Te iert şi mă vindec de tine. În definitiv poţi să-mi iei din suflet orice. Dacă am un văzduh şi-un strop de iubire n-am nimic de pierdut!

Andreea Palasescu
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu voiam să pleci. Refuzam sistematic şi conştient să asimilez în adâncuri de suflet o încheiere brutală a firului de poveste pe care îl împletisem împreună din vise şi culori de văzduh neatins. Oamenii vorbeau nefiresc de mult, gol şi cumva în contradicţie cu sinele propriu care, pierdut în derizoriu se prinsese strâns de aripile tale, nevăzute. Le săruta mereu, sorbindu-le bruma de bine, candid şi seninul albastru dintr-o privire. Treceau zilele albe, anevoios şi rece, aducând cu sine amurgul timpului. Te ocroteam cu ardoare, frenetic, căutând să mă iert sincer pentru ce n-am făcut. Ascultându-mi limitările, dojana şi dorul necuprins care ne apropia pe vecie, făcându-ne părtaşi amintirilor.

Andreea Palasescu
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am ştiut din aceea clipă, fără umbră de îndoială că nu mai era loc decât pentru mine. Egoism firesc, neînţeles, integrat definitiv într-o fărâmă de suflet ostenit, amalgam de emoţii intense, strivite de greutatea prea multor compromisuri. Un drum lung, anevoios, de străbătut cu tălpile goale şi-un crâmpei de răsărit în buzunarele rupte. Eram hotărâtă să-mi dau şansele irosite sistematic, cu răbdarea stranie atribuită, nu bunătăţii ci inepţiei. Consum inutil.

Andreea Palasescu
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Strânge-mă la piept cu fiecare umbră firavă de apus. Şi o adiere sărată împletită cu văzduh albastru să răsară din priviri amestecate cu freamăt de clipă şi agonii. Ispiteşte-mă tandru pe sub gene lungi de veşnicie acolo unde hazardul e geamăn amintirilor. Nu spune nimic. Lumea-i colţul nostru mic de Rai unde luna îngână visurile în doina timpului. Muşc din iubire şi păcate, sfios dar lacom, hrănindu-mă nestingherit cu atingeri. Oare am gustat din viată în lipsa şoaptelor care odihnesc în adânc de suflet?

Andreea Palasescu (9 mai 2019)
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Miroşi a dimineţi însorite, a iubire intensă şi a libertate. Eşti un suflet frumos, plin de aventuri şi dorinţe. Mi-e dor să te găsesc şi să-mi spună sufletul că ne-am mai întâlnit undeva...

Andreea Palasescu
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu-i totul pierdut

Doamne, când semenu-mi pleacă la Tine,
M-aş vârî ca-n-tr-o grotă-n lăuntru-mi durut...!
Mi-e, oare, oprit să-l mai văd?
E totul pierdut?...
Dar firea-mi vrăjmaşă mi-aduce-n priviri,
O piatră-azvârlită de el, într-un suflet...
Şi-un geamăt... de miel...!
Şi totu-i pierdut...!
Căci, singurul lucru ce-l dor c-a pierit
E, că n-a grăbit să-mi ofere-un "n-am vrut"!
O, iartă-l Tu, Doamne, şi-atunci...
Nu-i totul pierdut!!

poezie de Iulia Mirancea (14 septembrie 2014)
Adăugat de Iulia Mirancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce poţi să câştigi pe lumea asta? Ce poţi să iei cu tine? Numele, prestigiul, respectabilitatea? Banii, puterea - ce? Nivelul de învăţătură? Nu poţi să iei nimic. Va trebui să laşi totul aici. Şi în acea clipă vei înţelege că nimic din ce ai posedat nu e al tău; însăşi ideea de posesie este greşită.

citat celebru din Osho
Adăugat de Gabi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gând spre tine...

Doar uneori mă voi gândi de tine
singurătăţii n-am să-i cânt amarul.
gust strop cu strop plăcerea din paharul
prea plin de-acum, iubire
mi-este bine!
în cinstea ta să-mi cânte lăutarul.
ciocnesc şi beau şi beau încă o dată,
de-această stare beato~minunată
îţi mulţumesc!
(şi-n gând rostesc: Măgarul!)

poezie de Sanda Nicucie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubind pot să fiu fericire, nu doar fericită! Cum să murdăresc cu egoism aşa o emoţie? Să-mi fac palmele căuş pentru frunze ruginii şi pentru bunătate. Ca nu cumva din greşeală să păşească un oarecare străin lacom şi să-mi strivească octombrie din suflet.

Andreea Palasescu
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aşa că îmi petreceam bruma de prezent învăţând cum să vindec răni. Cusăturile erau mereu proaspete, se închideau molcom în agonia lor. Cicatricile trecutului, uşor vizibile, în amalgamul acesta copleşitor de străini păstrau mereu urma curajului. Cu sau fără ele oamenii erau frumoşi şi demni de iubire până la infinit. Şi eu mă rătăceam în poveştile lor, căutând în chip neobosit două mâini care să-mi coasă sufletul firav, dăruindu-mă din nou unui fior de vis nemuritor.

Andreea Palasescu
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu contează cine am fost ieri, într-o vreme uitată ori mâine. Azi! Să iubim azi, să trăim frumos clipele amestecate cu răsărituri, să facem schimb de poveri, cât să muşte şi alţii din fericire. Oricum plecăm. Toţi, fără menajamente sau diferenţe, suntem datori cu acelaşi răspuns. Iartă-mă şi pleacă dacă nu-ţi mai sunt, iartă-mă şi dacă-ţi rămân şi pot atât de puţine.
Ne prioritizăm şi ne tratăm ca pe opţiuni. Depinde de context. Nu-i obligatoriu să mă porţi în braţe de gând, să-ţi aminteşti cu drag, să fii blând şi înţelept în judecată. Dar măcar să fii cinstit cu tine, omule! Dacă mai poţi iubi, nimic nu e pierdut...

Andreea Palasescu (13 noiembrie 2020)
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă m-aştepţi şi azi un ceas sau două, cu un buchet de ispite fragede voi veni negreşit. Mi-e dor de tine. Te-aş alunga pe drumuri străine vehement, sarcastic şi dur. Pe urmă cât ai surâde te-aş chema înapoi doar să-mi sufoc simţurile amorţite într-o lungă îmbrăţişare. Te-aş naşte dintr-un vis. Vreau să-mi îmbăt cu tine toate clipele...

Andreea Palasescu
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Catre tine...

Ramurile-mi plec, ca un păr uscat de vise
Udă-mă tu, copile

Visele-mi înalţ, legată la picioare
Arată-mi pe cer norişorul tău norocos
De zăpadă

N-am nimic în schimb
Anii grei se târăsc
Să-mi sape mormântul
Să-mi iei cu tine
Zâmbetul de pe buze
Când 'oi muri…

poezie de Mihaela Maxim
Adăugat de Sabyanna
Comentează! | Votează! | Copiază!

L-am rugat să mă vindece de efemer. Să-mi cresteze pe suflet cu iubire, la apus de ianuarie veşted, aripi cernite amintirilor. Când se vor alipi genele viselor peste trupul gol, lumini şi umbre îşi vor stinge paşii în cremenea zorilor. Siluete de fum şi primăvară pierdută sub frigul gândurilor, fior de şoaptă molcomă, inimi locuite de freamăt şi bunătate. Toate acestea şi alte utopii, surghiunite de raţiuni oarbe, avea să le tină ferecate într-un grăunte de nisip. Oamenii vor călca pe lumina rumenă cu sete, dor şi îngăduinţă. Pe urmă poate vor schiopăta fericire şi zâmbet de soare pe tălpile ude. Cine ştie?
Noi să ne fim. La ţărm de viaţă, umăr langă umăr, privind înăltimi de văzduh albastru. La vânătoare de timp, răsărit de clipă şi agonii. Când vom obosi de visare să ne odihnim sufletele îmbrăţişate.
L-am rugat să-mi fie. Nu ştiu cum. Şi dacă ne treceam într-o zi, ca doi străini în pulberea vremii, tot am fi rămas flămânzi de iubirea pe care n-am apucat să ne-o dăruim...

Andreea Palasescu
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

nvaţă-mă sā fiu egoistă! În ceasul acesta tardiv, tomnatic, făcând abstractie de zbucium şi agonii mărunte. Doar eu şi timpul cosmetizat într-un amurg molcom de septembrie, aruncând vâltorii clipelor umbre de paşi pe un suflet firav. Nu mă aştept să înţelegi. Sunt ostenită de pretenţii absurde aruncate pe sub mână, cu viclenie, din buzunarele pline de vise. Semănam cumva pe alocuri, recunoscut unui simplu gând. Voiam să fiu liberă, doar cu mine pentru prima oară, fără acest amalgam de străini, hoinari şi ursuzi. Să mă iert pentru inepţia de a mă uita definitiv în poveşti care nu-mi aparţin. Uite unde duce încăpăţânarea de a dărui! De ce nu mi-ai spus?

Andreea Palasescu
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lumină din Rai

Lumină din Rai prin gânduri uitate
Şi oameni cuprinşi de-ale vieţii păcate,
Tu, Tată Ceresc, nesfârşită iubire
Azi mângâi un suflet c-o dulce privire...

De-ar fi să spăl Doamne picioarele Tale
Asemeni Mariei sa capăt iertare...
Copilul de-altădată să te găsească iar,
Prin întuneric veşnic, te caut în zadar...

Cuvintele mele sunt reci şi deşarte
Dar Tu, c-o mângâiere ce-mi cade peste pleoape
Mă ierţi mereu Părinte şi nu cunoşti mânia
Când eu păcătuind, tot caut veşnicia.

N-am meritat o clipă, un strop de fericire,
Dar totuşi l-am avut prin Sfânta Ta iubire,
Şi mi-ai mai dat un înger... dar eu l-am izgonit
Cu-aceleaşi gânduri false din suflet ponegrit.

Lumină din Rai coboară peste noi
S-aducă iar căinţă, să vindece nevoi,
Atât că n-o vedem si ne pare în van
Dar ea e tot acolo, in fiecare an.

Fecioară adorată, din pântecele Tău
Se naşte-Nvăţătorul biruitor de rău
Se naşte din iubire, din lacrimi ca de ploi
Şi-ţi mulţumim iar TATĂ, că ai grija de noi!

poezie de Andreea Palasescu (august 2014)
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Suferinţa reprimată şi alimentată constant de conflicte interioare, constituie sursa celor mai mari dependenţe afective. În definitiv orice formă de viciu otrăvitor survine subtil, infiltrându-se în adâncul unui suflet copleşit de singurătate şi în oglinda unei raţiuni aflate în căutarea echilibrului pierdut. Oamenii se regăsesc pe sine, la limita existenţei, orbi şi flămânzi de afecţiune după un picaj neîntrerup în hăul singurătăţii. Unii se recunosc în cioburi şi alţii se rătăcesc căutându-se neîntrerup. Doar câteodată un zâmbet îi ridică, îndrumându-i hotărât spre un vis nou. Până la urmă, nu contează cât de aprige sunt încercările, important este să ne ridicăm încrezători şi să mergem mai departe!

Andreea Palasescu (19 august 2017)
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Te rog nu-mi lua iubirea! Chiar de s-ar strivi sub greutatea orgoliilor mute toate rasăriturile, chiar de s-ar spune în şoaptă adevăruri închipuite. Nu vreau să-mi fie sfârşit lent şi anevoios această lipsă a iubirii nemărginită. Să-mi rămână rugăciuni calde, înălţate din suflet păgân până la usile cerului şi câteodată, cu îngăduinţă, pe gene de văzduh albastru să-mi reazăm visurile firave.
Te rog nu-mi lua iubirea! Ca nu cumva însetat de nevoi primordiale să rămân un biet hoinar în această tragică aglomeraţie. N-am vreme. Ia cu tine bogăţiile, pizma, trufia şi nemultumirile. Îngroapă-le cu înţelepciune departe unde n-ajung nici măcar gândurile nestăvilite. Altfel ne vor cotropi fară regret fiecare acces tardiv de bunătate.
Te rog nu-mi lua iubirea! Mai cu seamă când nu sunt vrednică de veşnicia ei în acest amalgam de ispite. Şi dacă plâng şi sunt furioasă iartă-mă! Poate din mila aceasta nemăsurată o să învăt la rându-mi meştesugul iertării, fără pic de reminescenţe.
Te rog lasă-mi iubirea! Dacă vrei îţi promit c-am s-o dăruiesc neoprit pentru vindecare. Până rămân pustie, săracă şi fericită. Ne-am împărţit! Şi noi ştim, în lumina tainelor noastre că tocmai iubirea aceasta dăruită ne înalţă până dincolo de efemer..

Andreea Palasescu
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De ce nu vii?

"De nu vii de pe cărări străne
să-Mi cazi la piept ca un copil iertat?
Eu n-am fugit, când numai pentru tine,
ca Isaac am fost pe rug urcat.
Mai mult de-atât, ce jertfă de iubire?
Şi cui i-ar da mai mult de-atât prin gând:
Un fiu pierdut să râdă în neştire
Şi-un Dumnezeu să cheme lăcrimând?...

De ce nu vii când încă sunt aproape?
De ce te-ascunzi cât încă te mai chem?
De ce nu simţi lumina Mea pe pleoape
şi Harul Meu, în ceasul tău suprem?

De ce nu vrei să fii cu Mine-n slavă,
să colindăm alături ceru-ntreg?
Din flori de Rai, din veşnica dumbravă,
cu mâna Mea cunună să-ţi aleg!

De ce nu vii, tu suflet nehotarnic,
cât încă pot Mântuitor să-ţi fiu?
Când vei striga, va fi atunci zadarnic,
Vei plânge-amar, dar poate prea târziu!

Mai mult de-atât, ce jertfă de iubire?
Şi cui i-ar da mai mult de-atât prin gând:
Un fiu pierdut să râdă în neştire
Şi-un Dumnezeu să cheme lăcrimând?"

poezie celebră de Costache Ioanid
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Din grabă am înghesuit visurile într-o sticluţă şi-am golit-o la tine in suflet. Să mă ai. Dar ele n-au atins nici cerul, nici pragul poveştilor nescrise. Metamorfoză!

Andreea Palasescu
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

M-am chinuit zadarnic să şterg din adânc de suflet toate urmele de tine. Am iertat, am plâns, m-am răzvrătit pe alocuri şi câteodată am strecurat unei bătăi de inimă certitudinea că nu eşti mai mult decât o banală întâmplare. Ţi-am închis uşile şi-am înghitit cu lăcomie etichete de hazard pe care era scris cu majuscule DEFINITIV. Te-am dat afară în şuturi de gând, fără răgaz, orbeşte, nimicindu-mă de fapt pe mine, în amalgamul acesta de aparenţe surde. Te-am vândut pe orgolii ieftine, convinsă că şi tu ai zdrobit fără urmă de regret toate fărâmele de blândeţe şi bunătate, dăruite aproape inutil. Să-mi dai frumosul înapoi! Ce să mai cred?

Andreea Palasescu
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!