Solie de pace

Din vremea primului bard, pisicile merg pe gard,
Pe când câinii, mai nerozi, umblă cu covrigi în cozi.
Şi ca din senin iscară, cu insulte şi ocară,
Tărăboi şi tevatură, drept la noi în bătătură.
Declarând război pe faţă, sângeros, fără speranţă,
De atunci se ceartă-ntr-una, cât e ziua, cât e luna:
- Vezi-ţi de oasele tale, că îţi curg din gură bale!
Ia păzeşte bătătura, latră cât te ţine gura!
- Bine că eşti tu deşteaptă! Vezi, stăpânul te aşteaptă
Să dai printre şoareci iama, să le faci degrabă seama,
Că s-au cuibărit în şură, rozând tot ce prind în gură,
Iar în pod sau în cămară, zici că e peron de gară!
Te credeam mai înţeleaptă! Torci, când şoarecii aşteaptă
Să mănânce caşcavalul?! Dormi, când pândeşte rivalul?!
- Ce să-ţi spun, mare mirare, stai cu coada-ntre picioare,
Pe când hoţul dă târcoale la ţarcul cu animale.
Stai la soare, cocoloş, tolănit, precum un moş...
- Bine că torci stând pe labe, cot la cot cu alte babe...
- Ştii ceva, vezi-ţi de treabă! Eu-s frumoasă, nu sunt babă!...
- Las' că tu ai început; să dormi cum ţi-ai aşternut!
Altă datorie n-am: din când în când să zic ham,
Aşa că e numai bine, duc războiul meu cu tine.
Tu ce stai mai mult în casă, cu stăpânii la o masă,
Te-aş ruga de-un colţ de pâine!... Astăzi, soro, nu poimâine!...
- Şi mai zici să fiu drăguţă?! Îmi scot gheara din pernuţă
Şi-ţi trag două dungi pe faţă; tu îmi dai mie povaţă?!
- Crezi că dacă stai în pod, tolănită-n fân, comod,
Poţi să verşi venin cu duba?! Las' că ştiu eu care-i buba.
De cum am venit pe lume, ai făcut, la gură, spume
Şi-ai pornit ca la război, să bagi râcă între noi.
- Uite frate, ce să spun; latri-ntr-una ca nebun
Şi te-vârţi în jurul cozii, de râd de tine şi plozii!
- Ia priviţi lume la ea! Are-n coadă-o tinichea,
Agăţată de puştani... Văd că n-ai nici tu mulţi fani...
Să-ţi arăt că-s cavaler, băiat fin, modest, sincer,
Vin cu-o solie de pace, deşi gura nu-ţi mai tace.
- Pace zici, între noi doi?! Eu ţi-am declarat război.
Cât vom trăi pe pământ, eu am ultimul cuvânt!
Eu, femeie, cu măsura, să îmi ţin închisă gura?!
Să miaun, să mă prefac, asta îmi ceri tu să fac?!
- Bine soro, fă cum vrei, dar solia-i cu temei!
N-o fi prea meşteşugită, dar oferta e cinstită.
Ca sa nu mai fie sfadă toată ziua în ogradă,
Ţine-ţi pernuţa cu ace şi-om trăi în bună pace!
Şi-apoi ce mai tura-vura, am să-mi mai ţin şi eu gura,
Respectând întocmai pactul, promit să nu-mi mai pierd tactul!

poezie de Mihaela Banu din volumul de versuri Cu pânzele întinse (2016)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Te îndepărtezi

nopţile-au devenit pustii
oraşul nu mai are fii
iubirea arde în făclii
copacii pier în bătălii

e prea târziu să înţelegi
cetăţile cad fără regi
ce juri nu poţi să mai dezlegi
iubirea nu mai are legi

mai stau un veac ca să-ţi revii
luna dispare în fâşii
eu mor prin munţi, tu să mă-nvii
când lupii muşcă din stafii

ne întristează nişte ploi
clepsidrele curg înapoi
stau răsturnate peste noi
nisipul pleacă la război

tu nu poţi fi mereu la fel
eu nu mai am vechiul castel
pe cer trec păsări de oţel
iubirea moare în duel

de dragul meu mai stai puţin
stai pe petala unui crin
mai stai cât sângele din vin
stai cât otrava din venin

de dorul meu te rog mai stai
mai stai cât florile de mai
mai stai pe-o aripă de rai
mai stai în goana unor cai

copacii vor să moară verzi
când iarba toarce prin livezi
eu nu te văd, tu nu mă vezi
mă-ndepărtez, te-ndepărtezi

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dezintoxicare

Mai face pipi istoria pe tine
în pat când eşti ori stai la masă
şi crezi că plouă dar e bine
şi n-are rost să zici că-ţi pasă

În pat când eşti ori stai la masă
şi lumea nu mai dă năvală
din nori ţi-ai construit o casă
să poţi zbura în pielea goală

Când lumea nu mai dă năvală
şi crezi că plouă dar e bine
şi cerul din genunchi te scoală
să facă pipi istoria pe tine

În pat când eşti ori stai la masă
hai fă-te totuşi că-ţi mai pasă

poezie de Costel Zăgan din Cezeisme II (3 iunie 2016)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pacey: Chiar cred că seara asta a fost destul de reuşită.
Joey: Da. Destul de reuşită. Perfectă. A fost... a fost o seară perfectă. Pace? Nu pot face asta.
Pacey: Ce anume?
Joey: Chiar şi atunci când totul este perfect, am impresia că nu e bine să am o relaţie cu tine şi îmi pare rău. Seara asta a fost drăguţă şi distractivă, iar tu ai devenit acest bărbat extraordinar, dar nu... Îmi pare rău. Dar nu simt nimic. Şi nu-ţi pot face asta ţie.
Pacey: Bine. Joey. Stai puţin.
Joey: Nu, Pace. E adevărat şi îmi pare rău.
Pacey: Şi ce?! Te temi. Nu-i aşa? Te temi. Şi eu la fel, crede-mă. Şi eu mă tem pentru că nu ştiu încotro ne îndreptăm. Adică eu cred că ar putea duce oriunde. Ar putea fi şansa noastră.
Joey: Nu o să fie.
Pacey: De unde ştii tu asta? Serios acum. Săptămâna trecută erai cu totul de acord şi acum îmi spui că relaţia dintre noi nu ar putea fi niciodată una reuşită. Nu ai de unde să ştii asta, Joey.
Joey: Şi îmi pare rău. Ştiu că e îngrozitor ce îţi spun eu acum.
Pacey: Dar cum? Cum poţi tu să ştii? Şi când ai luat decizia asta? În seara asta? Am crezut că seara asta a fost reuşită.
Joey: A fost. A fost perfectă.
Pacey: Şi atunci? Şi nu-mi spune că nu eşti speriată pentru că ştiu că eşti. Te ştiu de prea mult timp şi te-am văzut dând la o parte foarte multe lucruri bune ca să te las să faci asta şi cu mine acum. Ai fost mereu cel mai frumos lucru din universul meu. Şi sentimentele mele pentru tine mi-au demonstrat că pot fi o pesoană mai bună. Şi acele sentimente erau mai puternice şi mai înţelepte şi mai stăruitoare şi mai curajoase decât orice altceva legat de mine.
Joey: Pacey, opreşte-te.
Pacey: Jo...
Joey: Pacey!
Pacey: Când mă temeam de orice, nu mi-a fost teamă să te iubesc şi te-aş putea iubi din nou. Îţi spun since, asta ar putea...
Joey: Pacey, nu. Opreşte-te! S-a întors Eddie. Îmi pare rău. S-a întors aseară. A venit la bar şi...
Pacey: Ah. Bine.
Joey: Îmi pare rău...(Pacey pleacă.)

replici din filmul serial Cei mai frumoşi ani
Adăugat de Moţ Mădălina
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ac şi aţă ... ( După o idee de Tudor Arghezi )

Într-o zi de dimineaţă,
Priveam mirat la o aţă;
Îşi băgase coada dracul
Aţa mea vorbea cu acul.
-Vezi că eşti într-o ureche,
Parcă apucat de streche!
Nu coşi bine, nu coşi drept;
Te credeam mai înţelept.
Fii, te rog, atent la tiv!
Cusătura cu motiv
Pare că-i din muşte bete;
Este numai pete, pete.
Tişlaifărul cu ajur
L-ai cusut parcă mahmur...
Fă şi cheutoarea bine!
Se destramă şi nu ţine.
Oi fi tu băţos, ca fierul;
Fă şi tu pe cavalerul
Şi mă trage şi pe mine!
Hai, că nu ţi-o fi ruşine!
Dacă vine muşteriul
Să dăm gata pardesiul.
Avem de-nsăilat o robă;
Asta pentru prima probă.
Croitorul, meşter mare,
Tot învârtind la tipare,
Stă cu ochii şi pe noi...
Haide, fii şi tu vioi!
Coasem haine de tercot.
Ce stai rezemat în cot!?
Lucrăm nădragi de postav.
Nu mai fi aşa trândav!
Hai, să coasem fără preget,
Vezi c-ai înţepat un deget,
Care n-are ca armură,
Degetarul pe măsură!
Ţine drept, precum ţi-am spus!
Te răsuceşti ca un fus...
Vezi c-ai cusut strâmb de tot!
Mâneca e strâmtă-n cot.
-Ia ascultă, dragă aţă,
Ce eşti aşa certăreaţă?!
Taci acum şi ţine-ţi gura,
Că greşesc iar cusătura!
Vezi de nodurile tale,
Că ai fire bicefale!
Vezi că eşti cam puturoasă;
Lungă soro, cât o casă.
După ce că te tot trag
M-oi croii şi c-un toiag
Şi pe mine-ai tăbărât...
Poţi să vorbeşti, n-ai decât,
Că m-ai năucit de cap,
De-mi vine să iau un hap!
Avem de cusut un frac
Şi la pantaloni un crac.
La fustă un surfilat
Şi un buzunar căscat.
Dai mereu din gură, aţă.
Meliţi, parcă eşti o caţă.
Nu vezi, tu mă tragi 'napoi
Cu bucle şi noduri noi.
Răsucită şi cam slabă,
Vezi că tu mă ţii din treabă!
Te-am luat de pe mosor
Cu tine să mă însor.
Te-am luat de pe jurubiţă;
Erai dalbă porumbiţă.
De când te-am luat de nevastă,
Parcă mi-am luat năpastă.
Fost-ai lele cât ai fost,-
Acum nici făsui de post.
Te ţii umbră, cum e scaiul,
Să-mi faci mie amar traiul.
Te car după mine-n cârcă
Şi tu-mi dai acum poruncă.
Vezi că te-ai rupt la mijloc!
Mă ţii şi pe mine-n loc...
Martori la această treabă,
În cutii, un "moş" şi-o "babă",
Nasturi sidefii şi lucii,
Papiote, ca butucii,
Un buton şi o rejansă
Aşteptând cuminţi, o şansă.
Centimetrul răsucit,
Sta pe-o parte tolănit.
Creta de croitorie,
Albă-i, şubredă stafie.
Foarfecele, Cască-n Fălci
Împarte stofa in hălci,
Muşcând ale cretei dungi,
Când mai scurte, când mai lungi.
Un bold bont, cu gămălie,
Adormise în cutie.
Sărman' de el, nu pricepe
De ce vor să se înţepe
Şi ce au de împărţit,
Când aşa le e ursit,
Să coasă doar în tandem
Haine, cât pentr-un harem.
Lângă ele, o tistea
Nici nu se mai sinchisea.
Acele de canafas
Strâmbau, a ifos, din nas.
Croitor ca orişicare
Mă uitam, mare mirare,
Cum un ac şi cu o aţă
Se ceartă de dimineaţă.
Privesc la perna de ace,
Mă închin şi zic, ptiu drace!...

poezie de Mihaela Banu din Ne învârtim în cercul vieţii (2012)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Amintiri şi vise scrise

Vor trece ani, vor trece zări
Vor trece multe amintiri.
Vom scrie vise, versuri, stări
Din ale noastre... triste firi.

Vom adormi, visând, visând
Căci viaţa e frumoasă.
Ne vom trezi, cântând, cântând
Trebăluind prin casă.

Sunt amintiri, dar sunt şi vise
Ce vin, ce au trecut.
Când le uităm, rămân ucise
Un lucru neplăcut.

Bine ar fi, să le salvăm
Le scriem, să trăiască.
Farmec aparte, să le dăm
Să nu se veştejească.

Îmi amintesc... când ne iubeam
Îmi amintesc prea bine.
Din ochi, iubirea, îţi sorbeam
Îmi amintesc de tine.

Îmi amintesc, prima-ntâlnire
Iubita când îmi vine.
Îmi amintesc, plăcuta-ţi fire
Îmi amintesc, de tine.

Şi-mi amintesc, al tău sărut
O, cât era de bine.
Şi-mi amintesc, cât a trecut
Da, mi-amintesc de tine.

Aş trece eu, să-mi amintesc
Să-mi amintesc mai multe.
Când îţi spuneam, că te iubesc
Şi cerul vrea s-asculte.

Şi-a ascultat, a ascultat
Eram, ca doi copii.
Pe braţe, eu, mi te-am purtat
Dorită ca să-mi fii.

Şi-mi amintesc, cum mă doreai
Cum mă doreai fiebinte.
În braţe, tu, cum mă strângeai
Şi îmi şopteai cuvinte:

Mai stai, mai stai, mai stai
Mai vreau al tău sărut.
Mai stai, mai stai – ziceai
Şi vremea a trecut.

Şi vremea, vremea... va mai trece
Rămân, doar amintiri.
Şi amintirea, ne petrece
Spre alte zări... şi firi.

Acum, le ştiţi: le-am scris
Le-am scris ca să le ştiţi.
Şi vor rămâne... vis
Şi voi să vă iubiţi.

Viaţa, este frumoasă
Frumoasă, când iubeşti.
Şi este, dureroasă
Când tu, o părăseşti.

Şi vine, vine-o zi
Când toţi o părăsim.
Şi ziua, n-o vom şti
Cumva, să o vestim.

Şi dacă tot, nu ştim
Nu ştim ce va mai fi.
Măcar, să ne-amintim
Când timpul, v-a muri.

Sunt amintiri, sunt vise
Sunt vise adunate.
Spre zări, vor fi deschise
Frumos poetizate.

Şi dacă se vor teme
Prin vreme, să înoate.
Nu vă temeţi... de vreme
Spunând, că nu se poate.

Se poate, dacă vrem
Şi dacă... ne iubim.
Şi amintiri... avem
Scrise, când: le citim.

poezie de Paul Preda Păvălache (15 februarie 2012)
Adăugat de Paul Preda Păvălache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt un bulgăr de nimic

Sunt un bulgăr de nimic,
sunt un strop de rouă-n soare;
dar cu cât mă foc mai mic,
cu-atât Tu,
cu-atât Tu te vezi mai mare.
Dacă-n lume m-ai făcut
o fereastră către Tine,
cu cât sunt mai nevăzut,
cu-atât Tu,
cu-atât Tu te vezi mai bine.

Doamne, când suntem noi doi,
n-are cel viclean ce-mi face.
Şi cu cât îi duc război,
cu-atât Tu,
cu-atât Tu mă-mbraci cu pace.

Vin din cer mi-ai dat să sorb
şi pe ochi m-ai uns cu tină.
Dar cu cât eram mai orb,
cu-atât Tu,
cu-atât Tu mi-ai dat lumină.

Iar de toate câte-n Rai
le păstrezi Tu pentru mine,
nu mi-e dor de tot ce-mi dai,
cât mi-e dor,
Doamne, cât mi-e dor de Tine.

poezie celebră de Costache Ioanid
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ai uitat

Ai uitat să priveşti cerul,
Să vezi dimineaţa-n zori,
Cum dispare tot misterul
Nopţilor cu şezători.

Ai uitat trandafiriul
Zorilor în dimineaţă.
Ai uitat să scoţi chipiul,
Cu rouă să-ţi dai pe faţă.

Ai uitat să priveşti soare
Când este deasupra ta.
Să stai în amiaza mare
La umbră cu dragostea.

Ai uitat chiar şi apusul
Când e ziua în amurg.
Mie mi-ai uitat surâsul.
În zadar lacrimi îţi curg.

Ai uitat să-mi dai iubirea
După care eu tânjeam.
Ai uitat că fericirea
Era tot ce îmi doream.

Acum e târziu băiete
De mine să-ţi aminteşti.
În zadar exprimi regrete.
La inimă nu-mi mai eşti.

Ai uitat că viaţa trece,
Că ce-a fost numai revine.
Lumea tot aşa petrece
Când rămâne fără tine.

Trebuia să ştii că viaţa
E făcută s-o trăieşti,
Ziua, noaptea, dimineaţa,
Cât timp pe pământ mai eşti.

poezie de Dumitru Delcă (aprilie 2015)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Si ploua...

O adiere-ncet îmi bate
În geamul ce cândva sticlea,
În minte-mi vine-un gând aparte
Ce-odată chiar mă bucura.

Privesc în gol, în depărtare
Alerg pe loc şi mă întreb
Cât timp voi mai trăi eu oare
Precum un singuratic cerb.

Din bezna nopţii-ntunecate
În mine s-a aprins o stea
Căci eu credeam că poate-n-noapte
Vei lumina privirea mea.

Mi-ai spus că-i soare, că e cald, e vară
Mi-ai spus că-i soarele pe cer afară;
De înţeles însă îmi dai
Că-i zi ploioasă, zi de mai.

Minţind îmi spun că nu te mai cunosc
Dar ştiu prea bine,-i fără rost;
Când îmi apari în zi sau noapte
Te simt mereu tot mai aproape

Din nou încerc să mă apropii
Te văd, aproape că-mi zâmbeşti
Dar tu mereu te ţii de şotii
Eu ştiu că tu mă păcăleşti.

Dar lângă tine când sosesc
Şi când încerc ca să-ţi vorbesc
De-odată se porneşte-un vânt
Iar de la tine nu scot un cuvânt.

Îţi spun că multe vreau mereu
Ca să-ţi transmit din gândul meu
Dar tu priveşti în depărtare
Numai de mine nu te doare.

Şi astăzi totul e la fel
Căci soarele-i pe cer afară
Îţi spun că tu eşti al meu ţel
La tine însă plouă iară…

poezie de Cristian Olaru
Adăugat de Miruna Dima
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bine, bine, să nu zici

A venit vara din nou!
Stai, bre!
Ce te grăbeşti?
Ploaia va veni părău
Şi-o să stai iarăşi în casă,
Popândău,
Ca să ştii că mai trăieşti.
Puşchea, mă, pe limbă,
Dar,
Vara dacă vine, vine!
Nu te-ntreabă ea pe tine,
Că nu eşti vrun zeu
Cu har.
Bine, bine, să nu zici
Că eu nu ţi-am spus că plouă!
Mai bine...
Ia-ţi o umbrelă
Şi te du după urzici,
Vezi că ploaia nu e rouă!

Prietenilor care iubesc ploaia

poezie de Florin Vasilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mai stai un strigăt

eram acolo, în mine,
trebuia să mă trezeşti cumva
dimineaţa,
înainte de plecarea nebunilor prin lume,
trebuia să mă trezeşti aşa cum mă ştiai tu,
în închipuirea ta,
trebuia să mă cauţi lângă tine,
eram demult în mine,
în sinea ta,
în trupul de lângă tine,
în smintitul de alături,
din capul tău,
trebuia să mă opreşti doar din
plecarea din mine,
să întinzi mâna ca să mă
transformi în bezmeticul pe care îl vroiai,

mai stai un gând,
o poveste,
mai stai vreme de-un dor,
de o minune,
mai stai un strigăt,
mai stai o părere,
de-o părere de rău,
mai stai de-o cetate,

mai stai tu,
în tine,

nici nu ştii cât de repede
putem pleca din noi,
când felinarele din oameni se sting
în trupurile nopţii,
când nu are cine să ne oprească
a ne alunga
pe noi
din noi înşine
şi din
ceilalţi.

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când stau

Când stai aşa privind de sus
Spre lumea asta toată
Îmi vine-un început de gând
Că nu voi mai pleca nicicând
Chiar de voi stărui plângând
Să plec, n-o să se poată.
Când stai aşa privind la cer
Şi mă cutremur toată
Îmi vine-n minte un cuvânt
Că încă-o dată pe pământ
Să stau atât de mult să-Ţi cânt
Nicicând n-o să se poată.

Când stau aşa şi Te privesc
În rugăciune toată
Când pleoapele Ţi s-au închis
Îmi vine-n minte ca-ntr-un vis
Ca-atât de mult cât Te-am ucis
Nicicând n-o să se poată.

Când stau la cruce şi privesc
Cum îngerii dau roată
Când taci aşa de trist şi sfânt
Îmi vine-n minte un cuvânt
Ca să mai fiu de pe pământ
Nicicând n-o să se poată...

Amin!

poezie de Adriana Cristea
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sake

Eşti micuţă şi frumoasă
Asemenea unui bibelou,
Toată ziua stai în casă
Şi aştepţi stăpânul tău.

El îţi este preferatul
Iubindu-te cu ardoare,
El, stăpânul şi nu altul,
Care ţi-aduce mâncare.

Când mergeţi la plimbare
Prin parcuri şi grădini,
Bucuria îţi este mare
Când te apără de câini.

Dar... şi tu îi cerţi
Când se reped la tine,
Tu, micuţă, nu poţi,
Nu ai cum a te opune.

În casă ai de toate
Jucării, păpuşerii,
Castronaşe cu bucate,
De nu le mai ştii.

Când auzi vreo lătrătură
Pe ulisele vecine
Repede le dai gură
Să nu vină la tine.

Mai cu joaca şi culcare
Ai căpătat un obicei,
Fie ziua cât de mare
Îi uiţi pe stăpânii tăi.

Când vin, alergi la uşă
Ca semn de bun venit
Sari pe ei, ca o jucăuşă,
Veselă c-au poposit.

Plecaţi apoi la Euroveea
Locul tău cel preferat,
Unde începi epopeea,
Luând iarba la călcat.

Pentru ei eşti o copilă
Crescută în căminul lor
Cu dragoste şi cu milă
Şi îţi vin în ajutor.

În schimb, eşti recunoscătoare
Şi vii tiptil la ei în pat
Îi pupi din cap până la picioare
Tu, copilul răsfăţat!

poezie de Dumitru Matei din Clepsidra vieţii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Moarte, tu n-ai nume de om

mai stai o clipă moarte stai
nu cer să-mi dai mie nimic
dacă mi-ai fi dat un semn
oricât de mic
îmi pregăteam valiza
cu toate cele necesare
un aparat de ras
un creion o mapă şi un plic

mai stai o clipă moarte stai
nu cer să-mi dai mie nimic
mai zăboveşte jos
sub deal un pic
să sting lumina apa
gazul şi să las o cheie
ori nu ştiai că am
o nevastă şi un copil mai mic

mai stai o clipă moarte stai
nu cer să-mi dai mie nimic
în mine totu-i negru
vai poate doar e un protest
ca şi când
ar fi fost să fie
un anotimp în care
aş fi putut să plec

mai stai o clipă moarte stai
nu cer să-mi dai mie nimic
ci îngăduie-mi o rugăminte
să-ţi mai zic
de sub tălpi durerea urcă iute ca un scai
şi sunt gol-goluţ că n-am putut
să-mbrac nimic
aşa sunt Om dar nu cu suflet mic
te rog mai lasă-mă un pic
să strâng trecutul şi viaţa între dinţi
că nu-i nimic mai scump decât iertarea zic

mai stai o clipă moarte stai
nu cer să-mi dai mie nimic
ţi-am spus răgaz să-mi dai
să mai zăboveşti la poartă un pic
cât copilu-mi face semn
cu mâna
că doar ştiai
că-i bolnav şi trist
şi-i cel mai mic

la urmă-apoi de vrei să-mi dai
un semn
aprinde lumânarea neagră din pridvor
ştiu că te grăbeşti
şi-i musai
să revin la ceea ce am fost
poate un nimic
dar stai
mai am un Dumnezeu de nu ştiai
un copil şi o nevastă care au lăcrimat destul
şi-i rog acum când trupul meu
nu-i mai în stare de nimic
să-mi aprindă o lumânare
acolo sub pământ

noa haide moarte hai
te întreb cât încă mai sunt viu
cu ce-am greşit de vii pândind
şi totuşi dacă vii
adu-mi şi tu ceva să-mi placă
nici flori nici lumânări ca la mormânt
ci o noapte de împăcare cu tot ceea
ce am fost şi încă sunt

noa haide moarte hai

păşeşte-ncet de poţi
injectează-mi în vene noaptea
fie şi în somn
doar atât cât eu către Dumnezeu mă-ndrept
apoi să taci
că n-ai nume de Om

apoi să taci
apoi să taci
să taci...

poezie de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gurile

Mai stai!
Mai stai!
Nu mă-nopta
cu bine peste ură
nu vezi că tremur ca un lup
flămămând de-o oaie-n rouă
când rupte-n două i se rup
piciorele în două.
Mai stai!
Mai stai!
Nu-mi răsări
cu răul peste ură
căci poate eu te voi iubi
şi-o să te am măsură.
Mai stai!
Mai stai!
Să nu mă ai!
Umblat din gură-n gură!

poezie de Alin Ghiorghieş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tată...

Eşti prea departe, tată, şi îmi e dor de tine!
Te rog, vino acasa cât viaţa te mai ţine,
Te rog, rămâi cu noi, nu mai pleca departe
Îmi este tare greu să te ştiu în străinătate.

Eram aşa de mică atunci când ai plecat,
Dar anii s-au tot dus şi m-am maturizat.
Privesc cum vremea trece, înapoi nu mai vine,
Un lucru nu se schimbă: am nevoie de tine!

Ştiu de ce stai acolo: datorii şi probleme,
Dar şi cu doru'-i greu, lasă pe suflet semne...
Nici toti banii din lume nu vor şterge vreodată
De pe obrazul meu vreo lacrimă vărsată!

poezie de autor necunoscut/anonim
Adăugat de Gabi Dedu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Moarte, tu n-ai nume de Om

(scris pe patul de spital, aprilie 2018)

mai stai o clipă moarte stai
nu cer să-mi dai mie nimic
dacă mi-ai fi dat un semn
oricât de mic
îmi pregăteam valiza
cu toate cele necesare
un aparat de ras
un creion o mapă şi un plic

mai stai o clipă moarte stai
nu cer să-mi dai mie nimic
mai zăboveşte jos
sub deal un pic
să sting lumina apa
gazul şi să las o cheie
ori nu ştiai că am
o mamă şi un copil mai mic

mai stai o clipă moarte stai
nu cer să-mi dai mie nimic
în mine totu-i negru
vai poate doar e un protest
ca şi când
ar fi fost să fie
un anotimp în care
aş fi putut să plec

mai stai o clipă moarte stai
nu cer să-mi dai mie nimic
ci îngăduie-mi o rugăminte
să-ţi mai zic
de sub tălpi durerea urcă iute ca un scai
şi sunt gol-goluţ că n-am putut
să-mbrac nimic
aşa sun Om dar nu cu suflet mic
te rog mai lasă-mă un pic
să strâng trecutul şi viaţa între dinţi
că nu-i nimic mai scump decât iertarea zic

mai stai o clipă moarte stai
nu cer să-mi dai mie nimic
ţi-am spus răgaz să-mi dai
să mai zăboveşti la poartă un pic
cât copilu-mi face semn
cu mâna
că doar ştiai
că-i bolnav şi trist
şi-i cel mai mic

la urmă-apoi de vrei să-mi dai
un se4mn
aprinde lumânarea neagră din pridvor
ştiu că te grăbeşti
şi-i musai
să revin la ceea ce am fost
poate un nimic
dar stai
mai am un Dumnezeu de nu ştiai
şi o mamă care a lăcrimat destul
şi-i rog acum când trupul meu
nu-i mai în stare de nimic
să-mi aprindă o lumânare
acolo sub pământ

noa haide moarte hai
te întreb cât încă mai sunt viu
cu ce-am greşit de vii pândind
şi totuşi dacă vii
adu-mi şi tu ceva să-mi placă
nici flori nici lumânări ca la mormânt
ci o noapte de împăcare cu tot ceea
ce am fost şi încă sunt

noa haide moarte hai

păşeşte-n cet de poţi
injectează-mi în vene noaptea
fie şi în somn
doar atât cât eu către Dumnezeu mî-ndrept
apoi să taci
că n-ai nume de Om

apoi să taci
apoi să taci
să taci...

poezie de Teodor Dume din Lacrimi de pe altarul trupului (aprilie 2018)
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cea mai mare bogăţie

"Cea mai mare bogăţie
Dintre lucrurile date
Este aceea s-aibe omul
O deplină sănătate."
FTA

Când ochiul tău priveşte-n zare
La pomii ce în floare au dat
Şi poţi vedea aşa splendoare
Tu eşti bogat, foarte bogat.

Când gura ta dă fredonare
La ce-i măreţ şi luminat
Mult mai măreţ de cât vioare
Ce lucru vrei mai minunat?

Când glas de păsărele cântă
Un cânt măreţ şi iubitor
S-auzi cum ele binecuvântă
Ce vrei tu mai înălţător?

Când poţi cu mâna a bea apă
Cu ea să duci bucata-n gură
Chiar de e pâine doar şi ceapă
Eşti bucuros peste măsură?

Când încă o zi plină cu soare
S-o vezi în voie eşti lăsat
Şi altul tânăr, acesta moare
Ce zici, eşti binecuvântat?

Când ai pe lume sănătate
S-o ai în corpul tău din plin
Mai poţi trăi în răutate
Şi murdări darul divin?

poezie de Toma Adrian Frenţiu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lucian: Şi dacă nu vreau să fac aşa cum zici?
Stela: Nu-mi pasă ce vrei tu, vei face exact cum spun eu! De altfel, nici nu vei avea încotro. Însă după acest tratament, vei vedea că te vei simţi mai bine, aproape ca nou.
Lucian: Sunt convins. Şi-ţi mulţumesc de pe acum pentru efortul depus.
Stela: Nu te grăbi cu mulţumirile, frumosule! Sunt sigură că n-o să-ţi convină regimul la care vei fi supus. Pe durata tratamentului n-ai voie să părăseşti nava. Vei sta mai mult izolat, în rezerva ta; ai numai câteva ore în care te poţi plimba prin navă, timp în care îţi este absolut interzis orice efort fizic sau intelectual. Trebuie doar să fii cât mai relaxat, să dormi la orele stabilite, să mănânci şi să-ţi iei pastilele, după programul pe care ţi-l voi impune. E clar?
Lucian: Nu pare a fi prea plăcut.
Stela: Nu mă interesează dacă-i plăcut sau nu. Nici nu trebuie să fie plăcut! Nu cumva să-ţi închipui că dacă nu voi fi tot timpul aici, vei putea să-ţi faci de cap după cum vrei, pentru că te înşeli! Vei fi urmărit îndeaproape, iar dacă aflu că nu-mi urmezi întocmai instrucţiunile, voi lua măsuri severe. În acest caz, voi veni în navă şi voi rămâne aici, cu tine, până-ţi vei reveni complet şi te voi supraveghea îndeaproape. Voi fi mereu lângă tine. Te sfătuiesc deci să-mi dai ascultare; ar fi mai bine să cooperezi cu mine, să ne înţelegem omeneşte. Nu crezi, comandante?
Lucian: Bine, doctore! Nu-ţi promit nimic, dar voi încerca să fiu băiat cuminte şi ascultător, deşi pentru mine e mai dificil să mă supun tuturor acestor reguli. Însă nu vreau să te dezamăgesc.
Stela: Aşa sper şi eu.

replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De ziua îndrăgostiţilor 2012

Ştiam, ştiam cândva să zbor
Şi numai ştiu.
Ştiam, cândva să mor
De ce sunt încă viu?

Visez, visez că zbor
Şi mă trezesc.
De tine... mi-este dor
Şi te doresc.

Văd, sau poate că visez
Văd o luminiţă.
Doresc, să mă distrez
Doresc a ta guriţă.

Te văd, îţi văd guriţa
Eşti tu, eşti minunată.
Te chiamă... Luminiţa
Departe-ai fost plecată.

Spune-mi, de ce-ai venit
De ce mă vizitezi?
Cumva, ţi-ai amintit
Şi vrei să te distrezi?

Spune-mi, şoptind uşor
Spune-mi, dacă mă placi.
Şi dacă, ţi-a fost dor
O vizită să-mi faci?

Spune-mi, cum o mai duci
Cu sănătatea, banii.
Spune-mi, că te usuci
Mi te usucă anii?

Spune-mi, tu, ce mai faci
De mult, n-ai mai vorbit.
Şi spune-mi, de ce taci
De ce m-ai părăsit?

Ştiam, că nu-mi vorbeşti
Ştiam, ştiam.
Ştiam, că-ţi aminteşti
Şi nu greşeam.

Şi eu, mi-am amintit
Mi-am amintit de tine.
Şi eu, m-am tot gândit
Că Luminiţa-mi vine.

Ia loc te rog, şi stai
Statul, e gratuit.
Poate îţi vine grai
Şi poftă de iubit.

Nu vrei, stai în picioare
Şi cred că oboseşti.
Îţi creşte... aripioare
Şi sper să te trezeşti.

Acum, te-ai răzgândit
Te-ai aşezat pe pat.
Citesc al tău privit
Priveşti îngândurat.

Acum, tu, ai clipit
Şi-o lacrimă îţi vine.
M-atingi, ţi-ai amintit
Ţi-ai amintit de mine.

Acum, şi eu te simt
Eşti sinceră şi rece.
N-aş vrea să mi te mint
Şi un fior îmi trece.

Acum, te-ai răzgândit
Şi vrei să te ridici
Îmi dai, ultim, privit
Şi-ai vrea, ceva, să-mi zici.

Să-mi zici... că ai venit
De mine ţi-a fost dor.
Ai lăcrimat, privit
Şi n-ai făcut amor.

Şi te-nţeg... prea bine
Ai fost a mea soţie.
Porţi, amintirea-n tine
O amintire vie.

Şi te-nţeleg... cum eşti
Cum eşti, şi cum vei fi.
Cu timpu... 'mbătrâneşti
Şi vom îmbătrâni.

Şi te-nţeleg... acum
Acum sau niciodată.
O vizită, un drum
O zi, îngândurată.

O zi, care o ştiţi
O zi... deosebită.
O zi, de-ndrăgostiţi
O zi, sărbătorită.

poezie de Paul Preda Păvălache (14 februarie 2012)
Adăugat de Paul Preda Păvălache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Replica soţiei

Bărbate, iar m-ai supărat,
ce, te prefaci nevinovat?
Când vezi că-n ochi îmi sar scântei
tu mai pretinzi că n-ai idei?
Nu vezi că eşti un tăntălău
şi este vai de capul tău?
Te-ar rupe "câinii" de n-aş fi
să te păzesc în orice zi
că te zgâieşti după femei,
dispari acum din ochii mei!
La "câini" te dau să te sfâşie
dacă mai scrii vreo poezie!
Deşi-ţi dau zilnic peste bot,
te tot holbezi ca un netot,
priveşti cu ochii-ţi imbecili
şi ceri clemenţă prin vecini,
îţi dau "clemenţă" cătinel,
dar pe cocoaşă că eşti chel.
Nici milă, cred, n-o să-mi mai fie
când intri în bucătărie,
îţi pun tigaia să mănânci,
dar treci sub masa, stai pe brânci,
nu clămpăni c-aud vecinii
şi cred că le hrănesc eu câinii,
închide gura când vorbeşti
şi vezi că iară mă stropeşti,
urechile să ţi le-ntorc,
au crescut mari, parcă-s de porc,
iar fălcile s-au îngroşat,
parcă eşti focă, nu bărbat,
mustăţile să ţi le razi,
m-ai enervat destul şi azi,
iar în dizgraţie îmi cazi.
Când am în faţă un malac,
ce, când vorbeşte el, să tac?!
În pod te sui, scara ţi-o iau
şi jos te dai doar când eu vreau,
în beci te bag cu melci culeşi,
lacăt îţi pun să nu mai ieşi!
Să iei poziţia de drepţi
când cu salariul mă aştepţi,
să-mi pui în palmă toţi piştarii,
c-altfel îţi cântă lăutarii
un cântecel de dor şi ducă
pe ultimul drum ce-l apucă
unul ca tine "norocos",
bărbat din fire, dar fălos.
Sunt mamă, tată, soră, frate,
iar noi doi le-am făcut pe toate:
o casă, doi copii, livadă
să aibă lumea ce să vadă,
iar cel ce crede tot ce-am spus,
să râdă, l-am binedispus!

poezie de Petre Prioteasa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!