Providenţială

Dacă o iubeşti, te aşezi pod de traversat deşertul,
trambulină pentru crezul în flori,
o colinzi la pas în lung şi-n lat,
o ţii de mână şi o ridici de subsoara vederii,
limpezind cerul de nori.
Pătruns de viaţa din ea,
topeşti cu o-mbrăţişare ceaţa, fulgii de nea,
te apropii până la mutatul în dimineaţa buzelor,
le sorbi până te desprinzi de vechiul eu
şi te unifici cu poemul ce ti-e.
E uşor? Este greu?
E o întâlnire providenţială aceasta,
pe care necontenit, cu inima, o scrii.
Trage după ea luna şi soarele,
trage zilele rupte din rai ca strugurii copţi ce pleznesc în vii,
trage cortegii de lalele cu bulbii înfipţi în pântecul anilor. Ştii?
De la-nceput, s-au înfiorat de presimţiri petalele-n sărbătoare.
De atunci, am turtit între doruri timpul,
l-am legănat pe picioarele inimii,
liman de sărutat gândul cel bun.
Cu acelaşi drag, îl strâng în piept şi acum.
De atunci, am crăpat de ziuă şi de alergat într-un suflet,
când mâncând pământul, când schiopătând, cu ochii înrouraţi,
îmbobociţi de audienţe în sanctuarul tainelor.
De atunci, m-am prăvălit în adânc, în afară,
cu tălpile goale,
am călcat pe mozaicul fierbinte, îngheţat,
mi-am julit pulpa în surle de vânt
am răsuflat prin degete, prin cuvânt,
am ascultat,
am ţâşnit pe fântâni arteziene în chicotul zărilor,
de atunci mă întind ca untul pe vers,
hrană stihiilor, îngerilor,
ce au recunoscut, fără preget, lumina darului din mers.

poezie de Iulia Dragomir
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prima întâlnire

Prima întâlnire de suflet este sfântă,
E ca atunci când în crânguri păsările cântă,
Ca atunci când marea cerului îi cântă
Când soarele, asfinţind în roşu, zarea-ncântă –

Ea, ca un corn, dând glas pe vârf de munte
Trezeşte din somn vremea ascunsă-n inima pădurii
Şi cheamă-n fântâni viaţa din adâncimi profunde
Spre-a se întâlni-n miracolul naturii.

poezie de Bjørnstjerne Martinus Bjørnson, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Atunci când două inimi uneşte Dumnezeu

Atunci când două inimi uneşte Dumnezeu
Nu e pentru o lună doar şi o zi de primăvară
Este pentru toată viaţa... la bine şi la rău
Să mergi în doi şi atunci când vezi că-ţi este greu
Când drumul urcă în sus...
Şi atunci când el coboară...

Iubirea nu-i scânteia ce apare şi se stinge
Ea-i taina veşniciei ce s-a transformat în vis
Este ecoul din Eden... ce-n farmec se răsfrânge
Şi... rostogolind speranţe... inima îţi atinge
De acel colţişor de rai...
Ce a fost în Paradis...

Ce poţi să faci atunci când tu cu adevărat iubeşti
Când eşti minţit şi în jurul tău tot se destramă
Te vezi aprins de un foc când printre lacrimi o priveşti
Şi eşti gata pentru ea chiar zeci de ani ca să plăteşti
Pentru iubirea ta...
Atunci când dragostea te cheamă...

Pe calea vieţii nu e întotdeauna soare
Mai cresc şi spinii... nu e presărată doar cu flori
... Şi simţi amarul anilor de trudă şi sudoare
Când dragostea-ţi curată călcată e în picioare
Iar pe Rahela ta o vezi...
Plângând şi tristă-n negrii nori...

Nu dispera, se vor sfârşi furtunile de ieri
Va înflori grădina voastră-n flori de primăvară
Şi din nou vor răsuna în viaţa ta cântări
Cu zâmbet de copii şi multe binecuvântări
Şi te vei bucura...
Ca-n zilele de odinioară...

Atunci când două inimi în Domnul se unesc
E un cântec calea lor scăldată în lumină
Când pe genunchi altare în dragoste zidesc
E un colţ de rai atunci când după Cuvânt trăiesc
Împrăştiind mireasma...
Şi părtăşia familiei creştine...

poezie de Mihail Cebotarev
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Femeia mea de lapte dulce

Femeia mea eşti tu,
îţi sărut tălpile
cu urme pe ele,
parcă ai fi călcat rugul de mure
de curând coapte.
Mi-e drag să îţi miros
cămaşa de noapte,
mi se pare că toate primăverile
s-au tăvălit prin ea,
femeia mea de lapte dulce,
atât de suav
luna îţi alunecă pe coapse,
de dragul tău
nici timpul nu mai trage din pipă.

Femeia mea, filă neruptă din calendar,
cum oare poţi preschimba un şarpe
în flaut
şi-apoi să cânţi la el mai ceva ca Marsias?
Spune-mi ce ar fi lumea asta
fără mâinile tale,
fără ochii tăi,
fără inima ta,
fără pântecul tău născător de vieţi?
Ce aş fi eu fără tine?!

***
Ah, din locul acelei coaste lipsă,
răsare soarele în fiecare dimineaţă,
abia am putut murmura,
sub apăsarea sărutului tău,
omule drag!

poezie de Magdalena Dorina Suciu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

îngerii nu au noţiunea timpului

aşa că după ce-mi voi săruta marea
iar urmele mi se vor agăţa argintiu
pe cărarea care duce în lună
vreau să dezleg poetul de fiecare trăire
să-i desenez menuetul pas cu pas
prin mozaicul asurzitor de sub tălpile inimii
dar îmi ninge mov prin ochii
aşa că o să vă povestesc doar
cum cresc fulgii dinspre stele
................................
un păianjen de cristal ţese lacrimi
nu din lut nici din cer
nici măcar din durerea aceasta
parcă din ce în ce mai limpede
diamante pentru o fereastră rotundă
mai întotdeauna cu vedere spre un imposibil rai
................................
nu din vise se cern galaxiile
caut în zadar constelaţiile prin oamenii de nea

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Timpul iubirii

Nu te lăsa risipit printre flori,
Nu-ţi fie frică de furtuni şi nori,
Ascultă-ţi inima, atunci, când vine
Timpul iubirii, fărâme, peste tine.

El nu aduce nori, durere si nici frică,
Aduce inimii culoare, în ceruri o ridică,
Pluteşti cu mii de fluturi în stomac,
Îi sorbi din ochi lumina celui drag.

Când timpul tău e copt, ca-n vis,
Lasă-ţi sufletul iubirilor deschis,
Vei fi ca-n rai, un pom, plin, roditor
Şi dragostea un nesecat izvor!

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Marin Moscu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Strugurii din rai...

Tu umbli atât de încet prin mine
că luna uită să răsară,
mă sorbi din ochi, pierdut de tot,
de parcă aş fi cireaşă amară.

Cu mâna mea te-mbraci frumos
şi-n buzunarul de la piept
îţi pun duminici cu trupuri goale
şi rugăciuni în care te aştept...

Când ploaia muşcă pieptul ierbii,
ne trec fiori prin carnea tremurândă:
ah, ce aripă de rug ne taie
când noaptea e de noi flămandă!

Ne cad pe buze strugurii din rai,
şarpele iubirii ne-ncolăceşte în lumină,
nici nu mai contează de acum,
cine-i ram şi cine-i rădăcină...

poezie de Magdalena Dorina Suciu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Algoritm

Universul se răstoarnă pe aceeaşi coastă de dor, chemările sunt pe acelaşi balansoar de du-te vino în odaia ruptă de fereastră.
"Miss, dai o gură de aer din rezerva ta de viaţă? Când vii să ne bem minţile, mai ales tu,
până te urci pe pereţii inimii amprentând timpul cu rezonanţa uşilor căscate în adânc? Când vrei să îţi masez trecutul, prezentul şi ce-oi mai găsi de activat pentru trezirea zorilor?
Deschide-te! Apropie-te să te văd de ce eşti în stare în traversarea păienjenişului care s-a pus pieziş între stânga şi dreapta mişcării?
Curăţă calea de urme şi vom vedea dacă te vei muta cu bagajul în cuibul stihiilor îmblânzite de conectări!
Vei vedea atunci cum se folosesc obiectele pentru însufleţiri capitale."
Urmărindu-şi asiduu căutarea, îşi ţese amânarea pânza în care se prind anii ca într-un dans la care a învăţat paşii în rotire,
cu ceea ce a dat roade pentru hrana lumii.

poezie de Iulia Dragomir
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

m-am îmbătat cu aer
de câte ori clipa mi-a oferit durere
visez şi acum cercurile de apă din jurul fericirii
în care
m-am înecat

am tuşit apoi

m-am bucurat de o falsă eliberare
pentru că
nodul încercărilor se desfăşura în continuare

am văzut cum tălpile răspundeau inimii
ridicând mâinilor cruci care
le întorceau palmele spre cer şi atunci
limba buzele ochii
cereau în rugă îndurare

şi acum cer
au rămas desenatori profesionişti ai unei vieţi
în care
filele nu cad, oamenii rămân în scaunele lor
în jurul unei mese ţinute în taina inimii
în fiecare seară

prin mine
atunci
se plimbă orbii cu toate cârjele pământului
pe care
le aud
ca într-un cântec cu un singur ton
e un tropot de armăsari

mi-a spus tata că sunt gândurile
neliniştirii mele
l-am ascultat cuminte şi-am început
să-i domesticesc vorbindu-le
nu mă ascultă. eu repet întruna
până când
se va îndura Dumnezeu
să mă adune în palma Sa
pentru o veşnicie

poezie de Anne Marie Bejliu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ştii?

viaţa parcă ar fi o parcare cu plată
ce-i pasă ei că uneori nu am bani să plătesc
deşi pentru fiecare greşeală scot din buzunar un bănuţ

atunci când te-am cunoscut era soare şi bine
şi ce prost eram, dar un prost fericit
cardul era pe zero
dar eu continuam să înot, să alerg în picioarele goale pe nisipul ăla fierbinte

evident aici nu-i vorba de tine
privită printr-un obiectiv imaginea este cât se poate de clară
viaţa în esenţa ei pare un colac de salvare. eu unul
asta ştiu cel mai bine.
am învăţat de mic cum stă treaba încât
orice ar fi nu mi-e frică
de ce să vrei să ieşi din mulţime dacă nu te priveşti în oglindă

şi încă ceva, aici e vorba de mine
despre nopţile care curg
despre zilele fără de număr care se tot pierd fără niciun răspuns
dar ce răspuns să aştepţi atunci când frunzele copacilor se topesc pe asfalt

hai, spune
cât ai vrea să ţină ecoul într-un deşert? tu ştii până unde poate să te ducă un vis?
mă trezesc dimineaţa şi îmi vine să îmi bag
picioarele în tot şi în toate
de ce?
uite, de asta

da, prietene! aici e vorba de mine
despre ratările mele
despre femeile pe care le-am avut
şi care după un timp mi-au întors spatele
ce contează că am trecut printr-o o vară fierbinte
după o noapte de pomină petrecută cu prietenii într-un club, vine greaţa

poezie de Anghel Geicu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Te rog să mă faci iar, dar numai din cuvânt

Da, Ţi-ai făcut din lut un chip, care-am fost eu,
În Cerul unde chiar ai vrut să fiu mereu,
Iar Sfântul Duh al Tău atunci m-a-nsufleţit
Să te-nsoţesc prin Rai, în veci, ca fiu iubit.

Însă din Rai căzut, într-un cumplit păcat,
Cu Eva pe pământ alt Rai eu am creat,
Sădind iubirea Ta în stele şi în flori,
Când îmi zâmbeşti mereu cu Soarele în zori.

Mi-ai dat să-mi fie-aici şi Crucea un alint,
Mi-arăţi Lumina Ta-n icoane de argint,
Din Cer îmi dai s-aud al îngerilor glas
Prin tril de filomele, dar Raiu-n Cer Rămas,

Îmi este-n suflet chin şi, Doamne, îmi doresc
Prin Rai, cum Tu ai vrut, mereu să Te-nsoţesc;
Cum însă-s muritor, făcut doar din pământ,
Te rog, să mă faci iar, dar numai din Cuvânt!

poezie de Pavel Lică din Trubadurul cerului albastru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Moş Crăciun

Eu l-am văzut pe Moş Crăciun:

E un moşneag...

Cu barbă albă, cu cojoc şi cu toiag,

Ca toţi moşnegii care trec pe drum.

Departe, într-o ţară fermecată

În care nimeni n-a ajuns vreodată,

Stă singur cuc într-un bordei de fum.

Bătrânul, Moş Crăciun!

Şi trage moşul, trage din lulea...

Şi zilele se duc, şi iarna vine,

Şi prin căsuţe-ncep a-l aştepta

Băieţi cuminţi şi fete mici ca tine.

Şi într-o sară, Dumnezeu-cel-Sfânt

Întinde mâna-i bună spre pământ

Şi-anină-n cer, de-un fir de borangic,

Un pui de stea pentru Isus cel mic...

Atunci pe nevăzute cărărui,

Porneşte Moş Crăciun cu sacul lui,

Şi când adoarme zvonul de colindă,

El bate-ncet la uşa de la tindă...

A fost, moşneagul bun, şi-acum un an,

Dar tu erai prea mică şi nu ştii:

Ţi-a pus sub perinuţă jucării

Şi-un cerceluş cu piatră de mărgean.

Iar când a fost să iasă din iatac,

Măicuţa l-a pândit de după uşă,

Să nu te vâre din greşeala-n sac,

Ca pe-o păpuşă!

poezie celebră de Otilia Cazimir
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când

trupul minţii încercă-n zadar şi-n zbatere de gând să-nfrangă
pământul negru să-l facă-n punct de zi şi-n inimă, gând-lumină
iar pe suflet alb, colb ruginit din ţărână-n vers amar să pună
ştiu atunci că, lacrima prin vârf de condei începe încet să curgă

chiar dacă furtuna prin vânturi în vijelii de ploi strigă disperată
şi simt în oase frigul dureri iubirii şi-n genunchii care nu mă lasă
că apele rescriu linia vieţii prin neguri şi-n alergare de vis nefastă
ştiu că papirusuri de timp scot umiliţele din inima mea şi-a ta prea arsă

de suntem copil sau copilă-n amintiri din viaţa noastră, fiind mari încă
iar caledarul timpului cu sânge-n îngeri este scris pe ziduri de biserică
chiar dacă plâng albastru şi văd că luna rade-n roşu însâgerată
ştiu atunci că sufletul nu arde, nu devine negru carbune, ci, încet spre cer se-nalţă

când în braţe cuprind puternic dor şi-l cânt amar sau trist pe-o strună
prin nopţi de vis cu parfum de flori ce zboară din pomi de alei de viaţă
când vreau prin nor alb pe cer să agăţ cordă de suflet-om pe corn de lună
gândul meu este atunci al tău şi nu mai vreau în mine şi-n tine-n veci, să plouă

poezie de Viorel Muha (mai 2009)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

De când... până când...

De când e lumea şi pământul,
Tot de-atunci bate şi vântul.
Norii tot de-atunci se-adună,
Fulgeră, plouă şi tună.

Tot de-atunci apele curg,
De-atunci cântă cucu-n crâng,
De-atunci sunt zile şi nopţi,
Tot de-atunci sunt vii şi morţi.

Din acele prea vechi timpuri
Există ani şi anotimpuri.
De când soarele e soare,
Tot de-atunci luna răsare.

De-atunci pomii ne umbresc
Şi cu flori se-mpodobesc.
De-atunci pământul hrăneşte
Tot ce pe el vieţuieşte.

De-o veşnicie strălucesc
Stelele-n raiul ceresc.
Tot de atunci păsări zboară
Către marea Stea Polară.

Toate-acestea îşi au mersul
De când există Universul.
Şi după cum cartea ne-nvaţă,
Tot de-atunci există viaţă.

De când planeta are viaţă
Omul stă mereu în faţă.
Chiar dacă există moarte,
El are posteritate.

Va dăinui până când
Va dispărea acest pământ.
Atunci, nu vor fi zile şi nopţi,
Nu vor mai fi vii, nici morţi.

Atunci viaţa se sfârşeşte,
Când pământu-ncremeneşte.
Când, în Universu-acesta mare
Va străluci un alt soare.

poezie de Dumitru Delcă (22 octombrie 2011)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Uşoară, cât de uşoară...

Atunci când ridici cerul cu mâinile,
că te-ai blocat şi vrei o gură de aer.
Ca atunci când erai copil
şi visele aveau panglici de argint.
Ca atunci când tragi hârtia portocalie
şi care zboară ca un zmeu,
sau ca o rachetă fără greutate
şi apoi cade ca cenuşa albă.
Cum ar fi şi cântecul unei fete
care s-a născut să ne încânte
şi tu eşti acolo fermecat,
uitându-te la ochii ei.
Ca iarba de sub picioarele tale,
care e udă de la roua,
dintr-o noapte de vară târzie.
Uşoară, cât de uşor
e un dans sub apă.
Uşoară, cât de uşoară
este o pânză de lenjerie.
Ca în ziua în care ţi-a zâmbit
prima dată şi ai sperat
că ai fost primul dintr-un milion.
Ca atunci când fiul tău adoarme
şi tu îl vezi ca pe cel mai scump din lume.
Oare cât de uşoară e viaţa!

poezie de Eugenia Calancea (7 septembrie 2018)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

În lumina condeiului

un condei vrăjit am câştigat la tombolă
lăcrimează când atinge angelice lumini
viaţa mea de atunci mirabilă parabolă
o trec prin deşertul plin cu beduini.

atinge-mi inima cu un cuvânt frumos
şi am să-l transform în trainic vers
fac şi din tristeţe un orizont faimos
şi chinului îi dau spirit advers.

în câmpul fără mărăcini sădesc idei
viscol şi furtuni ştiu să îndur
îmi extrag curajul şi forţă din condei
timpul meu e magic chip de trubadur.

astăzi curg din nori lacrimi de iudei
mă repliez pe versul năvalnic şi dur.

sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când toate dorinţele care se aflau în inima sa încetează, atunci muritorul devine nemuritor şi dobândeşte pe Brahma aici, pe pământ. Când toate legăturile inimii din viaţa aceasta sunt rupte, atunci muritorul devine nemuritor.

în Katha-Upanişad
Adăugat de Corneliu Tocan, Ph.D., M.Sc.
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pentru gândul născut din cunoaşterea "eu ştiu" îi este cel mai greu să creadă că tu eşti veşnic nenăscut! Orice om trece prin perioade de "Hai să nu îi spun delicate" prefer să îi spun mâhnire şi chiar uneori suferinţă, ele sunt inevitabile şi ştii care e frumuseţea lor? Aceea de a te aducă la mine! Dar nu la mine ca şi formă - aceasta ar fi doar schimbarea unei închisori vechi cu una nouă - ci la mine ca şi libertate. Pentru că doar atunci când vii la mine ca şi libertate vii la tine, la adevărata ta fiinţă. E acelaşi principiu ca cel al puiului care îi place în găoace, dar ar vrea afară.

citat din Atmaji Maharaj
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fulg de nea

Un fulg pe mână se aşează
m-aş uita le el dar s-ar ruşina,
s-ar înroşi şi poate s-ar salva
prin frig şi prin ceaţa ce se lasă,
i-aş da drumul spre pământ
şi ar cadra cu neaua din vânt,
prea rece pentru al ei suflet ardent
şi ar deveni un fulg de nea dependent,
l-aş pune la loc rece departe de zăpadă
dar ar sta acolo doar pentru a frapa
cu frumuseţea lui de fulg fără apă,
aliena privirile prin tot ceea ce făcea... epata,
am zis să-l strâng cât mai tare-n mână
să se stingă-n lacrimă de tine
s-o pot bea ca atunci sâ rămână
o viaţă-n suflet de mine,
dar... cineva m-a prins de mână
şi mi-a spus să mai stau o clipă
de săptămănă... chiar de-o lună...
până ea singură se va topi
într-o fată cu trăsături de zână..

poezie de Tiberiu Luca
Adăugat de Catalina Smeureanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

dragoste (vezi şi iubire)

Dragostea

dragostea,

este eternitatea sufletului dăruit pentru a iubi,
este un dar divin ce izvorăşte din interiorul nostru,
este bucuria inimii atunci când priveşte ineriorul sufletului,
este cerul albastru al infinitului,
este cosmosul cu luna şi cu stelele,
este soarele ce încălzeşte pământul,
este gândul pruncului atunci când o vede pe mama sa,
eşti tu, iubita mea, în braţele mele, dragostea mea,
eşti dragostea însăşi.

dragostea.

poezie de Silviu Petrache (septembrie 2009)
Adăugat de Silviu Petrache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă furia nu e cucerită prin antidotul ei, care e folosul meditaţiei asupra răbdării? Dacă egoismul nu e abandonat din străfundurile fiinţei, atunci care e folosul onorării aniversărilor? Dacă toate poftele rele nu-s depăşite, atunci ce folos e în a aduce servicii din când în când? Dacă Adevărurile Alese nu le meditaţi, atunci simpla renunţare la viaţa lumească va fi doar o tortură în zadar. Dacă pasiunile rele nu le supuneţi prin antidotul lor, atunci simplele predici nu sunt decât vorbe goale. Dacă mulţumire în voi înşivă nu aveţi, atunci acumulările vor îmbogăţi doar pe alţii. Dacă nu suprimaţi demonul ambiţiei, atunci dorinţa de faimă vă va duce la ruină. Aşa după cum numele unei mâncări nu înlătură foamea, tot aşa, un om care vrea să înveţe Vacuitatea Minţii trebuie să o realizeze şi nu să înveţe pur şi simplu definiţia şi teoriile despre aceasta.

Rechung Dorje Tagpa în Milarepa, Marele Yoghin Tibetan
Adăugat de Cristian Muresanu
Comentează! | Votează! | Copiază!