Iluminare

[numărându-mi invers paşii]

să expir magia din centru
(încă mă sperie bulboanele prea roşii)
mişc timpi solitari pe elipsa eului

genunchii scorburoşi de căderi
sunt cei mai iscusiţi tăietori de chipuri
despart cu un fulger
talazurile sângelui
drum de jăratec şterge nisipul din urme
sorţii din flăcări
pe mine din sinele lutos

ispite ca nişte putrede fructe se prăbuşesc ameţitor
îngraşă pământul din vintre

dezleg vânturile arterelor cosmice
mă opresc doar pentru un mic dejun fugar pe bordura zorilor
tarat pe toate meridianele
de paşii sulfurici ai omenirii
idolatru prin programare genetică
privesc printre zăbrele
convulsiile cărnii

umbrele
ţin urzeala de haruri în tensiune
până tapetez cu pupile zidurile infinitului

atâtea ţinte şi o singură săgeată care descuie cerul perfect

poezie de Maria Elena Chindea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iarbă gestantă

[alfabetul eului în braille]

aşteptaţi-mă în memoria ierbii
merg pe oasele mele
stratificate
atât de unită cu mine
că nici vânturile nordului nu pot
să-mi decojească vreo umbră
din burice

ploaia îmi arde din umeri păcatul primordial
a fi în toate oglinzile fără contur este o axiomă solară
lumii îi trebuie doar stigmatul luminii să-i sângere
palmele
când coboară de pe crucea pământului

autopsia timpului meu arată clar profilul chipului
pierdut în căutări tantalice
printre faldurile cărnii
ierbii
sau sângelui verde

acolo unde nu privesc
de spaima vederii ciclopice

poezie de Maria Elena Chindea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Salvaţi vântul nordului

[eşarfa cântului]

partitura muzicală a timpului sfarmă vertebrele
îmi ţin râsul în talpă curat
nu privesc peste umăr
când alunec pe gâtul clepsidrei ca şi cum aş fi tu
iar ţipătul îmbracă armura tăcerii

înainte de-a tasta codul arterelor tale pătimaşe
scutur din gene inocenţa sorilor
viziunea poemelor cărnii
e intraductibilă
tăiată pe o singură gură

eu sunt
(în travestiurile curcubeului nebotezat de vânturi)
nu mai ţin discursuri falice de complezenţă
de la nici o tribună a viului

pe tabla nudă a eului semnătura lui Nesus
indescifrabilă
dă adâncime curentului care mişcă
submarinele sângelui

la capătul mareelor sunetul pulsului desface ghiocul cerului
în supernove ludice

râsul sparge buza lutului retuşând pupila

poezie de Maria Elena Chindea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ora 0,01

puneţi mască
se urlă în megafoane
oriunde şi oricum trageţi masca
peste chipul disperării de-a fi
ştiu că nici o sete nu-ngraşă noaptea lichidă
care mi-a devenit odihnă
şi hrană
de după perdea crucific soarele pe scheletele noastre absente
pentru bacanale sincrone doar cu tine
în piele te varsă dionis pentru
resetarea vederii
el nu bea vin de-ntuneric din carafa anotimpurilor
pentru tine gleznele au învăţat să numere invers paşii timpului

am obosit să număr paşii dintre ziduri
până ce ochiul nu-şi mai recunoaşte umbra din toga zilei
îmi consum paşnic
pâinea cea de toate zilele unsă cu nodulii maligni ai rutinei
pe acelaşi colţ aseptic de masă
pe care toc mărunt micile bucurii de-a păşi nevăzută în poante printre semeni
şi le spăl în apa vidului
trupul îmi va balansa în afara mulţimii să nu infecteze aerul
licitat de nasuri şi guri înfometate
picioarele se descalţă de tine
să-mi cuprindă imensul

zidurile se prăbuşesc cât măsor distanţa dintre stele

sub limba divinului sfârâie grătarul creaţiei
în omoplaţi
geamănului trezit
coc smerită altă dimensiune

poezie de Maria Elena Chindea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fagure uranic

(impregnări cosmice)

am ocupat suprafaţa unui zero absolut să pot demonstra
teorema adevărului sustenabilă acestei culori
magia ultimului înec iubite coboară ancora în trup
precum un oratoriu uranic în asfinţit

oricât te-aş durea nu-mi face spânzurătoare din artere

ceea ce sunt dislocă din timpul auriu
mai mult spaţiu decât s-a lipit pe braţele vieţilor mele fluide
arhimede e depăşit
respiraţia şi-a găsit centrul de greutate în secunda zeică
dincolo de buzele noastre
de oasele zornăitoare
pavate cu ochi prismatici sunt stelele bârfitoare
din carne

pentru tine am făcut butoniere focului iubite
ceruri prea multe au greşit ritmul pământul e prea greu
în pielea subţiată de gravitaţie
dansul rotitor al sângelui şi-a absorbit toate reflexiile
când ne-am numărat atingerilor de spirit

cartilajul de spaţiu pe care respir semănat printre maci
înfăşurat în golul unui zero absolut
îmi colorează chipul

poezie de Maria Elena Chindea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Imago vieţi

oraşul cu porţi imense
şi cerul lui feliat...
străzile lungi neînţelepciunea mea sobră
de parcă ieri decoram cu ace de brad
urma scrisului

ţin în mâini cartea cărţilor şi îţi dau
să bei din toate sticlele posibile
pe centru curg fluorescent ideile mele
despre platitudine în artă
iar ceasul din turn
ruinează timpi vii

toate aceste nestări ornamente kitschoase
ale existenţei
sunt sentimentele roşii dematerializate
ce palpită sub microscop
falii ale eului care cochetează
cu nişte ore ludice
pe podul minciunilor
fără conectorii universali imagovieti

poezie de Angi Melania Cristea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oraşul din mine noaptea, între gesturi

ochii infectaţi de priviri bănuitoare dormitează
în jurul depoului din mine
nu sunt fericit
paşii obosiţi de noroiul care îmi adoarme
pe tălpi vibrează mut

vaporii eliberaţi din stomac mârâie printre dinţi
ca animalul din gând în care am dat cu piciorul
fără să ţin seama de bubele şi abcesele de sub piele

din vene chipuri ascunse mă privesc
ca pe un simplu provincial un împinge tava
ori ca pe unul care-l interesează dacă Nichita
sau Cărtărescu or fi fost doi oameni la fel
numărând de la unu la doi sau de la doi la unu

nu ştiu

următorul sunt eu privesc
din spatele întrebărilor ridate
doar chipurile din vene cunosc povestea
pentru că rostul meu e să nu urăsc

daţi-mi cu bocancii în cap scuipaţi-mă sub limbă
şi imaginaţi-vă că sunt animalul care există
în fiecare din voi

nu vă urăsc

mă afund în trupul năpădit de igrasie tot mai mult

până trec

poezie de Teodor Dume din Lacrimi de pe altarul trupului (2018)
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oraşul din mine noaptea între gesturi

ochii infectaţi de priviri bănuitoare dormitează
în jurul depoului din mine
nu sunt fericit
paşii obosiţi de noroiul care îmi adoarme
pe tălpi vibrează mut

vaporii eliberaţi din stomac mârâie printre dinţi
ca animalul din gând în care am dat cu piciorul
fără să ţin seama de bubele şi abcesele de sub piele

din vene chipuri ascunse mă privesc
ca pe un simplu provincial un împinge tava
ori ca pe unul care-l interesează dacă Nichita
sau Cărtărescu or fi fost doi oameni la fel
numărând de la unu la doi sau de la doi la unu

nu ştiu

următorul sunt eu privesc
din spatele întrebărilor ridate
doar chipurile din vene cunosc povestea
pentru că rostul meu e să nu urăsc

daţi-mi cu bocancii în cap scuipaţi-mă sub limbă
şi imaginaţi-vă că sunt animalul care există
în fiecare din voi

nu vă urăsc

mă afund în trupul năpădit de igrasie tot mai mult

până trec

poezie de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mersul prin sânge sau ultima inocenţă

(dihotomiile arterelor)

după ce s-a dovedit că nu pot folosi optim nici carosabilul
nici trotuarele
pentru necesarii paşi ai vieţii
mi-ai spus să plec acasă

strada nu-i pentru cei cu tălpi prea subţiri

aici
din orice direcţie
ziua se rulează doar pe banda sulfurică

bordurile iadului
sunt uşor accesibile doar pentru cei ce i-au pus inimii
blacheuri

dintr-a mea curg păsări cu silabe aprinse în cioc

poezie de Maria Elena Chindea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Degetul roşu dinafara timpului

îmi vreau ochii înapoi
toate fiinţele şi lucrurile s-au întrecut să liciteze pentru ei
din vremurile şotronului cu îngeri
şi-al pisicii meşteră în tors basme în poala bunicii

pământul a făcut electroşocuri cu padele de verde viselor

pentru a merge drept frământ deşerturi cu arome de zboruri
în coca prezentului
mi-este foame de mine şi privesc uluită cum mă scurg în atingeri
pretutindeni
nimeni nu-mi numără martirii din oase
trecătorii
şi hoţii de anotimpuri

corp de sticlă adună văzduhurile ca rugăciuni de păsări

în praful unui sărut caut stele
închid marea în lampa lui Aladin să nu te pierd iubite
alunecă greu realul pe gâtul uscat
versanţii clipei mi-au înnodat halogramele chipului
gândurile
şi-au despărţit meridianele prin fulgere
necunoscuţii fără vertebre ţipă din pupile că nu le dau viză

ochii tatălui au căzut din cer printre gratii de ruguri
pântecul mamei
orb
nu i-a putut broda cu luceferi

naştere după naştere mai străvezii îmi sunt braţele
oglinzile
s-au disipat în sângele unui zeu fără contur

să-mi recuperez ochii iubirii râd şi las cereri pe orizonturi

îngrop toate privirile
care n-au extras curcubeiele ca pe aur din pământul făgăduinţei
şi trag cortina materiei

poezie de Maria Elena Chindea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ninsoarea de noi

în căutarea ochiului care să ne-ncapă
cerul iubirii
fur axa timpului
şterg urmele din nisipul sângelui să pot jura
ne-am rătăcit iubitule
într-o respiraţie prea scurtă
pentru aripi

mult prea subţire albastrul urzelii cu aştri
cenuşă de vise acoperă pleoapele
după erupţii milenare
de voluptăţi
albe

cuvântul a-ntrupat paradisul
în coapsa ispititoare
ca un atlant trec palmele
peste pajiştea cărnii
stabilesc fisurile în care ne vom clăti patimile
dureri
îndoieli
nu vor mai ninge nopţi corozive
când focurile vor fi de mult izvoare
şi timpul asurzeşte de noi

doar geana de împărat
discret
ne ventilează trupul bicefal cu zori

poezie de Maria Elena Chindea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În templul focului rece

(zeul cald de sub gheţuri)

odată cu vânturile estului
intru în templul focului
cu ochii închişi număr paşii dintre mine şi mine
cei tăiaţi la mijloc se reciclează periodic după ce mai amputează
o galaxie de umbre
trag roata dintre pleoape
cât pot de bine o ascund pe Rocinanta în glezne
să bat potcoave de argint drumurilor fără frâie
n-ar trebui să-mi ia mai mult de-o
moarte suculentă

hergheliile duhului îmi tatuează pielea pe toate fusele orare
chiar şi când uit numele unul câte unul

mă pietruiesc încă ispite cu miros de busuioc
atâtea odăi fără vertebre cu număr cuantic şi duşumele de aripi
nu mai revin în insomnii
spăşită

niciodată fără mine n-am să-ţi fiu oglindă
iubite de-o seară prea lungă

cu un şoim pe umăr rotunjesc respiraţia spaţiului
invoc puterea artei dresajului
(nu vreau să mă-nghită neluminată prea răbdătoarea humă)
doar vânturile estului citesc meridianele corect
şi hărţile albe
pentru topirea ultimă

alfabete solare îmi transpiră în palme văzduhuri friabile şi scriu vieţii
poveşti transparente sub unghii

iluzie mioapă
libertatea sapă tranşee în primăveri
câte una pentru fiecare erou îngropat între coaste fără onoruri
stoarce de seve
travestitele toamne pentru un smoothy
hipnotic
prea multe eternităţi cuvintele mi-au dospit în vene
fără drojdia focului pâinea înţelepciunii
împănată cu vulturi

inelele timpului odată scoase de pe degete
bat piroane văzului sferic

poezie de Maria Elena Chindea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Orbita zilei aprinsă de negru

[contra curentului]

în chiliile tainei
injectez rugăciunea lui da subcutanat
tuturor fiinţelor dovedite
sângerează timpanele omenirii gorunii din talpă
au sucombat eroic
înfăşurată-n crepuscul mă dezic de toate ale trupului
fulgerător sunt expulzată din mine

arcuit în pupilă recad periodic în starea de om
misterul se zbate sub piele marea speranţă de-a fi aprinde cerului fitilul

să-i aflu credinţei gravitaţia
(cuante rebele sparg măştile lumii de probă)
îmi beau toate păcatele ca pe-o cuminecătură
smerită îi fac rugăciunile zilei
postesc în pătrare de lună cu toate umbrele
şi dezleg mareele ochiului cuprinzător

prostituată de lux
seducătoarea moarte îşi cere tainul ce se cuvine

poezie de Maria Elena Chindea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În căutarea focului rece

[locul unde se formează tăcerea]

fără de limbă cum să-mi îmbrac spaţiul perfect
lumina cuvântului
nu dă viaţă statuilor chiar vopsite-n magie
comoara piraţilor îngropată-n artere
nu se găseşte instant
doar căutarea arde de jur împrejurul timpului
de împrumut
sub mareele sângelui

vestală în templele minţi
am ratat atâtea geneze în carne

file albe
au înghiţit deşertul din mine
cu focuri în buricele degetelor nu îndrăznesc să lipesc
tandreţea
ca liant de chipuri
amprentele lumii canibale lasă descoperite morminte în epidermă
piroanele încă-s vizibile
ochiului din umbră

oasele mele
stânci înroşite de iubiri prometeice
se fărâmă sub sărutul
zilei
descusută de vise

poezie de Maria Elena Chindea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Clandestin în propria viaţă

[erupţii solare]

nu te ştiam
nici pe mine alb nu mă ţineam în gaică prea bine
pândit de-o eră glaciară
îngenuncheam în rugă şi aşteptam
smerit
o erupţie de pupile

virusat de îndoieli mult prea sulfurice
nu-mi arăt rana
unor ochi cu pleoape de piatră
frecvenţa fricii e modificată de lună înainte de-a otrăvi
sângele vieţii
cu ispite

clandestin
vroiam să cunosc itinerarul sorţii
înscris în aortă solară cu pulsaţii de vânturi
însetarea băubilă în pocale de carne
friabile

tot ce cheamă şi cade prea aproape de axa blestemului
halo de ger
binecuvântarea cunoaşterii ne tatuează respirul

la ieşirea din pupă
să nu ne facem casă în bulboană

poezie de Maria Elena Chindea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Adun în mine...

Adun în mine ani cu hărnicie
din frunzele copacilor nemuritori,
să îi sădesc în viţele de vie
când toamna-n brume cade peste flori.
Nu mă opresc din mersul meu prin lume,
neobosit colind peste iubiri şi dor,
mă folosesc de haruri fără nume
când trec grăbit şi le culeg din zbor.

Popasuri lungi prin suflete rănite
mai fac şi le alint lăsându-le în dar
licori curgând din marile ispite
păstrate-n amfore vrăjite de stejar.
Nu mă opresc prin casele blamate,
plătind amoruri false, date la oca,
nici nu adun cuvintele furate
strigate noapte-n cântecul de cucuvea.

Sunt doar un simplu trecător prin lume,
Trudind din greu ca să îmi fac un rost,
pe cartea mea, la urmă, doar un nume
va sta să v-amintească cine-am fost.

poezie de Corneliu Neagu din Cunoaşterea de sine (2017)
Adăugat de Corneliu Neagu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Despletind fuioare din lună

– Ariadne în recluziune –

e iarnă prea vastă-ntre noi
suntem prea roşii sub unghia albă-a memoriei
oasele ni se izbesc de cer
trag fără milă gloanţe de carne-n rafale
blurează timpul
face ravagii crivăţul sângelui
artere oarbe împodobesc drumuri fragile
fără de noi strigătul ne albeşte nisipul
de invazia măştilor clepsidra se umflă râul de spaţiu
devine o mare
ce nu ne poate cuprinde

în clopotniţa trupului o alunecare pe geana abisului ne e semnătură

e iarnă
ceaiul clocoteşte în cană
aburul ne desparte ochiul în două dinţii ciobesc arderi deşarte
printre ciute o haită de lupi sparge blândeţea în schije de foame
noaptea se scurge în pântec sideral de sălbatic
caldă ca o rană flămândă

golul exhibă esenţele
mâna prea rece zadarnic te cheamă
amintirile se retrag în tranşeele sinelui curbează sunetul până se frânge în sine
îndoliate
înstrăinări prin firide desfac în panglici nume destrămate
la capete
prea ades numărate de neguri

vertebrele gemene declanşează apocalipse frenetice

trombe de inimi fără zăbală ne iau în copite
ne frâng în ispite pe tipsie de lună
frământă focul fără de flacără lichefiază femurul vântului
gonim fără odihnă cu lasoul strâns peste coaste
nu contează
râsul ne este cusătură măiastră
înveşniceşte dimineaţa
genunchii devin ciutură în fântâna pupilei
setea din vârful degetelor scrâşneşte
ca un balaur
de piatră

dacă ţi-s grele orbitele goale soarbe-mă ca pe-o cuminecătură iubite

să ne prindem umbra strălucitoare
sub noi dăltuim trepte acasă vom fi în pururea roşii de sânge
cu tiară de rege pe capul din coşul călăului
pereţii de aer casant se depărtează
din ce în ce mai mult frig înghit
în cascade
ceaiul alunecă fierbinte pe gâtul ursitei
feliază
înţelepciunea îmbrăcată în zgură
bisturiul cuvântului

nimic nu e nou deşi cel ştiut de straie se schimbă mereu

lumea respiră tremură şi muşcă din mine
tu ţipi sacadat în atele de-azur
e iarnă pe marginea cărnii
ca un abur de gheaţă mă-nfăşor dorului de-a fi unului poem infinit

e iarnă şi încă o moarte albă despică viaţă
în cruce

poezie de Maria Elena Chindea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Verbul inimii

[priveghi în lacrimă]

verbul în care mă mişc bântuie lumea ca o fantasmă
uneori renegat
la toate protestele
mâinilor lunecătoare le lipseşte ţipătul
vântul din velă
încătuşat

ticăie
inima ta învaţă să iasă din mare

din şolduri legănate curg voluptăţi striate
surpă curcubeie însângerate dinţii mei scăpaţi din varniţa morţii
lumea întinsă pe-o roată pătrată
îşi caută în tortură
echilibrul

verbul meu despică fulgerul

poezie de Maria Elena Chindea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doamne, de ce nu mai am timp...

acolo unde am vrut să ajung
şi nu am ajuns
cineva cotrobăie
sub albastrul decupat
se vede Dumnezeu aplecat peste o carte
zadarnic mă prăbuşesc pe genunchi
şi-l rog
să-mi spună
de ce nu mai am timp
dâra de nisip din trupul meu
atinge pământul

nu-i bai

printre măruntaiele lui
cerul deschide o rugă
pentru ziua
în care
centru universului
va trece prin mine

poezie de Teodor Dume din Vagabond prin durerile altora
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Paşi pe nisip

Am avut un vis în noaptea de Crăciun.
Mergeam pe o plajă, iar Dumnezeu
păşea alături de mine,
paşii ni se imprimau pe nisip,
lăsând o urmă dublă:
una era a mea, cealaltă a Lui.
Atunci mi-a trecut prin minte ideea
că fiecare din paşii noştri
reprezentau o zi din viaţa mea.
M-am oprit ca să privesc în urmă.
Şi am revăzut toţi paşii
care se pierdeau în depărtare.
Dar am observat că, în unele locuri,
în loc de două urme,
nu mai era decât una singură...
Am revăzut filmul vieţii mele.
Ce surpriză!
Locurile în care nu se vedea
decât o singură urmă
corespundeau zilelor celor mai întunecate
ale existenţei mele:
zile de nelinişte şi de rea-voinţă,
zile de egoism sau de proastă dispoziţie,
zile de încercări şi de îndoială,
zile de nesuportat...
Zile în care eu fusesem de nesuportat.
Şi atunci, întorcându-mă spre Domnul,
am îndrăznit să-I reproşez:
- Totuşi, ne-ai promis că vei fi cu noi
în toate zilele!
De ce nu Ţi-ai ţinut promisiunea?
De ce m-ai lăsat singur
în cele mai grele momente din viaţă,
în zilele când aveam cea mai mare nevoie
de Tine?

Iar Domnul mi-a răspuns:
- Dragul meu, zilele pentru care n-ai văzut
decât o singură urmă de paşi pe nisip
sunt zilele în care te-am purtat pe braţe...

poezie de Ademar Baross
Adăugat de Adriana Ionescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

tu
o săgeată pornită
din lumi doar de tine ştiute
eu
altă săgeată plecată
din ochiul verde căprui
spre zidul care
iată
reverberează
în fereastra cetăţii care ştie
că azi
săgeata are gust de trădare

zeii sunt obosiţi de prea multe amurguri
şi se ascund
în spatele oglinzilor ovale

la mine ajunge un dinte
din vârful de stea
tu eşti cel care mânuieşti arcul
ţii degetul strâns pe săgeată
de ce ne condamni pe-amândoi
la o singură viaţă
eu verde căprui
tu înveşmântat în zăpadă

poezie de Viorica Iliescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!