Promisiune solemnă

La noi sub acoperiş
Vrabia din răchitiş
Strânge paie ca să ţeasă,
Pentru puii ei, o casă.
Şi-a săltat-o pe-ndelete,
Lângă geam, pe un perete
Şi când lucru-a isprăvit
A scos ouă şi-a clocit.
Vrăbioiul, soţ docil,
A clocit şi el umil,
Că aşa-i la vrăbioi;
Clocesc, pe rând, amândoi.
Şi în două săptămâni,
Că nu-i rost să mai amâni,
Încet, încep să deprind
S-aud pliscuri ciripind.
Strig la vrabie de jos,
Mulţumit şi curios:
-Câti băieţi şi câte fete,
Ca să ştiu câte şervete
Şi-n plus, câte baveţele,
Să-mpletesc eu din andrele,
Că vreau să le fiu nănaş
Măcar cât la gură-au caş?!
Dar poznaşul meu motan,
Gelos foc şi şarlatan,
S-a strecurat jos din pod
Mâncându-i ca un nerod.
Geaba îi arăt vătraiul;
Vrabia nu-mi ştie graiul
Şi plângea pe limba ei,
Aşa ca îi promisei,
Cât am putut de solemn,
Să-i fac căsuţă din lemn
Şi să o agăţ în grindă
Ca motanul să nu-i prindă,
Puii ei fără de pene,
Ce-or ieşi de Sânziene.

poezie de Mihaela Banu din volumul de versuri Cu pânzele întinse (2016)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Modele pentru joaca de-a vorbele

1. OMUL ŞI VRABIA

Pe buturugă subt pom
Îmbucă pîine un om,
Şi din pom un titirez
Cerea fărîme de miez.
Acum, după-nvătătură,
Vine şi le ia din gură.

2. VRABIA LA SPĂLĂTORIE

Titirez ori vrabie
Vino pîn' la albie
Unde maica spală rufe.
Ar avea şi el o scufă
Şi ciorapii de clătit,
Care s-au cam terfelit.

3. CHIRIAŞUL DE PRIPAS

Vrăbioiule vecine,
Te rog să treci pe la mine.
Stai de-un an la noi pe casă
Şi de chirie nu-ţi pasă.
Mă tot ţii într-o minciună
Şi n-ai dat măcar arvună.

4. VRABIA N-ARE PARALE

Vrabia cum să plătească
La casă gospodărească?
N-are ban în buzunar
Şi nici buzunar măcar.
Toată lumea doar o ştie
Că nu plăteşte chirie
Şi stă-n pod pe datorie.

5. BIATA BABĂ

Dar nici maica nu-i bogată
Ca s-o ţie fără plată.
Vrabia nu se gîndeşte
Că şi baba se hrăneşte,
Ca să-i aducă în cioc,
Şi ei, cîte-un glomotoc?

6. N-ARE CĂ I-AR DA

Vrabia ar vrea, săraca,
Să îi dea lapte ca vaca,
Şi frumos, curat şi nou,
Ca găina, cîte-un ou.
Lapte? Ia-l de unde nu-i.
Ouă? Face mici, cu pui.

7. VÎNATURILE

Ea se pricepe să- mpuşte
Gărgăuni, omizi şi muşte,
Însă din aşa vînat
Baba încă n-a mîncat.

8. VRABIA LA JUDECĂTORIE

Vezi că odată şi-odată
O să iasă judecată.
Şi-o să vie la proces
Vrabia cu titirez.
Şi o să fie silită
Prin hotărîre citită,
După toate spusele,
Să-şi ia catrafusele.

poezie celebră de Tudor Arghezi
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dilema unui ou de Paşti...

Într-un coş stau zece ouă
Roşii, puse pe pervaz.
Ciocnind două câte două,
Întorc celălalt obraz.
Alte ouă-ncondeiate,
Pe o masă-n coşuleţ,
Stau pe-o parte-ngândurate:
-Mai bine era-n coteţ!
Şi gătite cu mărgele,
Ouă multe zac pe scrin.
Le-au scos vintrele din ele;
Doamne iartă! Ce mai chin.
Ouă albe, nevopsite,
Pentru cozonac cu nuci,
Aşteaptă nedumerite
Pitulate dup-un tuci.
-Vezi tu, frate, zise unul
Înţelept şi mai poznaş!
Fug îndată, ca nebunul
Şi-am să scot un pui golaş.
Speriat şi alb ca varul
I s-a pus în gât un nod.
De nu părăsea cuibarul,
Rămânea un ou cu plod.
Nu vreau să ajung nici pască!
Cum aş mai putea s-o spui?!
Ştie orice gură-cască;
Ou-i bun să facă pui.
Să mă pună sub o cloşcă,
Nu boit cu fard pe ochi!
Stau la cald, mai trag o duşcă,-
Să nu-mi fie de deochi...
Câte întrebări perfide:
Mă frământe-n cozonac,
Printre nuci, rahat, stafide
Şi seminţele de mac?!
Sau să intru într-o pască
Printre brânză şi orez,
Să mă pună ca o mască;
Să fiu fond de ten pe miez?!
Nu vreau să ajung omletă,
Cot la cot cu un alt ou!
Ţin şi eu la etichetă;
Nu vreau să mă bea şodou!
Înţepat şi şturlubatic
S-a-nvârtit şi s-a foit
Şi-a rămas flăcău tomnatic,-
A ajuns un ou clocit.

poezie de Mihaela Banu din Ne învârtim în cercul vieţii (2012)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe cât de mult...

Pe câte zile-am făcut gaj
Cu cunoscuţi că-ţi sunt o slujbă
Cum lanţ la lama de o drujbă
Şi elicea la vapor, siaj?

Pe câte săptămâni să jur
Să-ţi fac o Lună de argint
Şi de-i eclipsă nu te mint
Că pot s-o trag de-o vrei pe-un şnur?

Pe câte luni să-ţi dau bărbatul
Ce-l am în mine un gamet;
De nouă nu-ţi ajung şi-i drept
C-amor nu-i scurtul sărutatul?

Pe câţi ani să-ţi promit credinţă
S-ajungă pân' la reînviere
Şi zâmbetul să ţi-l fac miere...
De dulce nu îţi ai cu putinţă?

Pe câte zeci de ani să-ţi fiu
Alături, sprijin să mă ai;
Să îţi pui cap pe braţ, să stai
Cu mine pân' nu mă mai ştiu?

Pe câte secole s-alerg
Să îţi trec numele pe boltă;
Din sori să-i adun o revoltă
În ceruri... de-ar vrea să te şterg?

Pe câte mii de ani să zbor
Să mă fac trup din piramide
Până când palme-ţi vei deschide;
Să pot să stau s-adorm, să mor?

Pe câte clipe adunate
Să le trăiesc în nano timp
De molecule de-anotimp...
Să faci din mine eternitate?

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (1 februarie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doi câte doi

trec oameni pe stradă
mândri, sfidători
doi câte doi
uneori şi amândoi
păşesc încet
foarte discret
spre vremea de apoi
sunt oameni mari, de soi
buni să îi pui la gunoi
pe amândoi
mereu mă întreb
desigur fără rost
ce rost am eu aici
în bâlciul asta
mare-mare...
ce pot să fac..
privesc la ei, mă închin, mă întreb
Doamne, ce ai cu noi
ne dai, ne dai doar ticăloşi de soi
mereu doi câte doi
îmi aduc aminte
de o vorbă din bătrâni
despre cei doi..
proştii merg mereu
la braţ
doi câte doi

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pânda de la 12 ani

... pândesc de aici de lângă micile smocuri de iarbă, bucăţi de lemn, pietricele în nisip, rog muşcatele ferestrelor tale să ceară apă cât mai curând, poate că mama ta te va trimite afară să cumperi ceva sare, ştiu că mereu ieşi pe uşa din spate, poate că s-a terminat programul maşinii de spălat si vei ieşi cu mâinile reci să întinzi rufe, rog soarele să ceară fruntea ta boltită, vreau, merit să te văd azi o dată, nici de esti răcită cu temperatură nu-mi pasă, ieşi din casă, rog măcar perdeaua să se mişte puţin, aşa voi şti că sunt aici, cu o bucată de pâine să ieşi sa-l strigi pe câine, legănand poalele rochiţei, genunchii albi ca două insule calcaroase, seara să văd cum sunt când la fereastra ta se aprinde lumina si începi să dansezi cu braţele prin aer, încet, foarte încet, de parca ai dansa în camera ta ca într-un borcan plin cu miere şi ţi s-ar părea greu să îţi faci loc, acum pândesc, nimic mai de folos mie nu-i de făcut.

poezie de Mihai Amaradia
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vrabia n-are parale

Vrabia cum să plătească
La casă gospodărească?
N-are ban în buzunar
Şi nici buzunar măcar.
Toată lumea doar o ştie
Că nu plăteşte chirie
Şi stă-n pod pe datorie.

poezie celebră de Tudor Arghezi
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Apoi sfânta Duminică a dat şi ea drumeţei un corn de prescură şi un păhăruţ de vin, ca să-i fie pentru hrană până la Mănăstirea-de-Tămâie; şi i-a mai dat o tipsie mare de aur şi o cloşcă tot de aur, bătută cu pietre scumpe, şi cu puii tot de aur, ca să-i prindă bine la nevoie; şi apoi a dat-o pe seama ciocârlanului, care îndată a şi pornit, şovâlcâind. Şi când ciocârlanul pe jos, când drumeaţa pe sus, când ea pe jos, când el pe sus. Şi când biata drumeaţă nu mai putea nici pe sus, nici pe jos, atunci îndată ciocârlanul o lua pe aripioarele sale şi o ducea. Şi tot aşa mergând ei încă un an de zile, cu mare greutate şi zdruncen, au trecut peste nenumărate ţări şi mări, şi prin codri şi pustietăţi aşa de îngrozitoare, în care fojgăiau balauri, aspide veninoase, vasiliscul cel cu ochi fermecători, vidre câte cu douăzeci şi patru de capete şi altă mulţime nenumărată de gângănii şi jigănii înspăimântătoare, care stăteau cu gurile căscate, numai şi numai să-i înghită; despre a cărora lăcomie, viclenie şi răutate nu-i cu putinţă să povestească limba omenească.

Ion Creangă în Povestea porcului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Câte poeme?

Câte poeme ţi-oi fi scris?
Nici eu nu ştiu câte au fost
Şi poate nici nu are rost,
Din vis rămâne numai vis.

Câte poeme am să-ţi scriu?
Nici asta nimeni nu va şti,
Tu, dragul meu din poezii,
Este târziu, foarte târziu.

Câte poeme vor pluti
Fără să fie în colecţii?
La începutul unor lecţii,
Fără sfârşit te voi iubi.

poezie de Angelica Ioanovici
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe o piatră

Pe o piatră, subt un pom,
Îmbuca pâine un om,
Şi din pom un titirez
Cerea fărâme de miez.
Acum, după-nvăţătură,
Vine şi le ia din gură.

Titirez ori vrabie
Zboară către albie,
Unde maica spală rufe.
Ar avea şi el o scufe
Şi-o batistă de clătit,
Care s-au cam murdărit.

Vrăbioiule vecine,
Rogu-te treci pe la mine.
Stai de-un an la noi în casă
Şi de chirie nu-ţi pasă.
Mă tot ţii într-o minciună
Şi n-ai dat măcar arvună.

Vrabia cum să plătească
La casă gospodărească?
Ea n-are în buzunar
Două parale măcar.
Toată lumea doar o ştie
Că nu plăteşte chirie
Şi stă-n pod pe datorie.

poezie celebră de Tudor Arghezi din Abecedar (1940)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eliberatorul (o alegorie politică)

În arborii înalţi – elegiile vânturilor;
Apele oceanului – îşi fac din valuri bici.
Dacă sabia ascuţită nu-i în mâna ta,
Cum crezi că vei avea mulţi prieteni?

Vezi vrabia de pe gard?
Când vede şoimul intră singură-n laţ.

Plăcerea păsărarului este să prindă păsări:
Omul Tânăr este întristat când vede ce i se întâmplă vrabiei.
Îşi scoate sabia şi taie laţul:
Vrabia zboară departe, departe.

Departe, departe, sus în albastrul cerului
Şi-apoi iarăşi jos pentru a-i mulţumi Omului Tânăr.

poezie de Liang Wu-Ti, 464-549, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pândiră o zi, pândiră două, pândiră mai multe zile, şi nu se întâmplă nimic. Iară când fu într-una din zile, cam după asfinţitul soarelui, pe când era de rând viteazul nostru să pândească, ieşi balaurul din groapă şi se îndreptă către voinicii cari dormeau pe lângă foc. Viteazului care priveghea, i se făcuse inima cât un purice, dară, îmbărbătându-se, se repezi, şi unde se aruncă, măre, asupra balaurului cu sabia goală în mână, şi se luptă cu dânsul, până îi veni bine şi hârşt! îi taie un cap, hârşt! şi-i mai tăie unul, şi aşa câte unul, câte unul până îi tăie şase capete.

Petre Ispirescu în Balaurul cel cu şapte capete
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să vreau...

Să vreau să-ţi fiu ce nu ţi-am fost
Din prea puţinul vieţii rost,
Să-ţi dau din tot ce nu-i al meu
Aici, acum, oricând, mereu.

Să vreau să-ţi fiu un tainic dor
Atât cât sunt şi-atât cât mor,
Să vreau să-ţi dau crezare iar
Din ce mai sunt şi ce nu par.

Să vreau să-ţi spun ce nu ţi-am spus,
Regrete de-au venit s-au dus,
Să vreau să-ţi dau din ce nu am
Măcar puţin din ce puteam.

Să vreau să-ţi cer ce n-am iubit
Din ce-am trăit şi n-am trăit,
Să vreau să-ţi fiu şi nu aş vrea
Din tot ce-a fost şi ar părea.

poezie de Sibiana Mirela Antoche din Buchetul de iubire
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Atingere de mătase

ţi-ai imaginat câţi viermi are mătasea în ea
câte frunze de dud culese în nu ştiu câte poale de fecioare
câte cântece de iubire s-or fi auzit până în măduva zilelor
pentru câţi bărbaţi pe câte câmpuri pentru câţi ani de trai
şi câte ofuri din cine ştie câte piepturi nu se vor fi stins în ecou
câte mâini înverzite de clorofilă câte râuri de borangic n-or fi spălat
culorile mătăsii câte pagini nu vor fi scris

şi câte rafturi nu vor fi bătut în cuie cine mai ştie câţi tâmplari
câte încăperi întunecoase în care să mişune doar ei în treaba lor mătăsoasă

şi câte bătrâne n-or fi povestit fetelor lor cât de delicate să fie cu viermii aceştia

ca de pe mine să cadă aceste mătăsuri la prima ta atingere

poezie de Ottilia Ardeleanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Salt palmele-ţi, le fac aripă ...

Mă uit în ochii tăi albaştri
Şi chipu-mi văd în cei doi aştri.
Privirea ta mă înfioară
Şi înfloresc ca într-o doară.
La gura ta mă uit şi strig:
Sărută-mă că mi-este frig!
Dar tu, cu buze de copt rod,
Te uiţi mirat, ca un nerod.
Salt palmele-ţi, le fac aripă,
Le pun pe pielea mea ce ţipă...
M-atingi numai pe sânul stâng?!
O, tu, iubitul meu nătâng!
Tu nu ştii, sânul drept se strânge,
Durerea lui încet şi-o plânge.
Tot trupul meu e-o vâlvătaie
Şi-aş vrea la tine în odaie,
Să mă dezmierzi cu nerăbdare
Cu-o nesfârşită sărutare,
Din creştet până în călcâie
Că nu-i putere să amâie
Ce universu-ntreg o ştie,
Că ne-om uni în veşnicie.
Nici minte nu-i să nu-nţeleagă
Că eu m-am dăruit întreagă.
Când al tău braţ mă înfioară,
Mă simt femeie-ntâia oară...

poezie de Mihaela Banu din volumul de versuri Cu pânzele întinse (2016)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Câte

Câte lacrimi de iubire,
Oare sunt într-un ocean?
Lacrimi de dezamăgire
Câte, sunt scurse în van?

Câte vise neîmplinite
Se ascund azi printre stele
Şi dorinţe infinite
Câte, oare sunt în ele?

Câte vorbe nerostite
Se găsesc oare într-un veac
Şi decizii mai greşite
Câte sunt şi nu au leac?

Câte răutăţi sunt oare
Într-un gând nevinovat,
Care la necaz apare
Câte-n gând s-au adunat?

Câte zile nesfârşite
Numără un om la care,
Viaţa este pe sfârşite
Câte, când speranţa-i moare?

Câte ceasuri trec pe noapte
Fără somn, fără odihnă
Fiindcă inima vrea fapte
Câte ceasuri fără tihnă?

Câte clipe trec în viaţă,
Fără ură şi minciună
Ce-ţi fac inima de gheaţă
Câte, nimeni n-o să spună?

Câte speranţe deşarte
Are cel care greşeşte,
De iertare s-aibă parte
Câte, dacă se căieşte?

Câte piedici îi mai pune
Unui om soarta în cale
Până când el va apune,
Câte, în zilele sale???

Câte omul pătimeşte
Într-o viaţă din trufie?
Multe şi-l nemulţumeşte
Câte, nimeni n-o să ştie!

Câte suflete sărmane
Aud vorbe jignitoare
Ce le fac reci, inumane
Câte cad jos, la picioare?

Câte zile are omul?
Câte zile are-n viaţă?
Câte frunze are pomul!?
Câte zile e speranţă!?

poezie de Georgiana Niţă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vrăbiuţa norocoasă

Vrăbiuţa
Se dă huţa
Gureşă şi fericită
Pe o creangă de răchită
Ce crescuse lâng-o groapă
Plină ochi cu mâl şi apă.
Cu agerii ochişori
Pândeşte doi viermişori
Să îi dea la puişori
Care ciripesc din zori
Sub o streşină bătrână,
Chiar aproape de fântână.
Deodată, un motan
Ce stătuse pe tăpşan
Leneş tolănit la soare
Se trezeşte şi tresare
Când zăreşte pe crenguţă
Gospodina vrăbiuţă.
Urechile îşi ciuleşte
Şi în gând se socoteşte
Cum să pună el lăbuţa
Şi să prindă vrăbiuţa.
Se lungeşte la pământ,
Ca un arc îşi face vânt
Şi apoi prin aer sare
Să o prindă între gheare.
Vrabia în zbor zvâcneşte
Şi motanul o păţeşte.
Dus fiind de inerţie
Şi de mare lăcomie,
A aterizat în groapă,
Împroşcând cu stropi de apă.
Cred că ştiţi, precum socot,
N-are lecţii de înot.
Disperat la toţi se roagă,
Dă din labe şi din coadă,
Se zbate ieşind cu greu
Pe un mal de heleşteu.
Scuturându-şi blana udă,
Se gândea pufnind de ciudă:
"Râd şi curcile de mine,
C-am păţit aşa ruşine.
Pentru-o vrabie zăludă
Am ajuns o mâţă udă!"

După ce a priceput
Că pericolu-a trecut,
Vrăbiuţa ciripeşte
Şi la pui le povesteşte:
- Dumnezeu e bun şi drept
Şi conduce înţelept.
Nu-i de acord cu lăcomia,
El iubeşte omenia,
Nu permite la motani
Să lase puii orfani.
Şi, ca să îi mai ogoaie,
Le mai face câte-o baie.

fabulă de Valeria Moroşan din Vrăbiuţa norocoasă (2011)
Adăugat de Valeria Moroşan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Casa fără trepte

Casa fără trepte

sunt mai bătrân cu câteva anotimpuri
nu ştiu precis câte au mai trecut
sau câte mai sunt
am părul albit
şi
ochii sticlaţi
îmi place aşa cum sunt cu
umerii apropiaţi şi
gâtul reazăm
sub cer
doar pantalonii mi-au rămas mici
şi
privirea cât o rază

nu-i bai

privesc în urma anotimpurilor ce
au trăit în carnea mea şi
acum se duc...
nu pot să le mai ţin în mine
chiar dacă unul l-am pus de-o parte
pentru atunci când nimeni nu va înţelege nimic
dar cine ştie...

azi am învăţat să-mi fac o cafea
şi să îmi strig nepotul
mai am şi câteva amintiri
poate într-o altă zi îmi a fi
cu mult mai bine
rănile îmi vor curge precum sîngele absent
în târziul din noapte o
să mă ghemuiesc până adorm
şi-n tot timpul acesta cineva
îmi va construi o casă fără trepte
cu o singură fereastră care
va da
înspre apus...

despre toate aceste lucruri
am vorbit cu Dumnezeu
şi totuşi
nu mă pot desprinde de voi

poezie de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Casa fără trepte

sunt mai bătrân cu câteva anotimpuri
nu ştiu precis câte au mai trecut
sau câte mai sunt
am părul albit
şi
ochii sticlaţi
îmi place aşa cum sunt cu
umerii apropiaţi şi
gâtul reazăm
sub cer
doar pantalonii mi-au rămas mici
şi
privirea cât o rază

nu-i bai

privesc în urma anotimpurilor ce
au trăit în carnea mea şi
acum se duc...
nu pot să le mai ţin în mine
chiar dacă unul l-am pus de-o parte
pentru atunci când nimeni nu va înţelege nimic
dar cine ştie...

azi am învăţat să-mi fac o cafea
şi să îmi strig nepotul
mai am şi câteva amintiri
poate într-o altă zi îmi a fi
cu mult mai bine
rănile îmi vor curge precum sîngele absent
în târziul din noapte o
să mă ghemuiesc până adorm
şi-n tot timpul acesta cineva
îmi va construi o casă fără trepte
cu o singură fereastră care
va da
înspre apus...

despre toate aceste lucruri
am vorbit cu Dumnezeu
şi totuşi
nu mă pot desprinde de voi

poezie de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trei răţoi

Pe o baltă trei răţoi
au plecat la o plimbare
singuri, fără de răţuşte,
ele rămânând pe mal
penele să şi-le uşte.
Unele stăteau pe ouă
ca să scoată nişte pui
mici cât boabele de rouă
şi cu pufuşor gălbui.
Iar răţoii, mac, mac, mac,
le mai strigă pe răţuşte:
-Hai, veniţi şi voi cu noi,
să mai prindem nişte muşte!
Pe sub apă stând cu capul
şi picioarele în sus,
răţoii noştri cei bravi
se dădeau de-a berbeleacul
să arate că-s grozavi.
Iar când puii ies din ouă
ţanţoşi merg, răţoii, trei,
tot în faţa celor mici
parcă i-ar fi clocit ei.

poezie pentru copii de Titina Nică Ţene
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Istovit, Doug a mormăit ceva de neînţeles de sub masca de oxigen, mi-a strâns fără vlagă mâna şi s-a târâit mai sus. La sfârşitul cozii era Scott Fischer, pe care-l ştiam întâmplător din Seattle, unde locuiam amândoi. Puterea şi voinţa lui Fischer erau legendare - în 1994 urcase pe Everest fără să folosească butelii de oxigen - aşa că am fost surprins de cât de încet se mişca şi cât de beat a părut când şi-a dat jos masca şi m-a salutat.

Jon Krakauer în În aerul rarefiat
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!