Balada inimii naive

stăteam în mansarda de fildeş, cuminte,
şi remaiam neîncetat cuvinte,
iar îngerul-mi zicea: dă-i înainte
şi nu lua la tunete aminte.

dar inima, frumoasa mea năroadă,
nu i-a ajuns pe geam să vadă
şi gata în amoc să cadă,
a coborât desculţă-n stradă.

întâi i s-a cerut o dijmă, nu prea mare,
ceva aşa, ca taxa de parcare,
pe palma ei de loc sub soare
şi un permis de-acomodare.

a întâlnit un bişniţar în cale,
vindea înfiorări carnale,
iar ea, naivă şi cam bleagă,
pe loc s-a dăruit întreagă.

ce a urmat e lesne de ghicit;
cu timpul s-a înţelepţit,
dar fiindcă nu era şi mută,
grabnic i-au dat să bea cucută.

urâtul adevăr te poate şi ucide,
când soarta ţi-e în mâini cupide,
revino, inimă, acasă,
să-ţi scrii minciuna ta frumoasă.

poezie de Luminiţa Ignea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Romanţa tinereţii

Necunoscuta care se vindea
N-a vrut să-mi spună-n prima zi cine era,
Dar fiindcă ea aflase cine sunt -
Poetul poreclit "Fluieră-vânt" -
Şi fiindcă mă ruga stăruitor
Să-i fiu şi eu, din când în când, cumpărător,
Sinceritatea ei m-a-nduioşat
Şi-n cadrul preţului fixat -
Un preţ absurd,
Ridicul
Şi meschin,
Cu care-aş fi băut un kilogram de vin -
M-am îmbătat de gura ei
Şi-am adormit
Pe laurii idilelor lui Teocrit...

Dar vai!...
Necunoscuta se vindea
Nu numai mie, dar şi altora!...
Şi-azi un ciocoi,
Iar mâine un calic
O cumpărau la fel - mai pe nimic -
Căci ea - flămândă veşnic - se grăbea
Să-şi vândă gura dulce ca la tarapana!...

Eu singur doar nu m-am sfiit să-i spun
Că-s gata să-i ofer un preţ mai bun -
Dar cum îi luase mintea Dumnezeu,
Necunoscuta s-a spălat pe mâini cu preţul meu...
Şi-atunci -
De teamă să n-o bat,
Sau s-o ucid
Şi s-o ascund sub pat -
Deşi-o iubeam, am renunţat la ea
Şi n-am mai vrut să ştiu cine era!...

Dar într-o zi cu ploaie şi cu vânt,
Necunoscuta care se vindea,
S-a dat la fund
Şi-a dispărut...
Şi nimeni n-a mai întrebat de ea
De când intrase, parcă, în pământ,
Cu numele-i mereu necunoscut...

Şi totuşi, Eu
Am întâlnit-o iar,
Dar nu ca altădată, pe trotuar,
La cafenea,
Sau în tramvai...
Am regăsit-o-n ziua de-ntâi de mai,
Ascunsă de un sfert de veac într-un sertar,
În care sta de veghe cuminte,
Şi-aştepta
O zi să-mi mai aduc aminte şi de ea!...

Dar ce păcat
Că regăsirea ei m-a-ndurerat...
Şi-n loc s-o mai sărut -
Cum aş fi vrut -
Am început să plâng cu-adevărat!...

Necunoscuta care se vindea
De data asta, nu mai era Ea -
Era doar vechea ei forografie,
Pe care mi-o dăduse numai mie!...

Şi-acum,
Cred c-aţi ghicit cine era
Necunoscuta care se vindea...
Era chiar tinereţea mea!...

poezie celebră de Ion Minulescu din Nu sunt ce par a fi (1936)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Seara, înainte de culcare, Karl s-a dus la fereastră, s-a urcat pe un scaun şi s-a uitat prin rotocolul de pe geam. Afară începuse să ningă şi un fulg, cel mai mare, s-a prins de marginea unei cutii de flori; fulgul a crescut până s-a prefăcut într-o femeie îmbrăcată cu o rochie albă, care parcă era ţesută din mii şi mii de fulgi de zăpadă. Femeia era frumoasă şi gingaşă, dar era de gheaţă, de gheaţă sclipitoare, şi totuşi era vie; ochii îi străluceau ca două steluţe, dar nu stăteau o clipă locului. Femeia a dat din cap şi a făcut un semn cu mâna către fereastră. Băieţaşul s-a speriat şi s-a dat jos de pe scaun şi i s-a părut că la geam bate din aripi o pasăre mare.

Hans Christian Andersen în Crăiasa Zăpezii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nuntă n-a mai făcut, căci cu cine era s-o facă? Fata împăratului, cum a ajuns la casa mirelui, i-au plăcut palaturile şi socrii. Iar când a dat cu ochii de mire, pe loc a încremenit, dar mai pe urmă, strângând ea din umeri, a zis în inima sa: "Dacă aşa au vrut cu mine părinţii şi Dumnezeu, apoi aşa să rămâie". Şi s-a apucat de gospodărie. Purcelul toată ziua muşluia prin casă, după obiceiul său, iară noaptea, la culcare, lepăda pielea cea de porc şi rămânea un fecior de împărat foarte frumos! Şi n-a trecut mult, şi nevasta lui s-a deprins cu dânsul, de nu-i mai era acum aşa de urât ca dintâi. La vro săptămână, două, tânăra împărăteasă, cuprinsă de dor, s-a dus să-şi mai vadă părinţii; iară pe bărbat l-a lăsat acasă, căci nu-i da mâna să iasă cu dânsul. Părinţii, cum au văzut-o, s-au bucurat cu bucurie mare, şi, întrebând-o despre gospodărie şi bărbat, ea a spus tot ce ştia.

Ion Creangă în Povestea porcului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iona şi kikayonul

Când Domnul l-a trimis
În misiunea sa de profet
Iona s-a îmbarcat la Iope
Să fugă departe la Tarsis.
S-a acuns în cală şi s-a culcat
Ca un fiu risipitor şi nepăsător
Faţă de harul primit.
Precum un copil dezmierdat
S-a lăsat apoi aruncat în mare
Într-un un roller coaster marin,
Care l-a urcat pe talazuri înalte
Si l-a coborât la temeliile munţilor,
Iar el s-a speriat de moarte,
Încât trei minute au părut
Trei zile şi trei nopţi nesfârşite;
A strigat şi s-a rugat către Domnul,
Şi a promis că va fi ascultător,
Că va împlini toate făgăduinţele
Dacă se va vedea acasă,
La tempul cel sfânt!
Mila lui Dumnezeul l-a salvat,
Iar Iona şi-a spus tăios profeţia
Îngrozind cu moartea pe niniveni.
Dar profeţia lui nu s-a împlinit,
Căci Domnul s-a îndurat
De ceilalţi copii, care nu ştiau
Să deosebească dreapta de stânga lor.
Iona s-a îmbufnat, s-a supărat
Şi n-a vrut să se întoarcă acasă,
Dând din picioare în plin soare.
Atunci, Dumnezeu i-a dăruit
Un kikayon colorat şi umbros,
De care Iona s-a bucurat,
Dar tot capricios a rămas.
Văzând că este un copil
Alintat, Domnul i-a luat
Kikayonul şi l-a certat!

poezie de David Daniel Adam (24 august 2020)
Adăugat de David Daniel Adam
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi când ajunge la cuptor, frumoase plăcinte erau într-însul! Dar când s-apropie să ia dintr-însele şi să-şi prindă pofta, focul o arde şi nu poate lua. La fântână, aşijderea: păhăruţele de argint, nu-i vorbă, erau, şi fântâna plină cu apă până-n gură; dar când a vrut fata să puie mâna pe pahar şi să ia apă, paharele pe loc s-au cufundat, apa din fântână într-o clipă a secat, şi fata de sete s-a uscat!... Când prin dreptul părului, nu-i vorbă, că parcă era bătut cu lopata de pere multe ce avea, dar credeţi c-a avut fata parte să guste vro una? Nu, căci părul s-a făcut de-o mie de ori mai înalt de cum era, de-i ajunsese crengile în nouri! Şi-atunci... scobeşte-te, fata babei, în dinţi! Mergând mai înainte, cu căţeluşa încă s-a întâlnit; salbă de galbeni avea şi acum la gât; dar când a vrut fata să i-o ia, căţeluşa a muşcat-o de i-a rupt degetele şi n-a lăsat-o să puie mâna pe dânsa. Îşi muşca fata acum degeţelele mămucuţei şi ale tătucuţei de ciudă şi de ruşine, dar n-avea ce face. În sfârşit, cu mare ce a ajuns şi ea acasă, la mă-sa, dar şi aici nu le-a ticnit bogăţia. Căci, deschizând lada, o mulţime de balauri au ieşit dintr-însa şi pe loc au mâncat pe babă, cu fată cu tot, de parcă n-au mai fost pe lumea asta, şi apoi s-au făcut balaurii nevăzuţi cu ladă cu tot.

Ion Creangă în Fata babei şi fata moşneagului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Spre încurcătura mea, fiindcă ştiam că Alice avea oroare de orice intimităţi şi fiindcă s-a frânt literalmente în două de-a lungul braţului meu. Ne aflam lângă uşă şi credeam că se clatină, gata să cadă. Am prins-o (avea consistenţă, dar n-avea deloc greutate) şi atunci trupul i s-a pliat pur şi simplu în jurul braţului meu, într-un loc unde nu exista niciun fel de articulaţie.

Ioan Petru Culianu în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lidia: Când m-am despărţit de Iustin, mi-am zis naiv: "Peste două luni nu-mi voi mai aminti de el". Când s-a împlinit sorocul, suferinţa era tot acolo şi mi-am mai dat un termen. Patru luni. M-am prefăcut că nu bag de seamă atunci când s-a împlinit şi acesta, iar Iustin tot era acolo. La fel s-a întâmplat şi peste jumătate de an şi tot aşa. Mi-am ţinut mintea ocupată cu munca, iar braţele ocupate cu Mica, dar, uneori, o îmbrăţişare, o emoţie pe care aş vrea să o împărtăşesc cu el, un cântec mă îngenunchează – dacă sunt acasă. Dacă sunt pe stradă, îmi pun ochelarii de soare peste ochii care plâng de dor.

replici din romanul Arlechinul de Nataşa Alina Culea
Adăugat de A.T
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lacrimi

Eu pe plaja stăteam şi înnebunit te priveam;
De atunci ştiam, că pentru totdeauna o să te am.
Ti-am dat totul, tot ce aveam, Viaţa şi sufletul mare pe care îl am;
Dar acum când de lângă tine m-au luat, pământul de sub mine s-a surpat!
Ei la pamant vor să mă vadă, dar nu stiu că înaintea mea o să cadă;
Pentru că eu ştiu să râd când îmi vine să plâng!

poezie de Rareş-Mircea Jiga (2014)
Adăugat de Rares Jiga
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poveste

Erau undeva tineri şi frumoşi,
visele le împărtăşeau
apoi o viaţă frumoasă trăiau,
zi de zi iubindu-ne mulţi ani
cu bune şi rele până-au ajuns într-un punct grav.
El a fost tot timpul dual,
cu gândul şi cu altă femeie
iar ea naivă crezând în minciunile lui,
până au apărut semne şi certuri.
Un vis frumos s-a sfârşit
şi aşa s-au despărţit,
ea a suferit, iar el s-a căsătorit,
cu cealaltă femeie, colega ei de cameră
pe când a fost tânără.

poezie de Eugenia Calancea (14 ianuarie 2019)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

AM FOST ŞI EU ÎN STRADĂ ÎN '89

Eram în amfiteatru în Iaşi în '89
Şi a căzut o veste ca trăsnetul când plouă,
Un zvon că Ceauşescu de frică-ar fi fugit
Şi că regimul comunist pe loc s-a prăbuşit!

Atunci uimiţi cu toţii am coborât în stradă...
În faţa Primăriei. Cei mulţi voiau să vadă
Cum se-aruncau pe geam de sus de la etaj
Şi cum cădeau în flăcări portretele-n picaj

Şi,, Libertate!... de nu-ţi venea să crezi
Cu degetele-n V striga lumea pe străzi
Şi câtă bucurie!,, Ole! Ole! Ole!''
(Jucau în horă )...,, Ceauşescu nu mai e!''

Se fluturau drapele cu steme decupate
Şi se striga pe stradă cuvântul LIBERTATE
Şi-n haos, hărmălaie, au apărut din spate
Vreo câteva maşini cu trupe înarmate

Am îngheţat cu toţii cu frica în spinare
Şi am cerut atunci la Domnul îndurare
Şi nu s-a tras acolo:,, Armata e cu noi!''
Striga mulţimea toată cu inima un sloi!

Nici cursuri, pregătire, nimic n-am mai făcut
Că ne-au trimis acasă... Prin gară am trecut,
Patrule înarmate ne-au controlat bagajul
În zvonurile sinistre că-i otrăvit oraşul

Şi haos şi derută era în toată ţara
Când am urcat în tren lăsând în urmă gara...
Am luat apoi maşina din gară din Bacău
,, Veniţi la Primărie!''... Suna ca un ecou...

Iar la ieşirea din Bacău un grup cu bâte înarmat
Ne-a dat jos din maşină şi-apoi ne-a controlat
Nu ştiu cine erau! Ce căutau anume?!
În Bucureşti, în haos, s-a tras şi în mulţime

Atunci în '89,... fără să fiu,, erou'',
Am fost şi eu în stradă în Iaşi şi în Bacău.

În noaptea de Crăciun priveam televizorul
Şi am văzut cum cade sub gloanţe,, dictatorul"
Şi-a sângerat atunci în '89 ţara
N-a fost de catifea schimbarea...,, primăvara''...

Când fac retrospectivă şi văd ce a urmat
Nu pot decât să-ngân: Of, Doamne, ce păcat!
Căci ne-au murit eroii, dar şi conducătorii
Şi ţara ne-a rămas la voia întâmplării

Şi-a fost vândută-apoi,, bucată cu bucată''
Străinii îşi doresc s-o vadă dezbinată...
Dar tu, popor al meu, deschide ochii bine
Şi nu lăsa să cadă ţara în ruine!

Iar voi care-o conduceţi de-acolo din Palat
S-aveţi grijă de ţară! N-o scoateţi la mezat!
Şi dezbinaţi de alţii, vă rog, nu vă lăsaţi
Să fim uniţi cu toţii, cu toţii suntem fraţi!

Mă doare pân' la lacrimi când văd ţara pustie,
Când văd cum pleacă tineri lăsând în urmă glie,
Părinţi, bunici, chiar proprii lor copii
Mă doare, ţara mea! Mă doare, vreau să ştii!

poezie de Ioana Gărgălie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Miresele se întorc în alb

ban pe ban
tot avutul femeii sacrificate
era tânără
s-a plătit
era frumoasă
s-a plătit
era pură
s-a plătit
era a ei
s-a plătit
strigă vornicul
pentru toate s-a plătit
dar miresele sunt făcute din nimic
şi se întorc în alb

poezie de Luminiţa Potîrniche
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gaura

ţi-a crescut o gaură-n inimă au zis mai întâi doctoranzii pe la vârsta copilăriei
şi eu am râs fericit că voi avea unde să mă joc cu nisip

mai târziu prin adolescenţă au decis
că am o inimă într-o gaură şi am râs
aveam de acum un fel black hole a mea
unde putea încăpea chiar o bucată de univers

teoretic nu prea exişti au concluzionat specialiştii pe când credeam că am devenit bărbat
şi iar am râs pentru că atunci am înţeles că dacă eu sunt o iluzie totul e o iluzie

gaura ta e atipică ţine loc de cord
chiar de materie cenuşie ţine loc
şuşoteau cardiologii psihologii psihiatrii
speriaţi de neînţelegerea lor

a crescut atât de mult încât te-a dat afară din tine şi te-ai pierdut
eu iarăşi am râs bucuros fiindcă oricum
nu mă găsisem vreodată

apoi tot ce era acolo ca o enigmă nepământeană s-a îndrăgostit de tine
de tot ceea ce eşti sau nu
şi nu am mai râs niciodată
pentru că de atunci totul în mine s-a umplut
cu viaţă

iar să râzi de iubire e un sacrilegiu universal
pedepsit cu uitarea...

poezie de Adrian Păpăruz
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prima dragoste

Un foc brusc
i-a invadat faţa,
ce colorează o inimă
întunecată de durere.
Apoi am citit zâmbetul,
tipărit pe faţă, care
avea o culoare aprinsă.
Ea nu ştia nimic despre dragoste.
S-a aprins o lumină,
strălucitoare pe faţa ei, iar
în privirea ei, era dragostea...
El i-a citit inima...
A vrut doar un zâmbet
înapoi de la fată,
Zâmbetul ei i-a dat speranţă
Iar privirea lui a fost mirată,
de lumina inimii ei
care s-a îndrăgostit.

poezie de Eugenia Calancea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

"ţi-a crescut o gaură-n inimă"

au zis doctoranzii pe la vârsta copilăriei
şi eu am râs
fericit că voi avea
unde să mă joc cu nisip...
mai târziu
prin adolescenţă au decis
că am "o inimă într-o gaură"
şi am râs
aveam de acum
un fel de "black hole" a mea
unde putea încăpea
chiar o bucată de univers...
"teoretic nu prea exişti"
mi-au spus pe când
am devenit soldat
şi iar am râs
pentru că atunci am înţeles
că dacă eu sunt o iluzie
şi ei sunt o iluzie...
"gaura ta e atipică -ţine loc de cord
chiar de materie cenuşie ţine loc"
şuşoteau cardiologii
psihologii
psihiatrii
speriaţi de neînţelegerea lor
"a crescut atât de mult încât te-a dat afară din tine şi te-ai pierdut"
eu iarăşi am râs
bucuros fiindcă oricum
nu mă găsisem vreodată...
apoi tot ce era acolo
ca o enigmă nepământeană
s-a îndrăgostit de tine
de tot ceea ce eşti sau nu...
şi nu am mai râs niciodată
fiindcă atunci totul în mine
s-a umplut cu viaţă...
iar să râzi de iubire e un sacrilegiu
pedepsit cu uitarea...

poezie de Adrian Păpăruz
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Scrisoare către Serghei Esenin

Mestecenii-au încărunţit
De mult prea multă aşteptare
De când, Serghei, tu te-ai grăbit
Să-ţi iei nemoartea-n buzunare.

În stepă s-a mai copt ţărâna,
Sau poate numai mi se pare
Şi-mi cade în nelinişti mâna,
Când cerc s-aprind o lumânare.

De flori m-ating mai cu sfială,
Ca de o binecuvântare,
Iar dacă masa-mi este goală,
Să nu lipsească vinul tare.

La cârciumă - aceeaşi lume,
Ca la o mare sărbătoare.
Într-un decor... (nu-l spun pe nume)
Se varsă viaţa în pahare.

Armatele de derbedei,
Cu iuţi pumnale la şerpare,
Te-aşteaptă-n colţuri de alei,
Să-ţi plânte-o lamă în spinare.

Doar câinii vagabonzi pe stradă
Trudesc în van după mâncare,
Iar de se-ntâmplă să le cadă
Vreun os, ei latră a mirare.

Un prinţ, venit de nu ştiu unde,
S-a spânzurat în Piaţa Mare.
Minciuna încă se ascunde
În dosul unor felinare.

În măreţia lor prea rece,
Oglinzile strălucitoare
Au darul doar să mă încerce
Cu o culoare oarecare.

Sunt frânt de foame şi de sete,
Dar n-am cerut cuiva mâncare.
Vreau numai gura unei fete
Ce-o cheamă Sneghina, se pare.

Prietenii-au plecat de-aseară,
Eu zac într-un culcuş de sare
Şi-mi scot târziu din călimară
Poemul care, încă, doare.

Palate n-am, poate nici casă,
Scriu mamei ultima scrisoare.
Aşa e viaţa mea dar, lasă...
Mai sunt şi spini, nu numai floare.

Cât despre fraţi, n-am nicio veste
De când alerg prin lumea mare.
Ei au copii şi au neveste -
Nemoartea mea stă-n buzunare.

poezie de Cornel Armeanu din Călător între două lumini (1986)
Adăugat de Laura
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

El îmi şopti: "Dragostea mea, înalţă-ţi ochii"
L-am mustrat, spunându-i: "Pleacă" – şi el nu s-a mişcat.
Cu mâinile mele prinse în ale lui – aşa a stat înaintea-mi.
I-am spus: "Părăseşte-mă" – dar el n-a plecat.
Şi-a apropiat chipul de urechea mea. L-am privit şi i-am spus:
"Ce ruşine" – şi el nu s-a mişcat din loc.
Buzele lui atinseră obrajii mei. Am tremurat şi i-am spus:
"Prea mult îndrăzneşti" – dar el n-a roşit.
Înfipse o floare în părul meu. I-am spus:
"Degeaba" – dar el nu s-a neliniştit.
Îmi luă florile ce-mi încercuiau gâtul şi dispăru.
Plâng şi întreb încă şi azi în inima mea:
"De ce nu vine iar?"

poezie celebră de Rabindranath Tagore din Grădinarul
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dar viaţa aceasta complet fericită n-a ţinut decât o vară. Toamna, ne-am dus la Roman cu mama mea, care avea să nască; cu moşul meu, care-şi tăiase două degete la un ferăstrău mecanic. În acea toamnă, a murit mama mea. Mi-aduc aminte ca prin vis de dânsa bolnavă, dar ţin minte foarte bine cum era întinsă pe masă, moartă, cu lumânări la cap. În zilele cât a stat moartă acasă, uneori plângeam, dar uneori mă jucam de-a ascunsul cu nişte băieţi şi apoi iar plângeam. Fericită, dar crudă şi egoistă vârstă! Întotdeauna mi-aduc aminte cu displăcere, parcă cu un amar reproş pentru mine, că atunci m-am jucat! Niciodată, niciodată n-am dat mamei mele a mia parte din ce mi-a dat ea! Pentru ce s-a născut ea, pentru ce a trăit? Sunt milioane de fiinţe care au avut soarta ei şi pe care nu le ştiu. Dar ea, fiindcă mi-a fost mamă, în mintea mea are un loc unic şi întâmplarea ei e un lucru extraordinar pentru mine. Orice viaţă e un lucru extraordinar pentru cineva -- şi nimic, absolut nimic, pentru alţii!

Garabet Ibrăileanu în Amintiri din copilărie şi adolescenţă (31 iulie 1911)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pruncul minunat

Vremea e în fapt de seară
Totul este liniştit,
Doar păstorii cu mioare
Stau şi totu-i neclintit.

Jos, în staul, lângă vite
Maria e frământată,
Iosif cu blânde cuvinte
Aşteaptă să nască odată.

Singuri sunt, vin de departe
Şi abia s-au aşezat.
Au cătat la multe case
Pentru noapte un loc de stat.

L-au găsit cu greutate
Fiindcă toţi i-au refuzat
Dar, afară nu se poate
Să rămână de-nnoptat.

Maria este trudită
A făcut un drum prea greu
Iar vremea e împlinită
Pentru Copilaşul său.

Liniştea şi pacea adâncă
E-ntreruptă... Vin din cer
Îngeri care slavă-I cântă
Pruncului plin de mister.

S-a născut Cel aşteptat
Fiul Tatălui Ceresc,
Pământul s-a luminat
Toate despre El vorbesc.

Îngerii, roată au făcut
Şi-n onoarea Lui cântau
Întreg Cerul a văzut
Osanale se auzeau.

Păstorii când au aflat
Grăbiţi au venit să-L vadă
Pe Pruncul cel minunat
Căci, nu le venea să creadă

Că atâta de aproape
S-a născut un Prinţ Ceresc
Într-un loc umil, în noapte.
Acum să-L vadă doresc.

Ei tare s-au minunat
De Pruncul cel luminos
Mieluşei în dar I-au dat
Celui Sfânt, Isus Hristos.

Pretutindeni au vestit
De minunea cea văzută
Despre Prunc toti au vorbit
Şi de îngerii ce-I cântă.

Magii de la răsărit
Conduşi de o stea veneau
Şi cu toţi când L-au văzut
În faşa Lui se-nchinau.

Daruri multe I-au adus
Pruncului din cer venit,
Lui Irod nu i-au mai spus
Despre Prunc, că L-au găsit.

Pe altă cale s-au întors
Pe Irod l-au păcălit,
Să nu-i spună de Hristos
Locul, unde L-au găsit.

Peste tot e bucurie
Scriptura s-a împlinit
Din a Lui Împărăţie
Pruncul cel Sfânt a venit.

Cântă Cerul şi Pământul
Pentru Pruncul minunat
Iar vestea zboară ca gândul
Şi de ea, toţi au aflat.

Amin

poezie de Florenţa Sărmăşan din Voi merge pe urmele Tale (13 decembrie 2016)
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fecioru-su a moştenit toată averea şi când s-a văzut cu atâta bănet a început să ducă o viaţă de petreceri; făcea zmee din banii de hârtie şi arunca în apă galbeni în loc de pietre. Cu asemenea îndeletniciri, paralele s-au isprăvit repede şi nu i-au mai rămas decât patru bănuţi de aramă, iar haine nu mai avea decât un halat vechi şi o pereche de papuci. Prietenii acuma nici nu mai voiau să ştie de el, pentru că nu puteau să iasă pe stradă cu dânsul aşa îmbrăcat. Numai unul din ei, care era mai bun la suflet, i-a trimis un cufăr vechi cu o scrisorică: "Fă-ţi bagajul!" Dar el n-avea ce bagaj să-şi facă şi de aceea s-a băgat chiar el în cufăr.

Hans Christian Andersen în Cufărul zburător
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Spectacolul de la Astra-Dinamo

Într-o seară a avut o revelaţie
Antrenorul Marius Şumudică.
La Giurgiu voia să facă senzaţie,
Dar a devenit un ruşinică.

Pe câini, aproape i-a primit
La-nceput, Steaua a înjurat
Şi era foarte fericit
Pe bancă calm s-a aşezat.

Vai, dar ce păcat...
Când era mai liniştit
O brighetă a zburat,
Iar atunci a înnebunit.

În umăr lovit,
Dar de cap s-a ţinut
Se dădea aşa rănit...
De râs s-a cam făcut.

Nu avea scăpare,
Rău îl mai durea.
Era tragedie mare,
Circ frumos făcea.

Suporterii-au făcut "pact"
Şi-alte obiecte-au aruncat,
Iar acest superb act,
Frumos s-a terminat.

Trebuie să dea la actorie,
Să fie şi de alţii apreciat
Aceasta e noua lui meserie,
Rolul bine l-a jucat.

Un spectacol a oferit
Unii mult s-au distrat.
Bilet n-au plătit
"Toate cele bune" i-au urat.

La circul gratuit,
A fost nebunie mare
Multe "aplauze"-a primit,
Că doar nu-i un oarecare.

De tine-am râs seara toată,
Cel mai bun actor eşti
Te-aşteptăm altădată
La noi, Acasă-n Bucureşti!

poezie de Alina-Georgiana Drosu (28 februarie 2016)
Adăugat de Alina-Georgiana Drosu
Comentează! | Votează! | Copiază!