Primăvara devreme

primul prag de trecut/ gestionarea durerilor astfel încât să fie
un tot unitar / în care să creşti ca o omidă caldă şi pufoasă

când dormi înfăşurat în cearşafurile albe şi calde / cu o mână sub cap

şi-mi spui/ fereşte-te de geamurile prin care intră lumina toxică a soarelui

spune da întunericului care te mângâie
ca un animal uriaş cu blana neagră şi deasă

acolo e lumea în care ai vrea să trăieşti

la zero grade kelvin / într-o primăvara casantă
care se va sparge în mii de bucăţi ori de câte ori respiri

// ultimul prag de trecut / gestionarea tuturor acestor dorinţe
despre care nu ştii nimic/ lăsarea pradă gurii flămânde a animalului ce-ţi
toarce în poală şi înghiţirea acestor mulţi fluturi grei/ grei / în întuneric.

poezie de Daniela Bîrzu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

#

ai scris o mulţime de poeme pentru sacha
şi niciunul n-a fost despre sacha.
toate au fost despre cum trebuie să fie

distrugerea slăbiciunilor,
atingerea valvelor inimii, pentru ca aceasta
sa nu se oprească.
înghiţirea comprimatelor cu eliberare prelungită ca şi
mâine să fie o zi frumoasă.

ai scris cu un creion mecanic prin care
la fiecare apăsare ai mai crescut cu
un milimetru,

la fiecare apăsare,
ai absorbit cu tifon
sângele,

care a curs prin venele oraşului,
acest cadavru ce nu apucă
niciodată să se răcească.

la fiecare apăsare,
ai acoperit,

şi sângele tău,
şi sângele lui sacha.

dar oraşul nu ştie nimic despre toate astea.
va rămâne la fel, cu toate luminile lui străvezii, aşteptându-ne,
exact ca un animal însetat de sânge.

un animal care o să treacă în viteză pe o autostradă din care
ştie de la început că nimic
nu va mai ieşi viu.

iar tu o să fii mereu acolo
pe partea cealaltă, cu valvele inimii deschise,
ca o ambulanţă care-şi deschide brusc uşile.

poezie de Daniela Bîrzu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Uşă

Uşă, care de atâtea ori te deschizi,
Spune-mi cine a intrat şi a ieşit prin prag?
Al cui zâmbet ţi-a fost mai drag?
A cui mână încet te-a desfăcut?
Cine te-a trântit când a dispărut?

Uşă,
De câte ori ai scârţâit când te-ai deschis,
Tu ascundeai şi boală, şi linişte, şi bucurie,
Cunoşteai pe toţi pe care i-ai închis
Şi trează ai stat în zorile albe, în noaptea târzie

Uşă,
Tu ştii că de câte ori veneam în zori
Păşeam tiptil cu zâmbet pe buze, în mâini cu flori,
Şi tremurând te rugam să mă închizi cu ea,
Cu dragostea şi femeia mea.

Şi ceea ce atunci ai închis
Se făcu cântec, se făcu vis.

poezie clasică de Emil Isac
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rondelul adulterului

Acestor nopţi care se scurg,
Nu pot nimic să le mai cer,
Căci nu mai am nici un reper,
-Însingurată le parcurg.-

Chem amintirile, cal murg,
La trap, prin burgul auster.
Acestor nopţi care se scurg,
Nu pot nimic să le mai cer.

Se stinge lampa în amurg,
Noaptea-l cuprinde-n adulter,
Şi se nasc stele ce decurg
Din întuneric şi mister,

Acestor nopţi care se scurg.

rondel de Mioara Anastasiu din Vise clandestine
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Într-o zi caldă de toamnă

E o zi caldă de toamnă
Şi eu vreau să scriu o poezie.
Despre o frumoasă doamnă,
Care cu privirea ei, sufletul îmi mângâie.

Vreau să scriu un vers frumos
Despre o simplă femeie,
Care mi-a întors lumea mea pe dos
Şi mi-a aprins în inimă a dragostei scânteie.

Buzele ei dulci- amărui,
Vreau să le sărut de mii de ori.
Căci au gust de gutui
Şi parfum de stropi de ploi.

O iubesc la nebunie!
Pe această splendidă doamnă.
Ea e ca o melodie
Cântată într-o zi caldă de toamnă.

poezie de Vladimir Potlog (12 septembrie 2020)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lumini de avarie

lupii s-au adunat mai aproape de oraş.
aici e linişte.

zidurile au fost acoperite de muşchi verde/ precum stâncile din anzii cordilieri.

aici ne hrănim copiii în case dărăpănate cu ierburi şi carne crudă.

nu ne e teamă.

e aceeaşi explozie nucleară care a făcut ca aceasta să fie casa noastră.

unii copii mor. bebeluşi cu feţe ca de păpuşi cu
ochi albaştri şi reci.

din când în când lupii urlă la lună,
din când în când ne dăm în leagănele abandonate.

pădurea a pus stăpânire pe noi.

bărbaţii se întorc în fiecare zi de la vănătoare.

cândva locuiam în clădirile lor de sticlă şi oţel.

avem flori/ avem sânge.

avem luna ca un gigantic reflector.
avem dureri pe care le învelim în beznă.

avem cărări prin pădure care nu duc nicăieri.
plângem când mai moare un bebeluş.

dar tot nu ne e frică.

//

ştim că într-o zi ne vor descoperi

şi ne vor duce înapoi.

nu am uitat oraşele lor strălucitoare şi autostrăzile lor curgătoare.
acolo vor ei să devenim mai buni.

acolo malformaţiile noastre se vor vedea cel mai bine.

dacă am spune că nu ne e dor de ceva am minţi.

ne e dor de fluturi pentru că extincţia a făcut ca ei să dispară.

să alergăm pe câmpurile lor înverzite / primăvara cu mii de fluturi de toate culorile în jurul nostru.

aceasta este povestea noastră pe care o scriem pe bucăţi de piele.

lupii au venit astăzi şi mai aproape de oraşul nostru părăsit.

azi e ziua când vom sacrifica pe cineva/ pentru ca noi să trăim mai deprate.
dar tot nu ne e frică. frica a devenit sârma noastră ghimpată cu care ne-am
înconjurat teritoriul
cu care ne-am înfăşurat inimile
cu care ne-am înfăşurat visele
ca o maşină pusă pe lumini de avarie.

poezie de Daniela Bîrzu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ori de câte ori te surprinde un gând negativ, aminteşte-ţi că gândul este doar o opţiune, o unealtă preţioasă, pe care o poţi folosi când doreşti, în mod conştient. Prin intermediul observatorului, te poţi localiza mereu în drumul tău dintre gând şi gânditor, ceea ce îţi oferă libertatea de a fi şi de a co-crea tot ceea ce vrei să trăieşti în fiecare moment de Acum. Gânditorul emite gândurile, observatorul priveşte întregul proces, iar tu poţi trăi experienţa tuturor acestor elemente ale mecanismului de gândire.

Cătălin Manea în Totul din Întreg, Iubirea de sine, Martorul propriilor gânduri
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În piaţă, băieţii îşi prindeau uneori săniuţa de câte o căruţă şi se duceau aşa o bucată de drum. Era minunat. De data asta a trecut pe acolo şi o sanie mare, vopsită cu alb, şi în sanie şedea cineva înfăşurat într-o blană albă şi cu o căciuliţă albă pe cap. Sania a făcut de două ori înconjurul pieţei şi Karl, când a văzut că vine iar, şi-a prins repede săniuţa de ea şi a pornit în urma ei. Sania cea mare aluneca tot mai repede şi mai repede şi a cotit într-o uliţă alăturată. Vizitiul întorcea din când în când capul şi-i făcea semn prieteneşte lui Karl, parcă l-ar fi cunoscut, şi ori de câte ori băiatul voia să-şi desprindă săniuţa, cel care stătea în sanie făcea din cap şi Karl rămânea aşa cum era. Au ajuns la barieră şi au ieşit din oraş.

Hans Christian Andersen în Crăiasa Zăpezii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poezie despre iubire

Niagara curge lin
Replicile tale dure
Devin norii grei de-mi spun
Că sunt o stea neînţeleasă.
Apoi ne vor umbri cu întunericul din ei
Suntem tot mai singuri, tot mai departe
De lumină, de întuneric.
Suntem deschişi lunii frumoasă
Suntem tot mai aproape de casa aparte
Aprinderi prin care eu lupt să deschid...
Scântei de lumină, scântei din mintea fără inhibiţii
Lumini ce se joacă cu stelele şi aduc fericirea
Învaţă să te ridici, ori de câte ori ai ocazia
Ca nişte vulcani noroioşi ne pierdem în cuvinte.
Ei dureros ne vor arunca în lut...
Lumina este a ta... da pricepi tu oare că eu sunt fiinţa,
De care tu te-ai îndrăgostit iremediabil?
Aceleaşi valuri nu se vor lovi de un alt ţărm...
Trecutul este proiectarea în alte timpuri
În alte frumoase adieri...
Prin care se leagă de o odaie.
Plină de unde de sclipici şi iubire.

poezie de Ileana Nana Filip
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Munca ta trebuie să fie expresia exterioară a nivelului de conştiinţă pe care l-ai atins. Ea trebuie să fie un mod de exprimare a dorinţelor tale benefice, o activitate care oferă substanţă materială acestor dorinţe şi care menţine, dezvoltă şi îmbunătăţeşte condiţiile în care se desfăşoară viaţa ta.

Herbert Harris în Cele 12 legi universale ale succesului
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Caut lumina

O gură de lup muşcă din noaptea sticloasă
cu paşii grei trezesc pietrele drumului
şi mă agăţ cu braţele de zborul păsărilor
care încă-mi mai cântă prin gânduri.
Peretele orizontului se apropie mereu
şi-l proptesc cu ochii să nu cadă.
În gara din amintiri băncile sunt goale,
n-a mai trecut nici un tren de noapte.
Mi se pare că văd doar ferestre aliniate
cu perdelele lăsate cum intră prin oase
ca prin tunelele din munţi.
Îmi înfloresc narcisele bunicii în palme
nu înţeleg ce se întâmplă cu mine primăvara,
florile de liliac îmi şoptesc cu miros de femei
pe care nici nu ştiu dacă le-am uitat
ori se aştern prin mine în poieni
ca la umbra unui stejar fără moarte.
Caut lumina de care mă adăposteam
sub corolele de şoapte ale unui clopot
în seara când lăcrimează icoanele
o picătură de mir pe florile de crin
noaptea îmbracă sutane de călugăriţă
şi ascultă cântecul îngerilor.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu (10 mai 2011)
Adăugat de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Héroine

Inocentul întinse o mână.. aceasta e mâna ta trudită
de trupurile fragile, albe, ale progeniturilor..
Tot cu aceiaşi mână ai să mângâi un animal,
o fiară cu blana aspră şi cu trup pleoştit,
teribil de leneş..
Este lenea venerată precum o virtute a muncii, oare?

Iubito, afundă-ţi degetele mici şi solzoase
în osânza, în părul sârmos al acelei eterne fiare,
împleteşte-i cârlionţii, dacă poţi..
şi începe-i un cântec despre mine,
despre aventurierii liberi ori despre anticii astronauţii
care, niciodată nu s-au mai întors pe pământuri..

Oricum nu mai ştii de eşti fecioară, ori făt,
smulgându-i cornul fiarei, întinzându-i gâtul...
Nu uita să-i prinzi picioarele dinainte îndărăt..
şi înveşmântează-i în safire râtul..

Teribil şi curajos peste măsură
va fi atunci tot ce va ieşi din mâinile tale...

poezie de Adrian Lăzărescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Suflet arzând...

De câte ori n-am suspinat,
După ale tale gânduri reci...
De-atâtea ori m-am resemnat,
Din inimă să nu-mi mai pleci.

De câte ori nu am strigat,
La stelele ce mă-nconjoară...
Ca tu să-mi fii inveterat,
Cu inima ca o vioară...

De câte ori n-am vrut să-mi stai,
În braţele ce te-au iubit...
De-ai fi ştiut, azi îmi erai
Un trandafir neofilit...

Şi zbucium vast străpunge seara,
Când gândurile se adună...
Ca florile din primăvara
Unei iubiri ce-a fost nebună...

Şi fost-ai primul ce-a venit,
În a mea inimă fierbinte...
Şi primul care m-a lovit,
Călcându-şi false jurăminte.

Ce-a fost, a fost... trecut să fie!
Dar urma ta, adâncă pare...
Când sufletu-mi ca o hârtie,
Mi-ai ars cum arde şi o floare...

poezie de Adina-Cristinela Ghinescu din Şoptit de Dumnezeu
Adăugat de Adina-Cristinela Ghinescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

This is what I'm controlling

nu vreau să tremur dar nu este nimic
din ce pot controla
tramvaiele alunecă pe şine în mintea mea
sunt aşezată pe scaunul de la geam

văd soarele ca pe un arbore gigant lăsându-şi crengile în jos
până atinge pământul acesta mustind de beton
îmi ating pieptul
în care alveolele şi sacii respiratori se contractă

de parcă ar fi plini de otravă

mă agăţ de crengile soarelui / o dată pe lună
ce nevoie este de respiraţie/ îmi aşez în ordine caietele / pixul / laptopul

acum poţi să înfigi cuţitul în creierele noastre electronice
nimic nu se va întâmpla

spui: "this is what I'm controlling"
şi de fapt ştii că nu controlezi nimic

10 grade richter şi pământul se surpă/ tramvaiul cade de pe şine
sinele e un războinic ataşat de oase şi de celelalte organe putrede

doar el rămâne la suprafaţă şi o mie de zei îl roagă
să nu se aplece prea mult peste ferestre / acolo unde păsările se izbesc cu putere
de geamurile închise / pentru că ştii
nimeni nu vrea să rămână afară.

aici întrerupi tremuratul şi dumnezeu continuă să te apese/
să apese.

poezie de Daniela Bîrzu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Atâţia ani

atâţia ani făcuţi din dorinţe care mai de care
mai incontrolabile la fel ca lunile pustii pe care le-ai
admirat pe fereastra fumurie

dorindu-ţi să fii acolo

atât de departe încât sângele tău să se prefacă în praf
atât de aproape de tine încât să nu mai poţi respira

liniştea e până la urma cel mai apropiat aliat al tău
vezi soarele înghiţind pământul
ca un monstru din basme

dar toate astea sunt un balast pentru a spune că

tu şi sângele şi respiraţia ta

sunt absolut întâmplătoare

acum o ţigară pe jumătate stinsă într-un pahar de whisky

ai nevoie de contrabalans
de trupul toamnei ca o eşarfă să te învăluie
de o luptă pe care să o duci încontinuu

acolo pe lună nu exista a e r nu exista nici greutatea aceasta imensă de pe pământ

rămân acolo imaginându-mi cum ar fi

un zbor de pasăre neagră stârnind praful/ imaginându-mi un alt vis în care să cad

atâţia ani în care roboţii au biruit şi ne-am trezit cu inimile pline de silicon

sau orice alt material care rezistă la rupere.

poezie de Daniela Bîrzu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

cearşafurile pe care ea le usca
în fiecare zi mai caldă
pentru ca patul să miroase a grădină
pentru ca vântul să alunge din el visele urâte
cearşafurile flutură purtând-o
pe malul celălalt într-o barcă îngustă de stejar
tocmai a venit primăvara
frânghiile de uscat rufe întinse pe catarg
numai că lipsesc pânzele albe
presate în cub de gheaţă
în frigiderele dulapurilor

poezie de Barbara Gruszka-Zych din Sprawdzanie obecnosci (2004), traducere de Valeriu Butulescu
Adăugat de alejandro
Comentează! | Votează! | Copiază!

Echilibru

cum să hrăneşti demonii / cum să-i înfrunţi/ să atingi acel echilibru
care nu-ţi dă voie la balans / la început au fost mulţi care nu au supravieţuit
ca şi cum ai da drumul la sute de porumbei în ninsoare/

şi toti s-au prefăcut în praf / acum mergi

drept printr-un deşert

cauţi o oază / dar acolo demonii vor prinde viaţă din nou

odată cu lăsarea serii visele tale vor deveni sălaşul lor/ aşa am trecut eu prin viaţa aceasta până acum

ascunzându-mă

căutând

mâna ta îndreptată către mâna mea

ca două telegondole care se izbesc /

drum lin porumbeilor arşi de soare

înfruntând furtuna

cum să te hrăneşti altfel pe tine / cea căzută în praf în noroi fără să te poţi numi târfă
pentru că nu stai pe marginea drumurilor

ci stai chiar în mijlocul lor aşteptând acea pală de vânt care să te
încline într-o parte sau în alta

de-a lungul liniei continue pe care nu ai voie să o depăşeşti.

poezie de Daniela Bîrzu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rebelul spune, pur şi simplu, adio trecutului. Este un proces constant; de aceea, să fii rebel înseamnă să fii continuu în revoltă - întrucât fiecare clipă este pe cale să devină trecut; fiecare zi este pe cale să devină trecut. Nu este acel trecut care este deja în mormânt - te mişti prin el în fiecare clipă. De aceea, rebelul trebuie să înveţe o artă nouă: arta de a muri cu fiecare clipă care a trecut, astfel încât să poată trăi liber în noua clipă care vine.

citat celebru din Osho
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Scut şi spadă

... nu există trecut, nu există trecut
doar memorie crudă
doar un spaţiu prezent în bucăţi desfăcut
de prezenţa mea nudă

nu există trecut, nu există trecut
doar un soi de samară
ce cândva am găsit, ce cândva am pierdut
cu tristeţe amară

nu există trecut, nu există trecut
numai clipe reale
ce mereu lapidar sunt plătite tribut
la nimicuri banale

nu există trecut, nu există trecut
doar abrupta cascadă
cea din care-am ieşit, cea în care căzut
mulţi ar vrea să mă vadă

nu există trecut, nu există trecut
doar ceva ce insistă
că în tot ce-am ales între lance şi scut
- viitorul persistă...

poezie de Iurie Osoianu (4 noiembrie 2018)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

trecut

Trecutul e o rană care sângerează ori de câte ori privim în noi.

definiţie aforistică de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Primul lucru pe care trebuie să-l spui unui tânăr angajat în cultura umanistă este că abia pe la 40 de ani începe să-şi dea măsura. Pe urmă vei spune celui trecut de 40 de ani că abia la 60 de ani ar putea începe deceniul de aur al creatorului în acest plan. Iar celui de 60 trebuie să-i spui (dacă a reuşit ori nu, şi cine reuşeşte cu adevărat?) că e bine să se gândească, atunci când scrie, la cititorul care nu s-a născut încă...

Constantin Noica în Carte de înţelepciune, Îndrumător pentru tineri (1993)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!