Banchizele
Din aspra contopire a gerului polar
Cu verzi și stătătoare pustietăți lichide,
Sinteze transparente de străluciri avide
Zbucnesc de somnorosul noian originar.
Mereu rătăcitoare, substratul lor închide
Tot darul unui soare roșiatec și avar,
Apoi, de-a lungul nopții, tot aurul stelar
Și toată înflorirea reflexelor fluide.
Iar când, târziu, prin trude-ndelungi și fir cu fir
Au strâns în năvi de gheață un fabulos Ofir,
Iluminate, pline de spornica lor muncă,
Pornesc să-și întrunească ascunsele comori,
Și peste mări de umbră și liniște aruncă
Efluviile unor neprihănite zori.
sonet de Ion Barbu
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre zgârcenie
- poezii despre verde
- poezii despre stele
- poezii despre somn
- poezii despre noapte
- poezii despre muncă
- poezii despre lumină
- poezii despre gheață
- poezii despre comori
Citate similare
Banchizele
Din aspra contpire a gerului polar
Cu verzi și stătătoare pustietăți lichide,
Sinteze transparente de străluciri avide
Zbucnesc din somnorosul noian originar.
Mereu rătăcitoare, substratul lor închide
Tot darul unui soare roșiatec și avar,
Apoi, de-a lungul nopții, tot aurul stelar
Și toată înflorirea reflexelor fluide.
Iar când, târziu, prin trude-ndelungi și fir cu fir
Au strâns în năvi de gheață un fabulos Ofir,
Iluminate, pline de spornica lor muncă,
Pornesc să-și întrunească ascunsele comori,
Și peste mări de umbră și liniște aruncă
Efluviile unor neprihănite zori.
poezie celebră de Ion Barbu
Adăugat de Veronica Șerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!
În lumea lor
Există dincolo de orice vizor,
O lume frumoasă, doar a lor
Unde se poate dormi în zbor,
O lume a păsărilor.
E dat de îngeri darul lor,
Un dar ce-l au până când mor
Mereu cu gândul printre nori,
Cântându-i soarelui în zori.
Si vine câte-un anotimp,
Uneori, mult prea din timp
De le alungă-n alte țări,
Peste oceane, peste mări.
Își lasă-n urmă munca lor,
Luând cu ele lumea lor
Și pleacă, cu gândul la noi,
Plângând uitându-se înapoi.
Se duc cu soarele de vară,
În alt tărâm, cu primăvară
Păstrând cu ele amintiri,
Inegalabile trăiri.
Vom fi și noi în gândul lor,
Rămași ascunși, în lumea lor
Purtați prin crânguri neștiute,
În sufletele lor mărunte.
Și vor veni din nou la noi,
Să-și vadă al lor tăcut zăvoi
În stol neîncetat zburând,
Murind pe drum, cu noi in gând.
poezie de Alin Ojog
Adăugat de Alin Ojog
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre zbor
- poezii despre gânduri
- poezii despre Soare
- poezii despre țări
- poezii despre îngeri
- poezii despre tăcere
- poezii despre timp
- poezii despre suflet
Fir de fir...
Un fir de praf
Din tot universul
Dorește să se-așeze lin pe tine,
Să fi în siguranță,
Să te mângâie...
Un fir de lumină
Dorește același lucru,
Să-ți lumineze calea...
Un fir de iarbă
Vrea să fie atins de tine,
Să te hrănească,
Să te facă să zâmbești...
Fir de ață așijderea
Vrea să-ți fie ca basma,
Să te acopere,
Să te încălzească...
Un fir de apă vrea și el
Să-ți răcorească
Și să-ți spele trupul;
Fir cu fir
Îți vrea un bine,
Iar aceste fire sunt eu...
Fiecare fir din mine
Te ascultă,
Te simte,
Te vrea,
Te iubește...
poezie de Vasile Zamolxeanu (20 aprilie 2016)
Adăugat de Vasile Zamolxeanu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi poezii despre zâmbet, poezii despre siguranță, poezii despre iubire, poezii despre dorințe, poezii despre apă sau Ne poți propune o poezie de dragoste?
Cântec trecut
Ți-ai prins în palme pletele de aur
Și fir cu fir le-ai pieptănat, agale,
Le-ai destrămat, le-ai strâns ca pe-un tezaur,
Iar soarele, oprindu-se în cale,
Și-a aruncat un buchețel de raze
Ce și-a pierdut lucirea sidefată
Și-a poposit--căutător de oaze--
Ca să-ți sărute chipul de agată.
Iar tu, tremurătoare, împletit-ai
Cu razele aprinse-a ta cosiță
Și-n focul lor, furată, învelit-ai
Aurul tot, făcându-l cununiță.
Și-atâta tot! Ai râs, apoi, și iară
Te-ai afundat în visurile-n care
Ți s-a topit a vieții primăvară,
Crăiță dulce cu petale-amare!
Ți se părea că n-o să mai sfârșească
Iluzia--o pânză de păianjen--
Credeai că fericirea îngerească
Fu dată, pe vecie, pentru oameni.
Fecioară ce te pierzi în visuri-nalte,
Și îți clădești, din chipul ce te-adoră,
Un dătător de veșnicii bogate;
Te amețești în viață, ca-ntr-o horă...
Privește, dar, și râzi de soarta care
Mereu vrea să ne-nșele cu himere
Și-mbrățișeaz-o fără-nfiorare.
La ce să te-nfiori când totul piere?
poezie clasică de Nicolae Martinescu din revista "Marea noastră" (1928)
Adăugat de Gabriela Gențiana Groza
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și poezii despre viață, poezii despre râs, poezii despre păr, poezii despre aur, poezii despre virginitate, poezii despre trecut, poezii despre tezaur sau poezii despre sărut
Tu vii iar de departe
Atâta de departe
În somnul dinspre zori
Când nevăzut se-mparte,
Accesul la comori
Mereu tot mai departe
Să-ți vezi cu ochii potul
Cum ai citi o carte
Și-o uiți apoi cu totul
Că-n somnul dinspre zori
Robit zărește insul
Mereu alte culori
Dormind cu dinadinsul
Când tainic se despart
Argilele și duhul
Și tot tu ești de cart
Și cercetezi văzduhul.
poezie de Ion Untaru din Condorul (2001)
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre ochi, poezii despre lectură, poezii despre cărți, poezii despre culori sau poezii despre cercetare
Starea pământului
Prețul fiecărei clipe de liniște
zornăit pe tarabe din tibiile strămoșilor,
în aer zâmbetele lor liniștite,
mireasma unor sunete de nicăieri
și zăngănitul unor culori de pretutindeni
care-ți protejează sufletul
ca săbiile.
Demonice întorsături ale vântului
prins în șuvoaiele liniștii,
fântâni arteziene de simțuri vag copleșitoare
țesându-te iar și iar, mirat,
în jurul propriului arc gata să sloboadă.
În prag, bătrâna mătușă aruncând grădinii cosașul neatent,
frecându-și mâinile ca după o afacere bună la firul ierbii.
E dintr-o dată mult prea multă tihnă.
Niciun colț de cer nu mă reclamă,
nicio icoană nu-mi știe aburul vreunei răsuflări adâncite de rugăciune;
inutilă prosternarea de-a lungul si de-a latul cărnii obosite
în contul unor fericiri amânate din una în alta.
În zadar pași academici peste rănile piezișe ale pământului,
peste țipete abia înnăbușite,
inutile toate știutele și furnicăturile celor neștiute,
când omuleții verzi care intră firesc în pulsul naturii
iau caimacul și lustrul tuturor semenilor de știință și creație
cu o simplă uitătură după starea vremii
transpusă în îngerii lor de țărână, aer și foc.
poezie de Anca Hirschpek
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre știință, poezii despre vânt, poezii despre sunet, poezii despre simțuri sau poezii despre religie
3
Eu albit de versuri,
tu încercănată umbră,
alergăm prin soare
urmă după altă urmă,
încruntând lunete foarte pământene;
pentru limpezire, mai tăiem din vene
și suntem, o clipă, focuri boreale,
verzi protuberanțe și albastre ale
gerului pe toată stelăria domn.
May, murisem oare
de-ai țipat prin somn?
poezie de George Florin Cozma din Oglinzi în rouă
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre versuri, poezii despre poezie, poezii despre lunetă, poezii despre foc, poezii despre albastru sau poezii despre alb
Prin pomii din livezi
Retrage-te la timp, când încă știi că poți
Sub soare să reziști.... în mare să înoți,
Când încă nu-i târziu pe-alei, să-ți zboare pașii,
Când încă-ți mai vorbesc doi ochi, senini, albaștri.
Oprește-te la timp, cât ușa nu-i închisă
Și poți încă zâmbi spre mâna ce-i întinsă,
Când încă mai inspiri parfumul de la floare
Cât încă noaptea lină îți este sărbătoare!
Retrage-te la timp, lumină din lumină,
Cât lume e în jur și nu-ți este străină,
Cât mai lucește încă în fir verde de iarbă
Demult, o amintire ce-ți este foarte dragă!
Retrage-te din vreme și meditează adânc
Ce e prioritar, când umbră e în crâng.
Și câte ploi, adesea, în seară au spălat,
Tot ce a fost îngheț, tot ce a hibernat...
Retrage-te la timp și rău să nu îți pară,
Va înflori în noi o altă primăvară.
Ascunși de ochii lumii prin pomii din livezi
Vom construi palate din ramurile verzi.
poezie de Doina Bonescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre flori, poezii despre înot, poezii despre vorbire, poezii despre sărbători, poezii despre seară sau poezii despre promisiuni
Cand vine timpul albinelor
Când vine timpul albinelor,
Doamne, recunosc în Tine
Pe Domnul lor
și ținuturile lor infinite
din arșița roiului.
În cântul gregorian al stupului
mi se întâmplă să disting
murmurul surd al planetelor.
Sosească apoi ploaia
Să ne sfâșie geamurile!
Nebunia îmbrăcată
cu pleava ovăzului,
aurul anotimpurilor
care rodește în arborii noștri
E ca un pumn de cuie incandescente
ce mi se aruncă în față,
Aceeași uimire înaintea
înfățișării Tale pline de iubire.
poezie de Mariana Cardas
Adăugat de Natasa Radu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre apicultură, poezii despre ploaie, poezii despre planete, poezii despre nebunie, poezii despre copaci sau poezii despre anotimpuri
Liniștea furtunii
Era o liniște deplină pe-atunci
și-mi auzeam fricile țipând;
Era un țipăt ca de prunci.
Și dintr-odată mă cuprinde-un gând,
apoi altul, apoi mai multe, apoi mă pierd...
Hoarde de gânduri galopante
îmi tropăiau instant în craniu
și inima mea temătoare
se prefăcea în țărână sub copitele lor.
Tot cerul acela plin de nori
se sprijinea pe umerii mei
și din când în când îmi tuna în timpane,
revărsând peste mine topitura lichidă
a unui vechi talisman de aur.
Și curgea lava pământului,
curgea peste mine,
erodând șanțuri adânci pe trupul meu,
dizolva treptat bucăți de viață din mine.
Și iarăși, subtil, trăsnește a liniște în juru-mi.
poezie de Florin Armangic
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre frică, poezii despre nori, poezii despre inimă, poezii despre copilărie sau poezii despre bebeluși
Lava
Te-nnăbușai în pâcla încinsei atmosfere,
O! tu, noian de lavă ce-aveai să fii pământul;
Făptura nu sunase din trâmbiți de cratere,
Nu fulgerase încă, în noaptea ta, cuvântul...
Ce surdă clocotire, ce-nceată așteptare
Sub aburii roșiateci, sub aburii de fier,
Când înspre noi tărâmuri vroiai o revărsare,
Când, oprimat de umbră, tu presimțeai un cer!
Dar se desprinse vălul, și-o boltă-ndepărtată
Din zâmbetu-i albastru desfășură spre tine;
O clipă-a fost... și totuși, sclipirea ei curată
Te-a înfrățit de-a pururi cu sferele senine.
De-atunci, spre-o altă lume fluida-ți formă tinde...
Cu slava-ntrevăzută un dor fără de sațiu
Ar vrea să te-mpreune... și, ca s-o poți cuprinde,
Tentacule lichide îți adâncești în spațiu.
poezie celebră de Ion Barbu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre fier, poezii despre dor, poezii despre cuvinte, poezii despre curățenie, poezii despre abur sau poezii despre Pământ
Lava
Te-nnăbușai în pâcla încinsei atmosfere,
O, tu, noian de lavă ce-aveai să fii pământul!
Făptura nu sunase din trâmbiți de cratere,
Nu fulgerase încă, în noaptea ta, cuvântul...
Ce surdă clocotire, ce-nceată așteptare
Sub aburii roșiatici, sub aburii de fier,
Când înspre noi tărâmuri voiai o revărsare,
Când, oprimat de umbră, tu presimțeai un cer!
Dar se desprinse vălul, și-o boltă-ndepărtată
Din zâmbetu-i albastru desfășură spre tine;
O clipă-a fost... și totuși, sclipirea ei curată
Te-a înfrățit de-a pururi cu sferele senine.
De-atunci, spre-o altă lume fluida-ți formă tinde,
Cu slava-ntrevăzută un dor fără de sațiu
Ar vrea să te-mpreune... și ca s-o poți cuprinde,
Tentacule lichide îți adâncești în spațiu.
poezie celebră de Ion Barbu
Adăugat de Veronica Șerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Peren
vers din cânepă și in
n-ai sintetic niciun fir
nu ești nici îmbujorat
spune-mi ce s-a întâmplat?
ai fost ieri plecat să-ți vezi
rădăcina prin livezi
și-ai găsit părul uscat
trandafirul neudat
vers din cânepă și in
azi îți pare tot străin
frate ai avut în timp
doar un fir de borangic
ești peren, o știu prea bine
ai în față o câmpie
însă timpul va schimba
tot mereu câte ceva.
poezie de Doina Bonescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre trandafiri, poezii despre schimbare sau poezii despre prezent
Erdogan la Chișinău
... Hoți și turc
Turc și hoți
Iar tribut
Sub obroc
Fir cu fir
Împletim
Nu că bir
Ci sublim
De la ouă
Iar la boi
Vreme nouă
Fețe noi
Marea, sarea
Tot mai fină
Și răbdarea
Tot creștină
Hoți și turc
Turc și hoți
Iar tribut
Iar obroc...
poezie de Iurie Osoianu (18 octombrie 2018)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre creștinism, poezii despre boi sau poezii despre Turcia
În înălțimi sunt păsări cu ochi atât de viu
În înălțimi sunt păsări cu ochi atât de viu,
Încât fără de teamă privesc oricând la soare;
Dar altele nu-ndură lumina-i sclipitoare
Și ies, la ceasul nopții, din cuibul lor, târziu.
Și sunt și fluturi care se-apropie cu dor
De focul ce sclipește, crezând c-o să-i aline;
Dar focul le aprinde aripile lor fine...
Vai! locu-n lume nu mi-e decât în rândul lor!
Căci nu-s atât de tare să-ndur lumina vie
A mult iubitei mele, nici să m-ascund nu știu
Prin colțuri de-ntuneric adânc, la ceas târziu.
De-aceea simt destinul mereu cum mă îmbie,
Cu ochii slabi și umezi, la Ea să mă tot uit,
Deși c-am să mă mistui în focul ei, nu uit.
sonet de Petrarca din Sonete (1959), traducere de Sebastian Lascăr
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre ceas, poezii despre înălțime, poezii despre păsări sau poezii despre fluturi
Undeva, cândva
desenează cai verzi
o logică stupidă fără de bun simț
deseneaza din dorinta de a înflori
flori pastelate, suave culori
nu, nu...
e negura din sufletele lor
sunt îndrăgostiți pînă peste cap de Eul lor
sublim... cretin
nu au băgat de seamă că se făcuse târziu
prea târziu pentru ei, prea târziu pentru noi
trebuie să hotărâm dacă continuăm să murim în tăcere
dau la o parte zidul ce mă inconjoară
și plec departe...
acolo unde soare se prelinge duios in mare
poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre moarte, poezii despre logică sau poezii despre desen
Patimile omenești sunt ca năruirile din înălțimi: când pornesc, ușor le oprește fiecare, dar, mai târziu, ele fărâmă tot ce întâlnesc în calea lor și nu-i putere pe lume ca să le poată stăpâni.
citat clasic din A.C. Cuza
Adăugat de Corneliu Tocan, Ph.D., M.Sc.
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre înălțime
Psalm de August
frământ în coca zilei raze cu gust divin
nu târziu să crească o pâine de lumină
în foamea de cultură gândurile tot vin
fluide, transparente curg în adrenalină.
trăiesc într-un punct absolut de frumos
îmbrățișez iubirea de la zeci de prieteni
dar cel mai splendid lucru mă reazem de Cristos
să îmi dea energie pașii să fie sprinteni.
să-mi așeze în suflet sănătatea iubirii
de lume de viață de tot ce mă-nconjoară
El este mântuirea și suflul dezrobirii
este lumina sfântă din zori până-n seară.
El este mângâierea din sensul vorbirii
blândețea cerească care nu o să piară.
sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre sănătate, poezii despre superlative sau poezii despre sfinți
Ploaia salvatoare
Privesc cu jind, către norii albi pe cer
Învăluit de umeda răcoare,
Dar văd cum umbra lor e trecătoare,
Când vântu-i risipește în eter.
Din zori și până-n apus de soare
Tot ce natura naște-i efemer;
N-am să pot pricepe așa mister,
Că totul este apă curgătoare.
Sub ucigașa arșiță a verii,
Agonizată câmpia nu moare,
Mai poate ține viu un fir de floare.
De la "crăpat de zi", în pragul serii,
Vestind cu tunete asurzitoare
Trimite Cerul ploaia salvatoare.
sonet de Ioan Friciu (27 iulie 2016, Sibiu)
Adăugat de Ioan Friciu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre vară, poezii despre salvare sau poezii despre natură
Statuia de gheață
Ninge,
ninge de patruzeci de zile,
ninge de patruzeci de nopți,
timpul albit de vreme
s-a transformat în statuie de gheață.
Nu mă loviți cu hârlețul,
lăsați sculptorul
lăsați-l să-și definească opera
sub dalta minții,
din prea multă dragoste
înflorește ceva sălbatic
în mâinile muncite
ce dăltuiesc viața eternă.
Ninge și iar ninge,
cerul pare că a pogorât pe pământ,
într-un târziu artistul adoarme mulțumit
statuia ridicată pe soclu
să întindă arip de înger.
Din ochi pornesc să curgă
lacrimi
ce sclipesc ca niște stele de foc
înghețate în timp.
Ninge și ninge
peste tot și peste toate
nămeți de zăpadă
din înalt neștiut.
Și în visul neliniștit
din înalte constelații
se aude ca un ecou:
"Te întreb, maestre
sufletul, sufletul statuii
unde l-ai uitat?"
poezie de Sorin George Vidoe din Hohotul Alb
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre sculptură, poezii despre zăpadă, poezii despre zile sau poezii despre visare