Fragii sălbatici

Chiar vâslind spre lumină,
partea drumului mai întunecoasă
trece printr-un ochi verde

cu fragii sălbatici copţi.

Acolo am devenit culegători.

Cuvintele ne erau puţine,
buzele ca şi fructele scânteietoare,
aroma lor era şi aroma ta

înroşind

inimile, afluienţii iubirii noastre.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doar fragii sălbatici

M-au izgonit din cetăţile cucerite,
nici cu inima nu mai stăpânesc femeia,

doar fragii sălbatici
îmi lasă arome în suflet.

Tot ce mă cheamă mai mult
este sângele care nu-i este statornic,
urcă şi coboară vesel prin trup.

Ca pe o sobă aluatul dospit
miroase prin fante plăcut
şi nici pâinea nu-i mai prejos.

Când între noi se nasc privilegii
şi fiecare şi-l apără,
noaptea se învăluie în dragoste.

Când stele se mişcă după legile lor
cerul rămâne acelaşi

luminos şi înalt.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De la naştere până azi

între noi se odihneşte miracolul
risipeşte prin gânduri flori albe de salcâm
mirosuri pătrunzătoare
mă recompun din fiecare privire albastră
trăiesc în miezul unui fruct al iubirii
de la naşterea până azi

noaptea s-a furişat pe acoperişuri de cer
dacă aş rămâne în ea
aş îmblânzi cuvintele care mă cheamă
în regatul de lumină al poemelor celeste
unde trupul copt de dragostea-n flăcări
îmi face carnea fierbinte

trăiesc rodind în aroma ta de amiază

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Setea sărată

Ea era plecată
unde florile au cearcăne colorate
şi lăcrrimează cu arome amare
sărutând dimineţile cu rouă,

urmează să sosească-n amiază
de pe cărarea cu cireşii copţi
c-un surâs visător.

Chiar dacă vara nu mai e vară
şi setea a devenit sărată,
iar cerul gurii o cupolă uscată
smălţuită fibros,

prinde pe margini sunetele
şi ele cad în ispită,
privesc femeia cu alţi ochi
de sub genele aspre.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Coarneşul

Nu mă miră nerăbdarea,
cireşul coarneş a înflorit,
cireşele lui negre şi dulci
o să fie culese în curând
de femei cu sânii copţi
de mângâieri calde.

Aroma naşterii din cofragul nopţii
toarnă rozul în alveole.

Trupul se face pietros şi fierbinte
cu plinul desprins din mine
ce nu-şi mai lasă altceva
decât bucuria împlinirii.

Respirul ce abureşte oglinda
şi vede-n ea încrederea,
capătă izbândă
şi putere de viaţă.

Un transfer de lumină
o parte de miracol,

născare slobozită
din fiinţa iubită.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O ipostază oarecare

Era un cântec de călătorie
auzit pe drumuri în mijloacele de trasport,
era o nepăsare mută, firească
pe care-mi sprijineam crezul.

Erau ochii privind undeva departe
ca printr-un orizont inexistent,
în staţie poliţaiul cu baston
veghea coborârea şi urcarea
timpului pe treptele devenirii
oamenilor cu ei înşişi.

Zilele şi nopţile erau pline,
indiferenţa era la ea acasă.
Prin oraş se plimbă
una după alt cete de colindători
răzvrătidu-mi auzul.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu (10 ianuarie 2014)
Adăugat de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fructele rămân pe ramuri şi iarna

De când m-am născut
am pornit la luptă
fără armele necesare şi fără duşmănie,
încât m-am biruit şi am trecut mai departe.

Am suferit şi înfrângeri, dar mereu m-am refăcut,
am depăşit întotdeauna obişnuitelor obstacole
şi nu m-am depărtat de moştenirea rămasă.
Până azi sufletul meu înfloreşte şi se scutură,
fructele rămân pe ramuri şi iarna
seminţele lor încolţesc de fiecare dată lăstari.

Eu gust dulcele şi amarul cu buzele arse
şi-l invit şi pe Dumnezeu la masă
să-mi binecuvinteze cuvintele rostite
dând glas slavei divine.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Verbe de lumină

toate cuvintele se metamorfozează-n ancore
cu corăbii trase la ţărm
învăţând oraşul să aştepte
pe străzile inundate de albastru

o să scriem cu inima pereţii bătrâni
cu ferestrele către oameni
şi o să trăim în verbe de lumină
din propoziţiile iubirii aprinse
ne vor înţelege sufletele însingurate de ape
femeile ce aşteaptă cu buzele roase
sărutul ca pe un dar al pământului
din care s-au născut
şi simt
plăcerea veşmintelor subţiri
cum alunecă liber

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În verbe de lumină

toate cuvintele se metamorfozează-n ancore
cu corăbii trase la ţărm
învăţând oraşul să aştepte
pe străzile inundate de albastru

o să scriem cu inima pereţii bătrâni
cu ferestrele către oameni
şi o să ne transpunem în verbe de lumină
din propoziţiile iubirii aprinse
ne vor înţelege sufletele însingurate de ape
femeile ce aşteaptă cu buzele roase
sărutul ca pe un dar al pământului
din care nu ne-am născut
şi suferă
tortura veşmintelor subţiri
cum alunecă-n gol

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aroma vinului

Aroma vinului trecut
Încet la cap se suie,
Era pe când nu s-a băut,
Azi l-am băut şi nu e.

epigramă de Păstorel Teodoreanu
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Într-o cochilie verde

cu ea drumul era mai scurt
şi timpul alerga mai ceva decât stelele pe orbită

picioarele nu mai dădeau semne de oboseală
plecau fără să observ odată cu ea
către regatul spre care se grăbea

mi se înteţea şi atingerea căpăta gust de fruct pârguit
de nu mă mai săturam privind-o în ochi
într-o cochilie verde cu perle.

mă regăseam în iubire toropit
ca după o arşiţă purtată pe umerii goi

lujeri înflorind între sânii grei
adumbrind laptele aşteptării viitoare

coapse cât odihna ispită
gazelă de taină

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mătasea luminii

Arde o dragoste nevinovata răbdare
ce nu mai poate fi uitată,
ştiu mersul norilor prin anotimpuri,
cineva mă tot întreabă
de ce ploile nu se opresc vara?
şi risipesc aroma înserării.

Mătasea luminii şade pe umerii ei
transparentă sorbind albul
cum harpa sunetele,
ierburile vălurite în aerul răcoros
te invită să-ţi faci intrarea-n visare
cu glasul subţire de greieri.

Pe cărări neumblate respiră frunzişul
ca într-o fântână izvorul,
de şoapta se scufundă în apă
ca într-un poem cuvintele
aşezând inima în vocale.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cu el pot merge mai departe

Deseori bat desculţ la poarta gândurilor
şi-mi răspund singur din cauza frigului,
nu mă invită nimeni dar nici nu mă opreşte,
intru cu sufletul îndoit pe la colţuri
până-n odaia în care-mi priveghez amintirile,
scriu poema lacomă de aroma trupului tău.

Cuvintele se joacă, beaau amarul şi dulceaţa
şi se ascund în metafore.

Trec printr-o ambiguă formă de reflectare
a trăirilor ce nu pot urca ma mult
şi nimic transparent nu respiră lumină
ci ma mult răscumpără logosul.

Cu el pot merge mai departe,
pot depăşi asfinţitul care mă paşte
şi seara sub stelele căzute-n ispită
sparge oglinda în care plânge întunericul
lăsând la o parte durerea să moară.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aroma Crăciunului este aroma copilăriei.

citat din Richard Paul Evans
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cu inimile sus

Noaptea se destramă pe muntele sfânt
în care urcă credincioşii neştiuţi,
în suflet nu mai au niciu loc
chiar dacă merg să se roage lui Isus.
Cu inimile sus
nu se ştie în ce stare o să ajungă,
dar ajung stropiţi de lumină
de ce se grăbesc atât?
N-am niciun răspuns,
am doar o lacrimă ce se scurge pe pomeţi,
soarele a urcat pe cer,
ei mai au de urcat
până la înţelegerea cuvântului nimb.

Când ceasul o să aibă bătăile sacre
Pe munte, deasupra
duhul o să coboare în voi.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vară fără tine

O vară grea,
o vară cu o altă lumină
în interiorul nostru.
O vară fără tine...
şi încă o lumină din noi,
învelită în lacrimi.
Un an lung fără sfârşit, greu,
visuri noi, visători,
ce vom scutura
în inimile noastre,
chiar dacă nu suntem acolo.
Tu pentru totdeauna...
aprinzi încă o lumină
şi vocea sufletelor noastre,
iar inimile noastre
vor fi veşnic în noi...

poezie de Eugenia Calancea (24 august 2018)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Colocviu sentimental

Prin parcu-nfrigurat, bătrân şi solitar,
Trecură două umbre adinioarea, chiar.

Ochii le erau morţi şi buzele muiate,
Şi abia li se-auzeau cuvintele schimbate.

Prin parcu-nfrigurat, bătrân şi solitar,
Nălucile-nviară din nou trecutul iar.

- Îţi aminteşti extazul iubirii noastre vii?
- Să mi-l mai amintesc acum, de ce mai ţii?

- Dar inima-ţi mai bate, gândind la mine? Tu,
În visurile tale, mereu mă mai vezi? – Nu.

- Ah! Zilele frumoase şi fericite, toate,
Când, gură-n gură stam înlănţuiţi! - Se poate.

- Ce-albastru era cerul speranţei, luminat!
- Speranţa a fugit spre ceru-ntunecat.

Şi ei mergeau aşa, prin ierburi răscolite.
Şi noaptea doar ghicea cuvintele şoptite.

poezie clasică de Paul Verlaine, traducere de Mihail Cruceanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cu faţa spre lumină

Din umerii tăi cresc aripi de păsări
şi sub fiecare piatră cauţi cuvinte
care nu mă lasă singur.

Cu faţa spre lumină
uit relele lumii şi mă adâncesc în amintiri
deşi sunt destule convulsii,
nu-mi pierd cumpătul.

Nu mă dezic de propriile trăiri,
nici de groaznicele întâmplări,
ele rămân în trecut
şi îmi dau ochi de vultur
pentru un viitor neprevăzut.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În zăpadă

Am sculptat în zăpadă
Doamne,
şi erai acolo
bulgăre de lumină
în mâinile mele,
bucurie lăuntrică,
nespusă.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

M-am supus atingerilor captive

M-ai ascuns în tine cu sufletul în mâini
şi m-ai lăsat să-ţi consum iubirea
fără libertatea de a o gândi altfel,
mă ştiu cu inima înflorită de mărinimie
respir cu sângele întregul dimineţilor firii
în dorul de tine mă macin fermecat.

M-am supus atingerilor captive
lăsându-mă pradă şarpelui viclean
cu ochii plini de aroma lacrimilor dulci
la umbra cireşilor cu spirit divin.

Mă rup totuşi, în cuvintele mierii
alunecând vâscos printre pietre
împreună până-n constelaţii albastre,
să sorbim lumina din cuvântul prim.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Înainte să te întâlnesc pe tine, Bella, viaţa mea era o noapte fără lună. Foarte întunecoasă, dar cu puţine stele-puncte de lumină şi motivaţii... Apoi ai traversat cerul meu ca o cometă. Brusc totul a luat foc; exista lumină şi frumuseţe. Când n-ai mai fost, când cometa a căzut peste orizont, totul s-a făcut negru. Nimic nu se schimbase, dar ochii îmi erau orbiţi de lumină. Nu mai puteam să văd stelele. Şi nu mai exista nicio motivaţie pentru nimic.

Stephenie Meyer în Lună nouă
Adăugat de Antonia
Comentează! | Votează! | Copiază!