Verbe de lumină

toate cuvintele se metamorfozează-n ancore
cu corăbii trase la ţărm
învăţând oraşul să aştepte
pe străzile inundate de albastru

o să scriem cu inima pereţii bătrâni
cu ferestrele către oameni
şi o să trăim în verbe de lumină
din propoziţiile iubirii aprinse
ne vor înţelege sufletele însingurate de ape
femeile ce aşteaptă cu buzele roase
sărutul ca pe un dar al pământului
din care s-au născut
şi simt
plăcerea veşmintelor subţiri
cum alunecă liber

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În verbe de lumină

toate cuvintele se metamorfozează-n ancore
cu corăbii trase la ţărm
învăţând oraşul să aştepte
pe străzile inundate de albastru

o să scriem cu inima pereţii bătrâni
cu ferestrele către oameni
şi o să ne transpunem în verbe de lumină
din propoziţiile iubirii aprinse
ne vor înţelege sufletele însingurate de ape
femeile ce aşteaptă cu buzele roase
sărutul ca pe un dar al pământului
din care nu ne-am născut
şi suferă
tortura veşmintelor subţiri
cum alunecă-n gol

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Joc pe o scenă ipotetică

Mă presupun pe toate scenele
un actor răzvrătit
ce nu-şi înţelege rolul
şi-l joacă cum vrea.

Cuvintele şi le aşază-n palme
şi face din ele copii,
nume care se nasc mai târziu
cu trupul pe soclurile oraşului.

Am gândit în scoica lumii
fereastra dinspre răsăritul din ape
şi încă mai aştept la ţărm
căderea cerului peste oraşul de aur.

Nu năzuiesc la mai mult decât pot
şi nici nu mă întreba cât
într-o limbă neştiută de alţii
cu consoanele strident legate.

Nu mai dispun de elocinţa de anvergură
în care ne îmbătam împreună
cu eliberarea
din închisorile logicii
ori ale sematicii din lucruri.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pescarii

Prind peşti şi apoi îi eliberez în apă,
încerc plăcerea şi îndemânarea, mai puţin hrana
prin risipirea stresului în tăcere
şi refacerea bunei dispoziţii,
seara e momentul când totul se împlineşte
oraşul e citit de lumină şi freamătă.

Noaptea stelele se grăbesc către ape
şi le privesc cum valurile se luptă.

Pescarii aşteptă zorii să-şi încerce norocul,
dar peştii nu-s flămânzi
şi întârzie să fie curioşi.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Inima ascultă şi tace

Împart cu tine durerile şi bucuriile,
inima ascultă şi tace,
drumuri lungi adumbrite
mă poartă-n oraşul pruncilor dispăruţi
cu sufletul stins.

Nicio umbră, nicio tăcere nu mă atinge,
numai tu ai semne de verbe ciudate
care vor să spună ceva negrăit,
nu vor lumânare aprinsă
ci ochi înlăcrimaţi de aşteptare.

rup din mine muşcând din trecut
ca dintr-un măr copt şi căzut,
stau neclintit ca o piatră
ce nu se teme de moarte.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cu ochii înstrăinaţi de durere

Lacrimi de sare vâscoase alunecă pe faţa inimii,
lumea se vede cu ochii înstrăinaţi de durere
şi timpul târât trece impasibil
ca o apă peste urmele oamenilor.

După pauza impusă picioarelor grele
oraşul îşi desenează din memorie străzile,
cineva i-a şters gândurile cu o pânză de paiajen
şi n-a spus nimic,
a pus paharele pe masă
dar lipsea aproape totul, inclusiv plăcerea ori pofta,
era un gol umplut cu altele
ce tremurau de teama zilei de mâine.

Îşi cântărea cuvintele cu milă,
apoi nu le mai rostea,
se risipea în uitarea de sine
ca într-un labirint din care ieşea obosit
cu alte năzuinţe.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cu ochiul blurat de durere

Lacrimi de sare vâscoase alunecă pe faţa inimii,
lumea se vede cu ochiul blurat de durere
şi timpul târât trece impasibil
ca o apă peste urmele oamenilor.

După pauza impusă picioarelor grele
oraşul îşi desenează din memorie străzile,
cineva i-a şters gândurile cu o pânză de paiajen
şi n-a spus nimic,
a pus paharele pe masă
dar lipsea aproape totul, inclusiv plăcerea ori pofta,
era un gol umplut cu altele
ce tremurau de teama zilei de mâine.

Îşi cântărea cuvintele cu milă,
apoi nu le mai rostea,
se risipea în uitarea de sine
ca într-un labirint din care ieşea obosit
cu alte năzuinţe.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fulgerul, izvor de lumină

Îmbrac în mici emoţii, cuvintele,
îmi strecor pe nesimţite iubirile
şi mă intorc acasă în singurătate
cu toate femeile îndrăzneţe şi fugare.

Mă pierd în ochii lor lunatici
ca într-o fântână albastră
de unde au fugit stelele verzi,
au rămas durerile îmbătrânite în apă,
fulgerul, izvor de lumină.

Noaptea-i o consolă susţinută de pilaştri
pe sub care trec femeile singure,
dincolo aşteaptă bărbaţii veleitari
roşi de nerăbdare.

Nu mai e mult pănă se nasc întâmplări
care se-ngroapă-n uitarea lumii.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Las cuvintele să-ţi descrie

Mă îndepărtez de toate apucăturile
şi îmi scriu pe foi volante
sentimentele pe care le-am trăit
cu toate bucuriile şi mâhnirile
pe care le port cu mine prin lume.

Las cuvintele să-ţi descrie
în ce ape se scaldă luceferii de ziuă
şi Dumnezeul la care mă închin
aşteaptă să mă schimb din interior
prin convingere.

În suflet mugurii credinţei înfloresc
şi fructul îşi răspândeşte sămânţa,
cu acest rod doresc să mă mântui.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noaptea pământului

gânduri suprapuse
pot da naştere la nedumeriri
ce rod şi macină pe interior
cu o durere de cuţit învârtit în rană

inima cât o lună plină aruncată-n cuşcă
trimite raze prin fante subţiri
ele luminează drumul
ce sar peste poduri dincolo de margini
spre eternitate

noaptea pământului
este o umbră din care se speră ieşirea

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Arome de suflet

Pe braţele-i întinse nevăzuţi, şerpii vicleni
aşteaptă să-i strângă la piept pe seduşi
şi nu vor mai scăpa din mrejele fierbinţi
ţesute diabolic împrejur.

Cuvintele alunecă pe la răscrucile gândului
până la triunghiul coapselor nude
cu ecouri mustind în miez de măr copt.

Se risipesc arome de suflet la mese
unde tulburătoare lumini lichide se beau,

din ape curcubee fac arcuri colorate pe cer,
sub ele orizonturi rămân ca nişte porţi
prin care trec anotimpuri cu logos poetic.

Se mântuie de păcate omul mirean,
respiră prin piele bucuria învierii.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Păsările

Sub o geană de lumină
ochiul tău albastru
prins în mirajul iubirii
caută-n zare curcubeul.

Umbrele se joacă cu privirea
răspândindu-se pe sub arbori
ce-şi tremură frunzele-n aer.

Tăcerea se-nfăşoară-n tristeţe
sub semnele unor zodii străine
fără nerv.

Cu oase albe, subţiri păsările
fluieră seara-n vânt
venirea toamnei

trasă de care de foc.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Totul se risipeşte ca ceaţa prin aer

Pe braţele ei întinşi stau nevăzuţi şerpii vicleni
aşteaptă să-i strângă la piept pe seduşi
şi nu vor mai scăpa din mrejele fierbinţi
ţesute diabolic împrejur.

Cuvintele alunecă de la răscrucile gândului
până la triunghiul coapselor nude
cu ecouri mustind în arome de măr copt.

Totul se risipeşte cum ceaţa prin aer
unde tulburătoare lumini lichide se nasc,

din ape curcubeie fac arcuri frumoase pe cer,
sub ele orizonturi rămân ca nişte porţi
pe unde trec anotimpuri cu logos poetic.

Se mântuie de păcate întregul univers
şi respiră prin piele bucuria învierii.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe străzile franţuzeşti

stau liniştit şi aştept să-i treacă furia
după care-i spun povestea
şi plec mai departe.

după colţ foarte mulţi oameni agitaţi
nu cunosc pe nimeni
o urmăresc din ochi încât să nu mă vadă
simt o părere de rău
dar ea străbate în fugă norul de praf al vântului
şi nu se mai opreşte
în drumul meu pe străzile franţuzeşti
întâlnesc clownii zilei
lângă care se strâng copiii
eu nu mai urmăresc nimic
caut odihna într-un pat moale
din casa inimii
şi surâd luminos

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tu mă ştii

Dintre lumile pe care le cunosc
tu ai lumea ta
în care crezi că eşti însemnat,
dar nu văd nicio deosebire de nuanţă.

După modul cum uiţi cine suntem cu toţii
trăitori ai anotimpurilor anonime,
ieşi afară din rândul împătimiţilor
şi nu recunoşti nimic
decât faptul că eşti mai deştept.

Nopţile albastre se vor acoperi de întuneric
vor aluneca pe pantele obişnuite
pa care se pierd şi muritorii,
tu mă ştii,
dacă dimineţile vor fi senine,
neiubirea din mine va fugi
şi voi rămâne cu braţele întinse spre lumină,
să-mi înfăşor cuvintele
în flamuri de crepuscul.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un pat de fier

Am prins gustul iubirii într-un pat de împrumut
luat cu chirie de la o mătuşă căreia îi era de prisos,
i se simţeau arcurile cum pendulează-n sus şi-n jos,
dar a rămas totuşi un pat de fier emblematic
în care dragostea se produce ca făina la moară
mai fină sau mai grunjoasă
dar bună pentru hrana cea de toate zilele.

Am ştiut de la început că e rezistent,
l-am vopsit din nou ca-n epoca sa fanariotă,
femeile care-l văd vor să se culce-n el
şi eu îl ofer, doar este de închiriat.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Intrat în cântec

Culorile franjurate peste cochilia unui timp
absorbit de ape pe verticala nordului
ridică ţărmurile în picioare.
Umbrele, care acoperă orologiile,
sunt plecate în pelerinaj
spre zodiile dintre solstiţii.

La vremea amiezilor, încătuşate în viori
sunetele se sparg în pereţii de sticlă.

Pe aici îmi erau paşii fără urme, între zile
ameninţate de drumurile-simbol,
ca nisipurile detaşate de ape,
pe care se odihneşte trupul iubirii.

Nimeni nu ştie cum în adâncul visului,
dorinţa e o flacără albastruie
care arde inima trubadurului
intrat în cântec.

Voi însera pe pajiştea apusului,
să-mi îmbălsămez inima cu cîteva ierburi.
Mă voi nemuri în zidul fântânii,
pentru salvarea unei stele,
în care voi înnopta definitiv.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu (4 martie 2012)
Adăugat de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fragii sălbatici

Chiar vâslind spre lumină,
partea drumului mai întunecoasă
trece printr-un ochi verde

cu fragii sălbatici copţi.

Acolo am devenit culegători.

Cuvintele ne erau puţine,
buzele ca şi fructele scânteietoare,
aroma lor era şi aroma ta

înroşind

inimile, afluienţii iubirii noastre.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unde soarele răsare din ape

El îşi frânge mâinile şi întreabă pe toată lumea
ce se-ntâmplă cu oraşul acesta de ceară
şi cu marea fără ţărmuri
unde soarele răsare din ape
în dimineţi uitate de Dumnezeu în depărtare,
lumea pare să fie smulsă din somn
ea nu citeşte şi se roagă la idoli inexistenţi.

Moartea vine întotdeauna singură, pe furiş
într-o zi în care-i lovită de amnezie
şi caută să-şi facă datoria ingrată
noaptea când totul pare fără suflare,
dar aude ţipătul păsării chemătoare
şi de acum ştie unde să caute.

O lumânare aprinsă pâlpâie rar
vântul se lasă pradă sentimentelor calde,
şterge paginile unei vieţi,
învie o altă speranţă mai vioaie ca el
într-un alt orizont mai albastru.
liber şi deschis.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Buzele dezlegate

Dimineaţa cu tentacule volatile
gând albastru tresare
pleoapa iluminează
secunda buzelor dezlegate
cu ochi în coadă
în sărutul de aşteptare
polenul iubirii se adapă-n
mâna roz
din ochi filosofând
albul raiului
ghioceii sărută
durându-mă flori
buzele simt în taină
inelul iubirii.

poezie de Vali Niţu
Adăugat de Dana Sima
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubirea mea-i într-o rază

Iubirea mea-i într-o rază pe buzele tale
şi tu n-o vezi,
îi simţi doar căldura ademenitoare
cum îţi urcă prin sânge.

Palmele noastre cuprind lumina
ca pe o sferă de bucurie în ochii
ce privesc în suflet întruparea întregului
din care curge unduind viaţa.

Când mă vrei, desprinde-ţi sentimentele
ce aşteaptă-n odăile inimii dezlegarea
limbii de foc din cuvintele nespuse
aflate dincolo de zăbrele.

Tu ştii, fără mine lacrimile cristalizează
pe obrajii tăi de piersică coaptă,
eu te simt cum respiri în fiecare femeie
şi te aduc pătimaş în trup.

Sarea îngheaţă sub tălpile tale
pe urechea pământului,
în aerul tău mă îmbrac în dragoste
şi dragostea se îmbracă cu mine.

Prin mâneci îmi zboară liber păsările
în pieptul meu sunt cuiburile lor
la care întotdeauna se întorc repede
să-şi crească nestingherite puii.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!