Instantanee

[vopsite în alb]

Din larva lui astăzi fluturele mâine zboară spre Luntre
clipa lui ieri ţi-a întocmit banul de plată la Punte
când te-ai născut aveai deja Moartea în oase
existenţa e un pariu pierdut cu veşnicia

Uneori te locuiesc înţelepciuni
când noaptea e simbrie nesomnului, vopsită în alb
nenumele preacuvântului în hârtia cu tăcere,
în încă vieţuire doarme nefiinţa
pe tine te cunosc din pricina ţâţelor tale
ce-şi varsă imacularea dedesubtul poemelor de dragoste,
instantanee cu Dumnezeu, înrămate-n pereţii odăii,
cruci aduc pe bustul meu cu degetele de a ţine stiloul

Stiletul sângelui ne spintecă frunza-n brâu,
păcătuirea luturilor noastre
sufletele ni se adăpostesc în corola a tot de lumină
sub tenebra trupurilor însetând pofte lui Eros

În rest, mormintele nu ni s-au deschis încă
în cuibul acela carnea-n curândă nuntă,
în casa de piatră întuneric

poezie de Ştefan Petrea
Adăugat de Anonimus
Comentează! | Votează! | Copiază!

Strigăt

Sângele băut de existenţă
în interiorul rugăciunii e omul
la fântâna cerului sunt merinde de ploaie
mâncăm apa clipelor, curgătoare
pârâiaşul trecerii timpului în viaţa asta minusculă
cât o afacere cu Dumnezeu
pe banul de Luntre

Femeie, în nenumele tău fac nuntă
pe degete preotul Dumnezeu ne-aşază inele
veacul ne intră în piele
şi doarme cuvântul

Doamne, lumina Ta presară umbre
beţia nefiinţei canin adulmecă mormântul
când liniştea prin mine e să umble

Tăcere, doamnă a mea
ţi-am furat un zâmbet de tristeţe
pe unde
larva adevărului se-ascunde
şi-n pace-a diamant minţea
din politeţe

Doamneee, multul mi se-mpuţinează!

poezie de Ştefan Petrea
Adăugat de Ozon
Comentează! | Votează! | Copiază!

Astigmatism ideatic

[spunere albă]

În coaja mormântului creşte floarea unei singure clipe,
tu eşti o culegătoare de taine cu buzele, acelea vorbind întuneric,
la fântâna cu lumină Domnul decojeşte sicrie
până la absenţa cărnii din poemul nefiinţă
în sacrul tău e o tăcere de diamant, lucitoare în văzul sângelui,
cel ce în patimi răstignit e pe crucea lui Eros

Nu mă numi încă văduv,
pot face dragoste cu tine şi-n inexistenţa ta,
când voi muri Cenuşa va plânge,
resuscitarea nu mi se poate grăi în fiinţă
doar tu, Pasăre, femeie
vei urca din scrum şi vei face dragoste cu mine
într-o necrofilie puerilă...
aşchia nu sare departe de trunchi, pruncul se va naşte mort

***

Dumnezeu, amorezat de sine,
citind missive de rugă, Duhul i se umflă în pene
Hristos redevine Omul cu frunza,
Şarpele râde, i se vede dantura, muşcă şi-şi bea veninul propriu

Joint cu iarbă verde a tinereţe
construieşte tavan de fum în odaie,
afumat, umblu călare pe gânduri sparte,
din cioburile raţiunii zidesc în mine copilul

Adio, cuget de bătrâneţe, adio
drogul prunciei îmi răsuceşte stiletul visului la ţâţa stupefiantă
şi iarăşi nu mor, mormântul aşteaptă-n singurătate

poezie de Ştefan Petrea
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu râde citind înainte

[voiculesciană]

Îţi vizitează ochii tristeţi de ploi mărunte,
Pe aurul zâmbirii argintul lor îşi lasă...
Ce diavol, Doamne,-i clipa ce pacea ne apasă,
Sisifică-i secunda suind-o iar în munte...
Dar când se va preface şi azi în amintire
Şi mâine-a fi de păsări în viaţă singur cânt
În vieţuire noaptea s-o soarbă din potire
Vei şti atunci în sânge un drum ce-i timp înfrânt.
În imnul nefiinţei de Sus enigme-n tot
Luci-vor pe-a ta carne cu zborul în ruine
Aeriform cuvinte din taniţe le scot
Şi iată! Veşnicia în moartea noastră vine...
În rest aceleaşi umbre, fântâni ce-s de lumină
Când lor te-alegi pe cale, înmiresmată-n vină...

sonet de Ştefan Petrea
Adăugat de Twilight
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poem schizotim

momente ţes arcuşul în suiş de ape la a existenţei fântână
noaptea miroase a întuneric
rugăciunea ne lichefiază a umple cocoaşa semnului de-ntrebare
din rana umbrei curge un firişor de pace, un puroi de lumină
îngerul beţivan e-mpuşcat în aripa aeriformă

sămânţa nefiinţă se decojeşte către mâine
miezul tăcerilor e cazat la hotelul minţilor rătăcitoare
tu eşti femeie cu fântâni în ochi şi-n ciutura tristeţii ai zări
orizontul e însă o păcăleală între cer şi pământ
ca o frontieră dintre două ţări din UE

la meteo zice de un front atmosferic siropos,
aere ce ţi le dai respirându-ţi sângele
a pofte

în rest erau aceleaşi păsări, era aceeaşi cenuşă,
Dumnezeu umbla nud ud de amorul de sine
eu sunt un megieş al căderii de frunză,
brâu dezrobit din ruşine,
pot să-ţi mărunţesc mărul în dantură de Şarpe

acolo puţin să-ţi curgă lapte
din ţâţa aproximativ statuară,
să stingi setea copilului din mine cu o duioşie de fiară

aproximativ seară,
lumânarea creşte la sân pruncul rădăcină de rugă
în grădina cu melci timpul conjugând clipa
dedesubtul unui veac
de carceră-n cuget

când noaptea e-n muget
nu mă trezi
doar aminteşte-mi în vis
că mâine e o nouă zi

poezie de Ştefan Petrea
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îngerul de Pământ

adevărul face dragoste cu minciuna,
el e Luceafăr şi ea e femeie
înger de Pământ, omul
veghează mirarea
aici Dincolo e un dromader semn de întrebare
spre pustia necunoaşterii de mâine îngerul de Pământ
bea şi mănâncă
la masa sângelui şi a cărnii proprii
cocoaşa interogatoriului de Dumnezeu
o umple-n enigme

în zori de moarte moare somnul
îngerului de Pământ,
îşi va trezi toate rugăciunile
din lumânarea cu lumină etern
urcând în spinarea Domnului
crezământ

dintr-o coastă m-acostează femeia,
are brâu de dorinţă şi prunci,
are toate amorurile îmbătate de neexistenţă când viul
încă mai suceşte minţile cărnii

nu cunosc vorbele de la fântână
când şi unde
e nupţialitatea visului în secunde, fecioare de timp
în haremul sultanului Suflet

tihneşte-n cuvinte a-şi deschide sicriul
îngerul de Pământ

poezie de Ştefan Petrea
Adăugat de Angel
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu existam când te-ai născut

Nu existam când te-ai născut,
Erai deja femeie când m-am născut.
Regreţi că m-am născut târziu,
Regret ca te-ai născut devreme.
Nu existam când te-ai născut,
Erai deja femeie când m-am născut.
Mi-am dorit să fi fost născuţi în aceeaşi zi,
Ne-am fi petrecut toată viaţa împreună.
Nu existai când m-am născut
Eram deja femeie când te-ai născut.
Eram atât de departe de tine,
Era atâta distanţă între noi.
Nu existai când m-am născut
Eram deja femeie când te-ai născut.
Aş fi devenit o floare îmbrăţişându-şi fluturele,
Adormind în iarba înmiresmată noapte de noapte.

poezie de autor necunoscut/anonim, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cea de a patra dimensiune dintre noi

înmormântând sărutul tău pe gură
în mine şoapta clipelor adie
părelnic mâine, bând din veşnicie
e-n vise ce din ieri se tot ţesură.

spre amintire astăzi drumul ştie
eresul stins din flacăra cea sură
de-atâta-nzăpezire sub arsură
a stihului pe sânul de hârtie.

şi totuşi căi mai am spre mine-acasă
pe unde e cuvânt să te mai scriu
acolo unde nu-i de-amor sicriu
şi noaptea în iubire nu se lasă.

că drag mai am de împărţit cu tine
cât încă moartea nu îmi aparţine...

sonet de Ştefan Petrea
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Către A patra dimensiune

cuvintele tale curgându-mi în piept rugăciune
la ceasul unei clipe-n travaliu,
se va naşte poemul visului şi puţină eternitate
apoi iar fugim în a fi oameni

când ne dă de demâncare moartea
cântăm în timpanele lui Dumnezeu,
apoi iar sub sisifica ardere ne scăldăm în cenuşă,
în vremurile de azi renaşterea se face
în încă un rapt,
în încă o piatră ce se rostogoleşte
la picioarele statuii

numeşte-mă Om să-ţi dau o coastă,
altar de trup şi chip cioplit

poezie de Ştefan Petrea din A patra dimensiune
Adăugat de Atlantida
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dă-mi

Dă-mi din ochii tăi
Să vadă-albastru din dorul meu căprui.
Şi să-i închid când noaptea
Vorbeşte-a întuneric,
Cu greieri.

Dă-mi din faţa ta
Să râdă alb în golul meu cu riduri
Şi s-o adorm când stele
Aprind din întuneric,
Cu vrajă.

Dă-mi din gândul tău
Să cânte plin în somnul meu de veghe
Şi să-l cuprind când ceaţa
Luceşte-n întuneric,
Cu umbre.

Dă-mi din mâinile tale
Să strângă cald din grija mea străină
Şi să le-alint când luna
Vesteşte întuneric,
Cu frunze.

Dă-mi din buzele tale
Să stingă-n vorbe din focul meu aprins
Şi să le-nchid când somnul
Adoarme-n întuneric,
Cu suflet.

poezie de Gabriela Chişcari (25 august 2012)
Adăugat de Gabriela Chişcari
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unde locuiesc sfinţii

Unde locuiesc
iluminatele creaturi nocturne, care s-au prădat şi de
ultimul pătrar de lună din colţul lor de cer, să poată face toiage de lumină
pentru cei care şchiopătau în întuneric
unde locuiesc
frumoasele vieţuitoare acvatice, care au coborât din Arca lui Noe
pentru a face loc şi celor fără adăpost
unde locuiesc
aceşti oameni-fluviu care, cu limbă de moarte, au lăsat apă vie
pentru cei însetaţi de Cuvânt
unde
locuiesc aceste fiinţe înaripate şi cum de şi-au făcut
cuiburile acestea mari
în inimile acestea mici
ale noastre?

poezie de Alexandra Alb Tătar
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

luna zgârâie geamul salonului
cu degete de lumină bolnavă,
timpul are alte nuanţe, aici,
parcă totul e împietrit, ca şi cum
virusul ar fi atotstăpânitor,
îngeri cu combinezon alb
se strecoară pe lângă tine,
îţi iau pulsul, temperatura,
îţi verifică saturaţia,
încă respiri,
încă eşti,
descoperi că ţi-a mai rămas
viaţă de dus,
şi-ţi pare rău, când auzi că bătrânul
cu ochii blânzi,
pe care l-ai cunoscut ieri,
cu toată povestea lui,
a plecat pentru totdeauna...

poezie de Alina Florica
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dumnezeu scenarist în casa de piatră

Văpaia noaptea mirilor să ungă
să-şi zică nemurirea taina-n faptă
să ningă vis din spunere-nţeleapă
şi clipa de senin să fie lungă.

De umbre cărnuri la aspeţe-aşteaptă
pe-altare către linişti să străpungă,
pe zare se aşterne-a zilei dungă
Lumina-n nuntă prăznuind cu şoaptă.

Era stelar de ochi pe lăcrimare
abia-ndrăznind a fi-n edenul trist
doar casa cea de piatră pace are.

La malul apelor de văz exist
pe buzele de rugă-n lumânare
şi Dumnezeu ni-i vieţii scenarist.

poezie de Ştefan Petrea
Adăugat de Neptun
Comentează! | Votează! | Copiază!

Corigent la poezie (cântec hain)

[sonetul a pierde... răbdarea]

şoptiri de-amor şi măr ne beau din voce
şi pofte pâinea sângelui mănâncă
carnagiu-n buze cu sărut ni-i încă
zidind sub clipe-altare reciproce

iar când îmi eşti în trist de ploaie-adâncă,
a se înfige-n racla-n plumb precoce,
pe numele ce mâine să evoce
te strig sisific, urc a vremii stâncă

născuţi şi lutul neştiind lumină
morminte-n trup din întuneric vin,
enigma-n duh doar suie-n rază lină

în piept pământului, crescând hain
sicriul cântă-n patimi de ruină...
fiind, sub zodii ni-i iubirea-n chin

sonet de Ştefan Petrea
Adăugat de Perseu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Apoi

sfârşitul lumii începuse deja când ne-am adus buzele împreună
spre sărutul vorbei,
bârfeam orice particulă din existenţele noastre ciudate
în sensul că nu trăiam,
doar ne evaporam duhurile spre clipă,
din secundă ţipa veşnicia
şi iar carnalitatea ne împingea
spre a ne bea reciproc sângele,
în nupţialitatea nopţii
de doi erau carnagii
în sensul că ne (a)mestecam în limbă
relieful trupurilor, vorbind
un grai de pace apoi

poezie de Ştefan Petrea
Adăugat de Becul
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vinovată

de alb sub stih ca-n morb hârtia zace
peniţa ta cu veşnicii de-alină
şi fără-a fi-n fântâna cu ruină
cioplitul chip e-n vorbă care tace.

eşti vinovată-acolo de lumină,
de plânsetul neauzit de pace
când sacră lăcrimare se desface
din ochi a râde-n dragoste deplină.

ivind în a privirilor lucarne
morminte-n vis etern zicându-mi rost
poeme-mi strigi, a linişti ploi să-mi toarne.

ci parcă de amurg venea din ost
şi-n trupul tău, cel fără zvon de carne
nunteam un azi spre mâine din ce-a fost...

sonet de Ştefan Petrea
Adăugat de Uranus
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu existam când te-ai născut

Nu existam când te-ai născut,
Erai deja femeie când m-am născut.
Regreţi că m-am născut târziu,
Regret ca te-ai născut devreme.
Nu existam când te-ai născut,
Erai deja femeie când m-am născut.
Mi-am dorit să fi fost născuţi în aceeaşi zi,
Ne-am fi petrecut toată viaţa împreună.
Nu existai când m-am născut
Eram deja femeie când te-ai născut.
Eram atât de departe de tine,
Era atâta distanţă între noi.
Nu existai când m-am născut
Eram deja femeie când te-ai născut.
Aş fi devenit o floare îmbrăţişându-şi fluturele,
Adormind în iarba înmiresmată noapte de noapte.

Poezia a fost scrisă in jurul anului 1075, când poetul Su Shi îşi visa soţia moartă. S-a căsătorit cu ea in 1054, cand ea avea cinsprezece ani. Din nefericire, a murit 11 ani mai târziu. Anul următor, a reînmormântat-o în cimitirul familiei din ţinutul Sichuan şi a plantat câţiva pini in jurul criptei.

poezie clasică de Su Shi, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vândută în icoană

Abia zărindă-i clipa, miez ce-nfaşă
În triste-a sângelui priviri mioape
În încă alergarea vieţii ape
Purtăm mormântul propriu sub cămaşă.

Pe când sărutul este pe aproape
Femeie, şoapta ta e uriaşă
A taine-n diamant enoriaşă
Cu ruga-n întrebare ce încape.

Bârfindu-ne cu mâine racla seara,
Cu megieşii de eternităţi,
Adâncuri are umbra, statuara...

Din brâu tu frunza pân' la glezne dă-ţi
Spre-amor, apoi să ne cuprindă ceara
Vândută în icoană... Stih mi-arăţi...

sonet de Ştefan Petrea
Adăugat de Tiranus
Comentează! | Votează! | Copiază!

Început

Nu îndrăznesc încă
să ridic privirea mai sus de orizont,
de teama frumuseţii tale strălucitoare.

Nu vreau să visez încă la ce va urma,
de teamă să nu deranjez măreţia sufletului tău.

Nu vreau să mă gândesc la tine astăzi,
de teama iubirii tale de mâine,
ca să mă pot bucura încă
de frumuseţea primăverii din ochii tăi,
de trupul tău minunat în lumina soarelui,
de glasul suav şi gingaş atunci când îmi rosteşti numele,
de prezenţa ta strălucitoare din gândul meu.

Vrea doar să prelungesc dorinţa nemărginită a infinitului
din clipa când îţi spun: Te iubesc!

poezie de Silviu Petrache (8 martie 2013)
Adăugat de Silviu Petrache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Revelaţia ne învaţă că Dumnezeu este dragoste. Existenţa îşi are începutul, de asemenea, în dragoste ca dar al lui Dumnezeu. Răscumpărarea şi naşterea noastră din nou s-a făcut tot prin dragoste, o dragoste atât de mare, încât a dus la jertfa Fiului lui Dumnezeu. Semnele Răscumpărării trebuie să reveleze în cele din urmă şi în noi chipul lui Dumnezeu, această realitate fundamentală, pentru a putea spune: omul este dragoste.

citat clasic din Constantin Galeriu
Adăugat de Lucian Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!

O floare a nopţii

E timpul ce-l făr' de lumină
Moare, se stinge ca o zidire,
Topindu-se la soare cu mâna
Privire ce în rouă se trezeşte
Aşa e timpul, fără tine ca miezul nopţii
Ce coboară luna în ape
Tot se coboară pe obraji ca o lacrimă
Lumina curge, îl opreşte are pământ şi cer
Şi e cuprins de dragoste timpul
Iubirea seamănă cu un peşte alb ce zboară,
În aripile lui stă poezia şi Dumnezeu plângindu-i pe oameni
Aşa e timpul când îl răsuceşti în palme,
Ca pe o lumină a libertăţii.
Noaptea e linişte!
Ziua fântinile oraşului se tot mută în umbre de lumină,
Răsărind în fiecare culoare a curcubeului
În raze, purtând un înger.

poezie de Lorin Cimponeriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!