Pian lucind

În mijlocul sălii de piatră,
În eleganţa dinadins creată
De-un greu pian acoperit
De-ntuneric vag, înăbuşit.

Deodată, însă, timpul mort
Ucis de-al gândului confort,
Reînvie, din mormântul nins
Când clapa gravă s-a atins.

Uşor, ca o petală-n zbor
Pluteşte-n aer-al meu dor
Călcând pe câte-o altă notă
Din arta prinsă-n forfotă.

Timpul nu se mai măsoară
În ceasul vechi, ce-l împresoară,
Ci clipa-n sunet se preschimbă,
Un infinit, artistul să atingă.

Chaosul în cântec transformat,
Pianul, în splendori scăldat
Luceşte-n sala împietrită,
Din negura, acum, sfârşită.

Ce dacă al său cânt
Inimi îngheţate-a frânt?
Ce dac-a unora credinţă
Vădit-a firii neputinţă?

El veşnic fi-va lucitior,
Pianul, simbol grăitor,
Artistului, ce, cu-al său cânt,
Aduce realul pe Pământ.

poezie de Mihail Romanov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pianul şi afonul

Pe un pian dezacordat
Ce ţipă şi ce geme,
Ne-am pierdut ritmul şi-am falsat
Cumva, de la o vreme.

Dacă-s pianul, tu artistul,
Cu ce sunt vinovată,
Căci dintre noi tu eşti falsistul
Eu, doar dezacordată!

Cândva fusese bun pianul
Azi se cam pierde tonul!
Care din noi nu ţine ritmul:
Pianul sau afonul?

Dacă pianul e stricat
Şi sună prost şi fals
De ce se-apucă de cântat
Afonul fără glas?

În loc uşor să îl atingi,
Finuţ şi delicat,
Lovind prea tare, tu îl frângi
Şi l-ai dezacordat!

Sar clape din claviatură
Zdrobindu-se-n mai multe,
În ritmuri fără de măsură
Şi-n ţipete acute.

Pianul mai că-i dezmembrat
Iar muzica e proastă!
Cine e oare vinovat?
Răspundeţi dumneavoastră!

poezie de Florentina Mitrică (16 februarie 2016)
Adăugat de Florentina Mitrică
Comentează! | Votează! | Copiază!

Credinţa

Omu-şi scaldă-n infinit ştiinţa
Stropindu-şi în zadar dorinţa
Cu sudori, din neputinţa
De-atinge cei doi sori:

Realul viitorului târziu
Ce surprinde-a minţii cale
Cu-al său vis pur, auriu
Ori, coşmar vag, cenuşiu.

Nevăzutul, ca o fiinţă rară
Pe tărâmuri nesfârşite-aleargă,
Definind umanul "a simţi"
Făr-de care n-am mai fi.

Dar, chiar şi cel ce nu cuvântă
Gângurind, ca prin miracol
Poate simţi deja trăită
Clipa vie, mult dorită.

Viitorul, deci, devine
Realul viu, desăvârşit
Prin speranţa roditoare
Din preştiinţi doveditoare

Nevăzutul se preschiimbă,
Dând orbire ochilor,
Căci dovada evidentă
E deasupra fiinţelor.

Prin el, deci, omul viu trăieşte
Căci, aşa doar reuşeşte
Să uneasc-a firii inimi
Cu Cel ce însuşi Este.

poezie de Mihail Romanov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pian

Deodată am simţit că mă prefac în pian,
Cum apa in Cana Galileei s-a fost schimbat în vin
Degetele tale, cîntînd, au scos venin
Diafan.

Nu, nu, să nu mai atingi
Nici în joacă pianul prăfuit din culise;
n-ai putea să-l invingi
încărcindu-l cu vise:
Pianul nu mai viseaza decît la moartea lui
Moartea sunetelor, tuturora,
Cînd se va intoarce acasă pianistul Ulise
Ucigîndu-i pe-aceia cărora
Moartea nu le venise.

Daca îl mai atingi pe negru, pe alb, pe clape,
Pianul din somnul lui mut
Se va desprinde şi va merge pe ape
Păşind pe deasupra ca Isus la-nceput.

poezie de Viorel Ilisoi
Adăugat de Anca Unceanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lacrimi de pian

Ai apărut lângă pianul meu,
Venind de undeva, din răsărituri
Răpind, printr-un acord instantaneu
Din universul meu tot infinitul

În ochii tăi atâtea adâncimi,
În blondul tău, atâta sud şi soare
Plângea pianul meu cu profunzimi
Cu simfonii de stele căzătoare

Şi note împletite în priviri
Şi galbenul ascuns prin asfinţituri
Intercalează din şirag de amintiri
Un alt şirag întorcoiat de mituri

Doar negrul absolutului de nord
Pe alb imaculatul de ninsoare
Plângea peste pianul nostru orb
Cu ultime acorduri de scrisoare

poezie de Iurie Osoianu (20 august 2012)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Inimi gemene

Tristul pian într-o sală şedea
Şi mâna iubirii o tot aştepta.
Degete lungi el îşi imagina,
Că ar luneca pe clapa sa

Şi-atunci pianul cânta:
Vino, fetiţo, să mă mângâi,
Vreau dorul tău sub căpătâi!
În noi acorduri, să tresar uşor,

Sub mâna ta să simt că zbor,
Să-mi fii bucurie şi-amor!
Vino, să-mi scrii o poezie
Şi note dulci îţi dau, o mie!

poezie de Ioana Voicilă Dobre din Între verde şi albastru
Adăugat de Ioana Voicilă Dobre
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pianul uituc

De câte ori dragoste de tine mi-e sete
sufletul meu cântă pian al râului Lethe

distih de Costel Zăgan din Distihuri rebele (2 ianuarie 2010)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pianul

Blând, în amurg, o femeie un cântec îmi cântă
Şi mă poartă-n trecut spre acei ani ce mă-ncântă
Iar eu văd un copil aşezat sub un pian şi-n acorduri privind
La picioarele mamei ce pedalele-apasă şi cântă zâmbind.
Şi fără să vreau, acest cântec subtil şi atât de frumos
Mă duce departe, iar inima-ncepe să-mi plângă vârtos
Dup-acele duminici de-acasă când seară era şi iarnă afară
Iar pianul vibra şi odele noastre către cer se-nălţară.
Dar acum în zadar aş începe s-o aplaud pe cea care cântă
La pianul cel mare şi negru, căci simt că mintea se-avântă
Spre a mea copilărie, aşa că maturitatea acum s-a pierdut
În acest şuvoi de-amintiri, şi plâng ca un copil după trecut.

poezie de D.H. Lawrence, 5Octavian Cocoş
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Replica la sorescianul "Uşor cu pianul pe scări", alfa & omega temperării critice, a apărut la un cenaclu din Tulcea: "piano cu pianul, pescari!"

aforism de Constantin Ardeleanu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântă pianul

Cântă pianul undeva departe
Un cântec de iubire,
Şi eu nu mă mai tem de moarte
Căci inima îmi este plină de fericire.

Melodia lui mă înfioară
Şi în suflet am o dulce armonie,
Cântă pianul ca pentru ultima oară
O frumoasă simfonie.

poezie de Vladimir Potlog (20 februarie 2012)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vreau să vii în gândul meu

Mă gândesc acum la tine
şi vreau ca noi să ne simţim bine,
vreau să vii în gândul meu
să ne împăcăm mereu.
De multe ori mă priveşti
şi ţi se pare că spun poveşti,
iar dacă vezi din ochii mei o lacrimă,
să ştii că vreau să-ţi spun iartă-mă.
Vreau să-mi dai şi tu dragostea,
că eu îţi voi aduce cea mai frumoasă stea,
chiar de va fi greu sau uşor,
eu cu tine aş vrea să zbor.
Tu eşti perechea sufletului meu
şi am nevoie de tine mereu,
să ştii că viaţa e plină de suferinţă,
la cei ce au bună credinţă
şi aş vrea să trecem peste toate uşor,
să ne ia timpul cu el în zbor.

poezie de Eugenia Calancea (30 ianuarie 2019)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noaptea dorinţelor

Când luna-şi va-ntâlni,
În noapte al său rege
C-o ultimă suflare,
Misterul să-l dezlege.

Îi va intinde mâna,
Cuprinsă de-un sărut
Căci stele-i dau fiori,
Cum nici n-ar fi crezut.

Din ochi răsar ecouri,
Priviri, cântec din liră
Atinsă pân' la lacrimi,
Toţi îngerii-o admiră.

Păşind cu glezna fină,
Pe norii cei pufoşi
În jur se strâng visând,
Cei veşnic curioşi.

C-o trenă încrustată,
De mângâieri divine
Aşteaptă-ncet vibrând,
Un zâmbet s-o aline.

Nu ştie ce-o aşteaptă,
Şi-atât de-nflăcărată
În braţe va fi strânsă,
Mai mult ca niciodată.

Şi-n zori cu al său rege,
Se vor pierde în zare
Lăsând în locul lor,
Regina cu-al său soare.

poezie de Mihail Rujoiu din Ecoul dintr-un vis
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mărturie

Suflet de artist, închis într-o lume ciudată
poate vrea uitarea să te dea uitată,
eu însă nicicând, n-am să uit de tin'--
de calda-ţi suflare şi destinu-ţi de chin.

Plecând ale toamnelor zeci de culori,
lăsat-am în urmă şi frunze şi galbeni fiori,
iar din al artistului suflet,
încet pe un chip, s-a pus înc-un zâmbet...

Artist ne'nţeles, nu-nţelege chiar el,
că singur trăieşte-ntr-un univers paralel
unde toamna-i de veci începutul,
cuprinsul, viaţa şi-ntr-o zi chiar mormântul.

Când pe pământ alte bucurii noi răsar,
sărmanul artist, suflet trist, fără proaspătul jar
se uită din al său paralel univers,
compunând între timp al vieţii nou vers...

Oh, tristeţe, amar, jale febrilă,
cărţi albe din scoarţă pân' la ultima filă,
făr' să mai aibe ce citi drag popor
îngheaţă în toamnă cu-al zâmbetului dor.

Sufletul artistului piere-n trecutul viitor...

poezie de Andra Ologeanu (9 decembrie 2015)
Adăugat de Andra Ologeanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Din timpul ce-a rămas

Îţi sunt brodate lacrimi şi ţie de-al meu dor,
Mai sângerează crinii în albul din petale,
Ţi-alintă îngeri clipa, când plânge trist un nor,
Îţi ninge-n câte-o noapte cu perle mici de jale?

Păstrezi la tine-n suflet sărutul meu din vis,
Îţi înfloresc nelinişti sub gene când vorbesc,
Ţi-e-mpovărată toamna de ceasul interzis,
Alaiul meu de fluturi ţi-a spus cât te iubesc?

Mă poţi striga pe nume, să nu simţi mângâieri,
Deşertul suferinţei l-a spulberat speranţa,
Mi-ai adunat iubirea din şoapte şi tăceri,
Măsori şi tu secunda, să micşorezi distanţa?

Copilăreşti o noapte în raiul meu de stele,
Să-mi ţeşi cu ele vise, nimic să nu mai doară,
Respiri oare parfumul albastrelor zorele,
Sau nuferii uitării m-au şters cu ploi de vară?

Când ai să-nfrângi tristeţea, din timpul ce-a rămas,
Să mă adormi pe braţe de dragoste şi dor,
Redesenează-mi visul, în taină, pătimaş,
Să nu vii prea târziu! Voi învăţa să zbor!

poezie de Ines Vanda Popa
Adăugat de Ines Vanda Popa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trezirea

În câmpul visării cu-al tău simţ angelic am intrat
În vasta sa întindere am adormit, am cugetat
Demonicul meu înger în propria fiinţă a stagnat
Alungând orice raţiune o trezire-a aşteptat.
Văzând vieţile cum trec, în umbra beznei s-a retras
În fericita comă, infinit mai lungă, a rămas
Simţând, al său sânge cu malefic astrii infectat
Cum de negrii diavoli este dominat.
Cuprins de puritatea morţii, în închisoarea vieţii adormit
De-un dor nebun, prin umbra vocii tale invocate
Fericitul demon de tristeţi cutremurat
Din patul morţii rupând destine s-a mişcat.
Prin eterna ta privire, îndată,
Trupul morţii mele a prins viaţă
Căpătând lumina umbrei tale
A plecat lăsând cu tine
Pe-al său monstru transformat.

Readus în doliul vieţii sale
Te-a văzut, din nou, în zare
Cu-a morţii lecţie înzestrat
Din nou în braţe te-a luat.

poezie de Alexandru-Călin Baciu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu sunt compozitor şi născut să devin dirijor. Nu pot şi nu vreau să-mi îngrop astfel talentul meu de a compune (dând lecţii de pian) şi pe care Dumnezeu mi l-a dăruit cu atâta bogăţie (pot să spun aceasta fără trufie, căci o simt acum mai mult ca oricând)... Aş prefera, ca să spun aşa, să neglijez mai degrabă pianul decât compoziţia, căci pianul este pentru mine numai un accesoriu, deşi, slavă Domnului, un accesoriu important!

Wolfgang Amadeus Mozart în Scrisori (7 februarie 1778)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ceasul de piatră

Ceasul de piatră
Fără limbi şi rubine
Arată timpul mai bine
Decât tine, decât mine
Care avem,"nota bene"
Ceasuri elveţiene.

Dar ceasul de piatră
E motiv de ceartă
Căci nu se ştie cine
L-a făcut atât de bine
Cu mijloace puţine.

Până când, într-o bună zi
Ceasul de piatră împietri
Şi muri.

Poate o să-nvie
În anul trei mii.

Mai ştii?!

poezie de Mihail Mataringa (15 mai 2004)
Adăugat de Mihail Mataringa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cânta ceva divin la pianul meu dezacordat

Degetele tale ar putea
Face ca aceste clape vechi
Şi acest pian dezacordat
Să sune melodios.
Acest pian dezacordat
Este însăşi iubirea,
Este iubirea noastră.
Nu ştiu de ce
Dar de fiecare dată
Coarda em
Vibrează sunetul până plezneşte.
Mereu acelaşi sunet
Plezneşte.
E o crăpătură veche
Cu o muzicalitate aparte.
Privirea ta devine verdele
Da, verdele,
O privire ţintă pe această crăpătură-bici.
Degetul tau are o mişcare precisă
Pe clapa pianului
Făcând sunetul să devină dulce,
Încătuşând realitatea
Ca să nu dispară.
Tu eşti încă dragostea mea
Deşi, uneori,
Eu pierd noţiunea iubirii.
Tu şi pianul pe care ţi l-ai dorit atât
Sunteţi împotriva mea.

Ştii că nu voi fi niciodată acolo,
Deşi, cu mult timp în urmă,
Am jurat să fiu acolo.
Durerea mea pură,
Uneori,
Reacutizează iubirea
Si voinţa mea fermă
De a mă menţine neschimbată
În această durere.
Este o modalitate de a salva acest sentiment.
Atâţia ani,
Ochii tăi verzi au privit spre un alt cer,
În încercarea ta de a te adapta
Acolo,
În setea ta de libertate.

Se pare că libertatea fără iubire
Devine posibilă,
Dar iubirea fără libertate
Devine o iubire imposibilă.

poezie de Marieta Măglaş din Poeme
Adăugat de Marieta Măglaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Măsura dorului

privesc atent prin cameră,
ceasul mi-a stat de ceva zile.
şi pe fereastra dinspre pat
se-observă iz de amintire.
se scurge lin, căci plouă calm
de ceva zile.

mă uit la ea ca-ntr-o oglindă,
ceasul e stat, caloriferul rece.
nimic schimbat în cameră
cu ceasul stat, şi totuşi timpul trece.

pe fereastra mea spre amintire
văd aburii din ceaiul tău fierbinte.
şi-aud cu disperare râsul tău;
dar cel mai tare-ţi simt parfumul simplu,
dulce, îngropat adânc în capul meu.

timpul a trecut şi ploaia s-a oprit uşor.
toţi stropii-au dispărut de pe fereastră.
tot ce-a rămas să se observe în casă
e-un ceas.. ce-mi aminteşte de-al tău dor..

poezie de Ştefan Ababei
Adăugat de Ştefan Ababei
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cultul nu va muri până când stelele nu vor fi iarăşi la locul lor şi până când preoţii ascunşi nu îl vor fi sculat pe Cthulhu din mormântul său pentru a îşi reînvia adepţii şi a îşi relua domnia pe Pământ. Timpul va fi uşor de ştiut, pentru că atunci omenirea va fi devenit ca "Cei vechi şi mari": liberi şi sălbatici, dincolo de bine şi rău, legile şi moralitatea fiind lăsate în urmă, toţi oamenii ţipând şi omorând şi extaziindu-se de fericire. Apoi "Cei vechi" eliberaţi îi vor învăţa noi metode de a urla şi a omorî şi a se bucura de faptele lor, şi tot pământul va arde cu un holocaust de euforie, libertate şi extaziere.

H.P. Lovecraft în Chemarea lui Cthulhu (1926)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

A nins cu flori de măr

A nins cu flori de măr... o primăvară
Cu alb la tâmple şi alei de vis.
A nins în noi, azi, pentru prima oară,
Dar flamura iubirilor s-a stins.

Nu ştiu de câte ierni tot caut timpul
În care-am rătăcit. Mă desfrunzesc!
Acum sunt iarnă, însă din cenuşă,
Mai am puterea să înmuguresc.

Şi uite cum mereu albesc la tâmple!
Ca o himeră-s... Timpul mi-a trecut...
De iarnă, iarăşi sufletul se umple...
Şi-mi amintesc că am murit demult...

poezie de Rodica Nicoleta Ion din ROGVAIV-ul stărilor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!