Sub geana ta

un lup foarte bătrân îmi umblă-n vene
colţii săi odată de temut i-arată jalnic
ai crede înfăţişarea-i o rugă şi pesemne
se vrea la ceasul de pe urmă iarăşi falnic

urcuşu-i înapoi la inimă e un surghiun
ajunge-ntr-un târziu de unde-a apărut
cu blândele globule ce se descompun
iar muşcătura lui finală-mi pare un sărut

pe drumul colbuit spre plinul lunii azi
mă lasă-n urmă corbii eşecurilor toate
rătăcite izbânzi, amarnici trişti nomazi,
le-au dus destinul pe genunchi şi coate

acum se lasă-ncet cea mai străină pace
un fel de frig coboară târât încet de lupi
şi carnea de pe os grăbită se desface -
iar tu citeşti şi groapa cu genele mi-astupi

poezie de Valeriu Barbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aş vrea să-mi fii acum aproape

Aş vrea să-mi fii acum aproape, să-ţi sărut ochii plânşi şi trişti,
Să-mi sprijin fruntea iar de tine să mă conving că mai exişti.
Şi-n taină s-mi ascund tristeţea în zâmbetul ce ţi-a-nflorit
Pe buzele ce-ntrun sărut, trezesc fiori din vremea-n care ne-am iubit.

Aş vrea să vezi că-i primăvară şi iarăşi florile-ţi zâmbesc,
Iar din cenuşa astăzi stinsă renaşte totul şi-i firesc.
Copacii iarăşi au păduri cu tril de păsări în perechi,
Ce consfinţesc metamorfoza acelor ritualuri vechi.

Eu incă te aştept sub luna ce-a tăinuit iubirea noastră,
Lăsând să curgă râuri multe din apa limpede albastră.
Aş vrea să-mi fii acum aproape să-ţi mângâi părul răvăşit
Şi-n taină să strivesc sărutul cel pentru care te-am iubit.

Iubire vino singur, nimic din amintiri tu să nu ei cu tine,
Cu cât vei fi mai blând cu cu-atâta totul e mai bine.
Şi vom chema din largul mării pescarii drumul să ne-arate
Ca să lăsăm în urmă totul iubindu-ne cât mai departe...

Cu drag din drag te voi chema mereu în marea veşnicie
Acolo ca şi-aici, iubire ca a noastră nu poate să mai fie,
Sărut lângă sărut am pus în mantia ce trupul tău îl înfăşoară
Şi aş începe iar şi iar să îţi sărut fiinţa toată ce azi mă înfioară.

Aş vrea să-mi fii acum aproape,
Mi-e dor de tine, pentru a câta oară...!

poezie de Florentina Crăciun Fabyola (martie 2009)
Adăugat de Florentina Crăciun Fabyola
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pleoape

Doi stropi de rouă de la frunte-n jos,
Şi-un zâmbet ca un răsărit,
Compun o amintire într-un chip frumos,
Şi drumul înapoi spre tot ce am iubit.

Un lan de grâu se lasă-n jos din creştet,
Şi râuri gemene coboară,
Mă uit din depărtare, m-apropii încet,
Ce pot să fac să nu mai doară?

Simt gustul iubirii, privind gura ta,
Aş vrea să te am iar aproape,
Oricât de mult aş vrea nu pot schimba ceva,
Şi singura magie ce mi te poate da
e coborâtul de pleoape.

poezie de Vlad Bălan
Adăugat de Andrei Vlad Balan
Comentează! | Votează! | Copiază!

O rugă

O rugă spre Ceruri se-nalţă,
O stea de pe boltă coboară,
Azi strigă durerea amară
Că frântă prea lesne e o viaţă.

Un înger porneşte Departe,
Iar lumea prea tristă îmi pare
Când sufletul tinde să zboare
Lăsându-ne-n urmă o carte.

Să-ţi fie uşoară ţărâna,
Lin drum să te poarte la aştri,
Purtată de nouri albaştri,
Vegheată de Maica Stăpâna

Spre Raiul ce-acum te aşteaptă,
Tu, mamă, soţie divină,
Te-ndrepţi spre Eterna Lumină!
Noi plângem de moartea-ţi nedreaptă!

In memoriam, poetei, profesoarei, soţiei, mamei, minunatei prietene Anca-Maria David, plecată la Ceruri la doar 40 de ani...

poezie de Marilena Răghinaru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ultima zi

Se'nalţă, născute din liniştea nopţii,
în valuri de vise, în pace deplină,
ca fulgi de speranţă în zbor spre lumină,
balanţe de gânduri ce par echinocţii.

Se 'nalţă spre ceruri în rugă lăptoasă,
amestec de ceţuri şi nori cenuşii,
de doruri pierdute pe ţărmuri pustii,
umbrite de aripi ce-n urmă le lasă.

Sunt clipele zilei când anul se curmă,
iar linii de ceaţă apar din decoruri
pierdute-n siajele zilelor-stoluri,
dar toate o-aşteaptă pe cea de pe urmă.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Călător prin gânduri
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De-a lungul vieţii, trupul e asemenea unui râu ce curge printr-o pădure. Râul străbate pădurea mai repede sau mai încet şi cu diferiţi curenţi, iar în albia lui se pot ivi blocaje. Uneori cad în el crengi şi copaci, se acumulează mâl, iar animalele înoată în apele lui lăsând în urmă reziduuri. În cele din urmă, toate acestea pot transforma râul într-o mlaştină. Singura cale de a face apele să curgă iarăşi este să îndepărtăm ramurile şi celelalte aluviuni.

Mantak Chia în Vindecarea prin Tao
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Omul politic, jalnic arlechin...

Se poartă adevărul prost fardat.
Omul politic, jalnic arlechin,
Se lasă dus de val înspre declin,
Cu hoţi şi trădători amestecat.

Cu-acelaşi show, ratatul cabotin,
Minciunile în legi le-a-nveşmântat
Şi binele în rău l-a preschimbat,
Ca grangurii să aibă bani peşin.

Cu ţeasta spartă umblă azi justeţea,
Prin strâmbe reguli, ocolit, pe-ascuns.
Copiii-şi lasă-n urmă tinereţea,

Iar viitorul, neavând răspuns,
Va merge mână-n mână cu tristeţea,
Pe-un drum întortocheat, de nepătruns.

sonet de Mihaela Banu din volumul de versuri Bolta-şi răsfrânge straiul peste brazi (2017)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Corbii

Pe plopii ninşi
Coboară corbii-n pâlc de doliu,
Cernesc al iernei alb linţoliu,
Şi, trişti, de foame par învinşi...

Cugetători,
Privesc pe cer, privesc departe;
Pe când un glas de vânt împarte
Un cântec care dă fiori...

În cimitir,
Pribegi, s-au adunat la sfadă;
Iar sub uitare şi zăpadă
S-ascund mormintele în şir...

Şi pe când trec,
În a crepusculului oră,
Spre groapa unde doarme-o soră,
Şi-n suflet plânsul îl înec;

În aiurări
De spaimă inima mea moare...
Acoperite de ninsoare,
Pierdute sunt orice cărări...

Şi mă învinge
Un gând amar, ştiind că-odată
Şi peste groapa mea uitată
Vor trece corbii şi va ninge.

poezie celebră de Traian Demetrescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

..

plouă mărunt peste câmpul gol
şi cerul pare atât de aproape
au plecat cocorii domol
mânaţi de toamna ce nu-i mai încape

mi-e gândul tot mai pustiu
se scutură iar roze
de tine nimic nu mai ştiu
străină îmi eşti chiar şi în poze

şi vântul îmi biciuie faţa
noaptea încet coboară
simt aerul rece ca gheaţa
la fel e în casă cum e şi afară

şoptind abia încep să vă strig
pe tine iubito pe tine vară
de ce m-aţi dezgolit în frig
şi-aţi pus în loc toamna să-mi fie povară?...

George Ionită în Leaganul toamnei (2018)
Adăugat de George Ioniţă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toamna

Miroase a toamnă rece, în jurul meu acum
Afară-i frig şi plouă şi nimeni nu-i pe drum,
Rămâne-o vară-n urmă, cu ea mă trec si eu
Iubirea de-altadată s-o mai găsesc e greu,
Afară-i frig şi plouă, şi-i gol sufletul meu.
Neliniştea m-apasă, sunt singură acum,
Afară-i frig şi plouă şi nimeni nu-i pe drum.
Singurătate rece te-ai cuibărit în mine
Iubirea de-altădată o-aştepţi şi nu mai vine.
Miros de toamne reci, în jurul meu plutesc...
Iar soarele lumină încet vechiul pervaz,
O rază îmi mângâie, timid al meu obraz.
N-aştept nimic anume, vreun dar împărătesc
Emoţii, sentimente, acum mă copleşesc,
Să fie iarăşi vară e tot ce îmi doresc.
Că una este vara, cu al ei soare cald
Udată-n sentimente şi-n amintiri cu drag.

poezie de Mariana Simionescu (7 octombrie 2009)
Adăugat de Mariana Simionescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Era odată un rus, pe care îl chema Ivan. Şi rusul acela din copilărie se trezise în oaste. Şi slujind el câteva soroace de-a rândul, acuma era bătrân. Şi mai-marii lui, văzându-l că şi-a făcut datoria de ostaş, l-au slobozit din oaste, cu arme cu tot, să se ducă unde-a vrea, dându-i şi două carboave de cheltuială. Ivan atunci mulţumi mai-marilor săi şi apoi, luându-şi rămas bun de la tovarăşii lui de oaste, cu care mai trase câte-o duşcă, două de rachiu, porneşte la drum cântând. Şi cum mergea Ivan, şovăind când la o margine de drum, când la alta, fără să ştie unde se duce, puţin mai înaintea lui mergeau din întâmplare, pe-o cărare lăuntrică, Dumnezeu şi cu Sfântul Petre, vorbind ei ştiu ce. Sfântul Petre, auzind pe cineva cântând din urmă, se uită înapoi şi, când colo, vede un ostaş mătăhăind pe drum în toate părţile.

Ion Creangă în Ivan Turbincă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toamna vieţii

Atâtea amintiri am strâns în viaţă –
ce grele-mi par când anii se tot duc!
S-au aşezat pe gânduri ca o ceaţă
să îmi cobească-n cântecul de cuc!...
Iar de privesc aevea peste vreme,
spre căile pe care le-am parcurs,
mă răsucesc pe muchii de dileme,
rămase cu-ntrebări fără răspuns.

Mi-am căutat destinul printre stele,
din neguri reci m-am ridicat în zbor,
am aruncat ratările prea grele
pe zdrenţele căzute dintr-un nor.
Din drumul meu am izgonit himere,
care-aşteptau credinţa să-mi-o ia,
am frânt din ochi ispite efemere,
ieşite la răscruci în calea mea.

Am adunat din tină nestemate,
le-am şlefuit şi nume sfânt le-am dat,
mi le-au furat mişeii, pe-apucate,
zicând că ei în taină le-au creat.
Ajuns acum în toamna vieţii mele,
privind în urmă parcă mă-nspăimânt,
destinul meu, luat cândva din stele,
se zbate-n van pe-o aripă de vânt.

Dar tot urcând spre sferele astrale,
lăsând pământu-n urmă răscolit,
mai ud cu stropi de viaţă câte-o floare
când văd că se-ofileşte-n asfinţit.

poezie de Corneliu Neagu din Cunoaşterea de sine
Adăugat de ugalen
Comentează! | Votează! | Copiază!

Acum

Drag prieten care cânţi
vesel în credinţă,
fii prieten cu Isus
şi la suferinţă!
Dacă-n ceasul de temut,
vrei să fii la dreapta,
când Isus dă iar tribut,
mângâie-L cu fapta.

Dă-i acum din pâinea ta
foamea să-Şi destrame;
căci în cer în veci de veci
nu-I va mai fi foame!

Dă-I acum să bea din vas,
când e ars ce vrejul;
căci în veci de veci în cer
nu mai ai prilejul!

Dă-I acum haina ta
cât îi rupt veşmântul;
căci în cer nu-I va mai fi frig,
nu-L va bate vântul.

Dă-I acum când e bolnav
grija-nduioşată;
căci bolnav nu va mai fi
Domnul niciodată.

Ia-L în casa ta acum,
să-L aline somnul.
Azi e un sărac în drum,
dar în el e Domnul!

Azi Isus e-n mii de fraţi.
Azi îţi vrea El fapta.
Mâine toţi vom fi chemaţi.
Tu vei fi la dreapta!

Şi un glas, peste genuni,
va striga spre stele:
"Îl cunosc şi din ani buni;
şi din zile grele!"

Iată, anii trec, s-au dus.
Zilele-s ca spuma.
Fii prieten cu Isus,
nu uita, ACUMA!

poezie celebră de Costache Ioanid
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vagabondul

Lăsaţi-mi traiul care-mi place,
Iubirea nu-mi ştie de nume,
Vreau cer senin şi multă pace,
Cărări – să mă petrec prin lume.
Vreau pat în fân sub bolta sfântă,
Hrană – să îmi iau din râuri;
Astfel de viaţă mă încântă,
Astfel vreau să trăiesc pururi.

Însemne-mi destinul viaţa
Acum sau mai târziu, oricând o vrea,
Binecuvântată fie-i lumii faţa
Şi drumul dinaintea mea.
N-am bani şi nici iubiri de dus,
Nici cu prieteni a mă ţine,
Mi-ajunge cerul cel de sus
Şi drumul de sub mine.

Fie ca toamna să m-ajungă
Pe drumegul meu sihastru,
Amuţind păsările-n luncă,
Chemând ierni cu ger albastru.
Alb ca făina, câmpul îngheţat –
Cald lângă foc, ca-n paradis –
Toamna nu mă va supune niciodat',
Cum nici al iernilor abis.

Însemne-mi destinul viaţa
Acum sau mai târziu, oricând o vrea,
Binecuvântată fie-i lumii faţa
Şi drumul dinaintea mea.
N-am bani şi nici iubiri de dus,
Nici cu prieteni a mă ţine,
Mi-ajunge cerul cel de sus
Şi drumul de sub mine.

poezie clasică de Robert Louis Stevenson, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

"Emotie de toamna"

„ Pe drumul crucilor păşeam,
Strident,
Cu tălpile desculţe...
Şi-mi arătau mereu, tăcute,
Un drum...
Spre a mea cruce.
Iar corbii negri-nfometaţi,
Zăreau în mine hrană.
„Voi, de pe garduri!
Să-mi gustaţi
Sângele cald din rană”.
În inimă se tot zbătea
Un tremur cam sălbatec,
Iar în văzduh se înnălţa
Stindardul singuratec.
Acum dispar, din ieri,
Din azi...
Şi mâine e oriunde.
Am să mă năpustesc spre el
Şi-am să-l ucid,
În frunte... cu al meu amic:
Pământul!!! „

poezie de Marius Surleac
Adăugat de Andreea Murgu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ninge ca-n poveşti, seara se coboară

tribute to Cristian Paţurcă

Veneam de la Unirii, într-o zi specială,
Mergeam eu şi Paţurcă,"La aniversară"
Frigul şi norii căzuseră la învoială,
Ninge ca-n poveşti, seara se coboară.

La Universitate ajungem, e puhoi de lume,
Punem flori la Troiţă, ei ne înconjoară
Oamenii sunt trişti, nu e loc de glume,
Ninge ca-n poveşti, seara se coboară.

Azi e 21 decembrie, s-a împlinit un an,
Nu ne vine a crede cum timpul zboară
Totul e-un infinit alb, ca într-un roman,
Ninge ca-n poveşti, seara se coboară.

De la revoluţie a trecut un an de libertate,
Un an de când oamenii au învăţat să moară,
Pentru democraţii şi minciuni sfruntate
Ninge ca-n poveşti, seara se coboară.

Brusc mă trezesc din somn, Cristi a murit,
Imediat dau fuga la geam şi mă uit afară
În spatele blocului totul pare liniştit,
Ninge ca-n poveşti, seara se coboară.

Merg jos la florărie, frumoşi trandafiri,
Cumpăr, dar sufletul începe să mă doară
Mă urc în maşină, gonesc spre cimitir,
Ninge ca-n poveşti, seara se coboară.

Mă opresc la mormânt unde Cristi zace,
Sărut fotografia şi îi spun "Odihnă uşoară"
Iar bunul Dumnezeu să îţi ofere pace,
Ninge ca-n poveşti, seara se coboară.

poezie de Alex Dospian (august 2021)
Adăugat de Alex Dospian
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tratat de singurătate

Doar calul meu bun mă aşteptă-n tăcere
De parcă mai ieri, priponit l-am lăsat,
La marginea clipei, urlând de durere,
Să caute visuri străine prin sat.

Mă iartă, prietene drag, pentru toate,
Că nu a fost ieri această lăsare,
Iar somnul şi foamea şi grija mea, poate,
N-au fost de ajuns să-ţi găseşti o cărare.

Mă iartă, că ochiu-mi flămând de o vreme,
Orbit de un drum prin iluzii deşarte,
A stat la o lume distanţă şi geme,
A stat într-o lume cu sânge şi moarte.

Îmi iartă, prietene, fapta mea gravă,
Că vise străine au curs zi de zi
Pe carnea mea vie, săgeţi cu otravă
Acum poposesc şi mi-e greu, dar tu ştii

Că lupta aceasta nebună mi-a dus
Şi suflet şi carne şi oase şi tot
Pe drumul de sare şi preţ nu le-a pus,
Străină să-i fiu, străin-am să pot.

Şi calul văzând cum din lacrimi fac râu,
Genunchii lui slabi se-ntăriră pe loc,
Smuci dintr-o dată, scăpă şi din frâu
Pe nările-i blânde ieşi numai foc.

Să mergem, stăpână, o lume ne ştie
Şi lasă-l în urmă să facă, ce-o vrea,
Din cupă să soarbă tăcerea lui vie
Şi noaptea să-i fie străină şi grea!

Să-ţi caute ochiul şi mâna şi visul
Să simtă dispreţ, şi uitare la fel,
Să-ţi plângă pe urme, să-ţi mângâie scrisul
Să nu-l ierţi, desigur, să simtă şi el

Pământul cum fuge, şi oasele-i moi
Să caute-n zare un semn cât de mic,
Iar ochii să-i fie de tine mai goi
Şi gloria lui să însemne... Nimic!

poezie de Any Drăgoianu
Adăugat de Any Drăgoianu
Comentează! | Votează! | Copiază!

balans

…nu cumva
aerul ne respiră, lumina ne consumă, toate
din jur ne folosesc, fiecare lucru
după trebuinţă ia din noi?!
…nu cumva banii cumpără din noi cursul lor
ceasul ne plimbă pe limbile lui precise
într-o idioată «tanana»
un fel de paparude invocând ploile
sau neploile pământului care ne posedă
…nu cumva acest cumva este
bumerang căutându-mi tigva, genunchiul,
talpa?

careva mi-a spart blidul, altcineva
mi l-a înlocuit, acesta de pe urmă
i-o farfurie, nu mai este opacă, văd
reflectându-se lingura mărită şi
în drum spre mine micşorându-se –
balans asimetric, «nu cumva»-ul inundă
iar momentul: supa mă soarbe…
cine va spăla

observ toate acestea parcă… detaşat
dintr-un unghi pieziş
nu cumva…?!

poezie de Valeriu Barbu
Adăugat de Mariana Fulger
Comentează! | Votează! | Copiază!

Stau iarăşi cu uşile-nchise

Stau iarăşi cu uşile-nchise
De milă, de frig, de urât
Şi-alături mi te-nchipui încât
Păşesc numai pe cioburi de vise

N-am putut să facem saltul
Nici ne-am străduit întruna
Căci iubirea este una
Iar destinul, mereu altul

Închid ochii şi te văd
Fragedă precum un fruct în pârg
Când aş fi dat întregul târg
Pentru tine, oricărui prăpăd!

Aş vrea să plâng dar nu mai pot
Mă simt ca un copac bătrân
În urma căruia rămân
O victimă într-un complot

Parc-a turnat cineva-n mine
Deşertăcinea-ntregii lumi
Pe care vrei să ţi-o asumi
După preceptele creştine

Stau iarăşi cu uşile-nchise
De milă, de frig, de urât
Şi altceva nu ştiu decât
Că de rău, îmi este parcă mai bine

poezie de Ion Untaru
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Valea

Ciuta clipei pleacă,
grăbită e,
Doamne,
să ne pască verdele,
să ne pască albastrul
cu botu-i de colb!

Iarba se
gată, ciuta pătrunde,
năucă aleargă
prin iarna din noi, se preschimbă în
lup.

Un cânt obosit
încearcă atunci
s-acopere urletul
ce cheamă haita.

Sub haină de
ger
nu mai tremură struna,

lupi,
lupi călăresc
pâcle nebune...

Colţii haitei par
prelungirea cuielor
din crucea pe care
ne-o ducem.

poezie de N. Petrescu-Redi din Vânător de cerbi albaştri (2011)
Adăugat de N. Petrescu-Redi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Viaţa primitivă este foarte frecventă iar viaţa inteligentă destul de rară. Unii ar spune că cea din urmă nu a apărut încă pe Pământ.

citat celebru din Stephen Hawking
Adăugat de Catalin Popescu
Comentează! | Votează! | Copiază!