Când ecoul vrea să fie auzit
Odată sosită mi-am făcut lumină-n gânduri,
ziua se-nalță-n amiază cu soare-n priviri,
ochii se topesc de bucurie
la o sărbătoare sacră a primăverii.
Se aud cum cresc ierburile și înfrunzesc pădurile.
Tu aștepți susurul apelor serii,
mierea vâscoasă din fagurele nopții
când înfloresc salcâmii și risipesc arome.
Te-ai întors de unde nici n-ai plecat.
Dorințele-mi clocotesc în trup, sânge fierbinte,
ce-ți vor spune cuvintele pe care nu le-am rostit?
Pe tăceri se așează vorbe abia șoptite,
gesturile capătă semnificații nebănuite,
pe urme mi-a căzut schilod trecutul,
funia îl trage pe scara prezentului în viitor.
Când ecoul vrea să fie auzit
nimeni nu știe de ce se aude numai când strigi,
dar vorbele frumoase nu se strigă, se șoptesc.
Apar mereu ocaziile plăcute
când se nasc sentimentele pure.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi poezii despre miezul zilei
Citate similare
Teama se închide în trup
Peste tot bântuie mortea,
tăișul subțire cu otravă fierbinte
se risipește de la om la om.
Teama se închide în trup
și ochii capătă o privire de ceață,
de simt cum se așează praful pe cuvinte.
Tu rupi armura de taină
și îmbraci o ie de in,
dar ești mai departe de mine,
rămân ca un adaos izolat
de lumea din care am plecat
mulțumit că trăiesc.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Când sosește primăvara
sunt plecat în alt anotimp
mă urmărește o veche poveste
în spatele meu zace trecutul căzut la pământ
nimeni nu știe să-mi spună
când sosește primăvara aceea fulminantă
în care iubirea e-n muguri și florile așteaptă
diminețile cu soarele-n ochi
am primit scrisori ca pe vremuri
pe care nu le-am deschis
mi-a fost frică de schimbări neprevăzute
de mâine începe drumul
tu mă vei aștepta la fântâna de la răscruce
cu ciutura plină de dor
în față drumurile anotimpurilor
pline de primejdii
care ne vor împreună
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Cuvintele deschid porțile
E un senin cu tine-n gânduri
pe care-l împrumută și cerul,
lumina strălucitoare și caldă
acoperă cu o amiază de albine
salcâmii cu aripi de flori.
Cuvintele deschid porțile
când vreau să-ți ating sufletul
pe care ți-l pui în palme,
să-l simt cum flutură taine.
Când încep să-i deslușeasc iubirea
care-l unge cu miere
trebuie să te grăbești.
Timpul nu-și lasă clipele să odihnească
în trupul tău fragil
ce se năruie câte puțin
și odată cu el
pleacă toate întâmplările.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și citate de Nicolae Vălăreanu Sârbu despre miezul zilei
Mă irită vorbele mari
nemulțumirea încă mai strigă în mine
întrebările cad întotdeauna când nu te aștepți
și răspunsurile verosimile sunt greu de dat
ai rămas atât de convinsă
ca un ceas care nu se oprește niciodată
mă irită vorbele mari
fără substanță în spusele multor oameni
deobicei nu-i ascult
dar sunt atent la tot ce se întâmpă-n societate
mă întristez fără să vreau
îmi aleg cuvintele cu grije de culegător
am nevoie mai mult de meditație decât de explicare
până mă conving cum curg lucrurile
multe gânduri se macină prin memorie
fără umbră de liniște
pe pământul plin de nesiguranță și împrevizibil
alerg ca un schilod prin deșert
cu speranțe mereu agățate
de orizonturile care fug tot mai departe
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
De când s-au stins luminile serii
Bat clopotele în urechile nopții obosite
uneori numai furtunile se sperie
și oamenii când bat într-un anume fel,
flămânde cu limbi vestitoare de moarte.
De când s-au stins luminile serii
călătoresc prin întunericul brut,
o să-ți spun despre nălucirile de pe drumuri
când bate miezul nopții în fiorul din trup
și așteptările tale pline de dorințe ascunse
au rămas în cuvinte răvășite pe file albe.
În ochii tăi au crescut plantații de lumină,
în fiecare rază e o ninsoare de petale
care-și lasă polenul pe umerii fini.
Pământul la care mă întorc cu fața,
să ascult izvoarele ce vin din adânc
cu tumultul mineral al bogăției seninului,
pun în mine culoarea fructului copt
în conturul mai verde decât verdele.
În numele luminii care cheamă norii,
să ude copacii și ierburile țării
cu ploaia îmblânzită de cosmice mâini
mă înalț înflorind iubirea în cântec.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre miezul nopții
Păsări măiastre
Mâinile dau contur trupului tău,
pieptul vibrează din interior
tandrețe în unghiuri de lumină,
răscolesc bucuria ascunsă-n inimă.
Se năpustește printre nori
ploaia care împrospătează aerul,
culorile se îmbrățișază-n arome
încărcându-se cu semnificația lor.
Trăirea capătă puterea aurei
ce-i purifică gândurile
și le lasă libere,
să se viseze păsări măiastre.
De semne vor da la margini
unde se rup barierele întunericului
și nimeni nu le oprește,
să se exileze-n cosmos
când trup nu mai au.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Cum se prinde flacăra
Când cuvintele sunt dulci ca mierea
și curg vâscos și lin,
ușor se așează la suflet.
Inima se umple și ea de plăcere
și lasă porțile deschise.
Nu mai cuge nimic altceva,
totul se distilează într-o tăcută așteptare.
Gesturile calde spun și ele
cum se prinde flacăra
de lemnul binecuvântării
ce arde mocnit.
Lumina se soarbe din ochi,
atracția devine atingere subtilă
ce-și coace iubirea
și uită de restul.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Arome peste amintiri
Iubirile mele au cântec interior
n-au corzi vocale,
dar au taine ascunse
în care sălășluiesc frumos.
Trăirile lor topesc orice obstacol
și nu se sfârșesc,
se zidesc în piatră și se înconjoară
de cetățile înalte ale sufletului,
trec peste pod apele învolburate
și ajung în ținutul fermecat.
Nu se lasă niciodată furate
de iernile lungi cu nopți friguroase,
doar salcâmii și teii înfloriți
risipesc arome peste amintiri
ca un dar de neuitat.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre tei
Mirare
Mirare întreruptă
înflorirea cireșului negru,
altar, de miros
sfințit.
Căpriorul simte
cum îi cresc cornele-n stele,
două inelare-nuiele.
Noapte de vrajă
unde să plece?
Cum ne farmecă luna,
cum mă nasc
când nu mă mai nasc,
cum mă mir
părăsit de suflet!...
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu (27 februarie 2012)
Adăugat de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Căzut din cer
Mă îndepărtez
despuiat de frunze
cu urechea surdă la cântecul inimii
unde locuiesc păsările
cu ciripitul plin de priviri.
Ochii adorm obosiți
și mâinile
caută (cu disperare) întregul.
Sunt speriat de ghearele lumii;
îmi ascund carnea sub pielea copacilor.
Îmi este cu neputință să înțeleg ce vor...,
și fug.
N-am nici sânge atât de albastru,
să-și aducă aminte că sunt
vița unui neam
căzut din cer cu îngeri.
Am numai lacrima unui cuvânt
la care mă uit
cum picură-n poeme.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu (13 februarie 2012)
Adăugat de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Întâmplări în alb și negru
Dacă mi s-au cuibărit în gânduri iluzii,
sunt departe de realul cognitiv
și scap din vedere ce mă înconjoară.
În fața ochilor se perindă trecutul
întâmplări în alb și negru
într-o rupere de ceea ce cred.
Nu mă plâng dar, nici nu zburd în bucurie,
mă pierd în imagini neconturate clar,
mă îndoiesc de vorbele ce mi se spun
mai ales când sunt oblice.
Dacă iluziile îmi dispar grăbite,
tu contribui cu toată liniștea din cuvinte,
nu mă lași pradă lupilor vechi,
mă așezi la masa rotundă cu trei picioare
unde se nasc marile spirite
și se hrănesc flămânde cu idei.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Albastră fereastră
Știe să uite
cum moare în fiecare clipă
plină de iubire neîmplinită,
așteptare de clopot spart
să-i plângă sunetele.
Cuvintele lăcrimează-n silabe
cu arome de mirt
fumegă printre buze dorințe.
Privirea din unghi ascuțit
umbră în sângele inimii,
albastră fereastră
și zbor,
atât cât poate să poarte
crucea pe umerii goi.
Învață să-și macine tristețea
în noapte prin gânduri
când se luminează de ziuă
și înfloresc merii,
păsările să intre în cânt.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre trigonometrie
Am ăncercat
Am încercat s-ating nemărginirea
Cu degetele, dar le-am răsfirat
Și printre ele mi-a scăpat iubirea
Dar nu-i nimic, măcar am încercat.
Când ochii mi i-am ridicat spre cer
Și-am încercat să văd prin infinit,
Nu am făcut decât să bâjbâi în eter,
Dar nu-i nimic, măcar am îndrăznit.
Apoi m-am desfăcut la piept
Și inima bătând ți-am dăruit
Iubind! Credeam că-i înțelept
Să mi-o-ngrijești..., măcar am năzuit.
Te-am imortalizat prin vers, în timp,
În inimă, în ceruri și-n eternitate...,
N-ai auzit și-am început să țip,
Dar nu-i nimic! Le-am încercat pe toate.
Și din adânca mea simțire
Adesea, când mă emoționez,
Din ochi curg lacrimi de iubire,
Dar nu-i nimic! Eu nu mă rușinez.
Am râs și-am plâns și am iubit
Profund, fierbinte și curat,
Eu toate astea le-am trăit
Mereu. Măcar am încercat...
Din vise am creat realitate
Și în realitate am visat!
Știu, nu le-am împlinit pe toate...,
Dar nu-i nimic! Măcar am încercat!
Am fost, cred eu, acea femeie
Pe care și-o dorea orice bărbat,
Tu ți-ai dorit o altă odisee,
Cu mine nici măcar n-ai încercat.
Din tot ce-ar fi putut să fie,
Din toate cele ce le-am dat,
Putea atâta frumusețe ca să fie...,
Dar ce păcat! Tu nici n-ai încercat...
poezie de Florentina Mitrică (12 septembrie 2017), traducere de Florentina Mitrică
Adăugat de Florentina Mitrică
Comentează! | Votează! | Copiază!
În fiecare dimineață de purpură
Într-o întindere de ierburi
pe poteci cu dorurile inimii de foc
alergi spre pădurile de smarald
unde păsările își caută cu veselie norocul,
cântecul lor înghițind cu totul tăcerea,
din arbori verdele se vărsa-n lumină.
Tu plutești prin gânduri la zmei
pe când nu se zărește niciun prinț
și magic salcâmii și teii se îmbrătișează
în cuvintele pe care le nasc.
Visând la sfârșitul singurătății,
împreună să-i măcinăm calcarul
și să respirăm verdele poeziei,
în fiecare dimineață de purpură.
Se ridică aburii pământului,
norii își lasă ploaia la timpul dorit
cum iubirea îți cade pe ochi cu foame
încât te ucide așteptarea, iubind,
Limba te seacă-n cuvinte nespuse
și absoarbe lumina din ele.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
În castelele nopții
Cine va mai poposi în ietacul roz
Unde trupurile noastre-s flămânde,
Cu dorințe îmbrățișate-n sărut.
Nimeni nu știe ce se va întâmpla mâine
Și podurile spre viitor sunt luate de ape
Fapt ce nu s-a putut prevedea.
Femei drăguțe se vor pune la adăpost,
Să intre de timpuriu în misterul acestor vremi
Cu aripile frânte și îmbibate de ploi
Unde cuvintele înfloresc pe buze și ochi.
Mă voi închina la poeme de lumină
Unde verbele mele și-au găsit sălașul,
Cu palmele în pumnii strânși de teamă
Nicio pasăre nu zboară prin furtună.
În castelele nopții cuprinse de întuneric
Respiră duhuri rele prin împrejurimi,
Și mă apropii dar stau încă departe
Închis în odăile somnului.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Poem cu stele orbitoare
Noblețea încă se mai năpustește-n mine,
întotdeauna caut să vindec orgolii,
de la o vreme mă luminez la față
când cineva-mi spune o vorbă înțeleaptă
și tu vezi,
ridici capul și speri la mai mult.
Mă întorc la drumurile drepte,
le parcurg până la rezultatul așteptat,
socotesc totul ca o moștenire cuvenită
și nu mă opresc,
pun umărul acolo unde Dumnezeu a pus ochiul,
să văd cum i se înfăptuiește darul
într-o lume în care mulți mai visează
să fie prinți de carton ai timpului prezent.
Abia acum lumina se revarsă norocoasă
peste ținutul în care înalț porți
prin care oamenii trec liberi,
numai gândul capătă aripi nebănuite
și păsările din mine străbat cerul
prins cu frânghii nevăzute de stele orbitoare.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Previziune
Se făcuse seară în cuvintele șoptite,
prin trup urca fiorul dragostei,
ochii leneși alunecau departe,
mâinile se scufundau în buzunarele goale
și noaptea își căuta caii sălbatici.
Dar cum voi păși prin păduri
pe potecile prin care ocolesc vântul,
să aud bucuros păsările ciripind
în diminețile în care și izvoarele cântă,
iar ziua mă așteaptă acasă
cu nesfârșitul dincolo de lume.
Deschide porțile închise de alții,
drumurile cu măduva pierdută
aleargă prin orașe necunoscute
pe unde strălucirea așteaptă musafiri.
Născut cu linia vieții
atât de profundă și clară,
prevăd în umbrele luminii
cum va rodi pomul vieții
fructul.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Pe coloane de viață
Se va absorbi primăvara
în dimineți cu aburul subțire
și sughițuri reci,
de îi va înflori gura de arome
și ochii vor privi însetați
cum se nasc toate pe rând.
Atât de fragedă se va limpezi,
de apele vor șlefui pietrele în albie,
vor curge cum scrisul cuvintelor
în miezul de mai
cu liliac înflorit la glezne.
Iar mai frumos decât atât
înrobit de iubire
când păsările clocesc,
sevele urcă
pe coloane de viață
sub o aureolă de vis
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre glezne
Ascuns în hazard
Nu știu ce porți pe umerii
așa de albi și fragili
sculptați în zăpadă.
Aștept în pielea tandrului
ascuns în hazard,
să se înlănțuie plăcerea privirii
pentru ce doresc să ating.
Cum îmi vei trimite zvonul
tăinuit, plin de speranță
ce urcă prin sânge și capătă putere.
Și așa cuvintele-mi capătă vână,
de semne în trup se nasc
din lumina iubirii.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vine primăvara!
Înfrunzesc câmpiile
Luncile și viile,
Primăvara cea zglobie
Cerne puf de păpădie.
Cum încep căldurile,
Înfrunzesc pădurile...
Raze palide de soare,
Mângâie fiece floare.
Pe crengile copacilor
Păsările cântă-n cor,
Când ți-arunci privirea-n zare
Pace simți... și sărbătoare.
Zborul pitpalacilor
Te tot poartă-n viitor...
Câte primăveri vor trece?
Una, două?! Nouă, zece?!
poezie pentru copii de Maria Nina Mihăiță din Lumea copilăriei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!