Ca un cortegiu funerar prin iarnă

La fel ca mine, suntem mulţi sub cnut:
Ne biciuie necazurile-n ploaie,
Ca şi cum numai toamnă-am fi avut
Şi trupul în furtună se îndoaie.

Nu îndrăznim să mai privim în sus,
E răsăritul doar un vis ce doare
Şi azi şi mâine sunt doar un apus
Cu pleoapa nopţii-n semn de întrebare.

Bătrânii-şi roagă moartea azi, în cor,
Să scape de nelinişte şi teamă.
Doar rugăciunea le-a rămas şi lor
Şi-un câine vagabond ce-i bagă-n seamă.

E linişte prea multă-n burg şi ştiu,
Că e ciudată-această acalmie.
Şi, Doamne, pe pământ e prea târziu,
Să mai sperăm, că bine, o să fie.

E totul alandala-n univers,
Nimic nu mai urmează calea firii,
Nu-i nimeni liber pentru un demers,
Să nu mai fure hoţii trandafirii.

Atât de triste feţe sunt pe străzi,
Ca un cortegiu funerar prin iarnă,
Vânat de lupii ce aşteaptă prăzi,
Când albul, peste roşu, stă să cearnă.

O, de-aş avea putere precum scriu,
Cum aş închide lacrima-n sicriu!

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!