Peut-être

orice întoarcere în trecut este imorală
îmi amintesc
pajiştea pe care păşteau cei şase viţei de lapte şi tu le mângâiai corniţele
apoi vacile soarelui
împuşcate
două piane aduse în căsuţa din vârful muntelui
de-a-nspinarelea
8 km
pe drumul de arsă piatră pregătit de însuşi beethoven
ca şi cum ar fi trebuind să concerteze ori să-l întâmpine pe napoleon
în amurg
deja vu
din viena fără vină
retrăiesc un trecut profund imoral
prea bine
au dispărut numele noastre scrise pe frasin
sunt amintirea numelui tău
spuneai
şirul tău de vieţi suprapus peste vieţile mele suprapuse
aidoma
eu am fost cel care te-a făcut o clipă anonimă
spuneam
nu eşti o femeie domestică
vieţile mele înşirate ca mărgelele pe biroul preşedintelui
nu a făcut din mine
mitterand & nici din tine danielle
dimpotrivă
anonimatul a devenit pentru noi adevărata şi unica stare a materiei
pour toi
care m-ai picat la un examen la care citeam mai expresiv
decât s-ar fi icnit
defunctul mircea albulescu
pe care l-am studiat un ceas
cum se muşcă regal dintr-un baton de salam
după repetiţii la naţional
fără umbrelă
deşi
ştii
eu cred că shakespeare nu a murit niciodată
& actorii sunt cronica
mai pe scurt sau mai pe lung a felului în care se interpretează
viaţa & moartea
orice durere proclamaţie declaraţie de independenţă
u. s. a.
george washington & tocqueville
mereu horică
aprinzând un fel de conifere
pentru viitoarea ministresă a justiţiei
ascunsă dincolo de lumea noastră
între timp numele tău
naşterea& moartea tragediei în epoca mea
pe care nu eu mi-am ales-o pentru felul în care-mi spuneai că vei muri
alături de mine într-o casă aşezată în vârf de munte printre nori albi
brăzdându-ţi chipul & pregătind
din lapte de capră sălbatecă
cina inconştientului colectiv
a trăi printre oameni comuni devenind suprema virtute
dinadins aruncându-te de pe stânci învingând perversiunea
o clipă am devenit personificarea perversiunii
călcând prin iarba udă de la cinci dimineaţa
în picioarele goale
năpăstuiţii de soartă iuţindu-ne calea
profund adevărat
profund imoral
peut-être en septembre
ton nom
ton film
cu mine personaj principal al vieţii tale & al altora
profund imoral
azi
revăzându-te o clipită pe fb
când nu mă mai pot agăţa pe nicio stâncă pentru a-ţi dărui floarea-de-colţ
printre care agale păşeai naiv-idilic-romantic-desigur-desuet
nemuşcată nemuşcat de neagra capră sălbatecă
azi între noi nu mai există
viaţă moarte reamintire
platon vorbind despre atlantida
doar vidul cuvintelor aşternut ca polenul între mine & tine
şirul de morţi înşiraţi printre războaie
secrete-nesecrete
din care învingător fiind
am evadat metafizic
neştiind că mitterand deja vorbise
şi el evadat de drept comun
despre înfăptuirea europei cu h. kholn
ceea ce a spus printre cuvinte
în mod absolut
este tăcere

poezie de Cătălin Al Doamnei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iisus Hristos: Arătat-am numele Tău oamenilor pe care Mi i-ai dat Mie din lume. Ai Tăi erau şi Mie Mi i-ai dat şi cuvântul Tău l-au păzit. Acum au cunoscut că toate câte Mi-ai dat sunt de la Tine; pentru că cuvintele pe care Mi le-ai dat le-am dat lor, iar ei le-au primit şi au cunoscut cu adevărat că de la Tine am ieşit, şi au crezut că Tu M-ai trimis. Eu pentru aceştia Mă rog; nu pentru lume Mă rog, ci pentru cei pe care Mi i-ai dat, că ai Tăi sunt. Şi toate ale Mele sunt ale Tale, şi ale Tale sunt ale Mele şi M-am preaslăvit întru ei. Şi Eu nu mai sunt în lume, iar ei în lume sunt şi Eu vin la Tine. Părinte Sfinte, păzeşte-i în numele Tău, în care Mi i-ai dat, ca să fie una precum suntem şi Noi. Când eram cu ei în lume, Eu îi păzeam în numele Tău, pe cei ce Mi i-ai dat; şi i-am păzit şi n-a pierit nici unul dintre ei, decât fiul pierzării, ca să se împlinească Scriptura. Iar acum, vin la Tine şi acestea le grăiesc în lume, ca să fie deplină bucuria Mea în ei. Eu le-am dat cuvântul Tău, şi lumea i-a urât, pentru că nu sunt din lume, precum Eu nu sunt din lume. Nu Mă rog ca să-i iei din lume, ci ca să-i păzeşti pe ei de cel viclean. Ei nu sunt din lume, precum nici Eu nu sunt din lume. Sfinţeşte-i pe ei întru adevărul Tău; cuvântul Tău este adevărul. Precum M-ai trimis pe Mine în lume, şi Eu i-am trimis pe ei în lume. Pentru ei Eu Mă sfinţesc pe Mine Însumi, ca şi ei să fie sfinţiţi întru adevăr. Dar nu numai pentru aceştia Mă rog, ci şi pentru cei ce vor crede în Mine, prin cuvântul lor, Ca toţi să fie una, după cum Tu, Părinte, întru Mine şi Eu întru Tine, aşa şi aceştia în Noi să fie una, ca lumea să creadă că Tu M-ai trimis. Şi slava pe care Tu Mi-ai dat-o, le-am dat-o lor, ca să fie una, precum Noi una suntem: Eu întru ei şi Tu întru Mine, ca ei să fie desăvârşiţi întru unime, şi să cunoască lumea că Tu M-ai trimis şi că i-ai iubit pe ei, precum M-ai iubit pe Mine. Părinte, voiesc ca, unde sunt Eu, să fie împreună cu Mine şi aceia pe care Mi i-ai dat, ca să vadă slava mea pe care Mi-ai dat-o, pentru că Tu M-ai iubit pe Mine mai înainte de întemeierea lumii. Părinte drepte, lumea pe Tine nu te-a cunoscut, dar Eu Te-am cunoscut, şi aceştia au cunoscut că Tu M-ai trimis. Şi le-am făcut cunoscut numele Tău şi-l voi face cunoscut, ca iubirea cu care M-ai iubit Tu să fie în ei şi Eu în ei.

replici din Sfânta Evanghelie după Ioan, Rugăciunea lui Iisus pentru Sine, pentru apostoli şi pentru toţi credincioşii. - 17:6-26 de Sfântul Ioan Evanghelistul
Adăugat de Lucian Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu aş putea înţelege Universul fără tine

Când te pierdeam o clipă din ochi, te căutam la gura râului.
Nu ca să mă salvez de lacrimi sau de durere
pentru că toată copilăria mi-am petrecut-o printre flori;
era una mai slabă de inimă
şi aproape stinsă printre alte lucruri.
Aveam sentimentul că suferinţa ei trecuse de ierburile uscate
ca să sfârşească într-o dimineaţă rece sub o frunză îngălbenită.

Era deja toamnă la prima mea durere
într-o lume născută numai pentru mine,
Îmi spuneai că nu pot fi copil dacă n-am gust de lacrimă, mă ştergeai cu fruntea.
Cântecul tău era pornit să umble pe apele pământului.
Nu aş putea înţelege centrul universului fără tine
cum nu aş fi în stare să mă privesc
în oglindă cu ochii închişi.

Mi-ai spus odată să-i închid la suferinţă, nu ca să mă salvez de lacrimile
care vin din zona cea mai adâncă a spiritului,
ci să îndur orice rană a vieţii.
Ştiu că apele pământului se unesc
şi dorul meu poate urca în valuri până la Olt.

poezie de Camelia Opriţa din Poeţii noştri (19 octombrie 2009)
Adăugat de Georgiana Dobrin
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dawson (în scrisoarea lui pentru Gretchen): Dragă Gretchen, mi-a plăcut să vobesc cu tine astăzi în camera ta. Încearcă să nu ai emoţii în legătură cu începerea liceului. Ştiu că o să întâlneşti oameni care să te înţeleagă. E ceva ce nu am apucat să-ţi spun. Este cineva cu adevărat special în viaţa mea la care mă gândesc mereu. Nu seamănă cu nicio fată pe care am întâlnit-o până acum. Este inteligentă şi amuzantă şi frumoasă şi simplul fapt că face parte din viaţa mea mă nelinişteşte şi nu mă lasă să dorm noaptea. Şi când mă gândesc la o persoană căreia aş putea să-i vorbesc despre asta, care va înţelege, singura care îmi vine în minte eşti tu. Şi asta e o problemă pentru că tu eşti cea pentru care nutresc aceste sentimente. Mă gândesc mereu la tine, la orice lucru mărunt pe care îl faci. Abtibildul cu Elvis Costello de pe caietul tău cu spirală, modul în care ţi-a crescut bretonul timp de şase luni până când luni ai reuşit să-l prinzi pe tot în coadă. Astăzi, când mi-ai spus să rămân şi să vorbim după ce a plecat Pacey, mi-a trecut prin cap că e posibil ca şi tu să te gândeşti la mine. Dacă aş încerca să spun asta altcuiva, ar spune că nu va exista niciodată un noi, că vieţile noastre sunt mult prea diferite, că nu vom fi niciodată potriviţi unul pentru celălalt. Dar noi ne înţelegem unul pe altul şi ne pasă şi cred că aşa va fi şi peste ani. Cel mai bun prieten al tău pentru totdeauna, Dawson.

replică din filmul serial Cei mai frumoşi ani
Adăugat de Moţ Mădălina
Comentează! | Votează! | Copiază!

Punch by punch

vezi tu
pentru mine
poporul român
MURISE
înainte de vreme
înainte de întrebarea ta
înainte de a se fi răspuns
albastru
la oarecare întrebări
despre regi şi despre cei trei împăraţi
alături de un amiral
& un sfânt
refuzaţi de ferdinand
ceea ce ar trebui să conteze într-adevăr pentru tine
este moartea mea
pentru patriarhul constantinopolului
întâmplată la sfat ecumenic de unde desigur lipsea chomsky
molipsit molipsind lumea lui lumea noastră
dragul meu prieten
doctor în logică & şi în chomsky
ştii
că în faţa mea NIMIC NU CONTEAZĂ
mă adresez ţie
la diateza refexivă
desigur că nu există o explicaţie
pentru mine
cum a apărut diateza reflexivă în limba română
ca şi cum prin faţa mea
fără pricină
având un răspuns sigur
adolf hitler
a făcut
MEREU ŞI ÎNTOTDEAUNA
un pas înapoi în faţa lui heidegger
înfierat de a. marga pe motiv că heidegger
iubea o evreică mult prea deşteaptă
chiar şi pentru hitler sper că îţi mai aminteşti
punch by punch
felul în care
AM RECITAT
textele din marcuse
pentru un amărât de zece pentru a ne duce la mare
înotând printre salvamari uimiţi neuimiţi de ţâţele goale
ale mării
desigur o femeie
oceanul fiind femeia femeii în dezmăţ
vezi tu
eşti singurul de pe faţa pământului care m-ai cunoscut executând
ultraperfect
pentru jocul de amatori
cele 10 lovituri pe bara transversală ale lui baratki
apoi
am şi uitat locul unde se află stadionul
&
întreg neamul omenesc
de vreme ce băiatul meu îşi doreşte la vârsta de 13 ani
o maimuţă un cimpanzeu o gorilă
de care să aibă grijă precum bill clinton după monica
întotdeauna bill pleacă în tanzania
pentru a da o explicaţie biologică lucrurilor şi fiinţelor
vezi tu
în greaca veche despre care ne va vorbi bogdan
il principe
& liiceanu
deşi în cultura română
nu există loc de iluzii
fascinat de renunţarea celor sus pomeniţi
postmodernismul înseamnă un fel de pomelnic pe care târziu
mult prea târziu
oamenii culţi au înţeles despre
ce fel de vorbire ar fi aflat
stâncile de la meteora
dacă am fi urcat în acelaşi lift
cu umberto eco
pentru care
vezi tu
&
prefăcându-mă că tu &
dându-ţi întâietatea cuvenită
înţelegi mai bine decât mine
lucrurile şi fiinţele
eu care am putut să te adaug provincialului pascal
de vreme ce obama i-a transmis
soţiei mele
geniului ei de când m-a învins pe mine prin cioran
obamacare
alese e-mailuri din etiopia
neavând curajul profetic de a înfrunta lumea
ceea ce-l transformă într-un personaj divin
ştiind că într-o zi
se va sfârşi lumea
&
mai ales pentru a nu se sfârşi lumea noastră
nici nu a încercat
a se apropia de
CHIVOT
obama nemurind
pare mereu că linge o îngheţată roz-albă
deşi nu cred că iubeşte la nebunie nici nu afost la socola
pink floyd
john lennon
mozart din simphony no 40
CUM SĂ DISCUŢI DESPRE MOZART
nu există răspuns la perversiunea lui forman
atât de mult l-am iubit
preşedintele teleportat deja pe marte al americii
ştie mai multe despre pământenii care am mai rămas printre lucruri
pentru a da o explicaţie nefericită oximoronului de azi
dragul meu prieten
MAI BUN DECÂT PASCAL
răspunsul meu
METAFIZIC
mai întârzie o clipă
eu locuind mai mult printre păsări moluşte maimuţe
eu
care am murit pentru patriarhul constantinopulului chiar ecumenic fiind
îţi adresez cele mai sincere urări
pe care
desigur că le merită şi chomsky
pentru care eu am avut o mie şi una sau 888 de mii de întrebări
cifra perfectă
dintre borges nazism &
DOMNUL DUMNEZEU

poezie de Cătălin Al Doamnei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Femeia din mine

Femeia din mine trece desculţă
peste podul palmelor tale,
în fiecare dimineaţă te caută,
dezgolită de teama că nu vei mai fi,
îţi aduce cafeaua la ora fixă
şi tu îi spui că s-a întâlnit mai întâi cu Dumnezeu,
de aceea e atât de frumoasă...

Femeia din mine râde între macii sălbatici,
ştie că ziua e copilul ei drag,
pe care refuză să-l înţarce...

Aşteaptă să coboare noaptea,
doar să adoarmă pe pieptul tau,
pentru a-i strecura câteva stele printre degete,
nimeni nu mai poate trece prin ea,
ştie că orice sfârşit este o uşă,
după care, pentru tine, femeia din mine
înfloreşte la fiecare secundă, căutându-te...

Spune-mi că orice femeie din mine
sunt eu!

poezie de Magdalena Dorina Suciu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Întru Necare

Sunt la sfârşit.
Acum, doar o poveste mă aduce aproape de tine, aproape că te strigă, din rămăşitele unor cuvinte
care au făcut cearcăne de la atâta nesomn. Şi nu numai că nu mai pot dormi, în mişcarea lor, ca nişte planete nelocuite, dizolvă singurătatea din ţinereţe, o face nemuritoare în biserica mea îngropată-n zăpadă. Unde clopotele mai bat, îţi las rugăciunile mele drept curăţire de îndoieli, căci, nu te mai pot aduce înapoi şi nici nu mai pot să încetez a mă ruga când totul cade în tăcere, iar eu te respir, precum copacii respiră din duhul infinitului, apoi sunt tăiaţi şi lăsaţi să ardă.

Iată, că mănânc ca şi cum n-ar mai fi nicio urmă de foame-n mine şi beau ca şi cum setea s-ar fi lepădat de trupul meu. În mine, nu mai am loc. Prea multe sertare închise. Timpul s-a cusut înainte de vreme, nici să te plâng, nici să te uit nu pot. Pot doar să mă ghemuiesc la umbra a ceea ce mi-ai fost, ca într-o casă cu ziduri lungi, să poată decupa cerul larg după inima ta, cu o dragoste din care lipseşti desăvârşit.

Tu eşti zăpada ce a rămas neatinsă în vârful muntelui. Dacă ar fi să urc, aş cădea pe lacrimile mele şi dimineaţa m-ar găsi topit, fără viitor
îmbrăţişând moartea care mi te-a smuls.

poezie de Antonia-Luiza Zavalic
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tată, e 4 aprilie

azi îţi vorbesc despre
o zi de primăvară
când
toţi oamenii se împlinesc
ghioceii sunt mult mai ieftini
decât în anul în care ai plecat
mama şi-a înghiţit ultima lacrimă
spunând că
te-a visat în livada cu pruni
din spatele casei
dormeai sub prunul
care l-ai plantat
la naşterea mea
ai zis că
4 aprilie este ziua care
dă sens existenţei tale şi că
Dumnezeu te-a binecuvântat
nu ştiu cât de sincer
a fost cu tine
pentru că
ţi-a rupt din trunchi

ce să-ţi mai spun...

fotografia de pe noptiera
din camera de oaspeţi
am înrămat-o în lacrimi şi
va curge mereu înspre suflet
de-asupra fântânii
veghează soarele
are mult prea mult
sânge în priviri
şi pare trist şi flămând
să mai ştii că
în patul tău de două persoane
nu mai doarme nimeni

fără tine nu mai suntem noi

toate lucrurile sunt mici
întâmplător sau nu
Dumnezeu priveşte şi tace
acum eu sunt cel care trudeşte
prin casă
liniştea înspăimântă

din când în când
mă urc în pod şi privesc poarta
printre crăpăturile ţiglei
dar să ştii că
am lăsat-o întredeschisă
pentru ziua în care o să vii
să-mi spui
La mulţi ani!

poezie de Teodor Dume din Lacrimi de pe altarul trupului (2018)
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Joey: Ştii, voiam să tac şi să te las să pleci. Dar nu aş fi eu. Ar fi ca într-un film de Merchant Ivory unde oamenii suferă în tăcere, iar tu ar trebui să fii atât de impresionat de cumpătarea lor. Îmi pare rău, dar la naiba cu asta. Prietenul meu cel mai bun din toată lumea pleacă mâine şi o mare parte din mine vrea ca el să rămână. Aşa că sper să nu mă urăşti.
Dawosn: Nu aş putea să te urăsc niciodată, Joey. Nu că nu aş fi încercat asta.
Joey: Ultimii doi ani au fost o adevărată telenovelă. Dar nu i-aş da înapoi, nu aş şterge nimic, dar... Mă bucur că s-a terminat. Pentru că îmi place cum stau lucrurile acum. Viaţa mea fiind mereu o glumă nesărată, acum că lucrurile merg bine... tu pleci.
Dawson: Jo, dacă aş crede măcar pentru o secundă că ar fi decizia corectă, aş rămâne, dar este timpul să plec. Este timpul ca eu să ies din camera asta şi este timpul ca tu să descoperi cine eşti fără noi. Capitolul acesta s-a încheiat, Joey. Simt asta.
Joey (cu lacrimi pe obraji): Crezi în magie? Eu nu credeam. Cum aş putea? 13 ani, mama ta moare. Şi totuşi mai speri în ceva magic, ceva care să facă totul mai bine. Dar nu se întâmplă aşa şi te uiţi la tatăl tău care nu e în stare să-şi învingă punctele slabe. Fără abracadabra în cazul acesta. Şi apoi mai e Pacey. Orice magie a fost între noi s-a terminat, nu-i aşa? Dar apoi mai eşti şi tu. E o dovadă că există cineva acolo care se gândeşte la mine. Prietenul meu care a fost mereu alături de mine. E magie curată. Cred că e doar un mod lung şi tărăgănat de a-ţi spune că o să-mi fie dor de tine, Dawson.
Dawson: Şi mie o să-mi fie dor de tine, Joey.

replici din filmul serial Cei mai frumoşi ani
Adăugat de Moţ Mădălina
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bărbatul vieţii tale...

.. m-ai întrebat aseară de ce mereu tânjesc
de ce nu sunt cu tine în pragul veşniciei
ştiindu-te departe mereu te necăjesc
cu întrebări de genul de ce n-a fost să fie..

m-ai întrebat aseară de ce nu eşti cu mine
de ce păşim prin viaţa cu sensu-i răzleţit
de ce mereu în preajmă atîtea voci străine
împută că degeaba, degeaba ai trăit

ce pot să-ţi spun, mă doare, a naibii mă mai doare
că sensul vieţii tale l-a hăcuit securea
că tu, cândva copila arzandă că un soare
azi eşti la discretia alesului aiurea...

te-am vrut mereu un injer cu har dumnezeesc
ai fost doar o femeie, femeie ca şi toate
şi ţi-ai ales bărbatul dintr-un instinct firesc
mereu la datorie- mereu să-l ştii că poate

te-am vrut o dulce floare şi călăuza-n viaţă
o stea mereu arzandă pe fruntea mea senină
ai preferat bărbatul frumos- frumos la faţă
şi de acord să fie întotdeauna vină...

te-am vrut inteligentă şi suplă-n armonia
cu care să-nvelim relaţiile noastre
tu ai ales bărbatul profund in meseria
instinctelor carnale, dorinţelor sihastre...

şi te-am mai vrut în fine fiinţa cea mai pură
din gama răsfirată în cartea vieţii mele
tu ţi-ai ales bărbatul cu exigenţă dură
şi Făt Frumos din lacrimi şi mândru-n toate cele

te ştiu azi fericită- din dura protogină
ai devenit o floare şi văd cum îţi iubeşti
bărbatul vieţii tale şi care din virgină
te-a transformat în templul plăcerilor fireşti...

bărbatul vieţii tale ales cândva de tine
a devenit cu timpul o simplă portavoce
bărbatul vieţii tale din depărtări senine
bărbatul vieţii tale-tiranul tău feroce...

iar eu... ce mai importă la care răspântie
de drumuri mă mai aflu -oricum sunt resemnat
că eşti acea femeie ce trebuia să fie
pedeapsă pentru viaţă -mi trăită în păcat...

dar m-a ferit destinul să fiu unealtă simplă
ce joacă rol de rege când cerci să-l tot îmbraci
deşi mai simt prezenţa pistolului la tâmplă
şi degetul tău moale pe palidu-i trăgaci...

... m-ai întrebat aseară de ce mereu tânjesc
de ce nu sunt cu tine în pragul veşniciei
ştiindu-te departe mereu te necăjesc
cu întrebări de genul de ce n-a fost să fie..

poezie de Iurie Osoianu (8 februarie 2020)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă ar fi să spun care este cel mai bun lucru pe care l-am făcut pentru mine în această viaţă aş spune că nu mi-am coborât niciodată standardele. Asta a însemnat mai multă frustrare şi suferinţă la început, respingere şi sentiment al lipsei de valoare personală. La sfârşit însă, roadele au fost nepreţuite. Ceea ce eşti este mai important decât ceea ce ai. Ai grijă în ce investeşti. Am fost întrebat cum am ieşit din starea de blocaj mental când eram copleşit de probleme şi nu vedeam ieşirea. Am ieşit din blocaj când durerea vieţii pe care o trăiam a fost atât de mare încât am fost dispus să pierd tot ce aveam (sau în mod iluzoriu credeam că îmi aparţine) pentru a îmbrăţişa libertatea vieţii trăită doar după regulile mele, indiferent de consecinţe. Este o senzaţie pe care merită să o trăieşti în orice etapă a vieţii. Este momentul în care te trezeşti cu adevărat pentru prima oară.

citat din Pera Novacovici
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt şi deşteaptă, sunt şi proastă. Sunt şi frumoasă, sunt şi urâtă. Sunt şi curajoasă şi fricoasă. Sunt bună şi rea. Toate aceste caracteristici îmi aparţin. Şi încă multe altele. Le arăt cu degetul spre ceilalţi pentru că uneori nu le pot recunoaşte în mine însămi. Integrez în mine totalitatea trăsăturilor umane căci nu aş putea recunoaşte la ceilalţi ceea ce nu există deja în mine. Oamenii din jurul meu sunt oglinzi care reflectă trăsături ale personalităţii mele de acum sau din trecut ori viitor. Atunci când îi accept pe ceilalţi aşa cum sunt, în realitate mă accept pe mine. Nu sunt nici mai bună, nici mai rea decât ceilalţi. Sunt imperfectă. Lucrurile pe care le admir sau le detest la ceilalţi se regăsesc şi în mine însămi. Deseori fac lucruri prosteşti pentru că îmi doresc şi eu, ca şi tine, să nu fiu respinsă, îmi doresc acceptarea şi iubirea celor din jur. Abia când renunţi la măştile care te compun îţi dezvălui măreţia şi perfecţiunea din tine. Acceptă că ai defecte şi ai calităţi. Şi de fiecare dată când arăţi cu degetul spre ceva frumos sau urât aminteşte-ţi că lumea reflectă ca o oglindă ceea ce este în interiorul tău. Aşa cum Jacques Salome spune: Şi acum vorbeşte-mi despre tine. Spune-mi cum sunt eu?

citat din Nina Elena Paraschivescu
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu-mi mai este niciodată frică

De frica cea cumplită a morţii, mi-am construit şi eu o casă
Şi acum, această casă este beatitudinea oceanică şi nemărturisită a Sinelui Suprem pe care deja l-am descoperit în mine.
De frica frigului, mi-am cumpărat şi eu o haină
Şi acest veşmânt îmi dă acum mereu căldura din interiorul inimii mele care arde de o iubire nestinsă.
Acum tocmai de aceea nu-mi mai este deloc teamă de frig.
De frica sărăciei, am căutat mereu bogăţia
Şi glorioasă îmi este acum această misterioasă bogăţie fără limite care îmi vine clipă de clipă de la Dumnezeu.
Acum nu-mi mai este deloc teamă de mizerie.
De frica foamei, am căutat mereu hrana
Şi acum hrana îmi este meditaţia yoghină profundă ce este realizată asupra adevărului ultim care m-a eliberat.
Acum tocmai de aceea nu-mi mai este deloc teamă de foame.
De frica setei, am căutat mereu să beau ceva,
Iar băutura mea cea nelipsită a devenit acum nectarul cel tainic şi veşnic îmbătător al adevăratei cunoaşteri supreme.
Acum nu-mi mai este niciodată teamă de sete.
De frica duşmanului, mi-am căutat şi eu mereu un tovarăş
Şi până la urmă l-am găsit în vidul cel enigmatic şi etern al betitudinii divine care nu se sfârşeşte niciodată.
Acum nu-mi mai este deloc teamă de nici un duşman.
Din cauza fricii de a nu greşi, am căutat şi eu cu o neostenită frenezie o Cale spirituală adevărată.
Şi acum aceasta este pentru mine Calea Uniunii Transcendente în Dumnezeu cel Unic şi mereu Omniprezent.
Acum nu-mi mai este deloc teamă de nicio greşeală.
Pentru că sunt deja un înţelept în care se oglindeşte fără încetare întreaga măreţie ascunsă a lumii ce a fost manifestată de Dumnezeu,
Acum beneficiez oricând de nenumărate comori ale cunoaşterii supreme; şi peste tot acolo unde merg
Sunt veşnic fericit şi pe deplin liber.

poezie celebră de Milarepa
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Memorial

Ea moare pretudindeni. Oriunde mă duc, ea moare.
Nu există răsărit de soare, piaţă publică, popas pe un munte fermecător
care să nu conţină moartea ei.

Liniştea în care ea murea atunci răsună încă prin
morişca limbii, e o plasă
în care râsul se închide pe sine. Cum ar putea mâna mea
să strângă altă mână, când între ele
se află acea moarte densă, acea intolerabilă distanţă?

Ea plânge pentru lacrimile mele. Murind, îmi spune
că pasărea vine din soare, că peştele intră în soare.
Floarea de stânjenel este sculptată cu mai puţină delicateţe
decât este felul ei de a muri
încrustat în memoria mea. Dar, mai aud de asemenea
alte cuvinte,
cuvinte negre care formează sunetele
tăcerii, numind acel nicăieri
înspre care ea curge fără încetare.

Din ziua când a murit
ea nu mai conteneşte să moară. A făcut din mine
elegia ei. Eu sunt o capodoperă,
o ficţiune adevărată
a urâciunii morţii.
Sunt muzica ei tristă.

poezie de Norman MacCaig, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oamenii se transformă. Viaţa este într-o continuă schimbare. Nu mai eşti cel de acum 10 ani şi nici viaţa ta nu mai arată la fel. Observă asta şi nu mai permite să rămâi blocat în ceea ce credeai că ştii despre tine şi despre viaţă. Nostalgiile sau regretele legate de trecut sunt modalităţi prin care încerci să recreezi în prezent lucruri care nu mai există. Nu confunda loialitatea cu rigiditatea şi incapacitatea de adaptare. Nu te agăţa de trecut. Cu 10 ani în urmă poate nu îţi imaginai că tu vei fi aşa cum eşti astăzi. Acum ai o altă viaţă. Fie pentru că ţi-ai creat-o pe măsura visurilor tale, fie pentru că te-ai lăsat purtat de ceea ce ţi s-a întâmplat. Oricum ar fi, tu eşti altul astăzi. Acceptă asta şi bucură-te de toată călătoria pe care ai făcut-o până acum şi fii deschis la tot ceea ce urmează să trăieşti. Trecutul este o lecţie, prezentul este o oportunitate, iar viitorul este scenariul pe care îl creezi. Cu lecţiile însuşite, încredere în tine şi flexibilitate. Cel din trecut nu poate să îţi creeze viitorul, ci doar tu cel de azi, poţi să fii arhitectul viitorului din visurile tale. Fii deschis, atent, flexibil şi adaptează-te... pentru a-ţi transforma visurile în realitate.

citat din Ursula Yvonne Sandner
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Experienţele tale de viaţă din trecut, "greşelile" pe care le-ai făcut şi lecţiile pe care ţi le-ai însuşit în urma lor, sunt cele care te-au făcut să devii ceea ce eşti astăzi. Nu regreta niciodată ceea ce ai făcut în trecutul tău pentru că ai învăţat lecţii preţioase prin intermediul acţiunilor tale. Tot ceea ce s-a întâmplat a făcut parte din procesul tău de învăţare, din şlefuirea personalităţii tale. Omul învaţă cel mai bine în mod experienţial, prin încercare şi eroare. Cei care nu-şi dau voie să trăiască, să facă "greşeli" şi să înveţe din ele, nu vor putea atinge maturitatea şi înţelepciunea necesare vieţii. Cu cât mai multe experienţe ai avut, cu atât sunt mai mari şansele ca tu să te cunoşti pe tine, pe ceilalţi şi să înţelegi viaţa. Experimentează, acţionează, învaţă şi trăieşte!

citat din Ursula Yvonne Sandner
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O poemă deschisă

Nici nu ştiu pe unde să mai caut
acest tribunal divin despre care vorbesc nebunii
în timpul crizelor de personalitate,
ca să-mi vărs amarul şi să lansez scrisori deschise
către toate colţurile Universului.
Să-i dau în judecată pe toţi acei oameni de paie,
pe toate acele buruieni uscate,
stropite cu sudoarea ignigenă a neputinţei
şi lăsate să ardă sub un soare răbdător -
încet, sigur şi frumos.
Dragoste, acei oameni de paie care au minţit cu adevărul
şi care au furat ani buni din vieţile tuturor
cu simulacrele lor, cu licitaţiile lor puse în scenă,
cu moartea lor plină de viaţă.
Dragoste, pe sânul tău de lapte şi miere vreau să îmi odihnesc capul
şi să strig către infinit printre suspinele
lăsate să plonjeze în marea deschisă între noi
ca plaga unui pământ înconjurat şi toropit.
Deşi am uitat să-ţi scriu poezii,
îmi mai aduc aminte de tine printre picături
atunci când plouă cu ferirea altora.
Mă plimb pe podeţul dintre astăzi şi mâine,
înainte şi înapoi ca un leu în cuşcă,
de mână cu amintirea ta.
Şi nu-ţi mai scriu decât această poemă deschisă,
ascunsă într-o scrisoare pe care n-o va citi nimeni
decât printre picături
atunci când o să plouă cu absenţa noastră.

poezie de Ionuţ Popa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu aş duşmăni niciodată o femeie care îi propune bărbatului lânga care trăiesc o aventură de o zi sau de o viaţă, dar nu l-aş ierta pe cel care ar pângări dragostea şi legămintele noastre, pentru un ceas, o zi sau o lună de hiperexcitaţie, de trai periculos sau de viaţă dusă printre secrete ispititoare. Şi, în niciun caz, nu m-aş putea supăra pe o femeie care s-ar dovedi că merită profund şi cu adevărat dragostea bărbatului care lângă mine nu şi-a găsit nici tihna, nici lumina. Nu, nu pe femeile libere le acuz. Nu, nu pe bărbaţii care trăiesc cu femeile altora îi găsesc vinovaţi. Ci pe aceia care, deşi prinşi oficial şi de bună voie într-o relaţie, nu-şi recunosc nefericirile şi pornesc la dulcele, scabrosul sport al agăţatului pe furiş.

citat din Alice Năstase
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lia: Ei, bine, ce vrei să-mi arăţi aici?! Eu nu văd nimic interesant.
Lucian: Le recunoşti cumva?
Lia: Foile astea... Sunt cumva din jurnalul meu?!
Lucian: Exact.
Lia: Dă-mi-le, imediat!
Lucian: Nu încă. Nu-ţi fie teamă! Le vei recupera, imediat, pe toate, intacte.
Lia: Cum au ajuns astea la tine?!
Lucian: Le-am rupt eu din jurnalul tău, cu câteva zile în urmă, mai exact joi... Ştii tu, când erai la baie.
Lia: Îmi amintesc! Iar când te-am întrebat ce-ai făcut între timp, mi-ai spus că nimic deosebit, doar m-ai aşteptat pe mine...
Lucian: Şi ce-ai fi vrut să-ţi fi spus?! Că ţi-am găsit între timp jurnalul personal, l-am răsfoit fără acordul tău şi am oprit câteva file din el?! Am preferat să ţin secret acest lucru, câtva timp.
Lia: De ce le-ai rupt?!
Lucian: Pentru că aici scrie ceva foarte interesant, care mi-a atras de îndată atenţia. Scrie că... Mă iubeşti. Mai exact, scrie că te-ai fi îndrăgostit de mine, fără ca măcar să mă fi cunoscut, doar din descrierile pe care mi le-au făcut colegele tale, demult. Este sau nu aşa?! Corectează-mă, dacă greşesc!

replici din romanul Proxima, Partea a-IV-a: "Adio, Proxima!" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

M-am gândit

M-am gândit într-o zi
la ce aş fi eu fără zâmbetul tău,
eu fără mângâierea ta.
Nemăsuraţi, paşii vorbei m-au
dus uneori către tine şi ţi-am spus ce nu era.
Din vorbe
îmi făcusem regat şi eu,
pierdută prin el, nu mai ştiam
să spun ce era cu mine.
Gândurile mele vechi mă cuprindeau şi mă făceau noapte.
Fără să văd lumea,
fără să-mi pese ce era cu ea şi cu mine,
credeam că trăiesc.
Şi s-a făcut toamnă peste aleile
pe care fugeam. Şi nu mai ştiam dacă era
toamnă afară sau doar în mine.
Nu vedeam, nu simţeam penele
vântului zburând peste nori...

M-am gândit că eu
am venit la tine în suflet
ca într-o casă dărâmată
din temelii de cuvânt.
Până în zori
am să mă nasc

din nou rază
şi cuvântul meu poate
o să ajungă la tine
ca un pescăruş străin
ce ne împarte de azi
cerul în bucăţi
egale cu noi.

M-am gândit la o zi în care
vorbele nu ar mai fi, în care
paşii ar bate doar pe loc,
urmele ar păşi înainte şi
umbrele ar merge alături de
oameni pe stradă,
la braţ cu zâmbetul lor.

M-am gândit că
asta ar fi
de n-am fi.
Dar tu, tu te-ai gândit
ca într-o zi
să dai de pomană cerneală
pentru sufletul meu?

poezie de Daniela Slapciu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce caut eu cu tine prin biserici?

Ce caut eu cu tine, Ana, prin biserici,
Printre sfinţi afumaţi care ne privesc cu ochi goi
Şi feţe supte? Ce căutăm pe treptele de piatră,
Sub bolţi, în faţa altarelor,
Lângă clopotniţe, unde trage de vecernie?
Ce căutăm printre feţe plânse,
Printre chipuri în extaz, printre cerşetori şi muribunzi,
Printre paralitici care cred că se vor vindeca dintr-odată?
Ce căutăm în cântecul care urcă sub cupole
Şi apoi mai sus, cine ştie unde?
Ce căutăm în privirea celorlalţi; crezi că Îi vom zări chipul?
Ce caut eu cu tine, Ana, prin biserici,
În această larmă cu vitralii, în aceste blânde liturghii?
Pentru că El nu se află acolo,
Ci a coborât de astăzi între noi,
Îl simt în această încăpere,
Ca un fum viu, de la mine la tine.
Să stăm cu frică, să stăm smeriţi,
Pentru că El ne cunoaşte
Şi într-o bună zi cu siguranţă ne va vorbi,
Apoi va pleca şi din nou Îl vom căuta
Rătăcind în neştire prin biserici.

poezie de Mircea Florin Şandru din Caut un loc curat (2016)
Adăugat de Carmen2015
Comentează! | Votează! | Copiază!