Şi dacă-n salve găsi-vei alb

e semn că mă hrănesc cu praf de puşcă
un sunet scurt şi nu mai suntem
cad flori de cireş
pământul se îmbracă
dezgoliţi de emoţie
ne suntem mai străini
ca niciodată
şi cerbii sunt departe
şi lupii le caută urma
aşa cum noi ne căutăm spre devorare
mereu
de parcă viaţa asta ar fi doar
o pornire permanentă
spre a ucide
şi dacă-n salve găsi-vei sunete ascuţite
e semn că din durere
ştiu să fac un cântec

îmbracă-te rar, în ploaie,
până ce ultimul strop îşi va fi spus povestea

poezie de Ana Sofian
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Străini

Străini suntem la noi în ţară
În casă curte sau pe stradă
Suntem străini şi pe afară
Ca într-un cântec de baladă

Străini suntem şi între noi
Prin astă lume anonimi
Suntem străini doi câte doi
Rătăcitori dar şi nostimi

Străini suntem debusolaţi
Pe drumul vieţii pe trasee
Suntem străini şi printre fraţi
Aicea prin Calea Lactee

Străini suntem din tată-n fiu
Căci aşa ne-ar fi menirea
Suntem străini ca prin pustiu
Şi foarte schimbători cu firea

Străini suntem de când ne ştim
Aici şi-n alte universuri
Suntem străini şi când iubim
În rime albe sau în versuri.

poezie de David Boia (18 februarie 2016)
Adăugat de anca petru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ne căutăm

ne căutăm adesea
în locurile din care am plecat
suntem ecourile care îşi caută gura
născătoare de murmur şi strigăt
şi sufletele care îşi caută
tainica încăpere a inimii
din care au peregrinat
spre alte temple mai mult
sau mai puţin sfinte

ne căutăm, da, da, îndrăznim
să ne tot căutăm
la fel cum arcuşul gândurilor
caută corzile unei viori galactice
cu care doar Dumnezeu poate să cânte
punând materia şi viaţa în mişcare

ne căutăm uneori şi cu teamă
la fel cum mâinile tremurânde
caută nemurirea
pe clapele albe şi negre
ale unui pian dezacordat
de marşul funebru
al timpului

ne căutăm, e tot ce putem face
în labirintul din care se iese
doar în urma unei slabe
strângeri de mână
un fel de zbor cu aripi frânte
lăsate în grija umbrelor
prevestind moartea prematură
a visului în care am tot mimat
adevărata noastră existenţă

poezie de Ionuţ Caragea din Mesaj către ultimul om de pe Pământ (2017)
Adăugat de Ionuţ Caragea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Puls

Mai are ţara vreo scăpare?
Mai suntem noi neînfricaţi?
Să-l întrebăm pe Ştefan oare,
Cum se-nfrunta cu cei spurcaţi!

Se mai promulgă legi rigide
La temelia astei stânci?
Mai anulăm porunci sordide,
Când ne omoară bieţii prunci?

Mai suntem noi încrezători,
Când flăcările-n iad lucesc?
Mai rătăcesc bravii eroi,
Pe biet pământul strămoşesc?

Mai este patria acasă,
Aşa cum am crezut cândva?
Renaştem din cenuşa arsă
Pentru potopul ce-o urma?

Mai suntem noi învingători,
În tinda ţării răvăşită?
Şi mai întindem pod de flori
Spre Basarabia iubită?

Mai suntem noi, români de soi,
Când ne conduce incultura?
Ne vrem căsuţa înapoi
Şi să dispară impostura!

poezie de Alina Florica
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Negura realităţii

Se strâng în noi mormane de obuze
Şi cresc tăceri pe planu vertical...
Războaiele durerilor sunt duse
Mereu mai crud, mai dens, mai inuman.

E sufletul o groapă cu gunoaie
În care strângem goluri de granit.
Lacrima de s-ar transforma în ploaie,
Vulcanii indecenţei tot ne mint...

Osoarele din noi sunt tot mai pline
De praf de puşcă şi vulcani arzând.
Suntem de-o veşnicie doar ruine
Ce nici măcar nu se aud plângând.

Un cimitir de umbre contestate
Îşi plânge moartea-n noi ostentativ.
Ne îndreptăm, în goana către moarte,
Inadaptabil, dar repetitiv.

Galerele istoriei sunt pline!
A explodat şi ultimul ecou...
Să încercăm să ne venim în fire!
Şi mai cuminţi să rertrăim... Din nou,

Motoarele luminilor sunt stinse...
E întuneric totalitarist,
Suntem privaţi de viaţă şi de vise
Nu mai cunoaştem verbul "să exist".

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Amintiri suntem noi!

Peste noi, nesfârşite talazuri,
Anii vin, anii trec şi se joacă cu noi.
Stăm la rând la dureri şi necazuri -
Unii râd şi petrec, alţii dau sevei ploi.

Cât mai sunt picătură în mare,
Cât mai sunt biet actor pe o scenă de lut,
Viaţa mea e un semn de-ntrebare:
Astăzi sunt, mâine mor... sau e alt început?!

Peste noi - inocentă candoare -
Anii vin, anii trec, ce rămâne din noi?!
Biete flori, amintiri trecătoare...
Amintiri care-au fost, amintiri suntem noi!

Viaţa mea e-un semn de-ntrebare?!
Viaţa mea e glumă, sau vânt?
Orice-ar fi, mă bucur de soare,
Orice-ar fi, îmi place să cânt!

poezie de Stefan Băiatu din ziarul" Flacăra" (20 iunie 1984)
Adăugat de Stefan Băiatu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Colind

Nezăbovit, privirea a trecut mai departe
de colina însorită, de drumul abia început.
Astfel ne cuprinde ce nu am putut
să cuprindem – strălucind din departe,

şi ne preschimbă, chiar de nu-l ajungem,
în ce, umbros doar presimţit, noi suntem;
un semn a fluturat, l-al nostru semn cuvânt.
Ci nu simţim răspuns decât un văl de vânt.

poezie clasică de Rainer Maria Rilke din Poezii (1906-1926), Desăvârşite, traducere de Dan Constantinescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Studiu

Cu cât ne iubeam ne vedeam tot mai rar
şi-ntindem spre ziuă crustacee de gheaţă
Semn al prezenţei când trupul îşi ocoleşte
inima
Mereu se întâmplă ceva, mereu se adaugă
şi asta nu lasă loc timpului în sacul de
dormit atârnat pe sinclinalul existenţei
Viaţa ta netrăită e un kimono în care
încheietura pudrată poartă brăţări
de tulpini unghiulare
Frântură de sinus aromitoare,
tangenta ei dispare la atingere
cu globul. Poate afară de ochi şi
pământ, mult afară, ne rostogolim mai
spre miez. Acolo este tăcere faţă de care
lipsa de sunet e un vacarm
chiar acum vântul a scuturat ninsoarea de pe
creangă

poezie de Ion Stratan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fluture de noapte

Sunt un fluture de noapte
care îşi arde mereu aripile de cântec…
Sunt femeia
care aduce întrebări eterne în suflete…
Sunt eu...
cea care ucide apusul
cu umbre de vis...
Sunt mâna care mângâie
si gândul care sărută...
Sunt adierea vântului prin părul tău...
Sunt liniştea care se cerne deasupra luminii...
Atinge-mi faţa să afli
cum se aprind în mine felinarele sângelui!
Atinge-mi căldura
să poţi topi vorbele la flacăra
trupului meu!
Se cutremură amurgul în braţele mele
când te mângâi...
Calea Lactee îşi pierde urma în mine...
Eu sunt cea care te cheamă la festinul iubirii...
Eu sunt cea care întinde mâna spre tine
ca spre o oază de fericire...
Dă-mi cupa gurii tale să mă îmbăt cu abisul tău!
Dă-mi palmele să le adun
intr-o lacrimă de ploaie
care să spele toate nopţile plânse odată!

Modelează lutul meu
să poţi face din el
chipul adevărat al omului din mine!

Scrijeleşte cu buzele tale urme de dor
atât de dureros încât
să nu-mi mai treacă nicicând!
Şi nu te mai întreba ce se intamplă!
Suntem doar noi doi,
atât de puri
că albul e prea puţin alb
şi cerul prea puţin înalt
ca să poată ajunge până la el
ceea ce simţim:

infinitul fiecăruia dintre noi...

poezie de Lelia Mossora (6 martie 2004)
Adăugat de Lelia Mossora
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noi suntem

De te întrebi cine sunt eu,
Ţi- ar trebui ani de lumină,
In infinitul Univers,
Sa- mi afli vasta rădăcina.

Insişti să ştii cine sunt eu?
Enigmă sunt, complexitate,
Şi totuşi spun, sunt parte fier,
Ce-a curs de pe planeta Marte.

Un strop din Venus am luat,
Granitu- mi este temelia,
Din Jupiter s-a strecurat,
In trupul firav, energia.

Şi soarele in mine- a curs,
Orice- ntuneric, e lumină,
Şunt praf de stele pe pământ,
Sunt ieri şi azi şi ce- o să vină.

De mă întrebi cum mai sunt eu,
Ţi- aş spune, sunt la fel ca tine,
Iubesc profund dar ştiu să iert,
Când nu-mi răspunzi cum se cuvine.

Suntem aici cu scop precis,
Au vrut şi alţii ca să vină,
Suntem din toate câte- un pic,
Din marea sursă de lumină.

Sunt eu, eşti tu şi suntem noi,
Azi ploaie, vânt, mâine furtună,
Ieri, tigrii, lei, lungi şerpi pitoni,
Doar porumbei pe vreme bună.

Suntem un tril de ciocârlii,
O bufniţă in miez de noapte,
Suntem minune pe pământ,
Şi îngeri albi unde sunt şoapte!

poezie de Marina Tuturman
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Apocalipsa

S-au rupt norii deasupra noastră
Şi plouă ca în ziua de soroc,
Unde este Noe cu a lui Arcă,
Să-l întrebăm, are-n plus un loc?

Se mişcă pământul la vale
Şi ne acoperă de vii,
Plângem de durere, este jale,
Şi-i înjurăm pe cei din primării.

Mai căutăm o vină-n altă parte,
Orice, dar nu ne vedem pe noi,
Suntem mulţi, proşti, fără de carte,
Înţoliţi pe-afară, pe dinăuntru goi.

Ne mai facem crucea la culcare,
Tatăl Nostru, mai ştim a-l spune?
Căutăm greşeli la întâmplare,
Dar nu avem timp de rugăciune.

Ne-a transformat progresul în hiene
Nu ne gândim la ce am fost,
De nimic, de nimeni nu ne temem
Şi păşim prin viaţa fără rost.

Aruncăm cam totul peste bord
Ca cineva, prea sătul de toate,
În urma noastră lăsăm doar prăpăd
Suntem otravă şi mirosim a moarte.

Să vină apocalipsa asta odată
Recurs eu fac la ce trăim,
Prea vinovaţi, dar vina alţi o poartă,
Suntem orice, nu ce-ar trebui sa fim.

poezie de Mihail Coandă (26 noiembrie 2016, Rîpa, Motru)
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ploaia bate la uşă. Cu milioanele-i de pumnişori, ea bate din toate picăturile ca să vadă dacă suntem acasă. Da, suntem. Îi deschidem şi o întâmpinăm în prag. Ridicăm privirea către Cer. Cum începem să-i privim, pumnii ploii se şi transformă şi se deschid ca nişte ochi. Picăturile ne fixează, mai întâi mirate de anatomia noastră, încântate pe urmă, ne fac cu ochiul în semn de complicitate. Copleşiţi de emoţie, o luăm la goană. Dar ploaia ne urmăreşte. Ea ştie că suntem nestatornici; ne petrecem toată viaţa fugind de libertate, de singurătate, de moarte.

citat din Martin Page
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

vezi lupii albaştri
de la colţul foamei,
vezi pânda lor
cum aşteaptă să sară în noi?
este un aproape în sânge,
fiarele îşi caută sălbăticia.

e pornire în haită prin pădurile mele,
prin pădurile tale,
alergare în salturi enorme
spre victime cu numele nostru,
imaginea colţilor
fremătând
năvăliri,
încleştări,
sfâşieri
până în noaptea de apoi
a urletului.

pe podea,
încă e urma zâmbetului
cămăşii tale desfăcute.

poezie de Corina Daşoveanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Între lumi

Simt o lume deasupra mea
O lume în care suntem noi înşine
O lume în care suntem nemuritori,
În zile în care nu trăiesc
Scriu viaţa aşa cum nu e ea
Şi vinu-l sorb încet ca şi cum e făcut doar pentru mine
Din struguri plini culeşi în luna octombrie,
Când soarele e mai sfios, când iarba plânge petale muribunde suflate-n neant,

Simt o lume în mine
Ce cred eu că o cunosc
O lume împletită din mai multe vieţi
Scriu viaţa aşa cum a fost ea o dată
Şi vinu-l sorb ca altădată
Savurez gustul atât de bine ştiut
Mă face să zâmbesc crezând că am trăit aceste clipe
Iar de învăţat din ele tot n-am învăţat,

Simt o lume sub mine
Ce mă cheamă mereu fără-ncetare
O lume ce vreau să îmi rămână străină,
Vinu-l sorb mai repede şi nu vreau paharul să sece
Mi-e frică de ce va urma după ultimul strop
Dar apoi, muza din mine îmi vorbeşte
"E totul creat doar de mintea ta"
Şi totul se risipeşte...

poezie de Cuth Hajnalka
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Întotdeauna oameni

întotdeauna căutăm ceea ce ne lipseşte
şi renunţăm la ceea ce ne lipseşte mai mult
întotdeauna privim mai departe
şi reuşim să fim cu-atât mai departe
de noi înşine
întotdeauna sperăm la ceva mai bun decât azi
şi mâine vom fi căutători de comori în trecut
întotdeauna facem aceleaşi greşeli
şi găsim întotdeauna o scuză:
a greşi e omeneşte şi totuşi
întotdeauna ni se arată o cale spre adevăr
şi cochetăm mereu cu minciuna
întotdeauna suntem romantici
şi până la urmă ne plictisim de atât romantism
şi suntem pragmatici până la
înalta trădare
ne vindem sufletele şi ne culcăm pe laurii
nimicniciei
întotdeauna fugim
de ceea ce ne poate atinge
de ceea ce ne poate face mai slabi
întotdeauna ne este frică de moarte
şi frica ne taie elanul în mici respiraţii
întotdeauna muncim
peste programul lui dumnezeu
întotdeauna spunem întotdeauna
şi niciodată nu încercăm
să fim veşnici

poezie de Ionuţ Caragea din 33 bis (2008)
Adăugat de Ionuţ Caragea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Felinar

auzi cum ne cad petalele, frunzele?
suntem flori în îmbrăţişarea unui
viitor care nu mai pleacă de la noi.
taci, ştii că va pleca.
ştiu, dar probabil
că ne va urmări de jos din stradă,
atent la orice mişcare a secundelor,
a siluetelor noastre în spatele lor.
mă înăbuş lângă tine, parcă aş trăi într-o respiraţie
mereu atentă, niciodată prezentă.
pleacă atunci!
rătăceşte, roteşte-te
pe marginea gândurilor unui alt bărbat.
o balerină în amurg de toamnă,
cu fustă crâmpoţită şi picioare obosite.
vântul se crapă şi-ţi intră prin ochii veştezi
în trupul curbându-se în înclinarea,
reverenţa de final înspre un public care
priveşte la o altă scenă.
voi mai rămâne o vreme, până ce vei adormi.
când te vei trezi, vei auzi ceaţa cum se prelinge pe
un cântec îngheţat, căzut din trupul meu
îndoit într-o ultimă plecăciune spre tine.

el adormi mirosindu-i încheietura mâinii triste;
un parfum de film mut cu Greta Garbo îşi mai spuse
apoi capul i se umplu cu maree, delfini şi sicomori.
şi visă că ţine un felinar aprins, tăcut în dreptul inimii.

poezie de Simion Cozmescu din Cântecul măturătoarei de fluturi
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noi suntem ca un cântec, nu credeţi? Un cântec nu se poate cânta niciodată de la sfârşit spre început. Trebuie să-l cânţi totdeauna îndreptându-te spre sfârşit.

citat celebru din Octavian Paler
Adăugat de Anamaria
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dragoste în toamnă sau cântec lent

Cercetează! Cercetează! Caută! Caută!
Atât de frig! Atât de clar!
Tristeţe! Nenoroc! Durere peste durere!

Această perioadă a anului când este ba cald, ba frig.
Înţepăturile regretelor! Agonii neaşteptate!
Aici, în noaptea asta, nu am nici o scăpare.
Beau două pahare sau poate trei urcioare
De vin cristalin şi, totuşi, nu găsesc
Puterea de a sta indiferentă
În faţa vântului care soseşte-împreună cu seara.

Gâşte sălbatice în zbor înalt deasupra capului –
Iar asta doare cel mai mult;
Ele sunt cunoştinţele mele din tinereţe,
Tovarăşele credincioase dintotdeauna;

În inima mea se scutură crizanteme-aurii,
Arătând toate părăsite, devastate, moarte —
Cine le-ar mai culege acum?
În această toamnă chiar nu le mai pot privi deloc.
Singură, mă-îndrept spre fereastră şi privesc în tăcere
Cum se-adună umbrele-n grădină.

O ploaie fină se filtrează printre frunzele fagilor,
picurând, strop cu strop, în amurg.
Ce-aş mai putea face-într-un asemenea ceas?
Cum aş putea accepta acest cuvânt –
Deznădejde?

poezie de Li Qingzhao, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Povestea începe de la sfârşit

povestea, de data asta, începe de la sfârşit:
la venirea noastră, aici, după primele adulmecări,
fiinţele se adunară pe aceeaşi punte – ochi, inimă şi marginea lor
(aceeaşi faleză, aceleaşi chei);
urcând treptele, paşii îşi puteau atinge chiar umbrele
şi cuvintele mele nu păreau mai nimic, din singurul lor semn;
sus, apoi, ajungând, am privit prin sticla ocheanului,
aşa cum se priveşte, cred, orice poveste,
răsturnând - la început distanţa, apoi apropierea - şi-acestea, dintre noi;
negre sau gri ca dintr-o scoică
se pictau aceleaşi vânturi, aceleaşi valuri,
acelaşi vas pe care poposisem şi-atunci întâmplător,
fără ca tu să înrobeşti! ca şi cum se-aliniară aceleaşi planete –
"phileo", "eros", "agape"! în ciuda firii lor - şi pe pământ;
neştiute, astfel, dar rostite de tine, ţi-au fost cuvintele,
amintindu-ne mie, singura lor povestitoare;
şi-astfel, într-adevăr, povestea începe de la sfârşit
şi mai mult e doar liniştea! ce-ai aşezat-o peste toate
şi pe care încet o aduni în geometrie perfectă,
dimensiuni redefinite unui punct ce suntem "noi"!

poezie de Ana Ştefănescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cei mai mulţi dintre noi trăim în lumea exterioară şi ne identificăm (o facem de la trei ani) cu imaginea noastră din oglindă. Suntem cei care suntem. Când spunem "eu" ducem arătătorul spre piept: sunt corpul meu, un lucru din lumea largă. De obicei n-avem timp de introspecţie şi, dacă ne căutăm conştient propria noastră fiinţă, o facem nu către interior, ci spre suprafaţa mereu schimbătoare şi colorată a vieţii, ca un alergător care ar porni o cursă ţâşnind invers din startere.

Mircea Cărtărescu în De ce iubim femeile
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Niciodată

Un cântec nu-i nimic în lumea asta
Mai bine să-l zdrobeşti şi apoi să taci
Când el cu o iluzie nu umple
Ghiozdanele copiilor săraci.
Destul cu-atâtea găşti aristocrate
Ce caută şi-n cântece câştig
Un cântec nu-i nimic dacă nu face
Mai cald în casele în care-i frig.

Niciodată, niciodată
Să nu uităm de cei mai trişti ca noi.

Dezmoşteniţii-şi caută o cale
Nenorociţii trec cu paşii grei
Nu ne putem închide-n cabinete
Făcând uşor abstracţie de ei.
Mizeria există până-n oase
Popoare mor şi indivizi decad
Nu-i cântec pe pământ să nu miroasă
A foc, a năduşeală şi a iad.

Şi dacă toate cântecele noastre
Nimic nu sunt şi chiar nimic nu pot
Noi pentru cei săraci şi fără şanse
Suntem mereu datori să facem tot.
Măcar atât din toate să rămână
Din tot ce-am pătimit la focul mic
Un vers, o spovedanie, un cântec
De partea celor care n-au nimïc.

poezie celebră de Adrian Păunescu
Adăugat de Ion Bogdan
Comentează! | Votează! | Copiază!