* * *

Cuvintele mele,
adesea fără noimă
nu se fac auzite
decât în vis
când tăcerea absurdă
cuprinde tot trupul,
iar gândurile zboară
plutind spre infinit.
Peisaj feeric
cuprins de amorţeala
unui somn adânc...
şi totul străbate printre pleoape
dincolo de realitate
când noaptea ne-mbie
pe tărâmul viselor
unde totul este uitat
în tăcerea cuvintelor nerostite
de glasuri necunoscute...
e noaptea adâncă
a sufletelor noastre
şi plină de stele
ce timid sclipesc
în bezna uitării
şi a nemuririi.

poezie de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tăcerea de suflet

Timpul
pare că s-a oprit
acelaşi ticăit asurzitor a aţipit
gândurile stau nemişcate
dorinţele se odihnesc
pe muchia dintre vis si realitate
iar tăcerea a pus stăpânire
pe noaptea trupului meu

linişte
asurzitoare linişte
aşternută peste simfonia cuvintelor
chinuitoare tăcere
a gândurilor netrăite
lasă dorinţele să zboare
să ticaie la nesfârşit
ceasul cuvintelor nerostite
iar sentimentele să învârtă
pentru totdeauna
limbile ceasornicului amorţit...

poezie de Danu Florentina
Adăugat de Stoie Iulian
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Pe malul mării
am admirat asfinţitul
contopindu-se cu nisipul fierbinte
de pe plajă
în mii de culori,
curcubeu înmiresmat
de valurile învolburate,
şuşotind neîncetat
a tăcere adâncă
în noaptea luminată
de stele blajine
ce sclipesc timid în apa
plină şi ea de astfel de stele,
vietăţi marine
din adâncuri misterioase,
formând recifuri întregi
de corali luminiscenţi
şi sirene închipuite
pe nisipul fin
al apei din mare.

poezie de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Forţa cuvintelor

cuvintele îmi dau întotdeauna forţă
înţelepciunea curge cu vorbe de duh
îmi luminează noaptea ca o torţă
pe aripi de vis plutesc în văzduh.

adesea cuvântul e un fel de toiag
mă sprijină să nu cad în bezna adâncă
construit de meşteri din trunchi de fag
înlătur cu el obstacolul- stâncă.

cuvintele-s lumină mă ţin noaptea trează
sunt ninse de stele ascunse-n poeţi
îmi spune şi Luna să nu-mi fie groază
de jocul umbrelor extins pe pereţi.

cuvintele cheie credinţa mi le-a dat
hristice învăţături am aprofundat.

sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ascultă-mi tăcerea

Ascultă-mi tăcerea din necuvintele mele
să-ţi pot şterge lacrimile şi gândurile grele
atunci când rătăcind te pierzi printre stele
purtând cu tine şi toate visele mele.

Aş vrea, să-ţi binecuvântez tăcerea
atunci când simţi ca sufletul îţi moare,
să pot să te mângâi, atunci când te doare
să-ţi şterg tristeţea cu a mea candoare.

Aş vrea, să te pot iubi dincolo de astre
să-mi fi mereu chezăşie în sufletul meu,
să te înalţ şi ating duios cu o pură floare
ca să-mi rămâi în nemurire, pururi eseu.

poezie de Cornelia Minda (27 septembrie 2013)
Adăugat de Cornelia Minda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când gândurile...

Când luna pe cer se arată
Privind spre lume tremurând,
Când vântul bate-ncet la poartă
Fiori în urma lui lăsând,
Când se îmbracă iar salcâmii
Cu-a florilor albă ninsoare
Şi greieri sub lumina lunii
Trimit în noapte a lor cântare,
Când vise plutesc printre stele
Frumoase şi fermecătoare
Spre tine gândurile mele
Pe-aripi de vânt le las să zboare,
Şi când tu dormi visând departe,
Plutind prin noaptea cea albastră
Gândurile mele-nfrigurate
Uşor să-ţi bată la fereastră,
Şi când salcâmi sub clar de lună
Şi-apleacă crengile uşor
Ale mele gânduri să îţi spună
De tine cât îmi e de dor.

poezie de Marian Galoiu din De dorul tău, aici, în suflet...
Adăugat de Marian Galoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubesc tăcerea

Iubesc tăcerea primăverii-n floare,
Tăcerea stelelor care în zori apun,
Iubesc tăcerea zborului spre soare,
Tăcerea sufletului primitor şi bun.

Iubesc tăcerea pădurilor bătrâne
Tăcerea lunii şi-a nopţii-nrourate,
Iubesc tăcerea bobului din grâne,
Tăcerea tumultoasă a inimii ce bate.

Iubesc tăcerea ca vis ori ca simţire,
Tăcerea din adânc a sinelui divin,
Iubesc tăcerea si taina din privire,
Tăcerea care spune la matcă să revin.

Iubesc tăcerea când sunt cu Dumnezeu,
Tăcerea izbăvirii ce-aduce nemurire,
Iubesc tăcerea ca rugă-n gândul meu,
Tăcerea lacrimei la ceas de regăsire.

Iubesc tăcerea ca tihnă sufletească,
Dar nu iubesc o viaţă-nsingurată,
Iubesc tăcerea din lumea îngerească,
Dar nu iubesc trăirea-ntemniţată.

poezie de Rodica Constantinescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tu?

te ştiu,
de când lacrima dintâi a fiinţei mele,
a picurat lumină,
în hexagoanele primului fagure...
m-am rătăcit de tine,
când fulgerul a ars vidul dintre inimile noastre.
n-ai lăsat sunetele să alerge pe iarba cuvintelor

te ştiu...
îmi eşti glasul din piatra rotund dăltuită
între două coloane de foc
ale pulsului vieţii...

mai eşti...
fluturele ce aleargă pe trupul meu,
când somnul îl caut printre firele lunii,
în noaptea adâncă a iubirii nerostite,
doar trăite,
până la zborul de taină al vulturului gândurilor
neîntrupate în vers...

poezie de Anne Marie Bejliu (5 septembrie 2011)
Adăugat de Anne Marie Bejliu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Reînceput

Câteodată inocenţa devine suvenir -
o proiecţie în umbră, printre umbre
stând pe fundul apei şi privind în sus, spre cer
cu pleoape ce nu-s altceva decât glugi trase peste ochi.
Porţi se înclină cu arcade sculptate în nisip
spre orizontul invincibil în conflicte de o singură zi
cu o răbdare inexistentă.
Noaptea aleargă tot atât de mult ca şi tăcerea
într-o încercare zadarnică de scăpare
departe de oameni.
Iar noi... noi ne adăpostim dincolo de cuvinte
fără să ne gândim de două ori
ca atunci când coborâm în fugă pe scări
şi ne purtăm euforic cu bruma de speranţă descoperită întâmplător într-un colţ
când peste litere trece răsăritul cu degete moi.

poezie de Alice Diana Boboc
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Piaţa Nemuririi Sufletelor

Sunt mii de ferestre deschise în fiecare dimineaţă
în Piaţa Nemuririi Sufletelor, acolo unde neajunsul se întâlneşte cu răbdarea
şi cumpătarea cu infinita nemărginire a cerului.

În timpul zilei kilometrice care se lăfăie în albastrul cerului,
zâne în care alegorice se bălăngăne în sus şi în jos
militând pentru drepturile celor simbolici şi neimportanţi.

În zadar timpul se zbate asemenea unui şoarece prins într-o capcană.
Spre seară, umbre obosite îşi târăsc picioarele spre apus, ferestrele se închid
şi în fundul cel mai întunecos al lumii, totul se opreşte în loc.

Cei uitaţi de zânele bune îşi ascut colţii şi săbiile de fier
şi pornesc la luptă asemenea nemuritorilor din poveşti.
Însă nimeni nu moare şi nimeni nu învie după apus.

Noaptea îşi pictează neajunsurile într-o cană cu stele
şi e dulce şi sălbatică în acelaşi timp, măreaţă şi destrăbălată.
Noaptea nu e în visele nimănui, dar visele tuturor se desfată în noapte.

Sunt mii de ferestre deschise în fiecare dimineaţă
în Piaţa Nemuririi Sufletelor, acolo unde învinsul se întâlneşte cu învingătorul,
mortul cu călăul, ziua cu noaptea, curatul cu Necuratul.

poezie de Livia Mihalachi
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Totul pare o derulare din amintiri

Noaptea si-a risipit întunericul pe miriştea lunii
eu îl caut prin cotloanele gândului,
nu găsesc decât umbra unui fulger
care mi-a spintecat norii.
Iubito, nu te mai ştiu acasă printre vise,
ai alte smulgeri din trupul câmpiei
îţi văd pălăria prin grâu,
o ancoră la ţărmul înmiresmat al cerului.

Tu împarţi sănătate celor ce nu sunt bolnavi
şi rupi din fiecare câte o poveste,
să mi-o spui când beau cafeaua amară.
Asta zic şi eu plăcere, pelerinaj prin ploaie,
să respiri încântarea lascivă şi udă
cu sufletul dincolo de împrejurare
şi cu sunetele iubirii care se topesc în urechi.

Tu strângi la piept o carte, eu te strâng pe tine
mai tare,
nu văd unde vom ajunge,
dar sigur vom străbate drumul
până te declari obosită şi dormi.

Te veghez până-n târziul oftat,
las tăcerea să se furişeze-n oglinzi
şi mă strecor furat de marea ochilor tăi
ce se deschid miraţi după un surâs.

Dimineaţa când eşti plină de mofturi
sunt mulţumit şi somnoros,
totul pare o derulare din amintiri.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu (20 iulie 2017)
Adăugat de Llelu Nicolae Valareanu(Sarbu)
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zbura prin mine-un fluture isteric

N-am internet, nici chef, n-aud nici glasul
cuvintelor - în minte mai răsună,
când fără tine noaptea-i o lacună
ce mă cuprinde când spre somn duc pasul.

Şi cerul se arată ca o prună
mai coaptă – e târziu, privesc spre ceasul
cu limbile ce-mi par a fi compasul
pe foaia vremii ce în vers m-adună.

Sclipesc în stele clipele ce dor,
pornind spre pleoape raze de-ntuneric,
şi fulgi de smoală între gene mor...

Am prins şi astăzi zâmbetul eteric;
când chicoteai picior peste picior,
zbura prin mine-un fluture isteric.

sonet de Ionuţ Popa (2009)
Adăugat de Ionuţ Popa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Somn uşor

Noaptea se joacă printre stele,
Visele pândesc tăcute după somn,
Gândurile se aşază ordonate
În liniştea întunericului.

Amintiri, dorinţe,
Tristeţi, împliniri,
Aşteptări, temeri,
Iubiri, dezamăgiri,
Speranţe, iluzii,
Toate aliniate
În aşteptarea zorilor.

Acum totul e atât de uşor;
Somn uşor!

poezie de Ovidiu Scridon
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Insomnii

E noapte.
E târziu, şi somnul tot nu vine.
Aşa trăiesc.
Ascunsă-n umbra nopţii.
Îmi construiesc imperii
Din tăcerea adâncă a eternităţii.

Şi noaptea,
Tot mai mult se-aşterne
Apare luna în tăcere.
De mult aştept,
Să-i spun a mea durere.

În noapte,
Îmi caut şi simt mângâierea.
Atunci când domină tăcerea
Sunt singură cu mine
Departe de lumea asta
Rea şi plină de suspine.

poezie de Daniela Gumann din Florile cireşului tânăr (2017)
Adăugat de Daniela Gumann
Comentează! | Votează! | Copiază!

învaţă-mă iar să iubesc!...

Doamne, în ce loc ai ascuns iubirea?
pentru că mintea mea este plină de uitare,
chiar şi trupul tău crucificat a fost dat uitării
şi inima mi-e pustie,
nu mai plânge, nu mai iartă,
ochii îmi sunt plini de noaptea
unde doar cocoşii cântă de trei ori
şi zornăie arginţii -
treizeci,
buzele mele au uitat să murmure,
iar sărutul lor pângăreşte...

Doamne,
învaţă-mă iar să iubesc!...

poezie din Ranita , umbra mea, volum de poezie, Editura Singur, Targoviste, 2011
Adăugat de George Ioniţă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tăcerea

Ascult tăcerea cum tace în mine.
Văd tăcerea cum fuge peste dealuri şi coline.
Privesc tăcerea cum se ascunde în suflet la tine.
Mă alin cu tăcerea când nu eşti lângă mine!

Vorbesc cu tăcerea când mă simt bine.
Urăsc tăcerea când am zile mai puţin senine.
Chem tăcerea când îmi este dor de tine.
Înţeleg tăcerea când câteodată se închide în sine.

poezie de Vladimir Potlog (20 noiembrie 2021)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Stepele nopţii

Bate ploaia noaptea darabana
Vânturile, caravane, şesul
Viselor difuze înţelesul
Dincolo de care doar capcana -

vagi frânturi. Şi două lumi deschise
Totul e o goană de himere
Ce-ai să faci când vor veni a-ţi cere
Slujitorii regelui, permise?

Spală noaptea draperii de ploaie
Viaţa noastră plină de mizerii
Suflete, e greu, să nu te sperii
Toată lumea s-a umplut de zoaie!

poezie de Ion Untaru
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Stepele nopţii

Bate ploaia noaptea darabana
Vânturile, caravane, şesul
Viselor difuze înţelesul
Dincolo de care doar capcana,

vagi frânturi. Şi două lumi deschise
Totul e o goană de himere
Ce-ai să faci când vor veni a-ţi cere
Slujitorii regelui, permise?

Spală noaptea draperii de ploaie
Viaţa noastră plină de mizerii
Suflete, e greu, să nu te sperii
Toată lumea s-a umplut de zoaie

poezie de Ion Untaru din Condorul (2001)
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Suflete, e greu!

Bate ploaia noaptea darabana
Vânturile, caravane, şesul
Viselor difuze înţelesul
Dincolo de care doar capcana,

vagi frânturi. Şi două lumi deschise
Totul e o goană de himere
Ce-ai să faci când vor veni a-ţi cere
Slujitorii regelui, permise?

Spală noaptea draperii de ploaie
Viaţa noastră plină de mizerii
Suflete, e greu, să nu te sperii
Toată lumea s-a umplut de zoaie!

poezie de Ion Untaru
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Evadare

Tăcerile evadează din spasmele
Cuvintelor nerostite...
Un vulcan erupând
În toamna unui oraş fumegând.
Trenul uitării s-a oprit
Între cer şi pământ.
S-a spart cochilia gândului
De tristeţea mormântului.
Viaţa este o groapă comună
În care sunt aruncate de-a valma
Lacrimi şi sentimente.
Vântul spulberă gudronul şi cianura
Depusă pe cearşaful de opiu.
Suntem ultimul cadavru
Respirând noaptea.
Altarul tăcerii este pregătit...
Un pas spre plus infinit...

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Singurătatea tăcerii

Din tristeţea ta,
s-a născut tăcerea mea,
doruri neatinse,
la care mai speram,
farmecul clipei
ce avea să vie,
stângaci cautând pe cer,
ochii atât de dragi mie.

Tăcerea ta,
în noaptea albastra
e vis de naufragiat
către astre,
e calea Lactee
cu doruri grele
şi noi cavalcând
unde şi maree.

Din lacrima ta,
s-a născut iubirea mea,
focul nebun
ce-mi trezeşte speranţa,
cântecul şi plânsul vieţii,
în cupa de crin a clipei,
stele ce-n suflet
fac dimineţi senine.

poezie de Cornelia Minda
Adăugat de Cornelia Minda
Comentează! | Votează! | Copiază!