Rămăşiţa dintr-o datorie, rămăşiţa unui foc şi rămăşiţa de duşman cresc neîncetat; de aceea, nu trebuie îngăduită rămăşiţa.

în Mahabharata
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rămăşiţa dintr-o datorie, rămăşiţa unui foc şi a unui duşman cresc neîncetat din nou. De aceea nu trebuie îngăduită rămăşiţa.

în Panchatantra
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Frank Barone: "Norocul" este rămăşiţa unei bune planificări.

replică din filmul serial Dragul de Raymond
Adăugat de Nicoleta Stroie
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un bătrân va refuza, din mândrie, bucăţica de pâine rămasă de la ospăţul tinerilor, dar nu va refuza nicicând rămăşiţa de glorie.

citat celebru din Grigore Vieru
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Disec cuvinte

disec cuvintele pân' la sâmburele acela de lumină
neadunând nimic cu nimic

nici rămăşiţa aceea tulburată
de pe aripi de vânt
n-a întregit vreun sens
n-a rostit vreo osândă

e doar o balansare fragilă
într-o rotaţie
şi un întuneric aproape de ochi

nu eşti sorbit de zbor
rămâi zidit în vis
înflorit în locul acela de plecare
nedefinit
cuvintele îndoite îşi topesc starea de căutare

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dragoste şi ură

Toţi m-au urât
Pentru că i-am iubit.
Ori poate nu am ştiut să-i iubesc...
I-am sufocat cu iubirea mea pură.
Iertare! Nu mă pot împăca
Cu mine, cu voi...
Nu pot trăi în minciună!
Trebuie să plângă unul din noi...
Şi acela sunt eu –
Umbra trecutului
Ignorată de prezent,
În modul cel mai decent...
Sunt doar rămăşiţa unei vieţi
Trăite-n zadar.
Nu mă salvaţi!
Şi nu-mi plângeţi cu vânturi şi ploi!
Nu voi repeta istoria iar!

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mă risipesc

Faldurile nopţii s-au prăbuşit
în stânga şi-n dreapta mea
modulând o nepăsare din care eu lipsesc.
Rămăşiţa rotundă a mărului păstrează
dovada căderii din rai.
Esenţe din cuvinte au fost distilate
şi-un rest mai bântuie topind somnul,
iradiind în pereţi.
Ochii lungi umblă pe tavan
şi prăvăliri de calm dospesc în colţuri.
Aproape pot fi locuite
cu tonuri verzi de cuvinte
mişcătoare, ca o nesupunere
la pasul ce mă poartă pe pământ.
Pielea odăii se mişcă iluzoriu
şi mai multe secole mă risipesc egal în noul spaţiu.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Treceri

Brava armie română a trecut Dunărea lată,
Ca la Griviţa şi Plevna să-şi arate vitejia,
Căci a vrut ca să ne lase liberă, neatârnată,
Ţara asta de poveste, scumpa noastră România.

Mai târziu, în vremuri grele, ghemuită în tranşee,
Sub o ploaie de obuze ce părea să o înece,
Pe la Mărăşeşti prin preajmă, la Oituz, prin defilee,
Ea a spus cu îndârjire, "Pe-aici, neică, nu se trece!".

Şi-au mai fost batalioane ce-au trecut cântând Carpaţii
Hotărâte să-şi urmeze fără preget idealul,
Ca nimic pe lumea asta să nu mai separe fraţii,
Şi cu jertfa lor de sânge au eliberat Ardealul.

Şi ce comandanţi de seamă am avut odinioară,
Ce băieţi cu arma-n mână, care-au dat morţii sărutul
Când au auzit comanda ce atât o aşteptară:
"Bravi ostaşi ai ţării noastre, vă ordon să treceţi Prutul!".

Unde sunt acum vitejii, patrioţii de-altădată?
Sigur n-au pierit cu toţii, pe aici li-i rămăşiţa
Şi văzând că acum ţara de stăpâni a fost trădată
Sper ca într-o zi să treacă plini de-avânt şi Dâmboviţa.

poezie de Octavian Cocoş (26 martie 2021)
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sfârşitul fanteziei

Trupul nu va mai începe nimic. Atingându-i globurile ochilor,
poţi simţi că până şi o movilă de pământ este mai vie,
că nici pământul, chiar în zori, nu-i atât de tăcut.
Iar un cadavru nu este decât rămăşiţa unor prea multe treziri.

Noi avem doar acestă putere: de-a începe
fiecare zi a vieţii – înaintea pământului,
sub cerul tăcut – în aşteptarea unei treziri.
Rămâi uimit văzând în zori atâta trudă;
prin trezirea în trezire se face o muncă.
Dar noi trăim doar pentru a ne înfiora
de ceea ce trebuie să facem şi pentru a trezi încă o dată ţărâna.
Asta se întâmplă din când în când.
Apoi totul se linişteşte, împreună cu noi.

Dacă la atingerea acelui chip mâna n-ar tremura –
dacă mâna vie s-ar simţi plină de viaţă atingând acea mână –
dacă-i adevărat că răceala aceea e doar răceala
pământului, îngheţat în zori,
poate ar exista o trezire, iar lucrurile amorţite-n tăcerea
zorilor de zi vor vorbi din nou. Dar mâna mea
tremură, iar din toate lucrurile care există se aseamănă c-o mână
care nu se mişcă.

Alte dăţi, trezirea în zorii zilei
era o durere seacă, o lacrimă de lumină,
o eliberare. Cuvântul, meschin,
al pământului a fost vesel doar pentru un scurt moment; apoi
a muri însemna reîntoarcere acolo. Acum, trupul în aşteptare
e ceea ce-a rămas după prea multe treziri; nu va reveni pe pământ.
Ele nici măcar nu pomenesc despre asta, buzele încremenite.

poezie de Cesare Pavese, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pierderea unui duşman nu compensează pe aceea a unui prieten.

Abraham Lincoln în scrisoare (1862)
Adăugat de Lucian Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îţi dau eu apă curată din rezeva mea de ploi... (gând pentru infatuaţi)

Peste fruntea-ngândurată, stropi de ploaie furibundă
Mai lovesc şi azi, ca toamna, deşi-i primăvară-n noi;
Dar nu-s ploi obişnuite, care-adapă, ci inundă
Chiar şi stropul de lumină, şi-l îneacă în noroi.

E o ploaie de cuvinte, care dau dureri ascunse,
În orgolii sunt pitite, ca la pânda de vânat.
În cartuşiere grele, gloanţele sunt bine unse,
Să alunece spre moarte, într-un hohot desfrânat.

Nu e fală, e-o dorinţă de-a suci cuvântu-n rană,
Când, o ultimă suflare se mai zbate-ntr-un poem.
De a smulge din aripă, chiar şi ultima ei pană-
Vânător, orbit de-orgolii, nu simţi slovele cum gem?

Înarmat cu nonşalanţă, nepăsare,-n zale grele,
Mă priveşti de sus, dar mică ţi-e statura de poet.
Scoate-ţi versul de pe deget, obosit printre inele!
Nu-i trofeu de vânătoare, doar un simplu tabiet,

De-a te-mpăuna cu lauri, când nu-i nimeni să te cânte
Şi tot scormoneşti în tine după tot ce ai mai rău,
Să ne otrăveşti cu-amarul uneltirilor mărunte,
Dar nu vezi cât eşti de singur şi uitat în golul tău?

Mai priveşte-te-n oglindă, cât oglinda te primeşte
Şi descuie-ţi uşa-aceea unde-agonizează-un Om!
În genunchi, ţi-e rămăşiţa, printre lacrimi te priveşte-
Pune-i ploi la rădăcină, însetat e ca şi-un pom.

Şi te vei simţi mai bine, de priveşti în jos la tine-
Uită-te în stânga,-n dreapta, şi-nainte, şi-napoi,
Spală-ţi gura şi obrajii de păcat şi de ruşine,
Nu mai pângări cuvântul şi purifică-l de zoi!

Îţi dau eu apă curată din rezerva mea de ploi...

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îţi dau eu apă curată din rezeva mea de ploi...

(gând pentru infatuaţi)

Peste fruntea-ngândurată, stropi de ploaie furibundă
Mai lovesc şi azi, ca toamna, deşi-i primăvară-n noi;
Dar nu-s ploi obişnuite, care-adapă, ci inundă
Chiar şi stropul de lumină şi-l îneacă în noroi.

E o ploaie de cuvinte, care dau dureri ascunse,
În orgolii sunt pitite ca la pânda de vânat.
În cartuşiere grele gloanţele sunt bine unse,
Să alunece spre moarte într-un hohot desfrânat.

Nu e fală, e-o dorinţă de-a suci cuvântu-n rană,
Când o ultimă suflare se mai zbate-ntr-un poem.
De a smulge din aripă chiar şi ultima ei pană-
Vânător orbit de-orgolii nu simţi slovele cum gem?

Înarmat cu nonşalanţă, nepăsare,-n zale grele,
Mă priveşti de sus, dar mică ţi-e statura de poet.
Scoate-ţi versul de pe deget, obosit printre inele!
Nu-i trofeu de vânătoare, doar un simplu tabiet,

De-a te-mpăuna cu lauri, când nu-i nimeni să te cânte
Şi tot scormoneşti în tine după tot ce ai mai rău,
Să ne otrăveşti cu-amarul uneltirilor mărunte,
Dar nu vezi cât eşti de singur şi uitat în golul tău?

Mai priveşte-te-n oglindă, cât oglinda te primeşte
Şi descuie-ţi uşa-aceea unde-agonizează-un Om!
În genunchi ţi-e rămăşiţa, printre lacrimi te priveşte-
Pune-i ploi la rădăcină, însetat e ca şi-un pom.

Şi te vei simţi mai bine, de priveşti în jos la tine-
Uită-te în stânga,-n dreapta, şi-nainte, şi-napoi,
Spală-ţi gura şi obrajii de păcat şi de ruşine,
Nu mai pângări cuvântul şi purifică-l de zoi!

Îţi dau eu apă curată din rezerva mea de ploi...

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unui duşman

De mi l-aş şti duşman de moarte
L-aş îngropa în gând, departe,
Dar îl lovesc, cinstit, pe faţă,
Ştiindu-mi-l duşman de-o viaţă...

epigramă de Giuseppe Navarra din Trei decenii de epigramă (1999)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Botezul

Iubirea a bătut la uşa omului, încetişor,
Cu bunătate, a adus apă din sfânt izvor.
Însă omul n-a recunoscut al său Creator,
A pus al păcatului lacăt pe-al uşii zăvor.

Şi-a bătut din nou la uşă, Iubirea agape,
A venit, omul să-l scape de negre păcate.
Prin sfânt legământ la cruce a semnat,
Cu sângele Său Sfânt, al eliberării act.

De robia păcatului, oricât de mic pare,
Cine crede şi se botează, are salvare.
Cine crede şi face tot ce Domnu-i cere,
Spre cerul veşniciei aleargă, nu piere.

Pumnul de ţărână din glia azi dezrobită,
Găsi-va pacea vieţii, atât de mult râvnită.
Sufletu-mbrăcat în strălucirea veşniciei,
Îşi poartă veşmântul alb, haina bucuriei.

Bate la uşa inimii tale şi astăzi Iubirea,
E Salvatorul tău, ţi-aduce nemurirea.
Prin credinţă ţi-aduce salvare din moarte,
Deschide uşa inimii, de viaţă să ai parte.

Intră în apă şi fă legământul de slujire,
Legalizat în credinţă, legământ de iubire.
Act de-nfiere cu Sânge Sfânt oficializat,
Scos din nimicnicie, făcut fiu de-mpărat.

Nu te lăsa prins de datini şi-aşa zise forme,
Nu-s de la Isus, sunt ale omului norme,
Făcute-n fariseism, din a gândului rătăcire.
Ia lumina, care în Biblie stă ca mărturie.

Deschide-ţi larg inima, să intre în ea Isus
Prin cuvântul cercetării, ce te-a străpuns.
Să pătrundă lumina vie, să facă curăţie,
Să spele gândul şi trupul de murdărie.

Lasă-L în casa ta şi-n inima ta, Stăpân.
Aruncă tot ce-i rămăşiţa unui păgân,
Rupe păienjenişul, ce moartea ţese,
Şi pune-ţi voalul unei sfinte mirese.

Călătoria spre Cetatea Luminii de sus,
N-o poţi face, decât alături de Isus.
Urmează paşii, pe care El ţi i-a pregătit,
Şi-n Cetatea Eternă, vei păşi negreşit.

Botezul, un legământ între tine şi Isus,
Scufundare-n picătura din marea de sus.
Este tainica legătură pentru om, făcută,
Prin naşterea din nou, viaţă renăscută.

poezie de Dan Viorica
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pentru a te mângâia cu victoria asupra unui duşman, trebuie să te înţepe, uneori, mai întâi, dojana unui prieten.

aforism de Ştefan Mîrzac din Cuvinte cu dor de miez, Victorie (2016)
Adăugat de Ştefan Mîrzac
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pierderea unui prieten înseamnă câştigarea unui duşman. Un prieten mai puţin înseamnă un duşman în plus.

aforism de George Budoi din Aforisme (5 mai 2018)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unui datornic

Pentr-o datorie veche,
Eşti fudul de o ureche;
Pentr-o datorie nouă,
Eşti fudul de amândouă.

epigramă de Ion Luca Caragiale
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

O datorie mică te transformă într-un datornic, una mare într-un duşman.

proverbe arabe
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bucuria spusă unui prieten, ca şi necazul spus unui duşman, se dublează. Necazul spus unui prieten, ca şi bucuria spusă unui duşman, se înjumătăţeşte.

aforism de Ştefan Mîrzac din Natura din om, Bucurie , necaz (2018)
Adăugat de Ştefan Mîrzac
Comentează! | Votează! | Copiază!

PARCĂ FOCUL

Cresc sânii de fecioare prin biserici
Duminică de vară şi de foc,
La liturghii, dar mai ales la predici
Doar sânii din icoane stau pe loc.

Cresc îngerii, Treimea se dilată
Fecioarele se vor măcar privite,
Sân vreau să fiu, să cresc în piept de fată,
Să fiu izvor de lapte şi ispite.

Cresc repede nălucile din minte
Păcatele grăbite le urmează,
Ce rar şi ce puţin mai sunt cuminte,
Şi cresc, de parcă focul m-alăptează!

poezie de Marius Robu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

A te apropia neîncetat de perfecţiunea absolută este o nevoie înnăscută, o necesitate impusă omului, este o datorie.

citat clasic din Marie D'Agoult
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!