Căzut din cer
Mă îndepărtez
despuiat de frunze
cu urechea surdă la cântecul inimii
unde locuiesc păsările
cu ciripitul plin de priviri.
Ochii adorm obosiți
și mâinile
caută (cu disperare) întregul.
Sunt speriat de ghearele lumii;
îmi ascund carnea sub pielea copacilor.
Îmi este cu neputință să înțeleg ce vor...,
și fug.
N-am nici sânge atât de albastru,
să-și aducă aminte că sunt
vița unui neam
căzut din cer cu îngeri.
Am numai lacrima unui cuvânt
la care mă uit
cum picură-n poeme.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu (13 februarie 2012)
Adăugat de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre îngeri
- poezii despre urechi
- poezii despre sânge
- poezii despre sperieturi
- poezii despre somn
- poezii despre păsări
- poezii despre poezie
- poezii despre ochi
- poezii despre mâini
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.
Unele dintre comentariile pe care le-ați adăugat în ultima lună au fost eliminate, nerespectând Regulamentul. Pentru a evita o suspendare a dreptului de a scrie comentarii, este recomandat să respectați regulile și să nu vă angrenați în certuri sau alte discuții care derapează.