* * *

cred că aşa a început,
cu tenişii tăi jerpeliţi de fericire
în rucsacul de culoarea prafului
pe care-l luasem de la vânzătorul de opiu
şi
cu faptul că avem în comun
limba şi literatura sărutului,
e evident
de ce ne rupem buzele
pe ode
în metru narcotic.

blugii noştri şi-au lepădat zeii din buzunare,
fumează poeme galbene fără filtru,
poate au greşit cerul,
poate le e rău
de la frumuseţea asta feroce.

uite, vezi?
luna e în apă,
noaptea se face corb alb,
înoată peste aer,
luna e o pastilă
şi o înghite,
se aşază în palma pământului
şi ouă o piatră cu păr alb.

tu asculţi în căşti supradoza de eu,
îmi spui că mergem
în cea mai egoistă plecare de dragoste,
să-mi încalţ dependenţele,
să mi le legi la şireturi
strâns
de tenişii tăi jerpeliţi de fericire
cu nod.

poezie de Corina Daşoveanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ochii tăi

Ochii tăi cuprind în braţe
Trupul dulce şi firav,
Îl sărută-n dezmierdare,
Iar el tremură cu drag.

Ochii tăi sunt verzi
Ca iarba şi smaraldul
La un loc,
Când îi pierzi pe buze
Roua îi absoarbe,
Le dă foc.

Ochii tăi mă fură
Noaptea şi chiar
Luna le dă drept,
Se ascund pe cer
Şi steaua le zâmbeşte,
Eu îi cred.

Ochii tăi, ce fericire!
Văd o fată şi sunt eu,
Fără ei în nemurire
N-aş fi eu.

poezie de Ana-Maria Mandra
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

ce-ar fi să numărăm firele de păr
ale unei nenorociri cu perucă,
de fapt
asta e o fericire
în minţile noastre întoarse
de la plimbarea pământului pe sub
câteva mere de plumb,
e o fericire
de o mie de mie
de umbre,
de o mie de ţie
de lumi.

ce-ar fi
să rupem strada
de la guler până la tiv
când
nu vrem să vrem,
la fereastra aia închisă cu fermoar
nu se lucrează cu viaţa,
e foarte aglomerat în melancolia noroiului.

şi mai ales ce-ar fi
să zgâriem întunericul
cu unghia unui cuvânt,
pe care îl ştim
dacă şi când
întindem
braţele de la un candelabru
la altul.

corina daşoveanu ©2020 martie 23

poezie de Corina Daşoveanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Agăţată de cuvinte

Eu rămân ca o mare de iarnă
Am mâini de apă pline de voci...
Îmi respiră tăcerea cuvintelor.
Dacă mă uit şi mă schimb în ochii tăi
Îmi dau seama că te văd...
Dacă privesc din ochii tăi
Văd omul care nu vorbeşte
Dar care spune ceva:
Linia orizontului, aspectul tău peste zile
Sau nemulţumirea secretă
Sau chiar dezbrăcată.

Dacă privesc din ochii tăi
Văd cerul în perspectivă...
Norii ce judecă alb,
Văd mainile care deschid ninsoarea
Pe fruntea gândurilor.
Dacă te uiţi la ochii tăi, în ochii tăi,
Vezi dragostea pe care
Nu o înţelegi niciodată,
Restul rămâne în tine şi ningi.

Am fost un zâmbet în vocea ta
Şi-o privire într-un strigăt
Agăţat de cuvinte.

poezie de Corina Mihaela Soare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

eu cred
că între somnul tău şi al meu
se petrece dragoste.
am gustul tău pe limbă,
sărut
pe-un gând aproape ruşinat...

pielea surâde,
pe ea încă ninge
albastru cuminte.
mă ai poveste în palmă.

sunt mira de dragoste,
buzele mele, mirese,
aer peste aer,
linişte întinsă în sus.

desfă noaptea la nasturi,
e zi,
strecoară-ţi mâna în sânul cu vise,
apoi vino tu
să nemurim împreună...

poezie de Corina Daşoveanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

nu am încredere
în
moarte, dimineţi, ape,
dragoste, uşi, pământ,
cana de ceai, cuvinte, aer.
nici în alb.

la gheara de mai sus,
focul
e un gând opozabil.

am încredere în durere,
durerea e ubicuă,
nu-şi trădează creaţia,
nu alege,
arde.

cred,
cred că o s-o fac
afrodisiac natural,
apoi
îi construiesc
o biserică.
din lemn.

poezie de Corina Daşoveanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Joi, de (prea)albastru

se consumă
prea multă vară în busola
de căutat posibilitatea.
ce facem
cu vulturii de cald
care ne smulg toată povestea organică
din partea cea mai simplă a zilei
(plină de timpul acela
care nu trebuie rostit,
ci surprins
de nicio pagină înapoi
a luminii)?

tu
ai o parte cea mai albastră a ta
care păstrează
într-un portmoneu al văzului
(pentru un cândva te iubesc)
nordul meu neatent,
tenişii mei dezlegaţi la nori
şi
mâna mea cu maniere albastre.

pe străzi abcd
stă
un dintotdeauna invalid de sărut
care simte cum dor buzele
ce nu şi le află.

pentru tine,
cea mai singură singurătate a mea,
mă aleg
din cutia cu panglici, premoniţii şi perle
să-ţi fiu,
când îmi vei fi,
frumoasă.

ai numărat
câte păduri de joi se străbat
între noi?

nu ştim
unde e locul acela simplu al verii
în care vom merge
la un film despre o fericire (pre)simţită,
dar e un timp rar
şi,
până la el,
e albastru
la prima vedere.

poezie de Corina Daşoveanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Potcovirea

Uneori îmi încalţ potcoavele în faţa ta
să vezi neîmblânzirea cum te aşază în şa
şi cum nechează luna înhămată la cer
ţesălată-n lumină
cu gândul la vină
cu miros de stea în frunte
pe caleaşca minţii punţi
cu marea cuminte cu frunţile-n frunte
şi cu palma ta pe spate-mi
înroşită-n adulter.

poezie de Alin Ghiorghieş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

fericire

Ce este fericirea? Este nisipul alb, cerul albastru, apa sărată. "Apă, Aer, Viaţă"...

definiţie de Frederic Beigbeder în 13,99 lei
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

poate e cazul
să nu mai plantezi pe acoperişuri
tot felul de seminţe de zbor,
ne vine toamna, iubitul meu,
păsările ar cădea arămiu,
prea curând din păduri.
e târziu,
copacilor
nu le va mai creşte cerul.

dar nu, nu,
azi nu avem mâine,
ştergem de pe case cu guma
toamna abruptă,
azi e o vară fără filtru,
îi simţim intensul
până în parterul plămânului.

fumul
şi
împreunatul motiv
al mâinilor mele în jurul eu-lui
sunt o ocrotire a darului.

pentru că o femeie
ce este altceva
decât o tandreţe de dar,
împotrivire subţire
în vei fi fiind-ul sau vei fi vrând-ul
bărbatului ei.

aici eşti din pretutindeni,
desfă-ţi viaţa la piept,
fă-mi loc rotund
să-mi arcuiesc legile simple,
aşa cum dă din ramuri un arbore
când zboară.

şi mâine e azi,
în fiecare vară e azi,
ca azi
îţi sunt în dar
un dar iar,
intens,
fără filtru.

poezie de Corina Daşoveanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Uite luna, nu e luna...

Uite luna, nu e luna!
Şi-a ascuns din mers cununa,
Printre vârfuri lungi de brazi,
S-o urmezi cu cei mai dragi,
Pe poteci cu clopoţei,
Să iubeşti umbrele ei,
Să-i descânţi fruntea de aur,
Să-i oferi poveşti cu lauri.
Să-asculţi vântul ce-o mângâie,
Să rogi noaptea să mai ţie,
Când totu-i o feerie.

Ce ne-am face fără Lună?
Fără sfânta ei lumină,
Cine visele ar scălda?
În vorbe de Nu mă uita,
Decât ea şi dragostea.

poezie de Valeria Mahok (11 mai 2017)
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!

Chintesenţa

Împotriva cui luptăm
Noi amândoi
Pentru a ne câştiga dreptul la fericire?
Suntem amândoi făcuţi din
Foc, Apă, Pământ şi Aer.
O fi oare fericirea chintesenţa noastră?
De ce nu ne simtim împliniţi?
Şi, mai presus de toate,
Ce preţ are fericirea?
Poate c-o plătim cu lacrimi, tristete, - supliciu.
Poate ca doar prin durere
Fericirea ne va fi argumentată.
Poate doar dacă am suferi înainte
Am putea fi cu adevărat fericiţi.
Poate ca tristetea face parte din fericire.
Şi poate ca atunci fericirea va fi incontrolabilă,
Nebună, egoistă, iresponsabilă.
Cum putem stii
Când nici macar... nu ştim cine suntem?
Doi simpli oameni care luptă
Dar nu ştiu împotriva cui şi care este câştigul.
N-ai vrea mai bine să lăsăm la o parte
Strategia şi planurile de razboi,
Să le uităm, să le negăm existenţa?
Poate aşa ne-am scuti de suferinţă...
(oare şi de fericire totodată...?)
Vom avea destul timp si pentru lucruri inutile.
Ce rost are?
Spune-mi, străinule!
Tu crezi că o lacrimă vărsată
Moare deîndată?
Căci eu ştiu că abia atunci îşi câstigă
Dreptul la viaţă, abia atunci începe să trăiască
Mai bine ne acceptăm aşa...
Diformi, imcompleţi.
Dacă fericirea ne-ar desăvârşi
Am mai avea oare motive pentru a trăi?
Nu crezi ca este si tristeţea benefică?
Ne face să tânjim dupa fericire,
Să dorim s-o cuprindem în palmă.
Împotriva cui luptăm
Noi amândoi
Pentru a ne câştiga dreptul la fericire?
Suntem amândoi făcuţi din
Foc, Apă, Pământ şi Aer.
O fi oare fericirea chintesenţa noastră?

poezie de Francesca Buta
Adăugat de Francesca Buta
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cioburi de sticlă

cioburi de sticlă şi
prea multe plimbări sub clar de lună;
mă domina treptat reflexia asta ameţitoare,
parcă nu mai aveam scăpare
m-a prins ferm cu un braţ muribund şi
nu mai aveam scăpare.

de ce se difractează-n faţa ochilor mei
noaptea, cu tot cu umbre şi stafii
care mă alungă,
îmi creează disconfort şi
vreau să fug.

privirea mi se-ntunecă şi luna o văd
microscopic,
să mă fi îndepărtat de tot?
sau poate nu mai văd şi nu mai simt;
nu mai cred?

priveam luna cu speranţă;
azi nici n-o mai privesc:
în cioburile de atunci s-a schimbat fizica lumii
şi ochii tăi şi privirea s-au schimbat;
puţin îmi pasă.

sub clarul de lună,
dansul neobişnuit al valurilor de ape
nu mă decepţiona atunci,
mă obliga să cred
că luna-n cioburile sparte de pe mal
e adevărată, e mai frumoasă şi
mai calmă ca niciodată.

m-a lovit intens furtuna, neaşteptat,
mi-a răvăşit ideile, punctul de plecare şi
fără să-mi dau seama,
m-am trezit în întunericul pur
fără să ştiu unde sunt, fără nimeni aici,
doar eu şi cristale reci din sticlă,
pe care le simt, îmi taie tălpile.

şi fug, că nu pot aştepta,
mă-njunghie ca nişte cuţite,
dar nu pot aştepta...
noaptea mă apasă, vântul mă sufocă
şi cioburile
au pierit şi nu mai reflectă
nici lumina,
nici întunericul,
nici nu mai înseamnă nimic acum.

poezie de Andreea Buzuriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fericire...

Azi e ziua ta
Fericire eu mereu te - aş purta
Să fi a mea.. Să fi a ta
Asta e puterea ta

Luna confidenta mea frumoasă
Îmi ascultă ruga mea de seară
Soarele eroul meu. Ce-l voi venera mereu
Ne v - a vindeca de greu

Avem nevoie de căldură.. De iubire
Întreaga omenire vrea fericire
Suntem toţi de aceaşi fire
Omenire vă indemn... La Iubire..

Luna mi-a vorbit
Ea a avut un iubit
Dar de el a fugit
Soare mereu pe ea a urmărit

Uşoare fapte în lumea asta mare
Au acum urmare
Dar din iubire nu se moare
Iubirea dă născare
Să ne iubim cu mic cu mare...

poezie de Florin Găman
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unii poate ar spune că acesta (antidotul suferinţei în dragoste) constă în a te arunca în braţele primei venite, dar te minţi singur, este o alegere superficială. Atunci când suferi din dragoste, nu trebuie să faci asta. Aşa dai dovadă de laşitate, de slăbiciune. Antitodul este legat de faptul că trebuie să te gândeşti unde s-a greşit, cine a greşit şi dacă se mai poate face ceva să repari ce nu a mers. Antidotul poate fi şi o perioadă de relaxare în care să încerci să nu mai repeţi greşelile trecutului.

citat din Cătălin Botezatu (ianuarie 2015)
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Reclamă:

pe Bulevardul Electric vindem ce îţi doreşti,
poţi să urci cu liftul până la etajul al nouălea,
deşi magazinul are doar parter.
intră,
Vânzătorul te poate ucide
contracost.

nu am bani,
pentru moarte încă sunt o dezamăgire,
part time sau full time,
dar nici nu mă interesează,
pe-afară e un timp egoist
şi dacă nu îi convine,
poate să se ducă în originea lui deprimată.

deocamdată, noaptea,
spăl primăvara
în care e îmbrăcată luna,
o agăţ prin bucătărie la uscat.
prin casă port nori, nu am alte dantele,
desfac o pungă de inorogi
şi îmi vine să fac fursecuri din ei,
inorogilor le place aroma de inimă,
de aceea îi ţin
într-o dragoste enormă
care nu se vede,
se atinge.

mă împrumuţi
să îmi cumpăr o insulă,
ceva mic, cu vedere la cer?

vreau o insulă nematurizată complet,
de unde au fost concediate
toate hârtiile milimetrice,
astea nu înţeleg chestii cum ar fi
să creşti fursecuri
şi să desenezi mustăţi pietrelor.

acolo mă joc
de-a da şi de-a nu,
până vii
să aruncăm luna de la unul la altul,
aromaţi şi lefteri.

poezie de Corina Daşoveanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

şi-a retras mâna

pe care o sărutam ne
bun din când în când
pe pântecul hapsân
de iubire abia umblu
prin parcul dendrologic
prind palma ta în podul casei
cu potriviri din literele
decupate dintr-o carte horror
o bat în versuri până stă suspendată
ce te-aş respira până la epuizarea
lacom privindu-te cobor un pic
caut buzele cu mintea
le despic tandru cu limba
dinţii tăi muşcă hămesiţi
aş călări luna de fericire
raiul e dincolo de balustrada
lustruită cu palmele care te-au mângâiat
refuz să păşesc pe ultima treaptă
care mă duce în abis

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Despre ciclicitatea anotimpurilor

Obişnuiai să colecţionezi poeme de dragoste
îţi aminteşti
strofe pe spatele unei fotografii
ode în metru şchiopătat
încadrate de arabescuri pe foi dictando
semnate ori anonime
nu conta
unele mureau odată cu vara
dar le-ai strâns pe toate într-un sipet sub cheie
cum strânge o fetiţă în braţe toamna
frunze roşii frunze galbene
pistruiate ca obrajii ei
astăzi
fata are poeme de dragoste
în fişiere parolate
tu aduni culorile toamnei în format jpeg
şi din când în când mai culegi câteva frunze
roşul imaculat ca un câmp de maci vara
s-acopere galbenul bolnav al foilor dictando.

poezie de Adrian Rentea
Adăugat de capra vecinului
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tennessee Claflin Shope

În oraş, eram unul din stocul celor luaţi în râs
Mai ales de oamenii de bun simţ, după cum îşi ziceau ei –
Dar şi de cei învăţaţi, ca preotul Peet, care citea în limba greacă
La fel de cursiv ca în limba engleză.
Şi asta pentru că în loc să vorbesc despre piaţa liberă
Ori să predic despre o formă sau alta de baptism,
În loc să cred că eficienţa unei acţiuni
Este legată de faptul că cineva îţi iese în cale cu o găleată plină
Sau că ai ridicat cuiele găsite pe drum în maniera corectă,
Sau că ai privit la luna nouă peste umărul drept,
Sau că reumatismul se poate vindeca folosind sticlă albastră,
Eu am crezut în independenţa şi salvgardarea propriului spirit.
Înainte chiar ca Mary Baker G. Eddy
Să fi început ceea ce ea a numit ştiinţă, Biserica lui Christos-Scientistă,
Eu îmi luasem masteratul în "Bhagavad Gita";
Îmi vindecasem sufletul
Înainte ca Mary să se fi apucat de vindecat trupuri pe calea sufletului –
Pace tuturor lumilor!

epitaf de Edgar Lee Masters din antologia de versuri Antologia de la Spoon River, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

poate nu ne mai încape cerul,
iubitul meu,
de aceea am intrat
în carcasele astea de tină şi scuipat,
poate nu ne mai ţine
nicio rătăcire de cometă
greutăţile gândului,
de aceea stăm cu ele în geamantane
lângă uşi pe care nu se pleacă.

şi poate
am greşit dumnezeul,
am nimerit unul care nu iartă,
care ne-a înfipt pe veşnicie în viaţă,
insecte moarte, frumoase,
în cutia de lemn
a unui copil de clasa a şasea.

poate nu mai avem
lacrimile acelea în formă de aripi
care spălau în zburare
tristeţea galaxiilor
pe care
noi, planete fără timp,
le lăsam în urma tuturor sentimentelor.

poate ne lasă şi pe noi cineva
să murim...

poezie de Corina Daşoveanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ochii tăi

Ochii tăi sunt limpezi ca lacul liniştit
În zilele când vântul adie abia simţit
Şi sunt adânci ca marea acolo-n depărtări
Unde vapoare albe plutesc spre alte zări.

Ochii tăi sunt paşnici ca mielul alb şi pur
Ce paşte liniştit cu oile în jur
Şi parcă-s nestemate, atât sunt de frumoşi,
Iar râsul tău îi face zglobii şi luminoşi.

Ochii tăi sunt bruni ca ursul din Carpaţi,
Pe care-l vezi atunci când codrii îi străbaţi,
Dar sunt cu mult mai vii decât de obicei
Atunci când chipul meu se oglindeşte-n ei.

poezie de Octavian Cocoş (10 august 2020)
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!