Nu te-ntreba...
Nu te-ntreba de ce vin norii,
Nu te-ntreba de ce te strig.
E iarnă azi și-n largul zării
Se rup fâșii de vânt, de frig!
Ce tristă-i zarea! Frunze ning...
Azi, picuri reci lovesc des pleoapa,
Iar ochii-mi se închid, apoi,
Unesc o lacrimă cu apa
Și pasu-mi este mai greoi.
Ce tristă-i zarea, ca și noi...
Copacii au rămas stingheri...
Cheamă prin ram privirea mea.
Dansează-n gol. Parcă mai ieri,
Prin frunze, dorul mi-l șoptea.
Ce tristă-i zarea, ea te vrea...
Nu te-ntreba de ce vin norii,
Nu te-ntreba de ce te strig...
E iarnă azi și-n largul zării
Se rup fâșii de vânt, de frig...
poezie de Vera Crăciun din Pe valuri de albastru (iulie 2014)
Adăugat de Vera Crăciun
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre vânt
- poezii despre trecut
- poezii despre prezent
- poezii despre nori
- poezii despre iarnă
- poezii despre frunze
- poezii despre dor
- poezii despre crengi
- poezii despre copaci
Citate similare
E iarnă, iubito!
E iarnă, iubito!
E iarnă, iubito, prin mine
Va ninge cu fulgii de fier,
Va bate și vântul când vine
Te strig din zăpezi, efemer....
E târziu, a nins peste tot,
Orașul pustiu e și frânt,
Gerul își dă în clocot
Și-și face în mine avânt...
Te zăresc albă ca zarea...
Hibernală în gânduri și iar,
Pașii tăi aud departarea
Și vin către mine, dispar...
E noapte și ninge și ninge
Prin mine, prin tine-amândoi
Stingem lumina ce plânge
Și arde și arde în noi...
poezie de Sergiu Boian (noiembrie 2013)
Adăugat de Sergiu Boian
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre ninsoare
- poezii despre lumină
- poezii despre ger
- poezii despre zăpadă
- poezii despre plâns
- poezii despre oraș
- poezii despre noapte
- Ne poți propune o poezie de dragoste?
Flori de frig
flori de frig acum plutesc
și în aer și-n priviri
să nu stai să nu te miri
cum în ochi îți strălucesc
toți copacii azi sunt goi
chiar și pomii din grădină
deși bine-n rădăcină
stau cu toții pe la noi
s-a-mbrăcat în frig azi totul
și umblarea și privirea
de mai dăinue-amintirea
și ne mângâie cu botul
prin oraș se țes doar pași
umblete mereu în fugă
și cu mersu până-n dungă
alături să nu te lași
căci e aproape sărbătoarea
nașterii azi Lui Hristos
Prințul Sfânt cel mai frumos
ce ne oferă azi salvarea
poezie de Ioan Daniel Bălan (4 decembrie 2018, Mănăștur)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi poezii despre sărbători, poezii despre superlative, poezii despre sfinți, poezii despre sfințenie, poezii despre salvare sau poezii despre nuntă
Norii
Norii cocori cu aripile răsfrânte
Și închinate cu sfiiciune în formă de "V",
Secunde cu sufletul împăturit
Și inima în zig-zag,
Croind zarea cu taina literei lor.
Frunze alunecând pe frontispiciul pătat
De sângele apusului,
De lacrima cerului,
Timp progranat a musti în lumina
Ochiului nostrum abătut de pleoapa uitării
Norii, doar norii!
poezie de Rodica Nicoleta Ion din Dansul anotimpurilor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și poezii despre timp, poezii despre uitare, poezii despre sânge, poezii despre suflet, poezii despre secunde, poezii despre ochi sau poezii despre inimă
Pustiu de vânt
Azi un pustiu de vânt răzbate
Un vultur dinspre miazănoapte,
E frig, plouă mărunt și des.
Toamna și frunzele mi-a șters...
Și mi-au rămas copacii goi.
De-o vreme, s-a mutat în noi.
Bruma în suflet mi-a căzut,
Eu plâng cu ploaia, plâng tăcut...
Plouă cu frunze arămii
Și drumurile-mi sunt pustii,
Un foc îmi arde-n suflet iar
O toamnă fără de hotar...
Și bate-n mine-un vânt pustiu...
Ce sunt și ce am vrut să fiu?!
O toamnă fără de hotar,
Un vânt hoinar... un vânt hoinar.
poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre toamnă, poezii despre ploaie, poezii despre vulturi sau poezii despre tăcere
Dați o nucă și-un covrig
Este iarnă și-i târziu,
Cerul pare străveziu,
Lemnu-n sobă s-a gătat,
E timpul de colindat.
Leru-i ler și norii plâng,
Ninge peste noi și crâng,
Leru-i ler și este frig,
Dați o nucă și-un covrig...
Este rece și-n cuptor,
Pe stradă, un cerșetor
Cu năsucul înghețat,
Nu-i mai arde de cântat.
Leru-i ler și norii plâng,
Ninge peste noi și crâng,
Leru-i ler și este frig,
Dați o nucă și-un covrig...
Pentru bradul de Crăciun
S-o găsi un an mai bun
Să vină la frați, surori
Și la cei din închisori.
Leru-i ler și norii plâng,
Ninge peste noi și crâng,
Leru-i ler și este frig,
Dați o nucă și-un covrig...
Poate anul următor
Va fi mai strălucitor
Și-așteptăm să vină iar
Moș Crăciun cu un mic dar.
Leru-i ler și norii plâng,
Ninge peste noi și crâng,
Leru-i ler și este frig,
Dați o nucă și-un covrig...
poezie de Daniela Tiger
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre vinovăție, poezii despre nas, poezii despre muzică sau poezii despre gheață
Vreme de iubit
Afară-i frig și noapte
În geam răsună ploaia,
Îți spun duioase șoapte
Și-n trup îți simt văpaia.
Furtuna-i nemiloasă,
Copacii se îndoaie,
Eu te sărut, iubito,
Pe buzele-ți vioaie.
Deodată, fără veste,
Un fulger ne orbește,
Îți văd o clipă chipul,
Dorința ne unește.
Și bubuie văzduhul
De se-nspăimântă zarea,
Mă tragi discret spre tine,
Iar eu pricep chemarea.
Frig, ploaie, vânt năpraznic,
Se-aude șuieratul;
Natura se frământă
Cum frământăm noi patul.
poezie de Octavian Cocoș (13 noiembrie 2021)
Adăugat de Octavian Cocoș
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre iubire, poezii despre sărut, poezii despre natură sau poezii despre dorințe
Pași în noapte
aprind în astă seară
lumânări de ceară
să ard, să ard în ultima privire
a doi nebuni
ce au crezut odată în iubire
anotimpurile mor
timpul prezent, timpul trecut
azi noaptea e zi
dacă tu...
pe drumul drept către cer
ce tristă-i viața către moarte
mai scriu un vers în astă noapte
că timpul astăzi ne cheamă înapoi
mă așez pe țărm pe crucile de lemn
tăceri în jur, tăceri în mine
unde ești tu, eu nu mai sunt
decât o adiere tristă în vânt
ninge femeie în noaptea dintre ani
era atât de frig în noi
mă întorceam din nou acasă
dar ce mai esta casa fără noi
pășeam printre ani și era frig
m-am ghemuit la sânul tău și m-ai primit
mă alintai cu un cuvânt
treceai apoi pe aleile iubirii
eu am rămas să ascund tăcerea
ningea în noapte iar afară
plecai la cer și lacrima plângea
vorbeam de despărțiri uitând că ieri nu a fost ieri
știam că ai să pleci
eram nebun și nu înțelegeam
poate ăsta e destinul meu
să plâng după cei dragi mereu
știam că te-am pierdut
din clipa aceea de demult
când înfiorat am strâns în brațe
doar o dată, o fată preacurată
offf, cum priveam atunci
în sala ultimului bal
cum tu pluteai în valsul ireal
de ce mă doare azi plecarea dintre noi
de ce noi azi nu mai suntem doi
de ce, de ce...
știi, eram atunci doar doi copii
nu te-am crezut când ai plecat
iubirea noastră unde este, unde suntem noi
mă ninge iar durerea
povestea noastră s-a sfârșit
dar ce este femeie azi sfârșitul
decât lumina noului început
poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre sfârșit sau poezii despre moarte
Băutor
Te-ntreba un invitat:
- Cum găsești lichiorul nene?
Iar tu sincer: - Lângă pat,
Între două damigene!
epigramă de Victor Hâlmu din Hipocrate se amuză
Adăugat de Mike Farkas
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe epigrame despre sinceritate
Ocean de iarnă între noi...
Mi-e iarnă grea sub piele, și prin oase
Mai viscolește câte-un dor de noi,
Pe cetini ninge. Fluturi de mătase
Se-așază peste frunți din doi în doi.
Pe-aleea răstignirilor celeste
Un vis își poartă crucea ca Iisus-
E visul meu, dar visul tău nu este
Și ninge anormal de jos în sus.
La tine-i vară-n ochi, dar ce pustie
Ți-e inima-n deșertul împietrit!
Mai iarnă decât alte ierni o mie
Te-a înfiat și-n alb te-a sihăstrit.
De-acolo din troiene de uitare
N-ai nicio șansă să m-auzi cum strig;
Sunt între noi distanțe planetare
Și un ocean de iarnă și de frig.
Nepământeană zbatere de pleoape
Anunță un dezastru iminent;
Cu un minut îți sunt eu mai aproape,
De un mileniu îmi ești tu absent.
E iarnă grea-ntre noi ca o urgie
Și numai cu vin fiert, nu voi putea
Să te ademenesc, să-mi fii tu mie
O primăvară-n ploi de catifea...
poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre visare, poezii despre viscol, poezii despre planete sau poezii despre ocean
Ce tristă-i casa ...
Ce tristă-i casa unde iarna nu iese niciun fum pe horn;
Cei ce-au plecat pribegi prin lume, la vatră nu se mai întorn.
Ce trist e gardul ce-altădată, de strajă sta la vechiul drum,
Cu poarta lui de cari mâncată, ori în vreo altă sobă scrum.
Ce tristă-i casa-n care scara-i gata să se prăvale-n hău,
Cu trepte-aproape sfărâmate, unde stătea al meu dulău.
Ce tristă-i ușa descuiată, ce cheile le-a rătăcit,
Cu clanța ce abia se ține, de mult ce a mai ruginit.
Ce trist e geamul dinspre stradă, fără oblon, fără pervaz,
Pe care admiram apusul, când de la treabă-aveam răgaz.
Ce trist e foișorul nostru, unde adesea povesteam,
Când stropii ploilor de vară, ne alungau când ne plimbam.
poezie de Mihaela Banu (30 iulie 2021)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre tristețe, poezii despre prăpăstii, poezii despre mâncare, poezii despre fum sau poezii despre cenușă
Frunză în arborele vieții
destinul meu e-o frunză pe un ram
freamătă sub stele pictate pe năframă
angelice lumini îmi bat la geam
și mă îndeamnă să nu îmi fie teamă.
dar mă lovesc furtuni o spaimă de groază
trece prin nervuri până la rădăcină
seva pământului trunchiul escaladează
mă energizează ca o vitamină.
vin vremuri cu probleme și cu ceață
cu valuri de brumă și de frig
nu mai aștept prea multe de la viață
și parcă tot mai des în pustiuri strig.
ia-mă Doamne în grijă ta sfântă
să nu fiu ca frunza căzută înfrântă.
sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre viață, poezii despre îngeri, poezii despre înfrângere, poezii despre vitamine, poezii despre stele sau poezii despre spaimă
Ce tristă ...
Ce tristă-i seara în odaia goală,
Cu umbre stranii întinând pereții.
Văd chipuri ca întunecata smoală,
Jucând un ultim act în piesa vieții.
Ce tristă este noaptea în odaie
Cu somnul ce nu poposește-n gene,
Când gânduri negre se încing văpaie,
Luptându-se ca fiarele-n arene.
Ce tristă-i dimineața în lumină
Cu amintiri ce le credeam pierdute,
Strivite între munți de chin și vină,
Vrând roata timpului din loc să mute.
Ce tristă-i ziua când odaia-i goală,
De glasuri și de râsete golită.
Când liniștea e crudă, infernală,
Și la singurătate-s osândită.
Ce tristă-i viața-ntreagă-n suferință,
Când trec agonizând încet spre moarte.
Vii spaime-ascunse-n straiul de căință,
N-aș vrea vreodata cineva să poarte.
poezie de Mihaela Banu din In volumul Bolta-și răsfrânge straiul peste brazi (2017)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre suferință, poezii despre somn, poezii despre seară sau poezii despre râs
E iarnă peste toamnă...
au venit norii să-și scuture nămeața,
să-și scuture albeața pe toată dimineața,
e iarnă, iarnă, e iarna pe afară
și este iarăși frig și este dor de vară
sunt pomii fără frunze, sunt florile nu sunt
și bate vântul rece și rece e pământ
și undeva sub streșini, stau păsări ce-au rămas,
să-nfrunte gerul iernii, gândind la timpul ars
se scutură din ceruri, stropi albi și înghețați,
atât de mulți deodată, atât de dezbrăcați.
se-așează peste locuri, s-ascundă din culori,
culorile de toamnă, din frunze și noroi
se prinde alb pe zare, pe drumuri și poteci
și chiar pe felinare, să lumineze reci,
în bălțile de gheață, ferestre pe pământ,
ce se deschid crăpate, calcate sub carâmb
e iarnă, iarnă iarăși, e iarna care-a fost,
întoarsă din plimbarea, pe unde-a fost cu rost,
întoarsă să răzbune, căldurile de ieri,
din verdele de vară, din toamnă adieri
e timpul într-o joacă, e timp de lunecuș,
copii se strâng grămadă, se strâng la săniuș,
fac oameni de zăpadă, mai mari, mai mici, mai mulți,
e iarnă peste toamnă, se-ntinde până-n munți
poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre culori, poezii despre alb sau poezii despre verde
Dorul meu
Suspină-n adâncul meu dorul
Și-mi cuprinde fiecare gând,
Nu știu cât de-nvins mi-e zborul
Că-n suflet mi-e urgie și vânt.
Îmi înalț ochii și privesc zarea
Nici norii parcă nu-s la locul lor,
Furtuna mea cuprinde marea
Și valurile mă poartă de zor.
Plutesc către larg în voia sorții
Încercând să-înec dorul din mine,
Dar el răzbește și-n fața morții
Și mă readuce către mal cu bine.
Dorul înfuriat, urlând îmi spune:
Făr' de mine nu există iubire,
Soarele n-ar răsări, n-ar apune
Iar tu n-ai gusta a iubirii menire!
08.09.2020
poezie de Camelia Boț (8 septembrie 2020)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre zbor, poezii despre gânduri sau poezii despre furie
Iarna
m-am întors pe țărm într-o iarnă
cerurile erau uscate și reci
ploua în jur și era frig în lume
ploua a iarnă prin geamuri sparte
se întuneca în jur, eu mai scriam o slovă
era târziu în noapte și noaptea era grea
mă întorceam mereu pe drumul sorții
eram dublura unui eu pierdut în doi
veșnic rătăcit pe drumul meu
plecam și reveneam mereu
în geamurile vieții timpul încă bate
azi nu mai știu, trăiesc sau e firesc
să scriu pe ziduri lumii în cetate
plecam, mă întorceam tăcut în noapte
din rupte buzunare se scurgeau idei
pasul greu punea amprenta în palma vieții
se ridica un semn de întrebare
privea în jur, pleca apoi pe jos
pe scoarța lumii scriam povestea unui om damnat în a sa soartă
vroiam să plec și nu am mai rămas
înghețau frunze pe ramuri târzii
se stingea o țigară, mai ardea câte un gând
era frig, era iarnă, priveam către cer
atunci am simțit acut acel fior
ningea în ochii mei cu fulgi târzii
poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre întuneric sau poezii despre promisiuni
SUNT UN SPITAL ÎN GRIJA TA
Azi mi-s nebună, inconștientă
Și nu-ți mai înțeleg uimirea,
Îți sunt iubita, pacientă,
Sunt un spital în grija ta.
Pe uși sunt scrise doruri grele,
Iar la ferestre-am pus un ghem
Făcut din visurile mele,
Dintr-o dorință și-un blestem.
Când noaptea nopților apune
Te chem, te strig, îngenunchiez,
Și rup din mine-o rugăciune
Prin care vreau să evadez.
Mă-nchin prea des și niciodată,
Ieri am fost floare, azi sunt pământ
Iar grija ta necontrolată
Îmi este ultimul veșmânt.
Mă-mbraci în întunericul și mă doare,
Îmi legi cu grijă visele de piept,
Iar eu, îți cad iar la picioare
Într-un spital zidit defect.
poezie de Iuliana Dinte
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre religie, poezii despre picioare, poezii despre medicină sau poezii despre legi
Gri
Plâns de cobe pe la geamuri se opri,
Și pe lume plumb de iarnă s-a lăsat;
"I-auzi corbii!" - mi-am zis singur... și-am oftat;
Iar în zarea grea de plumb
Ninge gri.
Ca și zarea, gândul meu se înnegri...
Și de lume tot mai singur, mai barbar, -
Trist, cu-o pană mătur vatra, solitar...
Iar în zarea grea de plumb
Ninge gri.
poezie celebră de George Bacovia
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre singurătate, poezii despre plumb sau poezii despre negru
Perpetua iluzie a morilor de vânt
Norii își târâie burțile pe
vârfurile înalte, ascuțite, ale munților
și toată zarea dinspre apus se înroșește
de jertfa lor.
Cu fulgere nervoase aruncă norii pe pământ
și nimeresc în morile de vânt.
Acestea aiurează.
În delirul lor se-nvârt mai tare
crezând că
văd în nori călare
pe Don Quijote cu lancea îndreptată înspre ele.
Atât de disperate se învârt,
că vântul își prinde pletele în aripile lor.
Cu plânsul lor lugubru
sperie armatele de lilieci
ce zboară bezmetici
lovindu-se
de clopotnița bisericii pustii
Luptă, luptă morile de vânt
cu Don Quijote din norii-nsângerați
și plâng, se vaietă fără-ncetare.
Vaietele lor desfrunzesc norii.
Frunze de nori lichefiate cad din cer
iar Don Quijote dispare, se volatilizează.
Ce ușurate respiră morile
că, în sfârșit,
au învins dușmanul plutitor
prin norii schimbători!
Sărmanele nu știu că scutierul credincios
al rătăcitorului hidalgo,
Poetul,
a doua zi-l va reînvia,
odată cu norii burtoși, avizi,
ce macină și-nghit lumina...
Dar, pe moment, e bine.
Se învelește și cerul și pământul în liniștea umbroasă
a nopții în care și iluziile dorm...
poezie de Nela Talabă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre înălțime sau poezii despre sperieturi
Amintiri de iarnă
Mă pierd în plete de ninsoare
Și feți-frumoși îmi ning în păr,
La mama vin cu nerăbdare,
Zburdalnic, prin nămeți de dor.
Pe tâmpla-nzăpezită arde
Necunoscutul în apus...
Aud aceleași vorbe calde,
Dar tu, măicuță, tu, te-ai dus...
În neguri de argint coboară
Pe șerpuielnice cărări,
Precum un tulnic, o fecioară
Spre-a-mi lumina a vieții zări.
Vezi?! Suntem troieniți la tâmple...
Prin dantelate râuri pier
Și vise și tăceri și doruri
Și clipele cu-al lor mister.
Mai ninși cu fiecare clipă,
Ne naștem iarnă... Și-am plecat!
Un vânt... un vaiet... Și... tăcere.
Apoi un gol... Adevărat...
poezie de Rodica Nicoleta Ion din Drum de cuvinte
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre păr sau poezii despre virginitate
Încă o zi
e frig și e iarnă
zăpada se așterne global
la răspântii de drumuri
căutam un nou ideal
sărutul nostru real
a rămas rătăcit între fulgii de nea
fulgii se cațără iar
te aștept la poartă în zadar
rămăsesem același
un tragic bufon pe o scenă stricată
ce cântă din noapte în zori
ireal
obosit mă așez
pe cioturi de timp
lumânarea nu arde
e frig și în gând
azi sunt acel
ce mâine nu va mai fi
decât o cruce
atârnată de un tragic mormânt
e zăpadă în cer
se frâng sub pași fulgii rămași
aștept să mai vin
dar pasul azi nu mai e pas
lipsesc cuvintele
din acel ultim răvaș
privesc către cer
spre tine pășesc
și totuși
mi-e greu să vorbesc
căutând zadarnic un eu
rătăcisem drumul mereu
te așteptam în zadar
scriam versuri de suflet în altar
altarul era gol, eu visam
uitând să mai viu
atunci voi fugi
căutând fericirea din noi
voi fi acel ce nu va fi
așternând nestemate prin cenușă și spini
la final n-am să ajung niciodată
mă strigi, mă alungi nefiresc
încerc să mai vin iar la poartă
uitând apoi de tine firesc
va mai fi o zi
mâine
de va fi
pentru acei ce încă așteaptă o zi
vom uita a iubi
și nimeni în urmă va fi
atunci la final noi vom ști
am fost în lumea asta neghioabă, odată copii
poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre vorbire, poezii despre viitor, poezii despre versuri sau poezii despre tragedie