.
E toamnă, seară şi mi-e frig,
Numai iubitul meu nu vine
Şi-n suflet mii de spini se-nfig.

Te-aştept în fiecare seară,
Febril, şi-n orice călător,
Care-a trecut prin mica gară,
Te văd şi simt că mor de dor.

poezie de Mihaela Banu din Din volumul Paşi peste margine de timp (2017)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi-e dor! ...

Mi-e dor de veri cu lacuri nesfârşite
Ce-n flori de nuferi au sădit lumina,
De crinii ce-au înmiresmat grădina,
De flori de mac prin lanuri rătăcite!

Mi-e dor de trandafirii albi din glastră,
De tufele albastre de verbină,
Să văd ciorchinii grei de la glicină
Ce îmi aduc seninul la fereastră!

Mi-e dor de râurile de petunii
Care-au făcut risipă de culoare,
Pictând cu-o nuanţă fiecare floare
Şi împletind o punte-n noapte lunii!

Mi-e dor de veri cu zvelta lor lavandă,
De spicele ce freamătă-n câmpie,
Să gust din tihna răsărind din glie,
Pierdută-n balansoarul din verandă!

poezie de Mihaela Banu din volumul de versuri Zăbrelind zadarnic zborul (2014)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trup de caldă glie

Sub cer gri de toamnă, pământu-l întoarnă
Ţăranii, cu toţii, să-şi crească nepoţii.
În brazdă să pună, cu sârg, boabă bună,
Ca să germineze boabele mai breze.
Zăpada să cearnă şi-n nopţi lungi de iarnă,
Tot bobul să doarmă fără frig sau larmă.
Sub soare răsară, înspre primăvară,
Să crească-n tulpină, scurmând lin în tină.
În vara fierbinte, căldura cuminte,
Să scoată noi boabe, frumoase podoabe.
Din holda cea deasă, neghina de-i scoasă,
O s-avem o pâine şi-n ziua de mâine.
Din boabele grele, din spice rebele,
Dinţii grei de moară macină comoară.
Vezi pâinea cum creşte, în drojdii dospeşte
Şi se umflă-n pene icnind fără jene.
Plămada de-o noapte din grânele coapte,
Împleteşte pită-n patru zări vestită.
Cu mâini bătucite de muncă trudite
Brutari, cu sudoare, coc alte cuptoare.
Dramul căpisterii umplând ca spiţerii,
Mâinile dibace frământă pogace.
Trup de caldă glie la noi pe tipsie,-
O pâine mai bună din vatra străbună.

poezie de Mihaela Banu din In volumul Eu râul tău, tu matca mea (2015)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Copaci în prag de iarnă

Pe urmele atâtor dulci ravagii rămân prin vie
solitari haragii şi-n parc sau chiar am simţit
de ieri mireasmă de zăpadă bună-n cer.

Sclipesc şi stelele mai auster pe-un fir de
rază brusc trecând prin fier şi-ncepi în lumea
vastelor miragii să înţelegi din nou ce-şi spun
copacii.

Sâmt lanurile puse la păstrare şi să
renască iarăşi înmiit avem sămânţă
pentru fiecare.

Ce cald ţi-e sângele şi-n întrupare,
schimbat într-o amiază de zenit cu
fierbinţeala unui tei în floare.

sonet de Grigore Hagiu
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mai fac un pas ...

Mai fac un pas spre porţi desferecate,
Rotesc în gând robitele tăceri,
Ce-şi strigă dreptul sfânt la graţieri,
Tânjind după un ceas de libertate.

Mai fac un pas spre zări de idealuri
Încerc să 'naintez fără popas
Şi-n biata vlagă care mi-a rămas,
Pun toată truda, să ating noi maluri.

Mai fac un pas spre-a cerului răsfrângeri,
Să-nchin cu zeii nesperat pocal,
Ca vasul sacru-al Sfântului Graal,
Cu răni de Crist şi stropii lor de frângeri.

poezie de Mihaela Banu din In volumul Eu râul tău, tu matca mea (2015)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toamna

Îmi place toamna...
Cu struguri mari, frumoşi din vii
Cu pere, nuci, gutui şi mere aurii.
Îmi place toamna c-ăi bogată
În multe nunţi, în cumătrii.
Când văd că tinerii se însoară
Şi vor avea şi ei copii
Îmi place toamna...

Îmi plac fetele şi horele din sat
Mă simt mai tânăr, mai bărbat
De vreau să cânt, să joc, să strig
Îmi place toamna...
Când văd că oamenii în câmp
Muncesc, zâmbesc, vorbesc de bine
Mai uit de frig, de vânt, de ploi...
Îmi place toamna.

poezie de Mihalachi Veaceslav (septembrie 2016)
Adăugat de Mihalachi Veaceslav
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu te-ntreba...

Nu te-ntreba de ce vin norii,
Nu te-ntreba de ce te strig.
E iarnă azi şi-n largul zării
Se rup fâşii de vânt, de frig!

Ce tristă-i zarea! Frunze ning...

Azi, picuri reci lovesc des pleoapa,
Iar ochii-mi se închid, apoi,
Unesc o lacrimă cu apa
Şi pasu-mi este mai greoi.

Ce tristă-i zarea, ca şi noi...

Copacii au rămas stingheri...
Cheamă prin ram privirea mea.
Dansează-n gol. Parcă mai ieri,
Prin frunze, dorul mi-l şoptea.

Ce tristă-i zarea, ea te vrea...

Nu te-ntreba de ce vin norii,
Nu te-ntreba de ce te strig...
E iarnă azi şi-n largul zării
Se rup fâşii de vânt, de frig...

poezie de Vera Crăciun din Pe valuri de albastru (iulie 2014)
Adăugat de Vera Crăciun
Comentează! | Votează! | Copiază!

Va veni toamna...

Va veni toamna
Curând şi grăbit,
Soarele se duce trist la culcare,
Iar frunzele galbene-n jocul lor strâmt,
Hai -hui o pornesc în lumea asta mare.

Va veni toamna
Cu plete arzând,
Şi haine de vânt, transparente, din ceaţă
Dar ne va saluta rând pe rând
În oricare tacută dimineată.

Va veni toamna
Vezi, parcă nu mai au loc
Cocorii şi berzele să stea pe casă,
Va veni toamna
Şi căt nenoroc
Să fim părăsiţi de-a verii crăiasă.

Va veni toamna
Mă doare un gând
Că şi viata mea spre toamnă se-dreaptă
În mine speranţele şi zilele-mi plâng
Şi va fi ceata.... în orice dimineată.

poezie de Mihaela Ciubotariu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De toamnă...

Vezi?! Afară plouă... Şi e frig... Şi plâng
Tremurându-şi umbra, frunzele de rug,
Frunzele brumate şi trudind de ger,
Într-un dans de ceară pe ascunsul cer.

Plouă mocăneşte, cu stropi mici şi reci,
Spaimă-ntre copacii-ngenuncheaţi pe veci
Şi de remuşcare, şoaptele se-adună
Şi vuiesc prelegeri... Se întorc spre humă...

Braţele în rugă de gutuie coaptă,
Ca un clopot, încă, plânsul şi-l arată.
Timpul, în clepsidră, rostul său îşi are -
Rod pentru rodirea toamnei următoare...

Trec peste cadavre, printre ramuri frânte...
Vântu-n simfonie, pe acorduri blânde,
Iar îmi cere mâna... Şi pe portativ
Notele dansează într-un ritm lasciv...

Ploi bolnăvicioase... Trec copii la şcoală...
Toamnă... toamna vieţii, crudă şi amară,
Vin cu scorţişoară, iz de guturai,
Toamna iarăşi vine cu al său alai!

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Culorile sufletului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sărutul toamnei

Mă îmbrăţişează toamna cu negurile ei,
Şi rece îmi aşterne sărutul ei pe frunte,
Cu ramuri desfrunzite pe vechile alei,
Mă mângâie încet prin tâmplele cărunte.

Şi şoapte la ureche, cu buzele de vânt,
Îmi rosteşte prin frunzele îngălbenite,
Din fiecare freamăt, din fiece cuvânt,
Tâlcuri încerc să-i prind cu mâinile pripite.

Parfumul ei de brumă şi de crizanteme,
Îşi face cuib în mine şi mă ispiteşte,
E vreme de iubire şi-i vreme de poeme,
Sărutul toamnei mă inspiră şi mă linişteşte.

poezie de Paul Aelenei din Gingăşii de Toamnă (2019)
Adăugat de Diana Iordachescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aripă de vis

Iar de frunzele căzute
Geamul inimi-i atins
Şi-n priviri azi nevăîzute
De departe parc-a nins

Nins cu frnze şi cuvinte
Peste mersul vremii fin
Şi-n privirea ta fierbinte
Eu văd ceru-ntreg senin

Cade toamna peste tot
Peste un roi de frunze iar
Un surâs şi un compot
Pe când vântu-n buzunar

Nu-ţi mai bate căci e plin
De idei şi atâtea versuri
Pe când gândul geme lin
De poeţi şi înţelesuri

Nu mai bate vântul — stă
Pe o aripă de vis
S-a oprit pentru odihnă
În privire-ţi s-a înscris

Ramuri calde se-mpletesc
Pe cărările privirii
Şi-n metafore azi c resc
Chiar pe palma amintirii

poezie de Ioan Daniel Bălan (17 octombrie 2019, Mănăştur)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Misterul iernii

Mai tremură-n simţiri miros de brad
Şi lângă sobă se-mpletesc poveşti,
Mai trece un an în zări căzute-n vad,
Te strig din amintiri dacă mai eşti.

Nici albul din ninsori nu s-a ivit
Să-mi spulbere tristeţea de pe chip
Şi-n sufletu-mi toţi fulgii s-au topit
Minunile din iarna vremii par un mit.

Mai sună-n depărtări o notă de colindă
Şi îmi roiesc în minte zâmbete zglobii
Amintirile mi se arată ca-n oglindă
Şi văd cum de minuni se-ncântă doi copii.

Nici globuleţele nu-mi par la fel de mari
Şi tot ce-a fost cândva de-acum s-a şters,
Dar mai rămâne vie o trecere prin ani
Şi-o nostalgie pusă la un colţ de vers.

poezie de Alexandrina Vlas din Când universul cade
Adăugat de aliona vlas
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gânduri de trecut, în ziua de astăzi

seninul de sus curge-n ochii mei
primăvara-mi şopteşte-ncet, am venit
păşesc agale printre petece de ploaie
şi cânt cu paşii mei rătăciţi, un mozaic
cu sufletul pe un asfalt, rece, încremenit

sus, plâng norii printre copaci cu crengi
de gânduri, prin muguri rătăciţi
şi florile-şi scutură-n vânt nebun petale
de ieri gândurile le-am făcut inele, pentru
trei de mâine şi astăzi, visările le-am adunat
de la fereastra trecutului tău şi-al meu, în mine
apoi le-am dat păsărilor care zboară-n, înălţimi
de suferinţă, să le poarte în depărtări, de tine

am rămas cu o rană-n soare, care mă doare
pun lacrimi în ţărână, pansând tristeţi
întorcerea lor îmi va fi balsam în gânduri
să sădesc în pământul vieţii şi-n arături de timp
iubiri în primăveri care renasc şi nu în veri
aştept acum un fragment de ploaie, îngândurat
asfaltul să fie cald, pentru ca lacrima mea
ce-mi picură, să se evapore în calea ta
şi-n gândul tău, să pot sa zbor prin el
pe-o pasare albă, pe cer senin, cu adieri de dor

poezie de Viorel Muha (mai 2009)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!