Spitalul de cartier
La capătul grădinii,-între zidurile unui oraș prăfuit, provincial,
O alee de cărămidă duce, prin iarba veștedă înspre-un dud umbros
Stau sub crengile înnegrite, desfășurate radial,
Adăpostind globulare fructe maronii de-un soare torid și sticlos.
Spaliere de meri și pruni se-încălzeau sub cerul de cristal,
În aer zburau gâze, iar copiii alergau pe pavajul albicios.
La umbra dudului, dincolo de această-încordată strălucire,
Musca domestica ( musca de casă), neatentă-o secundă, s-a rotit
Și-a nimerit în rețeaua lipicioasă, elastică și subțire-a
Păianjenului care-aștepta acolo tăcut, răbdător și liniștit.
S-au ivit de-îndată colți veninoși și picioare păroase trăgând de fire...
Nimeni din grădină n-a remarcat acea dramă,-acel final nefericit.
Spuneți-mi, în ce spital de cartier cu pereți de-un galben bragă
Și cu linoleum pe jos urechile curând or să audă,
Implacabili, pașii infirmierelor lângă carcasa mea bolnavă?
Spuneți-mi, voi geme oare-n ora morții sub cuvertura udă
Sau voi horcăi lipsit de aer, ursuz și fără vlagă,-n
Vreme ce copiii-alergă pe străzi, iar gâzele prin iarba crudă?
poezie de John Betjeman, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre timp
- poezii despre medicină
- poezii despre urechi
- poezii despre tăcere
- poezii despre sfârșit
- poezii despre secunde
- poezii despre păr
- poezii despre păianjeni
- poezii despre picioare
Citate similare
Spitalul din cabană
Voi geme-n ora morții pe cuvertura udă
Sau voi horcăi, lipsit de aer, fără vlagă,
Pe când copii și gâze aleargă-n iarba crudă
?
poezie de John Betjeman, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi poezii despre ore, poezii despre moarte sau poezii despre aer
Mașina timpului
Spuneți-mi, cât e ora?, căci ceasurile țipă
Din iarba cea turtită de tăvălugul minții
Și sub dictatul vremii abdică-n masă prinții,
Și toți profanatorii de vieți fumează pipă.
Spuneți-mi, cât e ora de tremură copacii?
Sub umbra lor bolnavă de se vânează câinii?
Aduceți pârlitoarea pe secătura mâinii
Și-un popă peste nație să biciuiască dracii.
Spuneți-mi, cât e ora?, căci mă arunc în mare,
Afară bate vântul prin vieți contemporane,
O iau înspre adâncuri ca-n bunele romane,
Către acele liniști de clar-obscur și sare.
Spuneți-mi, cât e ora când pântecul femeii
Păpuși de cârpă naște, cu drumul previzibil
Și-n cinematografe doar Omul invizibil
Mai intră fără plată, să vadă cum tac mieii?
Dar nu-mi răspunde nimeni... Ați amuțit cu toții?
Privatizări de grote au evacuat și timpul?
M-ascund într-o pendulă, să-mi crească-acolo nimbul
Și să-mi înalțe imnuri de slavă hughenoții...
Dă jos, deci, anticare, pendula-aceea neagră,
Nu vreau nici limbi, nici arcuri, mi-e de folos cutia,
Îți las chenzina toată ‒ m-așteaptă veșnicia
Să curăț de prin sate istoria de pelagră!
poezie de Dragoș Niculescu din Duminica poemului mut (2015)
Adăugat de Dragoș Niculescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre fumat
- poezii despre vânătoare
- poezii despre vânt
- poezii despre viață
- poezii despre sat
- poezii despre salariu
- poezii despre păpuși
- poezii despre privatizare
Umbre
nu călcați pe umbre, umbra
e a voastră temporar
umbra-ți șade la picioare
cât ești viu prin calendar
credincioasă ca un câine
stă în lanțul nevăzut
cine ne-a legat de umbre
niciodată n-am știut
caii și stejarii-au umbre
florile de pe mormânt
gâzele, copiii, dorul
stau la umbra unui sfânt
umbra Lunii - șarlatană
tăinuie poeți și hoți
și-n eclipsele-i arare
ea ne dă umbră la toți
marea, cât e ea de mare
poartă umbre-n orice val
uneori prin naufragii
strigăm umbra unui mal
umbre, umbre infinite
ce ne pasc nedomoliți
iar de supărăm destinul
stăm la umbra lui umbriți
doar Hristosul n-are umbră
umbra lui și-a nimănuia
dar creștinii-i cerșim umbra
în amin și aleluia
poezie de George Filip
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și poezii despre supărare, poezii despre sfinți, poezii despre sfințenie, poezii despre religie, poezii despre poezie, poezii despre flori sau poezii despre dor
Te voi iubi
Te voi iubi în fiecare clipă,
Te voi iubi pe soare și pe nor,
Te voi iubi pe-a vântului aripă,
Te voi iubi-n amurg lângă izvor.
Te voi iubi pe iarba din grădină,
Te voi iubi-n padurea de argint,
Te voi iubi pe-o rază de lumină,
Te voi iubi când stele nu ne mint.
Te voi iubi pe hol sau pe chiuvetă,
Te voi iubi de vrei... pe aragaz,
Te voi iubi frenetic pe mochetă,
Te voi iubi spre seară pe-un pervaz.
Te voi iubi pe cumpăna fântânii,
Te voi iubi în lift sau pe butoi,
Te voi iubi cum se iubesc păgânii,
Te voi iubi de vineri, până joi.
Te voi iubi urcând spre miazănoapte,
Te voi iubi și când am să cobor,
Te voi iubi cu mângâieri și șoapte,
Te voi iubi... când mă înveți să zbor.
Te voi iubi... pe plaja aurie,
Te voi iubi în marea de azur,
Te voi iubi când nimeni nu mă știe,
Te voi iubi... și-apoi am să te fur.
Te voi iubi când încă se mai poate,
Te voi iubi când încă mai sunt viu,
Te voi iubi și voi uita de toate,
Te voi iubi cât nu e prea târziu.
Te voi iubi-ntr-o noapte de beție,
Te voi iubi... mărturisindu-ți trist,
Te voi iubi... pe-o coală de hârtie,
Te voi iubi... când nici nu mai exist.
poezie de Constantin Triță
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre zbor, poezii despre iubire, poezii despre hârtie, poezii despre învățătură, poezii despre tristețe, poezii despre stele, poezii despre seară, poezii despre plajă sau Ne poți propune o poezie de dragoste?
Calvin Cambell
Voi care negați existanța Destinului,
Spuneți-mi cum se face că pe partea din față a dealului
Care coboară către râu,
Expusă soarelui și vântului de sud,
Această plantă extrage din sol și aer
Otravă și devine mătrăgună otrăvitoare,
Iar cealaltă plantă absoarbe din același sol și aer
Elexiruri și culori dulci și devine zmeură?
Și amândouă prosperă.
Puteți blama Spoon River pentru ceea ce este,
Dar pe cine ați putea blama pentru voința din voi
Care se hrănește din ea însăși făcându-vă să fiți rubarbă,
Pălămidă, ciuline sau brusture,
Și care niciodată nu va folosi solul sau aerul
Pentru a vă face să deveniți zorele sau iasomie?
epitaf de Edgar Lee Masters din antologia de versuri Antologia de la Spoon River, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre devenire, poezii despre râuri, poezii despre plante, poezii despre culori, poezii despre botanică sau poezii despre Soare
Tata
Trece prin inima mea
bătrânul meu tată
În viață n-a făcut economii n-a strâns
bob cu bob
nu și-a cumpărat casă
nici ceas de aur
nu prea curgea apă la moara lui
A trăit ca o pasăre
cântând
de la o zi la alta dar
spuneți-mi poate oare
trăi altfel un mărunt funcționar
vreme de mai mulți ani
Trece prin inima mea
bătrânul tată
cu pălăria veche
fluierând
un cântec vesel
și crede cu sfințenie
că va urca la cer.
poezie de Tadeusz Rozewicz din Lirică poloneză (1996), traducere de Valeriu Butulescu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre tată, poezii despre păsări, poezii despre muzică, poezii despre inimă, poezii despre ceas sau poezii despre bătrânețe
Din cronici
Că-mi trec nopțile ca fumul,
Dar și visele știu drumul,
Mă cunoaște iarba mută,
Gropile mă împrumută,
mi-am lipit urechea, na-te,
de tine, singurătate,
tu, femeie goală-ntreagă,
ne iubim fără de șagă,
precum păsările-n aer,
precum fiarele în vaier,
iar apoi pustiu, pustiu,
mai iubesc, o spun oricui,
iar oricine nu e nimeni,
fiecare face filme,
zilele se duc, ne scapă,
iarba a căzut tăiată,
morții se ridică-n coate
și ne strigă apă, apă!
poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de Boris Marian Mehr
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre zile, poezii despre visare, poezii despre singurătate, poezii despre noapte sau poezii despre fum
Copiii care se iubesc
Copiii care se iubesc se-mbrățișează în picioare
Lângă porțile nopții
Și trecătorii care trec îi arată cu degetul
Dar copiii care se iubesc
Nu sunt acolo pentru nimeni
Și numai umbra lor
Înlănțuită umbra tremură în noapte
Stârnind mânia trecătorilor
Mânia și disprețul lor și râsetele și invidia
Copiii care se iubesc nu sunt acolo pentru nimeni
Ei sunt în altă parte dincolo de noapte
Mult mai presus decât lumina zilei
În orbitoarea strălucire a primei lor iubiri.
poezie celebră de Jacques Prevert
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Este disponibilă și traducerea în italiană.
Vezi mai multe poezii despre lumină, poezii despre râs, poezii despre invidie, poezii despre degete sau poezii despre copilărie
Mama
În vaduri ape repezi curg
Și vuiet dau în cale,
Iar plopi în umedul amurg
Doinesc eterna jale.
Pe malul apei se-mpletesc
Cărări ce duc la moară
Acolo, mamă, te zăresc
Pe tine-ntr-o căscioară.
Tu torci. Pe vatra veche ard,
Pocnind din vreme-n vreme,
Trei vreascuri rupte dintr-un gard,
Iar flacăra lor geme.
Clipește-abia din când în când
Cu stingerea-n bătaie,
Lumini cu umbre-amestecând
Prin colțuri de odaie.
Cu tine două fete stau
Și torc în rând cu tine;
Sunt încă mici și tată n-au
Și George nu mai vine.
Un basm cu pajuri și cu zmei
Începe-acum o fată,
Tu taci ș-asculti povestea ei
Și stai îngândurată.
Și firul tău se rupe des,
Căci gânduri te frământă,
Spui șoapte fără de-nțeles,
Și ochii tăi stau țintă.
Scapi fusul jos; nimic nu zici
Când fusul se desfiră...
Te uiți la el și nu-l rădici,
Și fetele se miră.
... O, nu! Nu-i drept să te-ndoiești!
La geam tu sari deodată,
Prin noapte-afară lung privești
"Ce vezi?" întreab-o fată.
"Nimic... Mi s-a părut așa!"
Și jalea te răpune,
Și fiecare vorba-a ta
E plâns de-ngropăciune.
Într-un târziu, nerădicînd
De jos a ta privire
"Eu simt că voi muri-n curând,
Că nu-mi mai sunt în fire...
Mai știu și eu la ce gândeam,
Aveți și voi un frate...
Mi s-a părut c-aud la geam
Cu degetul cum bate.
Dar n-a fost el!... Să-l vad venind,
Aș mai trăi o viață.
E dus, și voi muri dorind
Să-l văd o dată-n față.
Așa vrea poate Dumnezeu,
Așa mi-e datul sorții,
Să n-am eu pe băiatul meu
La cap, în ceasul morții!"
Afară-i vânt și e-nnorat,
Și noaptea e târzie;
Copilele ți s-au culcat
Tu, inimă pustie,
Stai tot la vatră-ncet plângând;
E dus și nu mai vine!
S-adormi târziu cu mine-n gând
Ca să visezi de mine!
poezie celebră de George Coșbuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre mamă, poezii despre gânduri sau poezii despre apă
Ceaiul de la ora cinci
Mă minunez, plutind pe-un cer închis,
De clipe-n zbor, cu aer de paradă,
Ce se-mbulzesc la porțile de vis
În care sunt primite ca o pradă.
Am aripi ce-mi zvâcnesc în tâmple-a zbor,
Sau poate-a naufragiu-n mări de sânge
Al unui timp când gândurile mor
Și nimeni, dintre cețuri, nu le strânge.
Arunc mirări albastre-n jurul meu,
De-acolo, de prin cerul de cuvinte,
La voia unui zar lipsit mereu
De cifre-n întunericul din minte.
Ajung și eu la porțile de vis,
Dar dincolo de ele-i o trezire
În clipe care nu s-au sinucis
Și-mi fac un ceai cu-aromă de uimire.
poezie de Daniel Vișan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre ceai, poezii despre întuneric, poezii despre zaruri sau poezii despre sânge
Ceaiul luat la Palaz of Hoon
Nu se-întâmplă doar fiindcă-am filtrat în violet
Ziua de ieri prin ceea ce tu ai numit
Un aer nespus de singuratic: eu n-am fost mai puțin.
Ce fel de parfumuri mi-au dezmierdat părul?
Ce-a fost cu-acele imnuri care mi-au răsunat lângă ureche?
Ce mare și-a împins prin mine talazurile până aici?
Parfumul cel scump a fost eliberat de mintea mea
Și urechile mele au iscat imnurile care s-au auzit.
Eu însumi am fost compasul magnetic al acelei mări:
Eu eram lumea prin care am trecut, iar ceea ce am văzut
Sau auzit, sau am simțit, a venit numai din lăuntru-mi ;
Și acolo m-am aflat pe mine, mai adevărat și mai străin.
poezie de Wallace Stevens, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre imn, poezii despre magnetism sau poezii despre adevăr
Porumbul
mai înalt în grad de
cât iarba
iarba fumată
și iarba tot atât de înaltă
ca omul sucit din fire
ploaia modelează oamenii
de porumb de mătase
de porumb pierdut
sau răpus de seceră fără ciocan
în timpuri astrale
umbra lui a
tinge creștetul părintește
porumbul naște omul de porumb
care aleargă desculț prin amarul timpului
poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre înălțime, poezii despre ploaie, poezii despre naștere sau poezii despre astre
Spuneți-mi acum
Spuneți-mi acum, ce-ar putea dori mai mult un om
Decât să-și bea singur, în liniște, pocalul de vin?
Mi-ar plăcea să am seara oaspeți cu care să discut filozofie,
Nu să mă trezesc cu perceptorii care vin să colecteze impozite:
Cei trei feciori ai mei s-au căsătorit cu fete din familii bune,
Iar cele cinci fete s-au măritat cu bărbați de calitate.
Prin urmare, am motive pentru a trăi fericit o sută de ani,
Fără să-mi pese, la urma urmei, de Paradis.
poezie de Wang Chi, sec. al VIII lea, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre rai, poezii despre filozofie, poezii despre fericire, poezii despre familie, poezii despre dorințe sau poezii despre căsătorie
Cuie ruginite
Ziua întâia
Vin ciorile pe crengile căzute
și umbrele prin curte se-ndesesc,
în poama acră-a mărului crețesc
briceagul tatei singur se ascute.
Ulucile din garduri stau să cadă,
iar cuiele din babe-au ruginit,
îl văd pe tata stând nedumerit
pe banca învechită din ogradă.
L-aud că-njură foarte supărat
de luna măsii-n cerul cristalin
căci zidurile toate s-au surpat
când a vorbit la megafon Stalin.
Ziua a doua
De azi de dimineață îndrept cuie
le-am scos de ieri din gardul prăbușit,
l-aud pe tata înjurând mâhnit
de cerul măsii stors dintr-o gutuie.
Întreb de cuie noi, neruginite,
și de uluci de brad, că sunt mai moi,
dar tata pomenește de-un altoi
ce-mi va opri cuvintele rostite.
Și supărat se-ndreaptă spre grădină
să dreagă gardul rupt lângă anin
din când în când se-aude în surdină
înjurături slăvindu-l pe Stalin...!
poezie de Corneliu Neagu din Tăcerea din adâncuri
Adăugat de Corneliu Neagu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre vorbire, poezii despre trecut, poezii despre prezent, poezii despre mere sau poezii despre gutui
Versuri scrise de un urs cu creierul foarte mic
Lunea, când soarele-i fierbinte
O întrebare-n cap îmi tot revine:
"E-adevărat, spuneți-mi în câteva cuvinte,
Că cine este ce și ce e cine?"
Marțea, când e lapoviță și ninge, iar ceru-i gri
Și-n broasca minții mele se blochează cheia,
Mi-e tare greu să mai pot clar desluși
Dacă-aceia-s aceștia ori aceștia-s aceia.
Miercurea, când cerul e de-un bleu curat,
Și stau degeaba, și nimeni nu-i cu mine,
Uneori mă-întreb dacă-i adevărat
Că cine este care și care este cine.
Joia, când pe străzi deja-i îngheț și zloată,
Iar bruma sclipește-n ultimele frunze de gutui,
Este foarte complicat pentru cineva să vadă
Ale cui sunt toate-acestea sau acestea ale cui.
poezie de A.A. Milne din Winnie the Pooh, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre versuri, poezii despre urși, poezii despre ninsoare, poezii despre gheață, poezii despre frunze, poezii despre cuvinte sau poezii despre curățenie
În curând...
În curând, precum fânețea coaptă
voi simți-n timpan ecou de coasă
și pe-aripa dorului de casă
voi pleca lăsând în urm-o șoaptă.
În curând, din dragoste și vis
voi zidi o scară către cer,
părăsind ce este efemer
voi urca pe ea spre Paradis.
Neputând să întocmesc demersuri
în curând trec dincolo de porți...
În curând vă voi iubi pe toți,
în curând mă descompun în versuri...
poezie de Nicu Gavrilovici din Manifest pentru normalitate
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Satul meu
În satul meu, ce-l port și azi în gând
La fel cum se gătea în primăveri,
Mă furișez adesea ascultând
Bobocii alintați de-un soare blând
Cum se deschid de bucurie-n meri;
Cobor apoi pe râu, din deal, izvor,
Doar să clătesc în ape cristaline,
Stârnind mireasma pâinii din cuptor,
A morii piatră, ca să mă strecor
Prin lanul verde, crud, iarăși în mine;
Azi-dimineață roua m-a trezit
Când îmbăia de zor o ciocârlie,
Dormeam pe câmp, trifoi, de ieri cosit,
Însă un nor, spre casă m-a gonit
Și cât de-aproape-am fost atunci de glie,
Iar ca s-ajung mai repede în sat,
Pe a fântânii roată m-am rotit
Și-n stropi, apoi, de ploaie m-am uscat
În lutul prispei ce l-am încălțat
Când prima oară-n viață am pășit;
Dar astăzi, furișat pe lângă soare,
Mă legăn în clopotnița bătrână,
Vestind în bronz de clopot, sărbătoare:
E vineri, este Vinerea cea mare
Când cuiu-a sângerat în a Lui mână,
Însă de Paști, voi fi lângă Isus,
Din ochii lui să mă aprind lumină,
Să ard încă un an pe unde-s dus,
Rugându-L să mă ia acolo sus
Când lacrimile cerii-mi se termină,
Acolo unde dorul nu mai doare,
Și lanu-mi cântă doinele la nai,
Acolo unde dragostea izvoare
Și merii mei se bucură în floare,
În satul ce e gura mea de rai.
poezie de Valeriu Cercel
Adăugat de Valeriu Cercel
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre încălțăminte, poezii despre verde sau poezii despre sărbători
Punctul de întâlnire
Timpul era plecat, se-afla-n altă parte;
Erau acolo două scaune și două pahare-alăturate,
Și doi oameni c-un singur puls, intens foarte,
(Cineva a oprit scările rulante):
Timpul era plecat, se-afla-n altă parte,
Și ei nu erau nici jos, nici sus;
Muzica nu s-a oprit, continua,
Curgea prin iarbă ca un râu, maroniu clar inclus,
Cu toate că se-aflau într-o cafenea
Și ei nu erau nici jos, nici sus.
În aer clopoțelul a rămas tăcut
Păstrându-și echilibrul inversat
Între un clanc și-alt clanc al florii,
Caliciu-n bronz mut, de-un galben mat:
În aer clopoțelul a rămas tăcut.
Cămilele au traversat miile de mile de nisip
Care se-întindeau între farfurii și cești;
Deșertul le-aparținea, deși plănuiseră-n fel și chip
Cum să-și taie porții din curmale și din stelele cerești:
Cămilele au traversat miile de mile de nisip.
Timpul era plecat, se-afla-n altă parte.
Ora-i uitase, lipsa ospătarului se resimțea adâncă,
Iar din radio picura sărac un vals,
Cum picură apa dintr-o stâncă:
Timpul era plecat, se-afla-n altă parte.
Degetele ei au scuturat acea spuză-ofensatoare
Care-nflorea din nou în pomii tropicali;
Când au avut asemenea pădure mare
Nici nu le mai păsa de criză, de indicii financiari,
Degetele ei au scuturat acea spuză-ofensatoare.
Tot ce-i Bun sau ceea ce înseamnă Dumnezeu
Fie slăvit pentru că timpul se poate opri-n ăst fel,
Că ceea ce-a înțeles inima instantaneu
Poate-aduce pacea trupului astfel
Tot ce-i Bun sau ceea ce înseamnă Dumnezeu.
Timpul era plecat și ea locuia aici, acest minut
Și viața nu mai era deloc aceeași,
În aer clopoțelul a rămas tăcut
Și toată încăperea strălucea, și,
Timpul era plecat și ea locuia aici, acest minut.
poezie de Louis MacNiece,1907-1963, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre vals, poezii despre sărăcie sau poezii despre stânci
Frunze
Se-aștern de parcă-s clipe dintr-o viață
pe care o pictează-n ruginiu,
acoperind tot ceea ce răsfață
un codru ce n-a fost, nicicând, pustiu.
Era de-un verde crud, iar timpul - stâncă
nesfărâmată-n fire de nisip,
se îmbrăcase-n mantia ce, încă,
avea puterea de a-i da un chip.
Pe chipul lui, un verde ne-mblânzit
s-a menținut o vreme, dar apoi,
a dispărut, căci timpul, plictisit,
s-a vrut, iar, nevăzut, trecând prin noi.
Și tot ce-a fost atât de verde-odată
a devenit, treptat, de-un galbel-pal,
în clipe ce se-aștern pe viața toată
ca frunze ce-o acoperă, brutal.
poezie de Daniel Vișan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre răsfăț, poezii despre păduri sau poezii despre nisip
Umbra ta
Sa-not din umbra ta, in apa care
preacredincioasa scalda trupul tau si curge-n pulberi in amiaza mare cum, la picioarele lui
Dumnezeu,
a curs, in rai, cand pentru prima data
mai grea ca aerul, dupa sarut,
te-ai ridicat din iarba, arsa toata,
si hieruvlmilor li s-a parut
ca se mai naste-o stea, in timp ce mie,
orbit de-un soare ce-mi spune ca-s gol,
strigandu-te, umbland pe-o iarba vie,
mi se parea ca las sub talpi parjol ;
si tremuram si hohoteam si duhuri
arzandu-se de noi cadeau din zbor,
si se nasteau, mereu mai jos, vazduhuri ;
si tot mai grei, prin limpezimea lor,
noi coboram imbratisati, si apa
divina iti curgea necontenit
pe sold, si ti se umezise pleoapa ;
si apa-ntr-un tarziu ne-a izbavit
pe amandoi de stralucirea noastra,
si s-a oprit alaturi, si-adasta
fidela, racoroasa si albastra
Si am stiut atunci ca-i umbra ta.
poezie celebră de Ștefan Augustin Doinaș
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre miezul zilei sau poezii despre albastru