lacrimi învie în culori

Lacrimile învie în culori,
libertatea pe aripi de fluture.
Tâmpla muntelui soarbe
simfonia cerului din dalbul norilor.
Sfinxul aruncă-n temniţa privirii
ultimul apus al soarelui.
Cel din urmă mag rătăcit adună
din stalactite agăţate de cer
rugă a Celui ce se naşte
în psalm rămas fără amin...

Fiinţa îmi măsoara timpul
în minutare de suflet
trecute în al doisprezecelea ceas
dincolo de firul de nisip,
lăsat dintr-o altă viaţă
temelie în cale de valuri,
faclie în calea întunericului...

Ce-mi sapi cu durerea, suflete,
în ultimul fir de nisip?

poezie de Mirela Nicoleta Toniţă (2008)
Adăugat de Mirela Nicoleta Toniţă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Caldarâm…

mozaic pustiu de paşi,
sentimente-anagramate,
alunecă fluid din privire,
strivindu-se de pietre mute…

Amărăciunea cerului
îmbracă mantie de ploaie.
Întind mâna şerpuitoare de ape
către suflet
sa-i şterg urmele sărate
cu dunele de nisip ale timpului.

Strig ploii să adune norii
pe cale de valuri,
şi trimit inima
să picteze chip de apă
pentru atunci când
lacrimile vor arde cu flacără
aprinsă din jarul amintirilor…

poezie de Mirela Nicoleta Toniţă (mai 2008)
Adăugat de Mirela Nicoleta Toniţă
Comentează! | Votează! | Copiază!

De ce mă cauţi?

De ce mă cauţi?
Nici eu nu mai ştiu
unde m-am rătăcit.
Nu am lăsat firimituri de pâine
în urma mea
Nici flacăra nu am
pentru cale de întors.
Atât ştiu…
Aud dincolo de ureche
o bătaie de inimă
şi dincolo de tăcere
o şoaptă…

Când te apropii
învie lumina
să ştiu că tu eşti
rătăcit pe calea mea…

poezie de Mirela Nicoleta Toniţă (iunie 2008)
Adăugat de Mirela Nicoleta Toniţă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ianuarie

freamăt...
spaţiul, tot, devine…
leagănul pământului,
gânduri zăvorâte de nori,
puls zbătut,
puls roditor în ramuri.
alunec din zarea privirii,
din orizont cusut cu fire de sânge,
în pânza cerului
natură şi eu,
trup şi inimă,
muguri şi ochi,
flori crescute ca palme
nuntă de zări cu floare
clipă frântă de secundă,
soartă lovită de tâmpla vremii
uşor zefir purtat pe clape de pian.
colb de soare,
ramuri golaşe,
zi uitată
dincolo
dincolo pe lespedea secundei
ianuarie-jumătate,
acasă, Eminescu
aici, printre flori
luceafăr şi stele ce curg din ramuri spre cer...
întoarse de oglinda pământului.

poezie de Mirela Nicoleta Toniţă
Adăugat de Mirela Nicoleta Toniţă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Azi vreau să uit...

Azi vreau să uit...
Toamna la răscrucea iernii,
O stea zăvorâtă în lacrimă,
Un măr, stingher, pe claviatura pianului,
O floare adormită în versuri cu rimă,
Un ultim vals rămas în aburul ceştii de cafea,
Un spic de grâu în leagănul valului albastru,
Un fir de nisip cules din clepsidra timpului
şi încuiat în pandantivul meu inimă...
O amintire, veşnic încriptată pe o piatră funerară,
O literă rătăcită de cuvântul neterminat,
Adierea vântului, captivă într-un evantai,
O lumânare aprinsă în temniţa sufletului
... şi zborul captiv într-o pană...

Azi vreau să uit
Ca şi când mi-aş aminti totul...

poezie de Mirela Nicoleta Toniţă
Adăugat de Mirela Nicoleta Toniţă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Simfonia îngerilor

armonii graţioase- dansuri în lumină
o lume fără durere şi fără păcat
curg seninătăţi din dominaţia divină
ce fericită sunt cu suflet împăcat.

îmi purific inima cu simfonii
cu Mozart şi Bach mă simt în Paradis
muzica angelica răspândită-n colonii
ajunge la suflet pe aripi de vis.

simfonia îngerilor mă vrăjeşte
transparente fericiri joc de culori
spactacolul stelar mă înveseleşte
lumea mea se umple de valori.

muzica e calea ieşirii din abisul uman
calea mântuirii fiecărui sărman.

sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rondelul credinţei

fluidităţi transparente îmi străbat fiinţa
să îmi transfigureze şi ultimul extaz
visez cu ochi deschişi triumful, biruinţa
chiar dacă curg şiroaie lacrimi pe obraz.

în sufletul meu cald se extinde credinţa
scăldată în râuri cu valuri turcoaz
fluidităti transparente îmi străbat fiinţa
îmi transfigurează şi ultimul necaz.

cerul fericirii azi lărgeşte conştiinţa
mă ajută din tristeţe să fac mare haz
Domnul să mă judece să ierte neputinţa
din viaţa mea trăită-n zbucium treaz.

fluidităţi transparente îmi străbat fiinţa
să îmi transfigureze şi ultimul extaz.

rondel de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Chipul durerii

Simţeam, în piept, durerea din tăieturi de stâncă
Ieşită dintre neguri în calea unui val
Ce mi-a-ntrerupt plutirea-n neliniştea adâncă.

Mă încleştasem bine, cu ochii către-un mal
Ce îmi părea limanul, scăparea dintr-o mare
Cu răbufniri de sare pe-o rană în carnal.

Era un ţărm sălbatic, o oază, o-ntâmplare,
O linişte de-o clipă, o mână de nisip
Din timpul dintre valuri ce-l are fiecare

Şi eu, strigând spre ceruri durerea-mi fără chip.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dor de lacrimă

rustic privesc
clipele ce-au rămas agăţate şirag
într-o urmă
trecătoare printr-o clipă
ce-a fost odată un prezent
înalţat pe drumul către stele.

recompun un zâmbet şi-o sărutare
scrisă albastru pe scoarţa inimii mele
ca pe-un copac ridat de-atâtea versuri
costumate în alb-albastru.

sidef al luminii
acoperă rana pansată de trecut
răsare ca un steag alb
arborat a pace
către suflete rămase-n aşteptarea iertării.

nu doresc decât clipa
când
un pas va fi de ajuns
să înconjur tot pământul.

vreau să trăiesc poate doar clipa
când
lacrima mă adoarme
cu susur de valuri.

vreau să ştiu doar clipa
când
un nor va fi de ajuns
să-mi îngroape fiinţa...

vreau să sărut doar un pas
rămas în lume
cȃnd
mă va plânge lacrima
din trupul unui nor...

poezie de Mirela Nicoleta Toniţă (iunie 2008)
Adăugat de Mirela Nicoleta Toniţă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Abur

am îmbrăcat haina cuvântului,
speriată de goliciunea stranie
a crengilor fără primăvară.

scriu rotundul soarelui
împleticită printre cuvinte sărace
în aburul diafan al inimii
pe care scrijelesc contur
întregit din frânturi de suflete...

poezie de Mirela Nicoleta Toniţă (2008)
Adăugat de Mirela Nicoleta Toniţă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dezbracă-mă de moarte

Îmbracă-mă cu tine,
îmbracă-mă frumos
în pielea ce-ţi miroase
a îngerii tăvăliţi în rouă
şi clipele de jar
ce trec prin timpul amorţit
să-mi lase-n ochi o urmă,
aceea care învie
prin tâmpla cerului din sânge,
o înfiorare,
un ţipăt de cuţit...
Îmbracă-mă în viaţă,
în zale de lumină
ce râd pe miriştea din suflet
când Dumnezeu sădeşte
sămânţa de poem.

Dezbracă-mă de moarte:
mai bine fluture presat
în cartea ce scânceşte!

poezie de Magdalena Dorina Suciu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O lacrimă goală de gând

Mișcătoare cetăți pe căi cu ruine,
dune cu urme de soare scorojite de tâmpla vântului...
Cerne vipie cerul pe-un obraz biciuit de viață
brăzdat de-atâta umblet printre resturi de drumuri.

Alung din curgerea de nisip a clipelor
amintirea galben-aurie a cetății de vise
pierdute printre atâtea secole de răzvrătire.

Tremurânde, în zare troițe înconjurate cu garduri de ghimpi
și varul alb sub care cariile vremii ros-au viața de rod
ascut ghimpele trandafirului ce-a ridicat din pământ
seva de sânge din care plâng petalele
iar coaja de nucă străpunge tălpile cu durerea uscată,
amară, a umbletului veștejit pe-o cărare luminată de stele.

De-ajuns că vremurile aspre și seci plouă pe-obraji
reci ca de piatră. Înteleg graiul statuilor, greu
ca o tăcere mai gravă decăt zborul păsărilor
către sâmburele de cer din care răsare lumina...

La fereastră mai apune o stea într-o flacără plină și caldă
iar în palmă mai țin un fir de nisip
și-o lacrimă... goală de gând, fragila și dalbă ca un vis cu aripi...
doar cerul răsare-n privirea-mi și luna într-un loc de inimă
ca un corn auriu din care îngerii își beau nectarul...

poezie de Mirela Nicoleta Toniţă
Adăugat de Mirela Nicoleta Toniţă
Comentează! | Votează! | Copiază!

A mai rămas

A mai rămas
doar o cupă din fericirea
care nu va mai fi dincolo de fiinţa mea.
Ard de dorinţă să o ţin în mine,
de teamă să nu o pierd într-o clipă
de uitare sau de rătăcire...
Când nu voi mai fi,
doar crângul copilăriei
va mai vorbi în graiul florilor
iar scrinul amintirilor
va mai păstra încă
papirusul unei umbre
parfumată cu fericirea uscată
de dincolo de fiinţă...

poezie de Mirela Nicoleta Toniţă (2008)
Adăugat de Mirela Nicoleta Toniţă
Comentează! | Votează! | Copiază!

o lacrimă

Din lacrimă de dor se naşte primăvara,
din vise verzi mai înfloreşte încă floarea,
din albe fire-adânc ţi se arată
că-n viaţă doar vei trece
şi meriţi înc-o soartă.

De inima-n suspine,
nicicând să te-apropii
căci floarea din retină
nici ea nu-şi ştie sorţii.

Tristeţea pân-la stele
e o lacrimă ce doare
şi visul e dorinţă.
Nu plânge niciodată.
Durerea e făgăduinţă.
Veni-va iar o vreme
când vei simţi căinţa...

Ȋn palme-ţi va rămâne
o urmă..
e dorinţa...

poezie de Mirela Nicoleta Toniţă (2008)
Adăugat de Mirela Nicoleta Toniţă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dimineti de duminica

Dimineaţa, în straie de Duminică,
Îngerul şterge lacrimile din ferestre.
Leagănul cerului albastru de fluturii nopţii.
Într-unul copil şi bătrân.
Şi iatămă-s Doamne
Scribul tău cel iubit!
Nu de tot bun,
Nu de tot cuminţit!
Fiecare pas ar putea fi ultimul
iar ultimul poate chiar primul
şi orice oprire un mai mare avânt.
La capătul Muntelui
Îngerul surâde-n Cuvânt.

poezie de Maria Eugenia Olaru
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Suflet Pentru Suflet

Când sufletul îmi cântă
Simfonia caldă de culori
Lumina inima-mi inundă
Zbor din aripi al fluturilor

Valurile mă înconjoară
Spuma îmi sărută piciorul
Un pescarus si o chitară
Mi-alină sufletul si dorul

Pe note gândurile-n larg
Înoată-n spuma Mării Negre
Ajunge iubirea la cel drag
Îmbracă un apus în stele

poezie de Vivian Ryan Danielescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când tu eşti binele din rău

Ce-mi trebuie un cer cu stele... când lângă mine-s ochii tăi,
Ce-mi trebuie o lună blândă, când lângă mine-i chipul tău,
Ce-mi trebuie bolta cu astre... când tu-mi dai inimii... bătăi,
Ce-mi trebuie răul din bine, când tu eşti binele din rău?
*
Ce-mi trebuie o îndoială... când tu-mi eşti vers neprefăcut,
Ce-mi trebuie o galaxie, când tu-mi eşti steaua cea divină,
Ce-mi trebuie cale de lapte, când tu eşti drumul cunoscut,
Ce-mi trebuie soare pe cer, când ochii tăi îmi sunt lumină?
*
Ce-mi trebuie un alt odor... când tu eşti floarea parfumată,
Ce-mi trebuie ceva amar... când gustul tău îmi e ca mierea,
Ce-mi trebuie un vis de praf, când am un vis de nestemată,
Ce-mi trebuie spre vindecare, când tu mi-ai lecuit durerea?
*
Ce-mi trebuie vreo altă rugă, când peste tot e nimbul tău,
Ce-mi trebuie răul din bine, când tu eşti binele din rău?

poezie de Ion Apostu (18 septembrie 2016)
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dintre ierburi

pe câmpul rămas
sunt ultimul soldat
ce fluieră prelung
ceas după ceas
din patul puştii
în liniştea singurătăţii
sub cerul vâscos
înfloreşte plăpând
o speranţă
sunt ultimul ostaş
din noaptea nopţilor
ce cântă zădărnicia
unui întreg univers

poezie de Viorica Iliescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prizionera privirii noastre, lumea din jur, caută să scape din temniţa în care am aruncat-o, căutându-şi libertatea de a fi dincolo de orizontul nostru.

Marius Torok
Adăugat de Marius Torok
Comentează! | Votează! | Copiază!

Abu Dhabi

Şoselele, şerpuite, suspendate
spre Abu Dhabi
sprijinite pe umăr de fir de nisip
alearga-n zările rupte
din culorile curcubeului.
Abu Dhabi este comoara arabă
în golful albastru al Emiratelor Arabe,
nisip, şosele, apă
toate duc în coroana arabă
sprijinită de braţul unui fir de nisip.
nisip şi şosele pline
de plînsul sufletului cristal
In glasul nisipului răsună durerea
"dă-mi drumul omule, eu sunt liber
să zbor să inot, să construiesc...
şi mai ales să vă energizez"
pe umărul firului de nisip
s-a construit Dubaiul şi Abu Dhabi!

poezie de Constantina Gina Dumitrescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ancora sufletului

apasă gânduri pe umeri
atârnă veghea pe gene
în labirintul gândului nespus
picură ceară din neguri uitate
susură amintiri din amintirile moarte
eu scriu pe coji roase de arţar cuvinte
le aşez tăcute pe aripi rupte între coperţile timpului
ochii aprind stele
căutând pietre pe fundul mărilor
ei, un demiurg, tăcut...
un fir de iarbă
a rămas agăţat într-un zbor
ţipăt ascuns într-un crin
se aprind aripi de humă
urcând către piscuri străine
cu făclii de amurg în privire
nisipul s-a revărsat din clepsidră
în mână a rămas fir de lut astupând sângele pierdut
pulsează timpul în artere
ceasornicul a stat
catargul agătat de nori printre stele
ancora s-a rostogolit în nisip
urlă zadarnic steagul căzut
eu scriu un vers pe matca timpului pierdut
mă ridic pe vârfuri de gânduri
netezind tăcerea din adâncuri
orologiul a încremenit
plouă cu flori în abisul privirii
cuvântul meu, un strigăt în apus

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!