Scad câte o zi

Scad câte o zi cu fiecare filă scrisă pe faţa ei,
pune cuvintele să-ţi spună adevărul
înainte de a privi pe fereastră cum se răzbună cerul
pentru a înlătura durerea la timp.

Lumina care trece prin tăcerea umbrei
taie cu dinţii iarba odată cu mierea pâinii,
de nu mai ştiu de ce vin repede ploile
ori bate vântul înainte să ne rugăm
şi dulcea pace devine hrană bogată
pentru toţi ce-i ce mângâie cu ochii câmpia
şi înalţă faptele deasupra de vorbe.

Cercurile prin care arborii cresc
şi înaltul respiră alcătuirea pădurii
în ţara cu vânatul nesupus morţii,
cei ce stau la pândă sunt prădători.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fapte nu vorbe

Faptele sunt mai necesare decât vorbele
au în ele substanţa vie,
dimensiunea prestanţei omului
ce urcă sau coboară în trepte
pe scara cu susţinere proprie.

Lumea se înalţă în fiecare zi
pe cerul înţelegerii sale
in aşteptatul târziu
al umbrei.

Lumina trece din vorbe-n cuvinte
şi se sedimentează în timp
desprinsă din faptele
făcute ori nefăcute.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lumea mea e una obişnuită

De-o vreme stau după colţul zilei,
aştept să întâmpin cum se cuvine lumina,
mă regăsesc în fiecare rază într-o speranţă
prin care să mă clădesc liber de prejudecăţi,
lumea mea e una obişnuită
pe care o străbat în oraşul în care locuiesc
cu aceeaşi dragoste de la început.

În oasele mele nu bate vântul,
simt în trup doar durerea nedreptăţilor
pe care ni le facem singuri.

Tu priveşte cum respir liber adevărul,
fii alături, să iese întotdeauna la iveală
şi nu te face că nu vezi minciuna
pe care o folosesc unii cu hoţie.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lumina se sfinţeşte-n trăire

Rotesc pe osie lumea
ca un astrolog al destinului,
mă rog şi se înalţă odată cu mine.
Împart la fiecare ce i se cuvine,
nu mă opresc din iubire şi meditaţie,
n-am teamă de umbre.

Lumina se sfinţeşte-n trăire,
se întinde prin sânge odată cu aerul
şi urcă-n inimi visuri înmugurite.

Zilele-mi coboară prin venele scut,
respiră plămânii sub clopote-n zori,
ochiul priveşte din triunghi ascuţit
cum ard flăcările dincolo de margini
şi se nasc semne transparente
pe cerul care acoperă durerea cu nori.

Nopţile topite-n absenţa întunericului
pun dimineţile pe fugă.

În urma lăsată-n memorie
fructul dorinţei prinde coajă rumenă
ca într-o vară cu arşiţă
ce visează ninsori cu îngeri albi.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cu ochii de veghe

S-a dezis de îndată de uitare,
stare obişnuită
şi urmările au fost lăsate
încât schimbările se produc,

într-o conştiină care se implică,
lumina călăuză devine
cu scopuri sobre şi înalte.

Deasupra respiră adânc adevărul
pe fiecare treaptă urcată.

Bucuria o simte în piept
unde încearcă să o statornicească
într-un lăcaş umbros,

cu ochii de veghe
pe tot ce înseamnă atingere,
îndepărtează la timp
forma care răneşte.

Ea păstrează o taină
ce nu se poate descifra
decât cu multă dragoste.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nicio fereastră nu mai am

tu eşti umbra care nu se vede
când se recunoaşte adevărul
joci la două capete care nu se cunosc

eu sunt la mijloc şi nu ştiu ce să fac
că nu sunt atât de versat
ori atât de nepăsător

tu torni norii în vase de lut
îmi umpli gândurile cu speranţe deşarte
şi vrei să cred în ele

prin inimă îmi trece un sânge bolnav
pe care doresc să-l curăţ de tot ce-i rău
cu medicamente străine
tu nu mă laşi să mă purific şi să-mi golesc sufletul
de toate acumulările rebele

sunt închis de cenzură ca între pereţi
nicio fereastră nu mai am
tu mă priveşti în ochi
eu te urăsc
şi fiecare suntem rămaşi fără cuvinte
în alt fel.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Treacă iertarea de la mine

Noaptea flămândă se hrăneşte cu întuneric,
în cetăţi, prinţese furate privesc nedumerite cerul
şi împletesc în gânduri posibilităţi de evadare.

Se prind cu mâinile de durere pentru a o înşela
dospind îndurarea în inimi desprinse din mângâieri
în care iubirea aşteaptă la locuri de taină.

Nu ştiu altă formă care se pune-n cuvinte
mai dulce decât mântuirea de păcatele făcute
decât spiritul care mă înalţă prin rugă,

treacă iertarea de la mine la voi toţi
ca o cupă cu miere ce amprenta şi-o pune
pe buzele uscate de vântul tristeţii.

În dimineţile care vin nevăzute pe ape
lumina se desfată şi vindecă trupul bătrân,
intră-n el cu arcuşul de înflorit sunete celeste
ca într-un ulcior din care curge luminos vinul
până când sfârşitul obosit odihneşte-n lut
şi nesfârşitul pleacă odată cu timpul.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am să vin

Într-o noapte surprinsă la furat de stele
un zmeu adormise pe lună plină
şi i se şopteau poveşti la ureche.

Prinţesă îţi cerem iertare pentru tentativa
de a te măsura cu ochii,
e obişnuinţa din vechime de a rotunji frumosul
la care oricine aspiră
măcar cu gândul.

Dacă am privi numai în jos
înălţimea n-ar mai fi percepută,
dar noi avem nevoie de înaltul iubirii
care ne lasă sub acoperişul ei cald
ca pe nişte copii.

În inima mea se naşte întregul
pe care odată cu vârsta îl caut
nu-mi pot păstra sufletul singur
când iubesc din ambele părţi.

Tu aştepţi? Am să vin.

Flacăra din interior
e o lumină care răzbate prin toţi porii.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când totul trebuie să strălucească

Ai mâncat din sufletul bun cât ai vrut,
l-ai lăsat sărac la margine de prăpastie
fără să-i auzi ecoul lăuntric.

Simţi drumul care nu iubeşte căderea
şi te întorci odată cu păsările prin întuneric
până la lumina magică a naşterii adevărate.

Când totul trebuie să strălucească
în timp ce piedicile încep să dispară,
se înalţă cuvântul cu evantaie de dragoste.

Prea dureros înfloreşte flacăra iubirii,
înainte de a cunoaşte sabia plutind prin aer
îşi îngroapă suspinul sub flori visătoare.

În faţa deschiselor porţi ale cerului
ascultă o rugă din sufletul săracilor trist
şi rotund pune semne la tâmple.

Limbă de clopot cheamă bătrâneţea acasă
şi moare în locul ei tăcerea,
ruginită frunză purtată de vânt.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îmi torni norii în vase de lut

ştiu, eşti umbra care nu se vede
când se recunoaşte adevărul
joci la două capete care nu se cunosc

eu sunt la mijloc şi nu ştiu ce să fac
nu sunt atât de versat
ori atât de nepăsător

îmi torni norii în vase de lut
şi umpli gândurile cu speranţe deşarte,
vrei să cred în ele

prin inimă-mi trece un sânge bolnav
pe care doresc să-l curăţ de tot ce-i rău
cu leacuri străine
nu mă laşi să mă purific şi să-mi golesc sufletul
de toate acumulările rebele

sunt închis de cenzură între pereţi
nicio fereastră nu mai am
tu mă priveşti în ochi
eu te urăsc
şi fiecare suntem rămaşi fără cuvinte
în alt fel.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lacrimă de crin

Ori de câte ori mi se fură gândul
cuvintele îl aduc înapoi.

Imaginaţia îl îmbracă de sărbătoare,
îl lasă să zboare prin culori,
să visez femeia din cearcănul stelei
care-i respiră vorbele subţire
şi le topeşte-n unghiul fericirii,
lacrimă de crin
căzută pe obrazul dimineţii.

Uneori sunt şi capcane crude
pe care le sar cu privirea şi uit
de curbele visului în care mă aflu.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Picură lumina...

Rănile mele
sunt ca nişte cărări pustii
au învăţat să zâmbească
la fel ca un răsărit
pe turnul unei biserici
în zi de duminică

genele însîngerate
au devenit curcubeie
după ce toate ploile au trecut prin mine
ca o coasă prin iarba crudă
pentru a face drum unei mirese

în fiecare clipă rup cu dinţii din viaţă
şi-atunci inima îşi mai pune un petec
din care picură lumina...

poezie de Magdalena Dorina Suciu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ţi-am lăsat un vis

Las cuvintele să-ţi spună,
sunt desprins de vorbe încerte
şi nu mă iert singur,
sunt plecat pe drumuri necunoscute.

Tot ce poţi să faci este să aştepţi
o întoarcere odată cu păsările
ce nu-şi uită ţinutul iubit,
durerea m-a purificat de temeri
nu voi mai fi cine am fost.

Ţi-am lăsat un vis nemărturisit
şi o iubire neterminată
poate mi le izbândeşti.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cel ce nu ştie

Cel ce nu ştie să vadă
întregul în fiecare parte a lui
şi caută lumina prin întunericul orb,
îngăduie mântuirea şi pentru cei rătăciţi,
agăţaţi de drumuri imaginare
pe care şi le construiesc în gânduri.

Umple scorburile timpului cu visare
şi urcă-n regatul tristeţii bucuria,
vin în caleşti de argint însorite,
strâng inimi la piept şi le consumă.

Trece prin poarte sărutului în voaluri de mătase
şi le fură mireselor zâmbetul.

Dar cel ce nu ştie să mintă
spune adevărul unde nu trebuie
nimeni nu-l crede,
şi rămâne nedumerit.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ploile tale calde

Gust amarul până îmi iese prin ochi
şi nu mă las furat de vorbe goale.

Sunt prins în vârtejul slăbiciunii omeneşti,
dar nu mă tem de nimeni.

Îmi adaug în fiecare zi câte o şansă,
să mă ridic cu sufletul la cer
în primăveri de cântec prin gânduri
şi-n mâini cu măreţia dragostei
ce-mi rodeşte-n palme.

Ploile tale calde
cu mângâieri rupte din cuvinte
îmi coboară prin trupul înfăşurat
de atâta fierbinte iubire.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Patimi sălbatice la pândă

Spune-mi cine-i cel ce nu ştie
câtă dragoste mai are
să împartă,

prigoneşte răbdarea,
nu are nevoie de ea.

În el se rânduiesc patimile
sălbatice la pândă
dincolo de verbe.

Prinde între degete destinul
ca pe un pui de pasăre
pe care-l mângâie,

adaugă zilelor culoarea iubirii,
le umple cu nesfârşire.

Lasă-mă doar să ghiceasc
cuvintele pe care le cauţi
şi o să scriu adevărul.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În aer totul e un zbor

Ai uitatat pe masă bucuria
rămasă-n bucate sfinţite,
în liniştea înaltă cât o clopotniţă
din care bat clopotele învierii.

Într-un sat cu biserica pe dealul viei
unde pomii înfloriţi sunt în sărbătoare,
oamenii respiră-n clipe fermecate
cuvinte dătătoare de viaţă.

În aer totul e un zbor
prin care se joacă lumina.

Se simte plutitor-n volute cântul
cum se înalţă din inimi de copii,
îngerii se opresc şi-l ascultă.

Cu ochii mai senini ca cerul
privesc în oglinzi albastre
cum se deschid porţile iubirii
mai înainte de semne.

Ea simte o uşurare,
o visare sub o pânza de pe ochi
ce se dă la o parte
cu un sărut fierbinte.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lumina şi întunericul

Noaptea s-a născut fără ochi
şi tu vrei să ne vadă,
lumina şi întunericul sunt împărţite frăţeşte la poli
fără nicio nevoie de tergiversări de timp.

În faţa noastră totul pare normal,
se deschid porţile prin care trecem
ca într-o poveste odată cu zânele şi zmeii
pe tărâmuri necunoscute.

Fiecare se opreşte la locul său
cu semnele distinctive ale obârşiei,
intră în cetatea soarelui
şi se roagă Dumnezeului iubit
fără niciun orgoliu ori patimă.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Idol să-mi fie o lumina rece...

Stau liniştit căldura se stinge în gleznele nopţii
sângele nu mai fierbe în clocot, se roteşte subţire
nu e străin şi sporeşte răcoarea în trup.

Cerul se topeşte în palmele fără coaje,
ele nu mă sperie dar au carnea amară.

Idol să-mi fie o lumina rece...

Stelele se plimbă în caleşti de cuarţ
şi coboară pe scări ruginite de mătase.

O bucurie neomenească se-ntipăreşte pe faţa minţii.
nimeni nu mă aşteaptă sub streşini de porţi
când ele tot timpu-s deschise a moarte.

Lumina cât este trece prin mine-n întuneric
rostogolindu-se cum pietrele-n hău
de nu mai ştie nimeni pentru cine bate clopotul.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu (19 mai 2014)
Adăugat de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sclavii deşertăciunii

Încearcă să cauţi o ieşire,
nimeni nu ţi-o arată unde-i,
sunt plecaţi să-şi smulgă rădăcinile
din veacul trecut în istorie
şi pe acoperişul său plouă.

Prin apropiere se cultivă etnobotanice,
toţi vor un profit imediat.

Nu ştiu cum se vor descurca,
dar au piaţă destulă
findcă mulţi tineri consumă ierburi.
Poate este o modă sau o provocare a morţii
induce şi ea plăceri necunoscute.

Nu-mi excit simţurile
şi mă tem pentru cei care o fac,
nu cred că se vând ori sunt vânduţi
preţul este prea mare,
numai pământul şi cerul îl ştiu.

Oamenii probează pe ei înşişi
cum pot pierde contactul cu lumea
şi devin sclavii deşertăciunii.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am iubit zborul cu fiecare pasăre

Mă doare gândul ce-mi scormoneşte-n memorie,
speranţa respiră prin trupu'-i fusiform,
lumina mă cheamă prin cuvinte.

Am iubit zborul cu fiecare pasăre,
m-am silit să capăt aripi,
am căpătat doar forma lor
în mâinile care prind între degete vântul,
noaptea mă leagănă cu întunericul cernut
în site mişcate de stele.

Nu ştiu să mă desprind singur de pământ,
ce am visat s-a contopit în iubire,
continui să mă caut în întrebări şi răspunsuri
şi răzbesc din ce în ce mai greu.

Moartea îmi pare şi ea nefolositoare şi duşmană
pentru colţul care-l dai degeaba
în momente nepotrivite pentru toţi.

Fug departe de singurătate,
dar o preamăresc în clipele de răvăşire,
tu ştii câtă dragoste acumuleaz în suflet
încât nu-mi schimb starea în care mă afund
cu nici o formă cunoscută de fericire.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!