Spitalul de cartier

La capătul grădinii,-între zidurile unui oraş prăfuit, provincial,
O alee de cărămidă duce, prin iarba veştedă înspre-un dud umbros –
Stau sub crengile înnegrite, desfăşurate radial,
Adăpostind globulare fructe maronii de-un soare torid şi sticlos.
Spaliere de meri şi pruni se-încălzeau sub cerul de cristal,
În aer zburau gâze, iar copiii alergau pe pavajul albicios.

La umbra dudului, dincolo de această-încordată strălucire,
Musca domestica ( musca de casă), neatentă-o secundă, s-a rotit
Şi-a nimerit în reţeaua lipicioasă, elastică şi subţire-a
Păianjenului care-aştepta acolo tăcut, răbdător şi liniştit.
S-au ivit de-îndată colţi veninoşi şi picioare păroase trăgând de fire...
Nimeni din grădină n-a remarcat acea dramă,-acel final nefericit.

Spuneţi-mi, în ce spital de cartier cu pereţi de-un galben bragă
Şi cu linoleum pe jos urechile curând or să audă,
Implacabili, paşii infirmierelor lângă carcasa mea bolnavă?
Spuneţi-mi, voi geme oare-n ora morţii sub cuvertura udă
Sau voi horcăi lipsit de aer, ursuz şi fără vlagă,-n
Vreme ce copiii-alergă pe străzi, iar gâzele prin iarba crudă?

poezie de John Betjeman, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Spitalul din cabană

Voi geme-n ora morţii pe cuvertura udă
Sau voi horcăi, lipsit de aer, fără vlagă,
Pe când copii şi gâze aleargă-n iarba crudă
?

poezie de John Betjeman, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Maşina timpului

Spuneţi-mi, cât e ora?, căci ceasurile ţipă
Din iarba cea turtită de tăvălugul minţii
Şi sub dictatul vremii abdică-n masă prinţii,
Şi toţi profanatorii de vieţi fumează pipă.

Spuneţi-mi, cât e ora de tremură copacii?
Sub umbra lor bolnavă de se vânează câinii?
Aduceţi pârlitoarea pe secătura mâinii
Şi-un popă peste naţie să biciuiască dracii.

Spuneţi-mi, cât e ora?, căci mă arunc în mare,
Afară bate vântul prin vieţi contemporane,
O iau înspre adâncuri ca-n bunele romane,
Către acele linişti de clar-obscur şi sare.

Spuneţi-mi, cât e ora când pântecul femeii
Păpuşi de cârpă naşte, cu drumul previzibil
Şi-n cinematografe doar Omul invizibil
Mai intră fără plată, să vadă cum tac mieii?

Dar nu-mi răspunde nimeni... Aţi amuţit cu toţii?
Privatizări de grote au evacuat şi timpul?
M-ascund într-o pendulă, să-mi crească-acolo nimbul
Şi să-mi înalţe imnuri de slavă hughenoţii...

Dă jos, deci, anticare, pendula-aceea neagră,
Nu vreau nici limbi, nici arcuri, mi-e de folos cutia,
Îţi las chenzina toată ‒ m-aşteaptă veşnicia
Să curăţ de prin sate istoria de pelagră!

poezie de Dragoş Niculescu din Duminica poemului mut (2015)
Adăugat de Dragoş Niculescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Umbre

nu călcaţi pe umbre, umbra
e a voastră temporar
umbra-ţi şade la picioare
cât eşti viu prin calendar
credincioasă ca un câine
stă în lanţul nevăzut
cine ne-a legat de umbre
niciodată n-am ştiut
caii şi stejarii-au umbre
florile de pe mormânt
gâzele, copiii, dorul
stau la umbra unui sfânt
umbra Lunii - şarlatană
tăinuie poeţi şi hoţi
şi-n eclipsele-i arare
ea ne dă umbră la toţi
marea, cât e ea de mare
poartă umbre-n orice val
uneori prin naufragii
strigăm umbra unui mal
umbre, umbre infinite
ce ne pasc nedomoliţi
iar de supărăm destinul
stăm la umbra lui umbriţi
doar Hristosul n-are umbră
umbra lui şi-a nimănuia
dar creştinii-i cerşim umbra
în amin şi aleluia…

poezie de George Filip
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Te voi iubi

Te voi iubi în fiecare clipă,
Te voi iubi pe soare şi pe nor,
Te voi iubi pe-a vântului aripă,
Te voi iubi-n amurg lângă izvor.

Te voi iubi pe iarba din grădină,
Te voi iubi-n padurea de argint,
Te voi iubi pe-o rază de lumină,
Te voi iubi când stele nu ne mint.

Te voi iubi pe hol sau pe chiuvetă,
Te voi iubi de vrei... pe aragaz,
Te voi iubi frenetic pe mochetă,
Te voi iubi spre seară pe-un pervaz.

Te voi iubi pe cumpăna fântânii,
Te voi iubi în lift sau pe butoi,
Te voi iubi cum se iubesc păgânii,
Te voi iubi de vineri, până joi.

Te voi iubi urcând spre miazănoapte,
Te voi iubi şi când am să cobor,
Te voi iubi cu mângâieri şi şoapte,
Te voi iubi... când mă înveţi să zbor.

Te voi iubi... pe plaja aurie,
Te voi iubi în marea de azur,
Te voi iubi când nimeni nu mă ştie,
Te voi iubi... şi-apoi am să te fur.

Te voi iubi când încă se mai poate,
Te voi iubi când încă mai sunt viu,
Te voi iubi şi voi uita de toate,
Te voi iubi cât nu e prea târziu.

Te voi iubi-ntr-o noapte de beţie,
Te voi iubi... mărturisindu-ţi trist,
Te voi iubi... pe-o coală de hârtie,
Te voi iubi... când nici nu mai exist.

poezie de Constantin Triţă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Calvin Cambell

Voi care negaţi existanţa Destinului,
Spuneţi-mi cum se face că pe partea din faţă a dealului
Care coboară către râu,
Expusă soarelui şi vântului de sud,
Această plantă extrage din sol şi aer
Otravă şi devine mătrăgună otrăvitoare,
Iar cealaltă plantă absoarbe din acelaşi sol şi aer
Elexiruri şi culori dulci şi devine zmeură?
Şi amândouă prosperă.
Puteţi blama Spoon River pentru ceea ce este,
Dar pe cine aţi putea blama pentru voinţa din voi
Care se hrăneşte din ea însăşi făcându-vă să fiţi rubarbă,
Pălămidă, ciuline sau brusture,
Şi care niciodată nu va folosi solul sau aerul
Pentru a vă face să deveniţi zorele sau iasomie?

epitaf de Edgar Lee Masters din antologia de versuri Antologia de la Spoon River, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tata

Trece prin inima mea
bătrânul meu tată
În viaţă n-a făcut economii n-a strâns

bob cu bob
nu şi-a cumpărat casă
nici ceas de aur
nu prea curgea apă la moara lui

A trăit ca o pasăre
cântând
de la o zi la alta dar
spuneţi-mi poate oare
trăi altfel un mărunt funcţionar
vreme de mai mulţi ani

Trece prin inima mea
bătrânul tată
cu pălăria veche
fluierând
un cântec vesel
şi crede cu sfinţenie
că va urca la cer.

poezie de Tadeusz Rozewicz din Lirică poloneză (1996), traducere de Valeriu Butulescu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Din cronici

Că-mi trec nopţile ca fumul,
Dar şi visele ştiu drumul,
Mă cunoaşte iarba mută,
Gropile mă împrumută,
mi-am lipit urechea, na-te,
de tine, singurătate,
tu, femeie goală-ntreagă,
ne iubim fără de şagă,
precum păsările-n aer,
precum fiarele în vaier,
iar apoi pustiu, pustiu,
mai iubesc, o spun oricui,
iar oricine nu e nimeni,
fiecare face filme,
zilele se duc, ne scapă,
iarba a căzut tăiată,
morţii se ridică-n coate
şi ne strigă – apă, apă!

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de Boris Marian Mehr
Comentează! | Votează! | Copiază!

Copiii care se iubesc

Copiii care se iubesc se-mbrăţişează în picioare
Lângă porţile nopţii
Şi trecătorii care trec îi arată cu degetul
Dar copiii care se iubesc
Nu sunt acolo pentru nimeni
Şi numai umbra lor
Înlănţuită umbra tremură în noapte
Stârnind mânia trecătorilor
Mânia şi dispreţul lor şi râsetele şi invidia
Copiii care se iubesc nu sunt acolo pentru nimeni
Ei sunt în altă parte dincolo de noapte
Mult mai presus decât lumina zilei
În orbitoarea strălucire a primei lor iubiri.

poezie celebră de Jacques Prevert
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mama

În vaduri ape repezi curg
Şi vuiet dau în cale,
Iar plopi în umedul amurg
Doinesc eterna jale.

Pe malul apei se-mpletesc
Cărări ce duc la moară
Acolo, mamă, te zăresc
Pe tine-ntr-o căscioară.

Tu torci. Pe vatra veche ard,
Pocnind din vreme-n vreme,
Trei vreascuri rupte dintr-un gard,
Iar flacăra lor geme.

Clipeşte-abia din când în când
Cu stingerea-n bătaie,
Lumini cu umbre-amestecând
Prin colţuri de odaie.

Cu tine două fete stau
Şi torc în rând cu tine;
Sunt încă mici şi tată n-au
Şi George nu mai vine.

Un basm cu pajuri şi cu zmei
Începe-acum o fată,
Tu taci ş-asculti povestea ei
Şi stai îngândurată.

Şi firul tău se rupe des,
Căci gânduri te frământă,
Spui şoapte fără de-nţeles,
Şi ochii tăi stau ţintă.

Scapi fusul jos; nimic nu zici
Când fusul se desfiră...
Te uiţi la el şi nu-l rădici,
Şi fetele se miră.

... O, nu! Nu-i drept să te-ndoieşti!
La geam tu sari deodată,
Prin noapte-afară lung priveşti
"Ce vezi?" întreab-o fată.

"Nimic... Mi s-a părut aşa!"
Şi jalea te răpune,
Şi fiecare vorba-a ta
E plâns de-ngropăciune.

Într-un târziu, nerădicînd
De jos a ta privire
"Eu simt că voi muri-n curând,
Că nu-mi mai sunt în fire...

Mai ştiu şi eu la ce gândeam,
Aveţi şi voi un frate...
Mi s-a părut c-aud la geam
Cu degetul cum bate.

Dar n-a fost el!... Să-l vad venind,
Aş mai trăi o viaţă.
E dus, şi voi muri dorind
Să-l văd o dată-n faţă.

Aşa vrea poate Dumnezeu,
Aşa mi-e datul sorţii,
Să n-am eu pe băiatul meu
La cap, în ceasul morţii!"

Afară-i vânt şi e-nnorat,
Şi noaptea e târzie;
Copilele ţi s-au culcat
Tu, inimă pustie,

Stai tot la vatră-ncet plângând;
E dus şi nu mai vine!
S-adormi târziu cu mine-n gând
Ca să visezi de mine!

poezie celebră de George Coşbuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ceaiul de la ora cinci

Mă minunez, plutind pe-un cer închis,
De clipe-n zbor, cu aer de paradă,
Ce se-mbulzesc la porţile de vis
În care sunt primite ca o pradă.

Am aripi ce-mi zvâcnesc în tâmple-a zbor,
Sau poate-a naufragiu-n mări de sânge
Al unui timp când gândurile mor
Şi nimeni, dintre ceţuri, nu le strânge.

Arunc mirări albastre-n jurul meu,
De-acolo, de prin cerul de cuvinte,
La voia unui zar lipsit mereu
De cifre-n întunericul din minte.

Ajung şi eu la porţile de vis,
Dar dincolo de ele-i o trezire
În clipe care nu s-au sinucis
Şi-mi fac un ceai cu-aromă de uimire.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ceaiul luat la Palaz of Hoon

Nu se-întâmplă doar fiindcă-am filtrat în violet
Ziua de ieri prin ceea ce tu ai numit
Un aer nespus de singuratic: eu n-am fost mai puţin.

Ce fel de parfumuri mi-au dezmierdat părul?
Ce-a fost cu-acele imnuri care mi-au răsunat lângă ureche?
Ce mare şi-a împins prin mine talazurile până aici?

Parfumul cel scump a fost eliberat de mintea mea
Şi urechile mele au iscat imnurile care s-au auzit.
Eu însumi am fost compasul magnetic al acelei mări:

Eu eram lumea prin care am trecut, iar ceea ce am văzut
Sau auzit, sau am simţit, a venit numai din lăuntru-mi ;
Şi acolo m-am aflat pe mine, mai adevărat şi mai străin.

poezie de Wallace Stevens, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Porumbul

mai înalt în grad de
cât iarba
iarba fumată
şi iarba tot atât de înaltă
ca omul sucit din fire
ploaia modelează oamenii
de porumb de mătase
de porumb pierdut
sau răpus de seceră fără ciocan
în timpuri astrale
umbra lui a
tinge creştetul părinteşte
porumbul naşte omul de porumb
care aleargă desculţ prin amarul timpului

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Spuneţi-mi acum

Spuneţi-mi acum, ce-ar putea dori mai mult un om
Decât să-şi bea singur, în linişte, pocalul de vin?
Mi-ar plăcea să am seara oaspeţi cu care să discut filozofie,
Nu să mă trezesc cu perceptorii care vin să colecteze impozite:
Cei trei feciori ai mei s-au căsătorit cu fete din familii bune,
Iar cele cinci fete s-au măritat cu bărbaţi de calitate.

Prin urmare, am motive pentru a trăi fericit o sută de ani,
Fără să-mi pese, la urma urmei, de Paradis.

poezie de Wang Chi, sec. al VIII lea, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cuie ruginite

Ziua întâia

Vin ciorile pe crengile căzute
şi umbrele prin curte se-ndesesc,
în poama acră-a mărului creţesc
briceagul tatei singur se ascute.

Ulucile din garduri stau să cadă,
iar cuiele din babe-au ruginit,
îl văd pe tata stând nedumerit
pe banca învechită din ogradă.

L-aud că-njură foarte supărat
de luna măsii-n cerul cristalin
căci zidurile toate s-au surpat
când a vorbit la megafon Stalin.

Ziua a doua

De azi de dimineaţă îndrept cuie –
le-am scos de ieri din gardul prăbuşit,
l-aud pe tata înjurând mâhnit
de cerul măsii stors dintr-o gutuie.

Întreb de cuie noi, neruginite,
şi de uluci de brad, că sunt mai moi,
dar tata pomeneşte de-un altoi
ce-mi va opri cuvintele rostite.

Şi supărat se-ndreaptă spre grădină
să dreagă gardul rupt lângă anin –
din când în când se-aude în surdină
înjurături slăvindu-l pe Stalin...!

poezie de Corneliu Neagu din Tăcerea din adâncuri
Adăugat de Corneliu Neagu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Versuri scrise de un urs cu creierul foarte mic

Lunea, când soarele-i fierbinte
O întrebare-n cap îmi tot revine:
"E-adevărat, spuneţi-mi în câteva cuvinte,
Că cine este ce şi ce e cine?"

Marţea, când e lapoviţă şi ninge, iar ceru-i gri
Şi-n broasca minţii mele se blochează cheia,
Mi-e tare greu să mai pot clar desluşi
Dacă-aceia-s aceştia ori aceştia-s aceia.

Miercurea, când cerul e de-un bleu curat,
Şi stau degeaba, şi nimeni nu-i cu mine,
Uneori mă-întreb dacă-i adevărat
Că cine este care şi care este cine.

Joia, când pe străzi deja-i îngheţ şi zloată,
Iar bruma sclipeşte-n ultimele frunze de gutui,
Este foarte complicat pentru cineva să vadă
Ale cui sunt toate-acestea – sau acestea ale cui.

poezie de A.A. Milne din Winnie the Pooh, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

În curând...

În curând, precum fâneţea coaptă
voi simţi-n timpan ecou de coasă
şi pe-aripa dorului de casă
voi pleca lăsând în urm-o şoaptă.

În curând, din dragoste şi vis
voi zidi o scară către cer,
părăsind ce este efemer
voi urca pe ea spre Paradis.

Neputând să întocmesc demersuri
în curând trec dincolo de porţi...
În curând vă voi iubi pe toţi,
în curând mă descompun în versuri...

poezie de Nicu Gavrilovici din Manifest pentru normalitate
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Satul meu

În satul meu, ce-l port şi azi în gând
La fel cum se gătea în primăveri,
Mă furişez adesea ascultând
Bobocii alintaţi de-un soare blând
Cum se deschid de bucurie-n meri;

Cobor apoi pe râu, din deal, izvor,
Doar să clătesc în ape cristaline,
Stârnind mireasma pâinii din cuptor,
A morii piatră, ca să mă strecor
Prin lanul verde, crud, iarăşi în mine;

Azi-dimineaţă roua m-a trezit
Când îmbăia de zor o ciocârlie,
Dormeam pe câmp, trifoi, de ieri cosit,
Însă un nor, spre casă m-a gonit
Şi cât de-aproape-am fost atunci de glie,

Iar ca s-ajung mai repede în sat,
Pe a fântânii roată m-am rotit
Şi-n stropi, apoi, de ploaie m-am uscat
În lutul prispei ce l-am încălţat
Când prima oară-n viaţă am păşit;

Dar astăzi, furişat pe lângă soare,
Mă legăn în clopotniţa bătrână,
Vestind în bronz de clopot, sărbătoare:
E vineri, este “Vinerea cea mare ”
Când cuiu-a sângerat în a Lui mână,

Însă de Paşti, voi fi lângă Isus,
Din ochii lui să mă aprind lumină,
Să ard încă un an pe unde-s dus,
Rugându-L să mă ia acolo sus
Când lacrimile cerii-mi se termină,

Acolo unde dorul nu mai doare,
Şi lanu-mi cântă doinele la nai,
Acolo unde dragostea izvoare
Şi merii mei se bucură în floare,
În satul ce e gura mea de rai.

poezie de Valeriu Cercel
Adăugat de Valeriu Cercel
Comentează! | Votează! | Copiază!

Punctul de întâlnire

Timpul era plecat, se-afla-n altă parte;
Erau acolo două scaune şi două pahare-alăturate,
Şi doi oameni c-un singur puls, intens foarte,
(Cineva a oprit scările rulante):
Timpul era plecat, se-afla-n altă parte,

Şi ei nu erau nici jos, nici sus;
Muzica nu s-a oprit, continua,
Curgea prin iarbă ca un râu, maroniu clar inclus,
Cu toate că se-aflau într-o cafenea
Şi ei nu erau nici jos, nici sus.

În aer clopoţelul a rămas tăcut
Păstrându-şi echilibrul inversat –
Între un clanc şi-alt clanc al florii,
Caliciu-n bronz mut, de-un galben mat:
În aer clopoţelul a rămas tăcut.

Cămilele au traversat miile de mile de nisip
Care se-întindeau între farfurii şi ceşti;
Deşertul le-aparţinea, deşi plănuiseră-n fel şi chip
Cum să-şi taie porţii din curmale şi din stelele cereşti:
Cămilele au traversat miile de mile de nisip.

Timpul era plecat, se-afla-n altă parte.
Ora-i uitase, lipsa ospătarului se resimţea adâncă,
Iar din radio picura sărac un vals,
Cum picură apa dintr-o stâncă:
Timpul era plecat, se-afla-n altă parte.

Degetele ei au scuturat acea spuză-ofensatoare
Care-nflorea din nou în pomii tropicali;
Când au avut asemenea pădure mare
Nici nu le mai păsa de criză, de indicii financiari,
Degetele ei au scuturat acea spuză-ofensatoare.

Tot ce-i Bun sau ceea ce înseamnă Dumnezeu
Fie slăvit pentru că timpul se poate opri-n ăst fel,
Că ceea ce-a înţeles inima instantaneu
Poate-aduce pacea trupului astfel –
Tot ce-i Bun sau ceea ce înseamnă Dumnezeu.

Timpul era plecat şi ea locuia aici, acest minut –
Şi viaţa nu mai era deloc aceeaşi,
În aer clopoţelul a rămas tăcut
Şi toată încăperea strălucea, şi,
Timpul era plecat şi ea locuia aici, acest minut.

poezie de Louis MacNiece,1907-1963, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Frunze

Se-aştern de parcă-s clipe dintr-o viaţă
pe care o pictează-n ruginiu,
acoperind tot ceea ce răsfaţă
un codru ce n-a fost, nicicând, pustiu.

Era de-un verde crud, iar timpul - stâncă
nesfărâmată-n fire de nisip,
se îmbrăcase-n mantia ce, încă,
avea puterea de a-i da un chip.

Pe chipul lui, un verde ne-mblânzit
s-a menţinut o vreme, dar apoi,
a dispărut, căci timpul, plictisit,
s-a vrut, iar, nevăzut, trecând prin noi.

Şi tot ce-a fost atât de verde-odată
a devenit, treptat, de-un galbel-pal,
în clipe ce se-aştern pe viaţa toată
ca frunze ce-o acoperă, brutal.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Umbra ta

Sa-not din umbra ta, in apa care
— preacredincioasa — scalda trupul tau si curge-n pulberi in amiaza mare cum, la picioarele lui
Dumnezeu,
a curs, in rai, cand pentru prima data
mai grea ca aerul, dupa sarut,
te-ai ridicat din iarba, arsa toata,
si hieruvlmilor li s-a parut
ca se mai naste-o stea, in timp ce mie,
orbit de-un soare ce-mi spune ca-s gol,
strigandu-te, umbland pe-o iarba vie,

mi se parea ca las sub talpi parjol ;
si tremuram si hohoteam si duhuri
arzandu-se de noi cadeau din zbor,
si se nasteau, mereu mai jos, vazduhuri ;
si tot mai grei, prin limpezimea lor,
noi coboram imbratisati, si apa
divina iti curgea necontenit
pe sold, si ti se umezise pleoapa ;
si apa-ntr-un tarziu ne-a izbavit
pe amandoi de stralucirea noastra,
si s-a oprit alaturi, si-adasta
fidela, racoroasa si albastra
Si am stiut atunci ca-i umbra ta.

poezie celebră de Ştefan Augustin Doinaş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!