Cuvintele deschid porţile

E un senin cu tine-n gânduri
pe care-l împrumută şi cerul,
lumina strălucitoare şi caldă
acoperă cu o amiază de albine
salcâmii cu aripi de flori.

Cuvintele deschid porţile
când vreau să-ţi ating sufletul
pe care ţi-l pui în palme,
să-l simt cum flutură taine.

Când încep să-i desluşeasc iubirea
care-l unge cu miere
trebuie să te grăbeşti.

Timpul nu-şi lasă clipele să odihnească
în trupul tău fragil
ce se năruie câte puţin

şi odată cu el
pleacă toate întâmplările.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe când scriu

Coloane
cresc în cerurile care se deschid,

credinţa împrumută piele albă de crin
respiră înalt iubirea de înger
şi zboară cu aripi de porumbel.

Pe când scriu cu emoţie sufletul în cuvinte
mâinile capătă amprente divine,

lucrurile dobândesc strălucirea gândirii.

Iar când schimbarea se produce şi în natură
coboară peste lume ameninţarea,

viitorul are incertitudini neprevăzute
şi trebuie găsite forme de apărare
înainte de a fi prea târziu.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt prezent

De la naştere m-au lăsat să aştept
m-au învăţat să mă lupt cu timpul,
porţile la care bat se deschid greu,
dar trebuie să intru.

Sunt prezent
în toate întâmplările şi ele mă încearcă
şi chiar dacă mă rănesc
lupt până la epuizare.

Strig cu revoltă,
nimic nu mă opreşte în loc
şi nici nu mă tem
când îmi topesc seva
în fiecare cuvânt.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Privesc cerul cu o foame nudă

Când riscul a trecut pe lângă mine,
nu l-am observat,
norocul şi-a spus cuvântul.
Am fost pierdut în gânduri şi gândurile zboară
mai repede decât clipele ce pot fi nefaste.

Privesc cerul cu o foame nudă
şi ochii văd dincolo de orizontul umed,
se scaldă în apele grele de chihlimbar
fără să-ţi zărească trupul aşteptând miracolul
în care nicio inimă nu se acoperă,
ci vibrează la răsăritul stelelor
cu lampadare albastre la porţi
stinse de vijelia trecută.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În fiecare dimineaţă de purpură

Într-o întindere de ierburi
pe poteci cu dorurile inimii de foc
alergi spre pădurile de smarald
unde păsările îşi caută cu veselie norocul,
cântecul lor înghiţind cu totul tăcerea,

din arbori verdele se vărsa-n lumină.

Tu pluteşti prin gânduri la zmei
pe când nu se zăreşte niciun prinţ
şi magic salcâmii şi teii se îmbrătişează
în cuvintele pe care le nasc.

Visând la sfârşitul singurătăţii,
împreună să-i măcinăm calcarul
şi să respirăm verdele poeziei,

în fiecare dimineaţă de purpură.

Se ridică aburii pământului,
norii îşi lasă ploaia la timpul dorit
cum iubirea îţi cade pe ochi cu foame
încât te ucide aşteptarea, iubind,

Limba te seacă-n cuvinte nespuse
şi absoarbe lumina din ele.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Treacă iertarea de la mine

Noaptea flămândă se hrăneşte cu întuneric,
în cetăţi, prinţese furate privesc nedumerite cerul
şi împletesc în gânduri posibilităţi de evadare.

Se prind cu mâinile de durere pentru a o înşela
dospind îndurarea în inimi desprinse din mângâieri
în care iubirea aşteaptă la locuri de taină.

Nu ştiu altă formă care se pune-n cuvinte
mai dulce decât mântuirea de păcatele făcute
decât spiritul care mă înalţă prin rugă,

treacă iertarea de la mine la voi toţi
ca o cupă cu miere ce amprenta şi-o pune
pe buzele uscate de vântul tristeţii.

În dimineţile care vin nevăzute pe ape
lumina se desfată şi vindecă trupul bătrân,
intră-n el cu arcuşul de înflorit sunete celeste
ca într-un ulcior din care curge luminos vinul
până când sfârşitul obosit odihneşte-n lut
şi nesfârşitul pleacă odată cu timpul.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Chiar cred că nimic nu se pierde

Se umple în mine golul care n-a fost
cu multe plinuri pe care nu le ştiu,
de-mi dau câteodată sentimentul împlinirii.

Nici necazul nu-mi lipseşte, vine şi pleacă
ca o umbră când se face seară-n gânduri,

de mă încovoi, de mă îndrept,
se-ntâmplă să capăt putere şi voinţă,
am rădăcini ce nu pot fi găsite.

Nici cunoscut, nici necunoscut mă zbat
şi uit să iau norocul cu mine,
Aş vrea să-l împart, când este,
cu cei ce-mi deschid porţile împărăteşti
în acea desfătare care seamănă bucurie.

Chiar cred că nimic nu se pierde,
când creşte-n mine miracolul iubirii
şi-n el se ascunde naşterea pruncului.

Între lume şi mine nimic nu-i de prisos
până ce focul arde ce-i de ars.

Totul se năruie şi se zideşte la loc,
când în inimi locuim amândoi.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Chiar cred că nimic nu se pierde

Se umple în mine golul care n-a fost
cu multe plinuri pe care nu le ştiu,
de-mi dau câteodată sentimentul împlinirii.

Nici necazul nu-mi lipseşte, vine şi pleacă
ca o umbră când se face seară-n gânduri,

de mă încovoi, de mă îndrept,
se-ntâmplă să capăt putere şi voinţă,
am rădăcini ce nu pot fi găsite.

Nici cunoscut, nici necunoscut mă zbat
şi uit să iau norocul cu mine,
Aş vrea să-l împart când este
cu cei ce-mi deschid porţile împărăteşti
în acea desfătare care seamănă bucurie.

Chiar cred că nimic nu se pierde
când creşte-n mine miracolul iubirii
şi-n el se ascunde naşterea pruncului.

Între lume şi mine nimic nu-i de prisos
până ce focul arde ce-i de ars.

Totul se năruie şi se zideşte la loc
când în inimi locuim amândoi.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Simt inima ta în mâinile mele

Cred că sunt mâncat de viu
dar nu mă pot înghiţi nici bucăţele
mă otrăvesc câte puţin degeaba
concentrez în cuvinte sumare întregul
mă detaşez de adevărul încorporat
şi mă mint,
caut furios
ceva care mă linişteşte
simt inima ta în mâinile mele
cum zvâcneşte ca ochiul meu stâng
şi sunt atent,
să nu calc peste sufletul tău
care urcă în mine şi rămâne acolo
ca un fel de pagină colorată
unde să-i mărturisesc iubirea
scrisă-n jurământ.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Timpul îşi ascultă clipele

Noaptea se stinge pe cărări neştiute,
lumina-şi caută locul sub aripile vieţii,
de la o vreme nimic nu este întâmplător,
tu eşti muza mea serafică
ce nu calcă de două ori într-un loc.

Mă întorc în cuvintele cu vocale de miere,
timpul îşi ascultă clipele
cu urechea lipită de frunzele clătinate,
iubita mă îmbie la umbra sălciilor
pe marginea râului cu valuri şoptitoare.

Razele coboară pieziş în apa limpede
şi peştii se plimbă-n voie
ca într-un sanctuar al libertăţii.

Simt cum fuge din mine golul
inima se umple de trăiri înflorite
pe ramuri de arbuşti cu fructele coapte,
vin îngeri
cu aripi de păsări albe
gata de zbor spre cerul
mai înalt decât piscurile munţilor.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

La umbra pleoapelor

Să ne îmbătăm cu propoziţii eliptice de subiect
şi să nu ne doară capul,
să întoarcem pe dos cuvintele
până înţelegem tot ce spun printre rânduri
ca nişte cititori în stele.

Nu putem face asta întotdeauna,
sunt ocazii şi fapte care ne depăşesc,
nu ne lasă somnul liniştit
şi dimineţile pline de candoarea răsăritului,
fiecare îşi doreşte o amiază cu obrazul de piersică,
să-i admire puful moale,
să-i atingă coapsele coapte,
să o sărute la umbra pleoapelor cu gene stufoase
în hamacul din grădina iubirii
până se supără iarba.

Doamne, la ce-mi zboară mintea,
trupul vrea să se odihnească cuminte
când începe toamna fără explicaţii
şi aş putea protesta pentru timpul pierdut
fără rezultate care să-mi toarne mulţumire
în inima femeilor scăpate printre degetele
înserării din orgolii.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În aura luminii

Am ascultat firele de iarbă cum cresc
glasul florilor în dimineţile de mai,
şi-mi place să-ţi văd ochii înrouraţi de bucurie.

Simt cum se aşează-n memorie fiecare gând
cu câte o dorinţă ascunsă,
vreau să arunc pe geam întunericul
să rămân în aura luminii din interior.

M-am petrecut în cuvinte,
sunt mulţi care o fac bine,
păsările cântă frumos şi nu se opresc,
doar când îşi pierd cerul
şi cad la pământ.

am învăţat să cobor
în adâncul sufletului,
să urc treptele iubirii în fiecare zi
şi să aştept partea de privire
cu răbdarea tăcerii din surâsul tău
ce mă cheamă,
să deschid aripile şi să zburăm împrteună.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cum se prinde flacăra

Când cuvintele sunt dulci ca mierea
şi curg vâscos şi lin,
uşor se aşează la suflet.
Inima se umple şi ea de plăcere
şi lasă porţile deschise.

Nu mai cuge nimic altceva,
totul se distilează într-o tăcută aşteptare.

Gesturile calde spun şi ele
cum se prinde flacăra
de lemnul binecuvântării
ce arde mocnit.

Lumina se soarbe din ochi,
atracţia devine atingere subtilă
ce-şi coace iubirea
şi uită de restul.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un zburător, o pasăre singuratică

Mi-am socotit clipele ca să fiu fericit,
nu sunt atât de multe cât s-ar crede
tu le faci mai multe prin aşteptare.

Intervalul în care mă mişc fără rost
îmi macină dorinţa, dar n-o risipeşte
mă aruncă în braţele necunoscutului
cu gheare ascuţite de vultur.

Sub cerul pe care-l privesc cu admiraţie
există atât de multe aspiraţii
încât luceafărul la care mă gândesc uneori
un zburător, o pasăre singuratică
ţi se poate aşeza-n palmă
când îţi doreşti cu adevărat iubirea.

Dacă uiţi să-i răspunzi pleacă,
nu se ştie dacă se mai întoarce vreodată
dar înveţi să nu pierzi trenul tău
unicul
care te duce la locul potrivit.

Ziua cea lungă a luat sfârşit,
vor veni altele care nu sunt ale tale
se va acoperi de nori soarele
şi plouă în partea ta de lumină
fără să lase umbre,

lasă doar o poartă închisă cu zăvorul
pe care încerci s-o deschizi
şi nu ştii cum,
sau poate ştii dar nu poţi.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un zburător, pasăre a universului

Mi-am socotit clipele ca să fiu fericit,
nu sunt atât de multe cât s-ar crede
tu le faci mai multe prin aşteptare.

Intervalul în care mă mişc fără rost
îmi macină dorinţa, dar n-o risipeşte
mă aruncă în braţele necunoscutului
cu gheare ascuţite de vultur.

Sub cerul pe care-l privesc cu admiraţie
există atât de multe aspiraţii
încât luceafărul la care mă gândesc uneori
un zburător, pasăre a universului
ţi se poate aşeza-n palmă
când îţi doreşti cu adevărat iubirea.

Dacă uiţi să-i răspunzi pleacă,
nu se ştie dacă se mai întoarce vreodată
dar înveţi să nu pierzi trenul tău
unicul
care te duce la locul potrivit.

Ziua cea lungă a luat sfârşit,
vor veni altele care nu sunt ale tale
se va acoperi de nori soarele
şi plouă în partea ta de lumină
fără să lase umbre,

lasă doar o poartă închisă cu zăvorul
pe care încerci s-o deschizi
şi nu ştii cum,
sau poate ştii dar nu poţi.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Între mine şi vis

s-au scris cuvintele şi cerneala s-a uscat
foile de hârtie au aţipit pe birou
mi-au rămas gândurile de veghe-n somn
între mine şi vis e o legătură de spirit

te-ai îndepărtat şi dimineaţa m-a trezit
roua zorilor aduce un miros proaspăt
o să-ţi aduci aminte de izvoarele cu ochi plutitori
unde se scaldă lumina vie
fără să te întorci la matcă
sufletul tău poartă căldura de acasă
şi tânjeşte la lucruri sfinte
n-o să înţeleg niciodată
ruperea de întreg

de ce drumurile mele iubesc pietrele
şi picioarele nu
se lovesc de ele şi totuşi merg mai departe
nimic nu mă îndeamnă la zbor
înainte de a căpăta aripi care nu se frâng
întinderea este nemărginită şi n-o pot cuprinde
încerc alte mijloace
care-mi aşează pe umeri simbolul păsării
pe care-l visează orice muritor
care nu se lasă prostit de niciun zvon
şi păşeşte pe urmele înaintaşilor săi
şi schimbă viaţa
dragostea se închide-n inimă şi pleacă
odată cu sângele-n trup

deseori ceaţa se ridică
dar singurătatea rămâne
şi devine ucigaşă

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ochii ei flutură între pleoape chemări

Ochii ei flutură între pleoape chemări
aşa ca într-o legănare de aripi
discretă prin aer
pe o mare de un albastru curtenitor.

Într-o după amiază cu valuri cuminţi
oraşul este predispus să adoarmă.

Zilnic se întâmplă câte ceva-n tăcere,
nimeni nu observă o schimbare,
acoperişuri obosite de arşiţă
strălucesc în adierea vântului din sud
şi se aşteptă îmbrăţişarea serii-n răcoare
sub platanii înalţi cu sărutul buzelor fierbinţi
ce mă înoptează-n în iubirea ce-a fost.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ea îmi flutură între pleoape chemări

Ea îmi flutură între pleoape chemări
aşa ca într-o legănare de aripi
discretă prin aer
pe o mare de un albastru curtenitor.

Într-o după amiază cu valuri cuminţi
oraşul este predispus să adoarmă.

Zilnic se întâmplă câte ceva-n tăcere,
nimeni nu observă o schimbare,
acoperişuri obosite de arşiţă
strălucesc în adierea vântului din sud
şi se aşteptă îmbrăţişarea serii-n răcoare
sub platanii înalţi cu sărutul buzelor fierbinţi
ce mă înoptează-n în iubirea ce-a fost.

. |

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mirosul copt

Spiritul nebănuit
al pietrei cioplite
în trupul femeii
se-nfăşoară-n lumină.

Din harul pe care-l respiră
cu stăpânire de sine
împarte la toţi.

Caută-n fructul tomnatic
culoarea dulce, ruginită
şi-i împrumută savoarea.

Îşi risipeşte mirosul copt,
se lasă răcoroasă, molatică
peste suflete împietrite.

Spiritul irumpe şi se înalţă
din forme migălos şlefuite
fără de unghiuri.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Te rog

Te rog să mă aştepţi că vin,
Nu mai respir, mor în suspin!
Mi-am făcut sufletul buchet
Să ţi-l aduc, să-l pui la piept.

Să nu mă uiţi vreau, te implor!
Cu zile mă topesc de dor
Şi nopţile stau pază, treaz
Cu ochi la geam şi pat pervaz.

Din gând de-o clipă dă-mi semnal
C-o să-l primesc bilet pe-un val
Din marea mea înlăcrimată...
Să-mi spui c-o să-mi mai fi, o dată!

Întinde mâna s-o ating
În flame ce sunt, să mă sting
Lăsându-ţi caldă adiere
Să-ţi ofer luni în ani de miere.

Să mă aştepţi în nopţi de iarnă
Un fulg în palmă, să se cearnă;
Să mă topeşti, o picătură
Să-ţi pui pe buze, caldă gură.

Şi-n gând să-ţi renasc primăvară,
Obraz să-ţi mângâi, floare, o boară
Să-ţi fac iris bujor de rouă...
Din timpul meu să renaşti nouă.

Aşteptă-mă sub ploi de toamnă
Să fiu torent ce cerul toarnă
Să spăl păcate de te-ating
Şi-n iarnă eu amor să-ţi ning.

Că vin, să mă aştepţi te rog
Să-ţi dau respirul meu zălog
Într-un buchet de-o zi de vară...
Să te strig iar, ca-ntâia oară!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (10 decembrie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Las uşa deschisă luminii

viaţa nu se lasă furată rămâne la uşă
o să mă strecor printre oameni
fără să înţeleg de ce

la mijloc e cercul închis într-un ceas
prin care trece timpul egal
cu clipele pierdute în afară

ca o pisică în miezul nopţii de sânziene
privesc nepăsător sfârşitu-i purificat de foc
duhurile rele se întorc dincolo
să se odihnească

îndoi colţurile zilei şi aştept,
să ascund greşelile făcute din răutate
nimeni nu mai crede în minciuni sfruntate

trăirea mea se simte cu inima
e ca o melodie pusă pe suflet cu arcuşul
care vibrează
şi unge
mă simt un învins
fără participare la luptă

până când va veni asfinţitul
las uşa deschisă luminii
să se aşeze în lucruri şi fiinţe

noaptea se împătureşte-n ore înalte
se prinde pe aripile întunericului
şi zboară
zboară cu timpul măsurat de oameni

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!