Nu-i totul pierdut
Doamne, când semenu-mi pleacă la Tine,
M-aș vârî ca-n-tr-o grotă-n lăuntru-mi durut...!
Mi-e, oare, oprit să-l mai văd?
E totul pierdut?...
Dar firea-mi vrăjmașă mi-aduce-n priviri,
O piatră-azvârlită de el, într-un suflet...
Și-un geamăt... de miel...!
Și totu-i pierdut...!
Căci, singurul lucru ce-l dor c-a pierit
E, că n-a grăbit să-mi ofere-un "n-am vrut"!
O, iartă-l Tu, Doamne, și-atunci...
Nu-i totul pierdut!!
poezie de Iulia Mirancea (14 septembrie 2014)
Adăugat de Iulia Mirancea
Votează! | Copiază!
Vezi poezii despre suflet, poezii despre oi sau poezii despre dor
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.