Îţi dau eu apă curată din rezeva mea de ploi...

(gând pentru infatuaţi)

Peste fruntea-ngândurată, stropi de ploaie furibundă
Mai lovesc şi azi, ca toamna, deşi-i primăvară-n noi;
Dar nu-s ploi obişnuite, care-adapă, ci inundă
Chiar şi stropul de lumină şi-l îneacă în noroi.

E o ploaie de cuvinte, care dau dureri ascunse,
În orgolii sunt pitite ca la pânda de vânat.
În cartuşiere grele gloanţele sunt bine unse,
Să alunece spre moarte într-un hohot desfrânat.

Nu e fală, e-o dorinţă de-a suci cuvântu-n rană,
Când o ultimă suflare se mai zbate-ntr-un poem.
De a smulge din aripă chiar şi ultima ei pană-
Vânător orbit de-orgolii nu simţi slovele cum gem?

Înarmat cu nonşalanţă, nepăsare,-n zale grele,
Mă priveşti de sus, dar mică ţi-e statura de poet.
Scoate-ţi versul de pe deget, obosit printre inele!
Nu-i trofeu de vânătoare, doar un simplu tabiet,

De-a te-mpăuna cu lauri, când nu-i nimeni să te cânte
Şi tot scormoneşti în tine după tot ce ai mai rău,
Să ne otrăveşti cu-amarul uneltirilor mărunte,
Dar nu vezi cât eşti de singur şi uitat în golul tău?

Mai priveşte-te-n oglindă, cât oglinda te primeşte
Şi descuie-ţi uşa-aceea unde-agonizează-un Om!
În genunchi ţi-e rămăşiţa, printre lacrimi te priveşte-
Pune-i ploi la rădăcină, însetat e ca şi-un pom.

Şi te vei simţi mai bine, de priveşti în jos la tine-
Uită-te în stânga,-n dreapta, şi-nainte, şi-napoi,
Spală-ţi gura şi obrajii de păcat şi de ruşine,
Nu mai pângări cuvântul şi purifică-l de zoi!

Îţi dau eu apă curată din rezerva mea de ploi...

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îţi dau eu apă curată din rezeva mea de ploi... (gând pentru infatuaţi)

Peste fruntea-ngândurată, stropi de ploaie furibundă
Mai lovesc şi azi, ca toamna, deşi-i primăvară-n noi;
Dar nu-s ploi obişnuite, care-adapă, ci inundă
Chiar şi stropul de lumină, şi-l îneacă în noroi.

E o ploaie de cuvinte, care dau dureri ascunse,
În orgolii sunt pitite, ca la pânda de vânat.
În cartuşiere grele, gloanţele sunt bine unse,
Să alunece spre moarte, într-un hohot desfrânat.

Nu e fală, e-o dorinţă de-a suci cuvântu-n rană,
Când, o ultimă suflare se mai zbate-ntr-un poem.
De a smulge din aripă, chiar şi ultima ei pană-
Vânător, orbit de-orgolii, nu simţi slovele cum gem?

Înarmat cu nonşalanţă, nepăsare,-n zale grele,
Mă priveşti de sus, dar mică ţi-e statura de poet.
Scoate-ţi versul de pe deget, obosit printre inele!
Nu-i trofeu de vânătoare, doar un simplu tabiet,

De-a te-mpăuna cu lauri, când nu-i nimeni să te cânte
Şi tot scormoneşti în tine după tot ce ai mai rău,
Să ne otrăveşti cu-amarul uneltirilor mărunte,
Dar nu vezi cât eşti de singur şi uitat în golul tău?

Mai priveşte-te-n oglindă, cât oglinda te primeşte
Şi descuie-ţi uşa-aceea unde-agonizează-un Om!
În genunchi, ţi-e rămăşiţa, printre lacrimi te priveşte-
Pune-i ploi la rădăcină, însetat e ca şi-un pom.

Şi te vei simţi mai bine, de priveşti în jos la tine-
Uită-te în stânga,-n dreapta, şi-nainte, şi-napoi,
Spală-ţi gura şi obrajii de păcat şi de ruşine,
Nu mai pângări cuvântul şi purifică-l de zoi!

Îţi dau eu apă curată din rezerva mea de ploi...

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul 135

Dorinţă toate au, tu-l ai pe Will,
Pe Will oricând şi peste tot, cât vrei;
Eu, care te-am blamat, îţi sunt util,
Că pot să-ţi dau plăceri cât poţi să iei.
Dar tu, cu golul tău cel spaţios,
Oare vei vrea în tine să pătrund?
Sau îţi doreşti un membru mai vârtos
Crezând c-al meu e doar unul de rând?
Oceanul are apă, dar vrea ploi,
Şi încet-încet devine şi mai plin;
Tu-l ai pe Will, dar ai şi mari nevoi,
Eu pot să ţi le satisfac deplin.

Orice amant totuna-i, bun sau rău;
Tu umple-te numai cu Will al tău.

poezie de William Shakespeare, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Replică la poezia "Aştept potopul" de Valentin David

Şi dacă frunzele de plop se zbat,
A moarte pe sub picurii de ploaie,
Fereşte-te şi tu cât poţi de zoaie!
De ai umbrelă nu eşti atacat,

Nici de potop, nici de-a toamnei stihie.
Doar vântul, de-i mai aprig, te va bate,
Cu o rafală te va da pe spate,
Dar, capul să îl ai sub pălărie.

Te crezi un Noe, să te urci în arcă-
Baţi câmpii rău, băiete. Lângă tine,
La dreapta sau la stânga este-o barcă.
Sau să te urci în ea îţi e ruşine?

''Te udă ploaia timpului sihastru?''
Ce bazaconii poţi să scoţi din gură!
Când tu eşti ud precum o murătură,
Visezi la soare şi la cer albastru?

Invoci şi apa urii, râul Styx
Şi spui că inima ţi-e obosită.
Potopul ăsta simt că ţi-e ispită.
Dar, de te-oi îneca, mă doare-n pix.

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Forinei, de ziua mea...

E ziua mea şi marea-i zbuciumată-
Cum să nu plângă, când eşti azi pământ?
Cum mai râdeai, tu, Floare minunată!
Şi eu, de ziua mea, cum să mai cânt?

Când taci şi ochii-ţi sunt pentru vecie,
În întuneric şi nu mai zâmbesc,
Îmi pun, azi, doliu greu la pălărie
Şi ploi de lacrimi pe sub gene-mi cresc.

Se-anunţă ploaie şi furtuni pe Terra
Şi moartea celebrează un succes;
A mai muşcat o viaţă, goală-i sfera,
Acum, când, dintre oameni, te-a ales.

Te duci la îngeri, dincolo de stele...
Să-ţi fie somnul liniştit! Curând,
Vom străluci, ca tine, printre ele-
Păstrează-ne un loc la tine-n gând!

Dumnezeu să-ţi aline suferinţele şi să te aşeze în loc liniştit, unde durere nu-i!

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doar tu, da Coza...

Când nu-ţi mai simţi nici umbra, strigi la lună,
Să îţi auzi ecoul printre chrişti
Şi te izbeşti cu ochii de furtună
Să simţi că mai respiri şi că exişti.

Calci pe obuze, să-ţi faci rană vie
Să curgă sânge, sevă pentru vers
Şi te ascunzi, umil, în poezie
Că alte locuri nu-s în univers.

Şi cauţi un rotund printre ruine,
Dar niciun diametru nu-i întreg.
Numai frânturi de arii clandestine
Spre care doar durerile converg.

Destine se împiedică de moarte
Pe drum de foc cu diavoli la hotar
Şi îngeri negri fără paşapoarte
Împrăştie cenuşă şi calvar.

La porţi de rai, se-nghesuie samsarii
Să medieze-nstrăinări de rugi
În roşu-ndepărtat unde quasarii
Din găuri negre racolează slugi...

Planeta geme sub atacuri dure,
Nebunu-ngână un refren drăcesc
Şi umbra mea, cum poate să îndure
Decoru-acesta nedumnezeiesc?

Şi dacă ne priveşti când supradoza
De ură intoxică omenirea,
Doar tu mai poţi trimite-aici, da Coza
Cuvântul ce ne-aduce mântuirea...

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Speranţa-i ultima ce moare!

Speranţa-i ultima ce moare,
Atâta timp cât tu exişti
Când vor unii să te doboare
Tu speră şi ai să rezişti!

Speranţa-i ultima ce moare,
Când simţi că totu-i în zadar
Şi-atunci când visul tău dispare
Tu speră şi visează iar!

Speranţa-i ultima ce moare,
Chiar dacă-n suflet e durere
Nu renunţa, atunci când doare
Tu speră la iubire, cu putere!

Speranţa-i ultima ce moare,
Când viaţa ţi se pare crudă
Dar după nori, vine şi soare
Tu speră şi fă-i vieţii-n ciudă!

Speranţa-i ultima ce moare,
Când lacrima în ochi îţi vine
Şterge-o, apoi, în continuare
Tu speră că va fi şi bine!

Speranţa-i ultima ce moare,
Chiar dacă zâmbetul ţi-e trist
Mâine vei râde poate tare
Tu speră, nu fii pesimist!

Speranţa-i ultima ce moare,
Când vorbe dure te lovesc
Aceeaşi gură, azi, usturătoare
Tu speră că-ţi va spune:"Mă căiesc"!

Speranţa-i ultima ce moare,
Când ai în tine doar suspin
În suflet nu-l lăsa să se strecoare
Tu speră şi alungă-l ca pe-un spin!

Speranţa-i ultima ce moare,
Chiar dacă ai căzut... eşti jos,
Ridică-te... stai în picioare
Tu speră şi fii curajos!

Speranţa-i ultima ce moare,
Când ai simţit dezamăgire
Nu te simţi fără valoare
Tu speră, vei simţi şi fericire!

Speranţa-i ultima ce moare
Şi azi şi mâine şi mereu
Nu întreba: "Cât să sper oare?"
Tu sper... asta fac şi eu!!!!

poezie de Georgiana Niţă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tot ce sunt

Eu sunt, de fapt, doar o oglindă care îţi spune cine eşti
Tu te priveşti, te simţi, te cauţi, te regăseşti şi te iubeşti,
Sunt doar un sol, un oarecare, un trecător zâmbind discret,
Un trandafir întins spre stele, un suflet tandru de poet,
Nimic mai mult... închipuire, ce te va face să tresari,
Să râzi din nou, să te descoperi, cu ochii tăi frumoşi şi mari
Să nu mă uiţi, să nu te superi, o mângâiere-ţi voi lăsa,
Ridic o aripă spre tine, te îndrăgesc, dar nu pot sta
Primeşte-mi versul, e cadoul, e tot ce astăzi pot să-ţi fiu,
Minune dulce de femeie, atât sunt eu... e tot ce ştiu

poezie de Adi Conţu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu mă joc... Tu! Ce faci?

Peste câmpuri pustii,
Cu un grup de copii,
Uneori printre vii,
Sau păduri argintii,
Eu mă joc....

Încălţat sau desculţ,
Mai jegos, ca cei mulţi,
Chiuind sau cântând,
Uneori chiar... plângând,
Dar mă joc....

Pe la vaci, pe la oi,
De e praf, de-i noroi,
Prin mocirle, puhoi,
Ce apar după ploi,
Eu mă joc....

Mă lovesc şi fiori
Mă cuprind uneori.
Nu mă las şi din zori,
Iar alerg printre flori,
Şi mă joc...

Tu ce faci?

Da! Şi eu joc....

Un barbut de noroc
Pe la colţuri de bloc.
Pe un pot din ţigări,
Ce conţin şi.... "Plăceri"
Şi eu joc.

Uneori şi pe bani!
Când nu am gologani
Mai cerşesc la babaci,
Dacă au? Că-s săraci.
Dar.... mai joc.

Mai trag fum dintr-un muc
De ţigară, trabuc.
Eu cu ea mai plutesc
Printre nori, să cerşesc...
Dar mă joc...

La subsol sau pe hol,
Tot mai des, când e gol.
Arunc mingea, un lob,
Sparg un geam şi un glob,
Dar mă joc.

Ce să fac? Nu am loc.
Printre blocuri să joc?
Peste tot sunt maşini,
Cu şoferi mai cretini,
Ce mă-njură cu, foc.

Unde? Şi... cum să mai joc?

poezie de Corneliu Zegrean-Nireşeanu din Freamăt de gânduri Lacrimi de dor (intern) (2008)
Adăugat de Corneliu Zegrean-Nireşeanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îndrăgostită de idee de tine

Te simt cum mă priveşti printre imagini
Şi gânduri care strigă... iar te vreau!
Mi-ai răscolit şi ale mele pagini,
Unde te-am înrămat... să nu te dau!

Şi-acum tu mă descoperi într-o alta...
Pe care ţi-e tot mai drag să o alinţi,
Ţi-e teamă oare c-am să-ţi cer iar plata...
De îţi reduci din inimă să simţi...?

E reciproc! Şi cred că ştii ca mine,
Ce se petrece... e peste noi cu mult...
Vreau doar ce e al nostru să se îmbine...
Totul să am... nu doar ce-a fost demult!

poezie de Adina-Cristinela Ghinescu din Şoptit de Dumnezeu
Adăugat de Adina-Cristinela Ghinescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Plouă!

Plouă pe suflet, teribil mai plouă
Şi-n mine se-adună o mare de ploi
Inima mea se împarte în două
Când amintirile-s pline de noi, amândoi.

Plouă, dar plouă cu doruri ce dor
Şi curg peste anotimpuri, şiroaie
Avem sentimente care nicicând nu mai mor
Când vine dorul de tine, de mine, de ploaie.

Plouă cu flori, cu gânduri, cu vise
Straşnic mai plouă peste grădini
Plouă în noi cu orgolii şi mândrii interzise
Dar zarea mai poartă încă lumini!

Plouă cu fluturi, cu păsări, cu viaţă
Fantastic mai plouă peste pământ
E-o stare de bine ce-mi dă o speranţă
Că poate fi totul ca un nou legământ!

poezie de Lucia Guriţă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Despre ploi

Pe aicea pe la noi,
Feluri multe sunt, de ploi,
Ce, cu apa lor de ploaie,
Spală, udă şi înmoaie:

O ploiţă specială,
E cu apă minerală.
Ploaia cea mai indicată,
Este cea cu apă plată,

Ploaia rea, ce nu prea iartă,
Este cea cu apă fiartă,
Însă ploaia cea mai rea,
Ploaia e, cu apă grea,

Altă ploaie, mai cochetă,
E cu apă de-toaletă,
Iar o ploaie mult râvnită,
E cu apă de-a sfinţită...

Pe aicea pe la noi,
Feluri multe sunt, de ploi,
Ce, cu apa lor de ploaie,
Spală, udă şi înmoaie...

poezie de Eugen Ilişiu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De ce?!

De ce să-i lăsăm pe părinţi să ne moară?!
Cu ce drept să ucidem?! Căci odată cu ei
Vom muri jumătate, vom muri-ntâia oară
Vom simţi paşii lor ca pe-o dulce povară -
Paşi pierduţi în neant, lacrimi grele sub geană.
Vânt de vieţi răvăşite, paşii singuri şi grei.
Ei vor fi doar o umbră, noi o stea căzătoare,
Noi vom fi doar iluzii, tot iluzii şi ei.

Cu ce drept să lăsăm noi părinţii să plângă?!
Ei au plâns viaţa toată şi-n genunchi au luptat,
La copii, tot ce au, înc-o zi să le-ajungă,
Dintr-un prunc să se facă puiul mamei bărbat.
Cu ce drept judecata?! Ce-a greşit un părinte?
Ce-a greşit mama, tata? Vă aduceţi aminte?!
Cu ce drept, pentr-o palmă, doar durere să laşi
Şi să pleci la cafea şi ţigări în oraş?!

Cu ce drept să-i lăsăm condamnaţi la tristeţe?
Au făcut sacrificii şi de ei au uitat...
Cu ce drept le semnaţi condamnarea la moarte?
Ei de mult dintre voi, ca un vis au plecat.
Că sunt trişti sau sunt singuri, nici chiar lor nu le pasă,
Nu le pasă că n-au ce să pună la masă...
Luminează, căci au drumul vieţii-nainte
Şi durere şi plâns, dar şi griji de părinte.

Nu le pasă de ei, pe ce drumuri apucă,
Nici nu ştiu ce poveri au sau pot să mai ducă,
Doar de voi le mai pasă, cât rămâneţi copii,
Cât aveţi un părinte, până-n ultima zi.
Cât e Soare pe cer şi în ei Dumnezeu,
Vor lupta pentru voi şi vor plânge mereu,
Vor trudi în genunchi, vor muri repetat,
Vor muri zi de zi, că aşa le e dat.

Cu ce drept să-i lăsăm condamnaţi la uitare?!
Da, ne sunt o povară, paranoici sau răi,
Ei au râs când pe voi a uitat să vă doară
Şi-au vegheat zi şi noapte printre sute de ploi.
Cu speranţe şi rugă s-au lăsat în uitare,
Dar pe voi nici acum de părinţi nu vă doare.
Un blestem repetabil cu părinţi şi copii,
Lacrimi, suflete goale, până-n ultima zi...

P. S.
Deci cu ce drept vă condamnaţi părinţii,
Când chiar şi ei, pe ei s-au condamnat?!
Rugaţi mai bine îngerii şi sfinţii
Să le lumine drumul întinat!
Întindeţi-le mâna cu iubire
Şi daţi putere! Paşii obosiţi,
Să îşi găsească forţă-n paşii voştri.
Doar asta îi va face fericiţi.
Părinţii-s doar o lacrimă de-a voastră
În care ca-n oglindă se privesc,
Ei vor rămâne veşnic pronie cerească...
Şi dincolo de moarte vă iubesc.

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubita mea, vin ploi...

vin ploi, iubita mea, vin ploi
şi se aşează peste noi
şi nu vom şti de suntem doi,
şi nu vom şti de amândoi

vin valuri, draga mea, vin valuri,
vom fi în larg de două maluri
şi sus pe cer micuţii grauri,
vor ciripi cărându-şi daruri

vin stelele, sunt multe stele,
iubita mea, nu-s ale mele,
eşti orişiunde printre ele,
pe constelaţi cu inele

vin norii noştri, pufăind
eşti prinsă de un vânt profund,
eşti prinsă între foi arzând
un vers îţi scriu, îmi este gând

vin amintiri rămase-n urmă,
de-acum pe noi ploua şi tună,
vin visele pe lângă lună,
dar ele nu ne mai adună

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt şi eu ca voi...

sunt şi eu ca voi, un om cu noapte şi de toate,
nu sunt poet şi nici n-am fost, înşir doar gânduri aranjate,
prea cult nu sunt, dar nici incult, am mai citit, chiar şi sonete,
le am pe-aici, pe foi de gând, sub ochii mei revin în trepte

când scriu în versuri, doar ce văd, ce gândul nopţii îmi dictează,
nu fac decât, ceva în plus, un strop de lacrimă cedează,
atunci din amintiri, de vânt, vă suflu vouă cu neştiinţă,
cuvintele, pe-un rând şi-un rând, poate vă e de trebuinţă

nu sunt mai breaz, sunt doar un om cu veselia îndurată,
ascunsă sub atâtea dăţi, de clpe, ce-am trecut prin viaţă
şi vreau să râd, şi vreau să plâng, aşa trăiesc şi eu mai bine,
urcând în cer, din alb pământ, pătat cu iernile din mine

de m-aţi vedea, o clipă doar, aţi înţelege de îndată,
că sunt normal, că n-am habar, de clipele ce mă aşteaptă
şi râd de voi şi râd cu voi, apoi iar râd, chiar şi de mine
şi fug în ploi, alerg în ploi, mă spăl încet de-a mea ruşine

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Apă vie...

eu pentru tine-am strâns atâtea flori
însăilate pe crâmpeie de câmpie
şi pentru tine-am tot cerşit la nori
prin ploi, măcar un strop de apă vie

eu pentru tine împleteam stinghere
coroane de timidă duioşie
te-am aşteptat să vii atâtea ere
nemaivorbind de azi şi veşnicie

eu pentru tine mă uitam la soare
crezând că printre raze stai pitită
şi azi retina încă mă mai doare
de stângăcia mea nesăbuită

dar ai venit când nu te aşteptam
te-am cunoscut, aşa veneai şi-n vise
lipind năsucul tău timid de geam
şi reproşându-mi uşile închise

dar ai venit când trupul mi-i atins
de-a toamnei mele stea de promoroacă
cu licărul din ochi mai trist, mai stins
şi cu ţinuta rece şi posacă

dar totuşi ai venit. Din aşteptări
un zâmbet mi-ai adus şi duioşie
şi iar te reîntorci la nicăieri
la stropul tău. De apă încă vie.

poezie de Iurie Osoianu (6 septembrie 2018)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi ce doare, când iubirea...

Porţi de fier îţi cresc pe braţe şi pe ochi ţi-ai pus obloane,
O cetate-ţi este trupul, ghilotine la picioare
Stau să cadă peste îngeri, ce-au fugit de prin icoane,
Eu adun cioburi de vină şi păcate de fecioare.

Dincolo de porţi eşti singur, cu statuile de ceară,
Ţi-e cuvântu-n colivie, prizonier cu lanţuri grele.
Nu guşti nicio dimineaţă şi nu ştii ce poate-o seară
Să-ţi aducă în amurguri, de n-ai fi după zăbrele.

Îţi arunc nişte seminţe de poeme-nfometate-
Poate-or încolţi pe stânca de pe fruntea-ntunecată,
Sau poate mai ai în palmă, ori pe-aleile din spate
O silabă-n agonie, care-ar trebui salvată.

N-ai oglinzi să-ţi vezi neviaţa cum îşi bate joc de tine,
Nicio frunză nu foşneşte în tăcerea ta de gheaţă;
Sunt aici, unde pădurea se usucă de ruşine,
Când nu vrei, din seva-i verde, să mai sorbi, cum te învaţă.

Ai ales, sălbăticia, ca o mantie de lavă,
Ce transformă în cenuşă orice gând trimis spre tine.
Ieri am vrut să-ţi spun că vorba ţi-este stearpă şi bolnavă-
La ce bun, când eşti de piatră şi nu simţi nimic, străine?

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Omul de neînlocuit

Uneori când te simţi o persoană foarte importantă,
Când ego-ul tău înfloreşte şi-ascultat se cere,
Uneori când n-ai nici un dubiu, fiind deplin convins,
Că eşti persoana cea mai competentă,-acolo,-n încăpere,

Uneori când simţi că-absenţa ta copleşitoare
Lasă-o gaură de neumplut pe-acest pământ, care-i o sferă,
Ar fi bine să urmezi următoarele, simple, instrucţiuni
Ele-ţi vor limpezi sufletul de vanitatea-i efemeră.

Toarnă apă într-un butoi şi umple-l până sus,
Scufundă-ţi mâna-n el până la cot anume,
Scoate mâna-apoi din apă şi gaura care rămâne
Îţi va da măsura cu care vei lipsi în lume.

Poţi lovi apa cu palma, iscând stropi,
Sau o poţi învolbura, dacă doreşti, oricât de mult,
Dar apoi, stop, vei observa, îndată,
Că-arată cum arăta-înainte de tumult!

Morala acestui exemplu străvechi şi desuet:
Să faci lucrurile cât poţi de bine, cât poţi de iscusit,
Să fii mândru de tine, dar să-ţi aminteşti
Că în lume nimeni, nimeni nu-i de neînlocuit.

poezie de Saxon White Kessinger, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noi, poeţii...

Noi cărăm cuvinte goale peste poduri de lumină
Şi le răsădim sub talpa cea mai grea a unor zei,
Ce-şi aruncă peste lume jumătăţile de vină,
Ca şi când peste poeme-ar fi stăpânii numai ei.
Noi cărăm munţii-n spinare şi pădurile pe frunte
Şi din mări facem oceane, lăcrimând în ploi de dor,
Sărutăm obraji de mame şi pe tâmplele cărunte
Aşezăm o frunză verde într-un vers nemuritor.

Legănăm pruncii, când sânii sunt suzete-nşelătoare,
Şi le îngânăm un cântec, panaceu pentru flămânzi,
Punem versuri peste rană, când amurgul vieţii doare
Şi pentru o dimineaţă şi o zi, plătim dobânzi.

Suntem liberi în poeme, să schimbăm cum vrem destine,
Moartea s-o linşăm în pieţe şi s-o ardem chiar pe rug,
Din duşmani să-mi fac prieteni şi să-i ţin pe lângă mine,
Şi tot binele din lume, doar cu ei, să îl conjug.

Noi, poeţii, spargem pietre, din nisip facem castele,
Oprim timpu-n loc la vamă, să ne păsuiască-un ceas,
Scormonim într-un mesteacăn, să înnobilăm inele,
Pentru nenuntiţii lumii, neiubiţii ce-au rămas...

Noi cărăm cuvinte goale şi tăceri fără răspuns,
Dar, povara, nu-i povară, ne e hrană-ndeajuns...

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Buretele

"... Sângele lui Isus Cristos, Fiul Lui, ne curăţeşte de orice păcat."
(1 Ioan 1:7)

Mă uit la tine... Tu eşti oare?...
Ţi-e haina plină de pământ,
Ţi-e sufletul mânjit şi frânt;
De-abia poţi merge pe picioare...
Mă uit la tine... şi mă doare
Că viaţa prea e trecătoare
Şi prea-i murdar al tău veşmânt...

În căutarea unui bine
Priveşti în jos... priveşti în sus.
Ai vrea un leac, dar leacuri nu-s.
Să scapi de pete şi ruşine
Nu alerga la porţi streine,
Neputincioase ca şi tine —
Tu vino-n şcoala lui Isus!

Căci cel mai minunat burete
E Sângele ce-a curs pe lemn,
Din sfântul dragostei îndemn,
Când Fiul a strigat: "Mi-e sete!"
E Sângele, ce pe-ndelete
Te curăţă de orice pete
Şi-ţi şterge cel mai negru semn!

poezie de Simion Cubolta
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi totuşi este primăvară-n noi...

Azi m-am trezit cu primăvara-n vis,
Şi am crezut c-am înflorit deodat'
Dar, cerul era un adânc abis
Şi norii se plimbau, nevinovat...

Am ridicat sprânceana a regret,
O-njurătură am şoptit în gând
Dar, norii îşi vedeau de menuet,
Schimbându-şi partenerele pe rând...

Şi mi-am prins fruntea-n mâini, scâncind a ploi,
Cu lacrimi m-am fardat, privind în jos,
Un fir anemic, verde de şiboi
Mi-a glăsuit din seva lui, duios...

Şi am uitat că soare nu-i şi-i frig
( E totuşi primăvară-n calendar),
Dregându-mi glasu-am început să strig
-Hai, primăvară, dă-mi iubirea-n dar!

De sub coroana unui nuc, un cuc
A început să cânte-n do major,
Sărea din ram în ram ca un năuc
Şi arunca în mine câte-un dor...

Şi nu-mi mai pasă că e înnorat,
În mine înfloresc poeme noi
Şi versu-n rogvaiv s-a colorat
Din curcubeul răsărit din ploi...

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!