Veghe la destin
Zilele trec amăgitor
Nimicul le pătrunde
Se caută o vină-n cor
În carul cu nevrute.
Suspină adierea-n dor
El Universul se destramă
De nu-ngrijim la cel fior
Ea viața calcă-n dramă.
Sunt ani ce ard fără de jar
Nici vântul nu ajută
Ne ia el gândul tot hoinar
Pe ultima redută.
E ea strigarea făr-de vrere
Cu ultima suflare
E el cel răsărit pe care
L-ai așteptat tot mută.
Dar fără fond, ea forma țipă
Se pierde în neant
Și e păcat ca-ntr-o clipită
El haosul să stea garant.
Povestea este cu noroc
Căci totul e un dat
Suntem făcuți din singur foc
Nimic nu-i alterat.
poezie de Stelian Stancu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre timp
- poezii despre zile
- poezii despre vânt
- poezii despre viață
- poezii despre noroc
- poezii despre gânduri
- poezii despre foc
- poezii despre dor
- poezii despre ajutor
Citate similare
Să te iubească viața
Clipe ce curg în noima lor
Ademenind privirea
Pătruns ești de ce-i cel mai dor
Alene-i amăgirea.
Curg lacrimi la apus de vânt
Și reînnoadă visuri
Fără de noi nu-i început
Nici vorbe fără gânduri.
Trăim un univers sublim
Când se deschide zarea
Ne naștem după ce murim
Uitând adesea ea chemarea.
Nimic nu e întâmplător
Nici visul nu mai doarme
Se leagă-n lanț el dor cu dor
Ea foamea naște foame.
E dar din cer să fii iubit
E amalgam de vrere
E gândul ce l-am tot hrănit
La el apus de stele.
poezie de Stelian Stancu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi poezii despre visare, poezii despre naștere, poezii despre iubire, poezii despre început, poezii despre superlative, poezii despre stele sau Ne poți propune o poezie de dragoste?
Cunosc, deși mă tem
Cunosc dimensiunile Universului
Cel auster, dar și blândul pripas
Cunosc culoarea plânsului
Dar și ea bucuria cea fără de glas.
Cunosc infernul cel de pe redută
Și agonia aripii ce-i frântă
Cunosc ea dragostea pierdută
Și farmecul din lumea mută.
Cunosc candoarea fără de culoare
Ce-i amalgam de flori uscate
Cunosc ea vocea fără de paloare
Dar și asprimea firii neînfricate.
Cunosc absorbția de lumi ardente
Ce-și retrăiesc amorul crud
Cunosc ea viața cea fără regrete
Dar și amorul cel pierdut.
Cunosc, deși mă tem că-i bine
Angoasele de la-nceput de timp
Cunosc el răul ce străbate-n tine
Dar am moneda mea de schimb.
Cunosc ce-i simbol de destine
Ce timpul îl ademenește apoi
Cunosc ce este-n tot și chiar ce vine
El universul are-un vis cu noi.
poezie de Stelian Stancu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și poezii despre voce, poezii despre simbolistică, poezii despre schimbare, poezii despre religie, poezii despre plâns sau poezii despre numismatică
Tot
Plecând dinspre el, în el, spre el, ca un tot
Intrarea e mereu una, prin privirea de foc
Explorează o lume ascunsă, dar parte din sine
O singularitate, în ritm cu universul ce-i aparține
Controlul, rațiunea, le lasă deoparte
Căci în această lume, ele sunt deșarte
Niciunul, nici alta nu-i sunt utile
În întâlnirea asta, în prezenta dimensiune
Doar curiozitatea indiferentă îi e de folos
Căci nu caută nimic, doar admiră acest loc
Și ce-ar putea să-și dorească mai mult
Nu-i nimic de dorit, totul e-n el și el e în tot
Nimic nu-l oprește, n-are sus, n-are jos
Materie nu-i, e doar energie difuză
Mișcare continuă, infinit, atracție lucidă
Și dragoste simte în toate, profundă, divină
Nici timpul, nici forma aici nu se-ncheagă
Sunt doar noțiuni primitive, de uitat inc-o dată
E liber de toate, de toți și în tot
În a sa natură explorator, călător fără scop
poezie de George Alfort
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre uitare, poezii despre ritm, poezii despre natură, poezii despre mișcare, poezii despre infinit sau poezii despre indiferență
Emoții de toamnă
Am savurat toată toamna ce mi-a stat în cale
Cu nuci, ardei și castraveți în floare,
Am sorbit mustul cel fără de leac
Am privit soarele cu armonii de frac.
Tu toamnă ce abunzii în flăcări
Te pierzi în totul totului pustiu
Te-ncarci cu aripi de amor pe-alocuri
Dar porți și-n suflet el focul cel viu.
Tu toamnă la apus de vreme
Te rătăcești pe drumuri fără de popas
Și te adapi din simple efemere
Trupuri ce s-au pierdut la bun rămas.
E toamna faldicelor gânduri
Pe care el poetul le adună
Te caut demn adesea printre rânduri
Fără ca tu să semeni vreo furtună.
E toamnă-n el tot Universul
Nimic nu se aseamănă cu ea
Pierdut de timp este și ghiersul
Avem ce nici amorul pur nu mai spera.
poezie de Stelian Stancu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre toamnă, poezii despre trup și suflet, poezii despre suflet, poezii despre poezie, poezii despre must sau poezii despre flori
POVESTEA GÂNDURILOR
Am să vă spun vouă
povestea gândurilor care nu tac
uneori murmură cu petale de răsărit
alteori suspină despre un ieri
se garnisesc în imagini
și uneori cad în genunchi
cu plumbul de ce-urilor,
le-am tot strivit
le-am pus lacăte
câtă încrâncenare,
le pot face să tacă doar miruindu-le
în slovele pe care vi le povestesc,
dar să nu luați de bun tot ce spun,
în fond nici eu nu știu
dacă ard în cuvânt sau înfloresc.....
poezie de Ioana Cîrneanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre tăcere, poezii despre trecut, poezii despre plumb, poezii despre imagine sau poezii despre cuvinte
Armonie fără sens
Frumoase sunt în adormire
Doar clipele ce înfrunzesc
Frumoase sunt în amorțire
Trăite gânduri ce gândesc.
Din fagure fără de miere
Clădit-am armonia toată
Am pus un bob pe lângă fiere
Clădind o viață fără pată.
Trezesc chemări din amorțire
Noian de fapte se despică
Mă simt pătruns doar de iubire
Nici vântul nu mai are frică.
Simptom de boală fără leac
E chipul tău amar
Aș da în urmă doar un veac
În viața ta să fie har.
Dar nu mai e decât abrupt
Ea moartea sufletului doare
Mai vino doar pentr-un sărut
Apoi să mergi doar către Mare.
Căci Cerul se îndepărtează
Iar Marea tot suspină
Din galaxie evadează
Fără a fi cândva de vină.
poezie de Stelian Stancu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre apicultură, poezii despre vinovăție, poezii despre sărut, poezii despre moarte sau poezii despre miere
Pământul
Cât de mic este pământul
În acest lung univers;
Unde nu pătrunde gândul
Nici măcar un singur vers.
Doar pământu-i plin de viață
Într-o oază de-ntuneric;
Unde-i ca un fir de ață
Visul nostru, tainic feeric.
Universul căt de mare
Este mort, este pustiu;
Doar pământul nostru-n zare
E un corp ceresc, dar viu.
Ah! e viață, Ah! Ce bine,
Pe pământul meu cel bun;
E ca mierea de albine,
Visul meu ce-l simt acum.
Din pustiul întuneric
Viață dulce a ieșit,
Pe pământul meu himeric
Unde eu sunt otrăvit.
Otrăvit sunt de-o tristețe;
De-o tristețe-așa de dulce
Căci vii tu, bătrânețe!
Și nimic nu pot a duce.
Căci de mii de ani încoace
Tot se naște spre-a muri,
Și totul din nou se-ntoarce,
Din pământ, de unde vii!
Și ce tainică durere
Este în sufletul meu;
Căci pământul e plăcere
Când te duci la Dumnezeu.
Și pământu-acesta mare
E-un fior înțepător;
El te naște, el nu moare,
Și te lasă călător.
Călător în lumi de vise
Fiecare-i pe pământ...
Iar luminile sunt stinse
În adâncul meu mormânt.
poezie de Marian Hotca
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre întuneric, poezii despre versuri sau poezii despre tristețe
Doamne, n-am cerut nimic
Doamne, n-am cerut nimic,
Cum am putut, am trăit,
Mi-ai dat să port răni adânci,
Nu mi-ai spus că dor atât,
Nici cum pot ca să le duc.
Când m-așez pe iarba crudă,
Roua îmi păre a fi cucută,
Sufletul mi-e Doamne plin,
De amar ca de pelin,
Zilele îmi sunt un chin.
Privesc cerul înstelat,
Cânt, că doar cântul mi l-ai dat,
Lacrimile-mi sunt de foc,
În jurul meu arde tot,
Pe pământ nu-mi găsesc loc.
Niciodată n-am să-ți cer,
Nici nu mă oprești să pier,
Mă duc când îmi vine rândul,
Dar îmi las în urmă cântul,
Trec mai repede ca vântul.
Mihail Coandă
cântec, versuri de Mihail Coandă (31 ianuarie 2020)
Adăugat de Mihail Coandă
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre rouă sau poezii despre Mihail
Vox in deserto
Noi, existăm, nu viețuim. Dar oare
Nu este cel mai prețios secret,
În omeneasca lume-ntâmplătoare,
Să ne-nvățăm să viețuim încet?
Secretul totuși îl tăgăduim,
Febrili din leagăn pân'la țintirim.
Mașina s-o lăsăm să se grăbească,
Aceasta-i doar menirea ei firească.
Dar omul? Cu cât graba e mai mare
Cu-atâta viață s-a scurtat mai tare.
Păcat că toate-acestea își află un răspuns,
Dacă cumva își află, abia când am ajuns
La poarta de la care privim în urmă cum
Trecutul ca un peisaj de scrum
Se-mprăștie cu ultima suflare,
Când piere totul, ritm, contur, culoare,
Când omul, fără țel și fără drum,
Tot singur moare.
Să-l mai împungă oare și-un ultim, crud regret
Că n-a știut să viețuiască-ncet?
poezie celebră de Alexandru Philippide din Vis și căutare (1979)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre secrete, poezii despre peisaje, poezii despre existență sau poezii despre cenușă
Darul cuvântului mut
Mut e Cuvântul,
El, totuși, se-aude.
E mut ca pământul,
Darul Lui îl pătrunde.
Mut, fără sunet,
Cu-atâta putere.
Mută tăcere
De veacuri și... vrere.
El, Cuvântul a spus
De faceri. Născare.
El, Cuvânt a adus,
Izbăvire, scăpare.
E oriunde, oricând,
De atunci... Este tot.
E mărire în gând
Înălțat' din clocot.
Dar, în tot și în toate,
În muțenia mută
Darul, El îl împarte.
Primește-L și-ascultă!
poezie de Mara Emerraldi
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre sunet, poezii despre mântuire, poezii despre cadouri sau poezii despre Pământ
Viața are grijă de Viață. Chiar dacă ceilalți o să zică: "Vai, amărâtul, săracul, uite, mă, noroc cu ăla că i-a dat mâna, nu avea de unde, nu avea de nimica, nu e capabil să producă nimic." Ignorantul nici măcar nu realizează că acel care nu e capabil să producă nimic, produce tot. Cel care nu e capabil cu adevărat să producă nimic, produce Viața Eternă. Exact ca soarele. Nu face nimic și totuși căldura și lumina lui face tot. Simpla prezență. Dumnezeu Cel Viu. Tot ceea ce știi, tot ceea ce vezi, tot ceea ce auzi e doar ignoranță sau separare, nimic altceva.
Atmaji Maharaj în Întreaga separare e doar imaginație, acceptată ca și realitate "perceptivă" - Satsang cu Atmaji
Adăugat de George Aurelian Stochițoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- citate despre viață
- citate despre lumină
- citate despre ignoranță
- citate despre religie
- citate despre noroc
- citate despre mâini
- citate despre adevăr
- citate despre Soare
- citate despre Dumnezeu
Ultima zi... de toamnă... din gând
Aș scrie fără de cuvinte
Căci ele mă dor
și sufletu-mi moare
și tomna mă-ngroapă
în frunzele tâmpe
și lacrimi șiroaie
îmi curg pe pămant.
De-a dorului dor
m-aș duce să mor
să uit de vânt rece
și geruri ce-mi vin
prin gânduri de frig
mă-ncing dintr-o dat
căci tu ești plecat
și vorba se-nșiră
pe fir de uitare.
Nu-i oare păcat?
poezie de Corina Mihaela Soare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre ger sau poezii despre frunze
Iad
Trecând prin șapte nopți fără de vad,
Cu Îngerul m-am pogorât la Iad;
Nici foc, nici fum, nici clocote de zmoală -
O veșnicie netedă și goală...
Stau trupuri lângă trupuri, prinse-n chin
Ca boabele de struguri în ciorchin.
Nici ploi de plumb, nici aspră biciuială -
O mucedă, cumplită lâncezeală,
Că nu se mișcă-n veci nimic din loc,
Nici flacăra de dor, nici gând de foc.
Că-n aerul pătruns de făr' de lege
Nu poate val de cântec să se-nchege
Și-n cuget pângărit și necurat
Cuvântul sfânt nicicând nu s-a-ntrupat.
O piatră-ncremenită-n nemișcare
Puteri să dea viață nouă n-are.
În noaptea fără margini totu-i șters,
Culoare, formă, armonie, vers.
Din goluri care fără fund se cască,
Nu poate frumusețea să se nască;
În duhurile oarbe de păcat
Nu strălucește chipu-i luminat.
Cu Îngerul treceam prin Iad în pripă,
Vedeam durerea care nu mai țipă.
Pe-ntinsul înfiorător de mut
Se țes sabranice de chin tăcut.
Stau osândiți-n crunta neclintire,
Cu trupu-nveșnicit în zvârcolire,
Cu rânjetu-mpietrit pe fața lor,
Cu răni, ce ard adânc, dar nu-i mai dor.
Se-nchiagă-n jar, ca ghețurile-n râuri,
Șerpi otrăviți cu pofte și desfrâuri.
Petrec în sânul Marei Urâciuni
Mulțime nemișcată de nebuni.
Pe toți i-a șters din Cărțile Vieții
Păcatul împotriva Frumuseții.
poezie clasică de Zorica Lațcu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre noapte, poezii despre frumusețe, poezii despre îngeri, poezii despre șerpi sau poezii despre struguri
Natura
Albastru și senin e ceru'
Verde și crudă e iarba
Insă decorul meu e negru
Căci asta ai lăsat în urma ta
Privighetoarea prea duios cânta
La umbra falnicilor tei
Dar eu aud doar vocea ta
Ce-mi amintește gustul dragostei
Murmur de izvor se-aude împrejur
Dar eu plutesc cu gândul în neant
Și vântul ce adie peste tot în jur
Nu-mi poate trezi corpul hibernant
Nici florile nu au miros
Iar totul pare fără rost...
Decorul meu e mult prea răcoros
Și mor... de dor... de tot ce a fost.
poezie de Stefan Tabacu
Adăugat de Stefan Tabacu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre verde, poezii despre tei, poezii despre promisiuni, poezii despre privighetori, poezii despre negru sau poezii despre muzică
Dor de mamă
Trec anii-n zbor
Și timpul în neștire trece
Însă numai un singur dor
Cu viața timpul și-l petrece.
Mi-e dor de tine, mamă dragă,
Mi-e tare dor; Ce mult mi-e dor!
Aș vrea să știe o lume-ntreagă,
Că fără tine pot să mor!
Dar viața merge înainte,
Iar timpul zboară fără habar
Și de ți-ai pierdut dragul părinte
Inima-ți plânge în zadar.
Căci nimeni înapoi n-aduce
O ființă a cărei vieți s-a stins;
Degeaba sufletul îmi plânge,
Pierdută ai fost, oricât am plâns.
De atunci mult timp a mai trecut
Și a fost mai mult un timp pierdut.
De atunci lacrimile s-au uscat,
Dar dorul tot n-a încetat.
Căci toată viața dor îmi va fi,
Cât pe Pământ eu voi trăi.
Mereu eu numai tristă sunt,
Dar oamenii-s nepăsători;
De toți ar fi nemuritori,
Ce-ar mai fi viața pe Pământ?!
Dar tu te-ai dus înaintea lor
Și m-ai lăsat c-un singur dor.
Și acuma orice veselie
E ca și cum n-ar exista;
Nimic nu-mi mai place mie,
Decât doar amintirea ta...
În mintea mea tu ești tot vie
Și vei trăi o veșnicie!
Aceasta-i unica bucurie
Ce poate să-mi mai placă mie.
Mi se întâmplă foarte rar
Un zâmbet șters să mai schițez,
Mi se întâmplă mie, dar,
Mai mult nu pot să-mi imaginez.
Nici nu pot să râd voios,
Nu am puterea să o fac,
Din când în când zâmbesc frumos,
Însă numai când mă prefac.
De nimeni nu sunt înțeleasă,
Poate că le par prea voioasă;
Ei nu știu ce-n suflet se ascunde,
Căci nimeni în suflet nu pătrunde...
Doar tu adânc mi l-ai străpuns
Și-n inima mea ai pătruns.
Eu nu sunt singura din lume
Ce a pierdut pe cineva
Și nu-i de ajuns un singur nume
Izvorul vieții a-l seca.
Mai sunt mulți care-mi sunt aproape
Și unii chiar mă înțeleg,
Dar numai tu ai fost tot ce se poate
Chema mai bun, mai înțelept.
De lângă mine ai plecat
Dar, mamă, eu nu te-am uitat!
Eu mă gândesc mereu la tine,
Tu ești mereu doar lângă mine...
poezie de Cornelia Georgescu din Tăcere... (2006)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Participă la discuție!
Vezi mai multe poezii despre zbor, poezii despre zâmbet sau poezii despre înțelepciune
La mulți ani, omenire!
Linie o să tragem iară
Din mai tânăr... în trecut,
Parcă viața-i mai ușoară
Cu-an pierdut dintr-un avut
Și tot credem înnoire
Când în fond ne perimăm
Și orice brad e-o răstignire
De-un fost verde, ce-l ornăm
Plin de vise repetate,
Ce dispar, tot mai timide
De iubiri, doar sănătate
Și îndrăzneli tot mai cupide...
Din copiii încântători
Ne machiem în moși, cu daruri,
Fericiții impostori
Că minciunile sunt haruri...
Lumea întreagă-i prinsă-n mreje,
Se scăldând într-o himeră
Mai firavi, din trunchi... găteje,
Gândul devenit apteră.
E psihoza milenară
Că n-ar exista uzură,
Dimineața-i etern iară,
Fără timp, ce-n fond o fură...
Dar e-așa de-o existență,
De când timp e feliat,
Fericirea-i apetență,
Spiritualul e un dat
De când s-a creat credință
Că ce-i, nu-i îndeajuns
Și an de anu-i numai ființă
Cu neființa întrepătruns,
Tot mai mult... pe timp, că trece.
Deci rămânem grav naivi
OMUL, ce nimic nu întrece,
Un conviv printre convivi,
O creație imensă
De-un indus crezut în sine,
Ce din trecerea adversă
Își preface rău în bine
Și alt An venit, cel Nou
E-o sublimă înălțare
Ca un strigăt cu ecou
Că speranța, ea, nu moare...
Și mă înlănțui lângă voi
Beat, sătul de fericire
Căci suntem cel puțin doi
An ce vine, iar... Iubire!
La mulți ani, mulți... Omenire!!!
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (31 decembrie 2017)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre tinerețe, poezii despre sănătate sau poezii despre naivitate
Nu, draga mea! Ceea ce spui este fals din temelii! Așadar, nimeni din cei menționați de tine, "nu-ți poate salva viața" și nici nu poate "salva vieți". Nici cel care te salvează de la înec, nici cel mai vestit doctor. Tot ceea ce salvează aceștia este pârlitul de corp. Dar viața pe care o ești și e liberă de corp, cine o salvează? Doar Guru îți poate salva viața, făcându-te să vezi că niciodată nu ai fost corpul, ci viața veșnică care-l animă. De mici credem șopârla care ne-o vinde gândul și anume că suntem posesori de viață și deci implicit gândul e deasupra ei, nu? Dar noi suntem viața, iar gândul e un veșnic nevoiaș care apare în ea, și te invită la efemeritatea și frica lui de extincție. De aia crezi că "ți-a salvat viața"!
citat din Atmaji Maharaj
Adăugat de George Aurelian Stochițoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre salvare, citate despre corp, citate despre superlative, citate despre medicină, citate despre medici, citate despre libertate, citate despre gânduri sau citate despre frică
Înainte de gând, sau practici incomplete
Când gândul nu se înfiripează, e semn că sufletul și-l pierde
îngrozitor, fatal parcurs, în fond dispare însuflețire,
la fel cum frunze din boboc se opresc a fi încă în verde
și florile nu mai dau fruct, cad veștede, fără menire.
Se pare a fi un înțeles că tot real, fizic, prezență,
ele n-ar fi, cum nici copil n-ar fi, de nu ar fi un dezir măcar...
produs ce pipăi nu-i în sine, sau este, însă nu-n esență,
de nu e-n început imbold, în orice vrut; a ști, habar...
ce nume aș da la ce nu văd, când încă văz nu-l simt, un dar...
... când gândul sufletul și-l pierde
e grav, dispare însuflețire,
cum frunzele ce mor în verde,
iar flori, ce cad, n-au fruct menire...
... e cum real, fizic, prezență,
copil nu-i nici dezir măcar;
nu-i sine, un pipăit, esență,
imboldul vrut de-al ști, habar...
... în fond nimic nu e în fapt
și orice lucru ar fi steril
fără vreun spirit... ci artefact,
cum sexul vrut, fără viril...
... și amoru' în fond e total vrut,
rămas dorit, sau vrut total,
asezonat în zilnic rut,
ori ani de zile, un ideal...
E-ndeajuns suflet... sau real?
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (2 ianuarie 2014)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre sex
Când am impresia că am totul
cu emfaza celui care măsoară
clipele în infinit
poezia în cuvinte
iubirea în bătăi de inimă
când cred că am totul
vorbesc despre nimic
nimicul nu-l pot pierde
e tot ceea ce nu stiu
e tot ceea ce nu am
e tot ce a rămas după
e tot ce va fi înainte
de a săruta cast
pământul
dar nu mă poate opri nimeni
să împart nimicul în părți egale
și din când în când
să trăiesc cu impresia întregului
poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre vorbire sau poezii despre inimă
Fiecare om plânge odată-n noapte
Dacă nopțile-ți sunt albe zile
Și te zbuciumi, trăind de azi pe mâine,
Și dacă ți-e de-ajuns cât ai trăit,
Ai vrea să mori, dar nu poți nici atât,
Strigă în noapte singur,
Pansează-ți rănile,
Purifică-ți sufletul,
Iluminează-ți gândul.
Da, câteodată mergi pe-un drum greșit,
Nu merită nimic din ce-ai trăit,
Si daca plingi singur, inabusit
Și-o șansă de-a trăi, n-ai nici atât,
Nu-i nici atunci târziu pentr-un alt drum
Spre o stea cu noroc, prin scrum și fum.
Dacă prietenii te-au părăsit
Și nu mai ai nimic din ce-ai avut,
Nici atunci nu-i târziu pentru-început,
Chiar dacă nu calci drept, râzând-plângând,
Chiar dacă nopțile-s fără sfârșit
Și plângi cu capu-n pernă-năbușit,
Și-ai vrea să te izbăvești de păcate,
Să-ți pui ștreangul de gât în miez de noapte,
Mai bine țipă, plângi până adormi
Cu capul pe o pernă udă de nori,
Dar mâine, sigur, va fi mult mai bine,
Vei fi mai tare, mai sigur pe tine.
Căci fiecare om plânge cândva
Și singur are o stea și-o cale a sa,
Și toți ne trecem odată prin noapte
Cu lacrime-n șirag și-o cruce-n spate,
Căci fiecare plânge nevăzut,
Dar mereu este-o șansă de-nceput.
cântec interpretat de R.E.M., traducere de Luminița Soare
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre viitor, poezii despre somn, poezii despre sfârșit sau poezii despre prietenie