Pe o piatră

Pe o piatră, subt un pom,
Îmbuca pâine un om,
Şi din pom un titirez
Cerea fărâme de miez.
Acum, după-nvăţătură,
Vine şi le ia din gură.

Titirez ori vrabie
Zboară către albie,
Unde maica spală rufe.
Ar avea şi el o scufe
Şi-o batistă de clătit,
Care s-au cam murdărit.

Vrăbioiule vecine,
Rogu-te treci pe la mine.
Stai de-un an la noi în casă
Şi de chirie nu-ţi pasă.
Mă tot ţii într-o minciună
Şi n-ai dat măcar arvună.

Vrabia cum să plătească
La casă gospodărească?
Ea n-are în buzunar
Două parale măcar.
Toată lumea doar o ştie
Că nu plăteşte chirie
Şi stă-n pod pe datorie.

poezie celebră de Tudor Arghezi din Abecedar (1940)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Modele pentru joaca de-a vorbele

1. OMUL ŞI VRABIA

Pe buturugă subt pom
Îmbucă pîine un om,
Şi din pom un titirez
Cerea fărîme de miez.
Acum, după-nvătătură,
Vine şi le ia din gură.

2. VRABIA LA SPĂLĂTORIE

Titirez ori vrabie
Vino pîn' la albie
Unde maica spală rufe.
Ar avea şi el o scufă
Şi ciorapii de clătit,
Care s-au cam terfelit.

3. CHIRIAŞUL DE PRIPAS

Vrăbioiule vecine,
Te rog să treci pe la mine.
Stai de-un an la noi pe casă
Şi de chirie nu-ţi pasă.
Mă tot ţii într-o minciună
Şi n-ai dat măcar arvună.

4. VRABIA N-ARE PARALE

Vrabia cum să plătească
La casă gospodărească?
N-are ban în buzunar
Şi nici buzunar măcar.
Toată lumea doar o ştie
Că nu plăteşte chirie
Şi stă-n pod pe datorie.

5. BIATA BABĂ

Dar nici maica nu-i bogată
Ca s-o ţie fără plată.
Vrabia nu se gîndeşte
Că şi baba se hrăneşte,
Ca să-i aducă în cioc,
Şi ei, cîte-un glomotoc?

6. N-ARE CĂ I-AR DA

Vrabia ar vrea, săraca,
Să îi dea lapte ca vaca,
Şi frumos, curat şi nou,
Ca găina, cîte-un ou.
Lapte? Ia-l de unde nu-i.
Ouă? Face mici, cu pui.

7. VÎNATURILE

Ea se pricepe să- mpuşte
Gărgăuni, omizi şi muşte,
Însă din aşa vînat
Baba încă n-a mîncat.

8. VRABIA LA JUDECĂTORIE

Vezi că odată şi-odată
O să iasă judecată.
Şi-o să vie la proces
Vrabia cu titirez.
Şi o să fie silită
Prin hotărîre citită,
După toate spusele,
Să-şi ia catrafusele.

poezie celebră de Tudor Arghezi
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vrabia n-are parale

Vrabia cum să plătească
La casă gospodărească?
N-are ban în buzunar
Şi nici buzunar măcar.
Toată lumea doar o ştie
Că nu plăteşte chirie
Şi stă-n pod pe datorie.

poezie celebră de Tudor Arghezi
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Chiriaşi în Casa Domnului

De când cerul şi pământul
îşi au o singură împărăţie,
casa domnului e cu chirie,
iar Tatăl, ori se face, ori chiar nu ştie!

Şi sufletul omului e cu chirie,
însă el, sărmanul, n-are de unde să ştie.

De fapt, şi Universul e cu chirie,
dar asta îi altă şmecherie,
căci Universul e parte dintr-un infinit,
care n-a fost încă dibuit!

Dacă într-o zi,
şi pentru conştiinţă
vi se va cere chirie,
păi, ca 'ntr-un fel de sinalgie,
diliti paradigma dilie -
şi sesizaţi-L direct pe Tatăl,
ca să ştie!

poezie de Octav Bibere
Adăugat de Kitzy Bush
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poruncă nescrisă

Să faci copii,
Să-nalţi o casă,
Şi să plantezi un pom!
Aceasta e menirea ta,
De om...

Copii, să faci
Din dragoste nebună,
În nopţi fierbinţi
Cu clar de lună,
Căci dragoste nebună,
În leagănul neştirii,
E singura arvună,
La vama nemuririi...

Sălaş, să faci din paie,
Cu prispă şi-o odaie,
Făr-de coloane grele,
Şi fără arhitravă...
Când vei pleca din ele,
Şi vei vroi să mori,
Să nu sădeşti gâlceavă,
Prin cei moştenitori...

Pom, să plantezi
Cu suflet darnic,
În solul roditor,
Apoi să-l saturi, harnic,
Cu apă din belşug,
Să crească, pomul, falnic,
Să nu rămâi dator,
Cu lemnul din coşciug...

Să faci copii,
Să-nalţi o casă,
Şi să plantezi un pom!
Aceasta e menirea ta
De om...

poezie de Eugen Ilişiu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Din pom în pom

Tot sărind din pom în pom
De nimica nu ai teamă,
Nu mă miră că din om
Tu ai devenit... o poamă.

epigramă de Vintilă Nicu din Printre epigramiştii olteni (2008)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doina

Ascultă,
Străine,
Ascultă,
Vecine,
Ascultă-mă bine:

De foame adus,
Tăcut la-nceput,
În casă la mine,
Ţi-am scos şi ţi-am pus,
Din tot ce-am avut,
Şi pâine şi sare,
Şi laptele muls,
Cald, alb, în şiştare,
Pe masă la mine.

De sete supus,
Ai vrut de băut,
Pe masă la mine,
Ţi-am scos şi ţi-am pus
În cană de lut,
Şi vin, şi licoare,
Şi dulcele must
Fierbând în ulcioare
În casă la mine.

De trudă răpus,
Căzut ai zăcut
În casă la mine.
Ţi-am scos şi ţi-am pus
Curat aşternut:
Şi ierburi, şi floare,
Şi piele de urs
Tâlhar de mioare
În casă la mine.

Şi... nu te-ai mai dus:
Tribut mi-ai cerut:
Pe masă la mine.
M-ai scos şi mi-ai spus:
"Aici m-am născut!
Sunt mare şi tare!"
Credeai că m-ai smuls
– Punându-mă-n fiare -
Din tot ce-i "la mine"?

Ascultă,
Străine,
Ascultă,
Vecine,
Ascultă-mă bine:

La mine,
La prag,
A fost vălmăşag
De haite cu steag...
Ca valul s-au spart:
Zbătură-se-n ştreang!
În pulbere zac.

La mine,
La curţi,
Veneau lacomi mulţi:
Mai mari, mai temuţi,
De-un cap sunt mai scurţi.

La mine,
La porţi,
E rânjet de colţi,
E plesnet de glonţi,
E umblet de hoţi...
Se spulberă toţi
Subt brazda mea morţi.

Asculte, oricine
Asculte-mă bine:

În numele meu,
N-are loc viclenia.
În numele meu,
Am topit omenia.

Dar tu seama ţine,
Străine:

În numele meu,
Înflorit cum e iia,
Mai e şi Mânia.

poezie clasică de Romulus Vulpescu
Adăugat de Iulia Mirancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pentru că-l ponegreau pe Thales din pricina sărăciei în care trăia, sub cuvânt că iubirea de înţelepciue (philosophia) i-ar fi nefolositoare, el, prevăzând, se spune, din citirea în stele, că avea să fie o recoltă îmbelşugată de măsline, încă din vreme de iarnă, înzestrat cu puţini bani, i-a dat ca arvună pentru toate teascurile de măsline din Milet şi Chios, luându-le cu chirie, la preţ mic, în lipsa vreunui alt concurent. Când a venit sorocul, cum mulţi cereau deodată şi fără întârziere, Thales a dat cu chirie teascurile, la rândul lui, cu ce preţ voia el şi strângând multe avuţii, a dovedit că filosofilor le este uşor să se îmbogăţească, dacă ar vrea, însă nu la aceasta râvnesc ei.

citat celebru din Aristotel
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prietenul sufletesc

Dacă-l întrebi de sănătate,
El stă cu buzele umflate.
Dacă-l opreşti cumva la masă,
Zice că supa e prea grasă
Şi, încă de la început,
Bucatele nu i-au plăcut.
Îi dai ţigare şi-l surprinzi
C-aşteaptă să i-o şi aprinzi.
Te-ntreabă cît cîştigi din meserie
Şi cît plăteşti semestrul de chirie.
Se pare că ar fi avut
Şi gîndul la un împrumut.
La urma urmei, dacă n-ai peşin,
S-ar mulţumi cu mai puţin.
Zici “dumneata”, el zice „tu”,
Zici „ba”,
El zice „da”.
Nevastă-ta îi pare pricepută,
Dar, după faţă, cam trecută.
Nu ştie ce-ai că ai albit
Şi te găseşte mai slăbit.
Cum te-nţelegi cu socrii şi cu fata?
De unde-ai cumpărat cravata?
De mult nu se mai poartă cu dungi şi picăţele:
-“De-i trece pe la mine, ţi-arăt pe ale mele.”
-„Mai scrii la vre o carte?”
-„Ce te-ai mutat aşa departe?”
De-ai sta-n oraş, ai fi-nţeles
Că ar veni la masa ta mai des.
Ce te gîndeşti să faci la vară,
Vă el şi-o va petrece tot la ţară.
Te uiţi la ceas, că s-a făcut tîrziu.
Ce să-i mai dai să scapi? Vre un rachiu?
Dar vizita se prea lungeşte.
Să-i spui ceva răstit, mai româneşte?
S-a-ntunecat, se face unsprezece,
Şi prietenul tău tot nu vrea să plece.
Nu prea se simte bine:
La noapte poate c-ar dormi la tine.
Te scoli, te strîmbi, el stă, puţin îi pasă.
N-are măcar cei şapte ani de-acasă.

poezie celebră de Tudor Arghezi
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am fost singur la părinţi, dar nu am fost un copil sărac. Noi am trăit din banii lui tata. Mama n-a lucrat niciodată, a fost casnică. Ea a avut grijă de noi toţi, iar tata ne-a ţinut: pe ea, pe mine, şi pe el. Nişte oameni normali, stând într-o casă cu chirie undeva în vecinătatea Casei Poporului... Acolo am locuit toată copilăria mea.

Mircea Albulescu în revista "Q Magazine" (octombrie 2009)
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cum poţi...

Cum poţi să treci pe lângă mine
Să nu-mi spui un cuvânt măcar
M-ai ridicat din morţi la Tine
Şi-o viaţa mi-ai adus ca dar.
Tu ştii ca rătăceam întruna
Şi ştii că nu ştiam nici eu
Dacă trăiesc sau mor, totuna
Mi-era pe unde-i drumul meu.

Dacă trăiam eram doar vie,
Dacă muream - un mort în plus,
Ce-mi mai pasă de moarte, mie,
Ce-mi mai pasă dacă m-am dus?...

Şi dacă-ai socotit că-i bine
Să-mi dai Lumina Ta în dar
Cum poţi să treci pe lângă mine,
Să nu-mi spui un cuvânt măcar...

poezie de Adriana Cristea (10 iunie 2003)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Glas în paradis

Vino să şedem subt pom.
Deasupra-i încă veac ceresc.
În vântul adevărului,
în marea umbr-a mărului,
vreau părul să ţi-l despletesc
să fluture ca-n vis
către hotarul pământesc.

Ce grai în sânge am închis?
Vino să şedem subt pom,
unde ceasul fără vină
cu şarpele se joacă-n doi.
Tu eşti om, eu sunt om.
Ce grea e pentru noi
osânda de a sta-n lumină!

poezie celebră de Lucian Blaga din volumul: Cântecul focului (1945 - 1957)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Glas în paradis

Vino să şedem subt pom.
Deasupra-i încă veac ceresc.
În vântul adevărului,
în marea umbr-a mărului,
vreau părul să ţi-l despletesc
să fluture ca-n vis
către hotarul pământesc.

Ce grai în sânge am închis?
Vino să şedem subt pom,
unde ceasul fără vină
cu şarpele se joacă-n doi.
Tu eşti om, eu sunt om.
Ce grea e pentru noi
osânda de a sta-n lumină!

poezie celebră de Lucian Blaga
Adăugat de Sagittarius
Comentează! | Votează! | Copiază!

Promisiune solemnă

La noi sub acoperiş
Vrabia din răchitiş
Strânge paie ca să ţeasă,
Pentru puii ei, o casă.
Şi-a săltat-o pe-ndelete,
Lângă geam, pe un perete
Şi când lucru-a isprăvit
A scos ouă şi-a clocit.
Vrăbioiul, soţ docil,
A clocit şi el umil,
Că aşa-i la vrăbioi;
Clocesc, pe rând, amândoi.
Şi în două săptămâni,
Că nu-i rost să mai amâni,
Încet, încep să deprind
S-aud pliscuri ciripind.
Strig la vrabie de jos,
Mulţumit şi curios:
-Câti băieţi şi câte fete,
Ca să ştiu câte şervete
Şi-n plus, câte baveţele,
Să-mpletesc eu din andrele,
Că vreau să le fiu nănaş
Măcar cât la gură-au caş?!
Dar poznaşul meu motan,
Gelos foc şi şarlatan,
S-a strecurat jos din pod
Mâncându-i ca un nerod.
Geaba îi arăt vătraiul;
Vrabia nu-mi ştie graiul
Şi plângea pe limba ei,
Aşa ca îi promisei,
Cât am putut de solemn,
Să-i fac căsuţă din lemn
Şi să o agăţ în grindă
Ca motanul să nu-i prindă,
Puii ei fără de pene,
Ce-or ieşi de Sânziene.

poezie de Mihaela Banu din volumul de versuri Cu pânzele întinse (2016)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Amantul

Prin pădurea lumii, deasă,
Ca un cuc din pom în pom,
Ca să-şi facă sieşi casă,
Sparge casa altui om.

epigramă de Ignaz Franz Castelli din Epigrama germană de cinci secole (1999), traducere de Florea Ştefănescu
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Criza

se dedulcise lumea din bucate,
tot omul îmbuca pe săturate,
dar veni criza şi sistă ospăţul
şi-n toată lumea se opri dezmăţul.

de-acuma nimeni nu va îndrăzni
să mai trăiască doar pe datorii,
cu vile, jacuzi, amante şi case,
căci criza flămândă pe toate le rase.

când în necazuri iară am intrat,
am dat în clocot toţi cu un oftat
şi, săturându-ne de-aşa ospăţ,
rămas-am, ca-n poveşti, cu traisa-n băţ.

de-acum vom duce iar o viaţă tristă,
suflând necazul tot într-o batistă,
şi vom avea un bonus consolare,
când bate vântul gol prin buzunare...

poezie de Ion Ionescu-Bucovu (8 iulie 2010)
Adăugat de Ion Ionescu-Bucovu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vântul

Nu ştiu cine, pe furiş,
Mi-a smuls toamna-n miez de noapte
Din grădini, ca un afiş.
Cineva, vorbind în şoapte.
De pe-o scară de coşar,
A-ntocmit-o-n şase-şapte,
Şi-a vîrît-o-n buzunar.
Hoţ de frunze, cine-l ştie
Să ia seama: vine iar.

poezie celebră de Tudor Arghezi
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Crepuscul

A mai îmbătrânit şi tata-mare,
S-a liniştit, ca orişicare om:
Nu zboară cum zbura, din floare-n floare,
Ci umblă-mpleticit, din pom în pom!

epigramă de Valentin David
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dezintoxicare

Mai face pipi istoria pe tine
în pat când eşti ori stai la masă
şi crezi că plouă dar e bine
şi n-are rost să zici că-ţi pasă

În pat când eşti ori stai la masă
şi lumea nu mai dă năvală
din nori ţi-ai construit o casă
să poţi zbura în pielea goală

Când lumea nu mai dă năvală
şi crezi că plouă dar e bine
şi cerul din genunchi te scoală
să facă pipi istoria pe tine

În pat când eşti ori stai la masă
hai fă-te totuşi că-ţi mai pasă

poezie de Costel Zăgan din Cezeisme II (3 iunie 2016)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vîntul

Nu ştiu cine, pe furiş,
Mi-a zmuls toamna-n miez de noapte,
Din grădini, ca un afiş.

Cineva, vorbind în şoapte,
De pe-o scară de coşar,
A-ntocmit-o-n şase, şapte,

Şi-a vîrît-o-n buzunar.
Hoţ de frunze, cine-l ştie
Să ia seama: vine iar.

poezie celebră de Tudor Arghezi
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Se ştie că pentru un loc în inima femeii ce este inteligentă şi frumoasă, proaspăt scoasă din cutie, bărbatul plăteşte chirie.

aforism de Michelle Rosenberg
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!